ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

ÎCCJ

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3216/2014

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3216/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3365/D din 12 decembrie 2013, Tribunalul Satu Mare a

admis în parte acțiunea civilă înaintată de reclamantul V.A.T. împotriva pârâtului F.I. și, în consecință:

A fost obligat pârâtul să retragă, de îndată, articolele defăimătoare cu privire la reclamant, publicate pe site-ul „

www.reclamatiibursa.ro

”, administrat de către pârât.

A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 25.000 lei, reprezentând despăgubiri civile pentru prejudiciul constând în vătămarea dreptului la reputație, produs acestuia din urmă prin articolele defăimătoare cu privire la reclamant, publicate pe site-ul „

www.reclamatiibursă.ro

”, administrat de pârât.

A fost respins restul capetelor de cerere formulate de reclamant.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:

Potrivit contractului individual de muncă încheiat între reclamant și SC F.X.R.S. SRL Buftea (filele nr. 13-15), cel dintâi a fost angajat temporar, pentru o perioadă de 7 luni (10 iulie 2012-09 februarie 2013), în calitate de director departament cercetare - dezvoltare, iar, potrivit contractului de punere la dispoziție de personal din 09 iulie 2012, încheiat între societatea comercială menționată și SC A.T.S. SRL Ilfov, reclamantul a fost angajat temporar la această din urmă societate, pentru perioada 10 iulie 2012 - 09 februarie 2013 (filele nr. 16-18).

Instanța a mai reținut că cele două contracte temporare de muncă au încetat mai înainte de termenul convenit inițial, și anume, la data de 19 noiembrie 2012, conform preavizului din 2012 și a deciziei de concediere din 2012 (filele nr. 42-44), în condițiile art. 7 din contract, invocându-se drept motiv al acestei încetări a contractului, reducerea volumului de activitate al societății angajatoare, coroborat cu reducerea progresivă a veniturilor societății, urmare a încetării colaborării cu o serie de clienți tradiționali (fila nr. 42).

Pe de altă parte, instanța a mai reținut, din cuprinsul înscrisurilor depuse de către reclamant (filele nr. 25-36), că, începând cu data de 06 martie 2012 și până la data de 11 noiembrie 2012, pe pagina de internet administrată sub denumirea

www.reclamatiibursa.ro

de către pârâtul în cauză F.I., așa cum rezultă din adresa din 27 aprilie 2012 a I.N.C.D.I. (filele nr. 19-20), au fost postate mai multe articole emanând de la cititori ai acestui site, articole în cuprinsul cărora s-au făcut diferite afirmații defăimătoare, unele cu caracter penal, la adresa reclamantului A.V.

În acest sens instanța a reținut că, la data de 11 noiembrie 2012, sub titlul „Generația F. și mânăriile ei”, pe site-ul

www.reclamatiibursa.ro

, a fost postat un articol in cuprinsul căruia autorul său afirmă că „Urmărind „mișcările" și activitatea în domeniul F. ale lui (...) A.V. (...) și lista se completează în curând, gândul mă duce la Generația de Aur a lui N., E., C., V., Ț., R.-Motru. Îi voi numi Generația F., deoarece, asemeni Generației de Aur a României, cei din „Generația F." sunt, într-adevăr, minți sclipitoare, însă în cu totul alt segment. Aceștia, în decurs de câțiva ani, au învârtit milioane de euro, au înființat zeci de firme de brokeri, au schimbat C.U.I.-uri, J.-uri, denumiri de societăți, adrese, numere de telefoane, astfel încât să-și piardă mereu urma, în tot acest timp, însă, îmbogățindu-se pe spinarea investitorilor (persoane fizice sau juridice) dornici de căstiguri rapide pe piata F.

Nu mai este o noutate faptul că, începând cu A.M., (...) si lista va continua cu dovezi clare, aparțin Generației F., în spatele căreia stă o firmă care, din punctul de vedere al legislației românești, este „pusă la adăpost”. (...) Anumite persoane au trimis sesizări și la Parchet sau la Poliție (.) Nu a fost primit încă niciun răspuns și, atunci când persoana în cauză a cerut detalii, i s-a spus că „se anchetează”.

Așadar, tocmai firma care stă în spatele tuturor acestor „mânării este lăsată să își continue activitatea în țara noastră, păgubind sute de oameni. (...)” (filele nr. 25-26 de la dosar).

Anterior, printr-un articol postat la data de 27 octombrie 2012, in

titulat

„A.T. s-a mutat în centrul vechi”, se arătase că „A.T. S-a mutat în centrul vechi!! A.T. și-a mutat sediul în Centru Vechi la Unirii, în clădirea R.B.S. Ca să își piardă urma firma, „juma de buletin” A.V. a schimbat locația. Este și el fericitul posesor al unei mașini, o mașinuță mai de talia lui foarte mică. Nu se lasă mai prejos ca și partenerul lui de afaceri de la T.T." (filele nr. 27-28), iar, printr-un articol publicat la data de 26 octombrie 2012 și intitulat „Lista neagră F. își așteaptă completări", o cititoare a afirmat: „Complexitatea F. și tacticile brokerilor neserioși favorizează „topirea" banilor clienților și, din păcate, în afara de V.P., nimeni nu poate face nimic, nici măcar să demonstreze aceste abuzuri. Mulți se aruncă în această „afacere" fără însă a căuta informații despre firma de brokeraj sau numele cu care intră în contact. Lista este lungă și continuă să crească:(...). Nume: (...), V.A.T. (...) si mulți alții. " (filele nr. 29-30).

