Decizia nr. 356/2015 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal · Dosar nr. 3951/1/2013 — contestație

În esență, prin contestația formulată, următoarele aspecte de fapt și motive de nelegalitate ale hotărârii atacate au fost menționate și dezvoltate: - prin Hotărârea nr. 18 din 30 ianuarie 2013 a secției pentru procurori din cadrul C.S.M., urmare punerii în mișcare a acțiunii penale împotriva contestatorului, prin Ordonanța din 30 ianuarie 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a dispus conform art. 62 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 303/2004, raportat la art. 40 lit. g) din Legea nr. 317/2004, suspendarea din funcția de procuror la Parchrtul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; - prin sentința penală nr. 1115 din 11 decembrie 2013 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția penală, definitivă prin respingerea apelului (Decizia nr. 74 din 23 iunie 2014) contestatorului i-a fost aplicată pedeapsa de 1 an cu suspendare, în temeiul art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002; - intervenirea unei condamnări definitive nu putea afecta însă dreptul contestatorului de a fi eliberat din funcție prin pensionare, întrucât pe rolul C.S.M. se afla spre soluționare, încă din data de 16 ianuarie 2013 cererea contestatorului de eliberare din magistratură, prin pensionare, astfel că C.S.M. avea obligația legală de a o soluționa, amânarea dispusă la 30 ianuarie 2013 fiind total nelegală; - suspendarea din funcție s-a dispus prin Hotărârea secției pentru procurori nr. 18 din 30 ianuarie 2013; - decizia de pensionare definitivă era emisă și atașată cererii înregistrate la C.S.M. la data de 16 ianuarie 2013, la acea dată nefiind pusă în mișcare nici acțiunea penală împotriva sa; - în ședința de Plen C.S.M. din 30 ianuarie 2013, în virtutea principiului „prior tempore, potior jure”se impunea discutarea cu prioritate a cererii de pensionare, evident anterioară, datei punerii în mișcare a acțiunii penale, or intimatul, fără temei legal, a procedat la amânarea discutării cererii, cu consecințe pecuniare evidente pentru sine și pentru familia sa; - dreptul său la pensie ca și la pensionare, legal consfințit și conferit a fost nesocotit, fără nici un temei legal și cu încălcarea art. 53 alin. (1) și 41 alin. (1) din Constituția României, ca și a drepturilor prevăzute de art. 41 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene. În consecință, pentru cele sumarizat expuse, contestatorul a solicitat anularea Hotărârii nr. 877 din 3 iulie 2014 a Plenului C.S.M. și obligarea intimatului C.S.M. la îndeplinirea tuturor formalităților legale necesare, inclusiv cea de înștiințare a președintelui României, pentru eliberarea sa din funcția de magistrat-procuror, prin pensionare, în condițiile art. 82 din Legea nr. 303/2004. 1.

