ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4944/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4944/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.Hotărârea recurată

Prin sentința civilă

nr. 82 din 29 martie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată și precizată de

reclamanta S.D.M., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii,

în sensul că a admis excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 14 alin.

(1), art. 22

6

și art. 37 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea

Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 152/2006, modificat și completat

prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 123/2008 și a

Hotărârii nr. 668/2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, precum

și a testării psihologice a reclamantei desfășurate la datele de 22 aprilie 2009,

30 aprilie 2009 și 12 mai 2009 și a constatat nelegalitatea acestora; a dispus

anularea parțială a art. 2 din Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii

nr. 376/2009, în ceea ce privește constatarea neîndeplinirii cumulative a

condițiilor prevăzute de art. 22

6

alin. (2) din Regulamentul privind

organizarea și desfășurarea concursului de admitere în magistratură; și a

respins în rest excepția de nelegalitate și acțiunea reclamantei.

Pentru a se pronunța astfel,

Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Reclamanta deși a promovat

cu media 8,45 proba scrisă a concursului de admitere în magistratură organizat în

condițiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în perioada 11 februarie 2009-13

aprilie 2009, a fost respinsă la testul psihologic, susținut în fața comisiei de

psihologi numiți prin Hotărârea nr. 668/2009 a Consiliului Superior al

Magistraturii.

Prin Hotărârea Consiliului

Superior al Magistraturii nr. 376/2009 s-a luat act de derularea întregii proceduri

de desfășurare a concursului și în ce o privește pe reclamantă, avându-se în vedere

rezultatele obținute la testarea psihologică, s-a dispus prin art. 2 respingerea

acesteia, alături de alți trei candidați, pentru ocuparea funcției de judecător,

ca urmare a neîndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de art. 22

6

alin. (2) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere

în magistratură.

Reclamanta, considerând

că procedura de organizare a concursului a fost viciată, pe considerentul încălcării

prevederilor art. 14 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, aceste vicii afectând, în

principal, modul în care a fost organizată testarea psihologică, a solicitat prin

acțiunea formulată, astfel cum a fost precizată, anularea Hotărârii nr. 376/2009

în ceea ce privește art. 2, înțelegând să invoce și excepția de nelegalitate a dispozițiilor

art. 14 alin. (1), art. 22

6

, art. 27

7

și art. 37 din Regulamentul

aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 152/2006, respectiv

a Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 668/2004 a Plenului Consiliului

Superior al Magistraturii de numire a Comisiei de testare psihologică și reexaminare

psihologică a candidaților declarași admiși la concursul din 29 martie 2009 precum

și nelegalitatea testării psihologice și a reexaminării psihologice a reclamantei

desfășurate la datele de 22 aprilie 2009, 30 aprilie 2009 și 12 mai 2009.

Consideră instanța de

fond că din interpretarea literală a dispozițiilor art. 14 alin. (2) din Legea

nr. 303/2004 rezultă, în mod logic și indubitabil, faptul că verificarea din punct

de vedere medical și psihologic este prevăzută de lit. e) ca o condiție de înscriere

la concurs.

În acest context, se apreciază

că prin art. 14 alin. (1), art. 22

6

și art. 37 din Regulament, contrar

celor reținute prin chiar art. 2 , acestor condiții li se stabilește natura, în

mod divizat, ca fiind de înscriere, respectiv cele prevăzute la lit. a)-d) a

art. 14, respectiv ca reprezentând condiție ulterioară promovării examenului de

admitere în magistratură, în ceea ce privește cea reglementată prin lit. e).

Așa fiind, consideră instanța

de fond că, din simpla lectură a prevederilor art. 14 alin. (2) din Legea nr. 303/2004

coroborat cu art. 2 și art. 7 alin. (1) pct. 2 din Regulament, rezultă că este încălcat

principiul legalității, această diviziune fiind ilegală, în condițiile existenței

unui dezacord evident între ceea ce reglementează legea, ca act juridic cu forță

superioară și Regulamentul prin care aceasta este pusă în aplicare.

