ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3382/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul R.I.

a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună: - anularea, în parte, a Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1880 din 29 octombrie 2009 atât cu privire la constatarea neîndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de art. 12 și art. 14 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de către R.I., candidat la concursul de admitere la Institutul Naț ional al Magistraturii, cât și în ceea ce privește continuarea procedurii pentru ocuparea a 7 locuri de auditori de justiție; - constarea îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de art. 12 și art. 14 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de către R.I., declarat admis la concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii de către comisia de admitere; - recunoașterea tuturor drepturilor ce decurg din calitatea de candidat admis la concursul de admitere în Institutul Național al Magistraturii; - anularea, în parte, a Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 2064 din 19 noiembrie 2009, precum și a Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 2151 din 10 decembrie 2009,

aceste doua hotărâri fiind subsecvente Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1880 din 29 octombrie 2009, neavând o existență de sine stătătoare; - obligarea Consiliului Superior al Magistraturii la plata sumei de 7064 lei cu titlu de despăgubiri materiale reprezentând drepturile salariale aferente perioadei 1 octombrie 2009-26 ianuarie 2010 (pe care le-ar fi dobândit ca urmare a rămânerii în profesia de consilier juridic în cadrul Regiei Autonome de Transport București - S.A.) și în continuare până la recunoașterea tuturor drepturilor salariale ce decurg din calitatea de candidat admis la concursul de admitere în Institutul Național al Magistraturii, precum și a sumei de 5 000 lei, reprezentând daune morale.

Ulterior, reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că înțelege să cheme în judecată în calitate de pârâți pe Consiliul Superior al Magistraturii, B.M., V.C., C.B., G.P.V. și Institutul Național al Magistraturii, solicitând obligarea acestora la despăgubiri materiale incluzând și suma de 390 lei reprezentând taxă achitată pentru efectuarea examenului medical pentru candidații declarați admiși, care conform art. 14 alin. (2) lit. e), Legea nr. 303/2004 se suportă din bugetul I.N.M., precum și daune morale de 50.000 lei pentru consecințele negative produse de Hotărârea CSM nr. 1880/2009 în plan psihic. În temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a prevederilor art. 14 alin. (1), art. 27, art. 29 din Hotărârea Plenului CSM nr. 439 din 15 iunie 2006 pentru aprobarea regulamentului privind examenul de admitere și examenul de absolvire a I.N.M., precum și a Hotărârii Plenului C.S.M.

nr. 1644 din 29 septembrie 2009 prin care a fost aprobată componența comisiilor de testare psihologică a candidaților declarați admiși la concursul de admitere la I.N.M. organizat în perioada 25 iunie -25 septembrie 2009, precum și a candidaților pentru posturile de personal de specialitate juridică asimilat magistraților din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii și Institutului Național al Magistraturii. Reclamantul a arătat că a urmat procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, însă plângerea i-a fost respinsă prin Hotărârea Plenului CSM din data de 26 noiembrie 2009. Reclamantul a mai arătat că a susținut concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii, organizat în sesiunea 25 iunie -25 septembrie 2009, fiind declarat la finalul procedurii, candidat admis la Institutul Național al Magistraturii.

În urma examinării psihologice efectuate în perioada 27 septembrie - 4 octombrie 2009, reclamantului i-a fost acordat calificativul „respins” și drept consecință la momentul validării dosarelor de către C.SM în data de 29 octombrie 2009 s-a constatat că nu ar fi îndeplinit condițiile impuse de lege. Conform Legii nr. 303/2004 testarea psihologică reprezintă o condiție pentru înscrierea la concurs și nu o probă în concursul de admitere cum este asimilată prin regulamentul de admitere la I.N.M., astfel că trebuia verificată la momentul înscrierii în concurs și nu ulterior declarării ca admis la I.N.M. ca urmare a promovării examenului de admitere. Prin întâmpinare, pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a invocat excepția de inadmisibilitate cu privire la Hotărârea nr. 2064 din 19 noiembrie 2009 a Plenului C.SM și nr. 2151 din 10 decembrie 2009 a C.SM, solicitând totodată respingerea ca nefondată a cererii de chemare în judecată.

