ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 146/2016

Decizia nr. 146/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., întreprinderea individuală, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B.,

anularea Proiectului de proces verbal de constatare încheiat la data de 20 august 2013 de B. și anularea Deciziei nr. 34204 din 23 octombrie 2013.

Prin cererea completatoare, reclamantul a solicitat și anularea Procesului verbal din 16 septembrie 2013, precum și suspendarea efectelor acestui act.

În prezenta cauză, instanța este învestită cu cererea de suspendare a executării Procesului verbal din 16 septembrie 2013, în temeiul dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004, până la soluționarea definitivă a cauzei.

Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 82 din 13 iunie 2014, a admis cererea formulată de reclamantă, dispunând suspendarea efectelor procesului verbal din 16 septembrie 2013, emis de pârâtă, până la soluționarea definitivă a cauzei.

În temeiul dispozițiilor art. 413 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecății cauzei până la soluționarea definitivă a Dosarului nr. x/110/2013 al Curții de Apel Bacău.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C., care se subrogă în drepturile și obligațiile B., invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a reluat, pe larg, situația de fapt expusă în fața primei instanțe, arătând, în esență, că hotărârea primei instanțe a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a cerințelor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 și a dispozițiilor legale care reglementează acordarea fondurilor nerambursabile prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală.

În opinia sa, prima instanță a analizat fondul cauzei, aspectele reținute în susținerea cazului bine justificat nu se pot încadra în categoria acelor circumstanțe de fapt sau de drept care se circumscriu acestei noțiuni.

Or, analizarea temeiniciei susținerilor intimatei legate de nedovedirea neregulilor menționate în titlul de creanță de către instanță echivalează cu soluționarea pe fond cauzei.

Contrar celor reținute de prima instanță, care a apreciat că autoritatea pârâtă nu a făcut dovada existenței unei nereguli în derularea contractului, recurenta a susținut că actele în discuție sunt emise în interpretarea și aplicarea dispozițiilor contractuale și legale incidente speței.

În privința pagubei iminente, a arătat că în mod greșit prima instanță a apreciat că este îndeplinită această condiție, câtă vreme din actele dosarului nu rezultă pericolul care ar duce la producerea unei pagube de natură să justifice suspendarea executării actului administrativ. Afirmațiile intimatei în sensul că recuperarea întregii sume alocate pentru finanțarea proiectului ar conduce în final la blocarea activității sunt simple afirmații neprobate.

În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de suspendare, ca neîntemeiată.

Intimatul-reclamant A., întreprinderea individuală, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, răspunzând criticilor din recurs.

În esență, a susținut că prima instanța a reținut, pe baza actelor depuse la dosar, făcând referire la procesul verbal din 28 decembrie 2012, că există contradicții între constatările reprezentanților intimatei și actele a căror suspendare se solicită, fără a se pronunța pe fondul cauzei. Astfel, a reținut că adresa ce stabilește o situație de fapt constatată chiar de pârâtă prin reprezentanții ei conferă o aparență de nelegalitate a actului atacat.

În ceea ce privește paguba iminentă, a arătat că, de asemenea, soluția primei instanțe se justifică, executarea actului ar conduce la distrugerea proiectului, în mod nejustificat. A susținut că, anterior încheierii procesului verbal, a formulat acțiune prin care a solicitat să se constate executarea întocmai a contractului și obligarea pârâtei la plata celei de-a doua tranșe, acțiune admisă în cadrul Dosarului nr. x/110/2013.

Astfel, a apreciat că în cauză nu poate fi vorba de o încălcare a obligațiilor contractuale asumate în condițiile în care, și în prezent, planul de afaceri este respectat întocmai, exploatația agricolă fiind în activitate.

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 13 iulie 2015, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 30 septembrie 2015.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului;

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor formulate de intimați și în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu suspendarea executării Procesului verbal din 16 septembrie 2013, până la soluționarea definitivă a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte împărtășește concluzia la care a ajuns prima instanță, în sensul că, în speță, intimata-reclamantă a dovedit existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube pentru a se putea dispune măsura provizorie a suspendării executării actelor administrativ fiscale.

Art. 14 din Legea nr. 554/2004 impune, în acest scop, îndeplinirea cumulativă a condiției existenței unui caz bine justificat și a iminenței unei pagube, conform definițiilor legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din același act normativ.

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Cazul bine justificat poate fi reținut pe baza unor indicii de răsturnare a prezumției de legalitate, identificate dintr-un probatoriu căruia nu i se poate pretinde amploarea și consistența dovezilor ce urmează a fi administrate în cadrul acțiunii în anularea actului, pentru că în cadrul procedurii sumare a suspendării de executare nu poate fi prejudecat fondul litigiului.

În cauză, prima instanță a apreciat că subzistă o aparență de nelegalitate a actului atacat, raportat la

caracterul contradictoriu al propriilor constatări ale recurentei (raportul de execuție din 20 decembrie 2012, raportul din 28 decembrie 2012 și actul atacat), confundând, totodată, criteriile de eligibilitate cu obligația pusă în sarcina beneficiarului de a demonstra că a investit un anumit procent din sprijinul acordat.

Înalta Curte reține că aparența de nelegalitate poate viza și aspecte de drept material, însă este esențial ca motivele identificate să fie evidente, să nu implice examinarea fondului cauzei.

În speță, se constată că împrejurările amplu și detaliat descrise în cererea de chemare în judecată și susținute prin înscrisurile depuse la dosar conturează o îndoială serioasă în ceea ce privește aplicarea prevederilor legale incidente în cauză.

În ceea ce privește paguba iminentă, Înalta Curte reține că reclamantului i-au fost indisponibilizate conturile, iar consecințele acestui fapt pot conduce la o eventuală pagubă, cum corect a apreciat și judecătorul fondului.

De asemenea, se are în vedere împrejurarea că, prin sentința nr. 117 din 11 septembrie 2014 pronunțată în Dosarul nr. x/110/2013, Curtea de Apel Bacău a admis acțiunea formulată de reclamant, a anulat Decizia de respingere a cererii de plată a tranșei a II-a comunicată reclamantului cu Notificarea din 13 martie 2013, obligând autoritatea pârâtă la plata tranșei a II-a în cuantum de 40% din valoarea sprijinului pentru instalare.

Prin urmare, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă, așadar, interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat,

nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C. (succesoare a B.) împotriva sentinței nr. 82 din 13 iunie 2014 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata sumei de 1.200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-reclamantă.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2016.