Într-un alt articol, publicat pe același site, la data de 18 octombrie 2012, și intitulat „F. este o evaziune fiscală”, s-a făcut afirmația că „Tot ceea ce fac escrocii ăștia este o evaziune fiscală. În cazul firmelor T.T., A.T., S.T., T.T., G.A. este C. (H.). Un evreu care face evaziuni fiscale în România prin intermediul lui O.P. H. se plimbă o mașină, negru și are birou pe D.P. conduce o mașină roșie și o mașină T.V.P. La rândul lui, P. are și el cățeii lui.după cum știe toata lumea la G.A.A.S. (M.), la T.T. și T.T., G.A., la A.T. A.V., S.T.Z.R. etc. H. îi coordonează pe toți și deține monopolul pe toate firmele de tranzacționare pe piața F. Platformele de tranzacționare sunt fictive. Bani investiți de clienți se duc în contul unor firme offshore și de acolo sunt distribuiți în buzunarul evreului, revenindu-le și la cățeluși câte o parte. (...) Lista cu numele escrocilor continuă pentru ca nu s-a pomenit niciodată de respectivii: (...) În convorbirile lor cu clienții, toți acești escroci își ascund identitatea adevărată, deoarece numele lor a apărut pe diferite site-uri de reclamații cu privire la aceste escrocherii pe care le fac”. (filele nr. 31-32).

De asemenea, prin articolul publicat la data de 03 mai 2012, intitulat

„Să luăm atitudine împotriva firmelor care înșeală pe piața F.”, s-a făcut afirmația că: „ Din ce în ce mai mulți oameni sunt înșelați în același mod de diverse firme din piața F., cum ar fi: (...) care au același mod de operare și sigur aceeași șleahtă de șarlatani, (...) V.A.T., (...) și mulți alții. Aceștia înființează firme noi, pentru a-și pierde urma. Soluția la această problemă este să luăm atitudine, să nu ne resemnăm în stilul nostru românesc sau să așteptăm ca autoritățile să facă ceva pentru a opri această mare escrocherie, care se pare că se află sub protecția unor persoane sus puse (doar campaniile electorale costă) (...) Cu cât suntem mai mulți cu atât vom putea fi mai greu de ignorat de autorități și de escroci ", (fila nr. 33), iar, în cuprinsul celui postat la data de 07 martie 2012, intitulat „Persoane acuzate de înșelăciune”, se afirma că: „Persoanele acuzate de înșelăciune sunt acele persoane care au contactat telefonic diverși oameni care în cele din urmă au pierdut sume importante de bani. Numele lor reies din reclamațiile făcute în categoria reclamații F. și comentariile referitoare la de ce să te ferești de F. Publicarea acestor nume se dorește a fi un avertisment pentru cei care urmează a fî contactați de către aceștia, astfel încât numărul celor înșelați pe piața F. să se reducă considerabil. Este puțin probabil ca autoritățile din România să reușească stoparea acestui fenomen, escrocheriile produse pe piața F., datorita legilor în vigoare, dar trebuie luată o atitudine fermă față de acest flagel!!!-V.A.T. (...)". (filele nr. 34-35).

În sfârșit, prin postarea de pe același site, din data de 06 martie 2012,

intitulată „F.C.F., F.X.G.F.C., A.M., O.I.M.T. (online interactive market), absolut toți, dar toooooooooți, fac parte din clanul tzeparilor pe piața forex", se afirma ca „F.C.F., F.X.G.F.C., A.M., O.I.M. T. (online interactive market), absolut toti,, dar toooooooooți, fac parte din clanul tzeparilor pe piața „forex”. Nici măcar nu au firme legale să tranzacționeze, firmele sunt făcute pe cod Caen de consultanță. Nu sunt brokeri sau ce alte titulaturi își alocă, sunt niște mucoși care se cred zmei (au între 20 și max. 35 ani) și așa-zisa pregătire în domeniu este de o săptămână. Diferența între ei și tziganii cu alba-neagra este că aceștia își au sediile în business centers și sunt îmbrăcați la costum! Mereu își fac alte firme, cu alt nume, dar sunt aceeași haită de băieți șmecheri și agresivi care vor să vă jupoaie. Fugiți de ei, să nu vă păcălească ca pe mulți alții! (...) Nume dubioase în piață (cine știe mai poate completa lista: (...) V.A.T. " (fila nr. 36), articolul fiind republicat și în data de 01 aprilie 2012, anexându-se, totodată, și un model de plângere penală împotriva reclamantului, din data de 18 februarie 2012 (filele nr. 37-40).

Din ansamblul articolelor postate pe site-ul administrat de pârât și expuse în cele ce preced, instanța a concluzionat că acestea au fost de natură să contureze, în opinia publicului cititor, o percepție negativă asupra reputației reclamantului.

Din această perspectivă, rezultă că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile legale de admisibilitate ale angajării răspunderii civile delictuale a pârâtului, în ce privește existența unei fapte ilicite (postarea pe o pagină de internet a unor informații de natură să aducă atingere dreptului la imagine a unei persoane fizice), precum și în ce privește existența unui prejudiciu (afectarea în mod negativ a imaginii respectivei persoane).

În ce privește însă raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul suferit de reclamant, instanța a apreciat că, cel puțin în privința prejudiciului material invocat de către reclamant, un asemenea raport nu a fost dovedit.

Astfel, în pofida apariției unor articole, începând cu data de 06 martie 2012, inclusiv postarea unui model de plângere penală formulată împotriva reclamantului, totuși, cele două societăți angajatoare în cauză au încheiat contractele de muncă invocate în susținerea prejudiciului material ulterior publicării acestor articole, și anume, la data de 10 iulie 2012 (fila nr. 13).

În al doilea rând, după cum rezultă și din notificarea vizând rezilierea celor două contracte, motivul încetării colaborării contractuale l-a reprezentat reducerea progresivă a veniturilor societății, ca urmare a reducerii sau încetării raporturilor contractuale cu o serie de clienți tradiționali, iar nu ca urmare directă a postării articolelor defăimătoare în cauză (fila nr. 42).

