ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3706/2015

Obiectul contestației. Obiectul contestației, declarată în termen legal de contestatorul A., îl constituie Hotărârea nr. 250 din 19 martie 2015 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a respins cererea de eliberare din funcția de judecător, prin pensionare, a domnului judecător A., președintele secției conflicte de muncă, contencios administrativ și fiscal, din cadrul Tribunalului Teleorman. Contestatorul a solicitat admiterea contestației formulate împotriva Hotărârii nr. 250 din 19 martie 2015 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cu consecința: - anulării hotărârii atacate ca nelegală, emisă cu exces de putere și discriminatoriu, prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege și încălcarea dreptului la pensie, prevăzute de dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 317/2005 și art. 47 alin. (2) din Constituția României; - constatării că la data formulării cererii de eliberare din funcție prin pensionarea contestatorul îndeplinea condițiile prevăzute de lege pentru ca intimatul Consiliul Superior al Magistraturii să propună Președintelui României eliberarea din funcție prin pensionare începând cu data de 30 martie 2015 (așa cum s-a solicitat prin cerere); - obligarea intimatului Consiliul Superior al Magistraturii, în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 și art. 18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, la emiterea unei hotărâri prin care să propună Președintelui României eliberarea din funcție a contestatorului prin pensionare.

Motivele de fapt și de drept invocate în sprijinul contestației. 2.1. Contestatorul A. a învederat, prin contestația formulată, în primul rând, că Hotărârea nr. 250 din 19 martie 2015 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii este nelegală datorită faptului că a fost emisă cu exces de putere prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege și a dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 317/2004. A susținut contestatorul că condiția emiterii actului administrativ de autoritatea competentă și în limitele competenței sale este indisolubil legată de problema competenței autorităților administrației publice, privită ca ansamblul atribuțiilor stabilite de Constituție sau de lege, ce conferă drepturi și obligații pentru a desfășura în nume propriu și în realizarea puterii publice, o anumită activitate de către autoritatea administrativă, și că hotărârea atacată cuprinde motive ce nu au legătură cu condițiile și criteriile ce trebuie verificate de Consiliul Superior al Magistraturii pentru a propune Președintelui României eliberarea din funcție prin pensionare. S-a relevat că dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 reglementează atribuțiile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii referitoare la cariera judecătorilor și procurorilor și arată la lit. a) că „propune Președintelui României numirea în funcție și eliberarea din funcție a judecătorilor și a procurorilor, cu excepția celor stagiari”, legiuitorul având astfel în vedere, ca atribuție a Consiliului Superior al Magistraturii, numai soluționarea cererii de eliberare din funcție, fapt ce explică inserarea normei în cuprinsul Legii nr. 317/2004 privind funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, căci aceasta din urmă conferă Consiliului Superior al Magistraturii posibilitatea formulării propunerii de eliberare din funcție și instituie dreptul Președintelui României de a dispune eliberarea din funcție prin decret prezidențial. Contestatorul a făcut distincție, în ceea ce privește eliberarea din funcție prin pensionare a judecătorilor și procurorilor, între două momente diferite, anume momentul formulării cererii de pensionare, și momentul formulării cererii de eliberare din funcție pentru motive neimputabile magistratului, și a observat că cele două momente pot fi separate în timp, întrucât legea română permite formularea unei cereri de pensionare către casa teritorială de pensii competentă, respectiv obținerea unei decizii de pensionare, care însă nu împiedică exercitarea în continuare a funcției de magistrat. S-a arătat că legea română [art. 103 alin. (1) și (2) din Legea nr. 263/2010] dispune că pensia se acordă la cererea persoanei îndreptățite iar cererea de pensionare, împreună cu actele prin care se dovedește îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, se depune, începând cu data îndeplinirii acestor condiții, la casa teritorială de pensii competentă, în a cărei rază teritorială domiciliază persoane, obținerea unei decizii de pensionare neîmpiedicând exercitarea în continuare a funcției de magistrat. De asemenea, s-a învederat că aceste dispoziții sunt în concordanță cu dispozițiile art. 14 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 303/2004 aprobate prin H.G. nr. 1275/2005, care prevăd explicit că stabilirea, actualizarea și plata tuturor pensiilor de serviciu, prevăzute de art. 82, 88 alin. (2) și (3) din Legea nr. 303/2004 se efectuează de casele teritoriale de pensii. În concluzie, contestatorul a susținut că soluționarea cererii de pensionare reprezintă atributul casei teritoriale de pensii competente, stabilirea pensiei de serviciu implicând în prealabil aprecierea îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru acordarea acesteia, inclusiv a celei de vechime care stă astfel în competența casei teritoriale de pensii și nu în competența Consiliului Superior al Magistraturii. 