ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 356/2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 356/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra contestației de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Conținutul și obiectul contestației cu

soluționarea căreia a fost învestită Înalta Curte, în temeiul art. 29 alin. (7)

din Legea nr. 317/2004.

Contestatorul C.D.,

la data de 10 iulie 2014, a investit Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

contencios administrativ și fiscal, cu soluționarea contestației formulate împotriva

Hotărârii nr. 877 din 3 iulie 2014 a Plenului C.S.M. (Plenul C.S.M. ), în

temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificări.

Contestatorul a

susținut că Hotărârea nr. 877 din 3 iulie 2014, prin care s-a hotărât

respingerea cererii sale de eliberare din funcția de magistrat, prin pensionare,

înregistrată la C.S.M. la data de 16 ianuarie 2013 și de înaintare către președintele

României a propunerii de eliberare din funcția de procuror la Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca urmare a condamnării definitive

pentru săvârșirea unei infracțiuni, este esențial nelegală și vădit netemeinică.

1.1. În esență, prin contestația

formulată, următoarele aspecte de fapt și motive de nelegalitate ale hotărârii

atacate au fost menționate și dezvoltate:

- prin Hotărârea nr. 18

din 30 ianuarie 2013 a secției pentru procurori din cadrul C.S.M., urmare punerii

în mișcare a acțiunii penale împotriva contestatorului, prin Ordonanța din 30

ianuarie 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

s-a dispus conform art. 62 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 303/2004,

raportat la art. 40 lit. g) din Legea nr. 317/2004, suspendarea din funcția de procuror

la Parchrtul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;

- prin sentința

penală nr. 1115 din 11 decembrie 2013 a Înaltei Curții de Casație

și Justiție, secția penală, definitivă prin respingerea apelului (Decizia

nr. 74 din 23 iunie 2014) contestatorului i-a fost aplicată pedeapsa de 1 an cu

suspendare, în temeiul art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002;

- intervenirea unei

condamnări definitive nu putea afecta însă dreptul contestatorului de a fi

eliberat din funcție prin pensionare, întrucât pe rolul C.S.M. se afla spre soluționare,

încă din data de 16 ianuarie 2013 cererea contestatorului de eliberare din magistratură,

prin pensionare, astfel că C.S.M. avea obligația legală de a o soluționa, amânarea

dispusă la 30 ianuarie 2013 fiind total nelegală;

- suspendarea din

funcție s-a dispus prin Hotărârea secției pentru procurori nr. 18 din 30

ianuarie 2013;

- decizia de

pensionare definitivă era emisă și atașată cererii înregistrate la C.S.M. la

data de 16 ianuarie 2013, la acea dată nefiind pusă în mișcare nici acțiunea penală

împotriva sa;

- în ședința de Plen C.S.M.

din 30 ianuarie 2013, în virtutea principiului „prior tempore, potior jure”se

impunea discutarea cu prioritate a cererii de pensionare, evident anterioară,

datei punerii în mișcare a acțiunii penale, or intimatul, fără temei legal, a

procedat la amânarea discutării cererii, cu consecințe pecuniare evidente

pentru sine și pentru familia sa;

- dreptul său la

pensie ca și la pensionare, legal consfințit și conferit a fost nesocotit, fără

nici un temei legal și cu încălcarea art. 53 alin. (1) și 41 alin. (1) din

Constituția României, ca și a drepturilor prevăzute de art. 41 din Carta drepturilor

fundamentale ale Uniunii Europene.

În consecință, pentru

cele sumarizat expuse, contestatorul a solicitat anularea Hotărârii nr. 877 din

3 iulie 2014 a Plenului C.S.M. și obligarea intimatului C.S.M. la îndeplinirea tuturor

formalităților legale necesare, inclusiv cea de înștiințare a președintelui României,

pentru eliberarea sa din funcția de magistrat-procuror, prin pensionare, în

condițiile art. 82 din Legea nr. 303/2004.