S-a mai reținut că, așa cum rezultă din situația financiară întocmită de către expertul contabil B.L. (fila nr. 41), în perioada august 2011 - decembrie 2012, firma SC A.T.S. SRL a realizat încasări de 129.648,33 dolari SUA, având un număr de 12 salariați, iar, în perioada august 2012 - decembrie 2012, a realizat încasări diminuate in mod semnificativ, de 18.786,33 dolari SUA, având un număr sporit de angajați, si anume, 36 de salariați, însă împrejurarea diminuării încasărilor de către această societate comercială poate fi explicată în egală măsură și prin circumstanțele obiective care au afectat piața tranzacțiilor specifice obiectului de activitate al acestei societăți, în perioada de referință.

Prin urmare, instanța a apreciat că, în speță, nu s-a făcut dovada unui raport de cauzalitate, în mod direct, între postările articolelor contestate de reclamant și diminuarea încasărilor realizate de către cele două societăți comerciale la care acesta era angajat, iar, mai departe, între publicarea acestor articole și încetarea raporturilor contractuale ale reclamantului cu cele două societăți în cauză.

În schimb, instanța de judecată a apreciat că, prin articolele aduse la cunoștința publică, prin intermediul paginii de internet menționate, a fost afectata în mod negativ imaginea reclamantului și, având în vedere că acesta din urmă își desfășoară activitatea în mod preponderent în domeniul tranzacțiilor de pe piața de capital, repercusiunile asupra imaginii acestuia, a profesionalismului său și, implicit asupra posibilităților reale de angajare ulterioară în acest domeniu, sunt cu atât mai vătămătoare.

În consecință, a concluzionat în sensul existenței unui raport de cauzalitate între fapta ilicită constând în publicarea unor afirmații defăimătoare la adresa persoanei reclamantului și prejudiciul de imagine cauzat acestuia din urmă.

Referitor la condiția legală de admisibilitate a răspunderii civile delictuale vizând vinovăția pârâtului, instanța a reținut că, așa cum s-a stabilit recent și în jurisprudența C.E.D.O. (cauza D.A. împotriva Estoniei - hotărârea din 10 octombrie 2013, dar și în jurisprudența de dată mai veche a instanței europene (cauza Õztûrk împotriva Turciei, Hotărârea Marii Camere din anul 1999, responsabilitatea pentru publicarea unor afirmații defăimătoare la adresa unei persoane revine în primul rând persoanei care face posibilă aducerea la cunoștință publică a acestor informații.

Or, potrivit prevederilor constituționale cuprinse în art. 20 al Legii fundamentale, „dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte”, iar „dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile” (reglementare cuprinsă ulterior și în art. 4 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările ulterioare).

În același sens, dispozițiile art. 30 alin. (6) și (7) din Constituția României prevăd că „libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine” și „sunt interzise de lege îndemnul la ură națională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, precum și manifestările obscene, contrare bunelor moravuri”.

În ce privește vinovăția (condiție legală pentru angajarea răspunderii civile delictuale) pârâtului, ca persoană care s-a mărginit doar la a aduce la cunoștința publicului anumite opinii exprimate de către cititori ai paginii de internet pe care acesta o administrează, instanța a pornit de la premisa ca atât Constituția României, cât și Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale au statuat că libertatea de exprimare nu este un drept absolut, el putând fi supus unor limite care constituie măsuri necesare într-o societate democratică.

Astfel, prevederile art. 30 alin. (8) din Constituția României dispun, în mod neechivoc, că „răspunderea civilă pentru informația sau pentru creația adusă la cunoștință publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare (s.n.), al postului de radio sau de televiziune, în condițiile legii” (adică, în condițiile dreptului comun, în speță disp. art. 1349 și urm. din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările ulterioare).

În același sens, C.E.D.O. a stabilit cu valoare de principiu că art. 10 alin. (2) din Convenție presupune îndatoriri și responsabilități, aplicabile deopotrivă jurnaliștilor, persoanelor care au posibilitatea si aduc la cunoștința opiniei publice, în mod real, efectiv, informații referitoare la diferite persoane, chiar și atunci când este vorba de chestiuni de un interes general semnificativ. Aceste îndatoriri și responsabilități pot avea o importanță specială dacă există riscul atingerii reputației unor persoane, punând astfel în pericol drepturile altuia (cauza Tănăsoaica împotriva României, hotărârea din 19 iunie 2012, cauza Tammer împotriva Estoniei, hotărârea din 6 februarie 2001).

De asemenea, C.E.D.O. a constatat că, la rândul lor, și ziariștii sunt ținuți de același îndatoriri și responsabilități și atunci când redau conținutul unor articole apărute în alte publicații (cauza Radio France și alții împotriva Franței, hotărârea din 30 martie 2004), sau afirmații asumate în mod public de către alte persoane.

Faptul că articolele incriminate au fost preluate din postările pe site ale unor alte persoane nu îl exonerează pe pârât de îndatoririle și responsabilitățile prevăzute de art. 10 din Convenție, printre care și acelea de a respecta dreptul la o bună reputație, garantat de art. 8 din Convenție.

Pentru aceasta, este necesar a se analiza în ce măsură se păstrează echilibrul în protecția celor două valori garantate de Convenție, aflate în conflict, Curtea stabilind șase criterii ce vor fi avute în vedere, și anume: contribuția la o dezbatere de interes general, gradul de notorietate al persoanei vizate și obiectul articolului, comportamentul anterior al persoanei vizate, modul prin care a fost obținută informația și gradul acesteia de veridicitate, forma și repercusiunile articolului și sancțiunea aplicată (cauza Axel Springer A.G. împotriva Germaniei, hotărârea din 7 februarie 2012).

Revenind la Hotărârea din data de 10 octombrie 2013 a C.E.D.O., în cauza D.A. împotriva Estoniei (anterior evocată), este demn de remarcat că prin aceasta s-a statuat în sensul inexistenței unei încălcări a articolului 10 (privitor la libertatea de exprimare) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, chiar și în ipoteza existenței unei ingerințe - prevăzute în legea națională - asupra libertății de exprimare aparținând unei societăți care este proprietara unui site național de internet, specializat în serviciile de știri.