2.2. Contestatorul A. a precizat, prin contestația formulată, în al doilea rând, că Hotărârea nr. 250 din 19 martie 2015 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii este nelegală datorită faptului că cererea de eliberare din funcție pentru motiv de pensionare reprezintă atributul Președintelui României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, în conformitate cu prevederile art. 35 lit. a) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare. S-a apreciat că în cazul în care legiuitorul ar fi intenționat să confere Consiliului Superior al Magistraturii posibilitatea de a verifica dacă solicitantul îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru pensionare ar fi stabilit drept cauză de eliberare din funcție momentul îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru a beneficia de pensie de serviciu, iar nu pensionarea, potrivit legii, care presupune, prin definiție, existența unei decizii de pensionare, în prezența căreia rezultă că judecătorul sau procurorul trebuie eliberat din funcție. Contestatorul, sub acest aspect, a făcut trimitere la cele statuate cu caracter de principiu în materia pensiilor de serviciu prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 301/2008, și a considerat că în mod neîntemeiat și nelegal intimatul, în ceea ce îl privește, i-a stabilit vechimea în magistratură și a apreciat asupra îndeplinirii condițiilor de pensionare, neincluzând și perioada în care contestatorul a îndeplinit funcția de secretar de primărie, în condițiile în care legea nu-i conferă nici un fel de atribuție în acest sens. A mai arătat contestatorul că doar în ipoteza în care casa de pensii nu îi recunoștea și această perioadă ca vechime în magistratură se impunea să conteste decizia respectivă la instanța de judecată. Așadar, împrejurarea că contestatorul nu a fost nevoit să formuleze contestație la instanța de judecată și să obțină o hotărâre judecătorească nu este de natură a diminua în nici un fel efectele deciziei cu privire la stabilirea vechimii în magistratură, sau, altfel spus, o decizie de pensionare emisă în baza unei hotărâri judecătorești nu are alte efecte juridice sau mai puternice decât o altă deciziei de pensionare emisă în mod legal și temeinic și rămasă definitivă prin necontestare. În concluzie, a învederat contestatorul Teodorescu Ion că la soluționarea cererii de a propune Președintelui României eliberarea din funcție prin pensionare Consiliul Superior al Magistraturii are numai atribuții de a verifica dacă sunt îndeplinite consițiile privind: 1) existența deciziei de pensionare (soluționarea cererii de pensionare de către casa județeană de pensii), o condiție pozitivă; 2) nu există motive imputabile (nu a fost condamnat definitiv ori s-a dispus amânarea aplicării pedepsei pentru o infracțiune de corupție, o infracțiune asimilată infracțiunilor de corupție sau o infracțiune în legătură cu acestea, săvârșite înainte de eliberarea din funcție), o condiție negativă. Or, s-a susținut, Consiliul Superior al Magistraturii a făcut o confuzie între cererea de pensionare și cererea de eliberare din funcție prin pensionare, iar procedând în acest mod intimatul nu poate să justifice soluția adoptată deși avea obligația să ia o decizie obiectivă, în condiții de transparență, legalitate și oportunitate, în raport de circumstanțele concrete ale cererii, cu menținerea unui just echilibru între interesul public pe care are obligația să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenței justiției și interesul legitim al contestatorului de a fi eliberat din funcție prin pensionare. Prin urmare, hotărârea contestată nefiind emisă cu respectarea textului legal și scopului urmărit de legiuitor este nelegală, aspect ce conduce nemijlocit, în opinia contestatorului, la conturarea excesului de putere, în sensul art. 2 lit. h) teza a doua din Legea nr. 554/2004, și ca atare generator al caracterului nelegal. 2.

Contestatorul A. a relevat, prin contestația formulată, în al treilea rând, că Hotărârea nr. 250 din 19 martie 2015 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii este nelegală datorită faptului că prin aceasta i-a fost încălcat dreptul la pensie, prevăzut de art. 47 alin. (2) din Constituția României, intimatul neavând atribuția de a soluționare cererea de pensionare. A reiterat contestatorul împrejurarea că legea română [art. 103 alin. (1) și (2) din Legea nr. 263/2010] dispune că pensia se acordă la cererea persoanei îndreptățite iar cererea de pensionare, împreună cu actele prin care se dovedește îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, se depune, începând cu data îndeplinirii acestor condiții, la casa teritorială de pensii competentă, în a cărei rază teritorială domiciliază persoane, obținerea unei decizii de pensionare neîmpiedicând exercitarea în continuare a funcției de magistrat, și că aceste dispoziții sunt în concordanță cu dispozițiile art. 14 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 303/2004 aprobate prin H.G. nr. 1275/2005, care prevăd explicit că stabilirea, actualizarea și plata tuturor pensiilor de serviciu, prevăzute de art. 82, 88 alin. (2) și (3) din Legea nr. 303/2004 se efectuează de casele teritoriale de pensii. Pensionarea, reprezentând un motiv de eliberare din funcție neimputabil magistratului, acesta își vede consolidat/realizat dreptul la pensia de serviciu, soluționarea cererii de pensionare fiind de competența casei teritoriale de pensii competente și nu a Consiliului Superior al Magistraturii. A susținut contestatorul că chiar dacă prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 301/2008 s-a stabilit fără echivoc, cu valoare de principiu, pe baza și în executarea dispozițiilor legale, că „Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, învestit cu o cerere de eliberare din funcție a unui judecător sau procuror în baza unei decizii de pensionare dispusă de casa teritorială de pensii, trebuie doar să ia act de această decizie și să propună Președintelui României eliberare din funcție”, acelașii Consiliu Superior al Magistraturii, în cauză, fără nici un temei, cu încălcarea dispozițiilor legale și a propriei hotărâri cu valoare de principiu, emisă pe baza și în executarea dispozițiilor legale, își atribuie rolul de casă de pensii și infirmă o decizie de pensionare definitivă. 2.

