ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4489/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Sentința civilă nr.

1880 din 7 iunie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, cererea formulată de

reclamantul C.S.M., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României,

prin care s-a formulat contestație împotriva Încheierii nr. 4 din 31 ianuarie 2013,

emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a

României, solicitându-se anularea, în parte, a Deciziei nr. 9 din 26 noiembrie 2012,

emisă de Curtea de Conturi - Departamentul XII, cu referire la constatările nr.

3, B.3., nr. 5, B.5.3., nr. 7 și nr. 6, II.3.

exercitată în cauză

Împotriva sentinței

civile nr. 880 din 7 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs, în termen legal,

reclamantul C.S.M., criticând-o pentru nelegalitate.

Recursul declarat de

reclamant s-a întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din N.C.P.C.,

în temeiul cărora s-a solicitat casarea sentinței atacate și rejudecarea pe

fond a cauzei, cu consecința admiterii acțiunii și anulării, în parte, a

Deciziei nr. 9 din 26 noiembrie 2012 emisă de Curtea de Conturi - Departamentul

XII, pentru următoarele considerente:

I. Hotărârea atacată

nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii,

în fapt, în considerentele sale fiind reiterate, în totalitate, apărările

pârâtei Curtea de Conturi a României.

Recurentul-reclamant

a arătat că instanța nu a avut în vedere apărările pe care le-a formulat și

nici dovezile pe care aceste apărări  s-au bazat, nu au fost menționate actele

pe care aceasta s-a întemeiat și nici nu au fost indicate temeiurile de drept pe

care hotărârea se sprijină

.

În aceste condiții,

omisiunea instanței de a verifica apărările sale echivalează, în fapt, cu lipsa

analizei cauzei și în esență, cu nesoluționarea acesteia într-o procedură reală

și efectivă, aceea de confruntare a afirmațiilor părților cu actele cauzei, de

stabilire a unei situații de fapt ca rezultat al unei aprecieri atașate de

natura cauzei și circumstanțele acesteia.

II. Hotărârea

recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept

material.

În susținerea acestui

motiv de casare, recurentul-reclamant a reiterat argumentele prezentate pe

fondul cauzei prin cererea dedusă judecății, vizând nelegalitatea constatărilor

și a măsurilor dispuse de pârâtă prin actul administrativ contestat.

de intimata Curtea de Conturi a României

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României a solicitat

respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca legală și

temeinică, reluând apărările formulate pe parcursul soluționării litigiului în

primă instanță.

II. Analiza motivelor

de casare

Analizând actele și

lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare

invocate, Înalta Curte constată că sunt fondate criticile formulate de

recurent, pentru următoarele considerente:

Potrivit

dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din N.C.P.C., „(1) Hotărârea va

cuprinde: b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și

susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de

instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se

întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și

cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”.

Motivarea hotărârii

judecătorești, care trebuie realizată într-o manieră clară și coerentă, este

indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanța

ierarhic superioară și constituie o garanție împotriva arbitrariului pentru

părțile în proces, întrucât le furnizează dovada că solicitările și mijloacele

lor de apărare au fost serios examinate de judecător.

Respectarea acestei

dispoziții procedurale, cu valoare de principiu, se circumscrie obligației ce

revine instanței de a garanta părților exercițiul efectiv al dreptului la un

proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

În jurisprudența C.E.D.O.

s-a statuat că dreptul la un proces echitabil implică în sarcina instanței

obligația de a proceda la „un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al

elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența”

(Hotărârea Albina împotriva României, Hotărârea Gheorghe împotriva României).

În cauza dedusă

judecății, Înalta Curte constată că la pronunțarea sentinței recurate, instanța

de fond nu a procedat la o analiză efectivă a susținerilor și apărărilor

invocate de părți, ceea ce se poate observa din parcurgerea considerentelor

hotărârii, care, în fapt, reprezintă o reproducere a apărărilor formulate de

pârâtă prin întâmpinare. În acest sens, prima instanță, pe de o parte, nu a

arătat motivele pentru care a considerat că argumentele prezentate de reclamant

în cuprinsul cererii de chemare în judecată, nu ar fi temeinice, raportat la

contextul speței, iar, pe de altă parte, cu privire la alte chestiuni de fapt

și probleme de drept care au fost supuse judecății, a omis a se pronunța.

