ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 419/2017

Decizia nr. 419/2017

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Hotărârea supusă controlului judiciar;

Prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 413 din 29 aprilie 2015 a fost dispusă suspendarea soluționării solicitării de eliberare din funcție prin pensionare a contestatorului, judecător la Tribunalul Dâmbovița, la acea dată suspendat din funcție (începând cu data de 7 iunie 2013) până la soluționarea definitivă a cauzei penale, în conformitate cu disp. art. 83

2

alin. (2) din Legea nr. 303/2004.

Prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 503 din 20 mai 2015 a fost respinsă cererea de eliberare din funcție prin pensionare, formulată de contestator, fiind propusă președintelui României eliberarea din funcție a acestuia, judecător la Tribunalul Dâmbovița, ca urmare a condamnării definitive pentru săvârșirea unei infracțiuni.

La data de 28 mai 2015, prin Decretul președintelui României nr. 496, contestatorul a fost eliberat din funcție.

La data de 22 octombrie 2015 s-a înregistrat contestația formulată de A. care a solicitat în contradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturii anularea Hotărârilor Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 413 din 29 aprilie 22015 și nr. 503 din 20 mai 2015.

În motivarea căii de atac contestatorul arată că cele două hotărâri au fost emise cu aplicarea greșită a legii, întrucât nu există temei legal pentru suspendarea solicitării de eliberare din funcție prin pensionare, având în vedere principiul neretroactivității legii civile. Dispozițiile art. 83

2

alin. (2) din Legea nr. 303/2004 se aplică numai pentru infracțiuni săvârșite după data de 14 iulie 2014, în timp ce infracțiunea pentru care a fost condamnat definitiv a fost săvârșită în noiembrie 2010.

În opinia contestatorului, un alt motiv de nelegalitate a hotărârilor atacate constă în faptul că Consiliul Superior al Magistraturii nu are competența funcțională de a emite acte administrative care să producă efecte în ceea ce privește eliberarea din funcție prin pensionare a judecătorilor și procurorilor, astfel că propunerea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind eliberarea din funcție nu reprezintă un act administrativ tipic.

Nu există un text normativ care să autorizeze preeminența eliberării din funcția de judecător ca urmare a condamnării definitive pentru săvârșirea de infracțiuni, în raport cu eliberarea din funcție prin pensionare.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 18 decembrie 2015, Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a arătat că textul art. 65 din Legea nr. 303/2004 reglementează enumerativ situațiile în care judecătorii și procurorii pot fi eliberați din funcție, însă disp. art. 83

2

din aceeași lege stabilește foarte clar ordinea de soluționare a cererilor de eliberare din funcție, în caz de concurs între eliberarea din funcție prin pensionare și eliberarea din funcție ca urmare a unei condamnări definitive.

Se mai arată că hotărârile atacate, prin care au fost puse în aplicare dispozițiile imperative ale legii au fost emise în temeiul dispozițiilor Legii nr. 303/2004, după intrarea în vigoare a modificărilor aduse prin Legea nr. 118/2014, astfel că nu se poate reține încălcarea principiului neretroactivității legii civile.

Examinând, în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 hotărârile atacate, de suspendare a solicitării de eliberare din funcție prin pensionare a dlui A. (suspendat din funcție la acea dată, începând cu 7 iunie 20133) până la soluționarea definitivă a cauzei penale, respectiv de respingere a cererii de eliberare din funcție prin pensionare și de propunere a eliberării din funcție ca urmare a condamnării penale definitive.

Cele două hotărâri contestate au natura juridică de acte administrative cu caracter individual, conform disp. art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, fiind emise de o autoritate publică, în vederea executării în concret a legii și vizează cariera și drepturile unui judecător.

Astfel, nu poate fi reținută critica contestatorului, care susține că propunerea de eliberare din funcție prin pensionare a judecătorilor este doar o operațiune administrativă, întrucât aceasta a fost emisă în temeiul disp. art. 35 lit. a) din Legea nr. 317/2004, republicată.

De asemenea, critica contestatorului privind încălcarea principiului neretroactivității legii civile este nefondată.

Dispozițiile art. 83

2

din Legea nr. 303/2004 republicată au fost introduse prin Legea nr. 118/2014 intrată în vigoare la data de 27 iulie 2014, iar hotărârile atacate au fost emise de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii ulterior intrării în vigoare a acestor dispoziții legale, astfel că nu se poate vorbi despre o încălcare a principiului neretroactivității legii civile.

Actele administrative atacate au fost emise în temeiul disp. art. 83

2

din Legea nr. 303/2004 cu modificările ulterioare, dispoziții legale imperative și de imediată aplicare, iar împrejurarea că faptele pentru care a fost condamnat contestatorul și cererea de eliberare din funcție prin pensionare sunt anterioare introducerii acestui articol prin Legea nr. 118/2004, nu prezintă relevanță în cauză.

În ceea ce privește situația concursului dintre două cazuri de eliberare din funcție, în mod judicios, în acord cu practica sa administrativă, intimatul a acordat prevalență scopului legii, respectiv consecințelor ce decurg din eliberarea din funcție pentru motive neimputabile, respectiv imputabile.

Concluzia adoptată de autoritatea intimată, în sensul că are prioritate cazul de la lit. f) al art. 65 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 este judicioasă, fiind susținută și de jurisprudența secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți (Decizia nr. 2115 din 23 iunie 2016, Decizia nr. 356 din 30 ianuarie 2015).

Chiar dacă textul art. 65 nu stabilește o ordine de prioritate între cauzele care pot conduce la eliberarea din funcție a unui magistrat, din ansamblul reglementărilor Legii nr. 303/2004, rezultă că o astfel de prioritate trebuie stabilită în concret, în funcție de circumstanțe, dat fiind consecințele eliberării din funcție pe motive imputabile.

Aceasta a fost și rațiunea pentru care Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât suspendarea soluționării solicitării de eliberare din funcție prin pensionare a contestatorului până la soluționarea dosarului penal în care era implicat, în acord cu Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 334 din 13 martie 2014, prin care s-a stabilit, de principiu, că solicitările de eliberare din funcție, prin pensionare, formulate de judecătorii/ procurorii suspendați din funcție se amână până la încetarea cazului de suspendare.

Din această perspectivă, raportat la prevederile art. 65 alin. (1) lit. f) și alin. (2) din Legea nr. 303/2004, Înalta Curte apreciază că nu se poate reține că intimatul Consiliul Superior al Magistraturii și-ar fi exercitat dreptul de apreciere și de alegere a motivului imputabil de eliberare din funcție, în mod arbitrar, abuziv, în afara limitelor conferite de lege, chiar în lipsa unei prevederi legale exprese prin care să fie reglementată o ordine de prioritate atunci când intră în concurs două sau mai multe cauze care conduc la eliberarea din funcție a judecătorului/ procurorului.

Reținând așadar, în limitele și pentru argumentele sus-arătate că hotărârile plenului atacate nu sunt afectate de viciul nelegalității, urmează ca Înalta Curte să respingă ca neîntemeiată contestația formulată în baza art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația formulată de A. împotriva Hotărârilor Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 413 din 29 aprilie 2015 și nr. 503 din 20 mai 2015.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2017.