ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 562/2019

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 30 septembrie 2008, sub nr. x/2008, reclamanta SC A. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului București, Consiliul General al Municipiului București, Administrația Fondului Imobiliar și B., constatarea nulității absolute a Dispoziției nr. x/28 septembrie 2007, emisă în baza Legii nr. 10/2001, pentru suprafața de teren de 507,62 mp, situată în București.

Prin încheierea pronunțată la data de 27 ianuarie 2009, Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea în vederea repartizării secțiilor civile ale tribunalului.

Prin cererea precizatoare formulată la data de 30 iunie 2009, reclamanta SC A. SA a solicitat constatarea nulității absolute a Dispoziției nr. x/2007 și a protocolului de predare nr. x pentru suprafața de teren atribuită în folosință specială, în temeiul dispozițiilor art. 966, 968 și 948 C. civ. și ale art. 29

1

din Legea nr. 10/2001.

Prin cererea formulată la data de 18 mai 2011, reclamanta SC A. SA a solicitat introducerea în cauză, în temeiul art. 57 C. proc. civ., a numiților C., D., E. și F., în calitate de cumpărători potrivit contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu pârâtul B. pentru imobilul construcție și teren atribuit acestuia prin Dispoziția nr. x din 28 septembrie 2007.

Prin încheierea din data de 19 mai 2011, tribunalul a calificat cererea de introducere în cauză formulată de reclamanta SC A. SA ca fiind o cerere modificatoare și a invocat excepția tardivității formulării acesteia.

Prin Sentința civilă nr. 935/19 mai 2011, Tribunalul București, secția a III a civilă a admis acțiunea formulată de reclamantă și a constatat nulitatea parțială a Dispoziției nr. x din 28 septembrie 2007 în ceea ce privește terenul în suprafață de 507,62 mp atribuit în folosință pârâtului B.

A disjuns capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității parțiale a contractelor de vânzare-cumpărare, în temeiul art. 135 C. proc. civ., formându-se Dosarul nr. x/2011.

Prin cererea completatoare formulată la data de 7 septembrie 2011, în Dosarul nr. x/2011, reclamanta SC A. SA a solicitat:

- anularea parțială a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2009, încheiat între pârâtul B. în calitate de vânzător și pârâtul C., cu privire la suprafața de teren de 68,98 mp din str. x (fost 23) sector 2, aferentă apartamentului AB, și rectificarea mențiunii din CF nr. x, privitoare la teren, în sensul radierii dreptului de proprietate asupra terenului al pârâtului C.;

- anularea parțială a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 8 decembrie 2008 încheiat de pârâtul B. în calitate de vânzător și pârâtul C., cu privire la terenul în suprafață de 183,78 mp situat în str. x (fost 23) sector 2, aferent apartamentului E și cu privire la terenul în suprafață de 189,5 mp, aferent apartamentelor FG, și rectificarea mențiunii din CF nr. x, respectiv CF nr. x, privitoare la teren, în sensul eliminării dreptului de proprietate asupra terenului a pârâtului C., și

- anularea parțială a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 8 decembrie 2008, încheiat între pârâtul B. în calitate de vânzător și D., E. și F., în calitate de cumpărători, cu privire la suprafața de teren de 69,17 mp din str. x vândut lui F., aferentă apartamentului K, și rectificarea cărții funciare nr. x privitoare la teren în sensul radierii dreptului de proprietate asupra terenului.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 480, 966, 971 și următoarele C. civ. și art. 274 C. proc. civ.

La data de 8 septembrie 2011, pârâții C., F. și E. au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, iar pe fond au solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

De asemenea, au formulat cerere de chemare în garanție a pârâtului B., solicitând ca în situația în care contractele de vânzare-cumpărare vor fi desființate, acesta să fie obligat la repararea integrală a prejudiciului cauzat prin măsurile ce se vor dispune.

La data de 1 martie 2012, pârâtul B. a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, și cerere de chemare în garanție a pârâtului Municipiului București, prin primarul general, solicitând obligarea acestuia la repararea prejudiciului cauzat prin admiterea cererii de chemare în garanție formulată de C., F. și E.

Prin Încheierea din data de 20 septembrie 2012 s-a dispus suspendarea judecății în temeiul art. 244 C. proc. civ., până la soluționarea Dosarului nr. x/2009 al Tribunalului București, secția a III-a civilă.

Cauza a fost repusă pe rol la termenul din data de 26 noiembrie 2015, reținându-se soluționarea irevocabilă a cauzei care a determinat suspendarea, prin Sentința civilă nr. 935 din 19 mai 2011, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 187 A din 28 mai 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, și irevocabilă prin Decizia nr. 1017 din 27 martie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

Prin cererea precizatoare din data de 9 aprilie 2015, reclamanta SC A. SA a solicitat și constatarea nulității absolute a Contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 26 aprilie 2013, încheiat între vânzătorii D., E., G. și F., de o parte, și cumpărătorii C. și H., pe de altă parte, pentru suprafața indiviză de teren de 68,17 mp, aferentă apartamentului K situat la etajul 5 al imobilului I. din str. x.

De asemenea, a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâtă și a cumpărătoarei H.

La data de 4 iunie 2015, intervenientul chemat în garanție Municipiul București a formulat întâmpinare solicitând anularea cererii, ca netimbrată, și respingerea cererii de chemare în garanție, ca neîntemeiată.

La data de 14 noiembrie 2016, pârâta H. a depus întâmpinare solicitând respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Prin Sentința civilă nr. 141 din 2 februarie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, a fost respinsă acțiunea principală, formulată de reclamanta SC A. SA în contradictoriu cu pârâții C., F., E., D., B. și intervenientul forțat H., ca neîntemeiată, a fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de B. în contradictoriu cu chematul în garanție Municipiul București, ca neîntemeiată, și au fost respinse cererile de chemare în garanție formulate de pârâții C., F. și E. în contradictoriu cu chematul în garanție B., ca neîntemeiate.

