ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3010/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3010/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.Hotărârea recurată

Prin sentința civilă

nr. 38 din 31 ianuarie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul V.I., în

contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, a admis excepția

de nelegalitate a dispozițiilor art. 14 alin. (1), art. 27 și art. 29 din

Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 439/2006 și a constatat

nelegalitatea acestora, a dispus anularea parțială a Hotărârii Consiliului

Superior al Magistraturii nr. 886 din 14 octombrie 2010, în ceea ce privește

constatarea neîndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de art. 12 și

art. 14 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 303/2004 de către reclamant, a obligat

pârâtul la recunoașterea tuturor drepturilor ce decurg din calitatea

reclamantului de candidat declarat admis la concursul de admitere la Institutul

Național al Magistraturii și a luat act de renunțare la cererea de obligare a

pârâtului la plata daunelor morale și materiale.

Pentru a se pronunța

astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

În ceea ce privește

excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 14 alin. (1), art. 27 și art. 29

din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 439/2006, prima

instanță a constatat întemeiată apărarea reclamantului potrivit căreia dispozițiile

din Regulament contravin Legii nr. 303/2004, întrucât acesta prevede testarea

ca o probă finală, organizată ulterior promovării concursului.

Întrucât testarea

psihologică este o condiție premergătoare etapei verificării cunoștințelor

teoretice și practice, iar necesitatea corespunderii din punct de vedere

psihologic este o condiție de înscriere la concurs, instanța de fond a apreciat

că dispozițiile art. 14 alin. (1), art. 27 și art. 29 din Hotărârea Consiliului

Superior al Magistraturii nr. 439/2006, care prevăd testarea candidaților după

ce s-au înscris la concurs și după ce au fost declarați admiși la probele

teoretice și practice, contravin dispozițiilor art. 14 alin. (2) lit. e) din Legea

nr. 303/2004.

Pe de altă parte,

chiar dacă pârâtul este singura autoritate îndrituită prin art. 106 lit. a) din

Legea nr. 303/2004 în a aproba Regulamentul privind concursul de admitere la

Institutului Național al Magistraturii, instanța de fond a considerat că, în

lipsa unei reglementări legale care să plaseze momentul testării după

susținerea examenului, pârâtul nu are posibilitatea transformării unei condiții

de participare la concurs într-o veritabilă probă de concurs, decât cu

încălcarea dispozițiilor art. 14 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 303/2004, ceea

ce impune constatarea nelegalității dispozițiilor menționate, în acord și cu

practica judiciară a instanței supreme.

Curtea a înlăturat

criticile reclamantului cu privire la pretinsa nelegalitate a Hotărârii nr. 759

din 23 septembrie 2010 a Consiliului Superior al Magistraturii, prin care a

fost aprobată componența comisiei de testare psihologică și a comisiei de

reexaminare psihologică a candidaților declarați admiși, motivat de faptul că

această hotărâre nu constituie un act administrativ, ci doar o operațiune

administrativă premergătoare emiterii actului administrativ atacat.

Cu privire la fondul

cauzei, prima instanță a reținut situația de fapt conform căreia reclamantul a

fost declarat ”admis” ca urmare a verificării condițiilor de înscriere la

concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii, iar Comisia de

admitere a apreciat că reclamantul îndeplinește condițiile prevăzute de

dispozițiile art. 14 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 303/2004.

În urma susținerii

probelor practice și teoretice, reclamantul a fost admis la concurs,

situându-se pe poziția X din cei 72 de candidați declarați admiși, iar prin

art. 1 al Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 886 din 14

octombrie 2010, rezultatul obținut a fost validat de către Plen.

Cu toate acestea, a

constatat judecătorul fondului, prin art. 4 din aceeași hotărâre, Plenul a

decis că reclamantul nu îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de art. 12

și art. 14 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 303/2004, fiind considerat inapt din

punct de vedere psihologic.

Față de împrejurarea

potrivit căreia reclamantul a fost declarat admis, fiindu-i validat rezultatul

obținut și ca o consecință a admiterii excepției de nelegalitate, Curtea a apreciat

că se impune admiterea acțiunii.

2.Cererea de recurs

Împotriva sentinței

civile nr. 38 din 31 ianuarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs în termenul legal pârâtul Consiliul

Superior al Magistraturii.

În motivele de

recurs, Consiliul Superior al Magistraturii a susținut că instanța de fond a

apreciat în mod eronat că este fondată excepția de nelegalitate a art. 14 alin.