La data de 29 iulie 2014 (filele 27-54) ulterior redactării hotărârii C.S.M. nr. 877 din 6 iulie 2014, contestatorul a depus o completare la motivele inițiale ale contestației înregistrate, în cuprinsul căreia, în contextul reluării istoricului situației sale profesionale și a actelor și hotărârilor emise, a mai arătat, în esență, cu titlu de noutate, următoarele: - acțiunea penală a fost pusă în mișcare împotriva sa la data de 30 ianuarie 2013, în mare grabă, chiar în ziua discutării în Plenul C.S.M. a propunerii de eliberare din funcție, prin pensionare, numai cu scopul de a se oferi un suport aparent legal pentru a fi lipsit de pensia de serviciu; - amânarea discutării cererii sale de eliberare din funcție s-a făcut la 30 ianuarie 2013 și apoi la 29 mai 2014, în urma mai multor reveniri ale sale, la data de apoi 3 iulie 2014 fiind apoi respinsă cererea prin Hotărârea Plenului nr. 877/2014; - intervenirea unei condamnări definitive nu poate afecta dreptul său de a fi eliberat din funcție prin pensionare, cererea fiind anterioară punerii în mișcare a acțiunii penale; - referirea din cuprinsul actului atacat la cererea sa de pensionare din data de 12 martie 2014 nu este legală, inducând ideea eronată că aceea este data formulării primei cereri de pensionare; - omisiunea arătării datei de 16 ianuarie 2013 este tocmai în ideea de a nu se menționa că, în raport de acea dată, toate condițiile legale erau îndeplinite, cererea de pensionare fiind temeinică, admisibilă și prioritară; - în mod eronat s-a susținut că prin cererea de eliberare din funcție s-a urmărit valorificarea unui drept care era suspendat; - hotărârea Plenului C.S.M. nu a fost adoptată cu unanimitate; - dreptul la primirea pensiei de serviciu este un drept dobândit, câștigat, decizia de stabilire a pensiei fiind definitivă conform art. 88 din Legea nr. 19/2000, întrucât nu a fost contestată în termenul legal prevăzut; - a fost încălcat principiul nediscriminării pentru că în cazul altor magistrați, unii condamnați pentru corupție, s-a acordat beneficiul pensiei de serviciu și de altfel, Legea nr. 118/2014 se referă numai la astfel de fapte de corupție (art. 83 2 nou introdus). 2. Hotărârea nr. 877 din 3 iulie 2014 a Plenului C.S.M. Prin această hotărâre a fost respinsă cererea de eliberare din funcție, prin pensionare, a contestatorului, propunându-se președintelui României eliberarea din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a contestatorului, ca urmare a condamnării definitive pentru săvârșirea unei infracțiuni. Pentru a hotărî astfel, Plenul C.S.M. a reținut următoarele: „Prin Hotărârea nr. 18 din 30 ianuarie 2013 a secției pentru procurori a C.S.M. s-a dispus suspendarea din funcția de procuror, începând cu data de 30 ianuarie 2013, a domnului C.D., procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si justiție, ca urmare a punerii în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, în temeiul dispozițiilor art. 62 alin. (1) lit a) și alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare. În ședința din data de 20 mai 2014, Plenul C.S.M. a dispus amânarea discutării cererii de eliberare din funcție prin pensionare, formulată la data de 12 martie 2014 de către domnul C.D., procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, suspendat din funcție ca urmare a punerii în mișcare a acțiunii penale împotriva sa. Prin Sentința penală nr. 1115 din 11 decembrie 2013, pronunțată de secția penala a Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. 3951/1/2013, rămasă definitiva prin Decizia nr. 74 din 23 iunie 2014, pronunțată de Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. 1225/1/2014, domnul C.D., procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și justiție, a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată. Potrivit dispozițiilor art. 65 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, judecătorii și procurorii sunt eliberați din funcție în cazul condamnării definitive pentru săvârșirea unei infracțiuni. Potrivit dispozițiilor art. 65 alin. (2) din același act normativ, eliberarea din funcție a judecătorilor și procurorilor se dispune prin decret al președintelui României, la propunerea C.S.M. Având în vedere Decizia nr. 74 din 23 iunie 2014, pronunțată de Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justific în Dosarul nr. 1225/1/2014 definitivă, precum și dispozițiile imperative privind eliberarea din funcție ca urmare a intervenirii unei condamnări