1.2. La data de 29

iulie 2014 (filele 27-54) ulterior redactării hotărârii C.S.M. nr. 877 din 6

iulie 2014, contestatorul a depus o completare la motivele inițiale ale

contestației înregistrate, în cuprinsul căreia, în contextul reluării istoricului

situației sale profesionale și a actelor și hotărârilor emise, a mai arătat, în

esență, cu titlu de noutate, următoarele:

- acțiunea penală a

fost pusă în mișcare împotriva sa la data de 30 ianuarie 2013, în mare grabă,

chiar în ziua discutării în Plenul C.S.M. a propunerii de eliberare din funcție,

prin pensionare, numai cu scopul de a se oferi un suport aparent legal pentru a

fi lipsit de pensia de serviciu;

- amânarea discutării

cererii sale de eliberare din funcție s-a făcut la 30 ianuarie 2013 și apoi la 29

mai 2014, în urma mai multor reveniri ale sale, la data de apoi 3 iulie 2014

fiind apoi respinsă cererea prin Hotărârea Plenului nr. 877/2014;

- intervenirea unei condamnări

definitive nu poate afecta dreptul său de a fi eliberat din funcție prin

pensionare, cererea fiind anterioară punerii în mișcare a acțiunii penale;

- referirea din

cuprinsul actului atacat la cererea sa de pensionare din data de 12 martie 2014

nu este legală, inducând ideea eronată că aceea este data formulării primei cereri

de pensionare;

- omisiunea arătării datei

de 16 ianuarie 2013 este tocmai în ideea de a nu se menționa că, în raport de acea

dată, toate condițiile legale erau îndeplinite, cererea de pensionare fiind temeinică,

admisibilă și prioritară;

- în mod eronat s-a susținut

că prin cererea de eliberare din funcție s-a urmărit valorificarea unui drept

care era suspendat;

- hotărârea Plenului C.S.M.

nu a fost adoptată cu unanimitate;

- dreptul la primirea

pensiei de serviciu este un drept dobândit, câștigat, decizia de stabilire a

pensiei fiind definitivă conform art. 88 din Legea nr. 19/2000, întrucât nu a

fost contestată în termenul legal prevăzut;

- a fost încălcat principiul

nediscriminării pentru că în cazul altor magistrați, unii condamnați pentru corupție,

s-a acordat beneficiul pensiei de serviciu și de altfel, Legea nr. 118/2014 se

referă numai la astfel de fapte de corupție (art. 83

2

nou introdus).

din 3 iulie 2014 a Plenului C.S.M.

Prin această hotărâre

a fost respinsă cererea de eliberare din funcție, prin pensionare, a

contestatorului, propunându-se președintelui României eliberarea din funcția de

procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a contestatorului,

ca urmare a condamnării definitive pentru săvârșirea unei infracțiuni.

Pentru a hotărî

astfel, Plenul C.S.M. a reținut următoarele:

„Prin Hotărârea nr. 18

din 30 ianuarie 2013 a secției pentru procurori a C.S.M. s-a dispus suspendarea

din funcția de procuror, începând cu data de 30 ianuarie 2013, a domnului C.D.,

procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si justiție, ca

urmare a punerii în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, în temeiul dispozițiilor

art. 62 alin. (1) lit a) și alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul

judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările

ulterioare.

În ședința din data

de 20 mai 2014, Plenul C.S.M. a dispus amânarea discutării cererii de eliberare

din funcție prin pensionare, formulată la data de 12 martie 2014 de către

domnul C.D., procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si

Justiție, suspendat din funcție ca urmare a punerii în mișcare a acțiunii

penale împotriva sa.

Prin Sentința penală nr.

1115 din 11 decembrie 2013, pronunțată de secția penala a Înaltei Curți de Casație

și Justiție în Dosarul nr. 3951/1/2013, rămasă definitiva prin Decizia nr. 74

din 23 iunie 2014, pronunțată de Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de

Casație și Justiție în Dosarul nr. 1225/1/2014, domnul C.D., procuror la

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și justiție, a fost condamnat

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, republicată.

Potrivit

dispozițiilor art. 65 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2004 privind statutul

judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, judecătorii și procurorii sunt eliberați din funcție în cazul

condamnării definitive pentru săvârșirea unei infracțiuni.

Potrivit

dispozițiilor art. 65 alin. (2) din același act normativ, eliberarea din

funcție a judecătorilor și procurorilor se dispune prin decret al președintelui

României, la propunerea C.S.M.