(1), art. 27 și art. 29 din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii

nr. 439/2006, reținând în mod greșit că aceste dispoziții regulamentare

contravin dispozițiilor art. 14 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind

Statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și

completările ulterioare.

A susținut

recurentul, că greșit s-a constatat nelegalitatea unor dispoziții regulamentare

prin care Plenul Consiliul Superior al Magistraturii nu a făcut decât să

respecte dispozițiile Legii nr. 303/2004, stabilind procedura de organizare și

desfășurare a concursului de admitere la Institutul Național al Magistraturii.

Verificarea condițiilor de participare la concurs, validarea rezultatelor

obținute de participanți și faptul de a le face publice sunt etape inerente în

contextul organizării unui concurs.

Mai mult, candidații

la concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii cunoșteau

reglementările în materie dinainte de a se susține examenul, iar reclamantul a

fost de acord cu acestea în momentul înscrierii la concurs.

Se mai susține că,

potrivit dispozițiilor legale în vigoare, Consiliul Superior al Magistraturii

are „atributul exclusiv” în luarea măsurilor care se impun pentru ocuparea

posturilor vacante, raportat la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar,

stabilitatea în sistem precum și parcurgerea etapelor de formare, perfecționare

și promovare a judecătorilor și procurorilor.

Pe fondul cauzei,

susține recurentul, în ceea ce privește Hotărârea nr. 886 din 14 octombrie 2010

a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, prin care a fost constatată

neîndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 12 și art. 14 alin.

(2) lit. e) din Legea nr. 303/2004, de către mai mulți candidați, printre care

și intimatul din prezenta cauză, că instanța de fond a reținut în mod greșit că

ar exista motive de nelegalitate, în ceea ce-l privește pe intimat, în

condițiile în care a fost respectată procedura prevăzută de dispozițiile legale

și regulamentare referitoare la testarea psihologică și la reexaminarea

psihologică a intimatului.

Consideră recurentul că,

nici Consiliul Superior al Magistraturii și nici instanța de judecată nu se pot

substitui comisiei de testare psihologică și nici comisiei de reexaminare psihologică,

fiind vorba de constatări științifice complexe și de strictă specialitate care exced

controlului judecătoresc.

3.Hotărârea instanței

de recurs

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 pct. 9 și

art. 304 indice 1 C. proc.civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat,

urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 14

alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată „la concursul pentru admiterea la

Institutul Național al Magistraturii se poate înscrie persoana care îndeplinește

cumulativ următoarele condiții: are cetățenia română, domiciliul în România și capacitate

deplină de exercițiu; este licențiată în drept; nu are antecedente penale sau cazier

fiscal; cunoaște limba română; este aptă, din punct de vedere medical și psihologic,

pentru exercitarea funcției.

Or, potrivit art. 14 din

Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 439/ 2006, comisia de admitere a concursului

poate verifica numai îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 14 alin. (2)

lit. a)-d) din Legea nr. 303/2004, republicată, iar rezultatele verificării se afișează

la sediul Institutului Național al Magistraturii, precum și la sediile tribunalelor

și parchetelor de pe lângă acestea și se publică simultan pe paginile de internet

al Consiliului Superior al Magistraturii și Institutului Național al Magistraturii,

cel mai târziu cu 15 zile înainte de data concursului.

De asemenea, după susținerea

concursului privind verificarea cunoștințelor juridice, potrivit art. 27 alin. (1)-(3)

din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 439/2006, candidații admiși vor fi verificați

sub aspectul îndeplinirii condiției bunei reputații prevăzute la art. 12 din Legea

nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de către

inspectori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, cu respectarea dispozițiilor

Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor

cu caracter personal și libera circulație a acestor date și vor fi programați pentru

a se prezenta la vizita medicală și la testarea psihologică.

Plenul Consiliului Superior

al Magistraturii hotărăște cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute la

alin. (1) și validează rezultatele concursului. Candidații inapți pentru exercitarea

funcției, din punct de vedere medical, psihologic, precum și cei care nu se bucură

de o bună reputație sunt declarați respinși. (3) Lista definitivă a candidaților

declarați admiși la Institutul Național al Magistraturii, se comunică pentru afișare

la sediul Institutului Național al Magistraturii la sediul Consiliului Superior

al Magistraturii, și la sediile tribunalelor și parchetelor de pe lângă acestea

și se publică pe paginile de internet ale Consiliului Superior al Magistraturii

și Institutului Național al Magistraturii.

