ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3010/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1.Hotărârea recurată Prin sentința civilă nr. 38 din 31 ianuarie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul V.I., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, a admis excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 14 alin. (1), art. 27 și art. 29 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 439/2006 și a constatat nelegalitatea acestora, a dispus anularea parțială a Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 886 din 14 octombrie 2010, în ceea ce privește constatarea neîndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de art. 12 și art. 14 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 303/2004 de către reclamant, a obligat pârâtul la recunoașterea tuturor drepturilor ce decurg din calitatea reclamantului de candidat declarat admis la concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii și a luat act de renunțare la cererea de obligare a pârâtului la plata daunelor morale și materiale.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: În ceea ce privește excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 14 alin. (1), art. 27 și art. 29 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 439/2006, prima instanță a constatat întemeiată apărarea reclamantului potrivit căreia dispozițiile din Regulament contravin Legii nr. 303/2004, întrucât acesta prevede testarea ca o probă finală, organizată ulterior promovării concursului.

Întrucât testarea psihologică este o condiție premergătoare etapei verificării cunoștințelor teoretice și practice, iar necesitatea corespunderii din punct de vedere psihologic este o condiție de înscriere la concurs, instanța de fond a apreciat că dispozițiile art. 14 alin. (1), art. 27 și art. 29 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 439/2006, care prevăd testarea candidaților după ce s-au înscris la concurs și după ce au fost declarați admiși la probele teoretice și practice, contravin dispozițiilor art. 14 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 303/2004.

Pe de altă parte, chiar dacă pârâtul este singura autoritate îndrituită prin art. 106 lit. a) din Legea nr. 303/2004 în a aproba Regulamentul privind concursul de admitere la Institutului Național al Magistraturii, instanța de fond a considerat că, în lipsa unei reglementări legale care să plaseze momentul testării după susținerea examenului, pârâtul nu are posibilitatea transformării unei condiții de participare la concurs într-o veritabilă probă de concurs, decât cu încălcarea dispozițiilor art. 14 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 303/2004, ceea ce impune constatarea nelegalității dispozițiilor menționate, în acord și cu practica judiciară a instanței supreme.

Curtea a înlăturat criticile reclamantului cu privire la pretinsa nelegalitate a Hotărârii nr. 759 din 23 septembrie 2010 a Consiliului Superior al Magistraturii, prin care a fost aprobată componența comisiei de testare psihologică și a comisiei de reexaminare psihologică a candidaților declarați admiși, motivat de faptul că această hotărâre nu constituie un act administrativ, ci doar o operațiune administrativă premergătoare emiterii actului administrativ atacat. Cu privire la fondul cauzei, prima instanță a reținut situația de fapt conform căreia reclamantul a fost declarat ”admis” ca urmare a verificării condițiilor de înscriere la concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii, iar Comisia de admitere a apreciat că reclamantul îndeplinește condițiile prevăzute de dispozițiile art. 14 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 303/2004.

În urma susținerii probelor practice și teoretice, reclamantul a fost admis la concurs, situându-se pe poziția X din cei 72 de candidați declarați admiși, iar prin art. 1 al Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 886 din 14 octombrie 2010, rezultatul obținut a fost validat de către Plen. Cu toate acestea, a constatat judecătorul fondului, prin art. 4 din aceeași hotărâre, Plenul a decis că reclamantul nu îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de art. 12 și art. 14 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 303/2004, fiind considerat inapt din punct de vedere psihologic. Față de împrejurarea potrivit căreia reclamantul a fost declarat admis, fiindu-i validat rezultatul obținut și ca o consecință a admiterii excepției de nelegalitate, Curtea a apreciat că se impune admiterea acțiunii.

