ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1334/2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1334/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr.

1334/2017

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 25 iulie 2013

reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții B. și C.,

constatarea nulității actului de vânzare-cumpărare înregistrat

la 23 ianuarie 1945 la Secția Notariat a Tribunalului Ilfov, având ca obiect

un teren liber și neconstruit, situat municipiul București, în

suprafață de 1000 mp, încheiat în baza unei Procuri speciale

autentificate sub nr. x/1944 de Notarul Public D. din Brașov, acte nule în

baza prevederilor Legii nr. 641/1944.

Prin

Sentința civilă nr. 10.876 din 19 iunie 2014, Judecătoria

Sectorului 1 București, a admis excepția necompetenței sale

materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului București.

2.

Hotărârea pronunțată în primă instanță de

tribunal

Prin

Sentința nr. 602 din 29 aprilie 2015, Tribunalul București,

secția a IV-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, excepția

tardivității cererii formulate de reclamant la data de 8 octombrie

2014, a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității

procesuale active a reclamantului, a admis excepția

inadmisibilității cererii privind notarea litigiului în cartea

funciară și a respins, ca inadmisibilă, această cerere.

Prin

aceeași decizie, a admis excepția inadmisibilității

acțiunii și, în consecință, a respins acțiunea

reclamantului ca inadmisibilă.

3.

Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel în apel

Prin Decizia

nr. 582A/2016 din 12 septembrie 2016, Curtea de Apel București,

secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de

reclamantul A. împotriva sentinței tribunalului.

În motivarea

deciziei, instanța de apel a reținut că actele juridice a

căror anulare o solicită reclamantul vizează un teren

neconstruit situat în sector 1, București, fostul lot din comuna

Băneasa Vatra Nouă în suprafață de 1000 mp.

Legat de

terenul în discuție, instanța de apel a reținut că, prin

Dispoziția din 25 iunie 2007, primarul general al municipiului

București a respins cererea reclamatului de restituire în natură a

imobilului și a propus acordarea de măsuri reparatorii prin

echivalent, cu motivarea că terenul este afectat de elemente de

sistematizare.

Contestația

formulată de reclamant împotriva acestei dispoziții a fost

respinsă, ca neîntemeiată, de Tribunalul București, secția

a III-a civilă, prin Sentința nr. 328 din 19 februarie 2008,

soluție rămasă irevocabilă prin respingere apelului de

către Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin

Decizia nr. 211 A din 6 aprilie 2009, și a recursului de către Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 295 din 22 ianuarie 2010.

În procesul

menționat s-a reținut calitatea reclamantului de persoană

îndreptățită la măsuri reparatorii pentru imobilul constând

în fostul lot din comuna Băneasa Vatra Nouă în suprafață de

1000 mp, în calitatea sa de moștenitor al defunctei E., de la care

imobilul a fost preluat în temeiul Decretului nr. 111/1951.

Instanța

de apel a constat ca, în temeiul legii speciale, reclamantul a invocat dreptul

de proprietate asupra terenului sus-menționat, drept recunoscut și

valorificat în acea procedură.

S-a

reținut că recunoașterea unui drept la despăgubire nu

încalcă exigențele art. 1 din Protocolul nr. 1, întrucât în

această materie, statul a decis că restituirea în natură și

acordarea măsurilor reparatorii au loc în condițiile impuse de Legea

nr. 10/2001 și, respectiv, Legea nr. 247/2005.

S-a

arătat că prin această din urmă lege au fost aduse o serie

de modificări de substanță Legii nr. 10/2001, în special în ceea

ce privește natura măsurilor reparatorii ce se cuvin persoanei

îndreptățite și procedura de stabilire și acordare a

acestora. Ulterior, a fost adoptată Legea nr. 165/2013, prin care

prevederile legislației aplicabile în domeniul restituirii proprietăților

au fost completate cu dispoziții care conduc la reguli de procedură

clare și simplificate în ceea ce privește procedura

administrativă de stabilire și acordare a acestora, pentru a se evita

interpretările divergente ale autorităților implicate în

procedura de soluționare a cererilor formulate în temeiul Legii nr.

10/2001.

În concluzie,

instanța de apel a reținut că, în condițiile în care

reclamantul i s-a recunoscut dreptul la despăgubire pentru terenul în

litigiu prin decizia administrativă, confirmată prin hotărâre

judecătorească irevocabilă, prezenta acțiune, prin care

acesta tinde la valorificarea aceluiași drept de proprietate, într-un alt

cadru decât cel creat prin legile speciale, nu poate fi admisă.

recurs

Împotriva

decizii pronunțate de instanța de apel reclamantul a declarat recurs,

în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.,

susținând, în esență, că instanța nu s-a

pronunțat asupra cererii privind nulitatea "Actului de

vânzare-cumpărare autentificat la data de 23 ianuarie 1945 de către

Secția Notariat a Tribunalului Ilfov".