Din simpla lecturare a

dispozițiilor legale și regulamentare incidente în cauză, rezultă, fără echivoc,

că Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 439/2006, prin dispozițiile citate mai

sus, nu respectă dispozițiile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată

și nici sensul acestor dispoziții.

Astfel, este de necontestat

că legiuitorul, prin art. 14 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 republicată, a înțeles

să reglementeze existența unor aptitudini psihologice specifice funcțiilor de judecător

și, respectiv, procuror, ca pe o condiție prealabilă, alături de celelalte condiții

legale, pentru înscrierea la concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii

.

Or, Regulamentul aprobat

prin Hotărârea nr. 439/2006, prin art. 14 și 27 încalcă dispozițiile art. 14

alin. (2) din lege, prin transformarea unei condiții legale prealabile, cerută pentru

înscrierea la concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii, într-o

probă eliminatorie ulterioară susținerii concursului privind verificarea cunoștințelor

juridice.

Stabilind o astfel de

succesiune, Regulamentul, nesocotind litera și spiritul dispozițiilor art. 14

alin. (2) din Legea nr. 303/2004, ceea ce nu poate fi acceptat.

Este adevărat că, din

motive de oportunitate, autoritatea publică recurentă a putut aprecia că este mult

mai ușor și cu eforturi financiare mai puține să supună testării psihologice doar

pe candidații care au promovat proba de verificare a cunoștințelor juridice, din

moment ce numărul candidaților înscriși este, de regulă, cu mult mai mare.

Din conținutul dispozițiilor

art. 14 și următoarele din Legea nr. 303/2004, republicată, nu rezultă, însă, că

legiuitorul ar fi conferit Consiliului Superior al Magistraturii un drept de apreciere

în ceea ce privește tratarea condițiilor legale de înscriere la concursul de admitere

la Institutul Național al Magistraturii și nici în ceea ce privește schimbarea naturii

juridice a vreuneia dintre acestea, pentru a putea fi transformată din condiție

de înscriere la concurs în probă eliminatorie ulterioară publicării listelor cu

candidații declarați admiși la concursul de admitere, așa cum s-a întâmplat în cauza

de față.

Astfel fiind, rezultă

că soluția dată de instanța de fond excepției de nelegalitate invocată de intimat

este legală și temeinică, criticile formulate de recurent fiind neîntemeiate.

Pe fondul cauzei, instanța

de fond a anulat Hotărârea nr. 886 din 14 octombrie 2010, în ceea ce-l privește

pe intimat, recunoscând acesteia toate drepturile care decurg din calitatea de candidat

admis la concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii desfășurat

în perioada 25 iunie 2010-25 septembrie 2010.

Pentru a ajunge la această

soluție, instanța de fond, a înlăturat dispozițiile regulamentare constatate nelegale

și a conferit relevanță juridică faptului că intimatul a fost declarat admis la

concursul respectiv, așa cum rezultă din tabelul afișat.

În recursul formulat,

recurenta a susținut că această soluție este lipsită de temei legal, instanța substituindu-se

autorității publice și comisiilor organizatoare, susțineri care sunt neîntemeiate.

Astfel, așa cum s-a arătat

dispozițiile regulamentare constatate ca fiind nelegale au fost înlăturate în ceea

ce îl privește pe intimat, astfel că prin înscrierea acestuia la concursul respectiv

și declararea sa ca fiind admis, s-a considerat că toate condițiile legale cerute

la art. 14 din Legea nr. 303/2004 republicată, au fost îndeplinite.

Deci, instanța de judecată

nu putea să se substituie nici comisiei de testare psihologică și nici structurilor

organizatorice, dar nici nu a făcut acest lucru, rezumându-se să dea relevanță juridică

faptelor petrecute și rezultatelor constatate în cadrul concursului respectiv.

Astfel fiind, instanța

de recurs constată că și aceste critici ale recursului formulat de autoritate sunt

neîntemeiate, urmând să fie înlăturate.

În concluzie, pentru considerentele

prezentate mai sus, soluția instanței de fond este legală și temeinică, urmând ca

în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat în cauză

să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Consiliul Superior

al Magistraturii, împotriva sentinței civile nr. 38 din 31 ianuarie 2011 a Curții

de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 mai 2011.