Consideră instanța de

fond că, în viziunea Legii nr. 303/2004, toate cerințele la care s-a făcut referire

mai sus au un caracter unic, de condiție de înscriere, inclusiv cea de a fi apt

din punct de vedere psihologic, iar desfășurarea testării psihologice ulterior susținerii

și promovării concursului de admitere, respectiv după încheierea perioadei prevăzute

prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 200/2009, este

de natură să asimileze această condiție, în mod nelegal, unei probe eliminatorii

din concurs.

În raport de cele ce preced,

instanța de fond a admis excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 14 alin.

(1), art. 22

6

și art. 37 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului

Consiliului Superior al Magistraturii nr. 152/2006 modificat și completat prin Hotărârea

Consiliului Superior al Magistraturii nr. 123/2008 precum și a Hotărârii nr. 668/2009

a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii și pe cale de consecință a constata

nelegalitatea acestora, precum și a testării psihologice și a reexaminării psihologice

a reclamantei desfășurate la datele de 22 aprilie 2009, 30 aprilie 2009 și 12 mai

2009.

În ce privește dispozițiile

art. 22

7

din Regulament, instanța de fond a apreciat că nu contravin

dispozițiilor art. 14 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, în măsura în care vizează

verificarea de către secțiile Consiliului Superior al Magistraturii a îndeplinirii

tuturor condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (2) din Lege și doar în ceea ce-i

privește pe candidații declarași admiși în concurs, chiar dacă această verificare

nu a fost inclusă în derularea concursului, ci ulterior finalizării lui. În ce privește

solicitarea reclamantei în sensul de a se constata că îndeplinește condițiile prevăzute

de lege pentru ocuparea funcției de judecător și de numire în această funcție, ca

urmare a promovării concursului de admitere în magistratură din data de 29 martie

2009, instanța de fond a apreciat că este inadmisibilă în raport de dispozițiile

art. 111 din C. proc. civ.

Totodată, instanța de

fond a respins și petitul privind obligarea pârâtului să emită o hotărâre prin care

să constate că îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru ocuparea funcției

de judecător cât și cel privind obligarea pârâtului să propună Președintelui României

numirea sa în funcția de judecător, întrucât a apreciat că la momentul analizei

nu existau dovezi în sensul existenței unui refuz, respectiv că pârâtul nu ar recunoaște

reclamantei toate drepturile ce decurg din calitatea sa de candidat admis la concursul

de admitere în magistratură, ce ar implica o obligație de a face în sarcina acestuia.

În ce privește solicitările subsidiare din cadrul acestor două petite, Curtea reține

că instanța de contencios administrativ nu va putea pronunța o hotărâre care să

țină loc de act administrativ, fără a încălca principiul separației puterilor în

stat.

Cu referire la capătul

de cerere vizând acordarea daunelor materiale și morale, curtea de apel a apreciat

că acesta nu poate fi primit, cererea de despăgubiri neîndeplinind cerințele legale

pentru a fi admisă.

Astfel consideră instanța

de fond că nu se poate reține în sarcina pârâtului săvârșirea faptei ilicite, deoarece,

la momentul verificării îndeplinirii de către reclamantă a condiției de a fi aptă

din punct de vedere psihologic, s-a făcut aplicarea dispozițiilor regulamentare

astfel cum acestea erau în vigoare la acea dată. Pe de altă parte, se reține că

reclamanta nu a făcut dovada unui prejudiciu cert și determinat, în privința daunelor

materiale și a existenței unor suferințe morale cu consecințe păgubitoare, în privința

daunelor morale pretinse.

în cauză

Împotriva sentinței

nr. 82 din 29 martie 2011, a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ

și fiscal, au declarat recurs atât reclamanta S.D.M. cât și pârâtul Consiliul Superior

al Magistraturii.