Contestatorul A. a relevat, prin contestația formulată, în al patrulea rând, că Hotărârea nr. 250 din 19 martie 2015 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii este nelegală datorită faptului că aceasta este discriminatorie, potrivit criteriilor prevăzute de art. 2 alin. (1)-(3) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 14 din Convenția europeană pentru drepturile omului și a art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție. S-a susținut că cele reținute în hotărârea atacată, în sensul că „funcția de secretar de primărie nu se află expres enumerată în cuprinsul art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, iar perioada în care domnul judecător A. a îndeplinit această funcție nu poate fi luată în considerare la calcularea vechimii potrivit articolului mai sus menționat”, contrastează cu cele menționate în alte hotărâri emise același Plen al Consiliului Superior al Magistraturii (nr. 984/2014, nr. 292/2011, nr. 704/2010, nr. 608/2007, etc), unde la stabilirea vechimii în magistratură s-a luat în considerare și perioada în care persoanele în discuție au îndeplinit funcția de secretar de primărie, astfel că prin hotărârea contestată intimatul l-a pus pe contestator într-o situație de inferioritate față de ceilalți magistrați pensionați cărora vechimea în funcția de secretar de primărie a fost reținută ca vechime în magistratură. Pe de altă parte, s-a relevat de către contestator că soluționarea diferită a cererii sale de eliberare din funcție prin pensionare față de alți magistrați aflați în situații similare conduce la o stare de incertitudine, de neîncredere, încrederea fiind cu certitudine o componentă esențială a statului de drept, și că aplicarea diferită a acelorași dispoziții legale de către Consiliul Superior al Magistraturii , în cazul persoanelor aflate în grupuri identice, apare ca o problemă în privința securității raporturilor juridice. 2.

În fine, contestatorul a considerat, prin reducere la absurd, și în situația în care Consiliul Superior al Magistraturii ar fi avut atribuții de stabilire a vechimii în magistratură, că îndeplinea condiția de vechime prevăzută de dispozițiile art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum s-a reținut în decizia de pensionare emisă de Casa Județeană de Pensii Teleorman, fiind incidente prevederile art. 104 din actul normativ mai sus menționat, care stabilesc că „Judecătorii și procurorii în funcție, precum și personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1) care au beneficiat de vechime în magistratură potrivit Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările și completările ulterioare, își păstrează această vechime”, precum și cele statuate prin Hotărârea nr. 334/2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. Contestatorul a mai subliniat că Consiliului Superior al Magistraturii i-a recunoscut, anterior emiterii Hotărârii Plenului nr. 250/2015 contestată, ca vechime în magistratură perioada în care a funcționat ca secretar de primărie, cu adresa, și că în ședința din data de 21 februarie 2008 același Plen a Consiliului Superior al Magistraturii a a preciat, față de o solicitare similară, căși-a exprimat anterior punctul de vedere cu ocazia soluționării mai multor asemenea cereri, stabilind că astfel de cereri vor fi soluționate pe viitor pe cale administrativă. 3. Apărările intimatului Consiliului Superior al Magistraturii. Prin întâmpinarea depusă în cauză intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestației formulată de contestatorul A. împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 250 din data de 19 martie 2015, opinându-se că susținerile din contestație nu pot fi reținute, având în vedere următoarele argumente: 3.1. În cauză, raportat la prevederile art. 30 alin. (3) și (4), art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 65 alin. (1) lit. b) și art. 82 alin. (1)-(3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu se poate reține că hotărârea contestată a fost emisă cu exces de putere, respingerea cererii contestatorului făcându-se în limitele competențelor legale și cu respectarea dispozițiilor prevăzute la art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Prin aceste norme se prevede că înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, precum și foștii judecători și procurori financiari și consilierii de conturi de la secția jurisdicțională care au exercitat aceste funcții la Curtea de Conturi se pot pensiona la cerere dacă au o vechime de cel puțin 25 de ani numai în funcția de judecător, procuror, magistrat-asistent sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor, precum și în funcția de judecător ori procuror financiar sau consilier de conturi de la secția jurisdicțională a Curții de Conturi. La calcularea acestei vechimi se iau în considerare și perioadele în care judecătorul, procurorul, magistratul-asistent sau personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, precum și judecătorul, procurorul financiar și consilierul de conturi de la secția jurisdicțională a Curții de Conturi a exercitat profesia de avocat, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, consilier juridic sau jurisconsult. De asemenea, s-a precizat că hotărârea contestată este motivată, astfel încât să garanteze legalitatea, oportunitatea și previzibilitatea măsurilor dispuse de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, și că s-a făcut o judicioasă aplicare a prevederilor art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, în condițiile în care norma juridică citată, prin folosirea adverbului „numai”, a înțeles să prevadă într-o reglementare restrictivă funcțiile ce se impun a fi avute în vedere la