Cu privire la inadmisibilitatea acțiunii în ceea ce privește anularea Hotărârilor CSM nr. 2064/2009 și 2151/2009, pârâtul a arătat că reclamantul nu a formulat anterior sesizării instanței plângere prealabilă cu privire la aceste două hotărâri. În ceea ce privește fondul cauzei, pârâtul a susținut că potrivit art. 29 alin. (5) din Regulament, calificativul acordat de comisia de reexaminare psihologică este definitiv, astfel că reclamantul nu mai putea contesta calificativul obținut la reexaminarea psihologică. Mai mult decât atât, Consiliul Superior al Magistraturii nu are competență de a cenzura examinarea psihologică, iar instanța de judecată nu se poate substitui comisiilor de examinare și reexaminare psihologică.

De asemenea, pârâtul CSM a arătat că excepția de nelegalitate a art. 14 alin. (1), art. 27, art. 29, din Regulamentul privind concursul de admitere și examenul de absolvire a I.NM, aprobată prin Hotărârea Plenului C.SM 439/2006 și Hotărârea 1644/2009 a Plenului C.SM, este nefondată, aceste dispoziții fiind în concordanță cu dispozițiile legale. Prin cererea formulată la data de 14 septembrie 2010 reclamantul a declarat că renunță la judecata cererii de obligare a I.N.M. la plata sumei de 390 lei reprezentând contravaloarea taxei achitate pentru efectuarea examenului medical, întrucât introducerea în cauză a I.N.M. ar conduce la prelungirea duratei procesului.

De asemenea, prin cererea formulată la data de 13 octombrie 2010, reclamantul a declarat că renunță la judecata în contradictoriu cu membrii comisiei de reexaminare psihologică, și anume V.C., C.B., G.P.V., urmând a se judeca în contradictoriu numai cu Consiliul Superior al Magistraturii și membrul comisiei de examinare psihologică, d-ul B.M.G. La data de 31 august 2010 a formulat întâmpinare pârâtul B.M.G. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei procesuale pasive, arătând că obiectul prezentei acțiuni este constituit de legalitatea unor hotărâri ale C.SM, astfel că în calitate de pârât urmează a fi citată autoritatea publică emitentă a respectivelor acte administrative.

Prin sentința civilă nr. 4223 din 28 octombrie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității pasive a pârâtului B.M.G., și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât; a admis excepția de nelegalitate invocată de reclamant; a constatat nelegalitatea dispozițiilor art. 14, art. 27, art. 29 din Hotărârea C.SM 436/2006 de aprobare a Regulamentului privind concursul de admitere și examenul de absolvire a I.N.M., și a Hotărârii Plenului C.S.M.

nr. 1644 din 29 septembrie 2009 de aprobare a componenței comisiilor de testare psihologică a candidaților declarați admiși la concursul desfășurat în perioada 25 iunie - 25 septembrie 2009; a respins excepția inadmisibilității invocate de pârât cu privire la cererea de anulare a Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 2064 din 19 noiembrie 2009, și a Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 2151 din 10 decembrie 2009; a luat act de renunțarea reclamantului la judecată potrivit dispozițiilor art. 246 C. proc. civ., față de Institutul Național al Magistraturii și față de pârâții V.C., C.B., G.P.V.

și a respins ca neîntemeiată acțiunea așa cum a fost precizată la data de 8 septembrie 2010. Pentru a pronunța această soluția instanța de fond a reținut că în raport cu obiectul acțiunii, respectiv anularea unor acte administrative – hotărâri ale C.SM, în raport de care calitatea procesuală pasivă revine autorității publice emitente a respectivelor acte administrative, pârâtul B.M.G. nu are calitate procesuală pasivă. Deoarece reclamantul a formulat plângere prealabilă împotriva Hotărârii 1880/2009, în situația în care acțiunea ar fi întemeiată, eventualele motive de nelegalitate ce ar afecta această hotărâre s-ar extinde și asupra hotărârilor subsecvente. Apreciind excepția inadmisibilității cererii privind anularea acestor două hotărâri CSM subsecvente Hot. C.SM 1880/2009, invocată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii ca neîntemeiată instanța de fond a respins-o ca atare.

