ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3382/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3382/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din
dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată,
reclamantul R.I. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Superior al
Magistraturii, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună:
- anularea, în parte,
a Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1880 din 29
octombrie 2009 atât cu privire la constatarea neîndeplinirii cumulative a condițiilor
prevăzute de art. 12 și art. 14 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 303/2004
privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și
completările ulterioare, de către R.I., candidat la concursul de admitere la Institutul Naț ional al Magistraturii, cât și în ceea ce privește continuarea procedurii
pentru ocuparea a 7 locuri de auditori de justiție;
- constarea îndeplinirii
cumulative a condițiilor prevăzute de art. 12 și art. 14 alin. (2) lit. e) din
Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată,
cu modificările și completările ulterioare, de către R.I., declarat admis la
concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii de către comisia
de admitere;
- recunoașterea
tuturor drepturilor ce decurg din calitatea de candidat admis la concursul de
admitere în Institutul Național al Magistraturii;
- anularea, în parte,
a Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 2064 din 19
noiembrie 2009, precum și a Hotărârii Plenului Consiliului Superior al
Magistraturii nr. 2151 din 10 decembrie 2009, aceste doua hotărâri fiind
subsecvente Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1880
din 29 octombrie 2009, neavând o existență de sine stătătoare;
- obligarea
Consiliului Superior al Magistraturii la plata sumei de 7064 lei cu titlu de
despăgubiri materiale reprezentând drepturile salariale aferente perioadei 1 octombrie
2009-26 ianuarie 2010 (pe care le-ar fi dobândit ca urmare a rămânerii în
profesia de consilier juridic în cadrul Regiei Autonome de Transport București
- S.A.) și în continuare până la recunoașterea tuturor drepturilor salariale ce
decurg din calitatea de candidat admis la concursul de admitere în Institutul
Național al Magistraturii, precum și a sumei de 5 000 lei, reprezentând daune
morale.
Ulterior, reclamantul
și-a precizat acțiunea în sensul că înțelege să cheme în judecată în calitate
de pârâți pe Consiliul Superior al Magistraturii, B.M., V.C., C.B., G.P.V. și Institutul
Național al Magistraturii, solicitând obligarea acestora la despăgubiri
materiale incluzând și suma de 390 lei reprezentând taxă achitată pentru
efectuarea examenului medical pentru candidații declarați admiși, care conform
art. 14 alin. (2) lit. e), Legea nr. 303/2004 se suportă din bugetul I.N.M.,
precum și daune morale de 50.000 lei pentru consecințele negative produse de
Hotărârea CSM nr. 1880/2009 în plan psihic.
În temeiul art. 4 din
Legea nr. 554/2004, reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a prevederilor
art. 14 alin. (1), art. 27, art. 29 din Hotărârea Plenului CSM nr. 439 din 15
iunie 2006 pentru aprobarea regulamentului privind examenul de admitere și examenul
de absolvire a I.N.M., precum și a Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 1644 din 29
septembrie 2009 prin care a fost aprobată componența comisiilor de testare
psihologică a candidaților declarați admiși la concursul de admitere la I.N.M. organizat în perioada 25 iunie -25 septembrie 2009, precum și a candidaților pentru
posturile de personal de specialitate juridică asimilat magistraților din
cadrul Consiliului Superior al Magistraturii și Institutului Național al
Magistraturii.
Reclamantul a arătat
că a urmat procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004,
însă plângerea i-a fost respinsă prin Hotărârea Plenului CSM din data de 26
noiembrie 2009.
Reclamantul a mai arătat
că a susținut concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii, organizat în sesiunea 25 iunie -25 septembrie 2009,
fiind declarat la finalul procedurii, candidat admis la Institutul Național al Magistraturii.
În urma examinării
psihologice efectuate în perioada 27 septembrie - 4 octombrie 2009,
reclamantului i-a fost acordat calificativul „respins” și drept consecință la
momentul validării dosarelor de către C.SM în data de 29 octombrie 2009 s-a
constatat că nu ar fi îndeplinit condițiile impuse de lege.
Conform Legii nr. 303/2004
testarea psihologică reprezintă o condiție pentru înscrierea la concurs și nu o
probă în concursul de admitere cum este asimilată prin regulamentul de admitere
la I.N.M., astfel că trebuia verificată la momentul înscrierii în concurs și nu
ulterior declarării ca admis la I.N.M. ca urmare a promovării examenului de
admitere.
Prin întâmpinare,
pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a invocat excepția de
inadmisibilitate cu privire la Hotărârea nr. 2064 din 19 noiembrie 2009 a
Plenului C.SM și nr. 2151 din 10 decembrie 2009 a C.SM, solicitând totodată
respingerea ca nefondată a cererii de chemare în judecată.