În fundamentarea unui atare raționament, Curtea a precizat că articolul 10 al Convenției autorizează ingerințele în libertatea de exprimare în scopul de a proteja reputația terților, dacă astfel de ingerințe păstrează un raport de proporționalitate analizat din perspectiva circumstanțelor particulare ale cauzei.

Pentru a se pronunța cu privire la acest aspect, Curtea a analizat patru aspecte relevante cauzei.

În primul rând, în ceea ce privește contextul mesajelor postate pe internet, Curtea a observat faptul că mesajele în discuție aveau caracter injurios, amenințător și defăimător. Având în vedere modul în care a fost conceput articolul în cauză, astfel cum a fost publicat pe internet, administratorul site-ului ar fi trebuit să se aștepte la postarea unor mesaje insultătoare și să dea dovadă de vigilență pentru a evita posibilitatea de a i se reproșa că prin faptele sale a adus atingere reputației unui terț.

În al doilea rând, Curtea a observat că D.A. a luat anumite măsuri pentru a împiedica publicarea mesajelor defăimătoare (pagina web unde a fost publicat articolul avertiza autorii mesajelor că aceștia poartă responsabilitatea mesajelor și interzicea amenințările și insultele; de asemenea, avea instalat un dispozitiv de cenzurare automată a mesajelor care conțineau anumite cuvinte vulgare; în plus, cu un singur click pe o imagine de pe ecran (icon), internauții puteau semnala administratorilor site-ului mesajele insultătoare în scopul de a fi eliminate). Cu toate acestea, avertismentele respective nu au putut împiedica publicarea unui mare număr de mesaje insultătoare. În același timp, nici dispozitivul automat care funcționa pe baza unor cuvinte cheie, nici sistemul de avertizare și eliminare nu au permis cenzurarea în timp util a mesajelor în discuție.

În al treilea rând, în ceea ce privește responsabilitatea individuală a autorilor mesajelor, Curtea a observat că persoana juridică vizată prin articolul și mesajele în cauză ar fi putut să încerce să îi urmărească în justiție pe autorii acestora în locul proprietarului de site D.A. În același timp însă, ar fi fost extrem de dificil să fie identificați autorii acestor mesaje, în condițiile în care postările erau făcute fără să existe obligația autorilor de a-și prezenta identitatea, iar o mare parte dintre mesaje erau anonime. Prin urmare - apreciază Curtea - autoritățile interne estoniene au acționat într-o manieră realistă, reținând responsabilitatea D.A. în privința mesajelor respective, dar, în același timp, și într-o manieră rezonabilă, având în vedere că site-ul de știri avea un anumit profit comercial de pe urma mesajelor pe care le publica.

În al patrulea rând, în ceea ce privește sancțiunea aplicată de instanța națională, Curtea a constatat că aceasta a avut un nivel relativ redus, dispunându-se obligarea la plata sumei de aproximativ 320 de euro, dar instanțele interne nu au stabilit și obligația de a se institui pe site măsuri de protecție ale drepturilor terților susceptibile de a restrânge libertatea de exprimare.

Aplicând aceste criterii la cauza de față, se constată că, deși articolele se refereau la informații care ar fi putut prezenta interes pentru public, ele cuprind și afirmații cu privire la reclamant, afirmații care nu au legătură cu chestiunea de interes public în discuție (în speță, expresii precum ,,juma de buletin A.V.’’ - art. din 27 octombrie 2012,,, un evreu care face evaziuni fiscale în România”,,,cățeii lui - A.V.’’, „șleahta de șarlatani . V.A.T.” - toate din 18 octombrie 2012, „escroci” - 03 mai 2012, „nume dubioase din piață . V.A.T.”).

Chiar dacă articolele au preluat afirmațiile unor alte persoane, pârâtul avea obligația unei minime verificări cu privire la realitatea celor afirmate, cu atât mai mult cu cât pretinsele cercetări penale afirmate în cuprinsul respectivelor postări nu au fost dovedite în cauză.

Prin urmare, nu a existat un echilibru între dreptul la informare și libertatea de expresie, garantate de art. 10 din Convenție și dreptul la reputație, garantat de art. 8 din Convenție, motiv pentru care pârâtul, prin publicarea articolelor, s-a situat în afara limitelor protecției oferite de art. 10 în discuție.

În consecință, rezultă că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale răspunderii civile delictuale, dovedindu-se, pe lângă fapta culpabilă, prejudiciul de imagine suferit de reclamant, precum și raportul de cauzalitate dintre acestea.

În ce privește caracterul defăimător al articolelor publicate pe site-ul în cauză, instanța a constatat că, în speță, nu s-a făcut dovada eventualei veridicități a faptelor imputate reclamantului (reținând, în acest sens, că informațiile prezentate prin articolele incriminate prezintă caracterul unor informații factuale, susceptibile de a face obiectul probei verității, iar nu judecăți de valoare, în sensul exprimării opiniei unei persoane asupra calităților profesionale, morale și personale ale altuia - conform distincțiilor realizate în jurisprudența în materie a C.E.D.O., de exemplu hotărârea din 29 martie 2005, în cauza Sokolowski împotriva Poloniei, constatându-se că, la termenul de judecată din data de 18 octombrie 2013, a fost administrată proba cu interogatoriul pârâtului, în condițiile art. 225 C. proc. civ., din celelalte probe administrate în cauză, nerezultând că pârâtul ar fi manifestat vreo preocupare pentru verificarea veridicității și fiabilității informațiilor difuzate.

În același timp, așa cum rezultă din cuprinsul notificării din data de 22 mai 2012, pârâtul a refuzat să dea curs solicitării reclamantului de a înlătura de pe site-ul administrat de cel dintâi a oricăror mențiuni cu privire la reclamant (pe de altă parte, reținându-se, de către instanță că, din cuprinsul convorbirii telefonice invocate de către reclamant și înregistrate pe suport digital - fila nr. 180 - convorbire ascultată în ședința publică de la termenul de judecată din data de 18 octombrie 2013, nu a rezultat că pârâtul ar fi pretins suma de 30.000 euro de la reclamant, în vederea retragerii acestor articole, ci, dimpotrivă, că persoana care a pretins că l-a contactat telefonic pe pârât, formulând o ofertă de plată a unei sume de bani, în schimbul retragerii acestor articole de la accesul public).