Cu privire la excepția de nelegalitate a disp. art. 14 alin. (1), art. 27, art. 29 din Hotărârea Plenului Consiliul Superior al Magistraturii nr. 439 din 15 iunie 2006 pentru aprobarea Regulamentului privind concursul de admitere și examenul de absolvire a I.N.M., precum și a Hotărârii C.SM nr. 1644 din 24 septembrie 2009 prin care a fost aprobată componența comisiilor de testare psihologică a candidaților declarați admiși, la concursul de admitere la I.N.M., organizat în perioada 25 iunie -25 septembrie 2009, instanța de fond a constatat că atâta timp cât acțiunea reclamantului vizează rezultatele concursului la care acesta a participat în sesiunea 25 iunie 2009 - 25 septembrie 2009, dispozițiile ce se pretinde a fi nelegale, cuprinse în actele administrative menționate, prin care se reglementează modalitatea de susținere a testării psihologice a reclamantului, au o înrâurire directă asupra fondului cauzei.

Curtea de Apel a apreciat că se impune constatarea nelegalității Parțiale a Hotărârii Plenului C.S.M nr. 439/2006, astfel: - art. 14 din regulament contravine art. 14 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, întrucât prevede verificarea îndeplinirii prealabile doar a condițiilor de înscriere prevăzute în art. 14 alin. (2) lit. a)-d) din lege, deși alin. (2) al textului cuprinde și litera e) referitoare la verificarea aptitudinii medicale și psihologice a candidaților, astfel că prin regulament, trebuia prevăzută procedura de verificare "prealabilă" înscrierii sub toate aspectele prevăzute la lit. a)-e) din alin. (2) al art. 14 și respectiv publicarea lor" cu 15 zile înainte de data concursului", art. 14 alin. (2) din Regulament; - consecința fragmentării în mod nelegal a verificărilor a condus la nelegalitatea art. 27 din Regulament, ce prevede testarea psihologică a "candidaților admiși", deși această testare ar fi trebuit să se constituie ca o etapă anterioară concursului propriu zis, așa încât, la data derulării ei, ce ar fi condus la publicarea rezultatelor cu "15 zile înainte de data concursului" [art.14 alin. (2) din Regulament] nu s-ar fi pus problema existenței unor candidați "admiși". Instanța de fond a constatat, că dispozițiile art. 29 din Regulament nu contravin dispozițiilor art. 14 alin. (2) din Legea nr. 303/2004,

în măsura în care procedura este inclusă în derularea concursului, iar nu ulterior finalizării lui, conducând la verificarea profilului psihologic al candidatului, concretizat printr-un punctaj și un calificativ de "admis/respins". În speță, reclamantul a fost supus probei susmenționate, obținând calificativul de "admis" în "Tabelul privind rezultatele finale". În ceea ce privește excepția de nelegalitate a Hotărâri nr. l644 a Plenului C.S.M din 24 septembrie 2009, de aprobare a comisiilor de testare psihologică și de reexaminare psihologică la concursul în litigiu, curtea de apel a constatat că, deși concursul era prevăzut a se desfășura în intervalul 25 iunie 2009-25 septembrie 2009, iar testarea psihologică ar fi fost o condiție de înscriere la concurs, conform art. 14 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 303/2004 , comisia a fost numită pentru testarea ulterioară finalizării concursului, contravenind dispozițiilor legale cu forță juridică superioară din lege.

Chiar mai mult, numirea unei astfel de comisii nu se regăsește între comisiile de concurs prevăzute de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 (ce se referă la:comisia de admitere, comisia de elaborare a subiectelor și comisia de soluționare a contestațiilor) și nici nu a fost numită la propunerea Consiliului Științific al I.N.M, asemenea celorlalte comisii, ci de Direcția resurse umane și organizare (prin nota nr. 472/I4382/I 154/DRUO/29882/ST/2009), situație ce atrage admiterea excepției de nelegalitate invocată de reclamant și privitor la - Hotărârea nr. 1644 din 24 septembrie 2009, ca act premergător adoptării de pârât a Hotărârii nr. 1880 din 29 octombrie 2009, ce face obiectul cauzei.

