ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3167/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție, contestatoarea A., în contradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturii, în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 și art. 65

1

alin. (2) din Legea nr. 303/2004, a formulat contestație împotriva Hotărârii nr. 1224 din 26 octombrie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, solicitând admiterea contestației și desființarea hotărârii atacate.

În motivarea contestației s-a reținut că prin Hotărârea nr. 1224 din 26 octombrie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost respinsă cererea sa de amânare a discutării Notei Direcției resurse umane și organizare nr. x/2017 și s-a decis înaintarea către Președintele României a propunerii de eliberare din funcție a contestatoarei, judecător la Judecătoria Arad, ca urmare a aplicării sancțiunii disciplinare constând în "excluderea din magistratură", dispusă prin Hotărârea nr. 23J din 31 octombrie 2016 a secției de judecători în materia disciplinară, definitivă potrivit Deciziei civile nr. 266 din 9 octombrie 2017 a Înaltei Curți - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2017.

Pentru a se dispune această sancțiune s-au reținut ca abateri disciplinare:

- fapta de a se fi subsumat în fapt activităților prevăzute de art. 306 noul C. proc. pen., în sensul că ar fi căutat să strângă date și informații cu privire la existența unor posibile infracțiuni, identificarea persoanelor care au comis aceste fapte, activități specifice organelor de urmărire penală - art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004;

- fapta de a fi audiat minori în camera de consiliu, în prezența soțului contestatoarei, cu încălcarea dispozițiilor art. 226 noul C. proc. civ. - art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004;

- fapta de a transmite copii ale unor înscrisuri din dosarul nr. x/2015 către Parchet și alte instituții publice - art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004.

De asemenea, sub aspectul laturii subiective, s-a reținut că ar rezulta "intenția clară" de a "manipula legea în mod conștient, folosindu-se de funcția de judecător pentru a strânge probe în susținerea sesizărilor formulate împotriva conducerii B." și că ar fi acceptat "încălcarea confidențialității lucrărilor de care a luat cunoștință în virtutea atribuțiilor de serviciu, în vederea realizării demersului său de a strânge probe împotriva conducerii B.".

În scopul individualizării sancțiunii, au fost avute în vedere "împrejurările, gravitatea concretă, precum și consecințele faptelor săvârșite", precum și faptul că "atitudinea adoptată atât în faza de cercetare disciplinară, cât și în fața secției dovedește că aceasta nu a înțeles caracterul grav al faptelor sale și nici care este conduita ce trebuia s-o adopte în calitate de magistrat".

La data de 25 octombrie 2017 a solicitat Plenului Consiliului Superior al Magistraturii amânarea soluționării propunerii de eliberare din funcție până la comunicarea hotărârii motivate a instanței de recurs, cererea fiind respinsă cu majoritate la data de 26 octombrie 2017.

La această dată - 25 octombrie 2017 Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și petiții din cadrul Senatului României, a informat Consiliul Superior al Magistraturii cu privire la calitatea de avertizor de integritate al contestatoarei începând cu 1 februarie 2016 în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 571/2004 privind protecția personalului din autoritățile publice, instituțiilor publice și din alte unități.

Contestatoarea apreciază că Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1124 din 26 octombrie 2017 este nelegală în raport de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 571/2004 potrivit cărora " nu pot fi sancționate persoanele care reclama sau sesizează încălcări ale legii, direct sau indirect, prin aplicarea unei sancțiuni inechitabile și mai severe pentru alte abateri disciplinare. În cazul avertizării în interes public, nu sunt aplicabile normele deontologice sau profesionale de natura sa împiedice avertizarea în interes public."

Au fost invocate dispozițiile art. 1, art. 3 lit. b) și art. 5 lit. a) din Legea nr. 571/2004 și Minuta din 24 octombrie 2017 prin care Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și petiții din cadrul Senatului României a reținut că aceasta a acționat cu bună credință, sesizările cu privire la nelegalitățile constatate în exercitarea funcției de judecător circumscriindu-se avertizării de interes public în conformitate cu prevederile art. 5 din Legea nr. 571/2004.

