ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2263/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2263/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I. Prima instanță

a) Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Suceava - secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, reclamanta C.M. a chemat în judecată pe pârâții Consiliul Superior al Magistraturii

și Institutul Național al Magistraturii, solicitând:

- anularea parțială a Hotărârii nr. 1880

a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din 29 octombrie 2009, de

validare a concursului de admitere în magistratură desfășurat în perioada 25

iunie - 25 septembrie 2009, atât în ceea ce privește constatarea neîndeplinirii

cumulative de către aceasta a condițiilor prevăzute de art. 12 lit. e) din

Legea nr. 303/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare și

anularea actelor administrative emise de către Consiliul Superior al

Magistraturii în baza acestei hotărâri; Hotărârea nr. 2064 din 19 noiembrie 2009

a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii;

- constatarea nelegalității testării

psihologice, precum si a reexaminării psihologice care au fost efectuate după

susținerea concursului de admitere la Institutul Național al Magistraturii și după declararea reclamantei ca admisă la concursul de

admitere la Institutul Național al Magistraturii ;

- obligarea Consiliului Superior al

Magistraturii la validarea dosarului reclamantei de candidat admis la Institutul Național al Magistraturii și trecerea pe lista definitiva a candidaților admiși la Institutul Național al Magistraturii din Anexa nr. 2 la hotărâre, conform art. 27 din Hotărârea

Consiliului Superior al Magistraturii nr. 439/2006 de aprobare a regulamentului

privind concursul de admitere si examenul de absolvire a Institutului Național

al Magistraturii și recunoașterea tuturor drepturilor ce decurg din calitatea

de candidat admis la concursul de admitere în magistratură;

- obligarea Consiliului Superior al

Magistraturii și Institutului Național al Magistraturii la înscrierea acesteia

ca auditor de justiție, cursant la Institutul Național al Magistraturii în promoția 2010-2012 sau în anul următor soluționării

acestui litigiu;

p

rin precizarea acțiunii, reclamanta

a invocat și excepția de nelegalitate a art. 14 alin. (1), art. 27, art. 29 din

Regulamentul de admitere și absolvire a Institutului Național al Magistraturii (Hotărârea

Consiliului Superior al Magistraturii nr. 439/2006).

b) Sentința și considerentele primei

instanțe

Prin Sentința nr. 203 din 22

octombrie 2010, Curtea de Apel Suceava - secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea precizată formulată de

către reclamanta C.M., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al

Magistraturii și Institutul Național al Magistraturii.

a

admis excepția de nelegalitate a art. 14 alin. (1) art. 27

și art. 29 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 439/2006,

precum și a Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1644

din 24 septembrie 2009 și a constatat nelegalitatea acestora, precum și a

testării și reexaminării psihologice a reclamantei. De asemenea, instanța a

dispus anularea parțială a Hotărârii Plenului Consiliului Superior al

Magistraturii nr. 1880 din 29 octombrie 2009, în ce privește constatarea

neîndeplinirii cumulative de către reclamantă a condițiilor prevăzute de art. 12

și art. 14 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 303/2004, și a obligat pârâții la

înscrierea reclamantei pe lista definitivă a candidaților admiși la Institutul Național al Magistraturii, conform art. 6 și a anexei 2 a Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1880 din 29 octombrie 2009, și la

recunoașterea în favoarea reclamantei a tuturor drepturilor ce decurg din

calitatea acesteia de candidat admis la concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii, desfășurat în perioada 25 iunie - 25 septembrie 2009,

inclusiv reînscrierea reclamantei ca auditor de justiție, cursant la Institutul Național al Magistraturii în promoția 2010-2012 sau în anul următor soluționării

prezentului litigiu.

De asemenea, a fost obligat pârâtul Institutul

Național al Magistraturii să plătească reclamantei suma de 390 lei, cu titlu de

daune materiale.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamanta s-a prezentat la

concursul organizat în perioada 25 iunie - 25 septembrie 2009, în vederea admiterii

sale în magistratură, în urma desfășurării probelor scrise fiind declarată

candidat admis la Institutul Național al Magistraturii la poziția 183, iar

ulterior, ca urmare a examinării psihologice, a fost declarată „respins”, pe

considerentul neîndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 14 alin. (2) lit. e)

din Legea nr. 303/2004.

