Decizia nr. 2115/2016 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — contestație

Circumstanțele cauzei. Hotărârea supusă controlului judiciar Prin Hotărârea nr. 666 din 03 septembrie 2012 a Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, modificată prin Hotărârea nr. 844 din 8 octombrie 2012, s-a dispus suspendarea din funcția de judecător a contestatoarei A., judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, ca urmare a punerii în mișcare a acțiunii penale împotriva sa. Prin Hotărârea nr. 693 din 22 iunie 2015 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii s-a propus Președintelui Românei eliberarea din funcția de judecător, prin demisie, a aceleiași persoane, în temeiul art. 65 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 Prin Hotărârea nr. 741 din 30 iunie 2015, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât revocarea Hotărârii nr. 693 din 22 iunie 205 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a dispus înaintarea către Președintele Românei a propunerii de eliberare din funcția de judecător, prin demisie, în temeiul art. 65 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 a contestatoarei A. și, în consecință, a propus Președintelui Românei eliberarea din funcția de judecător, ca urmare a condamnării definitive pentru o infracțiune, în temeiul art. 65 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2004. În cuprinsul acestei din urmă hotărâri s-a reținut că, în raport cu natura motivelor care conduc la eliberarea din funcția de judecător sau procuror, conform art. 65 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, eliberarea din funcție ca urmare a demisiei se circumscrie motivelor neimputabile de încetare a activității, în timp ce intervenirea condamnării definitive pentru unele infracțiuni se înscrie în categoria motivelor imputabile. S-a mai arătat că, în ipoteza în care există concurs între un caz de eliberare din funcție pentru motive imputabile și un caz de eliberare din motive neimputabile, trebuie să se dea eficiență cazului eliberării din funcție din motive imputabile, o interpretare contrară fiind de natură să conducă la eludarea prevederilor legale. Totodată, s-a constatat că Hotărârea nr. 693 din 22 iunie 2015 a Plenului CSM prin care s-a dispus înaintarea către Președintele Românei a propunerii de eliberare din eliberarea din funcția de judecător, prin demisie, nu a produs efecte juridice, dat fiind faptul că decretul de eliberare din funcție nu a fost publicat în M. Of. al României, astfel încât s-a apreciat că se poate dispune revocarea acestei hotărâri.

Motivele contestației La data de 1 iulie 2015 s-a înregistrat contestația formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 741 din 30 iunie 2015 a Plenului CSM, solicitându-se anularea acesteia, să se constate intervenită încetarea calității de magistrat prin demisie, la data de 1 iunie 2015 sau, cel mai târziu, la data de 19 iunie 2015, să fie obligat intimatul Consiliul Superior al Magistraturii să propună Președintelui României eliberarea din funcție a contestatoarei prin demisie, conform Hotărârii CSM din 693 din 22 iunie 2015. În motivarea căii de atac exercitate, s-a arătat că practica administrativă a Consiliului Superior al Magistraturii bazată pe interpretarea dispozițiilor art. 65 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în sensul prevalenței cauzelor imputabile de eliberare din funcția de judecător/ procuror în raport cu cauzele neimputabile de eliberare din funcție, nu este justificată. În lipsa unei reglementări legale pentru situația în care intervin simultan mai multe cauze de eliberare din funcție - afirmă contestatoarea - va prevala data intervenirii fiecărei cauze, potrivit principiului prior în (...), indiferent dacă aceasta este imputabilă sau nu magistratului în cauză. Demisia sa a intervenit la data de 19 iunie 2015, când a fost înregistrată la intimat, și a produs efecte la aceeași dată, neputând fi supusă vreunei cenzuri, astfel că intimatul nu putea face altceva decât să ia act de manifestarea de voință a titularei și să propună Președintelui României eliberarea din funcție în acest mod.

Apărările Consiliului Superior al Magistraturii Prin întâmpinarea înregistrată la data de 15 octombrie 2015, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată. Intimatul a arătat că, deși dispozițiile art. 65 din Legea nr. 303/2004 nu stabilesc o ordine de prioritate în situația în care intervin două sau mai multe cauze ce pot conduce la eliberarea din funcție a unui magistrat, din ansamblul reglementării Legii nr. 303/2004, rezultă că o astfel de prioritate trebuie stabilită în concret, în funcție de circumstanțe, date fiind consecințele eliberării din funcție pe motive imputabile și pentru a se evita eludarea acestora. Intimatul a făcut trimitere la practica sa constantă în materie, în sensul eliberării din funcție a magistraților din motivul imputabil al condamnării definitive pentru o infracțiune, în detrimentul motivelor care nu implică o culpă a judecătorului sau procurorului, cum sunt demisia și pensionarea.

Procedura derulată În aplicarea dispozițiilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, intimatul a depus la dosar hotărârea atacată, precum și întreaga documentație care a stat la baza emiterii acesteia. Ambele părți s-au prevalat de jurisprudența favorabilă punctului lor de vedere. Contestatoarea a depus la dosar Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, nr. 2032 din 30 aprilie 2014, iar intimatul a invocat Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal nr. 356 din 30 ianuarie 2015. Intimatul a atașat mai multe hotărâri în sprijinul afirmației că practica sa este constantă în materie: hotărârile Plenului CSM nr. 857, 877 și 1060, toate din anul 2014, iar contestatoarea extrase din doctrina relevantă de dreptul muncii, privind demisia. În ședința publică de la 18 martie 2016, contestatoarea a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 65 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, solicitând ca instanța de contencios constituțional să confere textului legal interpretarea care se impune, în contextul în care Consiliul Superior al Magistraturii l-a interpretat și aplicat într-o manieră care adaugă la lege. Autoarea excepției a susținut că interpretarea criticată contravine dispozițiilor art. 1, 41, 42, 61 și 124 din Constituție. Prin pct. de vedere înregistrat la data de 4 aprilie 2016, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale ca inadmisibilă, cu motivarea că argumentele referitoare la greșita interpretare a textului legal nu reprezintă veritabile critici de neconstituționalitate, ci aspecte care urmează a fi tranșate de instanța de judecată care exercită controlul de legalitate asupra hotărârii Plenului Consiliul Superior al Magistraturii, în acest sens fiind jurisprudența Curții Constituționale.