Având în vedere

Decizia nr. 74 din 23 iunie 2014, pronunțată de Completul de 5 judecători al Înaltei

Curți de Casație și Justific în Dosarul nr. 1225/1/2014 definitivă, precum și

dispozițiile imperative privind eliberarea din funcție ca urmare a intervenirii

unei condamnări definitive, Plenul C.S.M. urmează să propună președintelui României

eliberarea din funcția de procuror a domnului C.D., procuror la Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Deși, domnul C.D.,

procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

suspendat din funcție ca urmare a punerii în mișcare a acțiunii penale

împotriva sa, a solicitat la data de 12 martie 2014, eliberarea din funcție,,

prin pensionare, potrivit dispozițiilor art. 82 din Legea nr. 303/2004 privind

statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, Plenul C.S.M. apreciază că trebuie analizată cu prioritate

eliberarea din funcție a magistratului ca urmare a săvârșirii cu intenție a

unei infracțiuni.

Plenul C.S.M.

apreciază că, pe perioada suspendării, magistratul nu beneficiază de niciunul

din drepturile care rezultă din calitatea de magistrat, dat fiind faptul că pe

perioada suspendării atât drepturile, cât și obligațiile referitoare la

interdicții și incompatibilități sunt suspendare.

De altfel, potrivit art.

49 alin. (4) C. muncii, "în cazul suspendării contractului individual de

muncă din cauza unei fapte imputabile salariatului, pe durară suspendării,

acesta nu va beneficia de niciun drept care rezultă din calitatea sa de

salariat".

Cererea prin care

magistratul a solicitat pensionarea reprezintă o cerere prin care se urmărește

tocmai valorificarea unui drept ce decurge exclusiv clin calitatea de

magistrat, drept care este suspendat.

Mai mult, Plenul

constată că în materia procedurii disciplinate, pe perioada unei astfel de

proceduri, soluționarea cererii de acordare a pensiei de serviciu se suspenda până

la soluționarea definitivă a acțiunii, astfel cum rezultă din art. 52 alin. (2)

din Legea nr. 317/2004 privind C.S.M., republicată, cu modificările ulterioare.

Prin urmare, cu atât mai mult, pe perioada suspendării din funcția de judecător

sau procuror, ca urmare a punerii în mișcare a acțiunii penale, nu este posibilă

analizarea de către Plen a cererii de eliberare din funcție, prin pensionare,

întrucât operează suspendarea, astfel că până la soluționarea cauzei pentru care

s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, Plenul nu poate să se pronunțe.

Totodată, Plenul C.S.M.

are în vedere faptul că trebuie făcută o distincție între dreptul la pensia de

serviciu, drept conferit exclusiv de calitatea de magistrat și dreptul la una

dintre categoriile de pensii conferite în virtutea dispozițiilor Legii nr. 19/2000

privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu

modificările și completările ulterioare.

Astfel, Plenul

apreciază că, pe perioada suspendării din funcție, ca urmare a săvârșirii cu

intenție a unei infracțiuni, un magistrat nu poate beneficia de un drept

conferit exclusiv de funcția de magistrat, respectiv pensia specială acordată

potrivit Legii nr. 303/2004, însă poate beneficia de acordarea unei pensii

publice în condițiile Legii nr. 19/2000.

La adoptarea acestei

soluții Plenul a avut în vedere că, în raport cu natura motivelor care conduc

la eliberarea din funcția de judecător sau procuror, conform art. 65 alin. (1)

din Legea nr. 303/2004, eliberarea din funcție prin pensionare se circumscrie

motivelor neimputabile de încetare a activității, în timp ce intervenirea

condamnării definitive pentru unele infracțiuni se înscrie în categoria

motivelor imputabile; în cazul în care există concurs între un caz de eliberare

din funcție pentru motive imputabile și un caz de eliberare din funcție din

motive neimputabile, trebuie să se dea eficiență cazului eliberării din funcție

din motive imputabile, o interpretare contrară fiind de natură să conducă la

eludarea prevederilor legale.

Față de

considerentele de mai sus, Plenul C.S.M. nu a putut soluționa solicitarea de

eliberare din funcție, prin pensionare, formulată de domnul procuror C.D.,

suspendat din funcție, până la încetarea cazului de suspendare.

Or, încetarea cazului

de suspendare a fost determinată de condamnarea definitivă a domnului procuror C.D.

pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni, ceea ce atrage, în mod

imperativ, eliberarea din funcție, potrivit art. 65 din Legea nr. 303/2004.

Având în vedere că,

s-a dispus, cu prioritate, eliberarea din funcția procuror la Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a domnului procuror C.D., ca urmare a

condamnării definitive pentru săvârșirea unei infracțiuni, Plenul C.S.M.

urmează să respingă cererea sa eliberare din funcție, prin pensionare, prin vot

direct și secret, cu majoritatea voturilor membrilor prezenți”.