definitive, Plenul C.S.M. urmează să propună președintelui României eliberarea din funcția de procuror a domnului C.D., procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Deși, domnul C.D., procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, suspendat din funcție ca urmare a punerii în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, a solicitat la data de 12 martie 2014, eliberarea din funcție,, prin pensionare, potrivit dispozițiilor art. 82 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Plenul C.S.M. apreciază că trebuie analizată cu prioritate eliberarea din funcție a magistratului ca urmare a săvârșirii cu intenție a unei infracțiuni. Plenul C.S.M. apreciază că, pe perioada suspendării, magistratul nu beneficiază de niciunul din drepturile care rezultă din calitatea de magistrat, dat fiind faptul că pe perioada suspendării atât drepturile, cât și obligațiile referitoare la interdicții și incompatibilități sunt suspendare. De altfel, potrivit art. 49 alin. (4) C. muncii, "în cazul suspendării contractului individual de muncă din cauza unei fapte imputabile salariatului, pe durară suspendării, acesta nu va beneficia de niciun drept care rezultă din calitatea sa de salariat". Cererea prin care magistratul a solicitat pensionarea reprezintă o cerere prin care se urmărește tocmai valorificarea unui drept ce decurge exclusiv clin calitatea de magistrat, drept care este suspendat. Mai mult, Plenul constată că în materia procedurii disciplinate, pe perioada unei astfel de proceduri, soluționarea cererii de acordare a pensiei de serviciu se suspenda până la soluționarea definitivă a acțiunii, astfel cum rezultă din art. 52 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind C.S.M., republicată, cu modificările ulterioare. Prin urmare, cu atât mai mult, pe perioada suspendării din funcția de judecător sau procuror, ca urmare a punerii în mișcare a acțiunii penale, nu este posibilă analizarea de către Plen a cererii de eliberare din funcție, prin pensionare, întrucât operează suspendarea, astfel că până la soluționarea cauzei pentru care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, Plenul nu poate să se pronunțe. Totodată, Plenul C.S.M. are în vedere faptul că trebuie făcută o distincție între dreptul la pensia de serviciu, drept conferit exclusiv de calitatea de magistrat și dreptul la una dintre categoriile de pensii conferite în virtutea dispozițiilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, Plenul apreciază că, pe perioada suspendării din funcție, ca urmare a săvârșirii cu intenție a unei infracțiuni, un magistrat nu poate beneficia de un drept conferit exclusiv de funcția de magistrat, respectiv pensia specială acordată potrivit Legii nr. 303/2004, însă poate beneficia de acordarea unei pensii publice în condițiile Legii nr. 19/2000. La adoptarea acestei soluții Plenul a avut în vedere că, în raport cu natura motivelor care conduc la eliberarea din funcția de judecător sau procuror, conform art. 65 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, eliberarea din funcție prin pensionare se circumscrie motivelor neimputabile de încetare a activității, în timp ce intervenirea condamnării definitive pentru unele infracțiuni se înscrie în categoria motivelor imputabile; în cazul în care există concurs între un caz de eliberare din funcție pentru motive imputabile și un caz de eliberare din funcție din motive neimputabile, trebuie să se dea eficiență cazului eliberării din funcție din motive imputabile, o interpretare contrară fiind de natură să conducă la eludarea prevederilor legale. Față de considerentele de mai sus, Plenul C.S.M. nu a putut soluționa solicitarea de eliberare din funcție, prin pensionare, formulată de domnul procuror C.D., suspendat din funcție, până la încetarea cazului de suspendare. Or, încetarea cazului de suspendare a fost determinată de condamnarea definitivă a domnului procuror C.D. pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni, ceea ce atrage, în mod imperativ, eliberarea din funcție, potrivit art. 65 din Legea nr. 303/2004. Având în vedere că, s-a dispus, cu prioritate, eliberarea din funcția procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a domnului procuror C.D., ca urmare a condamnării definitive pentru săvârșirea unei infracțiuni, Plenul C.S.M. urmează să respingă cererea sa eliberare din funcție, prin pensionare, prin vot direct și secret, cu majoritatea voturilor membrilor prezenți”.