2.Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 38 din 31 ianuarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termenul legal pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii. În motivele de recurs, Consiliul Superior al Magistraturii a susținut că instanța de fond a apreciat în mod eronat că este fondată excepția de nelegalitate a art. 14 alin. (1), art. 27 și art. 29 din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 439/2006, reținând în mod greșit că aceste dispoziții regulamentare contravin dispozițiilor art. 14 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

A susținut recurentul, că greșit s-a constatat nelegalitatea unor dispoziții regulamentare prin care Plenul Consiliul Superior al Magistraturii nu a făcut decât să respecte dispozițiile Legii nr. 303/2004, stabilind procedura de organizare și desfășurare a concursului de admitere la Institutul Național al Magistraturii. Verificarea condițiilor de participare la concurs, validarea rezultatelor obținute de participanți și faptul de a le face publice sunt etape inerente în contextul organizării unui concurs. Mai mult, candidații la concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii cunoșteau reglementările în materie dinainte de a se susține examenul, iar reclamantul a fost de acord cu acestea în momentul înscrierii la concurs.

Se mai susține că, potrivit dispozițiilor legale în vigoare, Consiliul Superior al Magistraturii are „atributul exclusiv” în luarea măsurilor care se impun pentru ocuparea posturilor vacante, raportat la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar, stabilitatea în sistem precum și parcurgerea etapelor de formare, perfecționare și promovare a judecătorilor și procurorilor.

Pe fondul cauzei, susține recurentul, în ceea ce privește Hotărârea nr. 886 din 14 octombrie 2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, prin care a fost constatată neîndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 12 și art. 14 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 303/2004, de către mai mulți candidați, printre care și intimatul din prezenta cauză, că instanța de fond a reținut în mod greșit că ar exista motive de nelegalitate, în ceea ce-l privește pe intimat, în condițiile în care a fost respectată procedura prevăzută de dispozițiile legale și regulamentare referitoare la testarea psihologică și la reexaminarea psihologică a intimatului. Consideră recurentul că, nici Consiliul Superior al Magistraturii și nici instanța de judecată nu se pot substitui comisiei de testare psihologică și nici comisiei de reexaminare psihologică, fiind vorba de constatări științifice complexe și de strictă specialitate care exced controlului judecătoresc.

3.Hotărârea instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 indice 1 C. proc.civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 14 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată „la concursul pentru admiterea la Institutul Național al Magistraturii se poate înscrie persoana care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: are cetățenia română, domiciliul în România și capacitate deplină de exercițiu; este licențiată în drept; nu are antecedente penale sau cazier fiscal; cunoaște limba română; este aptă, din punct de vedere medical și psihologic, pentru exercitarea funcției.

Or, potrivit art. 14 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 439/ 2006, comisia de admitere a concursului poate verifica numai îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 14 alin. (2) lit. a)-d) din Legea nr. 303/2004, republicată, iar rezultatele verificării se afișează la sediul Institutului Național al Magistraturii, precum și la sediile tribunalelor și parchetelor de pe lângă acestea și se publică simultan pe paginile de internet al Consiliului Superior al Magistraturii și Institutului Național al Magistraturii, cel mai târziu cu 15 zile înainte de data concursului.

De asemenea, după susținerea concursului privind verificarea cunoștințelor juridice, potrivit art. 27 alin. (1)-(3) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 439/2006, candidații admiși vor fi verificați sub aspectul îndeplinirii condiției bunei reputații prevăzute la art. 12 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de către inspectori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date și vor fi programați pentru a se prezenta la vizita medicală și la testarea psihologică. Plenul Consiliului Superior al Magistraturii hotărăște cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (1) și validează rezultatele concursului.

Candidații inapți pentru exercitarea funcției, din punct de vedere medical, psihologic, precum și cei care nu se bucură de o bună reputație sunt declarați respinși. (3) Lista definitivă a candidaților declarați admiși la Institutul Național al Magistraturii, se comunică pentru afișare la sediul Institutului Național al Magistraturii la sediul Consiliului Superior al Magistraturii, și la sediile tribunalelor și parchetelor de pe lângă acestea și se publică pe paginile de internet ale Consiliului Superior al Magistraturii și Institutului Național al Magistraturii. Din simpla lecturare a dispozițiilor legale și regulamentare incidente în cauză, rezultă, fără echivoc, că Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 439/2006, prin dispozițiile citate mai sus, nu respectă dispozițiile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată și nici sensul acestor dispoziții.