2.1. Recurenta-reclamantă

S.D.M. a criticat sentința, în temeiul art. 304

1

din C. proc. civ. considerând-o

nelegală și netemeinică sub următoarele aspecte: respingerea excepției de nelegalitate

a dispozițiilor art. 22

7

din Hotărârea Consiliului Superior al

Magistraturii nr. 152/2006, astfel cum a fost modificată prin Hotărârea Consiliului

Superior al Magistraturii nr. 123/2008; respingerea cererii de constatare a îndeplinirii

condițiilor prevăzute de lege pentru ocuparea funcției de judecător și de numire

în această funcție și de obligare a pârâtului la emiterea unei hotărâri prin care

să constate îndeplinirea respectivelor condiții; respingerea cererii de obligare

a pârâtului să propună Președintelui României numirea în funcția de judecător la

una din instanțele judecătorești indicate; respingerea cererii de obligare a pârâtului

la plata unor daune materiale echivalente cu drepturile salariale realizate de un

judecător cu grad de judecătorie începând cu data emiterii Hotărârii nr. 376/2009

și până la numirea în funcția efectivă de judecător și la plata sumei de 200.000

RON cu titlu de daune morale.

În dezvoltarea criticii

formulate susține recurenta-reclamantă că, cu toate că instanța de fond a constatat

că art. 14 alin. (1), art. 22

6

și art. 37 din Regulamentul Consiliului

Superior al Magistraturii, sunt nelegale în mod nejustificat nu a făcut aceeași

constatare și cu privire la art. 22

7

din același Regulament, conceput

pe aceeași linie de gândire cu articolele declarate nelegale.

Astfel, arată recurenta-recurentă

că interpretarea logică a acestui articol rezultă că verificarea îndeplinirii condițiilor

de la art. 14 alin. (2) și art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 s-ar derula

tot ulterior organizării concursului, respectiv ulterior declarării ca admis a unui

candidat, ceea ce este de asemenea, în contradicție flagrantă cu legea.

De asemenea, mai arată

recurenta-reclamantă că în mod nelegal instanța de fond a respins cererea de constatare

a îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru ocuparea funcției de judecător

și de obligare a pârâtului de a propune Președintelui României, numirea sa în funcția

de judecător, în condițiile în care din probele administrate în cauză rezulta atât

îndeplinirea respectivelor condiții cât și refuzul nejustificat al pârâtului de

a da eficiență dreptului său de a fi numită în funcția de judecător în urma promovării

unui examen de admitere în magistratură.

Totodată, consideră recurenta-reclamantă

că respingerea cererii privind obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri este

nelegală și netemeinică și nu respectă principiile generale în materie de obligații,

în condițiile în care prejudiciul suferit ca urmare a nenumirii sale în funcția

de judecător s-a datorat pârâtului care a înțeles că organizeze examenul de admitere

în magistratură, în baza unui regulament emis cu încălcarea mai multor dispoziții

legale.

În acest sens susține

recurenta că pârâtul a comis fapta ilicită de a nu o numi în magistratură, ceea

ce i-a produs atât un prejudiciu material echivalent cu salariile pe care le-ar

fi obținut în lipsa unei atitudini culpabile cât și un prejudiciu moral ce se impune

a fi evaluat prin prisma suferințelor psihice la care a fost supusă în urma publicării

hotărârii de respingere a sa în baza rezultatelor testării psihologice la care a

fost supusă.

2.2. Recurentul-pârât

Consiliul Superior al Magistraturii, în termen legal, a formulat recurs, fără a

preciza motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, astfel cum prevăd dispozițiile

art. 302

1

alin. (1) lit. c) din C. proc. civ.

3.Hotărârea instanței

de recurs

Examinând cauza și sentința

recurată în raport cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată

că recursul declarat de recurenta-reclamantă S.D.M. este nefondat în limitele și

pentru considerentele ce vor fi prezentate în prezenta decizie, iar recursul declarat

de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii este nul.