Analizând conținutul Hotărârii

Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1880 din 29 octombrie 2009,

instanța de fond a reținut că sunt reale susținerile conform cărora, prin art. 5,

au fost validate rezultatele concursului de admitere la Institutul Național al Magistraturii, organizat în perioada mai sus arătată, conform anexei

1, reclamanta figurând la poziția 183, cu nota finală 7,254.

Conform art. 7 al aceleiași hotărâri,

s-a constatat însă neîndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 12

și art. 14 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 303/2004 privind statutul

judecătorilor și procurorilor, de către zece dintre candidații la concursul de

admitere la Institutul Național al Magistraturii, printre care și reclamanta.

Totodată, prin art. 8, s-a dispus

continuarea procedurii pentru ocuparea locurilor de auditor de justiție rămase

neocupate, în limita celor 200 scoase la concurs, respectiv pentru 11 locuri.

Reclamanta, considerând că întreaga

procedură de organizare a concursului a fost viciată, pe considerentul

încălcării prevederilor art. 14 din Legea nr. 303/2004, aceste vicii afectând,

în principal, modul în care a fost organizată testarea psihologică, s-a adresat

instanței, solicitând anularea Hotărârii nr. 1880/2009 în ceea ce privește art.

5, 7 și 8, înțelegând să invoce și excepția de nelegalitate a textelor în

temeiul cărora s-a realizat aceasta testare.

Astfel, prin Hotărârea C.S.M. nr. 439/2006

au fost încălcate în mod flagrant dispozițiile unui act cu forță juridică

superioară, respectiv cele ale Legii nr. 303/2004, aceste considerente fiind

valabile și în ceea ce privește Hotărârea C.S.M. nr. 1644/2009.

Din conținutul acestui act, rezultă

că s-a reținut că reexaminarea psihologică se realizează prin reevaluarea

testului scris și susținerea unui nou interviu.

Pârâtul Consiliul Superior al

Magistraturii, în ceea ce privește petitul având ca obiect anularea Hotărârii nr.

1880/2009, a relevat faptul că, în condițiile în care reclamanta nu a formulat

plângere prealabilă, acesta este inadmisibil, pe considerentul nesocotirii

dispozițiilor imperative ale art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Instanța de fond a considerat că

această excepție nu poate fi reținuta, întrucât reclamanta a formulat plângere

prealabilă împotriva acestei hotărâri, în situația în care acțiunea ar fi

întemeiată, motivele de nelegalitate; considerate incidente în privința art. 7

și 8 din Hotărârea nr. 1880/2009 s-ar extinde și asupra Hotărârii nr. 2064/2009

în virtutea principiului anulării actului subsecvent.

În ceea ce privește excepția de

nelegalitate a Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1644/2009, instanța

de fond a constatat că este vorba de un act unilateral, emis de o autoritate

publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii

sau a executării în concret a legii, care a dat naștere si a modificat

raporturi juridice.

Referitor la art. 14 din Hotărârea nr.

439/2000 s-a arătat că în raport de prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr.

303/2004, textul este nelegal deoarece verificarea medicală și psihologică este

o condiție de înscriere la concurs, candidații urmând a fi verificați sub

aspectul competenței profesionale numai dacă îndeplinesc condiția aptitudinii

medicale și psihologice pentru exercitarea profesiei, testarea constituind o

etapă premergătoare și eliminatorie.

Cu privire la nelegalitatea

Hotărârii nr. 1644/2009 s-a apreciat că aceasta încalcă prevederile art. 15 alin.

(5) din Legea nr. 303/2004, în condițiile în care au fost înființate alte două

comisii decât cele prevăzute de lege, respectiv cea de testare psihologică și

de reexaminare psihologică.

Pe de altă parte, cele trei comisii

reglementate de art. 15 alin. (5), se constituie la propunerea Institutului

Național al Magistraturii, în timp ce cele implicate în testarea psihologică

s-au numit la propunerea Direcției Resurse Umane și Organizare a Consiliului

Superior al Magistraturii.

A mai apreciat prima instanță că,

condiția prealabilă și eliminatorie care privea înscrierea unei persoane la

concurs a devenit, prin încălcările legii, o probă a acestuia, cu efect de

excludere a unui candidat deja admis, prin înlocuirea criteriilor prevăzute de art.

12 din Legea nr. 303/2004, referitoare la competența profesională, aptitudinile

și buna reputație, cu decizia psihologului.