Instanța de fond a mai reținut că modalitatea de derulare a concursului în litigiu, prevăzută de Hotărârea nr. 439/2006, este de natură să contravină principiului dreptului comunitar al încrederii legitime. Acest principiu este în strânsă legătură și cu cel privind siguranța juridică, ce implică condiția de claritate și previzibilitate ce trebuie îndeplinite de reglementările emise de instituțiile statului, condiții ce nu au fost respectate. Este adevărat că soluția C.SM cuprinsă în Hotărârea 1880 din 29 octombrie 2009 este întemeiată pe disp. art. 14 și art. 27 din Hotărârea Plenului C.SM 439/2006, dispoziții constatate nelegale în prezenta cauză.

Constatarea nelegalității dispozițiilor din cele două hotărâri ale Plenului C.SM menționate mai sus nu conduce implicit la concluzia că reclamantul întrunește condițiile prevăzute de art. 12, art. 14 alin. (2) lit. a)-e), Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor ce ar avea drept consecință anularea în parte, cu privire la reclamant, a Hotărârii Plenului C.SM 1880/2009. În lipsa unei atestări de specialitate a împrejurării că reclamantul este apt din punct de vedere medical și psihologic pentru exercitarea funcției, instanța de judecată nu se poate substitui comisiilor de examinare psihologică în aprecierea îndeplinirii acestei condiții. Curtea de apel a reținut că, în cauză, nu sunt îndeplinite cerințele art. 12, art. 14 din Legea nr. 303/2004, împrejurarea reținută de C.SM prin Hotărârea 1880/2009, astfel că potrivit disp.

art. 1, art. 18 din Legea nr. 554/2004, a respins acțiunea așa cum a fost precizată și completată, ca neîntemeiată. În temeiul art. 246 C. proc. civ., Curtea de apel a luat act de renunțarea reclamantului la judecată în contradictoriu cu pârâții I.N.M., V.C., C.B. și G.P.V. Împotriva hotărârii instanței de fond Consiliul Superior al Magistraturii și R.I. au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. I. R.I. în motivarea recursului arată că instanța de fond a apreciat că pârâtul B.M.G. nu are calitate procesuală pasivă, reținând că în raport cu obiectul acțiunii, respectiv anularea unor acte administrative - hotărâri ale C.S.M. calitatea procesuală pasivă revine autorității publice emitente a respectivelor acte administrative.

Împrejurarea că aprecierile și concluziile pârâtului au fost avute în vedere, în cadrul procedurii de reexaminare psihologică, la acordarea calificativului nu conferă acestuia calitate procesuală pasivă. Instanța de fond a respins ca neîntemeiată acțiunea, întrucât nu a făcut dovada îndeplinirii cerinței impuse de dispozițiile art. 14 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 303/2004, respectiv faptul că este apt din punct de vedere psihologic pentru exercitarea funcției. Recurentul mai menționează că deși motivarea sentinței recurate este aproape identică cu cea a sentinței civile nr. 142 din 07 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Iași, Curtea de Apel București s-a îndepărtat de soluția dată de Curtea de Apel Iași cu privire la capătul de cerere privind anularea, în parte, a Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1880 din 29 octombrie 2009 prin care s-a dispus anularea, în partea ce-l privește pe S.H.C.

a dispozițiilor art. 3 si art. 7 din Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 1880 din 29 octombrie 2009. Recurentul precizează că divergențele de jurisprudență constituie consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței (Ziclinski și Pradal și Gonzales și alții împotriva Franței [GC], nr. 24846/94 și 34165/96 la 34173/96. paragraful 59. CEDO 1999-VII. Beian împotriva României, paragraful 37). În activitatea lor jurisdicțională, toate instanțele trebuie să respecte principiul tratamentului egal în fața legii și principiul securității juridice, ceea ce este posibil numai dacă nu aleg, în mod arbitrar, să dea legii o interpretare diferită de cea existentă, respectiv să interpreteze diferit de jurisprudența instanțelor de ultim grad.