Cu privire la
inadmisibilitatea acțiunii în ceea ce privește anularea Hotărârilor CSM nr. 2064/2009
și 2151/2009, pârâtul a arătat că reclamantul nu a formulat anterior sesizării
instanței plângere prealabilă cu privire la aceste două hotărâri.
În ceea ce privește
fondul cauzei, pârâtul a susținut că potrivit art. 29 alin. (5) din Regulament,
calificativul acordat de comisia de reexaminare psihologică este definitiv,
astfel că reclamantul nu mai putea contesta calificativul obținut la
reexaminarea psihologică. Mai mult decât atât, Consiliul Superior al
Magistraturii nu are competență de a cenzura examinarea psihologică, iar
instanța de judecată nu se poate substitui comisiilor de examinare și
reexaminare psihologică.
De asemenea, pârâtul
CSM a arătat că excepția de nelegalitate a art. 14 alin. (1), art. 27, art. 29,
din Regulamentul privind concursul de admitere și examenul de absolvire a I.NM,
aprobată prin Hotărârea Plenului C.SM 439/2006 și Hotărârea 1644/2009 a
Plenului C.SM, este nefondată, aceste dispoziții fiind în concordanță cu
dispozițiile legale.
Prin cererea
formulată la data de 14 septembrie 2010 reclamantul a declarat că renunță la
judecata cererii de obligare a I.N.M. la plata sumei de 390 lei reprezentând contravaloarea
taxei achitate pentru efectuarea examenului medical, întrucât introducerea în
cauză a I.N.M. ar conduce la prelungirea duratei procesului.
De asemenea, prin
cererea formulată la data de 13 octombrie 2010, reclamantul a declarat că
renunță la judecata în contradictoriu cu membrii comisiei de reexaminare
psihologică, și anume V.C., C.B., G.P.V., urmând a se judeca în contradictoriu
numai cu Consiliul Superior al Magistraturii și membrul comisiei de examinare psihologică,
d-ul B.M.G.
La data de 31 august 2010
a formulat întâmpinare pârâtul B.M.G. a formulat întâmpinare prin care a
invocat excepția lipsei procesuale pasive, arătând că obiectul prezentei
acțiuni este constituit de legalitatea unor hotărâri ale C.SM, astfel că în
calitate de pârât urmează a fi citată autoritatea publică emitentă a
respectivelor acte administrative.
Prin sentința civilă
nr. 4223 din 28 octombrie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a
contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității pasive a
pârâtului B.M.G., și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acest
pârât; a admis excepția de nelegalitate invocată de reclamant; a constatat
nelegalitatea dispozițiilor art. 14, art. 27, art. 29 din Hotărârea C.SM
436/2006 de aprobare a Regulamentului privind concursul de admitere și examenul
de absolvire a I.N.M., și a Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 1644 din 29
septembrie 2009 de aprobare a componenței comisiilor de testare psihologică a
candidaților declarați admiși la concursul desfășurat în perioada 25 iunie - 25
septembrie 2009; a respins excepția inadmisibilității invocate de pârât cu
privire la cererea de anulare a Hotărârii Plenului Consiliului Superior al
Magistraturii nr. 2064 din 19 noiembrie 2009, și a Hotărârii Plenului
Consiliului Superior al Magistraturii nr. 2151 din 10 decembrie 2009; a luat
act de renunțarea reclamantului la judecată potrivit dispozițiilor art. 246 C.
proc. civ., față de Institutul Național al Magistraturii și față de pârâții V.C.,
C.B., G.P.V. și a respins ca neîntemeiată acțiunea așa cum a fost precizată la
data de 8 septembrie 2010.
Pentru a pronunța
această soluția instanța de fond a reținut că în raport cu obiectul acțiunii, respectiv
anularea unor acte administrative – hotărâri ale C.SM, în raport de care
calitatea procesuală pasivă revine autorității publice emitente a respectivelor
acte administrative, pârâtul B.M.G. nu are calitate procesuală pasivă.
Deoarece reclamantul
a formulat plângere prealabilă împotriva Hotărârii 1880/2009, în situația în
care acțiunea ar fi întemeiată, eventualele motive de nelegalitate ce ar afecta
această hotărâre s-ar extinde și asupra hotărârilor subsecvente.
Apreciind excepția
inadmisibilității cererii privind anularea acestor două hotărâri CSM
subsecvente Hot. C.SM 1880/2009, invocată de pârâtul Consiliul Superior al
Magistraturii ca neîntemeiată instanța de fond a respins-o ca atare.