A precizat judecătorul fondului că,

Consiliul Superior al Magistraturii nu este legitimat să aleagă momentul la

care înțelege să verifice condițiile de înscriere, mai exact la o dată

ulterioară admiterii la concurs, după promovarea acestuia și chiar după

începerea cursurilor de formare inițială din cadrul Institutului Național al

Magistraturii. Consiliul Superior al Magistraturii are atribuții strict

administrative în desfășurarea concursului, care însă nu pot constitui temei

legal pentru ca acesta să se subroge comisiei de admitere și să procedeze el

însuși la verificarea competenței psihologice și, mai mult, să procedeze la

verificarea acestei condiții de înscriere la un alt moment decât cel stabilit

în lege.

Un alt argument pentru anularea

prev. art. 7 din Hotărârea nr. 1880/2009, l-a constituit și faptul că,

desfășurarea concursului de admitere nu s-a realizat în condiții de

previzibilitate, candidaților neaducându-li-se la cunoștință, în mod integral,

reglementările incidente în materie și, totodată, întreaga procedură de

admitere la Institutul Național al Magistraturii, așa cum este aceasta văzută

și concepută de către Consiliul Superior al Magistraturii.

Mai mult, Consiliul Superior al

Magistraturii nu a publicat nicio hotărâre privind profilul psihologic al

candidatului la Institutul Național al Magistraturii sau al auditorului de

justiție, așadar este lipsită de temei susținerea conform căreia, concurenții

ar fi cunoscut reglementările incidente în cauză. Lipsa unei hotărâri a

Consiliului Superior al Magistraturii care să stabilească coordonatele

psihologice urmărite pentru un auditor de justiție, a permis ca verificarea

competenței psihologice să se realizeze în baza unui vid legislativ, pe

criterii absolut subiective, care au surclasat, paradoxal, rezultatele obținute

în baza unor criterii de admitere riguros și clar stabilite, cum pertinent a

susținut reclamanta.

Curtea a apreciat că este reală

împrejurarea potrivit căreia, interesul reclamantei în atacarea dispozițiilor

considerate nelegale s-a născut abia în momentul în care a fost vătămată prin

respingerea sa, ulterior promovării examenului.

Împotriva acestei sentințe au

declarat recurs Consiliul Superior al Magistraturii și Institutul Național al

Magistraturii.

a) Recursul declarat de pârâtul

Consiliul Superior al Magistraturii

În motivele de recurs, Consiliul

Superior al Magistraturii a susținut că instanța de fond a apreciat în mod

eronat că este fondată excepția de nelegalitate a art. 14 alin. (2) și art. 27

din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 439/2006,

reținând în mod greșit că aceste dispoziții regulamentare contravin

dispozițiilor art. 14 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul

judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările

ulterioare.

A susținut recurentul, că greșit s-a

constatat nelegalitatea unor dispoziții regulamentare care nu au legătură cu

cele care stabilesc ordinea de testare a candidaților din punct de vedere al

cunoștințelor profesionale, respectiv a aptitudinilor psihologice.

A precizat că, potrivit

dispozițiilor legale în vigoare, Consiliul Superior al Magistraturii are

„atributul exclusiv” în luarea măsurilor care se impun pentru ocuparea

posturilor vacante, precum și parcurgerea etapelor de formare, perfecționare și

promovare a judecătorilor și procurorilor.

În ceea ce privește Hotărârea nr. 1644/2009

a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, s-a arătat că instanța de

fond a reținut în mod greșit că excepția de nelegalitate este admisibilă și

întemeiată.

În acest sens s-a argumentat că

Hotărârea nr. 1644/2009 a fost adoptată pentru aprobarea componenței comisiilor

de testare psihologică și reexaminare psihologică a candidaților admiși la

concursul organizat în perioada 25 iunie – 25 septembrie 2009.

În ceea ce privește Hotărârea nr. 1881

din 29 octombrie 2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii pentru

validarea rezultatelor concursului de admitere la Institutul Național al Magistraturii desfășurat în perioada 25 iunie – 25 septembrie 2009,

autoritatea recurentă a apreciat că instanța de fond a reținut în mod greșit că

ar exista motive de nelegalitate, în ceea ce o privește pe reclamantă.