Se susține de către contestatoare că statutul de avertizor public îi conferă protecție legală împotriva sancționării abuzive, astfel încât, dar ar fi obținut înscrisuri care constata acest statut anterior soluționării definitive a litigiului, soluția atacată ar fi fost fundamental diferită.

În cazul avertizării de interes public, regulile deontologice și/sau profesionale care reglementează activitatea desfășurată de persoana care semnalează o încălcare a legii sunt subordonate principiului supremației interesului public.

Față de constatarea de avertizor în interesul legii, contestatoarea susține că beneficiază de protecția Legii nr. 571/2004, în special a principiului supremației interesului public, astfel încât fapta de a sesiza anumite instituții publice cu faptele de care a luat cunoștință în exercitarea activității, nu poate constitui abatere disciplinară și nu poate fi sancționată cu excluderea din magistratură, așa cum s-a dispus în Hotărârea nr. 23J/2016, care a fost menținută prin Decizia civilă nr. 266 din 9 octombrie 2017.

Minuta din 24 octombrie 2017 prin care i-a fost constatat statutul de avertizor public are caracter determinant, în opinia contestatoarei, iar forța juridică probatorie a actului înscris ar fi condus automat la pronunțarea unei soluții diferite față de cea pronunțată prin decizia supusă revizuirii, atât sub aspectul constatării inexistenței abaterii disciplinare imputate, cât și în ceea ce privește caracterul disproporționat al sancțiunii aplicate.

A fost depusă copia minutei ședinței din 24 octombrie 2017 a Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și petiții și copia Hotărârii nr. 1224 din 26 octombrie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea contestației ca nefondată, fiind depusă și o copie a Monitorului Oficial nr. 950/29.11.2017, Partea I, în care a fost publicat Decretul nr. 1131 din 29 noiembrie 2017 al Președintelui României.

La termenul din 23 martie 2018 a fost formulată de către contestatoare excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 571/2004 privind protecția personalului din autorități publice, instanțelor publice și din alte unități care semnalează încălcări ale legii, cu modificările și completările ulterioare și au fost depuse următoarele înscrisuri: copia Deciziei civile nr. 139 din 8 mai 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, adresa nr. x/20.03.2018 a Avocatului Poporului.

Cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 din Legea nr. 571/2004, invocată de contestatoarea A. a fost soluționată prin încheierea din 17 mai 2018 pronunțată în dosar nr. x/2017/a1 și a fost admisă, fiind sesizată Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 din Legea nr. 571/2004.

Pentru că s-a solicitat de către contestatoare suspendarea cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată, prin încheierea din 17 mai 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2017 s-a dispus respingerea cererii de suspendare pentru că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

După examinarea motivelor invocate în contestație, a apărărilor formulate, a înscrisurilor depuse, Înalta Curte va respinge contestația formulată pentru următoarele considerente:

Prin Hotărârea Plenului CSM nr. 1224 din 26 octombrie 2017, atacată în prezenta contestație, a fost respinsă cererea de amânare a discutării Notei Direcției Resurse Umane și organizare nr. 5/28064/2017 formulată de contestatoare și s-a dispus înaintarea către Președintele României a propunerii de eliberare din funcție a petentei A., judecător la Judecătoria Arad ca urmare a aplicării sancțiunii disciplinare a "excluderii din magistratură".

Sancțiunea "excluderii din magistratură" a fost dispusă prin Hotărârea nr. 23J din 31 octombrie 2016 a secției pentru judecători în materie disciplinară ca urmare a admiterii în parte a acțiunii disciplinare formulate de Inspecția Judiciară împotriva contestatoarei A., judecător la Judecătoria Arad, iar în baza art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004 a aplicat sancțiunea disciplinară a excluderii din magistratură pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute la art. 99 lit. t) teza I și lit. j) din Legea nr. 303/2004, fiind respinsă acțiunea disciplinară pentru abaterea prevăzută de art. 99 lit. t) teza a II-a din Legea nr. 303/2004.

Sancțiunea a rămas definitivă prin Decizia civilă nr. 266 din 9 octombrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători prin respingerea recursurilor formulate de Inspecția Judiciară și de către contestatoarea A..

