CASE OF TANASOAICA v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the SCM Romania and IER

La originea cauzei se află cererea nr. 3490/03 îndreptată împotriva României, prin care un resortisant al acestui stat, Petre Tănăsoaica („reclamantul”), a sesizat Curtea la 8

Reclamantul este reprezentat de O. Cernăianu, avocat în Râmnicu Vâlcea. Guvernul român („Guvernul”)

În urma abținerii lui Corneliu Bîrsan (art. 28 din Regulamentul Curții), judecător ales să reprezinte România, președintele camerei a desemnat-o pe Kristina Pardalos în calitate de judecător

Reclamantul susține că i-a fost încălcat în mod nejustificat dreptul la libertatea de exprimare ca urmare a condamnării sale pentru insultă.

La 8 februarie 2010, cererea a fost comunicată Guvernului. În conformitate cu art.

Reclamantul s-a născut în 1955 și locuiește în Călimănești.

La 3 noiembrie 2001, Direcția Apelor Olt, instituție din cadrul Companiei Naționale a Apelor „

Reclamantul, jurnalist de profesie și director al ziarului „Viața Vâlcii”, publica la 15

La o dată neprecizată, B.S., director al societății A, a depus o plângere penală pentru insultă și calomnie împotriva reclamantului. În fața Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, B.S. a afirmat că articolul în cauză conținea acuzații grave în ceea ce îl privește, care ar fi putut, dacă s-ar fi dovedit a fi exacte, să-l expună unei condamnări pentru genocid. De asemenea, B.S. afirma că publicarea fotografiei sale, modificată, reprezentându-l zâmbind cu un pahar de vin în mână, i-a adus atingere onoarei și reputației. Acesta s-a constituit parte civilă și a solicitat o despăgubire de 9 miliarde lei (ROL).

Prin hotărârea din 16 aprilie 2002, instanța l-a achitat pe reclamant pentru acuzația de calomnie (art. 206 C. pen.), în ceea ce privește afirmațiile conținute în articol, care constituiau, potrivit motivării din hotărâre, informații generale, fără referire la persoana lui B.S., și l-a condamnat la plata unei amenzi penale de 2

În urma recursului lui B.S. și al reclamantului, prin hotărârea din 8 iulie 2002, Tribunalul Vâlcea a admis recursul lui B.S., a casat decizia și l-a condamnat pe reclamant la plata unei amenzi de 5

Dispozițiile relevante ale Codului penal în vigoare la momentul faptelor se citesc după cum urmează:

Prin decizia nr. 62/2007 din 18 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 104 din 12 februarie 2007, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională legea de abrogare a art.

2. Rezoluția nr. 1577 (2007) a Adunării Parlamentare, intitulată „Spre o depenalizare a calomniei”, prevede următoarele:

„[Adunarea] constată cu deosebită îngrijorare că numeroase state membre prevăd pedepse cu închisoarea pentru calomnie și că unele state persistă să recurgă la acestea în practică, de exemplu, Azerbaidjan și Turcia.[...]

Prin urmare, Adunarea consideră că pedepsele cu închisoarea pentru calomnie trebuie abrogate fără întârziere. Acesta solicită, în special statelor ale căror legislații prevăd încă pedepse cu închisoarea – deși nu sunt impuse în practică – să le abroge fără întârziere, pentru a oferi nicio scuză, fie și nejustificată, anumitor state care continuă să recurgă la acestea, antrenând astfel o degradare a libertăților publice. [...]

În consecință, Adunarea invită statele membre:

2. Pasajele relevante din Rezoluția nr. 1165 (1998) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind dreptul la respectarea vieții private, rezoluție adoptată de Adunarea Parlamentară la 26

Recomandarea nr. 1885(2009) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind elaborarea unui protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un mediu sănătos se citește după cum urmează în partea sa relevantă:

Având în vedere faptul că societatea în ansamblul său și fiecare individ, în special, trebuie să transmită generațiilor viitoare un mediu sănătos și durabil, potrivit principiului solidarității dintre generații, Adunarea invită guvernele statelor membre:

Reclamantul susține că hotărârea din 8 iulie 2002 a Tribunalului Vâlcea constituie o atingere adusă dreptului său la libertatea de exprimare în temeiul art. 10 din convenție, redactat astfel:

Exercitarea acestor libertăți, care implică datorii și responsabilități, poate fi supusă unor formalități, condiții, restricții sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești.”

Guvernul contestă acest argument.