Întâmpinarea intimatului C.S.M. Intimatul C.S.M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea contestației formulate, arătând în fapt și în drept, următoarele: La data de 16 ianuarie 2013 a fost înregistrată la C.S.M. cererea domnului C.D., procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin care a solicitat eliberarea sa din funcția de procuror, prin pensionare. Prin Hotărârea secției pentru procurori nr. 18 din 30 ianuarie 2013, s-a dispus suspendarea din funcția de procuror, începând cu data de 30 ianuarie 2013, a domnului C.D., procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca urmare a punerii în mișcare a acțiunii penale împotriva sa. Drept urmare, în ședința Plenului C.S.M. din 30 ianuarie 2013, s-a hotărât amânarea discutării propunerii de eliberare din funcție, prin pensionare, a domnului C.D., suspendat din funcție, ca urmare a punerii în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, până la încetarea suspendării. Prin Hotărârea nr. 484 din 04 iunie 2013, Plenul C.S.M. a luat act de solicitarea domnului C.D. de renunțare la cererea sa de eliberare din funcția de procuror, prin pensionare. Ulterior, reclamantul a revenit cu alte cereri, prin care a reiterat solicitarea sa de eliberare din funcție prin pensionare. Prin Rechizitoriul nr. 1052/P/2012 din 11 iulie 2013, secția de urmărire penală și criminalistică, din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus trimiterea în judecată a contestatorului, iar prin sentința penală nr. 1115 din 11 decembrie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 3951/1/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, l-a condamnat la pedeapsa de un an închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ari. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată. Împotriva sus menționatei sentințe a fost declarat apel, apelul fiind soluționat la data de 23 iunie 2014, prin Decizia nr. 74 de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin Hotărârea nr. 877 din 3 iulie 2014 a Plenului C.S.M., ce face obiectul cauzei pendinte, s-a propus președintelui României eliberarea din funcție a domnului C.D., procuror la parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca urmare a condamnării definitive pentru săvârșirea unei infracțiuni, fiind totodată respinsă cererea acestuia de eliberare din funcție, prin pensionare. Potrivit prevederilor art. 65 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare: „Judecătorii și procurorii sunt eliberați din funcție în următoarele cazuri: a) demisie: b) pensionare, potrivii legii; c) transfer într-o altă funcție, în condițiile legii: d) incapacitate profesională; e) ca sancțiune disciplinară; f) condamnarea definitivă a judecătorului sau procurorului pentru o infracțiune; g) încălcarea dispozițiilor art. 7; h) nepromovarea examenului prevăzut la art. 33 alin. (14); i) neîndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 14 alin. (2) lit. a), c) și e)". Alin. (2) al articolului în discuție dispune după cum urmează: "Eliberarea din funcție a judecătorilor și procurorilor se dispune prin decret al Președintelui României, la propunerea C.S.M." Este adevărat că textul evocat mai sus nu stabilește o ordine de prioritate în situația în care intervin două sau mai multe cauze ce pot conduce la eliberarea din funcție a unui magistrat. Cu toate acestea, din ansamblul reglementării Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, rezultă în opinia C.S.M. că acest act normativ face distincție între motivele imputabile, și respectiv, cele neimputabile de eliberare din funcție a unui judecător sau procuror, reglementând anumite drepturi pentru magistrații eliberați din motive neimputabile (art. 33 alin. (1), art. 65 alin. (6) și art. 82 alin. (5)) Eliberarea din funcție prin pensionare se circumscrie motivelor neimputabile de încetare a activității, în timp ce intervenirea unei condamnări definitive pentru săvârșirea unei infracțiuni face parte din categoria motivelor imputabile de încetare a activității unui magistrat, respectiv de eliberare a sa din funcție. Legea nu stabilește o ordine de prioritate când intră în concurs două sau mai multe cauze ce conduc la eliberarea din funcție a magistratului, o astfel de prioritate trebuie stabilită, în concret, în funcție de circumstanțe, date fiind consecințele eliberării din funcție pe motive imputabile. Astfel de argumente susțin opinia Plenului C.S.M. de amânare a discutării cererii contestatorului de eliberare din funcție prin pensionare, amânare ce nu poate fi asimilată unui refuz nejustificat de soluționare a solicitării acestuia. Prin Hotărârea nr. 334 din 13 martie 2014, Plenul C.S.M. a stabilit, de principiu, că solicitările de eliberare din funcție, prin pensionare, formulate de judecători/procurori suspendați din funcție se amână până la încetarea cazului de suspendare. S-a apreciat că, pe perioada suspendării din funcție, magistratul nu va beneficia de niciunul din drepturile