ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 582/2016

Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 28 ianuarie 2014, sub nr. 474/2/2014, reclamantul Ministerul pentru Societatea Informațională (MSI) a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună anularea în parte a Încheierii nr. 1 din 08 ianuarie 2013, emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României, în ceea ce privește respingerea contestației formulate împotriva măsurii nr. 11 din Decizia Curții de Conturi nr. 15/2012, cu privire la "(...) stabilirea întinderii prejudiciului, reprezentând compensații bănești plătite salariaților fostei A., cărora prin decizii emise, contrar legii, le-au încetat contractele individuale de muncă, iar ulterior au fost angajați prin concurs, contrar prevederilor actelor normative în vigoare, și recuperarea acestuia de persoanele din conducerea CNMSI și CNRD, care prin încălcarea prevederilor legale au generat cadrul favorabil plății compensațiilor bănești".

Hotărârea primei instanțe Prin Sentința civilă nr. 1720 din 16 mai 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, s-a dispus admiterea cererii formulate de reclamantul Ministerul pentru Societatea Informațională, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, anularea în parte a Încheierii nr. 1 din 08 ianuarie 2013 și a Deciziei Curții de Conturi nr. 15/2013, în privința măsurii nr. 11.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva Sentinței civile nr. 1720 din 16 mai 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal pârâta Curtea de Conturi a României, susținând că în mod eronat s-a admis acțiunea promovată de reclamantul Ministerul pentru Societatea Informațională, în sensul anulării în parte a Încheierii nr. 1 din 08 ianuarie 2013 și a Deciziei nr. 15/2013, în privința măsurii nr. 11, acte emise de Curtea de Conturi. Recurenta a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., arătând, în esență, următoarele: Contrar celor reținute în considerentele hotărârii recurate, auditorii publici externi nu au reținut ca abatere de la legalitate faptul că entitatea a pus în aplicare o hotărâre judecătorească, hotărâre pe care niciun moment nu și-au propus să o conteste sau să o infirme, nefiind în competența lor. Aceștia au arătat consecințele pe care le-a avut din punct de vedere patrimonial, decizia desfacerii contractelor de muncă, acțiune pe care instanța învestită cu soluționarea litigiului de muncă a dovedit-o a fi nelegală. În aceste condiții, Curtea de Apel București în mod eronat a apreciat că nu este sarcina persoanelor cu atribuții din cadrul entității să știe că această acțiune a produs un prejudiciu patrimonial, precum și procedurile și temeiurile în baza cărora acesta trebuie recuperat. Intimatul-reclamant nu a întreprins niciun demers pentru a analiza cauzele și împrejurările care au condus la desfacerea nelegală a contractelor de muncă, precum și a stabilirii persoanelor care nu au respectat prevederile legale în vederea dispunerii recuperării prejudiciului patrimonial. Conducerea Agenției pentru Serviciile Societății Informaționale (A.) a emis decizii de încetare a contractelor individuale de muncă ale tuturor salariaților, contrar prevederilor Legii nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor cadru cu Comisia europeană și Fondul Monetar Internațional. Urmare a concedierii, salariații A. au acționat în instanță MCSI, CNMSI și CNRD, solicitând plata drepturilor bănești prevăzute în contractul colectiv de muncă (CCM), inclusiv o compensație în cuantum de 12 salarii de bază, prevăzută la art. 91 alin. (2) din Contractul colectiv de muncă. În condițiile în care conducerea A. ar fi respectat prevederile legale nu toți salariații ar fi fost puși în situația de încetare a contractului individual de muncă, cu consecința acționării instituției în instanță pentru a solicita compensațiile bănești. Dacă instanța de fond ar fi analizat apărările formulate de Curtea de Conturi a României, în raport de materialul probator administrat în cauză, putea constata că prejudiciul estimat de echipa de audit este rezultatul exclusiv al nerespectării prevederilor Legii nr. 329/2009 referitor la modul de preluare a angajaților de către CNMS și CNRD, respectiv prin concurs, și nu prin echivalarea funcțiilor și pe baza criteriilor stabilite de legiuitor. Prejudiciul creat bugetului de stat prin nașterea dreptului la compensații bănești a fost determinat exclusiv prin emiterea de către conducerea A. a deciziilor de încetare a contractelor individuale de muncă pentru toți salariații, contrar prevederilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 329/2009. În mod greșit instanța de fond a reținut ca fiind întemeiate argumentele reprezentanților MSI, potrivit cărora angajații A. trebuiau să beneficieze de compensațiile bănești prevăzute de Contractul colectiv de muncă, indiferent dacă se respectau sau nu prevederile Legii nr. 329/2009. În acest sens, este elocventă concluzia instanței învestite cu soluționarea litigiului de muncă potrivit căreia, toți salariații de la A. aveau dreptul de a beneficia de compensații bănești din cauza faptului că nu s-au aplicat prevederile legale de preluare a acestora la cele două entități (pag. 54 din Decizia civilă nr. 6680 din 26 octombrie 2011 a Curții de Apel București). Mai mult decât atât, un alt element care a condus la nașterea dreptului de a beneficia de salarii compensatorii a fost reangajarea prin concurs și nu prin preluarea angajaților, contrar prevederilor art. 6 alin. (1), (3) și (6) din Legea nr. 329/2009, în care sunt menționate criteriile avute în vedere la preluarea angajaților. În concluzie, față de motivele invocate, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a Sentinței civile nr. 1720 din 16 mai 2014, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât instanța de fond a făcut aplicarea greșită a prevederilor art. 5 - 6 din Legea nr. 329/2009 și nu a avut în vedere dispozițiile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată.