În

dezvoltarea memoriului de recurs, recurentul-reclamant prezintă pe larg

istoricul imobilului în litigiu și parcursul procesual al cauzei,

arătând că defuncta sa bunică E. a cumpărat în 1937 un loc

de casă de 1000 mp situat în Vatra Nouă a Satului Băneasa, de

lângă București, cu "Actul de vânzare-cumpărare

autentificat la data de 28 aprilie 1937 de către Serviciul Notariat al

Tribunalului Ilfov" care urma să-i fie pus la dispoziție la

majorat, însă aceasta a fost obligată cu violență să

semneze "Procură Specială autentificată de către

Notarul Public D. din Brașov, înregistrată ca Proces-verbal de

legalizare a semnăturii din 27 martie 1944". A mai arătat

că în evidențele fiscale autoarea sa a figurat ca proprietară a

imobilului până la data de 19 martie 1952, când a fost preluat de Statul

Român, pe temeiul Decretului nr. 111/1952 prin "Decizia Consiliului

Județean din 19 martie 1952", nefiind evidențiate alte persoane

fizice sau juridice ca fiind proprietari ai acestui imobil. În continuare, a

susținut că, în temeiul Legii nr. 10/2001, a formulat Notificarea din

6 martie 2001 adresată Primăriei Municipiului București, prin

care a solicitat restituirea în natură a imobilului, care, conform planului

parcelar al Noii Vetre de sat Băneasa din anul 1924, se află pe B-dul

..., sector 1, București, fiind liber de orice fel de construcții

și neafectat de elemente de sistematizare, conform planului de

situație din 2002 însă, prin Decizia din 25 iunie 2007 primarul

general al municipiului București, i-a respins în mod nelegal cererea de

restituire în natură a terenului, motivat de faptul că imobilul este

afectat în totalitate de elemente de sistematizare și oferindu-i

despăgubiri.

Recurentul-reclamant

mai arată că, în Dosarul nr. x/3/2007, a fost respinsă

contestația sa formulată împotriva menționatei decizii, apelul

său fiind admis, iar, ulterior, recursul declarat de primarul general

fiind, de asemenea, admis prin Decizia nr. 295 din 22 ianuarie 2010, pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă

și de proprietate intelectuală.

Recurentul-reclamant

susține că o asemenea hotărâre judecătorească este

neconstituțională, întrucât contravine art. 44 din Constituția

României și îi limitează dreptul de a dispune liber de proprietatea

sa.

Prezentând

situația actuală a imobilului, recurentul-reclamant arată, în

esență, că acesta s-ar afla în proprietatea SC F. SRL

București dobândit ca urmare a Actului de vânzare-cumpărare din 29

august 1997, autentificat de B.N.P. G., prin care H. și I. au vândut

imobilul dobândit cu Sentința civilă nr. 5.235 din 12 septembrie 1995

pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în Dosarul

nr. x/1995 și că, această hotărâre a fost anulată prin

Sentința civilă nr. 5.096 din 30 martie 2009, pronunțată de

Judecătoria Sectorului 1 în Dosarul nr. x/299/2009.

derulată în recurs

Dosarul a

fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția a II-a civilă, la data de 8 decembrie 2016.

Prin

Încheierea nr. 1.077 din 13 iulie 2017, pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a dispus

scoaterea de pe rol a cauzei și înaintarea acesteia, spre

competență soluționare, secției I civilă a Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

Dosarul a

fost înregistrat pe rolul secției I civilă, la data de 19 iunie 2017

și trimis, spre soluționare, prin repartizare computerizată

aleatorie, completului de filtru nr. 7.

Prin

Rezoluția completului din data de 22 iunie 2017, s-a stabilit termen

pentru soluționarea căii de atac, la data de 22 septembrie 2016,

fără citarea părților.

6.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând

recursul sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486

alin. (1) lit. d) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Din memoriul

de recurs nu reies critici care să poată fi încadrate în cazurile de

casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ci numai susțineri

referitoare la istoricul imobilului în litigiu și parcursul procesual al

cauzei.

Conform art.

487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se motivează prin însăși

cererea de recurs, iar motivele de recurs sunt cele prevăzute expres

și limitativ în art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Art. 489

alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost

motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin.

(3), care se referă la motivele de ordine publică, iar în alin. (2)

al aceluiași articol se arată că aceeași sancțiune, a

nulității recursului, se aplică și în situația în care

criticile dezvoltate nu sunt susceptibile de încadrare în dispozițiile

art. 488 C. proc. civ.

A motiva

recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea tezei de nelegalitate prin

indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc.

civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul

formulării unor critici concrete privind judecata realizată de

instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din

perspectiva motivului de nelegalitate invocat de către titularul recursului.

Ca atare, nu

poate constitui motiv de recurs orice nemulțumire a părții cu

privire la soluția pronunțată, astfel că, instanța de

recurs nu poate examina decât criticile privitoare la decizia atacată care

face posibilă încadrarea în prevederile art. 488 C. proc. civ.

Or, în

speță, deși recurentul-reclamant a indicat, formal, motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. pe care

și-a întemeiat recursul, criticile din memoriul de recurs nu pot fi

încadrate, în condițiile art. 489 alin. (2) și (3) C. proc. civ., în

vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 din același

cod.

Astfel, prin

decizia recurată, instanța de apel a reținut că, în

condițiile în care reclamantului i s-a recunoscut dreptul la

despăgubire pentru terenul în litigiu prin decizia administrativă,

confirmată prin hotărâre judecătorească irevocabila,

prezenta acțiune, prin care acesta tinde la valorificarea aceluiași

drept de proprietate, într-un alt cadru decât cel creat prin legile speciale,

nu poate fi admisă.

Susținerile

reclamantului din memoriul de recurs nu se referă la această

soluție, acesta făcând un istoric al imobilului în litigiu și a

parcursului procesual al cauzei, fără a arăta care sunt

argumentele pentru care nu este legală soluția din decizia

recurată.

Or,

condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică

determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea

lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 488 C. proc.

civ. întrucât, potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții

poate duce la casarea sau modificarea unei hotărâri.

Așa

fiind, cum aspectele invocate de recurentul-reclamant nu se grefează pe

conținutul hotărârii atacate și cum, în cauză, nu pot fi

reținute motive de ordine publică, Înalta Curte, în conformitate cu

dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. raportate la cele ale art.

489 alin. (2) C. proc. civ., va aplica sancțiunea expres

prevăzută, respectiv aceea a nulității recursului.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Constată

nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 582 din 12

septembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a

civilă.

Fără

cale de atac.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 22 septembrie 2017.

Procesat de

GGC - N