Considerentele Înaltei Curți asupra contestației Examinând, mai întâi, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 65 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, Înalta Curte constată că aceasta nu poate trece de filtrul de admisibilitate instituit prin art. 29 din Legea nr. 47/1992. Practic, argumentele autoarei excepției nu reprezintă veritabile critici de neconstituționalitate care să justifice intervenția Curții Constituționale, ci constituie critici la adresa modului în care intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a interpretat și aplicat prevederea normativă atacată. Or, controlul de constituționalitate vizează verificarea conformității legii cu Constituția iar nu interpretarea și aplicarea acesteia, care constituie apanajul instanțelor de judecată, sens în care Curtea Constituțională s-a pronunțat prin mai multe decizii (e.g. Decizia nr. 807/2015). Analizând apoi în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, Hotărârea nr. 741 din 30 iunie 2015 prin care Plenul CSM și-a revocat propria Hotărâre nr. 693 din 22 iunie 2015 și a propus Președintelui României eliberarea din funcția de judecător a contestatoarei, suspendată din funcție, ca urmare a condamnării definitive pentru o infracțiune, în temeiul dispozițiilor art. 65 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2004, Înalta Curte constată că motivele invocate nu au aptitudinea de a răsturna prezumția de legalitate de care beneficiază actul administrativ atacat. În esență, litigiul de față reclamă dezlegarea a două probleme: (1) dacă intimatul mai putea să-și revoce hotărârea anterioară prin care dispusese înaintarea către Președintele României a propunerii de eliberare din funcția de judecător, prin demisie și (2), în ipoteza unui răspuns afirmativ, dacă în situația concursului dintre două cazuri de eliberare din funcție se acordă prevalență celui imputabil. Referitor la prima chestiune, trebuie punctat că potrivit art. 65 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, eliberarea din funcție a judecătorilor și procurorilor se dispune prin decret al Președintelui României, la propunerea CSM. Până la publicarea decretului de eliberare din funcție, actul administrativ anterior, Hotărârea PCSM nr. 693 din 22 iunie 2015 nu a intrat în circuitul civil și nu a produs efecte juridice - în sensul art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 - așa încât putea fi revocat de către emitent. Conchizând în această privință, contrar susținerilor contestatoarei, actul său unilateral de demisie nu și-a produs efectele la data înregistrării cererii: 19 iunie 2015, nici la data hotărârii CSM prin care s-a valorificat această manifestare de voință, ci, conform celor arătate anterior, urma să producă efecte la momentul publicării decretului prezidențial (sau la data indicată în aceasta ca fiind data eliberării din funcție), însă acest lucru nu s-a întâmplat. A doua problemă vizează modul în care intimatul a tranșat situația concursului dintre două cazuri de eliberare din funcție. Potrivit art. 65 alin. (1) lit. a) și f) din Legea nr. 303/2004, "Judecătorii și procurorii sunt eliberați din funcție în următoarele cazuri: a) demisie; (...) f) condamnarea și amânarea aplicării pedepsei dispuse printr-o hotărâre definitivă." În condițiile în care legea nu stabilește o ordine de prioritate între cauzele care pot conduce la eliberarea din funcție a unui magistrat, revine interpretului această sarcină. Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, în acord cu practica sa administrativă - indicată la pct. 4 al acestei decizii - a acordat prevalență scopului legii, respectiv consecințelor ce decurg din eliberarea din funcție pentru motive neimputabile, respectiv imputabile. Concluzia adoptată, în sensul că are prioritate cazul de la lit. f) al art. 65 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, este judicioasă. Adoptarea celuilalt punct de vedere expus de contestatoare ar avea drept principal efect eludarea prevederilor legale, prin recunoașterea în favoarea sa a unor drepturi - prevăzute la art. 33 alin. (1), art. 65 alin. (6) ori art. 82 alin. (5) - pe care legiuitorul a intenționat să le acorde numai magistraților eliberați din funcție pentru motive neimputabile. În fine, soluția identificată de către contestatoare cu titlu de jurisprudență favorabilă: Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2032 din 30 aprilie 2014, vizează o altă situație premisă, în sensul că "hotărârea invocată a fost precedată de o altă decizie judecătorească irevocabilă care a obligat practic Consiliul Superior al Magistraturii să soluționeze cererea de eliberare din funcție, prin pensionare, chiar pe durata suspendării din funcție", conform celor arătate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în Decizia nr. 356 din 30 ianuarie 2015, invocată de partea adversă. Ca urmare, Înalta Curte constată că nu există argumente care să susțină teza potrivit căreia Consiliul Superior al Magistraturii și-ar fi depășit marja de apreciere în cauza de față, impunându-se soluția de respingere a contestației, ca nefondată.