În acest context, instanța a apreciat că pârâtul, prin conduita sa, a imputat reclamantului anumite fapte care nu au fost dovedite, dar a utilizat și expresii jignitoare, de natură a-l discredita pe acesta din urmă, atingerea adusă onoarei sale urmând a fi apreciată din punctul de vedere al cetățeanului obișnuit, înzestrat cu o sensibilitate medie.

Un prim aspect reținut de către instanță în privința manierei concrete de apărare a dreptului nepatrimonial dedus judecății îl reprezintă incidența în cauză a prevederilor art. 253 alin. (1) lit. b) prin raportare la dispozițiile art. 253 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările ulterioare, potrivit cărora „persoana fizică ale cărei drepturi nepatrimoniale au fost încălcate ori amenințate poate cere oricând instanței (…) încetarea încălcării și interzicerea pentru viitor, dacă aceasta durează încă”.

În același timp, instanța a mai remarcat aplicabilitatea în speță, raportat la petitul cererii introductive, a dispozițiilor art. 253 alin. (3) lit. a) C. civ. în vigoare „(…) cel care a suferit o încălcare a unor asemenea drepturi poate cere instanței să îl oblige pe autorul faptei să îndeplinească orice măsuri socotite necesare de către instanță spre a se ajunge la restabilirea dreptului atins, cum sunt: (…) obligarea autorului, pe cheltuiala sa, la publicarea hotărârii de condamnare (…)”, precum și a prevederilor art. 253 alin. (4) C. civ., în privința modalității subsidiare de reparare a prejudiciului, răspunderea civilă delictuală astfel instituită circumscriindu-se, sub aspectul aplicării legii civile în timp, normei juridice tranzitorii în materie și anume, art. 19 din Legea nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a C. civ.

În consecință, instanța a găsit întemeiat capătul de cerere al reclamantului privind obligarea pârâtului să retragă, de îndată, articolele defăimătoare cu privire la reclamant, publicate pe site-ul „

www.reclamatiibursa.ro

”, administrat de către pârât, consecvent raționamentului judiciar expus în cele ce preced și în acord cu prevederile legale evocate.

Referitor la solicitarea părții reclamante privind asigurarea publicării, pe cheltuiala pârâtului, a hotărârii judecătorești pronunțate în cauză, în două numere consecutive a trei cotidiene cu acoperire națională, instanța a apreciat-o ca fiind disproporționată, raportat la circumstanțele concrete ale cauzei.

Astfel, pe de o parte, prin publicarea stării de fapt reținute în cuprinsul considerentelor prezentei hotărâri, în cuprinsul a trei cotidiene cu acoperire națională, în numere consecutive, s-ar conferi o amploare crescută și un impact mediatic ridicat, cu posibile conotații, (și chiar consecințe), negative pentru reclamant, (având în vedere numărul relativ ridicat al postărilor în cauză, ceea ce relevă, implicit, existența și a unui curent de opinie nedorit în această privință), coroborat cu imperativul legal al respectării unei oarecare proporționalități (conform art. 1385 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările ulterioare) între vătămarea suferită și întinderea reparației acesteia.

Pe de altă parte, instanța a apreciat că, prin publicarea hotărârii judecătorești de față chiar pe site-ul pe care au fost postate articolele defăimătoare la adresa reclamantului, se asigură reparația într-o măsură suficientă a prejudiciului de imagine suferit de reclamant prin fapta culpabilă a pârâtului, cu un impact mai puternic asupra propriilor utilizatori ai site-ului, decât în situația în care ar fi publicată în modalitatea menționată anterior. O atare soluție se prezintă a fi în concordanță și cu principiul general al reparării în natură a prejudiciului, și, doar cu titlu subsidiar, prin modalități subsecvente, inclusiv prin plata unor despăgubiri, după cum prevăd disp. art. 1386 din noul C. civ. (aplicabil cauzei, din perspectiva art. 6 din Legea nr. 287/2009 corob. cu art. 13 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil, raportat la data săvârșirii faptei imputate pârâtului ca fiind de natură să aducă atingere dreptului la imagine al reclamantului, ca atribut inerent al personalității acestuia din urmă).

În ce privește întinderea reparației de ordin patrimonial la care este îndreptățit reclamantul, instanța a reținut ecoul pe care l-au produs aceste afirmații în cadrul unei comunități destul de restrânse, dar relativ specializate, precum și limitele mai largi ale criteriilor de apreciere asupra prejudiciului de imagine în cazul de față, astfel încât a apreciat, în echitate, că stabilirea unui nivel al daunelor morale de 25.000 lei (echivalentă cu veniturile realizate de către reclamant pe parcursul unei perioade de timp apreciate de către instanță ca fiind rezonabilă, raportat la nivelul venitului salarial brut de 5.704 lei lunar, conform contractului individual de muncă din 09 iulie 2012, lit. j) pct. 1 - fila nr. 14), coroborat cu publicarea prezentei hotărâri, după rămânerea sa irevocabilă, pe site-ul în discuție, asigură o reparație juridică într-o măsura suficientă.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel pârâtul I.F., solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței apelate, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii formulate de reclamantul V.A.T.

În dezvoltarea motivelor de apel, apelantul a arătat că, spre deosebire de răspunderea penală și cea contravențională, care au un caracter aflictiv, punitiv și care sunt menite a-l sancționa pe cel care a încălcat legea, răspunderea civilă delictuală a fost reglementată pentru a îndeplini o funcție reparatorie, urmând să acopere sau să repare un prejudiciu.

De asemenea, fundamental în ce privește răspunderea civilă este principiul conform căruia această răspundere este menită a acoperi o pagubă, și nu a asigura un câștig.

