ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4489/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea primei instanțe Prin Sentința civilă nr. 1880 din 7 iunie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamantul C.S.M., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, prin care s-a formulat contestație împotriva Încheierii nr. 4 din 31 ianuarie 2013, emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României, solicitându-se anularea, în parte, a Deciziei nr. 9 din 26 noiembrie 2012, emisă de Curtea de Conturi - Departamentul XII, cu referire la constatările nr. 3, B.3., nr. 5, B.5.3., nr. 7 și nr. 6, II.3.

2. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 880 din 7 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs, în termen legal, reclamantul C.S.M., criticând-o pentru nelegalitate. Recursul declarat de reclamant s-a întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din N.C.P.C., în temeiul cărora s-a solicitat casarea sentinței atacate și rejudecarea pe fond a cauzei, cu consecința admiterii acțiunii și anulării, în parte, a Deciziei nr. 9 din 26 noiembrie 2012 emisă de Curtea de Conturi - Departamentul XII, pentru următoarele considerente: I. Hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii, în fapt, în considerentele sale fiind reiterate, în totalitate, apărările pârâtei Curtea de Conturi a României.

Recurentul-reclamant a arătat că instanța nu a avut în vedere apărările pe care le-a formulat și nici dovezile pe care aceste apărări s-au bazat, nu au fost menționate actele pe care aceasta s-a întemeiat și nici nu au fost indicate temeiurile de drept pe care hotărârea se sprijină . În aceste condiții, omisiunea instanței de a verifica apărările sale echivalează, în fapt, cu lipsa analizei cauzei și în esență, cu nesoluționarea acesteia într-o procedură reală și efectivă, aceea de confruntare a afirmațiilor părților cu actele cauzei, de stabilire a unei situații de fapt ca rezultat al unei aprecieri atașate de natura cauzei și circumstanțele acesteia. II. Hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În susținerea acestui motiv de casare, recurentul-reclamant a reiterat argumentele prezentate pe fondul cauzei prin cererea dedusă judecății, vizând nelegalitatea constatărilor și a măsurilor dispuse de pârâtă prin actul administrativ contestat. 2. Apărările formulată de intimata Curtea de Conturi a României Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, reluând apărările formulate pe parcursul soluționării litigiului în primă instanță. II.

Analiza motivelor de casare Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că sunt fondate criticile formulate de recurent, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din N.C.P.C., „(1) Hotărârea va cuprinde: b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”.

Motivarea hotărârii judecătorești, care trebuie realizată într-o manieră clară și coerentă, este indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanța ierarhic superioară și constituie o garanție împotriva arbitrariului pentru părțile în proces, întrucât le furnizează dovada că solicitările și mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de judecător. Respectarea acestei dispoziții procedurale, cu valoare de principiu, se circumscrie obligației ce revine instanței de a garanta părților exercițiul efectiv al dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În jurisprudența C.E.D.O. s-a statuat că dreptul la un proces echitabil implică în sarcina instanței obligația de a proceda la „un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența” (Hotărârea Albina împotriva României, Hotărârea Gheorghe împotriva României).

În cauza dedusă judecății, Înalta Curte constată că la pronunțarea sentinței recurate, instanța de fond nu a procedat la o analiză efectivă a susținerilor și apărărilor invocate de părți, ceea ce se poate observa din parcurgerea considerentelor hotărârii, care, în fapt, reprezintă o reproducere a apărărilor formulate de pârâtă prin întâmpinare. În acest sens, prima instanță, pe de o parte, nu a arătat motivele pentru care a considerat că argumentele prezentate de reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată, nu ar fi temeinice, raportat la contextul speței, iar, pe de altă parte, cu privire la alte chestiuni de fapt și probleme de drept care au fost supuse judecății, a omis a se pronunța.

Astfel, în considerentele sentinței instanța de fond nu a analizat susținerile reclamantului referitoare la particularitatea organizării sistemului judiciar, ce decurge din modul de reglementare și atribuțiile C.S.M., și care denotă aspecte atipice în funcționarea instituțiilor publice, din perspectiva reglementărilor financiar-fiscale. În contextul arătat, prima instanță nu a motivat înlăturarea argumentelor aduse de reclamant în susținerea faptului că nu este reală cauza nerespectării principiului contabilității pe bază de angajamente, reținută prin actul administrativ contestat, raportat la specificul concursurilor de admitere la I.N.M. și al celor de promovare în cadrul sistemului judiciar, precum și la raporturile contractuale existente între membrii comisiilor de concurs și C.S.M., în calitate de organizator al concursurilor.

În ceea ce privește constatarea autorității publice pârâte referitoare la nerespectarea prevederilor legale în angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor bugetare cu ocazia deplasărilor în străinătate, instanța de fond a înlăturat, nemotivat, apărările reclamantului vizând modul de fundamentare și elaborare a proiectului de buget pentru deplasări externe, precum și atribuțiile compartimentelor implicate în desfășurarea acestor activități, prin prisma reglementărilor specifice cuprinse în Regulamentul privind drepturile și obligațiile personalului din cadrul C.S.M., I.N.M. și S.N.G., trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, aprobat prin Hotărârea Plenului C.S.M.

nr. 424/A/2006. Prima instanță a reținut legalitatea măsurii dispuse de pârâtă pentru înlăturarea abaterii constând în stabilirea eronată a drepturilor salariale, prin includerea în salariile de bază, fără temei legal, a sporului pentru lucru sistematic peste durata normală a timpului de lucru, fără a proceda la analiza susținerilor formulate de reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată, referitoare la contextul în care a fost acordat sporul în cauză și la demersurile întreprinse ulterior pentru recuperarea sumelor acordate necuvenit funcționarilor publici și personalului contractual care au beneficiat de acest spor în perioada 01 decembrie 2009 - 31 decembrie 2012. De asemenea, judecătorul fondului nu a răspuns argumentelor prezentate de reclamant cu privire la creșterea progresivă a valorii comisionului de administrare aferent contractelor de închiriere încheiate de C.S.M.

și la motivele pentru care nu pot fi implementate în totalitate recomandările formulate de autoritatea de audit, în vederea minimizării costului resurselor alocate închirierii de imobile. În aceste condiții, este evident că motivarea hotărârii atacate nu este de natură să furnizeze reclamantului dovada că susținerile și mijloacele de apărare pe care le-a formulat prin cererea dedusă judecății au fost serios examinate, împrejurare ce denotă, în fapt, necercetarea fondului cauzei și determină imposibilitatea instanța de recurs de a exercita controlul judiciar. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din N.C.P.C., împrejurare în raport de care, nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate în recurs.

În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 497 teza I din N.C.P.C., Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de reclamantul C.S.M., casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Cu ocazia rejudecării, prima instanță urmează a proceda la un examen efectiv al argumentelor prezentate de reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată, prin raportare la apărările formulate de pârâtă și la mijloacele de probă administrate în cauză, în vederea analizării tuturor aspectelor de fond necesare lămuririi situației de fapt.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul C.S.M. împotriva sentinței civile nr. 1880 din 7 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza la aceeași instanță, spre rejudecare. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2014.