C.S.M.

Intimatul C.S.M. a

formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea contestației

formulate, arătând în fapt și în drept, următoarele:

La data de 16

ianuarie 2013 a fost înregistrată la C.S.M. cererea domnului C.D., procuror la

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin care a solicitat

eliberarea sa din funcția de procuror, prin pensionare.

Prin Hotărârea secției

pentru procurori nr. 18 din 30 ianuarie 2013, s-a dispus suspendarea din

funcția de procuror, începând cu data de 30 ianuarie 2013, a domnului C.D.,

procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca

urmare a punerii în mișcare a acțiunii penale împotriva sa.

Drept urmare, în

ședința Plenului C.S.M. din 30 ianuarie 2013, s-a hotărât amânarea discutării

propunerii de eliberare din funcție, prin pensionare, a domnului C.D.,

suspendat din funcție, ca urmare a punerii în mișcare a acțiunii penale

împotriva sa, până la încetarea suspendării.

Prin Hotărârea nr. 484

din 04 iunie 2013, Plenul C.S.M. a luat act de solicitarea domnului C.D. de

renunțare

la

cererea sa de eliberare din funcția de procuror, prin pensionare.

Ulterior, reclamantul

a revenit cu alte cereri, prin care a reiterat solicitarea sa de eliberare din

funcție prin pensionare.

Prin Rechizitoriul nr.

1052/P/2012 din 11 iulie 2013, secția de urmărire penală și criminalistică, din

cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus trimiterea

în judecată a contestatorului, iar prin sentința penală nr. 1115 din 11

decembrie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 3951/1/2013, Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția penală, l-a condamnat la pedeapsa de un an închisoare, cu

suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3

ari. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr.

195/2002, republicată.

Împotriva sus

menționatei sentințe a fost declarat apel, apelul fiind soluționat la data de

23 iunie 2014, prin Decizia nr. 74 de Completul de 5 Judecători al Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

Prin Hotărârea nr. 877

din 3 iulie 2014 a Plenului C.S.M., ce face obiectul cauzei pendinte, s-a

propus președintelui României eliberarea din funcție a domnului C.D., procuror

la parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca urmare a

condamnării definitive pentru săvârșirea unei infracțiuni, fiind totodată

respinsă cererea acestuia de eliberare din funcție, prin pensionare.

Potrivit prevederilor

art. 65 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și

procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare:

„Judecătorii și

procurorii sunt eliberați din funcție în următoarele cazuri:

a) demisie:

b) pensionare,

potrivii legii;

c) transfer într-o

altă funcție, în condițiile legii:

d) incapacitate

profesională;

e) ca sancțiune

disciplinară;

f) condamnarea

definitivă a judecătorului sau procurorului pentru o infracțiune;

g) încălcarea

dispozițiilor art. 7;

h) nepromovarea

examenului prevăzut la art. 33 alin. (14);

i) neîndeplinirea

condițiilor prevăzute la art. 14 alin. (2) lit. a), c) și e)".

Alin. (2) al

articolului în discuție dispune după cum urmează: "Eliberarea din funcție

a judecătorilor și procurorilor se dispune prin decret al Președintelui

României, la propunerea C.S.M."

Este adevărat că

textul evocat mai sus nu stabilește o ordine de prioritate în situația în care

intervin două sau mai multe cauze ce pot conduce la eliberarea din funcție a

unui magistrat.

Cu toate acestea, din

ansamblul reglementării Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și

procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, rezultă în

opinia C.S.M. că acest act normativ face distincție între motivele imputabile, și

respectiv, cele neimputabile de eliberare din funcție a unui judecător sau

procuror, reglementând anumite drepturi pentru magistrații eliberați din motive

neimputabile (art. 33 alin. (1), art. 65 alin. (6) și art. 82 alin. (5))

Eliberarea din funcție

prin pensionare se circumscrie motivelor neimputabile de încetare a activității,

în timp ce intervenirea unei condamnări definitive pentru săvârșirea unei

infracțiuni face parte din categoria motivelor imputabile de încetare a

activității unui magistrat, respectiv de eliberare a sa din funcție.

Legea nu stabilește o

ordine de prioritate când intră în concurs două sau mai multe cauze ce conduc

la eliberarea din funcție a magistratului, o astfel de prioritate trebuie

stabilită, în concret, în funcție de circumstanțe, date fiind consecințele

eliberării din funcție pe motive imputabile.