Fără a ridica o excepție preliminară, Guvernul își exprimă îndoielile cu privire la respectarea de către reclamant a termenului de șase luni prevăzut de art. 35 §

Curtea amintește că cererea a fost depusă la 8 ianuarie 2003, după cum atestă ștampila poștei aplicată pe plicul primei scrisori a reclamantului, primită de Curte la 15 ianuarie 2003, în timp ce ultima hotărâre definitivă internă datează din 8 iulie 2002. În consecință, reclamantul a sesizat Curtea în termenul de șase luni prevăzut la art. 35 § 1 din convenție.

Curtea constată că cererea nu este în mod vădit nefondată în sensul art.

Argumentele părților

Reclamantul susține, în primul rând, că articolul își are originea într-un raport redactat de Direcția Apelor din județul Olt care indică o depășire a nivelului de amoniu în apele deversate de SC A. SA. Potrivit reclamantului, articolul incriminat se dorea a fi un semnal de alarmă cu privire la pericolul pentru sănătatea publică generat de poluarea produsă de societatea A., condusă de directorul B.S.

Reclamantul afirmă că condamnarea sa nu a fost nici proporțională cu scopul legitim urmărit, nici „necesară într-o societate democratică”. Potrivit acestuia, mesajul transmis de articolul în litigiu viza o problemă de interes public, respectiv poluarea apelor și consecințele sale asupra sănătății populației și asupra mediului (

Curtea reamintește că art.

Potrivit Guvernului, condamnarea reclamantului poate fi analizată ca o ingerință în exercitarea dreptului său la libertatea de exprimare, prevăzută de lege, și care urmărea un scop legitim, și anume protejarea reputației sau drepturilor altora. Afirmațiile cu privire la otrăvirea cu amoniu și utilizarea abuzivă a banilor publici erau extrem de grave și îl puteau expune pe B.S., dacă se dovedeau a fi adevărate, unei condamnări pentru genocid și deturnare de fonduri publice. Reclamantul a utilizat un stil virulent pentru a-și transmite mesajul către cititori („

La cele de mai sus se adaugă utilizarea fotografiei lui B.S., fără acordul prealabil al acestuia, care îl reprezintă zâmbind, cu un pahar de alcool în mână, fotografie care fusese realizată în cursul unei ceremonii de căsătorie la care cel din urmă participa. Guvernul consideră că această fotografie a fost utilizată de către reclamant cu scopul de a induce cititorilor ideea că B.S. era o persoană dependentă de alcool, aducând astfel atingere reputației acestuia (

În fine, Guvernul subliniază sursa de informații a reclamantului – buletinul de informare al Direcției Apelor Olt – care era o sursă de ordin tehnic, necesitând explicații din partea unui expert. Potrivit Guvernului, eventuala poluare se referea la apele reziduale deversate de societatea A., nu la apa potabilă. În acest context, potrivit Guvernului, reclamantul ar fi trebuit să solicite informații suplimentare înainte de publicarea articolului incriminat (a se vedea,

Motivarea Curții

Părțile sunt de acord cu faptul că condamnarea reclamantului constituie „o ingerință a autorităților publice” în dreptul său la libertatea de exprimare.

O astfel de ingerință reprezintă o încălcare a convenției dacă nu îndeplinește cerințele art.

Curtea constată că temeiul legal al condamnării reclamantului este art. 205 C. pen., astfel cum era în vigoare la vremea respectivă, care pedepsea calomnia. Ingerința în litigiu era așadar „prevăzută prin lege” în sensul art.

Nu se contestă faptul că aceasta avea un scop legitim, și anume protejarea reputației sau a drepturilor altora, în sensul art. 10 § 2 din convenție, ceea ce poate îngloba, potrivit jurisprudenței Curții (

Libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esențiale ale unei societăți democratice și garanțiile acordate presei au o deosebită importanță [a se vedea,

Presa joacă un rol esențial într-o societate democratică; în cazul în care nu poate depăși anumite limite, mai ales din domeniul protecției reputației a drepturilor terților, aceasta este obligată totuși să comunice respectând îndatoririle și responsabilitățile sale, informații și idei privind toate chestiunile de interes general (

Curtea reamintește că limitele criticii admisibile în privința unui om politic, vizat în această calitate, sunt mai mari decât în privința unei simple persoane particulare: spre deosebire de al doilea, primul se expune în mod inevitabil și conștient unui control atent al faptelor și gesturilor sale atât din partea ziariștilor, cât și din partea majorității cetățenilor; în consecință, trebuie să arate mai multă toleranță (