Cu privire la
excepția de nelegalitate a disp. art. 14 alin. (1), art. 27, art. 29 din
Hotărârea Plenului Consiliul Superior al Magistraturii nr. 439 din 15 iunie 2006
pentru aprobarea Regulamentului privind concursul de admitere și examenul de
absolvire a I.N.M., precum și a Hotărârii C.SM nr. 1644 din 24 septembrie 2009
prin care a fost aprobată componența comisiilor de testare psihologică a
candidaților declarați admiși, la concursul de admitere la I.N.M., organizat în perioada 25 iunie -25 septembrie 2009, instanța de fond a constatat că atâta
timp cât acțiunea reclamantului vizează rezultatele concursului la care acesta
a participat în sesiunea 25 iunie 2009 - 25 septembrie 2009, dispozițiile ce se
pretinde a fi nelegale, cuprinse în actele administrative menționate, prin care
se reglementează modalitatea de susținere a testării psihologice a
reclamantului, au o înrâurire directă asupra fondului cauzei.
Curtea de Apel a
apreciat că se impune constatarea nelegalității Parțiale a Hotărârii Plenului
C.S.M nr. 439/2006, astfel:
- art. 14 din
regulament contravine art. 14 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, întrucât
prevede verificarea îndeplinirii prealabile doar a condițiilor de înscriere
prevăzute în art. 14 alin. (2) lit. a)-d) din lege, deși alin. (2) al textului
cuprinde și litera e) referitoare la verificarea aptitudinii medicale și
psihologice a candidaților, astfel că prin regulament, trebuia prevăzută
procedura de verificare "prealabilă" înscrierii sub toate aspectele
prevăzute la lit. a)-e) din alin. (2) al art. 14 și respectiv publicarea
lor" cu 15 zile înainte de data concursului", art. 14 alin. (2) din Regulament;
- consecința
fragmentării în mod nelegal a verificărilor a condus la nelegalitatea art. 27
din Regulament, ce prevede testarea psihologică a "candidaților
admiși", deși această testare ar fi trebuit să se constituie ca o etapă
anterioară concursului propriu zis, așa încât, la data derulării ei, ce ar fi
condus la publicarea rezultatelor cu "15 zile înainte de data
concursului" [art.14 alin. (2) din Regulament] nu s-ar fi pus problema
existenței unor candidați "admiși".
Instanța de fond a constatat,
că dispozițiile art. 29 din Regulament nu contravin dispozițiilor art. 14 alin.
(2) din Legea nr. 303/2004, în măsura în care procedura este inclusă în
derularea concursului, iar nu ulterior finalizării lui, conducând la
verificarea profilului psihologic al candidatului, concretizat printr-un
punctaj și un calificativ de "admis/respins". În speță, reclamantul a
fost supus probei susmenționate, obținând calificativul de "admis" în
"Tabelul privind rezultatele finale".
În ceea ce privește
excepția de nelegalitate a Hotărâri nr. l644 a Plenului C.S.M din 24 septembrie
2009, de aprobare a comisiilor de testare psihologică și de reexaminare
psihologică la concursul în litigiu, curtea de apel a constatat că, deși
concursul era prevăzut a se desfășura în intervalul 25 iunie 2009-25 septembrie
2009, iar testarea psihologică ar fi fost o condiție de înscriere la concurs,
conform art. 14 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 303/2004 , comisia a fost
numită pentru testarea ulterioară finalizării concursului, contravenind
dispozițiilor legale cu forță juridică superioară din lege.
Chiar mai
mult, numirea unei astfel de comisii nu se regăsește între comisiile de concurs
prevăzute de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 (ce se referă la:comisia
de admitere, comisia de elaborare a subiectelor și comisia de soluționare a
contestațiilor) și nici nu a fost numită la propunerea Consiliului Științific
al I.N.M, asemenea celorlalte comisii, ci de Direcția resurse umane și
organizare (prin nota nr. 472/I4382/I 154/DRUO/29882/ST/2009), situație ce
atrage admiterea excepției de nelegalitate invocată de reclamant și privitor la
- Hotărârea nr. 1644 din 24 septembrie 2009, ca act premergător adoptării de
pârât a Hotărârii nr. 1880 din 29 octombrie 2009, ce face obiectul cauzei.
Instanța de fond a
mai reținut că modalitatea de derulare a concursului în litigiu, prevăzută de
Hotărârea nr. 439/2006, este de natură să contravină principiului dreptului
comunitar al încrederii legitime. Acest principiu este în strânsă legătură și
cu cel privind siguranța juridică, ce implică condiția de claritate și
previzibilitate ce trebuie îndeplinite de reglementările emise de instituțiile
statului, condiții ce nu au fost respectate.