Apărările formulate în cauză Intimatul Ministerul pentru Societatea Informațională a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului, ca neîntemeiat, și menținerea Sentinței civile nr. 1720/2014 pronunțată de Curtea de Apel București, invocând, în special, următoarele apărări: Cu privire la deciziile de concediere, prin Sentința civilă nr. 9230 din 09 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr. x/3/2010, modificată prin Decizia civilă nr. 6680/2011, pronunțată de Curtea de Apel București, instanța a reținut că acestea au fost emise cu respectarea prevederilor legale, astfel că o analiză a deciziilor respective nu mai poate fi realizată în cadrul prezentului litigiu. Prin decizia emisă, Curtea de Conturi a stabilit, de fapt, recuperarea salariilor compensatorii de la persoanele care au fost reîncadrate și și-au continuat activitatea în cadrul noilor instituții rezultate în urma reorganizării. În ceea ce privește nerespectarea prevederilor Legii nr. 329/2009 referitoare la preluarea personalului, Curtea de Conturi nu a interpretat decizia Curții de Apel în ansamblu, ci a avut în vedere doar anumite dispoziții ale acesteia "dreptul la compensații în baza Contractului colectiv la muncă s-a născut pentru toți salariații concediații, indiferent dacă ulterior concedierii au încheiat raporturi juridice de muncă, după concurs, cu cele două centre, deoarece acestea nu s-au stabilit ca urmare a reîncadrării în cadrul instituțiilor succesoare a fostului personal, ci au reprezentat contracte noi cu persoanele ce au îndeplinit condițiile pentru promovarea concursului". Curtea de Apel București a stabilit dreptul la salarii compensatorii în temeiul art. 91 alin. (1) lit. a) din Contractul colectiv de muncă (instituția își reduce personalul prin desființarea postului salariatului ca urmare a reorganizării) și doar în subsidiar a analizat și cazul prevăzut la art. 91 alin. (1) lit. b) din Contractul colectiv de muncă (referitor la preluarea activității de o altă instituție). Pentru stabilirea prejudiciului, Curtea de Conturi a avut în vedere cazul prevăzut la lit. b) și nu cel prevăzut la lit. a), astfel cum a reținut Curtea de Apel. Cazul de la lit. b) a fost analizat de instanță în subsidiar, pentru a se motiva de ce acesta nu este aplicabil. Așa cum a reținut Curtea de Apel, și în situația în care s-ar fi constatat că procedura legală de selecție ar fi fost respectată de CNMSI și CNRD, întregul personal tot ar fi beneficiat de salarii compensatorii, conform Contractului colectiv de muncă, aspect reținut, de altfel, de Curtea de Apel București. Recurenta invocă prevederile art. 6 alin. (3) din Legea nr. 329/2009 referitoare la faptul că încetarea raporturilor de muncă ale personalului se putea face pe baza unor criterii de stabilire a ordinii de preferință, aspect ce nu poate fi luat în considerare, întrucât în anexa nr. 1 "LISTA instituțiilor și autorităților publice înființate prin lege, ordonanță de urgență a Guvernului și ordonanță a Guvernului, supuse reorganizării din Legea nr. 329/2009", la pct. 21 s-a precizat reducerea a 200 de posturi din cadrul Agenției pentru Serviciile Societății Informaționale, respectiv reducerea tuturor posturilor existente în cadrul A.. Referitor la susținerea recurentei că prejudiciul a fost determinat de emiterea dispozițiilor de încetare a contractului individual de muncă prin nerespectarea prevederilor art. 6 alin. (1) și (3) din Legea nr. 329/2009, se impun a fi avute în vedere următoarele: - personalul A. a fost preluat de noile instituții; - personalul A. fiind concediat, cu un termen de preaviz de 20 de zile de la intrarea în vigoarea a H.G. nr. 1439/2009 (9 decembrie 2009), raporturile de muncă au încetat la expirarea acestui termen de preaviz (13 ianuarie 2010); - procedura de selecție a personalului trebuia realizată în conformitate cu prevederile art. 6 din Legea nr. 329/2009, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a Hotărârii de Guvern de organizare a noilor instituții, termen înlăuntrul căruia contractele individuale de muncă au încetat în baza deciziei de concediere. Astfel, noile instituții ce au rezultat în urma reorganizării nu mai puteau faptic realiza o procedură de selecție și o concediere a personalului care nu era selectat, conform art. 6 din Legea nr. 329/2009, în condițiile în care personalul fusese deja concediat, aflându-se în perioada de preaviz. În fapt, nu s-a produs niciun