calcularea celor 25 de ani vechime, în situația în care magistratul solicită pensionarea înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani. Așadar, s-a instituit cu titlu de excepție dreptul magistratului de a beneficia de pensie de serviciu chiar înaintea împlinirii vârstei legale cu singura consiție – vechimea de 25 de ani în funcțiile enumerate limitativ – astfel încât este pe deplin aplicabil principiul de drept „exceptio este strictissimae interpretationis”. Contestatorul nu îndeplinea condiția de vechime prevăzută de dispozițiile art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, având în vedere că la momentul solicitării eliberării din fucnție, respectiv 30 martie 2015, avea vârsta de 57 de ani, 3 luni și 12 zile cu o vechime în funcția de judecător (funcție care se regăsește în enumerarea limitativă a acestui text de lege) de 20 de ani, 9 luni și 29 de zile. Pe de altă parte, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat a se constata că funcția de secretar de primărie în care contestatorul are o vechime de 4 ani și 4 luni, deși a fost recunoscută ca vechime în magistratură, nu se află printre funcțiile enumerate în cuprinsul art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel că perioada în care contestatorul A. a îndeplinit această funcție nu poate fi luată în considerare la calcularea vechimii utile ce este prevăzută de articolul mai sus menționat. 3.2. În cauză nu se poate reține că au fost nesocotite exigentâțele de previzibilitate a procedurii de eliberare din funcție a magistraților, hotărârea contestată fiind emisă în limita competenței legale a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, astfel cum aceasta este reglementată prin art. 30 alin. (3) și (4) și art. 35 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Față de acest cadru legal, a admite teza contestatorului în sensul că Plenul Consiliului Superior al Magistraturii nu poate face un examen al condițiilor prevăzute de art. 82 din Legea nr. 303/2004 ar echivala cu neîndeplinirea obligației acestui organ administrativ de a asigura respectarea dispozițiilor actului normativ menționat. În cauză, examinând cererea contestatorului A., Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reținut în mod corect că acesta nu îndeplinește condițiile de vechime prevăzută de art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, având în vedere că funcția de secretar de primărie nu se află expres enumerată în cuprinsul acestei reglementări. Trimiterea făcută de contestator la dispozițiile art. 86 din același act normativ prin care este definită noțiunea de „vechime în magistratură”, precum și la aplicarea în timp a prevederiloe Legii nr. 303/2004 nu au relevanță în litigiu, întrucât, așa cum s-a reținut mai sus, contestatorul nu îndeplinește condiția vechimii utile de cel puțin 25 de ani numai în funcțiile prevăzute expres de art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004. În acest sens, adresa din anul 2008, invocată de contestator, prin care i s-a recunoscut perioada în care a îndeplinit funcția de secretar al primăriei ca fiind „vechime în magistratură” prin prisma hotărârii de principiu nr. 334 din 25 aprilie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, nu poate condice la o altă concluzie, deoarece această recunoaștere nu poate avea efecte în situația pensionării anticipate reglementată de alin. (2) al art. 82 din Legea nr. 303/2004. 3.3. În procedura eliberării din funcție prin pensionare, Consiliul Superior al Magistraturii nu este un simplu intermediar între Casa teritorială de pensii competentă, care are atribuții privind stabiliraea și actualizarea pensiei de serviciu a magistraților și Președintele României, care emite decretul de eliberare din funcție. Sub acest aspect, s-a învederat că pensia de serviciu a magistraților este reglementată de Legea nr. 303/2004, care a fost modificată prin O.U.G. nr. 100/2007, act normativ care a fost aprobat, modificat și completat prin Legea nr. 97/2008, că pentru a beneficia de pensia de serviciu, persoanele care au îndeplinit funcția de judecător, procuror, magistrat-asistent la Înalta Curte de casație și Jutsiție și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, precum și foștii judecători și procurori financiariși consilierii de conturi de la secția jurisdicțională care au exercitat aceste funcții la Curtea de Conturi trebuie să îndeplinească toate condițiile prevăzute de normele cu caracter special, și că în cadrul atribuțiilor Plenului Consiliului Superior al Magistraturii referitoare la cariera judecătorilor și procurorilor se înscrie și aceea de a propune Președintelui României eliberarea din funcție a magistraților, cu excepția celor stagiari. S-a reiterat faptul că în îndeplinirea acestei atribuții Plenul Consiliului Superior al Magistraturii are obligația să respecte dispozițiile Legii nr. 303/2004 privind statutulul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel că în raport de cererea de eliberare din funcție formulată de contestator nu putea fi avută în vedere vechimea în funcția de secretar de primărie pentru obținerea pensiei de serviciu, nici din perspectiva îndeplinirii atribuțiilor de specialitate juridică, nefiind întrunite cerințele textului de lege evocat. 