Este adevărat că
soluția C.SM cuprinsă în Hotărârea 1880 din 29 octombrie 2009 este întemeiată pe
disp. art. 14 și art. 27 din Hotărârea Plenului C.SM 439/2006, dispoziții
constatate nelegale în prezenta cauză.
Constatarea
nelegalității dispozițiilor din cele două hotărâri ale Plenului C.SM menționate
mai sus nu conduce implicit la concluzia că reclamantul întrunește condițiile
prevăzute de art. 12, art. 14 alin. (2) lit. a)-e), Legea nr. 303/2004 privind
statutul judecătorilor și procurorilor ce ar avea drept consecință anularea în
parte, cu privire la reclamant, a Hotărârii Plenului C.SM 1880/2009.
În lipsa unei
atestări de specialitate a împrejurării că reclamantul este apt din punct de
vedere medical și psihologic pentru exercitarea funcției, instanța de judecată
nu se poate substitui comisiilor de examinare psihologică în aprecierea
îndeplinirii acestei condiții.
Curtea de apel a
reținut că, în cauză, nu sunt îndeplinite cerințele art. 12, art. 14 din Legea
nr. 303/2004, împrejurarea reținută de C.SM prin Hotărârea 1880/2009, astfel că
potrivit disp. art. 1, art. 18 din Legea nr. 554/2004, a respins acțiunea așa
cum a fost precizată și completată, ca neîntemeiată.
În temeiul art. 246 C.
proc. civ., Curtea de apel a luat act de renunțarea reclamantului la judecată
în contradictoriu cu pârâții I.N.M., V.C., C.B. și G.P.V.
Împotriva
hotărârii instanței de fond Consiliul Superior al Magistraturii și R.I. au
declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
I. R.I. în motivarea recursului
arată că instanța de fond a apreciat că pârâtul B.M.G. nu are calitate procesuală
pasivă, reținând că în raport cu obiectul acțiunii, respectiv anularea unor
acte administrative - hotărâri ale C.S.M. calitatea procesuală pasivă revine
autorității publice emitente a respectivelor acte administrative. Împrejurarea
că aprecierile și concluziile pârâtului au fost avute în vedere, în cadrul
procedurii de reexaminare psihologică, la acordarea calificativului nu conferă
acestuia calitate procesuală pasivă.
Instanța de fond a
respins ca neîntemeiată acțiunea, întrucât nu a făcut dovada îndeplinirii cerinței
impuse de dispozițiile art. 14 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 303/2004,
respectiv faptul că este apt din punct de vedere psihologic pentru exercitarea
funcției.
Recurentul mai
menționează că deși motivarea sentinței recurate este aproape identică cu cea a
sentinței civile nr. 142 din 07 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Iași, Curtea
de Apel București s-a îndepărtat de soluția dată de Curtea de Apel Iași cu
privire la capătul de cerere privind anularea, în parte, a Hotărârii Plenului
Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1880 din 29 octombrie 2009 prin care
s-a dispus anularea, în partea ce-l privește pe S.H.C. a dispozițiilor art. 3
si art. 7
din
Hotărârea Plenului
C.S.M. nr. 1880 din 29 octombrie 2009.
Recurentul precizează
că divergențele de jurisprudență constituie consecința inerentă a oricărui
sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond
având
autoritate asupra competenței lor
teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de
a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței (Ziclinski și Pradal și
Gonzales și alții împotriva Franței [GC], nr. 24846/94 și 34165/96 la 34173/96.
paragraful 59. CEDO 1999-VII. Beian împotriva României, paragraful 37).
În activitatea lor
jurisdicțională, toate instanțele trebuie să respecte principiul tratamentului
egal în fața legii și principiul securității juridice, ceea ce este posibil
numai dacă nu aleg, în mod arbitrar, să dea legii o interpretare diferită de
cea existentă, respectiv să interpreteze diferit de jurisprudența instanțelor
de ultim grad. Principiul tratamentului egal în fața legii și principiul
securității juridice impun respectarea jurisprudenței de către instanțe.
Se mai susține că raționamentul
instanței de fond este greșit deoarece raportează Hotărârea Plenului
Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1880 din 29 octombrie 2009 la art. 12
și art. 14 din Legea nr. 303/2004, iar nu la art. 27, art. 29 din Hotărârea
Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 439/2006, cu modificările și
completările ulterioare și Hotărârea Plenului Consiliului Superior al
Magistraturii nr. 1644 din 24 septembrie 2009 care au constituit temeiul
elaborării Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1880
din 29 octombrie 2009.