Astfel de argumente

susțin opinia Plenului C.S.M. de amânare a discutării cererii contestatorului

de eliberare din funcție prin pensionare, amânare ce nu poate fi asimilată unui

refuz nejustificat de soluționare a solicitării acestuia.

Prin Hotărârea nr. 334

din 13 martie 2014, Plenul C.S.M. a stabilit, de principiu, că solicitările de

eliberare din funcție, prin pensionare, formulate de judecători/procurori

suspendați din funcție

se

amână până la încetarea cazului de suspendare.

S-a apreciat că, pe

perioada suspendării din funcție, magistratul nu va beneficia de niciunul din

drepturile care rezultă din calitatea de magistrat, în această perioadă, atât

drepturile, cât și obligațiile referitoare la interdicții și incompatibilități,

fiind suspendate.

De altfel, potrivit art.

49 alin. (4) C. muncii, „în cazul suspendării contractului individual de muncă

din cauza unei fapte imputabile salariatului, pe durata suspendării, acesta nu

va beneficia de nici un drept care rezultă din calitatea sa de salariat".

Cererea prin care

magistratul solicită pensionarea anticipată reprezintă o cerere prin care se

urmărește valorificarea unui drept ce decurge exclusiv din calitatea de

magistrat, drept care este suspendat.

Totodată, Plenul C.S.M.

a apreciat că, pe perioada suspendării din funcție, un magistrat are suspendat

dreptul la pensia de serviciu, drept conferit exclusiv de calitatea de

magistrat, însă nu și dreptul la acordarea unei pensii publice, potrivit Legii nr.

19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale,

cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, s-a

constatat că, în materia procedurii disciplinare, pe perioada acesteia,

soluționarea cererii de acordare a pensiei de serviciu se suspendă până la

soluționarea definitivă a acțiunii, în conformitate cu art. 52 alin. (2) din

Legea nr. 317/2004 privind C.S.M., republicată, cu modificările ulterioare. Cu

atât mai mult, Plenul a apreciat că, pe perioada suspendării din funcția de

judecător sau procuror ca urmare a punerii în mișcare a acțiunii penale, nu

este posibilă analizarea cererii de eliberare din funcție, prin pensionare,

întrucât operează suspendarea, astfel că până la soluționarea cauzei pentru

care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, plenul nu poate să se

pronunțe.

Cauza instituită la lit.

f) a art. 65 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și

procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ar putea

fi astfel înlăturată discreționar, prin simpla manifestare de voință a

magistratului, în sensul formulării unei cereri de pensionare, după punerea în

mișcare a acțiunii penale împotriva sa și suspendarea sa din funcție până la

momentul soluționării definitive a procesului penal.

În condițiile expuse,

textul nu și-ar mai putea găsi niciodată aplicabilitatea în opinia intimatului;

or, normele de drept trebuie aplicate și interpretate în sensul producerii de

efecte.

Cu atât mai mult,

cererea contestatorului privind eliberarea sa din funcție prin pensionare cu

titlu retroactiv, începând cu data de 16 ianuarie 2013, dată la care a formulat

prima sa cerere în acest sens și la care ulterior a renunțat, luându-se act de

această renunțare la data de 4 iunie 2014, prin Hotărârea nr. 484 a Plenului C.S.M.,

nu mai poate fi primită, în condițiile în care, astfel cum s-a arătat deja,

acesta a fost între timp condamnat definitiv, potrivit Deciziei nr. 74

pronunțată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Totodată, față de

argumentele mai sus expuse, nu pot fi reținute pretinsele încălcări invocate de

contestator, referitoare la prevederile art. 41. art. 47. art. 1 alin. (5), art.

135 alin. (2) și art. 20 din Constituția României, prin raportare la cele ale

an. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor

Omului și la cele ale art. 16 pct. 1 din Pactul internațional cu privire la

drepturile economice, sociale și culturale.

Referitor la pretinsa

încălcare a prezumției de nevinovăție din perspectiva susținută de contestator,

s-a învederat că nici această susținere nu poate fi reținută, întrucât a

beneficiat de această prezumție până la momentul condamnării sale definitive

printr-o hotărâre a instanței penale.