care rezultă din calitatea de magistrat, în această perioadă, atât drepturile, cât și obligațiile referitoare la interdicții și incompatibilități, fiind suspendate. De altfel, potrivit art. 49 alin. (4) C. muncii, „în cazul suspendării contractului individual de muncă din cauza unei fapte imputabile salariatului, pe durata suspendării, acesta nu va beneficia de nici un drept care rezultă din calitatea sa de salariat". Cererea prin care magistratul solicită pensionarea anticipată reprezintă o cerere prin care se urmărește valorificarea unui drept ce decurge exclusiv din calitatea de magistrat, drept care este suspendat. Totodată, Plenul C.S.M. a apreciat că, pe perioada suspendării din funcție, un magistrat are suspendat dreptul la pensia de serviciu, drept conferit exclusiv de calitatea de magistrat, însă nu și dreptul la acordarea unei pensii publice, potrivit Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare. De asemenea, s-a constatat că, în materia procedurii disciplinare, pe perioada acesteia, soluționarea cererii de acordare a pensiei de serviciu se suspendă până la soluționarea definitivă a acțiunii, în conformitate cu art. 52 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind C.S.M., republicată, cu modificările ulterioare. Cu atât mai mult, Plenul a apreciat că, pe perioada suspendării din funcția de judecător sau procuror ca urmare a punerii în mișcare a acțiunii penale, nu este posibilă analizarea cererii de eliberare din funcție, prin pensionare, întrucât operează suspendarea, astfel că până la soluționarea cauzei pentru care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, plenul nu poate să se pronunțe. Cauza instituită la lit. f) a art. 65 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ar putea fi astfel înlăturată discreționar, prin simpla manifestare de voință a magistratului, în sensul formulării unei cereri de pensionare, după punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa și suspendarea sa din funcție până la momentul soluționării definitive a procesului penal. În condițiile expuse, textul nu și-ar mai putea găsi niciodată aplicabilitatea în opinia intimatului; or, normele de drept trebuie aplicate și interpretate în sensul producerii de efecte. Cu atât mai mult, cererea contestatorului privind eliberarea sa din funcție prin pensionare cu titlu retroactiv, începând cu data de 16 ianuarie 2013, dată la care a formulat prima sa cerere în acest sens și la care ulterior a renunțat, luându-se act de această renunțare la data de 4 iunie 2014, prin Hotărârea nr. 484 a Plenului C.S.M., nu mai poate fi primită, în condițiile în care, astfel cum s-a arătat deja, acesta a fost între timp condamnat definitiv, potrivit Deciziei nr. 74 pronunțată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Totodată, față de argumentele mai sus expuse, nu pot fi reținute pretinsele încălcări invocate de contestator, referitoare la prevederile art. 41. art. 47. art. 1 alin. (5), art. 135 alin. (2) și art. 20 din Constituția României, prin raportare la cele ale an. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și la cele ale art. 16 pct. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale. Referitor la pretinsa încălcare a prezumției de nevinovăție din perspectiva susținută de contestator, s-a învederat că nici această susținere nu poate fi reținută, întrucât a beneficiat de această prezumție până la momentul condamnării sale definitive printr-o hotărâre a instanței penale. Nici argumentele referitoare la pretinsa sa discriminare nu pot fi reținute, eliberarea din funcție ca urmare a unei condamnări definitive dispunându-se față de toți cei aflați într-o astfel de situație, când intră în concurs cu o cerere de eliberare din funcție prin pensionare formulată, de regulă, după demararea demersurilor în procesul penal. Astfel, practica constantă a C.S.M. cu privire la cererile de eliberare din funcție prin pensionare, formulate de magistrați suspendați din funcție, a fost de amânare a discutării acestora, până la încetarea cazului de suspendare. Asemenea hotărâri s-au luat, de exemplu, în ședințele Plenului C.S.M. din datele de 07 mai 2012, 30 ianuarie 2013 și 23 ianuarie 2014, în legătură cu domnii G.S., N.M. și T.A.Ș. A fost reiterată împrejurarea că prin Hotărârea nr. 334 din 13 martie 2014, Plenul C.S.M. a stabilit, de principiu, că solicitările de eliberare din funcție, prin pensionare, formulate de judecători/procurori suspendați din funcție se amână până la încetarea cazului de suspendare. Concluzionând, față de argumentele mai sus prezentate, intimatul C.S.M. a arătat că în cauză nu poate fi reținută existența unui refuz nejustificat de soluționare a unei cereri. În fine, a mai arătat intimatul C.S.M., cu referire la susținerile contestatorului privitoare la modificările și completările aduse Legii nr. 303/2004, prin Legea nr. 118/2014, că nu se regăsește contestatorul în ipoteza descrisă de art. 83 2 alin. (1) din Legea nr. 118/2004.