Principiul tratamentului egal în fața legii și principiul securității juridice impun respectarea jurisprudenței de către instanțe.

Se mai susține că raționamentul instanței de fond este greșit deoarece raportează Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1880 din 29 octombrie 2009 la art. 12 și art. 14 din Legea nr. 303/2004, iar nu la art. 27, art. 29 din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 439/2006, cu modificările și completările ulterioare și Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1644 din 24 septembrie 2009 care au constituit temeiul elaborării Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1880 din 29 octombrie 2009. Constatându-se nelegalitatea prevederilor art. 14, alin. 27 și art. 29 din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 439 din 15 iunie 2006, cu modificările și completările ulterioare, precum și a Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1644 din 24 septembrie 2009, în temeiul cărora s-a desfășurat testarea psihologică, dispare rațiunea pentru care ar fi menținute prevederile H.C.S.M.

nr. 1880 din 29 octombrie 2009. În virtutea unui principiu al efectelor nulității actelor juridice, și anume principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial - resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis , trebuie să se constate că nulitatea hotărârilor mai sus menționate se răsfrânge și asupra H.C.S.M.

nr. 1880 din 29 octombrie 2009. În ceea ce privește împrejurarea că instanța de judecată nu se poate substitui comisiilor de examinare psihologică în aprecierea îndeplinirii condiției prevăzute de art. 14 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 303/2004, reținută de instanță în respingerea acțiunii, recurentul arată că această critică a făcut obiectul recursurilor formulate de Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinței civile nr. 142 din 07 iunie 2010 a Curții de Apel Iași și a sentinței civile nr. 278 din 28 iunie 2010 a Curții de Apel Cluj, soluționate prin decizia nr. 4641 din 28 octombrie 2010 și decizia nr. 4643 din 28 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație si Justiție, susțineri care au fost apreciate de către Înalta Curte de Casație și Justiție ca fiind neîntemeiate, fiind înlăturate.

Testarea psihologică s-a desfășurat, în temeiul art. 29 din Regulament în afara cadrului de concurs, la un moment ulterior declarării ca admis la Institutul Național al Magistraturii. Întrucât concursul de admitere la Institutul Naț ional al Magistraturii s-a încheiat, așa cum rezultă din anunțul privind organizarea concursului de admitere la Institutul Naț ional al Magistraturii în data de 25 septembrie 2009, tot ceea ce s-a desfășurat după aceasta dată este o probă în afara concursului care nu ar putea să aibă niciun efect în ceea ce privește dreptul adjudecat în urma promovării acestuia.

În niciun caz îndeplinirea unei condiții de înscriere nu mai putea fi verificată după afișarea rezultatelor finale din data de 25 septembrie 2009 și, mai ales, așa cum s-a întâmplat în speță, după începerea cursurilor școlare la 1 octombrie 2009. Recurentul mai arată că legile trebuie să fie puse în practică cu o claritate și o coerență rezonabilă pentru a evita pe cât posibil insecuritatea juridică și incertitudinea pentru subiecții de drept interesați. În această privință trebuie subliniat că incertitudinea, indiferent dacă este legislativă, administrativă sau jurisdicțională, este un factor important care trebuie luat în calcul pentru a aprecia conduita statului (a se vedea, mutatis mutandis . Broniowski împotriva Poloniei [GCJ.

nr. 31443/96, paragraful 151, CEDO 2004-V și Păduraru împotriva României, nr. 63252/00, paragraful 92, CEDO 2005, Beian împotriva României, nr. 30658/05, paragraful nr. 33). Principiul privind siguranța juridică implică condiția de claritate și previzibilitate ce trebuie îndeplinite de reglementările emise de instituțiile statului.

Constatând nelegalitatea prevederilor art. 14, art. 27 și art. 29 din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 439 din 15 iunie 2006 cu modificările și completările ulterioare, precum și a Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1644 din 24 septembrie 2009, în temeiul cărora s-a desfășurat testarea psihologică, instanța de fond nu s-a pronunțat și nici nu a motivat de ce a respins cererea de obligare a Consiliului Superior al Magistraturii la despăgubiri, prin admiterea excepției de nelegalitate instanța de fond a reținut implicit fapta culpabilă a Consiliului Superior al Magistraturii în producerea prejudiciului invocat prin cererea de chemare în judecată.