Astfel, este de necontestat că legiuitorul, prin art. 14 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 republicată, a înțeles să reglementeze existența unor aptitudini psihologice specifice funcțiilor de judecător și, respectiv, procuror, ca pe o condiție prealabilă, alături de celelalte condiții legale, pentru înscrierea la concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii . Or, Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 439/2006, prin art. 14 și 27 încalcă dispozițiile art. 14 alin. (2) din lege, prin transformarea unei condiții legale prealabile, cerută pentru înscrierea la concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii, într-o probă eliminatorie ulterioară susținerii concursului privind verificarea cunoștințelor juridice.

Stabilind o astfel de succesiune, Regulamentul, nesocotind litera și spiritul dispozițiilor art. 14 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, ceea ce nu poate fi acceptat. Este adevărat că, din motive de oportunitate, autoritatea publică recurentă a putut aprecia că este mult mai ușor și cu eforturi financiare mai puține să supună testării psihologice doar pe candidații care au promovat proba de verificare a cunoștințelor juridice, din moment ce numărul candidaților înscriși este, de regulă, cu mult mai mare.

Din conținutul dispozițiilor art. 14 și următoarele din Legea nr. 303/2004, republicată, nu rezultă, însă, că legiuitorul ar fi conferit Consiliului Superior al Magistraturii un drept de apreciere în ceea ce privește tratarea condițiilor legale de înscriere la concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii și nici în ceea ce privește schimbarea naturii juridice a vreuneia dintre acestea, pentru a putea fi transformată din condiție de înscriere la concurs în probă eliminatorie ulterioară publicării listelor cu candidații declarați admiși la concursul de admitere, așa cum s-a întâmplat în cauza de față. Astfel fiind, rezultă că soluția dată de instanța de fond excepției de nelegalitate invocată de intimat este legală și temeinică, criticile formulate de recurent fiind neîntemeiate.

Pe fondul cauzei, instanța de fond a anulat Hotărârea nr. 886 din 14 octombrie 2010, în ceea ce-l privește pe intimat, recunoscând acesteia toate drepturile care decurg din calitatea de candidat admis la concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii desfășurat în perioada 25 iunie 2010-25 septembrie 2010. Pentru a ajunge la această soluție, instanța de fond, a înlăturat dispozițiile regulamentare constatate nelegale și a conferit relevanță juridică faptului că intimatul a fost declarat admis la concursul respectiv, așa cum rezultă din tabelul afișat. În recursul formulat, recurenta a susținut că această soluție este lipsită de temei legal, instanța substituindu-se autorității publice și comisiilor organizatoare, susțineri care sunt neîntemeiate.

Astfel, așa cum s-a arătat dispozițiile regulamentare constatate ca fiind nelegale au fost înlăturate în ceea ce îl privește pe intimat, astfel că prin înscrierea acestuia la concursul respectiv și declararea sa ca fiind admis, s-a considerat că toate condițiile legale cerute la art. 14 din Legea nr. 303/2004 republicată, au fost îndeplinite. Deci, instanța de judecată nu putea să se substituie nici comisiei de testare psihologică și nici structurilor organizatorice, dar nici nu a făcut acest lucru, rezumându-se să dea relevanță juridică faptelor petrecute și rezultatelor constatate în cadrul concursului respectiv. Astfel fiind, instanța de recurs constată că și aceste critici ale recursului formulat de autoritate sunt neîntemeiate, urmând să fie înlăturate.

În concluzie, pentru considerentele prezentate mai sus, soluția instanței de fond este legală și temeinică, urmând ca în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat în cauză să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Consiliul Superior al Magistraturii, împotriva sentinței civile nr. 38 din 31 ianuarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 mai 2011.