Apoi, a arătat că persoana prejudiciată poate pretinde angajarea acestei forme de răspundere numai în măsura în care există un prejudiciu cauzat în mod injust. Prejudiciul constând în atingerea adusă imaginii publice a reclamantului trebuie să îndeplinească toate condițiile necesare oricărui alt tip de prejudiciu pentru a putea fi reparat.

S-a subliniat că, în mod greșit, s-a reținut de către prima instanță că, prin articolele aduse la cunoștința publică prin intermediul paginii de internet www.reclamatiibursa.ro, a fost afectată în mod negativ imaginea reclamantului și, având în vedere că acesta își desfășoară activitatea, în mod preponderent, în domeniul tranzacțiilor de pe piața de capital, repercusiunile asupra imaginii acestuia, a profesionalismului său, și, implicit, asupra posibilităților de angajare ulterioară în acest domeniu sunt cu atât mai vătămătoare.

S-a mai arătat că, întrucât reclamantul solicită repararea unui prejudiciu constând în dreptul la reputație, se impune a se preciza că dreptul la reputație face parte din drepturile personalității, drepturi ce ocupă poziția centrală în cadrul drepturilor personale nepatrimoniale aparținând persoanelor fizice.

În literatura de specialitate, drepturile personalității au fost clasificate în două categorii : drepturi care ocrotesc corpul uman și funcțiile sale biologice și psihice și drepturi care ocrotesc valori morale. În această ultimă categorie, sunt încadrate dreptul la demnitate, dreptul la liberă exprimare, dreptul la viață privată, dreptul la imagine.

Dreptului la demnitate îi este proclamată existența în art. 72 alin. (1) C. civ., în timp ce, în alin. (2) al aceluiași articol, se indică conținutul acestui drept, ce cuprinde onoarea și reputația unei persoane și interdicția de a produce o atingere, fără consimțământul titularului sau fără autorizarea prevăzută de art. 75 C. civ.

În doctrină, se apreciază că granița dintre onoare și reputație este destul de greu de stabilit, ele putând fi considerate două fațete ale dreptului la demnitate.

Onoarea este un sentiment complex, determinat de percepția pe care fiecare persoană o are despre demnitatea sa, în timp ce reputația înseamnă felul în care o persoană este considerată în societate.

Reputația poate să varieze de la o persoană la alta. Reputația nu este înnăscută, ci este, de cele mai multe ori, dobândită, prin modul exemplar în care persoana se comportă în viața privată sau în cea socială.

Angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a unei persoane presupune, potrivit dispozițiilor art. 1349 alin. (1) și (2), coroborate cu dispozițiile art. 1357-1371 C. civ., existența cumulată a patru condiții: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile.

Raportând aceste condiții la prevederile art. 72 alin. (2) C. civ., dovada existenței acestora incumbă, în toate cazurile, conform principiului actori incubit probatio, persoanei care reclamă prejudicierea sa de către autorul faptei ilicite prejudiciabile, aceasta fiind ținută, în vederea admiterii acțiunii sale, de această dovadă, iar apoi aparține autorului atingerii sarcina de a dovedi un motiv justificativ (consimțământul victimei sau respectarea limitelor prevăzute de art. 75 C. civ.).

În prezentul litigiu, s-a apreciat că reclamantul, prin probele administrate, nu a demonstrat o atingere a dreptului său la reputație prin afirmațiile postate de cititori pe site-ul www.reclamatiibursa.ro

Simpla deținere de către reclamant a funcției de director la SC A.T.S. SRL, (al cărui asociat unic este potrivit informațiilor O.R.C.), nu poate conduce la concluzia că percepția societății în ceea ce îl privește pe reclamant s-a modificat, într-o manieră ce îi dăunează acestuia, urmare a articolelor și comentariilor apărute pe site.

Nu s-a demonstrat că reclamantul era cunoscut de cei apropiați și de societate ca un profesionist ce își desfășoară activitatea în mod preponderent în domeniul tranzacțiilor de pe piața de capital, că avea o bună reputație morală, că modul în care publicul îl aprecia pe reclamant s-a deteriorat.

Mai mult, raportat la vârsta reclamantului, de numai 24 de ani, probabil proaspăt absolvent al unei unități de învățământ, nu se pot retine, în lipsa unor probe clare, aprecieri cu privire la profesionalismul acestuia, cu atât mai mult cu cât ocuparea postului de director general (la propria firmă) s-a făcut fără promovarea unui concurs.

În lipsa unor astfel de elemente, a considerat că, în mod greșit, instanța de fond a apreciat că, prin apariția acelor articole pe site-ul administrat de pârât, reclamantului i s-a adus atingere reputației, și, pe cale de consecință, a constatat existența unui prejudiciu ce trebuie reparat.

Cum reclamantul nu a suferit niciun prejudiciu, obligarea pârâtului la plata sumei de 25.000 lei apare ca o îmbogățire fără just temei al acestuia.

În concluzie, raportat la întregul material probator al cauzei, a apreciat că nu sunt întrunite condițiile cerute de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului.

Intimatul V.A.T. a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Prin Decizia civilă nr.

nr. 316/A din 02 iulie 2014 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă, a fost admis, ca fondat, apelul civil introdus de apelantul - pârât F.I., împotriva sentinței civile nr. 3365/D din 12 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, care a fost schimbată în parte, în sensul că a fost redus cuantumul despăgubirilor civile acordate de instanța de fond de la suma de 25.000 lei la suma de 10.000 lei. Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut, în esență, următoarele:

În cauză, nu se contestă împrejurarea că, pe pagina de internet www.reclamațiibursa.ro, administrată de către pârâtul F.I., au fost postate o serie de articole defăimătoare, unele chiar cu conotație penală, provenind de la cititorii site-ului, la adresa reclamantului, care, la data publicării, deținea funcția de director departament cercetare - dezvoltare în cadrul SC F.X.R.S. SRL, potrivit contractului individual de muncă din 09 iulie 2012.