3.4. Prin hotărârea contestată nu se poate considera că a fost încălcat principiul egalității de tratament, întrucât, pe de o parte, astfel cum Curtea Constituțională a stabilit în mod constant în deplin acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, egalitatea în drepturi se raportează la identitatea situațiilor juridice în care se află subiectele de drept, de unde rezultă că la situații juridice diferite tratamentul juridic aplicabil poate să fie diferit, cu o justificare obiectivă și rațională, și, pe de altă parte, nu se poate vorbi, în materia cererilor de eliberare din funcția de magistrat, de o practică administrativă neunitară a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, atâta timp cât fiecare solicitare a fost analizată în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze în parte. Față de considerentele expuse și raportat la faptul că în speță nu a fost răsturnată prezumția de legalitate a actului atacat, a solicitat intimatul Consiliul Superior al Magistraturii respingerea contestației formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 250 din 19 martie 2015 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată. 4. Răspunsul contestatorului A. la întâmpinarea depusă de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii. Contestatorul A. a învederat că susținerile și apărările intimatului Consiliul Superior al Magistraturii, din cuprinsul întâmpinării formulate în litigiu, sunt neîntemeiate, reiterând în esență motivele și argumentele cuprinse în contestație. 5. Analiza motivelor de anulare invocate prin contestație și a apărărilor formulate prin întâmpinare. Analizând cu prioritate motivul de nelegalitate a hotărârii contestate, invocat de contestatorul A. și constând în emiterea actului administrativ cu exces de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege și încălcarea dreptului contestatorului la pensie, prevăzute de dispozițiile art. 35 lit. a) din Legea nr. 317/2005 și art. 47 alin. (2) din Constituția României, Înalta Curte reține că acesta este întemeiat și că se impune prin urmare admiterea contestației formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 250 din 19 martie 2015 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, anularea hotărârii atacate și obligarea intimatului Consiliul Superior al Magistraturii la emiterea unei noi hotărâri prin care să propună Președintelui României eliberarea contestatorului din funcția de judecător, prin pensionare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. 5.1. Se constată, astfel, în primul rând, că prin adresa din anul 2015 a Tribunalului Teleorman, înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii, a fost înaintată cererea domnului judecător A., președinte al secției conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Teleorman, de eliberare din funcție, prin pensionare, începând cu data de 30 martie 2015. Prin Hotărârea nr. 250 din data de 19 martie 2015 Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererea de eliberare din funcția de judecător, prin pensionare, a domnului judecător A., președintele secției conflicte de muncă, contencios administrativ și fiscal din cadrul Tribunalului Teleorman, motivat de următoarele argumente: Potrivit datelor existente în evidența Direcției resurse umane și organizare, domnul judecător A. s-a născut în anul 1957 și va avea la data solicitării eliberării din funcție, respectiv 30 martie 2015, vârsta de 57 ani, 3 luni și 12 zile și o vechime în magistratură și în funcția de judecător de 20 de ani, 9 luni și 29 de zile. Totodată, domnul judecător are o vechime în funcția de secretar de primărie de 4 ani și 4 luni. Cererea de eliberare din funcție este însoțită de decizia nr. 231809 din data de 19 februarie 2015, eliberată de Casa teritorială/sectorială de pensii – Teleorman. În conformitate cu prevederile art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 100/2007 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul justiției, aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 97/2008 – „Judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, precum și foștii judecători și procurori financiari și consilierii de conturi de la secția jurisdicțională care au exercitat aceste funcții la Curtea de Conturi se pot pensiona la cerere înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani și beneficiază de pensia prevăzută la alin. (1), dacă au o vechime de cel puțin 25 de ani numai în funcția de judecător, procuror, magistrat-asistent sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor, precum și în funcția de judecător ori procuror financiar sau consilier de conturi de la secția jurisdicțională a Curții de Conturi. La calcularea acestei vechimi se iau în considerare și perioadele în care judecătorul, procurorul, magistratul-asistent sau personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, precum și judecătorul, procurorul financiar și consilierul de conturi la secția jurisdicțională a Curții de Conturi a exercitat profesia de avocat, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, consilier juridic sau jurisconsult”. Plenul a constatat că domnul judecător nu îndeplinește condiția de vechime prevăzută de dispozițiile art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, având în vedere că funcția de secretar de primărie nu se află expres enumerată în cuprinsul articolului 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, iar perioada în care domnul judecător A. a îndeplinit această funcție nu poate fi luată în considerare la calcularea vechimii potrivit articolului mai sus menționat. Pe cale de consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că se impune respingerea cererii domnului judecător A. de eliberare din funcție, prin pensionare. 5.2. Înalta Curte apreciază, în al doilea rând, că pentru a stabili dacă actul administrativ contestat în cauză, reprezentat de Hotărârea nr. 250 din data de 19 martie 2015 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, a fost sau nu emis cu exces de putere, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege și încălcarea dreptului contestatorului la pensie, prevăzute de dispozițiile art. 35 lit. a) din Legea nr. 317/2005 și art. 47 alin. (2) din Constituția României, este necesar, cu caracter prealabil, a fi menționate prevederile constituționale și legale relevante în materia atribuțiilor și competențelor Consiliului Superior al Magistraturii și respectiv în materia stabilirii pensiei de serviciu a judecătorilor și procurorilor. 