ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3309/2014

Asupra cauzei de

față, prin raportare la dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind

Codul de procedură civilă, constată următoarele:

Prin încheierea

pronunțată la data de 10 septembrie 2014 de Curtea de Apel București, secția a

VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale,

s-a dispus, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. suspendarea

judecății cererii de apel formulată de contestatoarea S.T.G. împotriva

Sentinței civile nr. 398 din 3 februarie 2014 a Tribunalului Ilfov, secția

civilă în contradictoriu cu intimata Societatea Română de Televiziune, pentru

lipsa părților.

Împotriva acestei

încheieri a declarat recurs contestatoarea S.T.G., ce a fost înregistrat pe

rolul Curții de Apel București la data de 19 septembrie 2014 și înaintat de

această din urmă instanță, la data de 29 septembrie 2014 Înaltei Curți de

Casație și Justiție spre soluționare și repartizat completului de filtru nr. 2.

Prin Rezoluția din 30

septembrie 2014, s-a dispus comunicarea recursului către intimata Societatea

Română de Televiziune, care a depus întâmpinare solicitând respingerea

recursului, ca nefondat.

Învestită cu

soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă

a procedat, la data de 23 octombrie 2014, la întocmirea raportului asupra

admisibilității în principiu a recursului, prin raport constatându-se că

recursul este admisibil, în raport de dispozițiile 414 alin. (1) C. proc. civ.

Completul de filtru

C2, la data de 29 octombrie 2014, constatând că raportul întrunește condițiile

art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părților,

pentru ca acestea să depună punctele de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile

art. 493 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Potrivit dovezilor

aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a

recursului a fost comunicat recurentei-contestatoare, precum și intimatei

Societatea Română de Televiziune, care nu au depus puncte de vedere asupra

raportului în termenul de 10 zile de la comunicare, prevăzut de art. 493 alin.

(4) C. proc. civ.

Constatându-se

încheiată procedura de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată

în vederea stabilirii termenului pentru soluționarea căii de atac.

S-a fixat termen

pentru judecarea recursului la data de 25 noiembrie 2014, în temeiul art. 493

alin. (6) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, fără

citarea părților.

Analizând recursul

formulat, Înalta Curte constata că este nefondat și va fi respins, pentru

următoarele considerente:

Prin acțiunea

introductivă de instanță (înregistrată la data de 18 aprilie 2014) reclamanta

S.T.G. a solicitat obligarea intimatei Societatea Română de Televiziune la

anularea deciziei de concediere nr. 730 din 26 martie 2013 emisă de aceasta; la

reintegrarea contestatoarei pe postul și funcția deținute anterior; obligarea

la despăgubiri conform drepturilor salariale și celorlalte drepturi de care ar

fi beneficiat de la momentul concedierii și până la momentul efectivei

reîncadrări; obligarea pârâtei la indexarea salariului cu indicele inflației

din contractul colectiv de muncă și societății pe ultimii 3 ani; în cazul

respingerii capătului 1 de cerere, obligarea pârâtei la actualizarea plăților

compensatorii în funcție de valoarea salariului indexat și achitarea acestora;

obligarea la plata primei de vacanță pe anul 2012; obligarea pârâtei la plata

indemnizației pentru recuperarea forței de muncă aferentă lunilor ianuarie și

februarie 2013; obligarea la plata contravalorii în RON a sumei de 10.000 euro,

reprezentând daune morale pentru prejudiciul de imagine adus; obligarea pârâtei

la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost

invocate dispozițiile art. 148 și urm., art. 194 și urm. din Legea nr.

134/2010, Codul muncii, CCM la nivel de unitate și Regulamentele interne ale

societății.

Tribunalul Ilfov,

secția civilă, prin Sentința nr. J9H din 3 februarie 2014 a respins acțiunea

formulată de reclamanta S.T.G. în contradictoriu cu pârâta Societatea Română de

Televiziune, ca nefondată.

A dispus obligarea

reclamantei la plata către pârâtă a sumei de 1.612 RON, cheltuieli de judecată,

reprezentând onorariu avocat.

Împotriva Sentinței

civile ru\398/2014 a Tribunalului Ilfov a declarat apel reclamanta.

Prin încheierea

pronunțată la data de 10 septembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a

VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a

dispus, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. suspendarea

judecății apelului declarat de contestatoarea S.T.G. împotriva Sentinței civile

nr. 398 din 3 februarie 2014 a Tribunalului Ilfov, secția civilă în

contradictoriu cu intimata Societatea de Televiziune, pentru lipsa

nejustificată a părților.

Încheierea atacată cu

recurs a fost pronunțată în apel într-o cauză având ca obiect anularea Deciziei

de concediere nr. 730 din 26 martie 2013 și obligarea intimatei la reintegrarea

salariatei S.T.G. în funcția deținută anterior concedierii.