Art. 10 § 2 din convenție subliniază că exercitarea libertății de exprimare cuprinde „îndatoriri și responsabilități” care sunt valabile și pentru public, chiar și atunci când este vorba despre probleme de mare interes general. Aceste îndatoriri și responsabilități pot avea o importanță deosebită în cazul în care există riscul de a se aduce atingere reputației unei persoane menționate nominal și de a fi încălcate „drepturile altora”. Astfel, trebuie să existe motive specifice pentru a putea scuti publicul de obligația care îi revine de obicei de a verifica declarațiile de fapt calomniatoare. În această privință, intră în special în joc natura și gradul acuzației în cauză, precum și măsura în care publicul poate considera în mod rezonabil sursele sale ca fiind credibile în ceea ce privește susținerile respective [(

Atunci când examinează necesitatea unei ingerințe într-o societate democratică în vederea „protejării reputației sau a drepturilor altora”, Curtea poate verifica dacă autoritățile naționale au păstrat un echilibru just între protejarea a două valori garantate de convenție și care pot fi în conflict în anumite cauze: și anume, pe de o parte, libertatea de exprimare, astfel cum este protejată de art. 10, și, pe de altă parte, dreptul la respectarea vieții private, astfel cum este garantat de art. 8 (

De altfel, dreptul la protejarea reputației, fiind un element al vieții private, este un drept care intră în cadrul art. 8 din convenție (

Curtea reamintește că, în temeiul art. 10 din convenție, statele contractante dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a examina necesitatea și amploarea unei ingerințe în libertatea de exprimare protejată de această dispoziție (

În cauze precum prezenta speță, Curtea consideră că, în principiu, soluționarea cererii nu poate fi alta, fie că cererea a fost introdusă în fața sa în temeiul art. 10 din convenție de către jurnalistul care a publicat articolul în litigiu, fie în temeiul art. 8, de către persoana care face obiectul respectivului articol. Astfel, aceste drepturi merită

În cazul în care punerea în balanță a acestor două drepturi de către autoritățile naționale a fost realizată respectându-se criteriile stabilite de jurisprudența Curții, trebuie să existe motive serioase pentru ca opinia Curții să se substituie celei emise de instanțele interne [

Curtea reamintește că a stabilit deja șase criterii ce trebuie analizate în cazul punerii în balanță a dreptului la libertatea de exprimare și a dreptului la respectarea vieții private: contribuția la o dezbatere de interes general, notorietatea persoanei vizate și subiectul articolului, comportamentul anterior al persoanei în cauză, metoda de obținere a informațiilor și veridicitatea acestora, conținutul, forma și repercusiunile publicării și gravitatea sancțiunii impuse (a se vedea în acest sens,

Curtea notează că, în speță, reclamantului i-a fost aplicată o amendă penală pentru insultă după ce a publicat, în ziarul local „

Curtea observă că articolul incriminat a fost publicat în urma comunicării la redacția ziarului de către Direcția Apelor Olt a unui buletin de informare asupra calității apelor în județul menționat (a se vedea supra, pct. 7 și 8). Deși mai multe societăți figurau ca surse de poluare a apelor în județul Olt, reclamantul și-a axat articolul pe societatea „A”, cu o rată de poluare cu amoniu care depășea de peste opt ori pragul admis. Nici instanțele interne, nici Guvernul nu contestă caracterul de interes public al informațiilor cu privire la nivelul de poluare a apelor în județul Olt. În acest sens, Curtea ține să amintească faptul că funcției presei de diseminare a informațiilor și ideilor privind toate problemele de interes general i se adaugă dreptul publicului de a le primi (a se vedea supra, pct. 33).

În plus, în domeniul mediului, vizat de articolul incriminat, Curtea reamintește importanța accesului publicului la concluziile studiilor preliminare privind mediul, precum și la informațiile care permit evaluarea pericolului la care acesta este expus, care face parte din obligațiile pozitive în temeiul art. 8 din convenție (a se vedea în acest sens

În ceea ce privește notorietatea lui B.S., Curtea reamintește că este necesar să se facă distincție între persoanele particulare și persoanele care acționează într-un context public, în calitate de personalități politice sau persoane publice. Pe acest subiect, Curtea consideră că, în principiu, aprecierea gradului de notorietate a unei persoane revine în primul rând instanțelor interne. Or, în speță, Curtea constată că instanțele interne nu au analizat acest criteriu, înainte de a concluziona cu privire la încălcarea dreptului la respectarea vieții private a lui B.S. (a se vedea supra, pct.