Astfel, rezultatele concursului au

fost validate prin această hotărâre după ce, potrivit art. 29 din Regulamentul

aprobat prin Hotărârea nr. 538/2008 a fost realizată și testarea psihologică,

ce constă din susținerea unui test scris și a unui interviu în fața unui

psiholog desemnat de Consiliul Superior al Magistraturii, probă în urma căreia

reclamanta a fost declarată „Respins”, inclusiv la reexaminarea psihologică

efectuată ca urmare a contestației depuse de acesta.

r

ecurenta a menționat, nici Consiliul

Superior al Magistraturii și nici instanța de judecată nu se pot substitui

comisiei de testare psihologică și nici comisiei de reexaminare psihologică,

fiind vorba de constatări științifice complexe și de strictă specialitate care

exced controlului judecătoresc.

A apreciat recurenta că instanța de

fond a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal atunci când a anulat

Hotărârea nr. 1880/2004 în ceea ce o privește pe reclamanta-intimată.

b) Recursul declarat de pârâtul

Institutul Național al Magistraturii

În recursul declarat de Institutul

Național al Magistraturii, s-a criticat sentința, arătându-se că instanța de

fond a reținut în mod greșit nelegalitatea Hotărârii nr. 439/2006, faptul de a

organiza testarea psihologică ulterior probelor de concurs nefiind o încălcare

a dispozițiilor art. 14 alin. (2) din Legea nr. 303/ 2004, republicată;

S-a mai susținut că soluția adoptată

prin Hotărârea nr. 439/2006 reprezintă singura modalitate practică de punere în

aplicare a dispozițiilor art. 14 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 republicată,

în condițiile în care numărul candidaților înscriși în fiecare an la concursul

de admitere la Institutul Național al Magistraturii este în jur de 3000 de

persoane, în timp ce după desfășurarea probelor de concurs rămân mai puțin de

10% din numărul celor înscriși, ceea ce ușurează activitatea de testare

psihologică și reduce cheltuielile efectuate.

A precizat recurentul că Hotărârea nr.

439/2006 nu adaugă și nici nu modifică Legea nr. 303/2004, republicată, ci o

face aplicabilă în ceea ce privește organizarea concursului pentru intrarea la Institutul Național al Magistraturii.

c) Analiza motivelor de recurs

Înalta Curte, examinând recursurile

declarate de Consiliul Superior al Magistraturii și Institutul Național al

Magistraturii, constată că acestea sunt nefondate.

t

estarea psihologică a fost

organizată după ce candidații înscriși la concursul de admitere au susținut

proba de verificare a cunoștințelor profesionale, incluzându-i doar pe

candidații care promovaseră această probă, între care și recurenta-reclamantă

care a fost declarat admis cu nota finală de 7,254.

Potrivit art. 14 alin. (2) din Legea

nr. 303/2004, republicată „la concursul pentru admiterea la Institutul Național al Magistraturii se poate înscrie persoana care îndeplinește cumulativ

următoarele condiții: are cetățenia română, domiciliul în România și capacitate

deplină de exercițiu; este licențiată în drept; nu are antecedente penale sau

cazier fiscal; cunoaște limba română; este aptă, din punct de vedere medical și

psihologic, pentru exercitarea funcției.

Or, potrivit art. 14 din

Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 439/2006, comisia de admitere a

concursului poate verifica numai îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 14 alin.

(2) lit. a)-d) din Legea nr. 303/2004, republicată, iar rezultatele verificării

se afișează la sediul Institutului Național al Magistraturii, precum și la

sediile tribunalelor și parchetelor de pe lângă acestea și se publică simultan

pe paginile de internet al Consiliului Superior al Magistraturii și Institutului

Național al Magistraturii, cel mai târziu cu 15 zile înainte de data

concursului.

De asemenea, după susținerea

concursului privind verificarea cunoștințelor juridice, potrivit art. 27 alin. (1)-(3)

din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 439/2006, candidații admiși vor fi

verificați sub aspectul îndeplinirii condiției bunei reputații prevăzute la art.

12 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, de către inspectori din cadrul Consiliului Superior al

Magistraturii, cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 677/2001 pentru protecția

persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera

circulație a acestor date și vor fi programați pentru a se prezenta la vizita

medicală și la testarea psihologică. Plenul Consiliului Superior al

Magistraturii hotărăște cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin.