Prin Sentința civilă nr. 888 din 22 iunie 2017 a fost admisă cererea de completare a Sentinței civile nr. 141 din 2 februarie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, formulată de chematul în garanție Municipiul București, prin primarul general, fiind obligat chematul în garanție B. la plata sumei de 30.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către pârâtul Municipiul București.

Împotriva Sentinței civile nr. 141 din 2 februarie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a III a civilă, a declarat apel reclamanta SC A. SA, solicitând admiterea apelului și, în consecință, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată și precizată.

Împotriva Sentinței civile nr. 888 din 22 iunie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, a declarat apel Municipiul București, prin primarul general, în calitate de chemat în garanție, solicitând acordarea în integralitate a cheltuielilor de judecată avansate de acesta, având în vedere faptul că cererea de chemare în garanție formulată de B. a fost respinsă cu privire la Municipiul București.

Prin Decizia nr. 685 A/2018 din 7 iunie 2018, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins apelul declarat de apelanta-reclamantă SC A. SA, împotriva Sentinței civile nr. 141 din 2 februarie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți D., F., E., B., C. și H. și apelul declarat de apelantul-chemat în garanție Municipiul București, prin primarul general, împotriva Sentinței civile nr. 888 din 22 iunie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă în Dosarul nr. x/2011, în contradictoriu cu intimatul-chemat în garanție B., ca nefondate.

A obligat-o pe apelanta-reclamantă SC A. SA la plata către intimații-pârâți C. și H. a sumei de 7.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Instanța de apel a reținut, în ceea ce privește apelul declarat împotriva Sentinței civile nr. 141 din 2 februarie 2017, pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă, că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea dedusă judecății, apelanta-reclamantă a solicitat constatarea nulității absolute parțiale a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de intimații-pârâți persoane fizice cu privire la terenul aferent apartamentelor transmis prin respectivele contracte, ca urmare a anulării actului inițial de atribuire în folosință specială a terenului - Dispoziția nr. x din 28 septembrie 2007, emisă de Primăria Municipiului București, precum și rectificarea corespunzătoare a cărților funciare cu privire la teren.

Prin dispoziția menționată s-a dispus restituirea în natură în favoarea intimatului-pârât B. a apartamentelor B, E, F, G și K din imobilul situat în București.

Prin aceeași dispoziție s-a dispus atribuirea în folosință specială a terenului în suprafață de 507,52 mp, ce reprezintă cota de 55,6 % din suprafața totală de 913 mp, în favoarea intimatului-pârât B., cetățean israelian.

La data de 30 septembrie 2008, apelanta-reclamantă SC A. SA a solicitat anularea parțială a Dispoziției nr. x din 28 septembrie 2007, emisă de Primăria Municipiului București, cu motivarea că terenul care a făcut obiectul dispoziției este proprietatea acesteia, conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x, nr. 3286, cererea făcând obiectul Dosarului nr. x/2009.

Prin Sentința civilă nr. 935 din 19 mai 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a III - a civilă, s-a constatat nulitatea parțială a Dispoziției nr. x din 28 septembrie 2007, emisă de Primăria Municipiului București, în ceea ce privește terenul în suprafață de 507,62 mp atribuit în folosință intimatului-pârât B.

Această sentință a rămas definitivă prin Decizia civilă nr. 187 A din 28 mai 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, și irevocabilă prin Decizia nr. 1017 din 27 martie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

La data de 18 decembrie 2008 a fost încheiat între intimatul-pârât B., în calitate de vânzător, și intimatul-pârât C., având dublă cetățenie, română și israeliană, căsătorit cu H., în calitate de cumpărător, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x la BNP J., cu privire la apartamentele E, respectiv F și G din imobilul situat în București, str. x, I.

Prin același contract s-a transmis cumpărătorului C., cetățean român, dreptul de folosință specială asupra suprafeței indivize de 183,78 mp, teren aferent apartamentului E, și asupra suprafeței indivize de 185,69 mp, teren aferent apartamentelor F și G, din suprafața totală de 507,62 mp, drept de folosință specială care s-a convertit în drept de proprietate în conformitate cu prevederile Titlului II, art. II, alin. (3) din O.U.G. nr. 184 din 12 decembrie 2002, pentru modificarea Legii nr. 10/2001 și a O.U.G. nr. 94/2000, publicată în Monitorul Oficial nr. 929 din 18 decembrie 2000.

În contract s-a menționat că imobilul nu este grevat de sarcini, procese sau servituți, astfel cum rezultă din extrasele de carte funciară nr. x și nr. y, eliberate de OCPI sector 2 la data de 15 decembrie 2008.

Prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 18 decembrie 2008 de BNP J., intimatul-pârât B., în calitate de vânzător, a transmis intimaților-pârâți D., E. și F., dreptul de proprietate asupra apartamentului K din imobilul situat în București, str. x, I.

Prin același contract s-a transmis cumpărătoarei F., cetățean român, dreptul de folosință specială asupra suprafeței indivize de 68,17 mp, teren aferent apartamentului K, din suprafața totală de 507,62 mp, drept de folosință specială care s-a convertit în drept de proprietate în conformitate cu prevederile Titlului II, art. II, alin. (3) din O.U.G. nr. 184 din 12 decembrie 2002.

În contract s-a menționat că imobilul nu este grevat de sarcini, procese sau servituți, astfel cum rezultă din extrasul de carte funciară nr. x eliberat de OCPI sector 2 la data de 15 decembrie 2008.

Prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 31 martie 2009, de BNP J., intimatul B., în calitate de vânzător, a transmis intimatului-pârât C., având dublă cetățenie, română și israeliană, căsătorit cu H., dreptul de proprietate asupra apartamentului A și B din imobilul situat în București, str. x, I.

Prin același contract s-a transmis cumpărătorului C., cetățean român, dreptul de folosință specială asupra suprafeței indivize de 68,98 mp, teren aferent apartamentului, din suprafața totală de 507,62 mp, drept de folosință specială care s-a convertit în drept de proprietate în conformitate cu prevederile Titlului II, art. II, alin. (3) din O.U.G. nr. 184 din 12 decembrie 2002.

În contract s-a menționat că imobilul nu este grevat de sarcini, procese sau servituți, astfel cum rezultă din extrasul de carte funciară nr. x eliberat de OCPI sector 2, la data de 30 martie 2009.

Prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 26 aprilie 2013, de BNP K., intimații-pârâți D., E. și F., în calitate de vânzători, au transmis lui C., căsătorit cu H., dreptul de proprietate asupra apartamentului K din imobilul situat în București, str. x, și asupra terenului aferent apartamentului în suprafață indiviză de 68.17 mp, din suprafața totală de 507 mp.

În contract s-a menționat că terenul aferent este liber de orice privilegii, sarcini, ipoteci sau litigii (cu excepția Dosarului nr. x/2012 aflat pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, în care atât vânzătorii cât și cumpărătorii au calitatea de reclamanți, dosarul fiind în prezent suspendat) și/sau alte drepturi constituite în favoarea unor terți, contractul fiind încheiat în baza extrasului de carte funciară nr. x din data de 24 aprilie 2013, emis de OPCPI București - sector 2.

Tribunalul a reținut că, în cauză, anularea dispoziției de retrocedare nu are ca efect anularea actelor de vânzare-cumpărare, fiind incidentă excepția de la principiul anulării actului subsecvent ca urmare a actului inițial, care impune menținerea actului subsecvent în cazul subdobânditorului de bună-credință și cu titlu oneros al unui imobil.

Dând eficiență principiului ocrotirii bunei-credințe, ținând seama de dispozițiile art. 1898 și 1899 alin. (1) din C. civ. și reținând că reclamanta nu a dovedit faptul că pârâții cumpărători au fost de rea-credință la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, în sensul că aceștia au știut că vânzătorul nu este proprietarul terenului aferent construcțiilor, tribunalul a respins cererea de constatare a nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare.

S-a reținut, de asemenea, că, prin motivele de apel, apelanta-reclamantă a susținut că încheierea actelor de vânzare-cumpărare în timpul procesului de anulare a dispoziției de restituire a terenului, în care a figurat ca parte vânzătorul, se constituie într-o manoperă dolosivă, folosită de părți spre a realiza, pe calea actului juridic, o finalitate interzisă de reglementările în vigoare, prin eludarea indirectă și ocultă a unei norme prohibitive, reprezentată de art. II din O.U.G. nr. 184/2002 pentru modificarea și completarea Legii nr. 10/2001.

În opinia apelantei-reclamante, încheierea contractului constituie o acțiune săvârșită prin conivență de către cocontractanți în dauna unei terțe persoane, apelanta-reclamantă, persoană care a afirmat și a dedus judecății drepturile sale asupra terenului într-un litigiu cunoscut de vânzător și cumpărător; cauza ilicită și frauda exclud buna-credință a cumpărătorilor succesivi, conștienți că participă la "transformarea calitativă a unui drept special în drept de proprietate" asupra terenului menționat în registrele publice de carte funciară ca fiind proprietatea exclusivă a apelantei-reclamante.

Curtea de apel a apreciat criticile nefondate arătând că, sub un prim aspect, se impune a se constata, contrar celor invocate de apelanta-reclamantă, că dispozițiile art. 2 din titlul II al O.U.G. nr. 184/2001 pentru modificarea și completarea Legii nr. 10/2001(...) permit transmiterea terenului asupra căruia s-a dobândit un drept special de folosință în ipoteza în care terțul dobânditor are calitatea de cetățean român sau persoană juridică română.

Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) din actul normativ menționat:

"cetățenii străini și apatrizii care au calitatea de persoane îndreptățite potrivit Legii nr. 10/2001 la restituirea în natură a unor terenuri, situate în intravilanul localităților, pot opta pentru dobândirea unui drept de folosință special care conferă titularului drepturile și obligațiile conferite de lege proprietarului, cu excepția dreptului de dispoziție".

Alin. (3) al articolului menționat prevede că "în cazul în care terț dobânditor al dreptului de folosință este cetățean român sau persoană juridică română, dreptul de folosință astfel dobândit se convertește în drept de proprietate."

Prin urmare, art. 2 alin. (3) din O.U.G. nr. 184/2001 permite titularului dreptului de folosință specială dobândit în condițiile art. 2 alin. (1) să înstrăineze acest drept unui cetățean român sau unei persoane juridice române, situație în care dreptul de folosință astfel dobândit se convertește în drept de proprietate, în favoarea subdobânditorului, în virtutea calității sale.

Or, în cauză, încheierea contractelor de vânzare-cumpărare s-a făcut cu respectarea prevederilor legale enunțate, în condițiile în care cumpărătorii terenului, C. și F., sunt cetățeni români.

Sub un alt aspect, curtea de apel a constatat că nu s-a dovedit în cauză existența unei conivențe frauduloase a părților contractante la încheierea actelor de vânzare-cumpărare, în dauna apelantei-reclamante.

Astfel, dacă în privința vânzătorului B. se poate susține că a fost de rea-credință, deoarece acesta a figurat ca parte în procesul de anulare a dispoziției de restituire inițiat de apelanta-reclamantă și a procedat la înstrăinare în timp ce litigiul era pe rol, nu același lucru este valabil și în privința cumpărătorilor, relativ la care nu s-a făcut dovada că au avut cunoștință despre situația litigioasă a bunului.