prejudiciu. Prejudiciul reprezintă consecința negativă suferită de o persoană ca urmare a faptei ilicite săvârșite de o altă persoană. Nerespectarea procedurii de selectare a personalului A. nu poate să constituie faptă ilicită cauzatoare a prejudiciului constatat de Curtea de Conturi, atât timp cât dreptul la salarii compensatorii s-a născut la data emiterii deciziilor de concediere (07 decembrie 2009), iar activitatea de preluare și selectare era o activitate ce se desfășura ulterior nașterii acestui drept. De asemenea, pentru atragerea răspunderii, între faptă și prejudiciu trebuie să există o legătură de cauzalitate, condiție care nu este îndeplinită, pentru aceleași considerente. Totodată, deși instanța a constatat că nu s-a realizat o procedură de preluare și selecție a personalului A., nu acesta a fost motivul acordării plăților compensatorii. În aceste condiții, în mod incorect Curtea de Conturi consideră a fi un prejudiciu cuantumul salariilor compensatorii ca urmare a nerespectării procedurii de preluare - selecție, dispunându-se în sarcina Ministerului pentru Societatea Informațională recuperarea acestuia de la persoanele din conducerea CNMSI și CNRD. Instanța de judecată a hotărât că toți salariații erau îndreptățiți la plata salariilor compensatorii în raport de prevederile Contractului colectiv de muncă, în ambele cazuri prevăzute de art. 91. În concluzie intimatul a apreciat că se impune respingerea recursului, ca neîntemeiat, și menținerea Sentinței civile nr. 1720/2014 pronunțată de Curtea de Apel București.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Prin încheierea din data de 3 martie 2015 s-a dispus comunicarea raportului întocmit de magistratul-asistent, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (2) - (4) C. proc. civ. La data de 6 octombrie 2015 a fost admis în principiu recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi a României împotriva Sentinței nr. 1720 din 16 mai 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, și s-a stabilit termen pentru judecata pe fond a recursului la data de 2 februarie 2016 cu citarea părților. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este fondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare. Litigiul dedus judecății vizează exercitarea controlului de legalitate asupra măsurii nr. 11 din Decizia nr. 15 din 31 octombrie 2013, menținută prin Încheierea nr. 1 din 08 ianuarie 2013, emise de Curtea de Conturi a României. Prin această măsură au fost instituite în sarcina intimatului Ministerul pentru Societatea Informațională următoarele obligații: "Pentru deficiențele consemnate la Cap. A.IV din Procesul-verbal de constatare se vor dispune măsuri care să asigure stabilirea întinderii prejudiciului, reprezentând compensații bănești plătite salariaților fostei A., cărora prin deciziile emise, contrar legii, le-au încetat contractele individuale de muncă, iar ulterior au fost angajați prin concurs, contrar prevederilor actelor normative în vigoare și recuperarea acestuia de la persoanele din conducerea CNMSI și CNRD, care prin încălcarea prevederilor legale au generat cadrul favorabil plății compensațiilor bănești. De asemenea, se va proceda la stabilirea, recuperarea și virarea la bugetul de stat și bugetele de asigurări sociale a obligațiilor reprezentând impozit pe salarii și contribuții de asigurări sociale datorate de angajații fostei A.. Despre demersurile efectuate se va comunica periodic Curții de Conturi. Totodată, se vor continua demersurile inițiate în instanță până la soluționarea definitivă a contestațiilor privind executările silite". Pentru a dispune în acest sens, recurenta Curtea de Conturi a României a reținut că prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost determinat de: (i) emiterea de către conducerea A. a deciziilor de încetare a contractelor individuale de muncă pentru toți salariații, contrar prevederilor art. 6 alin. (1) și (3) din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor cadru cu Comisia europeană și Fondul Monetar Internațional; (ii) preluarea angajaților A. de către CNMS și CNRD prin concurs și nu prin echivalarea funcțiilor și pe baza criteriilor stabilite de legiuitor, potrivit art. 6 alin. (1), (3) și (6) din Legea nr. 329/2009. Prin urmare, problema esențială ce se impune a fi dezlegată în recurs este aceea de a stabili dacă emiterea deciziilor de încetare a contractelor individuale de muncă pentru toți salariații