Nici argumentele

referitoare la pretinsa sa discriminare nu pot fi reținute, eliberarea din

funcție ca urmare a unei condamnări definitive dispunându-se față de toți cei

aflați într-o astfel de situație, când intră în concurs cu o cerere de

eliberare din funcție prin pensionare formulată, de regulă, după demararea

demersurilor în procesul penal.

Astfel, practica

constantă a C.S.M. cu privire la cererile de eliberare din funcție prin

pensionare, formulate de magistrați suspendați din funcție, a fost de amânare a

discutării acestora, până la încetarea cazului de suspendare. Asemenea hotărâri

s-au luat, de exemplu, în ședințele Plenului C.S.M. din datele de 07 mai 2012,

30 ianuarie 2013 și 23 ianuarie 2014, în legătură cu domnii G.S., N.M. și T.A.Ș.

A fost reiterată

împrejurarea că prin Hotărârea nr. 334 din 13 martie 2014, Plenul C.S.M. a

stabilit, de principiu, că solicitările de eliberare din funcție, prin

pensionare, formulate de judecători/procurori suspendați din funcție se amână

până la încetarea cazului de suspendare.

Concluzionând, față

de argumentele mai sus prezentate, intimatul C.S.M. a arătat că în cauză nu

poate fi reținută existența unui refuz nejustificat de soluționare a unei

cereri.

În fine, a mai arătat

intimatul C.S.M., cu referire la susținerile contestatorului privitoare la modificările

și completările aduse Legii nr. 303/2004, prin Legea nr. 118/2014, că nu se regăsește

contestatorul în ipoteza descrisă de art. 83

2

alin. (1) din Legea nr.

118/2004.

contestatorului la întâmpinarea intimatului C.S.M.

Prin răspunsul

formulat, față de susținerile intimatului, contestatorul le-a combătut, în

principal prin reiterarea susținerilor din cuprinsul contestației inițiale și a

cererii completatoare.

În plus,

contestatorul a făcut trimitere la un precedent de practică în materie, respectiv

la Decizia Înaltei Curții de Casație și Justiție,

secția de contencios aadministrativ și fiscal nr. 2032 din 30 aprilie

2014, prin care, cu referire la dl. N.M., aflat într-o situație similară cu a

sa, s-a dispus anularea hotărârii Plenului C.S.M. cu obligarea la emiterea unei

noi hotărâri prin care să se propună eliberarea din funcție prin pensionare.

În ceea ce-l

privește, contestatorul a solicitat ca intimatul C.S.M. să fie obligat la

emiterea unei noi hotărâri prin care să se propună președintelui României

eliberarea sa din funcție, prin pensionare, începând cu data de 16 ianuarie 2013.

instanței asupra contestației formulate

Înalta Curte,

învestită în condițiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată,

cu modificările ulterioare, cu soluționarea contestației de față,în limitele investirii

sale, generate de obiectul hotărârii atacate, examinând înscrisurile aflate la

dosar prin prisma susținerilor părților și raportat la prevederile legale

aplicabile constată că nu se susțin motivele de nelegalitate invocate, cu privire

la actul atacat, în considerarea celor în continuare arătate.

Cu referire la situația

de fapt generatoare a litigiului, Înalta Curte reține cu prioritate că, atât prin

contestația inițială cât și prin cererile completatoare și notele scrise ulterioare,

contestatorul C.D. a arătat și reiterat semnificația datei de 16 ianuarie 2013,

ca fiind data inițială de solicitare a eliberării sale din funcție prin

pensionare, în raport de care se impune a fi analizată întreaga situație generată

de actul atacat, cu atât mai mult cu cât, în opinia sa, cererea datată 16

ianuarie 2013 nu a fost soluționată nici până în prezent.

Contrar susținerilor contestatorului,

raportat la înscrisurile aflate la dosar, Înalta Curte reține că, în adevăr, acesta

a formulat o primă cerere adresată intimatului C.S.M., prin care a solicitat eliberarea

sa din funcție, prin pensionare, la data de 16 ianuarie 2013, însă ulterior,

respectiv la data de 17 aprilie 2013, prin adresă a declarat expres că renunță

la respectiva cerere de eliberare din funcția de procuror, prin pensionare.

Drept urmare, prin Hotărârea

nr. 484 din 4 iunie 2013 a Plenului C.S.M. s-a luat act de o atare solicitare,

făcându-se în mod clar trimitere la chiar manifestarea de voință exprimată de

dl. C.D. care, la acel moment, deținea calitatea de procuror, fiind însă

suspendat din funcție începând cu data de 30 ianuarie 2013, ca urmare a punerii

în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, dispusă printr-o altă hotărâre,

respectiv Hotărârea nr. 18 din 30 ianuarie 2013 a secției pentru procurori a

C.S.M.