5.2.1. Astfel, atribuțiile Consiliului Superior al Magistraturii sunt prevăzute, la nivel supralegislativ, prin art. 134 din Constituția României, care prevede că „(1) Consiliul Superior al Magistraturii propune președintelui României numirea în funcție a judecătorilor și a procurorilor, cu excepția celor stagiari, în condițiile legii. (2) Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește rolul de instanță de judecată, prin secțiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică. În aceste situații, ministrul justiției, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție și procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu au drept de vot. (3) Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară pot fi atacate la Înalta Curte de Casație și Justiție. (4) Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește și alte atribuții stabilite prin legea sa organică, în realizarea rolului său de garant al independenței justiției”. De asemenea, art. 125 din Constituția României, care se referă la statutul judecătorilor, mai stabilește, la alin. (2), că „Propunerile de numire, precum și promovarea, transferarea și sancționarea judecătorilor sunt de competența Consiliului Superior al Magistraturii, în condițiile legii sale organice”. Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, stabilește, prin art. 1, că Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenței justiției, este independent și se supune în activitatea sa numai legii, prin art. 30 alin. (3) că acest consiliu asigură respectarea legii și a criteriilor de competență și etică profesională în desfășurarea carierei profesionale a judecătorilor și procurorilor, și prin art. 30 alin. (4) că atribuțiile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii și ale secțiilor acestuia, referitoare la cariera judecătorilor și procurorilor, se exercită cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Atribuțiile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii referitoare la cariera judecătorilor și procurorilor sunt prevăzute expres de art. 35 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, anume: „ a) propune Președintelui României numirea în funcție și eliberarea din funcție a judecătorilor și a procurorilor, cu excepția celor stagiari; b) numește judecătorii stagiari și procurorii stagiari, pe baza rezultatelor obținute la examenul de absolvire a Institutului Național al Magistraturii; c) dispune promovarea judecătorilor și a procurorilor; d) eliberează din funcție judecătorii stagiari și procurorii stagiari; e) propune Președintelui României conferirea de distincții pentru judecători și procurori, în condițiile legii; f) îndeplinește orice alte atribuții stabilite prin lege sau regulament”. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 65 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, „ (1) Judecătorii și procurorii sunt eliberați din funcție în următoarele cazuri: a) demisie; b) pensionare, potrivit legii; c) transfer într-o altă funcție, în condițiile legii; d) incapacitate profesională; e) ca sancțiune disciplinară; f) condamnarea și amânarea aplicării pedepsei dispuse printr-o hotărâre definitivă; f 1 ) renunțarea la urmărirea penală și renunțarea la aplicarea pedepsei dispuse printr-o hotărâre definitivă, dacă s-a apreciat că nu se impune menținerea în funcție; g) încălcarea dispozițiilor art. 7; h) nepromovarea examenului prevăzut la art. 33 alin. (14); i) neîndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 14 alin. (2) lit. a), c) și e). (1 1 ) Prin excepție de la prevederile alin. (1) lit. f), judecătorii și procurorii pot fi menținuți în activitate în cazul în care condamnarea sau amânarea aplicării pedepsei a fost pronunțată pentru infracțiunea prevăzută de art. 196 alin. (2) - (4) C. pen. Menținerea în activitate se dispune de către Consiliul Superior al Magistraturii, dacă se apreciază că infracțiunea săvârșită nu aduce atingere prestigiului profesiei. (2) Eliberarea din funcție a judecătorilor și procurorilor se dispune prin decret al Președintelui României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii”. 5.2.2. Potrivit art. 47 alin. (2) din Constituția României, revizuită, cetățenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistență medicală în unitățile sanitare de stat, la ajutor de șomaj și la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege. Art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care a reprezentat temeiul juridic principal al emiterii în favoarea contestatorului A. a deciziei nr. 231809 din data de 19 februarie 2015 eliberată de Casa teritorială/sectorială de pensii Teleorman, prevede că „Judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, precum și foștii judecători și procurori financiari și consilierii de conturi de la secția jurisdicțională care au exercitat aceste funcții la Curtea de Conturi se pot pensiona la cerere înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani și beneficiază de pensia prevăzută la alin. (1), dacă au o vechime de cel puțin 25 de ani numai în funcția de judecător, procuror, magistrat-asistent sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor, precum și în funcția de judecător ori procuror financiar sau consilier de conturi de la secția jurisdicțională a Curții de Conturi. La calcularea acestei vechimi se iau