ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3309/2014

Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, constată următoarele: Prin încheierea pronunțată la data de 10 septembrie 2014 de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a dispus, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. suspendarea judecății cererii de apel formulată de contestatoarea S.T.G. împotriva Sentinței civile nr. 398 din 3 februarie 2014 a Tribunalului Ilfov, secția civilă în contradictoriu cu intimata Societatea Română de Televiziune, pentru lipsa părților.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs contestatoarea S.T.G., ce a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București la data de 19 septembrie 2014 și înaintat de această din urmă instanță, la data de 29 septembrie 2014 Înaltei Curți de Casație și Justiție spre soluționare și repartizat completului de filtru nr. 2. Prin Rezoluția din 30 septembrie 2014, s-a dispus comunicarea recursului către intimata Societatea Română de Televiziune, care a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat. Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a procedat, la data de 23 octombrie 2014, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul este admisibil, în raport de dispozițiile 414 alin. (1) C. proc.

civ. Completul de filtru C2, la data de 29 octombrie 2014, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună punctele de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat recurentei-contestatoare, precum și intimatei Societatea Română de Televiziune, care nu au depus puncte de vedere asupra raportului în termenul de 10 zile de la comunicare, prevăzut de art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Constatându-se încheiată procedura de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluționarea căii de atac.

S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 25 noiembrie 2014, în temeiul art. 493 alin. (6) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, fără citarea părților. Analizând recursul formulat, Înalta Curte constata că este nefondat și va fi respins, pentru următoarele considerente: Prin acțiunea introductivă de instanță (înregistrată la data de 18 aprilie 2014) reclamanta S.T.G.

a solicitat obligarea intimatei Societatea Română de Televiziune la anularea deciziei de concediere nr. 730 din 26 martie 2013 emisă de aceasta; la reintegrarea contestatoarei pe postul și funcția deținute anterior; obligarea la despăgubiri conform drepturilor salariale și celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat de la momentul concedierii și până la momentul efectivei reîncadrări; obligarea pârâtei la indexarea salariului cu indicele inflației din contractul colectiv de muncă și societății pe ultimii 3 ani; în cazul respingerii capătului 1 de cerere, obligarea pârâtei la actualizarea plăților compensatorii în funcție de valoarea salariului indexat și achitarea acestora; obligarea la plata primei de vacanță pe anul 2012; obligarea pârâtei la plata indemnizației pentru recuperarea forței de muncă aferentă lunilor ianuarie și februarie 2013; obligarea la plata contravalorii în RON a sumei de 10.000 euro, reprezentând daune morale pentru prejudiciul de imagine adus; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 148 și urm., art. 194 și urm. din Legea nr. 134/2010, Codul muncii, CCM la nivel de unitate și Regulamentele interne ale societății. Tribunalul Ilfov, secția civilă, prin Sentința nr. J9H din 3 februarie 2014 a respins acțiunea formulată de reclamanta S.T.G. în contradictoriu cu pârâta Societatea Română de Televiziune, ca nefondată. A dispus obligarea reclamantei la plata către pârâtă a sumei de 1.612 RON, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat. Împotriva Sentinței civile ru\398/2014 a Tribunalului Ilfov a declarat apel reclamanta. Prin încheierea pronunțată la data de 10 septembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ. suspendarea judecății apelului declarat de contestatoarea S.T.G. împotriva Sentinței civile nr. 398 din 3 februarie 2014 a Tribunalului Ilfov, secția civilă în contradictoriu cu intimata Societatea de Televiziune, pentru lipsa nejustificată a părților. Încheierea atacată cu recurs a fost pronunțată în apel într-o cauză având ca obiect anularea Deciziei de concediere nr. 730 din 26 martie 2013 și obligarea intimatei la reintegrarea salariatei S.T.G. în funcția deținută anterior concedierii. Pentru a se dispune suspendarea judecății în apel, instanța de control judiciar a reținut că sunt incidente prevederile art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., deoarece părțile nu s-au înfățișat la strigarea cauzei după soluționarea cererii de recuzare și nici nu au solicitat judecarea în lipsă.

Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin Încheierea din 10 septembrie 2014 a respins cererea de recuzare formulată de contestatoarea S.T.G. Împotriva încheierii de suspendarea a judecății, dată în apel a declarat recurs contestatoarea S.T.G., invocând ca temei de drept dispozițiilor art. 483 - 502 din C. proc. civ. Recurenta-contestatoare a arătat că încheierea prin care s-a dispus suspendarea judecății în apel este nelegală, deoarece, deși a solicitat instanței un termen pentru a lua cunoștință de înscrisurile depuse la termenul din 31 august 2014, această cerere a fost respinsă de instanța de apel și, ca urmare a nemulțumirii contestatoarei față de respingerea cererii de amânare, aceasta a formulat cerere de recuzare a completului de judecată.

Se susține că ulterior soluționării acestui incident procedural instanța a reluat cauza, fără însă a înștiința părțile, care nu au fost citate în acest sens. Este de observat că, în mod corect, ca urmare a formulării cererii de recuzare, dosarul a fost de îndată înaintat conform art. 98 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor de judecată aprobat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005, unui alt complet în vederea soluționării incidentului procedural și, apoi, întrucât cererea de recuzare a fost respinsă, dosarul a fost reluat în ședință publică de completul de judecată inițial învestit cu soluționarea apelului declarai în cauză.

Nu se poate susține cu temei că măsura suspendării judecății este nelegală și că nu au fost citate părțile pentru termenul de judecată din 10 septembrie 2014, întrucât la prima strigare a cauzei s-a reținut că apelanta-contestatoare a fost reprezentată de avocat A.R.C., care a luat cuvântul în susținerea cererii de amânare a cauzei și, interpelată fiind de instanță cu privire la temeiul acesteia, a precizat că nu poate indica un text de lege drept temei al acestei cereri. Totodată, critica privind necunoașterea termenului de judecată nu este fondată, nici față de împrejurarea că formulând și redactând o cerere de recuzare a completului de judecată, soluționată la aceeași dată, în sensul respingerii acesteia, avocatul apelantei-reclamante nu a avut cunoștință de termen, la strigarea cauzei, la aceeași dată - 10 septembrie 2014 -, după trimiterea dosarului instanței, în compunerea completului inițial învestit a soluționa apelul.

Întrucât nu s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, iar apelanta-contestatoare nu a răspuns la următoarea strigare a cauzei, pricina fiind reluată după soluționarea incidentului procedural, instanța de apel, în mod corect a făcut aplicarea prevederilor art. 411 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. Așa fiind, nu se poate reține lipsa de procedură invocată ca motiv de casare, potrivit art. 488 pct. 5 C. proc. civ., fiind legal îndeplinită obligația prevăzută de art. 153 din același cod, potrivit căreia instanța poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părțile au fost citate ori s-au prezentat, personal sau prin reprezentant, în afară de cazurile în care legea dispune altfel.

Or, la prima strigare a cauzei, când s-a dispus respingerea cererii de amânare, apelanta-contestatoare a fost reprezentată de avocat A.R.C. și, astfel cum s-a consemnat în încheierea din acea dată, aflată la dosar apel, deși Curtea de Apel București a constatat cauza în stare de judecată și a solicitat apelantei, prin avocat, să depună concluzii în susținerea cererii de apei, aceasta s-a opus și a formulat cerere de recuzare a completului de judecată, susținând apoi, că nu a fost citată la reluarea cauzei. Așa fiind, constatând că nu sunt fondate criticile invocate în recurs și care, sub aspectul conținutului acestora, pot fi încadrate în temeiul art. 488 pct. 5 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, Înalta Curte va respinge recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a suspendat judecata apelului, deoarece nu se identifică în cauză o încălcare a regulilor de procedură a căror nerespectare, ar atrage sancțiunea nulității încheierii atacate.

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatoarea S.T.G. domiciliul în județul Ilfov sat Mogoșoaia, str. V. împotriva încheierii de ședință pronunțată la data de 10 septembrie 2014 de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2014. Procesat de GGC - LM