Ambele aceste

hotărâri se află la dosar și nu au fost contestate de către contestator.

Raportat la conținutul

lor, se reține că nu pot fi ignorate și nici nevalorificate efectele juridice generate

de chiar manifestarea de voință, exprimată fără echivoc de către contestator,

în sensul renunțării exprese la cererea de pensionare inițială din data de 16

ianuarie 2013, de care s-a luat act printr-o hotărâre de Plen C.S.M. ce nu a mai

fost însă contestată.

Așa fiind, repunerea în

discuție, în contextul de față, al contestării altei Hotărâri de Plen, cu nr. 877

din 3 iulie 2014, a unei solicitări asupra căreia chiar contestatorul a

renunțat definitiv, nu poate constitui decât un simplu element de fapt,

analizat în contextul întregii situații factuale și în succesiunea actelor emise

în ceea ce-l privește, nu însă și un motiv de nelegalitate derivând din pretinsa

nesoluționare a respectivei cereri.

După cum s-a arătat

și în actul atacat în prezenta cauză, ulterior renunțării din aprilie 2014 la

prima cerere de eliberare din funcție prin pensionare, datată 16 ianuarie 2013,

contestatorul a formulat alte cereri, având același obiect, ceea ce face ca în cuprinsul

Hotărârii nr. 877 din 3 iulie 2014 să fi fost analizată cererea nouă de eliberare

din funcție din 12 martie 2014, în contextul examinării însă cu prioritate a

eliberării din funcție a magistratului ca urmare a săvârșirii cu intenție a unei

infracțiuni.

Așadar, concluzionând

asupra unui prim aspect, și anume cel vizând cererea asupra căreia se impunea a

se pronunța Plenul C.S.M., Înalta Curte reține că nu sunt fondate criticile contestatorului

în sensul că cererea inițială din ianuarie 2013 nu putea fi „reactivată”,

urmare a renunțării exprese din partea contestatorului, în condițiile sus

arătate.

Așa fiind toate criticile

subsumate acestei chestiuni urmează a fi apreciate ca neîntemeiate.

Printr-un set distinct

de motive și susțineri contestatorul a criticat actul atacat pentru a fi menționat

că pe durata suspendării din funcție nu beneficiază de drepturile ce decurg din

calitatea de magistrat.

O atare critică nu

este întemeiată și de altfel nici nu prezintă deplină relevanță în cauză în

condițiile în care prin actul atacat s-a dispus eliberarea din funcție după

încetarea cazului de suspendare, respectiv la 3 iulie 2014, după ce hotărârea penală

de condamnare a contestatorului a rămas definitivă prin Decizia nr. 74 din 23

iunie 2014 (completul de 5 judecători al Înaltei Curții de Casație

și Justiție).

Procedând în acest

mod, intimatul C.S.M. a urmat și s-a conformat procedurilor cu valoare de

principiu stabilite prin Hotărârea nr. 334 din 13 martie 2014, de asemenea

neatacată, prin care s-a decis ca solicitările de eliberare din funcție prin

pensionare, de judecătorii sau procurorii suspendați din funcție să fie amânate

până la încetarea cazului de suspendare, pe considerentul că în intervalul suspendării,

atât drepturile cât și obligațiile referitoare la interdicții și

incompatibilități sunt suspendate.

Așa fiind, în ceea

ce-l privește pe contestator, nu se susține nici acest motiv de nelegalitate, cererea

sa ulterioară de pensionare formulată în intervalul suspendării din funcție

dispusă prin hotărârea secției pentru procurori nr. 18 din 30 ianuarie 2013, fiind

în mod efectiv soluționată după rămânerea definitivă a hotărârii penale de

condamnare și deci ulterior încetării motivului suspendării dispuse la 30

ianuarie 2013.

În legătură cu acest

aspect Înalta Curte reține totodată, în ciuda naturii complexe și extinse a criticilor

și susținerilor contestatorului, ce vizează inclusiv drepturile salariale ce

i-au fost îngrădite pe durata suspendării din funcție, că obiectul analizei, în

raport de investirea în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004,

republicată cu modificări, îl constituie numai soluția dispusă prin Hotărârea

intimatului nr. 877 din 3 iulie 2014, constând în propunerea de eliberare din

funcție a contestatorului, urmare a unei condamnări definitive pentru săvârșirea

unei infracțiuni și respectiv în respingerea cererii de eliberare din funcție

prin pensionare.