Dimpotrivă, astfel cum rezultă din conținutul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate, acestea au avut la bază extrase de carte funciară din care reiese că, la momentul înstrăinării, terenul era deținut de vânzător în folosință specială în baza Dispoziției nr. x din 28 septembrie 2007, emisă de Primăria Municipiului București, imobilul nefiind grevat de sarcini, procese sau servituți.

Curtea de apel a apreciat că, în aceste condiții, bazându-se pe cuprinsul datelor comunicate din registrele de publicitate imobiliară, intimații-cumpărători au acționat cu bună-credință la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare.

Faptul că între apelanta-reclamantă și intimatul-vânzător B. au mai avut loc alte litigii referitoare la clarificarea situației cadastrale a terenului, în condițiile în care apelanta-reclamantă și-a întabulat dreptul de proprietate cu privire la imobilul din str. x într-o carte funciară distinctă - nr. 70597, iar solicitarea intimatului-vânzător de notare a Dispoziției nr. x/2007, emisă de Primăria Municipiului București, a fost respinsă prin hotărâre judecătorească irevocabilă, nu înlătură buna-credință a intimaților-cumpărători care s-au bazat pe conținutul cărților funciare în cuprinsul cărora dreptul vânzătorului a fost înscris.

Or, apelanta-reclamantă, căreia îi revenea sarcina probei, conform art. 1169 din C. civ. de la 1864, nu a dovedit că intimații-cumpărători ar fi avut cunoștință de situația litigioasă cu privire la teren și că ar fi acționat de conivență cu vânzătorul, în frauda drepturilor acesteia.

Prin urmare, curtea de apel a reținut că, întrucât intimații cumpărători din Contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x din 18 decembrie 2008, nr. y din 18 decembrie 2008 și nr. z din 31 martie 2009 au fost de bună-credință la încheierea acestora, în mod corect a fost respinsă cererea privind constatarea nulității absolute a respectivelor contracte, o atare soluție impunând și menținerea Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 26 aprilie 2013, subsecvent Contractului nr. x din 31 martie 2009.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 296 C. proc. civ., curtea de apel a respins apelul declarat de apelanta reclamantă SC A. SA, ca nefondat.

În ceea ce privește apelul declarat de apelantul-chemat în garanție Municipiul București, prin primarul general, împotriva Sentinței civile nr. 888 din 22 iunie 2017, pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă, instanța de apel a constatat că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Apelantul a criticat sentința susținând că se impunea acordarea în integralitate a cheltuielilor de judecată avansate de acesta, având în vedere faptul că cererea de chemare în garanție formulată de B. a fost respinsă cu privire la Municipiul București.

Critica a fost apreciată nefondată întrucât, potrivit art. 274 pct. 3 C. proc. civ.:

"judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat".

În opinia curții de apel, tribunalul a făcut o corectă aplicare a acestui text legal, apreciind că onorariul de avocat solicitat, în cuantum de 59.040 RON, este vădit disproporționat în raport cu complexitatea cauzei și cu munca îndeplinită de avocat și aceasta deoarece împrejurările invocate de apelant în cuprinsul cererii de apel referitoare la formularea întâmpinării, depunerea concluziilor scrise și asigurarea reprezentării la termenele de judecată, nu justifică acordarea în integralitate a sumei pretinse.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în materie, rambursarea cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat poate fi dispusă numai în măsura în care se stabilește realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al cuantumului lor, pentru a se asigura un raport de proporționalitate și un just echilibru între drepturile și interesele legitime ale ambelor părți.

Or, suma pretinsă de apelant, în calitate de chemat în garanție, nu se justifică prin prisma proporționalității sale cu complexitatea cauzei și cu munca depusă de avocat, în mod corect apreciind tribunalul că se impune a se face aplicarea art. 273 pct. 3 C. proc. civ., în sensul diminuării acesteia.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 296 C. proc. civ., instanța de apel a respins, ca nefondat, apelul declarat de chematul în garanție Municipiul București, prin primarul general, împotriva Sentinței civile nr. 888 din 22 iunie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a III a civilă.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că prin respingerea apelului apelanta-reclamantă a căzut în pretenții, instanța de apel a obligat-o pe aceasta la plata către intimații-pârâți C. și H. a sumei de 7.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Întrucât apelul declarat de apelantul Municipiul București, prin primarul general, a fost respins, instanța de apel a constatat neîntemeiată cererea acestuia de obligare a chematului în garanție B. la plata cheltuielilor de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta SC A. SA și intimatul-chemat în garanție Municipiul București, prin primarul general.

În subsidiar, a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, și, pe cale de consecință, admiterea apelului și schimbarea sentinței primei instanțe, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea primului motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că hotărârea nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate apărările sale privind modalitatea în care se impune soluționarea pricinii în raport de litigiul anterior, purtat între părți; hotărârea nu cuprinde motivele pentru care au fost respinse probele care demonstrau reaua-credință, atât a vânzătorului, cât și a cumpărătorilor, la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare.

A susținut recurenta-reclamantă că obligația motivării hotărârii judecătorești decurge atât din normele de drept național - art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cât și din normele convenționale - art. 6 parag. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, care reglementează dreptul la un proces echitabil, impunând, ca o garanție procesuală distinctă, motivarea hotărârilor judecătorești (cauza Albina contra României, hotărârea din 28 aprilie 2005).

Dreptul la un proces echitabil include dreptul părților de a fi în mod real ascultate și de a-și prezenta observațiile pe care le consideră pertinente, obligația instanțelor de judecată fiind aceea de a examina problemele esențiale care au fost ridicate într-o cauză particulară și de a furniza o explicație substanțială acestor probleme.