Pentru a se dispune

suspendarea judecății în apel, instanța de control judiciar a reținut că sunt

incidente prevederile art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., deoarece părțile

nu s-au înfățișat la strigarea cauzei după soluționarea cererii de recuzare și

nici nu au solicitat judecarea în lipsă.

Curtea de Apel

București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și

asigurări sociale, prin Încheierea din 10 septembrie 2014 a respins cererea de

recuzare formulată de contestatoarea S.T.G.

Împotriva încheierii

de suspendarea a judecății, dată în apel a declarat recurs contestatoarea

S.T.G., invocând ca temei de drept dispozițiilor art. 483 - 502 din C. proc.

civ.

Recurenta-contestatoare

a arătat că încheierea prin care s-a dispus suspendarea judecății în apel este

nelegală, deoarece, deși a solicitat instanței un termen pentru a lua

cunoștință de înscrisurile depuse la termenul din 31 august 2014, această

cerere a fost respinsă de instanța de apel și, ca urmare a nemulțumirii

contestatoarei față de respingerea cererii de amânare, aceasta a formulat

cerere de recuzare a completului de judecată. Se susține că ulterior soluționării

acestui incident procedural instanța a reluat cauza, fără însă a înștiința

părțile, care nu au fost citate în acest sens.

Este de observat că,

în mod corect, ca urmare a formulării cererii de recuzare, dosarul a fost de

îndată înaintat conform art. 98 din Regulamentul de ordine interioară al

instanțelor de judecată aprobat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005, unui alt

complet în vederea soluționării incidentului procedural și, apoi, întrucât

cererea de recuzare a fost respinsă, dosarul a fost reluat în ședință publică

de completul de judecată inițial învestit cu soluționarea apelului declarai în

cauză.

Nu se poate susține

cu temei că măsura suspendării judecății este nelegală și că nu au fost citate

părțile pentru termenul de judecată din 10 septembrie 2014, întrucât la prima

strigare a cauzei s-a reținut că apelanta-contestatoare a fost reprezentată de

avocat A.R.C., care a luat cuvântul în susținerea cererii de amânare a cauzei

și, interpelată fiind de instanță cu privire la temeiul acesteia, a precizat că

nu poate indica un text de lege drept temei al acestei cereri.

Totodată, critica

privind necunoașterea termenului de judecată nu este fondată, nici față de

împrejurarea că formulând și redactând o cerere de recuzare a completului de

judecată, soluționată la aceeași dată, în sensul respingerii acesteia, avocatul

apelantei-reclamante nu a avut cunoștință de termen, la strigarea cauzei, la

aceeași dată - 10 septembrie 2014 -, după trimiterea dosarului instanței, în

compunerea completului inițial învestit a soluționa apelul.

Întrucât nu s-a

solicitat judecata cauzei în lipsă, iar apelanta-contestatoare nu a răspuns la

următoarea strigare a cauzei, pricina fiind reluată după soluționarea

incidentului procedural, instanța de apel, în mod corect a făcut aplicarea prevederilor

art. 411 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Așa fiind, nu se

poate reține lipsa de procedură invocată ca motiv de casare, potrivit art. 488

pct. 5 C. proc. civ., fiind legal îndeplinită obligația prevăzută de art. 153

din același cod, potrivit căreia instanța poate hotărî asupra unei cereri numai

dacă părțile au fost citate ori s-au prezentat, personal sau prin reprezentant,

în afară de cazurile în care legea dispune altfel.

Or, la prima strigare

a cauzei, când s-a dispus respingerea cererii de amânare,

apelanta-contestatoare a fost reprezentată de avocat A.R.C. și, astfel cum s-a

consemnat în încheierea din acea dată, aflată la dosar apel, deși Curtea de

Apel București a constatat cauza în stare de judecată și a solicitat apelantei,

prin avocat, să depună concluzii în susținerea cererii de apei, aceasta s-a

opus și a formulat cerere de recuzare a completului de judecată, susținând

apoi, că nu a fost citată la reluarea cauzei.

Așa fiind, constatând

că nu sunt fondate criticile invocate în recurs și care, sub aspectul

conținutului acestora, pot fi încadrate în temeiul art. 488 pct. 5 din Legea

nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, Înalta Curte va respinge

recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a suspendat judecata

apelului, deoarece nu se identifică în cauză o încălcare a regulilor de

procedură a căror nerespectare, ar atrage sancțiunea nulității încheierii

atacate.

ÎNALTA CURTE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de contestatoarea S.T.G. domiciliul în județul

Ilfov sat Mogoșoaia, str. V. împotriva încheierii de ședință pronunțată la data

de 10 septembrie 2014 de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și

pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 noiembrie 2014.

Procesat de GGC - LM