în considerare și perioadele în care judecătorul, procurorul, magistratul-asistent sau personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, precum și judecătorul, procurorul financiar și consilierul de conturi la secția jurisdicțională a Curții de Conturi a exercitat profesia de avocat, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, consilier juridic sau jurisconsult”, iar art. 82 alin. (8) din același act normativ arată că „Pensia prevăzută de prezentul articol are regimul juridic al unei pensii pentru limită de vârstă”. Dispoziții cu caracter special sunt conținute de prevederile art. 83 2 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în sensul că „ (1) Nu beneficiază de pensia de serviciu prevăzută la art. 82 și 83 1 și de indemnizația-prevăzută la art. 81 judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor care, chiar ulterior eliberării din funcție, au fost condamnați definitiv ori s-a dispus amânarea aplicării pedepsei pentru o infracțiune de corupție, o infracțiune asimilată infracțiunilor de corupție sau o infracțiune în legătură cu acestea, săvârșite înainte de eliberarea din funcție. Aceste persoane beneficiază de pensie în sistemul public, în condițiile legii. (2) Punerea în mișcare a acțiunii penale pentru una dintre infracțiunile prevăzute la alin. (1) atrage, de drept, suspendarea soluționării cererii de acordare a pensiei de serviciu sau, după caz, suspendarea plății pensiei de serviciu, dacă aceasta a fost acordată până la soluționarea definitivă a cauzei. În această perioadă, persoana față de care s-a pus în mișcare acțiunea penală beneficiază, în condițiile legii, de pensie din sistemul public. (3) Dacă se dispune clasarea, renunțarea la urmărirea penală, achitarea, încetarea procesului penal sau renunțarea la aplicarea pedepsei față de judecător, procuror, magistrat-asistent sau personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, acesta este repus în situația anterioară și i se plătește pensia de serviciu de care a fost lipsit ca urmare a punerii în mișcare a acțiunii penale sau, după caz, diferența dintre aceasta și pensia din sistemul public încasată după punerea în mișcare a acțiunii penale. (4) Hotărârea de condamnare sau prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, rămasă definitivă, se comunică de către instanța de executare Consiliului Superior al Magistraturii. Consiliul Superior al Magistraturii va informa Casa Națională de Pensii Publice cu privire la apariția uneia dintre situațiile prevăzute de prezentul articol care are ca efect acordarea, suspendarea, încetarea sau reluarea plății pensiei de serviciu ori, după caz, suspendarea sau reluarea procedurii de soluționare a cererii de acordare a pensiei de serviciu. Informarea Consiliului Superior al Magistraturii cuprinde elementele necesare pentru aplicarea măsurii respective de către casele teritoriale de pensii, inclusiv datele de identificare a persoanei, temeiul de drept al măsurii, precum și data de la care se aplică”. Art. 85 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, stipulează cu claritate în sensul că „ - Cererile de pensionare formulate de judecătorii și procurorii în activitate pentru acordarea pensiei de serviciu prevăzute de prezenta lege se depun la casa teritorială de pensii competentă. Plata pensiei se face de la data prevăzută în decretul Președintelui României ca fiind cea a eliberării din funcție sau, în cazul lipsei unei astfel de date, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a decretului Președintelui României de eliberare din funcție”. În plus, sunt incidente și prevederile art. 14, art. 15 și art. 17 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, și ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, referitoare la pensiile de serviciu și la acordarea indemnizațiilor pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, aprobate prin H.G. nr. 1275/2005, potrivit cărora: „Art. 14 - Stabilirea, actualizarea și plata tuturor pensiilor de serviciu prevăzute la art. 82, 84 și la art. 85 alin. (2) și (3) din lege se efectuează de către casele teritoriale de pensii”. „Art. 15 - Cererea de înscriere la pensie, însoțită de documentația de pensionare și de adeverința-tip, va fi depusă la casa teritorială de pensii în a cărei rază își are domiciliul persoana îndreptățită, care va calcula atât pensia din sistemul public stabilită conform Legii nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, cât și pensia de serviciu stabilită potrivit prevederilor legii. Pensia care se achită titularului este pensia cea mai avantajoasă”. „Art. 17 - (1) Casa teritorială de pensii emite o singură decizie de pensie în care vor fi înscrise distinct cuantumurile celor două categorii de pensii, pensia din sistemul public, respectiv pensia de serviciu, precum și diferența dintre cele două pensii care urmează a fi suportată de la bugetul de stat. Această diferență urmează a fi evidențiată distinct și în fișa pentru evidența drepturilor bănești ale pensionarului. (2) În cazul pensiilor de serviciu stabilite în baza art. 82 alin. (2) din lege, în decizia de pensie emisă de casa teritorială de pensii va fi înscris doar cuantumul acesteia ce urmează a fi suportat integral de la bugetul de stat”. În fine, prezintă relevanță, în litigiu, și dispozițiile art. 103 alin. (1) și (2), art. 104, art. 105, art. 106 și art. 149 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd că: „Art. 103 - (1) Pensia se acordă la cererea persoanei îndreptățite, a tutorelui sau a curatorului acesteia, a persoanei căreia i s-a încredințat sau i s-a dat în plasament copilul minor, după caz, depusă personal ori prin mandatar desemnat prin procură specială. (2) Cererea de