În opinia recurentei-reclamante, în etapa procesuală a apelului, această obligație nu a fost respectată deoarece, chestiuni care țin de fondul litigiului, de modul de interpretare și aplicare a legii și probleme privitoare la verificarea completă a mențiunilor din cartea funciară relative la dobândirea drepturilor supuse transmisiunii între părți prin acte de vânzare-cumpărare, nu au fost lămurite.

Astfel, examinarea cărții funciare nu este o obligație care aparține exclusiv notarului instrumentator, dacă actul de înstrăinare este supus formalităților specifice unui act autentic notarial, nici numai avocatului redactor al actului supus formalităților autentificării (ca în speță), ci părții înseși, în persona căreia se verifică existența/inexistența bunei-credințe bazate pe cuprinsul cărții funciare, potrivit Legii nr. 7/1996.

Instanța de apel a dat unor astfel de probleme o asemenea calificare și a cerut explicații și lămuriri asupra interdicției de înstrăinare notată în cartea funciară în care este înscris, pentru prima dată (originar), dreptul de proprietate asupra terenului ce face obiectul transmisiunilor atacate pentru nulitate parțială, exclusiv din perspectiva transmiterii unor drepturi de proprietate pe baza unui titlu anulat prin hotărâre judecătorească, definitivă și irevocabilă, în sistemul legii în puterea căreia se derulează procesul de față, iar apelanta-reclamantă a reluat dezbaterea acestor împrejurări puse în dezbaterea părților din oficiu, ca apărări la cuvântul pe fond asupra apelului.

De asemenea, la dezbaterea în fond a cererii de apel au fost susținute și explicate argumentele ce vizează necesitatea verificării de către cumpărătorul interesat în respectarea regulilor unei vânzări legale a extrasului de carte funciară care a stat la baza încheierii contractelor de vânzare-cumpărare (atacate cu cererea de declarare a nulității lor absolute), pe baza unor informații complete.

În speță, au acest caracter toate informațiile privind menționarea unei "interdicții la înstrăinare", în Cartea funciară în care este înscris imobilul "teren cu construcții" situat în București, str. x, în care prima deschidere a Cărții funciare s-a efectuat de A. SA.

Instanța a admis, pe parcursul litigiului, că aprecierea corectă și completă a fiecăreia dintre informațiile ce cuprind elemente, cu un conținut relevant din extrasele de Carte funciară prezentate și folosite la autentificarea înscrisurilor autentice atacate cu cererea în nulitate, impunea verificarea Cărții funciare nr. x, având nr. cadastral x.

Cu toate acestea, instanța de apel nu a analizat, în considerentele hotărârii pronunțate, argumentele apelantei-reclamante referitoare la existența unor indicii suficiente în cuprinsul extraselor de carte funciară, avute în vedere la încheierea actelor autentice notariale atacate cu cererea de declare a nulității absolute parțiale; prin decizia recurată s-a procedat doar la identificarea și enunțarea unei "concordanțe" între datele incluse în contracte, pentru individualizarea obiectului material al vânzărilor, cu extrasele de carte funciară folosite la autentificarea transmisiunilor imobiliare.

Nu s-a analizat dacă este relevantă și în ce măsura este de natură a demonstra o situație de fapt neechivocă, împrejurarea că fiecare dintre extrasele de carte funciară sunt, în realitate, cărți funciare noi, relative la fiecare din apartamentele înstrăinate prin actele atacate, care menționează expres, în ce privește terenul aferent acestora (obiect al coproprietății forțate), un număr cadastral fracționat (nr. cad. 2944/B, 2944/E, 2944/F-G, 2944/K) - ceea ce semnifică existența unei alte cărți funciare pentru numărul cadastral x, al cărei conținut evidențiază existența unor situații litigioase relative la înscrierea în cartea funciară a titlului relativ la terenul înstrăinat (pentru care s-a solicitat anularea parțială a actelor de înstrăinare), respectiv Dispoziția nr. x din 28 septembrie 2007, emisă de Primăria Municipiului București în favoarea lui B.

A susținut recurenta-reclamantă că nu s-a răspuns nici apărărilor care vizează respectarea, respectiv, nerespectarea drepturilor statului preemptor la înstrăinarea terenului, asupra căruia există un drept de "folosință specială", reglementat de art. II din O.U.G. nr. 184/2002.

Ocolirea, prin fraudă, a implicării statului, care putea opta pentru exercitarea dreptului de preempțiune, a permis "vânzări succesive", chiar între părți aflate într-un litigiu în care există depusă (la redeschiderea procesului, după suspendarea determinată de litigiul de anulare, în parte, a titlului asupra terenului - obiect al contractelor) și hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă prin care titlul asupra terenului a fost desființat judiciar.

De asemenea, nu s-a răspuns apărărilor bazate pe împrejurarea că actul atacat a fost încheiat între părțile aflate în litigiul de anulare a contractelor, care includ drepturi asupra terenului care au fost desființate judiciar, în timpul procesului urmat la prima instanță de fond, teren pe baza unui titlu anulat printr-o hotărâre existentă la dosarul cauzei. S-a probat că cei care au vândut, respectiv au cumpărat, prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 26 aprilie 2013, au cunoscut că vând și cumpără drepturi care nu aparțin celor care au semnat actul; au cunoscut că Dispoziția nr. x din 28 septembrie 2007, emisă de Primăria Municipiului București, în favoarea lui B., a fost anulată și era cunoscută de "părțile" aflate în proces, care "au sfidat" orice element al "bunei-credințe", în numele căreia s-a pronunțat decizia apelată.