Din această perspectivă,

raportat la prevederile art. 65 alin. (1) lit. f) și alin. (2) din Legea nr. 304/2004,

republicată, sus redat, Înalta Curte arată că nu se poate reține că intimatul C.S.M.

și-ar fi exercitat dreptul de apreciere și de alegere a motivului imputabil de eliberare

din funcție, în mod arbitrar, abuziv, în afara limitelor conferite de lege puterii

sale discreționare, chiar în lipsa unei prevederi legale exprese prin care să

fie reglementată o ordine de prioritate atunci când intră în concurs două sau

mai multe cauze care conduc la eliberarea din funcție a judecătorului sau

procurorului.

Nu mai puțin însă,

Înalta Curte reafirmă că în contextul cauzei de față, raportat chiar la obiectul

analizei întreprinse de intimatul C.S.M. prin actul atacat, că excede cenzurii

și examinării legalității de către această instanță a deciziei de pensionare

emise în favoarea contestatorului și a drepturilor derivând din conținutul acestui

act, necontestat conform procedurilor distincte care de asemenea exced

competențelor materiale ale acestei instanțe.

Mai mult, este de precizat

astfel cum a afirmat și intimatul C.S.M. prin întâmpinarea depusă, că nu-i sunt

aplicabile în nici un mod contestatorului prevederile art. 83

2

alin.

(1) din Legea nr. 118/2004, pentru completarea Legii nr. 303/2004, privind

statutul judecătorilor și procurorilor și este firesc să fie așa câtă vreme contestatorul

nu a suferit o condamnare pentru o infracțiune de corupție și ca atare nu se

impune aplicarea sancțiunii cuprinse în textul arătat în sensul înlăturării de

la beneficiul pensiei de serviciu prevăzut de art. 81 și 82 din Legea nr. 303/2004.

În fine,

concluzionând pe acest aspect, Înalta Curte arată că în condițiile în care, în

cuprinsul actului atacat nu se face nicio mențiune și nici nu s-a dispus vreo

măsură cu referire la drepturile de pensie ale contestatorului, cuprinse într-o

decizie de pensionare (Decizia nr. 190664 din 9 mai 2012 eliberată de C.J.P. sector

5) rămasă definitivă, prin necontestare în termenul legal, despre care

intimatul C.S.M. avea deplină cunoștință, actul fiind depus și anexat cererilor

de pensionare chiar de către contestator, în mod evident că nici analiza de

legalitate a Înaltei Curți nu vizează și nici nu afectează o atare decizie,

dată fiind,cum s-a arătat deja, și necompetența materială a acestei instanțe

într-o atare materie.

Prin urmare, raportat

la cele sus precizate, se va reține că și celelalte critici de nelegalitate ale

contestatorului în conexiune cu dezlegările date de Înalta Curte, apar ca nefiind

întemeiate și urmează a fi respinse ca atare.

În fine, nefondate apar

și susținerile referitoare la aplicarea și interpretarea unitară de către Înalta

Curte a prevederilor art. 65 din Legea nr. 303/2004, cu trimitere expresă la

Decizia Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția

de contencios aadministrativ și fiscal, nr. 2032 din 30 aprilie 2014

privindu-l pe dl. N.M., întrucât premisele factuale ca și cele juridice între cele

două cauze, sunt diferite, în sensul că în cazul din urmă arătat, hotărârea invocată

a fost precedată de o altă decizie judecătorească irevocabilă care a obligat practic

C.S.M. să soluționeze cererea de eliberare din funcție, prin pensionare, chiar pe

durata suspendării din funcție, ceea ce în cazul contestatorului nu a existat.

Reținând așadar, în

limitele și pentru argumentele sus arătate, că hotărârea de plen atacată nu

este afectată de viciul nelegalității și că, pentru aceleași motive, nu pot fi primite

criticile contestatorului, urmează ca Înalta Curte să respingă ca neîntemeiată

contestația formulată în baza art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004,

republicată, cu modificări.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

formulată de C.D. împotriva Hotărârii nr. 877 din 3 iulie 2014 a Plenului C.S.M.,

ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 30 ianuarie 2015.