Potrivit art. 30 din Constituție, libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel sunt inviolabile.

Potrivit alin. (6) din același articol, libertatea de exprimare nu poate prejudicia onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine, iar, potrivit alin. (8), răspunderea civilă pentru informația adusă la cunoștința publică revine editorului sau autorului în condițiile legii.

Tot în același sens, art. 10 din C.E.D.O. statuează că orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare, drept ce cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice.

Exercitarea acestor libertăți comportă îndatoriri și responsabilități și poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare într-o societate democratică, pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora.

În speță, după cum corect a reținut prima instanță, prin articolele publicate, reclamantul a fost acuzat, fără niciun suport real, de fapte concrete, care i-au afectat în mod cert reputația, prin crearea unei imagini defăimătoare în ochii publicului, critica apelantului, cum că nu sunt întrunite în cauză condițiile angajării răspunderii civile delictuale, fiind nefondată.

Astfel, prejudiciul încercat de reclamant există în mod cert și constă în resimțirea de către acesta a impactului produs de conduita pârâtului-apelant, anume în lezarea onoarei, demnității, reputației și probității sale profesionale.

În ceea ce privește însă cuantumul daunelor morale cuvenite, este de precizat că cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, la evaluarea acestora, urmând a fi avute în vedere consecințele negative suferite pe plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, etc.

În speță, s-a constatat că, în susținerea cererii de acordare a sumei de 111.000 euro, cu titlu de daune morale, reclamantul a invocat atingerile grave aduse dreptului său la reputație, acesta susținând că, urmare a faptei ilicite comise de pârât, reputația sa comercială a fost iremediabil vătămată, având drept consecință pierderea partenerilor de afaceri, pierderea actualei clientele și imposibilitatea cooptării de noi clienți precum și pierderea locului său de muncă.

Prima instanță a apreciat a fi întemeiată în parte cererea acestuia, evaluând prejudiciul moral la suma de 25.000 lei, luând în considerare, la întinderea acestui cuantum, ecoul produs de afirmațiile defăimătoare în cadrul unei comunități restrânse, dar relativ specializate; precum și limitele mai largi ale criteriilor de apreciere asupra prejudiciului de imagine.

S-a reținut, totodată, că suma de 25.000 lei este echivalentă cu veniturile realizate de către reclamant, pe parcursul unei perioade de timp, apreciată de instanță ca fiind rezonabilă, raportat la venitul salarial brut lunar, conform contractului individual de muncă din 9 iulie 2012.

Cuantificarea prejudiciului moral, prin raportare la venitul brut lunar, nu se justifică însă în cauză, atât timp cât nu s-a făcut dovada faptului că publicarea articolelor respective ar fi avut o influență directă asupra activității comerciale desfășurate de reclamant în mediul de afaceri, în sensul susținut de acesta, respectiv că ar fi condus la micșorarea șanselor sale în competiția comercială, evaluarea trebuind să fie făcută în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei, și nu în funcție de criterii de evaluare prestabilite, sens în care s-a pronunțat și C.E.D.O. în jurisprudența sa constantă.

Nu se poate nega însă că reclamantul a suferit un prejudiciu de imagine, urmare a faptei ilicite a pârâtului-apelant, după cum s-a arătat în cele mai sus, care se impune a fi reparat, potrivit dispozițiilor art. 1349 C. civ., astfel că, statuând în echitate s-a apreciat că suma de 10.000 lei este suficientă pentru remedierea situației create, acordarea acestei sume cu titlu de daune morale respectând cerința proporționalității între fapta ilicită și prejudiciul produs.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, în termen legal, pârâtul F.I., solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii civile formulate de reclamantul V.A.T.

În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâtul a arătat următoarele:

Spre deosebire de răspunderea penala si cea contravențională, care au un caracter aflictiv, punitiv, si care sunt menite a-l sancționa (sau chiar pedepsi) pe cel care a încălcat legea, răspunderea civilă delictuală a fost reglementată pentru a îndeplini o funcție reparatorie, ea nefiind menită a-l sancționa pe autorul faptei ilicite, ci a acoperi sau a repara un prejudiciu.

De asemenea, fundamental în ce privește răspunderea civilă este principiul conform căruia această răspundere este menită a acoperi o pagubă și nu a asigura un câștig.

Răspunderea civilă reparatorie presupune, prin scopul său, repararea prejudiciilor cauzate. Numai în ipoteza în care există un prejudiciu, cauzat în mod injust, persoana prejudiciată poate pretinde angajarea acestei forme de răspundere. Se afirmă astfel, în doctrină, că prejudiciul reprezintă nu numai condiția răspunderii reparatorii, ci si măsura ei, în sensul că aceasta este antrenată numai în limita prejudiciului injust cauzat.

Prejudiciul constând în „atingerea adusă imaginii publice a reclamantului” trebuie să îndeplinească toate condițiile necesare oricărui alt tip de prejudiciu pentru a putea fi reparat.

În motivarea prejudiciului, constând în vătămarea dreptului la reputație, reclamantul a invocat următoarele argumente:

- SC A.T.S. SRL a fost manageriată de reclamant, acesta coordonând activitatea de consultanță de afaceri;

- Situația încasărilor SC A.T.S. SRL, în perioada august - decembrie 2012, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2011, este mai mica cu aproximativ 85%. Această scădere a intervenit pe fondul în care numărul angajaților a fost mărit de 3 ori;

- cu toate că a fost menținută calitatea serviciilor societății la cel mai înalt nivel, clienții au refuzat orice continuare/demarare a raporturilor contractuale, motivat de faptul că, în urma informațiilor pe care aceștia le-au descoperit in legătura cu SC A.T.S. SRL și persoanele din conducere, reclamantul nu mai prezenta suficiente garanții pentru a gestiona sumele de bani pe aceștia doreau sa le tranzacționeze;

- față de această situație și urmare a articolelor invocate, s-a reziliat contractul de punere la dispoziție de personal din 09 iulie 2012;

- la data de 10 decembrie 2012, reclamantul a fost demis din funcția deținută, decizia fiind motivată de faptul că pierderea clientelei și a partenerilor SC A.T.S. SRL, se datorează modului în care acesta este perceput în mediul de afaceri, imagine incompatibilă cu standardele SC A.T.S. SRL.