Răspunsul contestatorului la întâmpinarea intimatului C.S.M. Prin răspunsul formulat, față de susținerile intimatului, contestatorul le-a combătut, în principal prin reiterarea susținerilor din cuprinsul contestației inițiale și a cererii completatoare. În plus, contestatorul a făcut trimitere la un precedent de practică în materie, respectiv la Decizia Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția de contencios aadministrativ și fiscal nr. 2032 din 30 aprilie 2014, prin care, cu referire la dl. N.M., aflat într-o situație similară cu a sa, s-a dispus anularea hotărârii Plenului C.S.M. cu obligarea la emiterea unei noi hotărâri prin care să se propună eliberarea din funcție prin pensionare. În ceea ce-l privește, contestatorul a solicitat ca intimatul C.S.M. să fie obligat la emiterea unei noi hotărâri prin care să se propună președintelui României eliberarea sa din funcție, prin pensionare, începând cu data de 16 ianuarie 2013.

Soluția și considerentele instanței asupra contestației formulate Înalta Curte, învestită în condițiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările ulterioare, cu soluționarea contestației de față,în limitele investirii sale, generate de obiectul hotărârii atacate, examinând înscrisurile aflate la dosar prin prisma susținerilor părților și raportat la prevederile legale aplicabile constată că nu se susțin motivele de nelegalitate invocate, cu privire la actul atacat, în considerarea celor în continuare arătate. Cu referire la situația de fapt generatoare a litigiului, Înalta Curte reține cu prioritate că, atât prin contestația inițială cât și prin cererile completatoare și notele scrise ulterioare, contestatorul C.D. a arătat și reiterat semnificația datei de 16 ianuarie 2013, ca fiind data inițială de solicitare a eliberării sale din funcție prin pensionare, în raport de care se impune a fi analizată întreaga situație generată de actul atacat, cu atât mai mult cu cât, în opinia sa, cererea datată 16 ianuarie 2013 nu a fost soluționată nici până în prezent. Contrar susținerilor contestatorului, raportat la înscrisurile aflate la dosar, Înalta Curte reține că, în adevăr, acesta a formulat o primă cerere adresată intimatului C.S.M., prin care a solicitat eliberarea sa din funcție, prin pensionare, la data de 16 ianuarie 2013, însă ulterior, respectiv la data de 17 aprilie 2013, prin adresă a declarat expres că renunță la respectiva cerere de eliberare din funcția de procuror, prin pensionare. Drept urmare, prin Hotărârea nr. 484 din 4 iunie 2013 a Plenului C.S.M. s-a luat act de o atare solicitare, făcându-se în mod clar trimitere la chiar manifestarea de voință exprimată de dl. C.D. care, la acel moment, deținea calitatea de procuror, fiind însă suspendat din funcție începând cu data de 30 ianuarie 2013, ca urmare a punerii în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, dispusă printr-o altă hotărâre, respectiv Hotărârea nr. 18 din 30 ianuarie 2013 a secției pentru procurori a C.S.M. Ambele aceste hotărâri se află la dosar și nu au fost contestate de către contestator. Raportat la conținutul lor, se reține că nu pot fi ignorate și nici nevalorificate efectele juridice generate de chiar manifestarea de voință, exprimată fără echivoc de către contestator, în sensul renunțării exprese la cererea de pensionare inițială din data de 16 ianuarie 2013, de care s-a luat act printr-o hotărâre de Plen C.S.M. ce nu a mai fost însă contestată. Așa fiind, repunerea în discuție, în contextul de față, al contestării altei Hotărâri de Plen, cu nr. 877 din 3 iulie 2014, a unei solicitări asupra