3.1. Astfel, Înalta Curte,

analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și văzând

cadrul legal aplicabil în cauză, constată că nu poate primi criticile formulate

de recurenta-reclamantă, circumscrise motivelor de recurs prevăzute de art. 304

pct. 9 din C. proc. civ., în considerarea celor ce urmează:

Înalta Curte analizând

conformitatea dispozițiilor art. 22

7

din Regulamentul privind organizarea

și desfășurarea concursului de admitere în magistratură aprobat prin Hotărârea Plenului

Consiliului Superior al Magistraturii nr. 152/2006 modificat și completat prin Hotărârea

Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 123/2008 cu reglementările cu

forță juridică superioară, în temeiul și în executarea cărora a fost emis, respectiv

art. 106, art. 33 alin. (1) și art. 14 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind

statutul judecătorilor și procurorilor și art. 40 alin. (1) lit. d) din Legea

nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, constată că în mod corect

instanța de fond a respins excepția de nelegalitate a respectivei norme regulamentare.

Astfel, la o simplă lecturare

a textelor legale indicate se poate observa că prin art. 22

7

din Regulament,

recurentul-pârât a transpus practic în regulamentul adoptat dispozițiile art. 40

alin. (1) lit. d) din Legea nr. 317/2004 cu privire la analizarea condițiilor legale

de către juriștii care au fost admiși la concursul de admitere în magistratură,

cu indicarea în concret a normelor legale care reglementează respectivele condiții,

respectiv art. 33 alin. (1) și art. 14 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.

Faptul că prin Regulament

s-a stabilit că verificarea îndeplinirii condițiilor legale pentru numirea în funcția

de judecător sau procuror să aibă loc după finalizării probelor de concurs nu constituie

o încălcarea a prevederilor art. 14 alin. (2), cum în mod greșit susține recurenta-reclamantă,

în condițiile în care textul are în vedere verificarea îndeplinirii condițiilor

de numire în funcția de judecător sau procuror și nu doar a condițiilor de înscriere

la concurs, prevăzute în parte, de art. 14 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.

Este de domeniul evidenței

că nu există identitate între condițiile de înscriere la concurs, condiții a căror

existență se verifică de către Comisia de organizare a concursului, anterior susținerii

probelor de concurs, și condițiile de numire în funcția de judecător sau procuror,

a căror existență este constatată de secția pentru judecători, respectiv secția

pentru procurori, în urma finalizării întregii proceduri de concurs.

Astfel fiind, rezultă

că soluția dată de instanța de fond excepției de nelegalitate a dispozițiilor

art. 22

7

din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului

de admitere în magistratură este legală și temeinică așa încât vor fi înlăturate

toate criticile formulate de recurenta- reclamantă pe acest aspect.

Înalta Curte apreciază

ca fiind neîntemeiate și criticile referitoare la respingerea cererii privind constatarea

îndeplinirii condițiilor în persoana recurentei-reclamante pentru numirea în funcția

de judecător în condițiile în care instanța nu se poate subroga în dreptul autorității

administrative pârâte, singura competentă potrivit legii să analizeze și să constate

îndeplinirea de către un candidat a condițiilor impuse de lege pentru numirea în

funcția de judecător, respectiv procuror.

De asemenea, în mod just

a apreciat instanța de fond că este neîntemeiată și cererea privind obligarea pârâtului

la pronunțarea unei hotărâri prin care să constate îndeplinirea condițiilor legale

pentru numirea în funcția de judecător și să propună Președintelui României numirea

recurentei-reclamante în funcția de judecător la una din instanțele judecătorești

menționate în cererea acesteia, în condițiile în care în cauză nu s-a făcut dovada

unui refuz nejustificat din partea recurentului-pârât de a da eficiență dreptului

invocat de recurenta-reclamantă, prin soluționarea favorabilă a cererilor formulate

de către aceasta.