Astfel, în mod corect, a reținut instanța de fond și instanța de apel că, în speță, nu s-a făcut dovada unui raport de cauzalitate, în mod direct, între postările articolelor contestate de reclamant și diminuarea încasărilor realizate de către cele două societăți comerciale, la care acesta era angajat, iar, mai departe, între publicarea acestor articole și încetarea raporturilor contractuale ale reclamantului și cele două societăți în cauză.

Insă, în mod greșit, instanța a reținut că, prin articolele aduse la cunoștința publică, prin intermediul paginii de internet

www.reclamatiibursa.ro

, a fost afectată în mod negativ imaginea reclamantului și, având în vedere că acesta își desfășoară activitatea în mod preponderent în domeniul tranzacțiilor de pe piața de capital, repercusiunile asupra imaginii acestuia, a profesionalismului său și, implicit, asupra posibilităților reale de angajare ulterioară în acest domeniu sunt cu atât mai vătămătoare.

Prin acțiune, reclamantul solicită repararea unui prejudiciu, constând în dreptul său la reputație. Având în vedere acest drept, se impus a se face următoarele precizări:

Dreptul la reputație face parte din drepturile personalității, drepturi ce ocupă poziția centrală în cadrul drepturilor personale nepatrimoniale aparținând persoanelor fizice.

Dreptului la demnitate îi este proclamată existența în art. 72 alin. (1) C. civ., enunțat mai sus, în timp ce, în alin. (2) al aceluiași articol se indică conținutul acestui drept, ce cuprinde onoarea și reputația unei persoane și interdicția de a produce o atingere, fără consimțământul titularului sau fără autorizarea prevăzută de art. 75 C. civ.

În doctrină, se apreciază că granița dintre onoare și reputație este destul de greu de stabilit, ele putând fi considerate două fațete ale dreptului la demnitate.

Raportând aceste condiții la prevederile art. 72 alin. (2) C. civ., dovada existenței acestora incumbă, în toate cazurile, conform principiului actori incumbit probatio, persoanei care reclamă prejudicierea sa de către autorul faptei ilicite, iar, apoi, aparține autorului atingerii sarcina de a dovedi un motiv justificativ (consimțământul victimei sau respectarea limitelor prevăzute de art. 75 C. civ.).

În prezentul litigiu, recurentul a susținut că reclamantul, prin probele administrate, nu a demonstrat o atingere a dreptului său la reputație, prin afirmațiile postate de cititori pe site-ul

www.reclamatiibursa.ro.

Nu s-a demonstrat că reclamantul era cunoscut de cei apropiați și de societate ca un profesionist ce își desfășoară activitatea in mod preponderent in domeniul tranzacțiilor de pe piața de capital, că avea o bună reputație morală, că modul în care publicul îl aprecia pe reclamant s-a deteriorat.

Mai mult, raportat la vârsta reclamantului, de numai 24 de ani, probabil proaspăt absolvent al unei unități de învățământ, nu se pot retine, în lipsa unor probe clare, aprecieri cu privire la profesionalismul acestuia, cu atât mai mult cu cat ocuparea postului de director general (la propria firma) s-a făcut fără promovarea unui concurs.

În lipsa unor astfel de elemente, în mod greșit, instanța de apel a apreciat că, prin apariția acelor articole pe site-ul administrat de pârât, reclamantului i-a adus atingere reputației, și, pe cale de consecință a constatat existența unui prejudiciu ce trebuie reparat.

Mai mult, instanța de apel nu a motivat in nici un fel cum a ajuns la concluzia ca numitul V.A.T. a suferit un prejudiciu de imagine. Existența unui prejudiciu, fie el și de imagine, nu se poate presupune, ci trebuie dovedită. Simpla publicare a unor articole despre activitatea unei persoane nu duce automat la existenta unui prejudiciu. In lipsa unor dovezi clare, din care să rezulte îndeplinirea cumulativă a condițiilor existenței răspunderii civile delictuale, nu poate duce obligarea recurentului la plata unor despăgubiri civile.

În cauză, nu s-a făcut dovada existenței cumulative a dispozițiilor art. 1349 alin. (1) și (2), coroborate cu dispozițiile art. 1357-1371 C. civ.

Cum reclamantul nu a suferit și nu a făcut dovada existenței unui prejudiciu, obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000 lei apare ca o îmbogățire fără just temei al acestuia.

Intimatul V.A.T. nu a formulat întâmpinare, în condițiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ.

În etapa procesuală a recursului, nu a fost administrată proba cu înscrisuri noi, în sensul art. 305 C. proc. civ.

Analizând recursul formulat, în raport de criticile menționate și de dispozițiile legale relevante, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor succede:

Sub un prim aspect, trebuie observat că, în conținutul motivelor de recurs, se reiterează motivele de apel privind distincțiile între răspunderea penală și cea contravențională, pe de o parte, și răspunderea civilă, pe de altă parte, și condițiile ce trebuie întrunite în mod cumulativ pentru antrenarea acestei răspunderi, precum și teoria doctrinară privind dreptul la reputație, respectiv cel la onoare.

În aceeași manieră repetitivă, se reiau argumentele expuse de reclamant în susținerea prejudiciului pretins, precum și aspecte relative la situația de fapt.

Reținând că, în actuala structură a recursului, pot fi analizate exclusiv criticile de nelegalitate, nu și cele de netemeinicie, iar obiectul recursului îl constituie decizia pronunțată de instanța de apel, considerăm că aceste aspecte nu necesită o analiză distinctă, instanța de recurs apreciind că analiza instanțelor de fond este una legală și pertinentă.

Urmează să decelăm ce c

§ Cauze similare