Prin urmare, fiind îndeplinite condițiile ce se cer a fi întrunite pentru angajarea răspunderii civile delictuale, și anume, existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și existenta vinovăției celui ce a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat, condiții prevăzute de art. 998-999 C. civ., se impune cu necesitate repararea prejudiciului cauzat. II. Consiliul Superior al Magistraturii, în termen legal, a formulat recurs, fără a preciza motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, astfel cum prevăd dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. Examinând cauza și sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul R.I.

este fondat în limitele și pentru considerentele ce vor fi prezentate în prezenta decizie, iar recursul declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii este nul. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. I. Cu privire la recursul declarat de R.I. În ceea ce privește motivul de recurs potrivit căruia instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului B.M.G., Înalta Curte constată că acesta este neîntemeiat și nu poate fi primit, instanța de fond în mod corect admițând excepția. În acord cu cele reținute de instanța de fond, Înalta Curte reține că pentru a avea calitate procesuală pasivă într-o acțiune în contencios administrativ, este necesar ca autoritatea publică să emită actul administrativ atacat, sau să nu fi soluționat în termenul legal ori să fi refuzat nejustificat de a rezolva o cerere a reclamantului referitoare la un drept sau interes legitim.

În virtutea principiului disponibilității părții pentru ca persoana chemată în judecată să dobândească rolul de subiect pasiv este necesar ca acesteia să-i poată fi opuse obligații corelative unor drepturi, atât drepturile cât și obligațiile fiind necesar a forma un conținut reglementat de anumite norme juridice. Cu alte cuvinte, calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana celui chemat în judecată și cel obligat în raportul juridic dedus judecății. Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că aprecierile și concluziile formulate de B.M.G. în cadrul procedurii de reexaminare psihologică, la acordarea calificativului, nu conferă acestuia calitate procesuală pasivă.

Cu privire la motivul de recurs potrivit căruia instanța de fond în mod greșit a respins acțiunea deși a constatat nelegalitatea prevederilor art. 14, art. 27, art. 29 din hotărârea atacată, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este fondat. t estarea psihologică a fost organizată după ce candidații înscriși la concursul de admitere au susținut proba de verificare a cunoștințelor profesionale, incluzându-i doar pe candidații care promovaseră această probă, între care și recurentul-reclamant care a fost declarat admis.

Potrivit art. 14 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată „la concursul pentru admiterea la Institutul Național al Magistraturii se poate înscrie persoana care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: are cetățenia română, domiciliul în România și capacitate deplină de exercițiu, este licențiată în drept, nu are antecedente penale sau cazier fiscal, cunoaște limba română, este aptă, din punct de vedere medical și psihologic, pentru exercitarea funcției.

Or, potrivit art. 14 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 439/ 2006, comisia de admitere a concursului poate verifica numai îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 14 alin. (2) lit. a)-d) din Legea nr. 303/2004, republicată, iar rezultatele verificării se afișează la sediul Institutului Național al Magistraturii, precum și la sediile tribunalelor și parchetelor de pe lângă acestea și se publică simultan pe paginile de internet al Consiliului Superior al Magistraturii și Institutului Național al Magistraturii, cel mai târziu cu 15 zile înainte de data concursului.

De asemenea, după susținerea concursului privind verificarea cunoștințelor juridice, potrivit art. 27 alin. (1)-(3) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 439/2006, candidații admiși vor fi verificați sub aspectul îndeplinirii condiției bunei reputații prevăzute la art. 12 din Legea nr. 303/ 2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de către inspectori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date și vor fi programați pentru a se prezenta la vizita medicală și la testarea psihologică. Plenul Consiliului Superior al Magistraturii hotărăște cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (1) și validează rezultatele concursului.

Candidații inapți pentru exercitarea funcției, din punct de vedere medical, psihologic, precum și cei care nu se bucură de o bună reputație sunt declarați respinși. Lista definitivă a candidaților declarați admiși la Institutul Național al Magistraturii, se comunică pentru afișare la sediul Institutului Național al Magistraturii la sediul Consiliului Superior al Magistraturii, și la sediile tribunalelor și parchetelor de pe lângă acestea și se publică pe paginile de internet ale Consiliului Superior al Magistraturii și Institutului Național al Magistraturii. Deci, cu alte cuvinte Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 439/ 2006, prin dispozițiile citate mai sus, nu respectă dispozițiile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată și nici sensul acestor dispoziții.

Astfel, legiuitorul, prin art. 14 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 republicată, a înțeles să reglementeze existența unor aptitudini psihologice specifice funcțiilor de judecător și, respectiv, procuror, ca pe o condiție prealabilă, alături de celelalte condiții legale, pentru înscrierea la concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii . Or, Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 439/2006, prin art. 14 și art. 27 încalcă dispozițiile art. 14 alin. (2) din lege, prin transformarea unei condiții legale prealabile, cerută pentru înscrierea la concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii, într-o probă eliminatorie ulterioară susținerii concursului privind verificarea cunoștințelor juridice.

Stabilind o astfel de succesiune, Regulamentul, nesocotind litera și spiritul dispozițiilor art. 14 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, a creat posibilitatea ca persoane inapte din punct de vedere psihologic să fie obligate să susțină concursul de verificare a cunoștințelor juridice, supunându-le unor eforturi materiale, fizice și psihice inutile, neavute în vedere de legiuitor. Este adevărat că, din motive de oportunitate, autoritatea publică recurentă a putut aprecia că este mult mai ușor și cu eforturi financiare mai puține să supună testării psihologice doar pe candidații care au promovat proba de verificare a cunoștințelor juridice, din moment ce numărul candidaților înscriși este, de regulă, cu mult mai mare.

Din conținutul dispozițiilor art. 14 și următoarele din Legea nr. 303/ 2004, republicată nu rezultă, însă, că legiuitorul ar fi conferit Consiliului Superior al Magistraturii un drept de apreciere în ceea ce privește tratarea condițiilor legale de înscriere la concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii și nici în ceea ce privește schimbarea naturii juridice a vreuneia dintre acestea, pentru a putea fi transformată din condiție de înscriere la concurs în probă eliminatorie ulterioară publicării listelor cu candidații declarați admiși la concursul de admitere, așa cum s-a întâmplat în cauza de față. Astfel fiind, rezultă că soluția dată de instanța de fond excepției de nelegalitate este legală și temeinică.

Având în vedere considerentele de mai sus, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod greșit a respins acțiunea. Ca o consecință a admiterii excepției de nelegalitate a dispozițiilor art. 14, art. 27 și art. 29 din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 436/2006 și a Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1644/2009, instanța de fond trebuia să dispună anularea parțială a Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1880/2009 în ceea ce îl privește pe recurentul-reclamant. Instanța de fond trebuia să înlăture dispozițiile regulamentare, constatările nelegale și să confere relevanță juridică faptului că recurentul-reclamant a fost declarat admis la concursul respectiv.

Astfel fiind, Înalta Curte va dispune anularea hotărârii nr. 1880 din 29 octombrie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii în ceea ce privește art. 3 și art. 7 va obliga pârâtul la înscrierea reclamantului pe lista definitivă a candidaților admiși la Institutul Național al Magistraturii cu recunoașterea tuturor drepturilor. În temeiul dispozițiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 pârâtul va fi obligat la plata sumei de 3.900 lei daune materiale, aceasta reprezentând taxa medicală.

Cu privire la motivul de recurs potrivit căruia instanța de fond nu a motivat de ce a respins cererea de obligare a pârâtului la despăgubiri, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este nefondat având în vedere următoarele: În contenciosul administrativ, acordarea daunelor morale, alături de cele materiale solicitate de reclamant, este menită să asigure protecția efectivă a drepturilor persoanei vătămate și repararea echitabilă a prejudiciului suferit, în raport cu circumstanțele pricinii, conform art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. Înalta Curte reține că, spre deosebire de prejudiciul material, a cărui întindere nu poate fi stabilită decât pe baza unui suport probator, în privința daunelor morale nu pot fi produse probe materiale în vederea cuantificării pierderii suferite.