Curtea relevă că B.S. era, la momentul faptelor, director general al unei societăți care asigura un serviciu public și funcționa grație subvențiilor de stat. Din acest punct de vedere, Curtea consideră că, deși nu s-a dovedit că acesta nu se bucura de o largă notorietate la nivel național, poate fi totuși asimilat unei persoane publice, limitele criticii admisibile fiind, în acest caz, mai mari (

În ceea ce privește subiectul articolului, Curtea observă că analiza articolului în litigiu făcută de instanțele interne se axează pe afirmații considerate calomnioase, fără ca acestea să fie totuși repuse, în cadrul raționamentului, în contextul lor. În absența unei analize critice și circumstanțiale a articolului în litigiu, o astfel de metodă nu

După cum reiese dintr-o lectură simplă a articolului în cauză, reclamantul dorea să tragă un semnal de alarmă și să informeze populația din județul Dolj cu privire la poluarea apelor de către societatea A. În opinia Curții, acest episod privind poluarea răspundea unui interes public, important în speță.

Chiar dacă șapoul articolului poate sugera un litigiu subiacent între B. S. și ziarul „

În ceea ce privește întrebarea dacă reclamantul a acționat cu bună-credință și a respectat obligația obișnuită care revine jurnaliștilor de a verifica acuzațiile de fapt, Curtea notează că afirmațiile incriminate cu privire la B.S. decurgeau dintr-un buletin de informare provenind de la un organism oficial, care nu a fost contestat și care putea fi în mod legitim considerat credibil în ceea ce privește afirmațiile în litigiu. Pentru Curte, atunci când presa contribuie la dezbaterea publică asupra problemelor care suscită o preocupare legitimă, aceasta ar trebui în principiu să se poată baza pe rapoarte oficiale fără a fi nevoie să întreprindă cercetări independente. În caz contrar, presa ar putea cel puțin să-și joace rolul său vital de „câine de pază”. Curtea consideră că

În plus, contrar afirmațiilor Guvernului privind caracterul tehnic al informațiilor conținute în acest document, Curtea este de părere că, chiar dacă datele privind nivelul concentrației de amoniu ar putea fi caracterizate ca tehnice, informațiile referitoare la depășirea unui prag admis par a fi informații care nu necesită un aviz clar în această privință din partea unui expert în domeniu (a se vedea pct. 7,

Examinând expresiile utilizate de reclamant, Curtea admite că limbajul utilizat de reclamant ar putea fi considerat provocator. Totuși, este adevărat că orice persoană care se angajează în dezbatere publică de interes general, precum reclamantul din speță, nu trebuie să depășească anumite limite atunci când, în special, respectând reputația și drepturile altora, îi este permis să recurgă la un anumit grad de exagerare, chiar de provocare (a se vedea supra, pct.

În ceea ce privește termenii utilizați de reclamant, chiar dacă tribunalul nu a efectuat analiza detaliată a acestora, Curtea poate admite că expresii ca „

Faptul că au fost folosite anumite expresii cu scopul cel mai probabil să capteze atenția publicului nu poate în sine să ridice o problemă în temeiul jurisprudenței Curții [

În ceea ce privește publicarea fotografiei lui B.S., care însoțește articolul în litigiu, Curtea constată că instanțele interne nu au discutat niciodată problema impactului publicării acestei fotografii în momentul punerii în balanță a drepturilor care decurg din art. 8 și art. 10 din convenție (a se vedea,

În fine, Curtea amintește că natura și severitatea sancțiunii aplicate sunt de asemenea elemente care se iau în considerare atunci când se impune aprecierea proporționalității ingerinței [

Prin urmare, a fost încălcat art.

Potrivit art.

Reclamantul solicită 360 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu material care rezultă din amenda aplicată de instanțele interne. Cu titlu de prejudiciu moral, el solicită 10

Guvernul se opune plății cu titlu de prejudiciu material invocat de reclamant, întrucât amenda a fost plătită în solidar cu ziarul și, în orice caz, nu există nicio dovadă care să ateste plata acesteia. În ceea ce privește prejudiciul moral, potrivit Guvernului, o despăgubire în cuantum de 1

Curtea observă că reclamantul nu a dovedit în nici un fel că a plătit suma pe care o pretinde cu titlu de prejudiciu material. Prin urmare, este necesar să se respingă această cerere. Curtea consideră totuși că reclamantul a suferit un prejudiciu moral incontestabil ca urmare a condamnării sale. Ținând seama de circumstanțele cauzei și pronunțându-se în echitate, în conformitate cu art. 41, Curtea acordă reclamantului, ca reparație pentru prejudiciul moral, suma de 7

Reclamantul nu solicită rambursarea cheltuielilor de judecată.

Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilității de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.