A. și preluarea acestora prin concurs de către CNMS și CNRD au fost sau nu în concordanță cu prevederile art. 6 din Legea nr. 329/2009. Referitor la încetarea contractelor individuale de muncă, prima instanță a observat că, prin Sentința civilă nr. 9230 din 09 decembrie 2010, Tribunalul București a reținut că deciziile de concediere au fost emise cu respectarea prevederilor legale, soluție menținută de instanța de recurs prin Decizia civilă nr. 6680/2011. Totodată, prima instanță a constatat că drepturile bănești au fost plătite de reclamant în baza hotărârilor judecătorești menționate și nu de bună voie, astfel că în mod neîntemeiat s-a reținut culpa fostului președinte al A.. În această privință, Înalta Curte reține că susținerile recurentei Curtea de Conturi a României sunt întemeiate. Astfel, un prim element ce se impune a fi subliniat este acela că, prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. 1358/3/2010, instanța nu a fost învestită cu examinarea legalității deciziilor de concediere, reclamanții, în calitate de foști salariați au A., solicitând doar plata drepturilor bănești prevăzute în Contractul colectiv de muncă. Pe de altă parte, se observă că abaterea reținută în sarcina intimatului nu a vizat punerea în executare a hotărârilor judecătorești prin care s-a dispus plata drepturilor bănești, ci nerespectarea prevederilor Legii nr. 329/2009 prin decizia de încetare a contractelor individuale de muncă pentru toți salariații fostei A.. Potrivit art. 6 alin. (1) și (3) din Legea nr. 329/2009: "(1) Personalul autorităților și instituțiilor publice care se desființează în urma reorganizării se preia de autoritățile și instituțiile publice la care trece activitatea acestora. (...) (3) Personalul instituțiilor desființate va fi încadrat în limita posturilor aprobate pentru instituția care preia activitatea acestora, beneficiarul de drepturi salariale acordate, potrivit legii, pentru categoriile de funcții din cadrul autorității sau instituției publice". Contrar soluției prevăzute de lege pentru majoritatea angajaților fostei A., aceea de preluare și de încadrare a acestora în limita posturilor aprobate pentru instituțiile care preiau activitatea acestora, respectiv CNMSI și CNRD, fosta conducere a A. a dispus pentru întregul personal măsura concedierii, măsura care a generat nașterea dreptului la plata compensațiilor bănești prevăzute în Contractul colectiv de muncă. Prejudiciul cauzat bugetului de stat prin plata compensațiilor bănești pentru toți salariații A. a fost estimat de echipa de auditori publici externi din cadrul Curții de Conturi la suma de 3.774.346 lei. Referitor la modalitatea de preluare a personalului autorităților și instituțiilor publice care se desființează, dispozițiile art. 6 alin. (1), (3) și (6) din Legea nr. 329/2009 au în vedere preluarea și încadrarea acestuia prin echivalarea funcțiilor și pe baza criteriilor stabilite de legiuitor, și nu încadrarea prin concurs, cum s-a procedat în cauza de față. Aceste dispoziții legale nu au fost analizate de prima instanță, deși nerespectarea lor a fost invocată de recurentă în fundamentarea constatărilor și măsurilor instituite prin actele administrative contestate. Mai mult, pentru a reține dreptul la plata compensațiilor bănești pentru toți salariații A., Curtea de Apel București a avut în vedere faptul că noile raporturi de muncă nu s-au stabilit prin preluarea acestora în baza Legii nr. 329/2009, prin reîncadrare pe funcții echivalente, ci printr-o procedură de selecție de drept comun la care a putut participa orice persoană interesată (parag. 1, pag. 52 a Deciziei nr. 6680 din 26 octombrie 2011) Prin urmare, Înalta Curte constată că emiterea deciziilor de încetare a contractelor individuale de muncă pentru toți salariații A. și preluarea acestora prin concurs de către CNMS și CNRD au avut loc cu nerespectarea prevederilor art. 6 din Legea nr. 329/2009, astfel că în mod legal au fost instituite în sarcina intimatului-reclamant obligațiile prevăzute la pct. 11 din Decizia Curții de Conturi nr. 15 din 31 octombrie 2013, criticile formulate de recurentă fiind întemeiate. În consecință, în temeiul art. 496 coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (2010), Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de pârâta Curtea de Conturi a României, casarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantul Ministerul pentru Societatea Informațională, ca neîntemeiată.