De aceea, judecătorul are dreptul să aprecieze, în raport cu toate circumstanțele cauzei, asupra unei sume globale, care să constituie o reparație echitabilă în raport cu efectele faptei generatoare de prejudicii. Daunele morale corespund atingerii aduse cinstei, onoarei, imaginii publice ori prestigiului profesional al persoanei, scopul lor fiind unul compensatoriu, care să nu constituie însă o penalitate excesivă pentru cel care a produs dauna. În jurisprudența națională și în cea a Curții Europene a Drepturilor Omului s-a conturat ideea că, în funcție de circumstanțele cauzei, simpla constatare a existenței faptei ilicite poate reprezenta, în sine, o reparație echitabilă suficientă pentru repararea prejudiciului moral ce ar fi fost suferit de reclamant (e.g.

cauza Cumpănă și Mazăre împotriva României, cererea nr. 33348/1996, hotărârea din 17 decembrie 2004, Monitorul Oficial al României nr. 501 din 14 iunie 2005). În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va modifica, în parte, sentința recurată în sensul că va anula, în parte, Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1880 din 29 octombrie 2009, în ceea ce privește art. 3 și art. 7 din aceasta, referitoare la constatarea neîndeplinirii cumulative de către reclamant, a condițiilor prevăzute de art. 12 și art. 14 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 303/2004, modificată, va obliga pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii la înscrierea reclamantului pe lista definitivă a candidaților admiși la Institutul Național al Magistraturii, conform art. 3 și a anexei 2 a Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1880 din 29 octombrie 2009 și la recunoașterea în favoarea reclamantului a tuturor drepturilor ce decurg din calitatea acestuia de candidat admis la concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii desfășurat în perioada 25 iunie – 25 septembrie 2009, inclusiv reînscrierea reclamantului ca auditor de justiție, cursant la Institutul Național al Magistraturii în perioada 2010-2012 sau în anul următor soluționării prezentului litigiu precum și la plata către reclamant a sumei de 390 lei, cu titlu de daune materiale, va respinge, ca nefondate, restul pretențiilor privind daunele morale, menținând celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

II. Cu privire la recursul declarat de Consiliul Superior al Magistraturii Înalta Curte constată că acesta este nul. Pentru a ajunge la această soluție instanța a constatat că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, astfel cum prevăd dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. Potrivit acestor dispoziții: „cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat”. De asemenea, conform dispozițiilor art. 306 alin. (1) C. proc. civ., „recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor în care instanța de recurs ar putea reține din oficiu motive de casare de ordine publică”.

Or, în cauză nu există motive de ordine publică, ce ar fi putut fi invocate din oficiu, de către instanță. Astfel fiind, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 306 alin. (1) și art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., în raport cu faptul că cererea de recurs formulată, nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se sprijină și nici dezvoltarea acestora, se va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul formulat de R.I., împotriva sentinței civile nr. 4223 din 28 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică, în parte, sentința recurată în sensul că anulează, în parte, Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1880 din 29 octombrie 2009, în ceea ce privește art. 3 și art. 7 din aceasta, referitoare la constatarea neîndeplinirii cumulative de către reclamant, a condițiilor prevăzute de art. 12 și art. 14 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 303/2004, modificată.

Obligă pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii la înscrierea reclamantului pe lista definitivă a candidaților admiși la Institutul Național al Magistraturii, conform art. 3 și a anexei 2 a Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1880 din 29 octombrie 2009 și la recunoașterea în favoarea reclamantului a tuturor drepturilor ce decurg din calitatea acestuia de candidat admis la concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii desfășurat în perioada 25 iunie – 25 septembrie 2009, inclusiv reînscrierea reclamantului ca auditor de justiție, cursant la Institutul Național al Magistraturii în perioada 2010-2012 sau în anul următor soluționării prezentului litigiu.

Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 390 lei, cu titlu de daune materiale. Respinge, ca nefondate, restul pretențiilor privind daunele morale. Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate. Constată nul recursul declarat de Consiliul Superior al Magistraturii împotriva aceleiași sentințe. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 iunie 2011.