Recurenta-reclamantă a arătat că o asemenea analiză trebuia făcută de instanța de apel, în condițiile în care apărările sale vizau aspecte de fond, după cum a apreciat chiar instanța de apel, iar aceste apărări nu puteau fi altfel invocate decât pe parcursul procesului, câtă vreme vizau împrejurări pretins survenite în cursul judecații. Neprocedând în acest mod, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv dispozițiile art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ceea ce atrage incidența cazului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

S-a arătat că nemotivarea hotărârii echivalează cu o necercetarea fondului cauzei, astfel că este necesar să se facă aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (5) raportat la art. 304 pct. 7 C. proc. civ., pe temeiul cărora se impune admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

În dezvoltarea celui de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că instanța de apel a interpretat greșit termenii și clauzele celor patru Contracte de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x din 18 decembrie 2008, nr. y din 31 martie 2009, nr. z din 18 decembrie 2008 și nr. x din 26 aprilie 2013 și a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestora.

Astfel, contractele de vânzare-cumpărare încheiate de pârâtul din litigiul inițial, B., în calitate de vânzător, cu C., respectiv cu F., D. și E. privesc apartamente și teren aferent situate în București, str. x.

Contractele menționează că titlul în baza căruia vânzătorul B. este proprietarul acestor apartamente este Dispoziția nr. x din 28 septembrie 2007, emisă de Primăria Municipiului București. Același titlu este menționat și cu privire la terenul aferent apartamentelor.

Dispoziția nr. x din 28 septembrie 2007 menționează că terenul este situat la adresa din București.

Fiecare dintre contracte individualizează apartamentele cumpărate și terenul dobândit inițial cu titlu de "folosință specială", în dispoziția sus-menționată, în contract menționându-se că terenul cumpărat este situat în București, str. x.

Însă, mențiunea din contracte privind adresa terenului înstrăinat (str. x) este alta decât adresa terenului menționată în titlul invocat de B. și evocat de fiecare dintre contracte drept "titlu asupra terenului" (str. x).

Prin urmare, decizia recurată ignoră aceste diferențe de adresă, de individualizare a terenului și, în consecință, procedează la interpretarea contractelor deduse judecații ca obiect al cererii în declararea nulității parțiale (cu privire la teren) ca fiind "corespunzătoare titlului inițial al vânzătorului B.", pe baza căruia s-ar fi deschis cărți funciare conforme cu o realitate topo-cadastrală deja intabulată cu privire la terenul menționat ca obiect al contractelor (str. x).

În opinia recurentei-reclamante, este exclusă existența bunei-credințe a cumpărătorilor la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, atâta timp cât în titlul de proprietate cu privire la teren, care se remite cumpărătorilor la încheierea contractului, este indicat un imobil cu o altă adresă.

De altfel, clarificarea a impus demersuri cert dovedite în cauză, în sensul că B. a încercat să înscrie titlul sau de proprietate, respectiv Dispoziția nr. x din 28 septembrie 2007 în cartea funciară nr. x/2007, având nr. cadastral x, deschisă de A. SA pentru imobilul din București, str. x, pentru a îndeplini cerințele prevăzute de art. 4 din dispoziție.

Cererea de înscriere formulată de B. a fost respinsă prin Sentința civilă nr. 7054 din 2 august 2008, pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 3087 din 9 martie 2009 a Tribunalului București, secția a III-a civilă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1740 din 19 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Conform hotărârilor judecătorești menționate, cererea formulată de B. de înscriere a titlului său de proprietate (reprezentat de Dispoziția nr. x/2007) în cartea funciară a fost respinsă în considerarea faptului că nu există identitate între imobilul din str. x cu cel înscris în Cartea funciară nr. x, iar imobilul din str. x are alt proprietar tabular, respectiv A. SA.

Recurenta-reclamantă a făcut referire la extrasele de carte funciară pentru informare emise pentru imobilul întabulat în CF nr. x, cu numărul cadastral x, aflat în proprietatea sa și a conchis că din înscrisurile depuse la dosar rezultă că B. a solicitat notarea în Cartea Funciară a Dispoziției nr. x din 28 septembrie 2007, emisă de Primăria Municipiului București, și a Protocolului de predare-primire nr. x din 18 octombrie 2007, care se referea la drepturi asupra unei porțiuni de teren din str. x.

Or, notarea a vizat cuprinsul Cărții Funciare nr. x UAT Municipiul București în care era deja înscris dreptul de proprietate al SC A. SA asupra întregului teren din București, str. x.

Situația excludea posibilitatea legală a deschiderii unor cărți funciare noi pentru fiecare apartament, fără mențiuni relative la situația reflectată de CF nr. x.

Potrivit legii, a fost suficientă menționarea numărului cadastral inițial (2944/1), la care s-au atașat numerele succesiv fracționate pentru coproprietatea forțată și perpetuă accesorie apartamentelor, rezultând cărțile funciare: nr. 87797 (număr cadastral x), nr. x (număr cadastral x), nr. x (număr cadastral x) și nr. x (număr cadastral x).

Însă, interpretarea contractelor a căror anulare s-a solicitat nu putea să se facă fără a se reține corect relația dintre titlul inițial asupra terenului aferent apartamentelor (str. x,) și adresa apartamentelor și a terenului vândut dar și mențiunile diferite privind raportarea fiecăreia dintre cărțile funciare folosite la autentificare la cartea funciară deschisă prin numărul cadastral inițial (2944/1).

A susținut recurenta-reclamantă că interpretarea dată de instanța de apel convențiilor, nefiind conformă cu elementele de identificare raportate la titluri înregistrate în registre publice, este contrară regulilor impuse de art. 977 - 985 C. civ.

Sub un alt aspect s-a arătat că în cartea funciară nr. x, deschisă de SC A. SA pentru imobilul din str. x, este notată, sub nr. x/2001, interdicția de vânzare a imobilului.

Această interdicție a grevat imobilul din București, str. x, până în aprilie 2015, când această interdicție a fost radiată, conform Declarației autentificate sub nr. x din 3 aprilie 2015.