căreia chiar contestatorul a renunțat definitiv, nu poate constitui decât un simplu element de fapt, analizat în contextul întregii situații factuale și în succesiunea actelor emise în ceea ce-l privește, nu însă și un motiv de nelegalitate derivând din pretinsa nesoluționare a respectivei cereri. După cum s-a arătat și în actul atacat în prezenta cauză, ulterior renunțării din aprilie 2014 la prima cerere de eliberare din funcție prin pensionare, datată 16 ianuarie 2013, contestatorul a formulat alte cereri, având același obiect, ceea ce face ca în cuprinsul Hotărârii nr. 877 din 3 iulie 2014 să fi fost analizată cererea nouă de eliberare din funcție din 12 martie 2014, în contextul examinării însă cu prioritate a eliberării din funcție a magistratului ca urmare a săvârșirii cu intenție a unei infracțiuni. Așadar, concluzionând asupra unui prim aspect, și anume cel vizând cererea asupra căreia se impunea a se pronunța Plenul C.S.M., Înalta Curte reține că nu sunt fondate criticile contestatorului în sensul că cererea inițială din ianuarie 2013 nu putea fi „reactivată”, urmare a renunțării exprese din partea contestatorului, în condițiile sus arătate. Așa fiind toate criticile subsumate acestei chestiuni urmează a fi apreciate ca neîntemeiate. Printr-un set distinct de motive și susțineri contestatorul a criticat actul atacat pentru a fi menționat că pe durata suspendării din funcție nu beneficiază de drepturile ce decurg din calitatea de magistrat. O atare critică nu este întemeiată și de altfel nici nu prezintă deplină relevanță în cauză în condițiile în care prin actul atacat s-a dispus eliberarea din funcție după încetarea cazului de suspendare, respectiv la 3 iulie 2014, după ce hotărârea penală de condamnare a contestatorului a rămas definitivă prin Decizia nr. 74 din 23 iunie 2014 (completul de 5 judecători al Înaltei Curții de Casație și Justiție). Procedând în acest mod, intimatul C.S.M. a urmat și s-a conformat procedurilor cu valoare de principiu stabilite prin Hotărârea nr. 334 din 13 martie 2014, de asemenea neatacată, prin care s-a decis ca solicitările de eliberare din funcție prin pensionare, de judecătorii sau procurorii suspendați din funcție să fie amânate până la încetarea cazului de suspendare, pe considerentul că în intervalul suspendării, atât drepturile cât și obligațiile referitoare la interdicții și incompatibilități sunt suspendate. Așa fiind, în ceea ce-l privește pe contestator, nu se susține nici acest motiv de nelegalitate, cererea sa ulterioară de pensionare formulată în intervalul suspendării din funcție dispusă prin hotărârea secției pentru procurori nr. 18 din 30 ianuarie 2013, fiind în mod efectiv soluționată după rămânerea definitivă a hotărârii penale de condamnare și deci ulterior încetării motivului suspendării dispuse la 30 ianuarie 2013. În legătură cu acest aspect Înalta Curte reține totodată, în ciuda naturii complexe și extinse a criticilor și susținerilor contestatorului, ce vizează inclusiv drepturile salariale ce i-au fost îngrădite pe durata suspendării din funcție, că obiectul analizei, în raport de investirea în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată cu modificări, îl constituie numai soluția dispusă prin Hotărârea intimatului nr. 877 din 3 iulie 2014, constând în propunerea de eliberare din funcție a contestatorului, urmare a unei condamnări definitive pentru săvârșirea unei infracțiuni și respectiv în respingerea cererii de eliberare din funcție prin pensionare. Din această perspectivă, raportat la prevederile art. 65 alin. (1) lit. f) și alin. (2) din Legea