Constatându-se nelegalitatea
prevederilor art. 14, alin. 27 și art. 29 din Hotărârea Plenului Consiliului
Superior al Magistraturii nr. 439 din 15 iunie 2006, cu modificările și
completările ulterioare, precum și a Hotărârii Plenului Consiliului Superior al
Magistraturii nr. 1644 din 24 septembrie 2009, în temeiul cărora s-a desfășurat
testarea psihologică, dispare rațiunea pentru care ar fi menținute prevederile
H.C.S.M. nr. 1880 din 29 octombrie 2009. În virtutea unui principiu al
efectelor nulității actelor juridice, și anume principiul anulării actului
subsecvent ca urmare a anulării actului inițial -
resoluto jure dantis,
resolvitur jus accipientis
, trebuie să se constate că nulitatea hotărârilor
mai sus menționate se răsfrânge și asupra H.C.S.M. nr. 1880 din 29 octombrie 2009.
În
ceea ce privește
împrejurarea că instanța de judecată nu se poate substitui comisiilor de
examinare psihologică în aprecierea îndeplinirii condiției prevăzute de art. 14
alin. (2) lit. e) din Legea nr. 303/2004, reținută de instanță în respingerea
acțiunii, recurentul arată că această critică a făcut obiectul recursurilor
formulate de Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinței civile nr.
142 din 07 iunie 2010 a Curții de Apel Iași și a sentinței civile nr. 278 din 28
iunie 2010 a Curții de Apel Cluj, soluționate prin decizia nr. 4641 din 28
octombrie 2010 și decizia nr. 4643 din 28 octombrie 2010 a Înaltei Curți de
Casație si Justiție, susțineri care au fost apreciate de către Înalta Curte de
Casație și Justiție ca fiind neîntemeiate, fiind înlăturate.
Testarea psihologică
s-a desfășurat, în temeiul art. 29 din Regulament în afara cadrului de concurs,
la un moment ulterior declarării ca admis la Institutul Național al
Magistraturii. Întrucât concursul de admitere la Institutul Naț ional al Magistraturii s-a încheiat, așa cum rezultă din anunțul privind
organizarea concursului de admitere la Institutul Naț ional al Magistraturii în data de 25 septembrie 2009, tot ceea ce s-a
desfășurat după aceasta dată este o probă în afara concursului care nu ar putea
să aibă niciun efect în ceea ce privește dreptul adjudecat în urma promovării
acestuia.
În
niciun caz îndeplinirea
unei condiții de înscriere nu mai putea fi verificată după afișarea
rezultatelor finale din data de 25 septembrie 2009 și, mai ales, așa cum s-a
întâmplat în speță, după începerea cursurilor școlare la 1 octombrie 2009.
Recurentul mai arată
că legile trebuie să fie puse în practică cu o claritate și o coerență
rezonabilă pentru a evita pe cât posibil insecuritatea juridică și
incertitudinea pentru subiecții de drept interesați. În această privință
trebuie subliniat că incertitudinea, indiferent dacă este legislativă,
administrativă sau jurisdicțională, este un factor important care trebuie luat
în calcul pentru a aprecia conduita statului (a se vedea,
mutatis mutandis
.
Broniowski împotriva Poloniei [GCJ. nr. 31443/96, paragraful 151, CEDO 2004-V
și Păduraru împotriva României, nr. 63252/00, paragraful 92, CEDO 2005, Beian
împotriva României, nr. 30658/05, paragraful nr. 33).
Principiul privind
siguranța juridică implică condiția de claritate și previzibilitate ce trebuie îndeplinite
de reglementările emise de instituțiile statului.
Constatând
nelegalitatea prevederilor art. 14, art. 27 și art. 29 din Hotărârea Plenului
Consiliului Superior al Magistraturii nr. 439 din 15 iunie 2006 cu modificările
și completările ulterioare, precum și a Hotărârii Plenului Consiliului Superior
al Magistraturii nr. 1644 din 24 septembrie 2009, în temeiul cărora s-a desfășurat
testarea psihologică, instanța de fond nu s-a pronunțat și nici nu a motivat de
ce a respins cererea de obligare a Consiliului Superior al Magistraturii la
despăgubiri, prin admiterea excepției de nelegalitate instanța de fond a
reținut implicit fapta culpabilă a Consiliului Superior al Magistraturii în
producerea prejudiciului invocat prin cererea de chemare în judecată.
Prin urmare, fiind îndeplinite
condițiile ce se cer a fi întrunite pentru angajarea răspunderii civile
delictuale, și anume, existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite,
existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și
existenta vinovăției celui ce a cauzat prejudiciul, constând în intenția,
neglijența sau imprudența cu care a acționat, condiții prevăzute de art.