Faptul că pârâtul inițial B. a avut cunoștință de această interdicție rezultă din declarația făcută de avocatul intimaților, care a depus un acord în acest sens (încheiat la 2 decembrie 2008), acord care însă nu a dus la radierea interdicției notate în cartea funciară nr. x.

Or, dacă ar fi făcut verificări ale cărții funciare, raportate la numărul cadastral de bază (2944/1) fiecare dintre cumpărători ar fi identificat cu ușurință existența interdicției de vânzare a imobilului notată în cartea funciară corespunzătoare numărului cadastral de bază, ceea ce exclude cumpărarea în necunoștință de cauză privind interdicția și cuprinsul CF x.

Prin al treilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că au fost greșit interpretate și aplicate dispozițiile legale incidente în cauză, relative la prezumția de bună-credință la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare.

Astfel, s-a dovedit că certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x, emis de Ministerul Industriilor la data de 18 noiembrie 1996, în favoarea SC A. SA, este intabulat în Cartea funciară, reprezintă titlu de proprietate în condițiile legii și a fost verificat în litigii anterioare, chestiuni care nu pot fi contrazise și care beneficiază de autoritate de lucru judecat, hotărârile fiind depuse și la dosarul prezentei cauze.

Prin Decizia nr. 2208 din 30 septembrie 1999, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția contencios administrativ, a fost anulat parțial Certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x din 18 noiembrie 1996; această decizie a fost lămurită prin Decizia nr. 1666 din 6 mai 2003, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție în Dosarul nr. x/2002.

Anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x din 8 noiembrie 1996 operează numai în parte, pentru suprafața de 1.420 mp teren situat în București.

Măsura anularii nu privește terenul aferent fostei adrese "str. x nr. 23", la care este situat terenul menționat în Dispoziția nr. x din 28 septembrie 2007, emisă de Primăria Municipiului București (și în Protocolul de predare-preluare nr. x din 18 octombrie 2007), care a fost anulată parțial prin hotărâre judecătorească irevocabilă.

Prin Dispoziția nr. x din 28 septembrie 2007, emisă de Primăria Municipiului București (în prezent anulată parțial în ceea ce privește terenul), pârâtului inițial B. i-a fost atribuit, în folosință specială, terenul în suprafață de 507,62 mp (din suprafața totală de 913 mp ce reprezintă cota de 55,6%) situat în București.

Anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate a vizat o porțiune de teren de la nr. 25 din str. x, și nu de la nr. 23 din str. x - obiect al dispoziției, împrejurare tranșată definitiv și irevocabil în Dosarul nr. x/2009, din care a fost disjuns prezentul dosar.

Situația a fost clarificată prin expertiza efectuată în Dosarul nr. x/2009, depusă în prezentul dosar, în care s-a reținut că "... cele două imobile se suprapun, mai bine zis imobilul apelantului-pârât (B.) - str. x este inclus în imobilul intimatului-reclamant (A.) - str. x".

De asemenea, în raportul de expertiză topografică s-a menționat că certificatul de atestare a dreptului de proprietate acoperă și suprafața de teren obiect al Dispoziției nr. x/2007.

Prin Decizia civilă nr. 187A din 28 mai 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, și prin Decizia civilă nr. 1017 din 27 martie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, Sentința civilă nr. 935 din 19 mai 2011, pronunțată de Tribunalului București, secția a III-a civilă (de admitere a acțiunii precizate și de constatare a "nulității parțiale a dispoziției cu privire ia teren, în suprafața de 507,62 mp atribuit în folosință"), a devenit definitivă și irevocabilă.

Decizia pronunțată în recurs a reținut că "în stabilirea pe deplin a situației de fapt, instanța de apel a administrat un probatoriu complex în cauză, menit să arate dacă există o suprapunere de titluri ... care să justifice pretenția Primăriei de a fi unitate deținătoare pentru terenul în litigiu. Probele administrate nu au confirmat însă o asemenea variantă, expertiza topografică întocmită relevând faptul că întregul teren de la adresa str. x cade sub acoperirea certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis în favoarea societății intimate-reclamante".

Recurenta-reclamantă a susținut că actele juridice a căror nulitate a solicitat-o sunt lipsite de efectele contrare normelor juridice edictate pentru încheierea lor valabilă.

Fiind incident efectul nulității actului juridic civil, anularea actului juridic inițial determină și anularea actului juridic subsecvent, iar principiul retroactivității efectelor nulității determină principiul restabilirii situației anterioare și principiul anularii actului subsecvent ca urmare a anularii actului inițial.

Dreptul transmis prin actul juridic nul, fiind desființat retroactiv, este supus restituirii, dar această restituire nu se poate face decât prin desființarea actului subsecvent de transmitere către un subdobânditor - quod nullum est nullum producit effectum.

Desființarea măsurii de restituire în natură a terenului menționat în actele atacate se impune ca o consecință a aplicării efectului principiului nulității absolute privind actele subsecvente actului declarat nul.

Încheierea actului de vânzare-cumpărare inițial, în timpul procesului de anulare a dispoziției de restituire a terenului, în care a figurat ca parte vânzătorul, se constituie într-o manoperă dolosivă, folosită de părți spre a realiza, pe calea actului juridic, o finalitate interzisă de reglementările în vigoare, prin eludarea indirectă și ocultă a unei norme prohibitive, care interzice vânzarea în lipsa exercitării dreptului de preemțiune al statului.

Nulitatea parțială a Dispoziției nr. x din 28 septembrie 2007, în ceea ce privește terenul în suprafață de 507,62 mp, atribuit în folosință, determină nulitatea parțială cu privire la teren a primului contract de vânzare-cumpărare referitor la L. - Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 18 decembrie 2008, încheiat între B. (în calitate de vânzător) și D., E. și F. (în calitate de cumpărători).