nr. 304/2004, republicată, sus redat, Înalta Curte arată că nu se poate reține că intimatul C.S.M. și-ar fi exercitat dreptul de apreciere și de alegere a motivului imputabil de eliberare din funcție, în mod arbitrar, abuziv, în afara limitelor conferite de lege puterii sale discreționare, chiar în lipsa unei prevederi legale exprese prin care să fie reglementată o ordine de prioritate atunci când intră în concurs două sau mai multe cauze care conduc la eliberarea din funcție a judecătorului sau procurorului. Nu mai puțin însă, Înalta Curte reafirmă că în contextul cauzei de față, raportat chiar la obiectul analizei întreprinse de intimatul C.S.M. prin actul atacat, că excede cenzurii și examinării legalității de către această instanță a deciziei de pensionare emise în favoarea contestatorului și a drepturilor derivând din conținutul acestui act, necontestat conform procedurilor distincte care de asemenea exced competențelor materiale ale acestei instanțe. Mai mult, este de precizat astfel cum a afirmat și intimatul C.S.M. prin întâmpinarea depusă, că nu-i sunt aplicabile în nici un mod contestatorului prevederile art. 83 2 alin. (1) din Legea nr. 118/2004, pentru completarea Legii nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor și este firesc să fie așa câtă vreme contestatorul nu a suferit o condamnare pentru o infracțiune de corupție și ca atare nu se impune aplicarea sancțiunii cuprinse în textul arătat în sensul înlăturării de la beneficiul pensiei de serviciu prevăzut de art. 81 și 82 din Legea nr. 303/2004. În fine, concluzionând pe acest aspect, Înalta Curte arată că în condițiile în care, în cuprinsul actului atacat nu se face nicio mențiune și nici nu s-a dispus vreo măsură cu referire la drepturile de pensie ale contestatorului, cuprinse într-o decizie de pensionare (Decizia nr. 190664 din 9 mai 2012 eliberată de C.J.P. sector 5) rămasă definitivă, prin necontestare în termenul legal, despre care intimatul C.S.M. avea deplină cunoștință, actul fiind depus și anexat cererilor de pensionare chiar de către contestator, în mod evident că nici analiza de legalitate a Înaltei Curți nu vizează și nici nu afectează o atare decizie, dată fiind,cum s-a arătat deja, și necompetența materială a acestei instanțe într-o atare materie. Prin urmare, raportat la cele sus precizate, se va reține că și celelalte critici de nelegalitate ale contestatorului în conexiune cu dezlegările date de Înalta Curte, apar ca nefiind întemeiate și urmează a fi respinse ca atare. În fine, nefondate apar și susținerile referitoare la aplicarea și interpretarea unitară de către Înalta Curte a prevederilor art. 65 din Legea nr. 303/2004, cu trimitere expresă la Decizia Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția de contencios aadministrativ și fiscal, nr. 2032 din 30 aprilie 2014 privindu-l pe dl. N.M., întrucât premisele factuale ca și cele juridice între cele două cauze, sunt diferite, în sensul că în cazul din urmă arătat, hotărârea invocată a fost precedată de o altă decizie judecătorească irevocabilă care a obligat practic C.S.M. să soluționeze cererea de eliberare din funcție, prin pensionare, chiar pe durata suspendării din funcție, ceea ce în cazul contestatorului nu a existat. Reținând așadar, în limitele și pentru argumentele sus arătate, că hotărârea de plen atacată nu este afectată de viciul nelegalității și că, pentru aceleași motive, nu pot fi primite criticile contestatorului, urmează ca Înalta Curte să respingă ca neîntemeiată contestația formulată în baza art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificări.