ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2108/2017

Asupra recursului de față,

Din actele și lucrările dosarului,

Obiectul acțiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2/2015, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, a solicitat instanței să dispună obligarea pârâtului la plata către reclamant, a sumei totale de 109.427,87 lei, cu titlu de despăgubiri materiale pentru prejudiciul cauzat prin hotărârile emise, constând în lipsirea reclamantului de sumele de bani cuvenite cu titlu de pensie pentru limită de vârstă în perioada 20.02.2013-28.05.2014, sumă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflație până la data achitării efective; obligarea pârâtului la plata dobânzii legale penalizatoare la sumele datorate cu titlu de reparație, de la scadență până la plata efectivă a sumelor datorate.

În motivarea acțiunii, reclamantul arată, în esență, că pârâtul a refuzat să dea curs cererii sale de pensionare pentru limita de vârstă formulată la data de 29.08.2012, hotărârea pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii fiind anulată de instanță.

Eliberarea din funcție a reclamantului s-a dispus prin Hotărârea nr. 583 din 15 mai 2014 de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii iar Decretul nr. 443 din 26 mai 2014 a fost publicat în M. Of. al României din 28.05.2014, plata drepturilor reprezentând pensia de serviciu, fiind efectuată după publicarea în M. Of. a Decretului de eliberare din funcție prin pensionare.

Prin emiterea actelor administrative, constatate ca fiind nelegale prin hotărârea judecătorească definitivă, s-a cauzat un prejudiciu constând în imposibilitatea de a încasa plata drepturilor cuvenite cu titlu de pensie de serviciu, stabilite conform Deciziei Casei Teritoriale de Pensii Călărași nr. 166375 din 07 decembrie 2012.

Nelegalitatea actelor administrative emise de Consiliul Superior al Magistraturii a determinat amânarea soluționării cererii de pensionare și amânarea la plata drepturilor cuvenite, fiind astfel privat de beneficiul pensiei de serviciu pentru perioada 20 februarie 2013-28 mai 2014.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 1110 din 21 aprilie 2015 a Curții de Apel București, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, având ca obiect "refuz acordare drepturi".

În motivarea sentinței, instanța a reținut, în esență, că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1349 C. civ. raportat la art. 19 din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, s-a reținut că lipsește raportul de cauzalitate între actele emise de Consiliul Superior al Magistraturii și prejudiciul reclamat în cauză, Consiliul Superior al Magistraturii acționând în limitele prerogativelor recunoscute prin lege.

Instanța a apreciat că în cauză nu este îndeplinită condiția privind vinovăția iar hotărârile contestate în instanță de reclamant, nu au fost emise de pârât cu intenția de a prejudicia, ci doar de a aplica dispozițiile legale incidente, lipsa culpei fiind confirmată și prin adoptarea Legii nr. 118/2014 privind completarea Legii nr. 303/2004.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 1110 din 21 aprilie 2015 a Curții de Apel București, a formulat recurs, reclamantul A., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și rejudecând pe fond, să se admită acțiunea astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurentul arată că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv dispozițiile art. 1341 și urm. C. proc. civ.

În ceea ce privește fapta ilicită, se arată că în mod greșit a reținut instanța că intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a acționat în limita prerogativelor legale, în condițiile în care actele emise de pârât au fost desființate de instanță, considerentele deciziei nr. 6187/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și ale deciziei nr. 2032/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție fiind relevante.

Refuzul nejustificat, de soluționare a cererii și excesul de putere, reprezintă acte abuzive, nelegale, săvârșite de autoritatea pârâtă și nu pot fi considerate "prerogative legale".

În ceea ce privește încălcarea dispozițiilor art. 1349 C. civ., se arată că în raport de dispozițiile legale menționate, se impune a fi analizat raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul cauzat.

Faptele care au cauzat prejudiciul sunt temporizarea excesivă a soluționării cererii de pensionare, amânarea discutării cererii cu motivarea suspendării din funcția de procuror survenită prin Hotărârea Consiliul Superior al Magistraturii nr. 372 din 26 octombrie 2012 a Secției pentru Procurori dar și propunerea de eliberare de funcția de procuror ca urmare a condamnării în loc. de propunerea de eliberare din funcție prin pensionare, ca o consecință a rezolvării cererii de pensionare raportat la circumstanțele de la momentul formulării cererii.

De altfel, raportul de cauzalitate dintre prejudiciul produs și fapta ilicită, este stabilit cu putere de lucru judecat prin decizia civilă nr. 2032 din 30 aprilie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

În ceea ce privește vinovăția, prima instanță în mod greșit nu a reținut existența vinovăției, ca element al răspunderii delictuale, având în vedere că prin emiterea actelor administrative s-a împiedicat încasarea drepturilor de pensie cuvenite pentru perioada 20.02.2013-28.05.2014.