Consecința constatării nulității parțiale a primului contract determină nulitatea parțială a celui de al doilea contract de vânzare-cumpărare aferent apartamentului K - Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 26 aprilie 2013, încheiat între D., E. și F., în calitate de vânzători, și C. (căsătorit cu H.), în calitate de cumpărător.

Încheierea contractului ulterior constituie o acțiune săvârșită prin conivență de către cocontractanți în dauna unei terțe persoane, în timpul unui proces în care au fost cunoscute drepturile recurentei-reclamante asupra terenului, restabilite judiciar.

În opinia recurentei-reclamante, cauza unor astfel de acte este ilicită și imorală, iar frauda la lege, în condițiile în care legea nu permitea înstrăinarea unor astfel de terenuri, fără dovada neexercitării dreptului de preemțiune de către stat cu privire la terenul aflat în litigiu este evidentă.

A mai arătat recurenta-reclamantă că dispozițiile art. II din O.U.G. nr. 184/2002 pentru modificare și completarea Legii nr. 10/2001 nu permit înstrăinarea terenului asupra căruia s-a dobândit un "drept special de folosință" și exclud dreptul de dispoziție asupra terenului, care nu poate fi exercitat decât condiționat de acordul prealabil al statului - preemptor.

Cum niciunul din actele atacate nu face vorbire de respectarea dispozițiilor imperative ale legii speciale, care au fost fraudate, sunt incidente prevederile art. 948, art. 966 și art. 970 din C. civ. de la 1864 și principiile fraudei la lege și dispozițiile corespondente - art. 1246, 1247, 1238 alin. (2), art. 1237 din noul C. civ. pentru actul încheiat în 2013.

Sub un alt aspect, recurenta-reclamantă a arătat că prin hotărâri definitive și irevocabile s-a reținut că Dispoziția nr. x din 28 septembrie 2007 a Primăriei Municipiului București necesită clarificarea situației reale a cărții funciare prin raportare la actul de restituire întocmit în temeiul Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu SC A. SA.

Ele nu pot fi contrazise și dovedesc faptul că situația juridică a terenului menționat în actele de vânzare-cumpărare atacate era cunoscută public de vânzători și de cumpărători, care, în deplină cunoștință de cauză, au conceput mecanismul de vânzare-cumpărare cu privire la un bun (terenul) aflat în litigiu și cu o situație cadastrală neclarificată.

Deși B. era în litigiu cu OCPI București Sector 2, cu privire la notarea în cartea funciară a drepturilor conferite de Dispoziția nr. x din 28 septembrie 2007, acesta a procedat la deschiderea a patru cărți funciare separate, pentru apartamentele menționate în Dispoziția de restituire nr. x din 28 septembrie 2007, pentru care a înregistrat și dreptul de folosință specială asupra terenului menționat în aceeași dispoziție, pe care l-a fragmentat pentru fiecare apartament în parte.

Este vorba despre Cărțile funciare nr. x (număr cadastral x), nr. x (număr cadastral x), nr. x (număr cadastral x) și nr. x (număr cadastral x).

Unele dintre aceste cărțile funciare au preluat interdicții de înstrăinare, din CF nr. x (număr cadastral 2944/1), relativă la proprietatea A. SA; extrase de pe toate aceste cărți funciare au fost depuse la judecata în apel a cauzei.

Toate cărțile funciare create în acest mod sunt menționate în contractele de vânzare-cumpărare a căror anulare parțială a fost solicitată în prezenta cauză, iar din cuprinsul acestora rezultă neîndoielnic informații cadastrale care impun oricărui terț de bună-credință, să facă verificări cu privire la cartea funciară deschisă pe baza documentației cadastrale unitare, numerotată 2944.

A arătat recurenta-reclamantă că înainte de încheierea contractelor de vânzare-cumpărare de către vânzătorul B. - primele două dintre contracte fiind încheiate la 18 decembrie 2008 - în Cartea Funciară nr. x erau notate atât plângerea formulată de B., cât și soluția pronunțată în fond de respingere a acesteia.

Dacă în cărțile funciare relative la apartamentele înstrăinate prin actele atacate sunt înregistrate și drepturi de proprietate cu privire la teren, existând indicații relative la numărul cadastral atribuit proprietății intabulate ca urmare a unei documentații topo-cadastrale înregistrate cu număr unic, împrejurarea că sunt menționate subdiviziuni ale numărului topo-cadastral unic nu poate rămâne indiferentă oricărui terț de bună-credință interesat să verifice situația juridică completă a bunului menționat în cuprinsul cărții funciare.

A arătat recurenta-reclamantă că, în consecință, se impunea anularea parțială a mențiunilor relative la teren din contractele de vânzare-cumpărare atacate, deoarece "operațiunea" înfăptuită în beneficiul final al lui C. prin încheierea de acte juridice de înstrăinare pe parcursul procesului de față, astfel încât, în final, acesta din urmă să devină proprietarul tuturor apartamentelor la care se referă actele atacate, este contrară legii.

În opinia recurentei-reclamante, este exclusă "buna-credință" a intimatului-pârât C., dobânditorului final al tuturor apartamentelor din blocul II (de la adresa sus-menționată) - bunuri principale în legătură cu care se menționează în actele atacate drepturi accesorii la privire la teren.

Astfel, acesta a dobândit ultimul apartament la 26 aprilie 2013, împreună cu soția sa, în deplină cunoștință de cauză cu privire la situația juridică creată în raporturile cu SC A. SA, recunoscut ca "proprietar al terenului" de hotărârile judecătorești, definitive și irevocabile, pronunțate în contradictoriu cu autorul său, B.

Cauza ilicită și frauda exclud buna-credință a cumpărătorilor succesivi, conștienți că participa la "transformarea