Astfel, faptul că cererile

formulate în acest sens de recurenta-reclamantă au fost respinse nu reprezintă un

refuz nejustificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului

administrativ în condițiile în care autoritatea pârâtă a emis actele administrative

contestate în cauză cu respectarea unor dispoziții regulamentare.

Faptul că ulterior instanța

de judecată a constatat nelegalitatea dispozițiilor regulamentare care au stat la

baza respingerii cererilor prealabile formulate de recurenta- reclamantă nu poate

conduce la reținerea unei atitudini abuzive în sarcina autorității pârâte, așa încât

să devină incidente dispozițiile Legii contenciosului administrativ, în sensul solicitat

prin cererea de recurs.

Urmează a fi respinse

și criticile referitoarea la respingerea cererii privind plata despăgubirilor materiale

și morale, în condițiile în care, cum în mod corect a reținut și instanța de fond,

în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor răspunderii civile

delictuale prevăzute de art. 998-998 din C. civ.

Astfel, chiar dacă am

aprecia existența prejudiciului material invocat de recurenta-reclamantă, nu există

nici un temei pentru a reține în sarcina recurentului-pârât săvârșirea cu vinovăție

a unei fapte ilicite, cum în mod greșit se susține prin cererea de recurs, câtă

vreme nepropunerea recurentei-reclamante pentru ocuparea funcției de judecător în

urma concursului de admitere în magistratură organizat la data de 29 martie 2009,

s-a făcut pentru neîndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 22 indice

6 alin. (2) din Regulament, în vigoare la momentul pronunțării hotărârii nr. 376

din 21 mai 2009 a secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.

Faptul că recurentul-pârât

a respectat o procedură stabilită printr-un act normativ în vigoare la momentul

emiterii actelor administrative contestate de către recurenta-reclamantă nu poate

fi calificat drept fapt ilicit ca efect al constatării nelegalității respectivelor

dispoziții legale, în procedura prevăzută de art. 4 din Legea contenciosului

administrativ.

Nu sunt justificate nici

criticile referitoare la respingerea cererii privind plata daunelor morale în condițiile

în care prejudiciul moral invocat de recurenta-reclamantă nu poate fi justificat

în raport cu procedura de emitere a actelor administrative contestate în cauză și

nici ca efect al admiterii unor excepții de nelegalitate.

În concluzie, pentru considerentele

prezentate mai sus, soluția instanței de fond este legală și temeinică, urmând ca

în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., recursul declarat de

recurenta-reclamantă S.D.M., să fie respins ca nefondat.

3.2. Cu privire la recursul

declarat de Consiliul Superior al Magistraturii Înalta Curte constată că acesta

este nul.

Pentru a ajunge la această

soluție instanța a constatat că cerere de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate

pe care se întemeiază, astfel cum prevăd dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) din C. proc. civ.

Potrivit acestor dispoziții:

„cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității: motivele de nelegalitate

pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele

vor fi depuse printr-un memoriu separat”.

De asemenea, conform dispozițiilor

art. 306 alin. (1) din C. proc. civ., „recursul este nul dacă nu a fost motivat

în termenul legal, cu excepția cazurilor în care instanța de recurs ar putea reține

din oficiu motive de casare de ordine publică”.

Or, în cauză nu există

motive de ordine publică, ce ar fi putut fi invocate din oficiu, de către instanță.

Astfel fiind, pentru considerentele

arătate și în conformitate cu prevederile art. 306 alin. (1) și art. 302

1

alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., în raport cu faptul că cererea de recurs formulată,

nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se sprijină și nici dezvoltarea acestora,

se va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de Consiliul Superior al Magistraturii, împotriva sentinței civile nr.

82 din 29 martie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ

și fiscal.

Respinge recursul declarat de S.D.M. împotriva

aceleiași sentințe ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 octombrie

2011.