Motivarea hotărârii recurate este străină de natura pricinii, iar invocarea deciziei nr. 356 din 30 ianuarie 2015 nu are legătură cu cauza, mențiunile instanței de fond fiind contrazise de decizia nr. 2032/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În mod greșit a fost analizată situația de fapt dedusă judecății pe considerente ce țin de circumstanțele unei alte spețe, mai ales în ceea ce privește vinovăția.

Instanței nu-i este permis să aplice în procesul deliberativ dispozițiile unei legi care la data situației de fapt nu era în vigoare, legea dispunând numai pentru viitor, conform art. 15 alin. (2) din Constituție.

Prin hotărârea recurată, efectul deciziei nr. 2032/2014 al Înaltei Curți de Casație și Justiție este înlăturat, tinzând la crearea unei situații de fapt și drept contrar celei deja stabilite de instanță.

Refuzul nejustificat de soluționare a cererii și excesul de putere reprezintă acte comisive, deliberative ale intimatului, care implică cunoașterea, prevederea, reprezentarea clară a consecințelor acțiunii.

Pe tărâm delictual, în raport de dispozițiile art. 1357 alin. (2) C. civ., autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă iar în cauza de față prin decizia nr. 2032/2014 a Înaltei Curți a fost sancționată fapta ilicită constând în propunerea intimatului de a se dispune eliberarea din funcție ca urmare a condamnării definitive și nu ca urmare a pensionării.

Prejudiciul pretins nu a fost negat nici de intimat și nici de prima instanță sub aspectul existenței sau al întinderii sale, nefiind o chestiune litigioasă.

Față de toate considerentele expuse, se solicită admiterea recursului, casarea sentinței și rejudecând pe fond, să se admită acțiunea astfel cum a fost formulată.

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului ca nefondat.

În dezvoltarea apărărilor expuse prin întâmpinare, intimatul a prezentat pe larg situația de fapt și drept cu aceleași argumente expuse și în fața primei instanțe, argumente ce se regăsesc în considerentele sentinței recurate, concluzionând că în mod judicios a constatat prima instanță că în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor legale vizând răspunderea civilă delictuală în raport de dispozițiile art. 1349 și urm. C. civ. sau art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinarea intimatului, apreciind că în cauză au fost dovedite ca fiind îndeplinite condițiile răspunderii reglementate atât de C. civ. - art. 1329 și urm., cât și de dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Procedura de filtru

În procedura de filtrare a recursului, reglementată de art. 493 C. proc. civ., pe baza motivelor de recurs, a întâmpinării și a răspunsului la întâmpinare, s-a întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, raport ce a fost comunicat părților.

În ședința din data de 28 februarie 2017 a fost admis în principiu recursul declarat de recurentul A. în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, iar în raport de dispozițiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ., s-a dispus citarea părților în ședință publică.

Hotărârea instanței de recurs

Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate, a apărărilor, a probatoriului administrat și a dispozițiilor legale incidente, se constată că recursul este nefundat pentru următoarele considerente:

Recurentul a avut calitatea de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oltenița, iar la data de 12 septembrie 2012 a solicitat eliberarea din funcție prin pensionare, îndeplinind condițiile prevăzute de art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, respectiv o vechime în magistratură de 26 ani, 9 luni și 4 zile, conform adeverinței nr. 3488/VI/2012.

Prin Hotărârea Plenului Consiliul Superior al Magistraturii din data de 30.01.2013 s-a dispus amânarea discutării propunerii de eliberare din funcție, prin pensionare, având în vedere faptul că domnul A. a fost suspendat din funcție ca urmare a punerii în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, amânarea discutării cererii fiind dispusă până la încetarea suspendării magistratului

Suspendarea din funcția de procuror a fost dispusă începând cu data de 26.10.2012 prin Hotărârea Secției pentru Procurori nr. 372 din 26 octombrie 2012, hotărâre ce nu a fost contestată.

Hotărârea de amânare a discutării cererii de eliberare din funcție prin pensionare a fost anulată prin decizia nr. 6187 din 17 septembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii fiind obligat la soluționarea cererii de eliberare din funcție prin pensionare.

Prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1051 din 8 octombrie 2013 a fost respinsă cererea de pensionare anticipată formulată de domnul A., fiind înaintată către Președintele României propunerea de eliberare din funcție ca urmare a condamnării penale definitive.

Această hotărâre a fost desființată prin decizia nr. 2032/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Contencios administrativ și fiscal, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii fiind obligat să emită o nouă hotărâre prin care să propună Președintelui României eliberarea din funcție prin pensionare.

Consiliul Superior al Magistraturii a pus în aplicare decizia nr. 2032 din 30 aprilie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție iar la data de 15 mai 2014, prin Hotărârea nr. 583 a propus eliberarea din funcție prin pensionare a domnului A., iar prin Decretul nr. 443 din 26 mai 2014 al Președintelui României s-a dispus eliberarea din funcție prin pensionare.