Prin prezenta contestație se invocă nelegalitatea Hotărârii Plenului CSM nr. 1224 din 26 octombrie 2017, în raport de prevederile Legii nr. 571/2004 privind protecția personalului din autoritățile publice, instituțiile publice și din alte unități care semnalează încălcări ale legii și de faptul că prin Minuta din 24 octombrie 2017 a Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și petiții din cadrul Senatului României s-a constatat că doamna judecător A. are statut de avertizor public.

Însă, acest motiv de nelegalitate nu poate fi reținut, iar contestația formulată în prezenta cauză este neîntemeiată.

Așa cum rezultă din probele administrate, Hotărârea Plenului CSM nr. 1224 din 26 octombrie 2017 a fost emisă în baza dispozițiilor alin. (1) lit. e) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora judecătorii și procurorii sunt eliberați din funcție ca urmare a aplicării față de aceștia a sancțiunii disciplinare a excluderii din magistratură, iar conform art. 65 alin. (2) din același act normativ, eliberarea din funcție a judecătorilor și procurorilor se dispune prin decret al Președintelui României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii.

În condițiile în care sancțiunea "excluderii din magistratură" dispusă prin Hotărârea nr. 23J din 31 octombrie 2016 a secției pentru Judecători în materie disciplinară a rămas definitivă prin Decizia nr. 266 din 9 octombrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în exercitarea atribuțiilor stabilite de art. 65 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a procedat la înaintarea propunerii de eliberare din funcția de judecător a contestatoarei către Președintele României, obligație care este prevăzută în lege.

Conform art. 65 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare "Eliberarea din funcție a judecătorilor și procurorilor se dispune prin decret al Președintelui României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii."

Mai mult, prin Decretul Președintelui României nr. 1131 din 29 noiembrie 2017 publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 950/29.11.2017 s-a dispus eliberarea din funcția de judecător a doamnei A., judecător la Judecătoria Arad, ca urmare a aplicării sancțiunii disciplinare constând în "excluderea din magistratură", dispusă prin Hotărârea nr. 23J din 31 octombrie 2016 a secției pentru judecători în materie disciplinară, definitivă potrivit minutei Deciziei civile nr. 266 din 9 octombrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2017.

Invocarea prevederilor Legii nr. 571/2004 privind protecția personalului din autoritățile publice, instituțiile publice și din alte unități și statutul de avertizor public se puteau face în cadrul acțiunii disciplinare și a litigiilor ulterioare, dar nu pot constitui motiv de nelegalitate a unei hotărâri a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, prin care a fost pusă în executare o altă hotărâre, definitivă printr-o hotărâre judecătorească, prin care s-a aplicat sancțiune disciplinară a "excluderii din magistratură".

A admite punctul de vedere al contestatoarei ar însemna lipsirea de efecte juridice a unei hotărâri de "excludere din magistratură", deși aceasta nu a fost anulată sau reformată într-o cale de atac extraordinară.

De altfel, chiar contestatoarea recunoaște că statutul de avertizor public îi conferă protecție legală împotriva sancționării abuzive și că dacă ar fi obținut înscrisul care constată acest statut anterior soluționării definitive a litigiului, soluția atacată ar fi putut fi alta. Prin aceasta se dovedește faptul că statutul acordat de Comisia de cercetare a abuzurilor, combaterea corupției și petiții din cadrul Senatului României putea fi invocat în cadrul litigiilor anterioare și se putea stabili dacă acesta putea fi recunoscut unui judecător și care ar fi fost consecințele acestei recunoașteri.

De aceea, acordarea acestui statut nu poate constitui motiv de nelegalitate a Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1224 din 26 octombrie 2017 prin care s-a procedat la punerea în executare a unei hotărâri definitive de aplicare a sancțiunii excluderii din magistratură a contestatoarei și, în baza art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, va fi respinsă contestația ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația formulată de contestatoarea A. împotriva Hotărârii nr. 1124 din 26 octombrie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 octombrie 2018.

Procesat de GGC - CL