Astfel, în

considerentele sentinței instanța de fond nu a analizat susținerile

reclamantului referitoare la particularitatea organizării sistemului judiciar,

ce decurge din modul de reglementare și atribuțiile C.S.M., și care denotă

aspecte atipice în funcționarea instituțiilor publice, din perspectiva

reglementărilor financiar-fiscale.

În contextul arătat,

prima instanță nu a motivat înlăturarea argumentelor aduse de reclamant în

susținerea faptului că nu este reală cauza nerespectării principiului

contabilității pe bază de angajamente, reținută prin actul administrativ

contestat, raportat la specificul concursurilor de admitere la I.N.M. și al

celor de promovare în cadrul sistemului judiciar, precum și la raporturile

contractuale existente între membrii comisiilor de concurs și C.S.M., în

calitate de organizator al concursurilor.

În ceea ce privește

constatarea autorității publice pârâte referitoare la nerespectarea

prevederilor legale în angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata

cheltuielilor bugetare cu ocazia deplasărilor în străinătate, instanța de fond

a înlăturat, nemotivat, apărările reclamantului vizând modul de fundamentare și

elaborare a proiectului de buget pentru deplasări externe, precum și

atribuțiile compartimentelor implicate în desfășurarea acestor activități, prin

prisma reglementărilor specifice cuprinse în Regulamentul privind drepturile și

obligațiile personalului din cadrul C.S.M., I.N.M. și S.N.G., trimis în

străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, aprobat prin

Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 424/A/2006.

Prima instanță a

reținut legalitatea măsurii dispuse de pârâtă pentru înlăturarea abaterii

constând în stabilirea eronată a drepturilor salariale, prin includerea în

salariile de bază, fără temei legal, a sporului pentru lucru sistematic peste

durata normală a timpului de lucru, fără a proceda la analiza susținerilor

formulate de reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată, referitoare

la contextul în care a fost acordat sporul în cauză și la demersurile

întreprinse ulterior pentru recuperarea sumelor acordate necuvenit

funcționarilor publici și personalului contractual care au beneficiat de acest

spor în perioada 01 decembrie 2009 - 31 decembrie 2012.

De asemenea,

judecătorul fondului nu a răspuns argumentelor prezentate de reclamant cu

privire la creșterea progresivă a valorii comisionului de administrare aferent

contractelor de închiriere încheiate de C.S.M. și la motivele pentru care nu

pot fi implementate în totalitate recomandările formulate de autoritatea de

audit, în vederea minimizării costului resurselor alocate închirierii de

imobile.

În aceste condiții,

este evident că motivarea hotărârii atacate nu este de natură să furnizeze

reclamantului dovada că susținerile și mijloacele de apărare pe care le-a

formulat prin cererea dedusă judecății au fost serios examinate, împrejurare ce

denotă, în fapt, necercetarea fondului cauzei și determină imposibilitatea

instanța de recurs de a exercita controlul judiciar.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte apreciază că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art.

488 alin. (1) pct. 6 din N.C.P.C., împrejurare în raport de care, nu se mai

impune analizarea celorlalte critici formulate în recurs.

În consecință, în

temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 497 teza

I din N.C.P.C., Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de

reclamantul C.S.M., casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Cu ocazia

rejudecării, prima instanță urmează a proceda la un examen efectiv al

argumentelor prezentate de reclamant în cuprinsul cererii de chemare în

judecată, prin raportare la apărările formulate de pârâtă și la mijloacele de

probă administrate în cauză, în vederea analizării tuturor aspectelor de fond

necesare lămuririi situației de fapt.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamantul C.S.M. împotriva sentinței civile nr. 1880 din 7 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza la aceeași instanță, spre rejudecare.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 25 noiembrie 2014.