998-999 C. civ., se impune cu necesitate repararea prejudiciului cauzat.
II. Consiliul
Superior al Magistraturii, în termen legal, a formulat recurs, fără a preciza motivele
de nelegalitate pe care se întemeiază, astfel cum prevăd dispozițiile art. 302
1
alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Examinând cauza și
sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile
legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul declarat de
reclamantul R.I. este fondat în limitele și pentru considerentele ce vor fi prezentate
în prezenta decizie, iar recursul declarat de pârâtul Consiliul Superior al
Magistraturii este nul.
Pentru a ajunge la
această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
I. Cu privire la recursul
declarat de R.I.
În ceea ce privește motivul
de recurs potrivit căruia instanța de fond a respins excepția lipsei calității
procesuale pasive a pârâtului B.M.G., Înalta Curte constată că acesta este neîntemeiat
și nu poate fi primit, instanța de fond în mod corect admițând excepția.
În acord cu cele
reținute de instanța de fond, Înalta Curte reține că pentru a avea calitate
procesuală pasivă într-o acțiune în contencios administrativ, este necesar ca
autoritatea publică să emită actul administrativ atacat, sau să nu fi
soluționat în termenul legal ori să fi refuzat nejustificat de a rezolva o
cerere a reclamantului referitoare la un drept sau interes legitim.
În virtutea
principiului disponibilității părții pentru ca persoana chemată în judecată să
dobândească rolul de subiect pasiv este necesar ca acesteia să-i poată fi opuse
obligații corelative unor drepturi, atât drepturile cât și obligațiile fiind necesar
a forma un conținut reglementat de anumite norme juridice.
Cu alte cuvinte, calitatea
procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana celui
chemat în judecată și cel obligat în raportul juridic dedus judecății.
Prin urmare, Înalta
Curte constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că aprecierile și concluziile
formulate de B.M.G. în cadrul procedurii de reexaminare psihologică, la
acordarea calificativului, nu conferă acestuia calitate procesuală pasivă.
Cu privire la motivul
de recurs potrivit căruia instanța de fond în mod greșit a respins acțiunea deși
a constatat nelegalitatea prevederilor art. 14, art. 27, art. 29 din hotărârea
atacată, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este fondat.
t
estarea psihologică a
fost organizată după ce candidații înscriși la concursul de admitere au
susținut proba de verificare a cunoștințelor profesionale, incluzându-i doar pe
candidații care promovaseră această probă, între care și recurentul-reclamant
care a fost declarat admis.
Potrivit art. 14
alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată „la concursul pentru admiterea la Institutul Național al Magistraturii se poate înscrie persoana care îndeplinește cumulativ
următoarele condiții: are cetățenia română, domiciliul în România și capacitate
deplină de exercițiu, este licențiată în drept, nu are antecedente penale sau
cazier fiscal, cunoaște limba română, este aptă, din punct de vedere medical și
psihologic, pentru exercitarea funcției.
Or, potrivit art. 14
din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 439/ 2006, comisia de admitere a
concursului poate verifica numai îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 14
alin. (2) lit. a)-d) din Legea nr. 303/2004, republicată, iar rezultatele
verificării se afișează la sediul Institutului Național al Magistraturii,
precum și la sediile tribunalelor și parchetelor de pe lângă acestea și se
publică simultan pe paginile de internet al Consiliului Superior al
Magistraturii și Institutului Național al Magistraturii, cel mai târziu cu 15
zile înainte de data concursului.
De asemenea, după
susținerea concursului privind verificarea cunoștințelor juridice, potrivit
art. 27 alin. (1)-(3) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 439/2006,
candidații admiși vor fi verificați sub aspectul îndeplinirii condiției bunei
reputații prevăzute la art. 12 din Legea nr. 303/ 2004, republicată, cu
modificările și completările ulterioare, de către inspectori din cadrul
Consiliului Superior al Magistraturii, cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 677/2001
pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter
personal și libera circulație a acestor date și vor fi programați pentru a se
prezenta la vizita medicală și la testarea psihologică.
Plenul Consiliului
Superior al Magistraturii hotărăște cu privire la îndeplinirea condițiilor
prevăzute la alin. (1) și validează rezultatele concursului.
Candidații inapți
pentru exercitarea funcției, din punct de vedere medical, psihologic, precum și
cei care nu se bucură de o bună reputație sunt declarați respinși.