(1) și validează rezultatele concursului. Candidații inapți pentru exercitarea

funcției, din punct de vedere medical, psihologic, precum și cei care nu se

bucură de o bună reputație sunt declarați respinși. (3) Lista definitivă a

candidaților declarați admiși la Institutul Național al Magistraturii, se comunică pentru afișare la sediul Institutului Național al Magistraturii la sediul Consiliului

Superior al Magistraturii, și la sediile tribunalelor și parchetelor de pe

lângă acestea și se publică pe paginile de internet ale Consiliului Superior al

Magistraturii și Institutului Național al Magistraturii.

Deci, cu alte cuvinte Regulamentul

aprobat prin Hotărârea nr. 439/2006, prin dispozițiile citate mai sus, nu

respectă dispozițiile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată și

nici sensul acestor dispoziții.

Astfel, legiuitorul, prin art. 14 alin.

(2) din Legea nr. 303/2004 republicată, a înțeles să reglementeze existența

unor aptitudini psihologice specifice funcțiilor de judecător și, respectiv,

procuror, ca pe o condiție prealabilă, alături de celelalte condiții legale,

pentru înscrierea la concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii.

Or, Regulamentul aprobat prin

Hotărârea nr. 439/2006, prin art. 14 și 27 încalcă dispozițiile art. 14 alin. (2)

din lege, prin transformarea unei condiții legale prealabile, cerută pentru

înscrierea la concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii, într-o probă eliminatorie ulterioară susținerii

concursului privind verificarea cunoștințelor juridice.

Stabilind o astfel de succesiune,

Regulamentul, nesocotind litera și spiritul dispozițiilor art. 14 alin. (2) din

Legea nr. 303/2004, republicată, a creat posibilitatea ca persoane inapte din

punct de vedere psihologic să fie obligate să susțină concursul de verificare a

cunoștințelor juridice, supunându-le unor eforturi materiale, fizice și psihice

inutile, neavute în vedere de legiuitor.

Este adevărat că, din motive de

oportunitate, autoritatea publică recurentă a putut aprecia că este mult mai

ușor și cu eforturi financiare mai puține să supună testării psihologice doar

pe candidații care au promovat proba de verificare a cunoștințelor juridice,

din moment ce numărul candidaților înscriși este, de regulă, cu mult mai mare.

Din conținutul dispozițiilor art. 14

și următoarele din Legea nr. 303/2004, republicată nu rezultă, însă, că

legiuitorul ar fi conferit Consiliului Superior al Magistraturii un drept de

apreciere în ceea ce privește tratarea condițiilor legale de înscriere la

concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii și nici în ceea

ce privește schimbarea naturii juridice a vreuneia dintre acestea, pentru a

putea fi transformată din condiție de înscriere la concurs în probă

eliminatorie ulterioară publicării listelor cu candidații declarați admiși la

concursul de admitere, așa cum s-a întâmplat în cauza de față.

Astfel fiind, rezultă că soluția

dată de instanța de fond excepției de nelegalitate invocată de

intimatul-reclamant este legală și temeinică, criticile celor două recursuri

fiind neîntemeiate.

Prin aceeași sentință, Curtea de apel

a constatat și nelegalitatea Hotărârii nr. 1644/2009, soluție care, având în

vedere considerentele de mai sus, este legală și temeinică, hotărârea

respectivă având ca efecte completarea cadrului organizatoric creat prin

Hotărârea nr. 439/2006, cu încălcarea dispozițiilor legale așa cum s-a

argumentat mai sus.

Pe fondul cauzei, instanța de fond a

anulat Hotărârea nr. 1880/2009 în ceea ce o privește pe intimata-reclamantă,

recunoscând acesteia toate drepturile care decurg din calitatea de candidat

admis la concursul de admitere la I.N.M. desfășurat în perioada 25 iunie – 25

septembrie 2009.

Pentru a ajunge la această soluție,

instanța de fond, a înlăturat dispozițiile regulamentare constatate nelegale și

a conferit relevanță juridică faptului că intimatul-reclamant a fost declarat

admis la concursul respectiv, așa cum rezultă din tabelul afișat de

organizatori.

d) Soluția instanței de recurs

În concluzie, pentru considerentele expuse

mai sus, soluția instanței de fond este legală și temeinică, urmând ca în baza art.

312 C. proc. civ., cele două recursuri să fie respinse ca fiind nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

Consiliul Superior al Magistraturii și Institutul Național al Magistraturii

împotriva sentinței nr. 203 din 22 octombrie 2010 a Curții de Apel Suceava – secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 14 aprilie 2011.