pensionare, împreună cu actele prin care se dovedește îndeplinirea condițiilor prevăzute de prezenta lege, se depune, începând cu data îndeplinirii acestor condiții, la casa teritorială de pensii competentă, în a cărei rază domiciliază persoana. Pentru persoanele din domeniul apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale, cererea de pensionare, împreună cu actele prin care se dovedește îndeplinirea condițiilor prevăzute de prezenta lege, se depune, începând cu data îndeplinirii acestor condiții, la casa de pensii sectorială competentă, în funcție de ultimul loc de muncă (…)”. „Art. 104 - (1) În sistemul public de pensii, pensiile se cuvin de la data îndeplinirii condițiilor prevăzute de prezenta lege, în funcție de categoria de pensie solicitată. (2) Pensiile se stabilesc prin decizie a casei teritoriale de pensii sau a casei de pensii sectoriale, după caz, emisă în condițiile prevăzute de prezenta lege, și se acordă de la data înregistrării cererii. (3) În funcție de elementele specifice fiecărei categorii de pensie, pensiile se acordă și de la o altă dată, după cum urmează: a) de la data încetării plății indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă sau, după caz, de la data încetării calității de asigurat, cu excepția asiguraților prevăzuți la art. 6 alin. (2), dacă cererea a fost înregistrată în termen de 30 de zile de la data emiterii deciziei medicale asupra capacității de muncă, în situația pensiei de invaliditate acordate persoanei care, la data emiterii deciziei medicale, are calitatea de asigurat; b) din prima zi a lunii următoare celei în care a avut loc decesul, dacă cererea a fost depusă în termen de 30 de zile de la data decesului, în situația pensiei de urmaș acordate persoanei al cărei susținător era pensionar, la data decesului; c) de la data decesului, dacă cererea a fost înregistrată în termen de 30 de zile de la această dată, în situația pensiei de urmaș acordate persoanei al cărei susținător nu era pensionar, la data decesului; d) de la data îndeplinirii condițiilor de pensionare, dacă cererea a fost înregistrată în termen de 30 de zile de la această dată, în situația pensiei de urmaș acordate persoanei care îndeplinește condițiile prevăzute de lege, referitoare la vârsta standard de pensionare, ulterior decesului susținătorului”. „Art. 105 - În sistemul public de pensii, pensiile se plătesc de la data acordării, stabilită prin decizie a casei teritoriale de pensii sau a casei de pensii sectoriale, după caz, cu excepția pensiei anticipate și a pensiei anticipate parțiale, care se plătesc de la data încetării calității de asigurat”. „Art. 106 - (1) Admiterea sau respingerea cererii de pensionare se face prin decizie emisă de casa teritorială de pensii, respectiv de casa de pensii sectorială, în termen de 45 de zile de la data înregistrării cererii. (2) Decizia prevăzută la alin. (1) cuprinde temeiurile de fapt și de drept în baza cărora se admite sau se respinge cererea de pensionare. (3) În termen de 30 de zile de la comunicare, decizia de pensie poate fi anulată la cererea titularului. (4) Decizia casei teritoriale de pensii sau a casei de pensii sectoriale se comunică persoanei care a solicitat pensionarea, în termen de 5 zile de la data emiterii”. „Art. 149 - (1) Deciziile de pensie emise de casele teritoriale de pensii și de casele de pensii sectoriale pot fi contestate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Comisia Centrală de Contestații, respectiv la comisiile de contestații care funcționează în cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații. (2) Procedura de examinare a deciziilor supuse contestării reprezintă procedură administrativă prealabilă, obligatorie, fără caracter jurisdicțional. (3) Comisia Centrală de Contestații funcționează în cadrul C.N.P.P. (4) Deciziile de pensie necontestate în termenul prevăzut la alin. (1) sunt definitive”. 5.3. Înalta Curte mai reține, în litigiu, că în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și compeltările ulterioare, „ Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public”, și că în materia litigiilor referitoare la cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor, cum este incontestabil situația în cauză, sunt incidente prevederile art. 29 alin. (5) - (9) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care stabilesc că hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor pot fi atacate cu contestație de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care judecă în complet format din 3 judecători și pronunță o hotărâre definitivă. Prin art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, se definește actul administrativ ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice (…)” [la lit. c)], se definește excesul de putere ca reprezentând” exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor” [la lit. n)], și se definește dreptul vătămat ca fiind „orice drept prevăzut de Constituție, de lege sau de alt act normativ, căruia i se aduce o atingere printr-un act administrativ” [la lit. o)]. Actul administrativ, pentru a produce efectele juridice specifice, este necesar să îndeplinească mai multe condiții de legalitate, anume: să fie emis de autoritatea competentă material și teritorial și în limitele competenței ce îi revine; conținutul actului administrativ trebuie să fie în concordanță, potrivit principiului ierarhiei și forței juridice a actelor normative, cu conținutul legii în baza căreia este emis și cu actele normative cu forță juridică superioară; actul administrativ trebuie să corespundă scopului urmărit de legea pe care o pune în executare; actul administrativ trebuie să fie emis în forma specifică actelor administrative și cu respect