Lista definitivă a
candidaților declarați admiși la Institutul Național al Magistraturii, se comunică pentru afișare la sediul Institutului Național al Magistraturii la sediul
Consiliului Superior al Magistraturii, și la sediile tribunalelor și
parchetelor de pe lângă acestea și se publică pe paginile de internet ale
Consiliului Superior al Magistraturii și Institutului Național al
Magistraturii.
Deci, cu alte cuvinte
Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 439/ 2006, prin dispozițiile citate mai
sus, nu respectă dispozițiile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 303/2004,
republicată și nici sensul acestor dispoziții.
Astfel, legiuitorul,
prin art. 14 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 republicată, a înțeles să
reglementeze existența unor aptitudini psihologice specifice funcțiilor de
judecător și, respectiv, procuror, ca pe o condiție prealabilă, alături de
celelalte condiții legale, pentru înscrierea la concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii .
Or, Regulamentul
aprobat prin Hotărârea nr. 439/2006, prin art. 14 și art. 27 încalcă
dispozițiile art. 14 alin. (2) din lege, prin transformarea unei condiții
legale prealabile, cerută pentru înscrierea la concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii, într-o probă eliminatorie ulterioară susținerii
concursului privind verificarea cunoștințelor juridice.
Stabilind o astfel de
succesiune, Regulamentul, nesocotind litera și spiritul dispozițiilor art. 14
alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, a creat posibilitatea ca
persoane inapte din punct de vedere psihologic să fie obligate să susțină
concursul de verificare a cunoștințelor juridice, supunându-le unor eforturi
materiale, fizice și psihice inutile, neavute în vedere de legiuitor.
Este adevărat că, din
motive de oportunitate, autoritatea publică recurentă a putut aprecia că este
mult mai ușor și cu eforturi financiare mai puține să supună testării
psihologice doar pe candidații care au promovat proba de verificare a
cunoștințelor juridice, din moment ce numărul candidaților înscriși este, de
regulă, cu mult mai mare.
Din conținutul
dispozițiilor art. 14 și următoarele din Legea nr. 303/ 2004, republicată nu
rezultă, însă, că legiuitorul ar fi conferit Consiliului Superior al
Magistraturii un drept de apreciere în ceea ce privește tratarea condițiilor
legale de înscriere la concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii și nici în ceea ce privește schimbarea naturii juridice
a vreuneia dintre acestea, pentru a putea fi transformată din condiție de
înscriere la concurs în probă eliminatorie ulterioară publicării listelor cu
candidații declarați admiși la concursul de admitere, așa cum s-a întâmplat în
cauza de față.
Astfel fiind, rezultă
că soluția dată de instanța de fond excepției de nelegalitate este legală și
temeinică.
Având în vedere
considerentele de mai sus, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod
greșit a respins acțiunea.
Ca o consecință a
admiterii excepției de nelegalitate a dispozițiilor art. 14, art. 27 și art. 29
din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 436/2006 și a Hotărârii
Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1644/2009, instanța de fond trebuia
să dispună anularea parțială a Hotărârii Plenului Consiliului Superior al
Magistraturii nr. 1880/2009 în ceea ce îl privește pe recurentul-reclamant.
Instanța de fond
trebuia să înlăture dispozițiile regulamentare, constatările nelegale și să confere
relevanță juridică faptului că recurentul-reclamant a fost declarat admis la concursul
respectiv.
Astfel fiind, Înalta
Curte va dispune anularea hotărârii nr. 1880 din 29 octombrie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii în ceea ce privește art. 3 și art. 7 va obliga pârâtul
la înscrierea reclamantului pe lista definitivă a candidaților admiși la Institutul
Național al Magistraturii cu recunoașterea tuturor drepturilor.
În temeiul
dispozițiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 pârâtul va fi obligat la
plata sumei de 3.900 lei daune materiale, aceasta reprezentând taxa medicală.
Cu privire la motivul
de recurs potrivit căruia instanța de fond nu a motivat de ce a respins cererea
de obligare a pârâtului la despăgubiri, Înalta Curte constată că acest motiv de
recurs este nefondat având în vedere următoarele:
În contenciosul
administrativ, acordarea daunelor morale, alături de cele materiale solicitate
de reclamant, este menită să asigure protecția efectivă a drepturilor persoanei
vătămate și repararea echitabilă a prejudiciului suferit, în raport cu
circumstanțele pricinii, conform art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
Înalta Curte reține
că, spre deosebire de prejudiciul material, a cărui întindere nu poate fi
stabilită decât pe baza unui suport probator, în privința daunelor morale nu
pot fi produse probe materiale în vederea cuantificării pierderii suferite.