Față de situația factuală expusă, recurentul a solicitat instanței ca în raport de dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 1530 C. civ., intimatul să fie obligat la plata despăgubirilor materiale în cuantum de 109.427,87 lei reprezentând pensia cuvenită în perioada 20.02.2013-28.05.2014 sumă ce urmează a fi actualizată începând cu data de 20.02.2013 până la data achitării efective.

Este adevărat că prin decizia nr. 6187 din 17 septembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost anulată Hotărârea din 30.01.2013, iar intimatul a fost obligat să procedeze la soluționarea cererii de eliberare din funcție prin pensionare a domnului A., dar nu se poate reține culpa intimatului, în condițiile în care prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 372 din 26 octombrie 2012 a Secției pentru procurori s-a dispus suspendarea din funcția de procuror, începând cu data de 26.10.2012 a recurentului, ca urmare a punerii în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, hotărâre ce nu a fost contestată.

De la data emiterii Hotărârii C.S.M. nr. 372 din 30 ianuarie 2013, necontestată de persoana vizată, a intervenit condamnarea penală a recurentului, respectiv prin decizia penală nr. 2772 din 19 septembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, fapt ce a dus la emiterea Hotărârii C.S.M. nr. 1051 din 8 octombrie 2013, anulată prin decizia nr. 2032 din 13 aprilie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărâre ce a fost pusă în executare de intimat prin Hotărârea nr. 583 din 15 mai 2014.

Recurentul susține că intimatul a temporizat excesiv soluționarea cererii de pensionare, respectiv 4 luni, punând în discuție cererea la data de 30.01.2013 dar omite că prin Hotărârea nr. 372 din 26 octombrie 2012 a Secției pentru procurori s-a dispus suspendarea din funcție, hotărâre ce nu a fost contestată.

Este adevărat că hotărârea de suspendare din funcția de procuror a fost ulterioară cererii de pensionare adresată intimatului, dar hotărârea de suspendare nu a fost contestată, fapt ce a generat emiterea actelor ulterioare.

Deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost puse în executare în termenele procedurale iar respingerea cererii de eliberare din funcție prin pensionare a fost generată de un element nou, respectiv sentința penală nr. 106 din 12 martie 2013 a Curții de Apel București și decizia penală nr. 2772 din 19 septembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărârea definitivă de condamnare fiind ulterioară deciziei nr. 6187 din 17 septembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Decizia nr. 2032 din 30 aprilie 2014 a fost pusă în executare într-un termen rezonabil, prin Hotărârea C.S.M. nr. 583 din 15 mai 2014, recurentul fiind eliberat din funcția de procuror prin pensionare, conform Decretului nr. 433 din 26 mai 2014.

Față de succesiunea actelor și faptelor arătate, se constată că intimatul, Consiliul Superior al Magistraturii, a soluționat cererile formulate în limitele prerogativelor legale, fără a se putea reține vinovăția, ca element al răspunderii civile delictuale, așa cum susține recurentul, amânarea discutării cererii de pensionare neputând crea un prejudiciu în condițiile în care până la soluționarea cererii de pensionare, recurentul avea dreptul să încaseze drepturile bănești din exercitarea funcției dacă nu intervenea suspendarea din funcția de procuror din data de 26.10.2012, drepturile salariale fiind suspendate conform art. 62 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 republicată și modificată, iar hotărârea de suspendare nu a fost contestată .

Nu trebuie omis nici faptul că decizia de pensionare nr. 166375 la care face trimitere recurentul, a fost emisă la data de 07.12.2012, dreptul de pensie fiind stabilit începând cu data de 12.11.2012, iar hotărârea de suspendare a fost emisă la data de 26.10.2012.

În condițiile în care nici hotărârea de suspendare din funcția de procuror și nici decizia de pensionare nu au fost contestate, nu se poate reține fapta ilicită a intimatului constând în tergiversarea soluționării cererii de eliberare din funcție prin pensionare.

Cenzurarea deciziei de pensionare putea fi valorificată în alt cadru procesual, legalitatea drepturilor stabilite putând fi contestată conform procedurilor distincte stabilite de lege, iar în contextul factual expus, ținând cont de succesiunea actelor emise de Consiliul Superior al Magistraturii, parțial contestate, culpa intimatului nu poate fi reținută, eliberarea din funcție fiind dispusă conform deciziei nr. 2032 din 30 aprilie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 583 din 15 mai 2014.

Susținerea recurentului în sensul că legea dispune numai pentru viitor, conform art. 15 alin. (2) din Constituția României este corectă, dar instanța de fond nu a respins acțiunea prin aplicarea Legii nr. 118 din 14 iulie 2014, ci ținând cont de situația de fapt rezultată din probatoriul administrat, a concluzionat corect că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile răspunderii delictuale, respectiv fapta ilicită, vinovăția, raportul de cauzalitate.

Concluzionând, se reține că instanța de fond a interpretat și aplicat corect normele de drept material incidente, raportat la situația factuală expusă, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1110 din 21 aprilie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1110 din 21 aprilie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 06 iunie 2017.