De aceea, judecătorul
are dreptul să aprecieze, în raport cu toate circumstanțele cauzei, asupra unei
sume globale, care să constituie o reparație echitabilă în raport cu efectele
faptei generatoare de prejudicii.
Daunele morale
corespund atingerii aduse cinstei, onoarei, imaginii publice ori prestigiului
profesional al persoanei, scopul lor fiind unul compensatoriu, care să nu
constituie însă o penalitate excesivă pentru cel care a produs dauna.
În jurisprudența
națională și în cea a Curții Europene a Drepturilor Omului s-a conturat ideea
că, în funcție de circumstanțele cauzei, simpla constatare a existenței faptei
ilicite poate reprezenta, în sine, o reparație echitabilă suficientă pentru
repararea prejudiciului moral ce ar fi fost suferit de reclamant (e.g. cauza
Cumpănă și Mazăre împotriva României, cererea nr. 33348/1996, hotărârea din 17
decembrie 2004, Monitorul Oficial al României nr. 501 din 14 iunie 2005).
În consecință, pentru
considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.
proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul,
va modifica, în parte, sentința recurată în sensul că va anula, în parte,
Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1880 din 29
octombrie 2009, în ceea ce privește art. 3 și art. 7 din aceasta, referitoare
la constatarea neîndeplinirii cumulative de către reclamant, a condițiilor prevăzute
de art. 12 și art. 14 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 303/2004, modificată, va
obliga pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii la înscrierea reclamantului
pe lista definitivă a candidaților admiși la Institutul Național al Magistraturii, conform art. 3 și a anexei 2 a Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1880 din 29 octombrie 2009 și la
recunoașterea în favoarea reclamantului a tuturor drepturilor ce decurg din
calitatea acestuia de candidat admis la concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii desfășurat în perioada 25 iunie – 25 septembrie 2009,
inclusiv reînscrierea reclamantului ca auditor de justiție, cursant la Institutul Național al Magistraturii în perioada 2010-2012 sau în anul următor soluționării
prezentului litigiu precum și la plata către reclamant a sumei de 390 lei, cu
titlu de daune materiale, va respinge, ca nefondate, restul pretențiilor privind
daunele morale, menținând celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
II. Cu privire la recursul
declarat de Consiliul Superior al Magistraturii
Înalta Curte constată
că acesta este nul.
Pentru a ajunge la
această soluție instanța a constatat că cererea de recurs nu cuprinde motivele
de nelegalitate pe care se întemeiază, astfel cum prevăd dispozițiile art. 302
1
alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Potrivit acestor
dispoziții: „cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității: motivele
de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după
caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat”.
De asemenea, conform
dispozițiilor art. 306 alin. (1) C. proc. civ., „recursul este nul dacă nu a
fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor în care instanța de
recurs ar putea reține din oficiu motive de casare de ordine publică”.
Or, în cauză nu
există motive de ordine publică, ce ar fi putut fi invocate din oficiu, de
către instanță.
Astfel fiind, pentru
considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 306 alin. (1) și
art. 302
1
alin. (1) lit. c) C. proc. civ., în raport cu faptul că
cererea de recurs formulată, nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se
sprijină și nici dezvoltarea acestora, se va constata nulitatea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de R.I.,
împotriva sentinței civile nr. 4223 din 28 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Modifică, în parte,
sentința recurată în sensul că anulează, în parte, Hotărârea Plenului
Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1880 din 29 octombrie 2009, în ceea
ce privește art. 3 și art. 7 din aceasta, referitoare la constatarea neîndeplinirii
cumulative de către reclamant, a condițiilor prevăzute de art. 12 și art. 14
alin. (2) lit. e) din Legea nr. 303/2004, modificată.
Obligă pârâtul
Consiliul Superior al Magistraturii la înscrierea reclamantului pe lista
definitivă a candidaților admiși la Institutul Național al Magistraturii, conform art. 3 și a anexei 2 a Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1880 din 29 octombrie 2009 și la
recunoașterea în favoarea reclamantului a tuturor drepturilor ce decurg din
calitatea acestuia de candidat admis la concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii desfășurat în perioada 25 iunie – 25 septembrie 2009,
inclusiv reînscrierea reclamantului ca auditor de justiție, cursant la Institutul Național al Magistraturii în perioada 2010-2012 sau în anul următor soluționării
prezentului litigiu.
Obligă pârâtul să
plătească reclamantului suma de 390 lei, cu titlu de daune materiale.
Respinge, ca
nefondate, restul pretențiilor privind daunele morale.
Menține celelalte dispoziții
ale sentinței recurate.
Constată nul recursul
declarat de Consiliul Superior al Magistraturii împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică,
astăzi 9 iunie 2011.