ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6187/2013

Asupra contestației de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din 30 ianuarie 2013 din „Ordinea de zi soluționată” s-a dispus amânarea discutării propunerii de eliberare din funcție, prin pensionare, a domnului N.M., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oltenița, suspendat din funcție, ca urmare a punerii în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, până la încetarea suspendării magistratului.

Prin acțiunea înregistrată inițial la Consiliul Superior al Magistraturii la data de 1 martie 2013 și trimisă spre competentă soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție prin Adresa nr. 5213/1154/2013, contestatorul N.M., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oltenița, a formulat recurs împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din data de 30 ianuarie 2013 prin care discutarea propunerii de eliberare a acestuia din funcție prin pensionare a fost amânată până la încetarea măsurii suspendării din funcția de procuror. În motivarea cererii a arătat că a înaintat Consiliului Superior al Magistraturii o cerere de încetare a activității prin pensionare, însoțită de decizia de pensionare emisă de Casa Județeană de Pensii Călărași.

A mai arătat contestatorul că propunerea de eliberare din funcție a fost trecută pe ordinea de zi a ședinței Plenului Consiliului din data de 30 ianuarie 2013, iar soluția a fost de amânare a discutării propunerii până la încetarea suspendării din funcție. În drept și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 20 din H.G. nr. 326/2005. Prin concluziile scrise depuse la data de 10 septembrie 2013 contestatorul și-a precizat cererea ca fiind contestație formulată în baza art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2001 A solicitat contestatorul să se rețină admisibilitatea acțiunii întrucât demersul privește o hotărâre prin care s-a refuzat soluționarea cererii de pensionare, fiindu-i încălcat acest drept.

A mai precizat contestatorul că cererea de eliberare din funcție prin pensionare, formulată în temeiul art. 65 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 303/2004, a fost formulată anterior punerii în mișcare a acțiunii penale. S-a solicitat de asemenea să se constate că nu există nicio prevedere legală care să interzică posibilitatea pensionării magistratului în perioada în care acesta este suspendat, astfel că soluția adoptată de către pârât este nelegală și netemeinică. La dosar au fost depuse în temeiul art. 13 din Legea nr. 554/2004 Hotărârea nr. 372 din data de 26 octombrie 2012 pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori și Ordinea de zi soluționată a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din data de 30 ianuarie 2013. Intimatul a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, solicitând respingerea acestuia în principal, ca inadmisibil și în subsidiar, ca nefondat.

În ceea ce privește inadmisibilitatea recursului s-a precizat că dispoziția de amânare a discutării cererii de pensionare nu face parte din categoria celor privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor, astfel că nu sunt incidente dispozițiile art. 29 din Legea nr. 317/2004. De asemenea, s-a arătat că actul atacat nu are natura juridică a unui act administrativ unilateral cu caracter individual, astfel cum este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. Pe fond, s-a precizat că deși art. 65 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 nu stabilește o ordine de prioritate în situația în care intervin două sau mai multe cauze ce pot conduce la eliberarea din funcție a unui magistrat, din ansamblul reglementării se desprinde ideea că actul normativ face distincție între motivele de eliberare din funcție imputabile și neimputabile, astfel că prin admiterea unei cereri de pensionare pe durata suspendării s-ar eluda prevederile legale.

Analizând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., excepția inadmisibilității contestației formulate împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din 30 ianuarie 2013, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată și urmează a fi respinsă pentru considerentele expuse în continuare. Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii republicată, cu modificările ulterioare „Hotărârile plenului privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor se redactează în cel mult 20 de zile și se comunică de îndată” iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol se prevede că „Hotărârile prevăzute la alin. (5) pot fi atacate cu contestație de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la secția contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție”.

Din perspectiva acestor dispoziții legale și având în vedere obiectul cererii formulate de contestator, respectiv eliberarea din funcție a acestuia, prin pensionare, nu pot fi primite, susținerile intimatului potrivit cărora hotărârea atacată prin care s-a dispus amânarea discutării solicitării de eliberare din funcție până la încetarea cauzei care a dus la suspendarea acestuia, nu ar face parte din categoria celor privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor.

Noțiunea de carieră, astfel cum însuși intimatul a precizat prin întâmpinarea formulată, cuprinde toate etapele evoluției profesionale, legate de exercitarea funcției de judecător sau procuror, de la admiterea în profesie, formarea inițială, numirea, formarea continuă și evaluarea periodică, promovarea în funcții de execuție, numirea în funcții de conducere, promovarea în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție și numirea în funcțiile de conducere din cadrul acestei instanțe, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcției Naționale Anticorupție, delegarea, detașarea și transferul, precum și suspendarea și încetarea funcției judecătorilor și procurorilor.

Astfel fiind, susținerile intimatului potrivit cărora hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a dispus amânarea soluționării unei cereri de eliberare din funcție prin pensionare, până la încetarea cauzei de suspendare, sunt nefondate, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 29 din Legea nr. 317/2004.

Nu pot fi primite nici susținerile intimatului privind inadmisibilitatea contestației din perspectiva dispozițiilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, întrucât, chiar dacă actul contestat respectiv hotărârea de plen a Consiliului Superior al Magistraturii din data de 30 ianuarie 2013 nu ar îndeplini condițiile prevăzute de aceste dispoziții legale care definesc actul administrativ ca fiind actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, hotărârea în cauză poate fi analizată din perspectiva dispozițiilor art. 1 coroborat cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) și lit. n) precum și alin. (2) din Legea contenciosului administrativ, privind definirea noțiunilor de refuz nejustificat de a soluționa o cerere referitoare la un drept sau interes legitim și a excesului de putere, precum și asimilarea refuzului nejustificat cu actele administrative unilaterale . Analizând, pe fond, contestația formulată în cauză, în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

împotriva hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din 30 ianuarie 2013 Înalta Curte constată că aceasta este fondată și urmează a fi admisă, pentru considerentele expuse în continuare.

În fapt, astfel cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, contestatorul s-a adresat cu o cerere Consiliului Superior al Magistraturii, prin care a solicitat eliberarea din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oltenița, prin pensionare, acesta îndeplinind condițiile prevăzute de prevederile art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, respectiv având o vechime în magistratură de 26 ani 9 luni și 4 zile conform adeverinței nr. 3468/VI/21.096.2012 eliberată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași urmare a cererii formulată de acesta la data de 12 septembrie 2012. Prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din data de 30 ianuarie 2013 s-a hotărât „amânarea discutării propunerii de eliberare din funcție prin pensionare a domnului N.M., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oltenița, suspendat din funcție, ca urmare a punerii în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, până la încetarea suspendării magistratului”.

Dispozițiile art. 65 alin. (1) lit. a) - i) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor republicată, cu modificările și completările ulterioare reglementează cazurile în care judecătorii și procurorii sunt eliberați din funcție, respectiv demisia; pensionarea; transferul în altă funcție în condițiile legii; incapacitate profesională; ca sancțiune disciplinară; condamnarea definitivă a judecătorului sau procurorului pentru o infracțiune; încălcarea dispozițiilor art. 7 din lege; nepromovarea examenului prevăzut la art. 33 alin. (4); neîndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 14 alin. (2) lit. a), c) și e). Într-adevăr, astfel cum susține și intimatul, dispozițiile Legii nr. 303/2004 nu stabilesc o prioritate în cazul în care intervin două sau mai multe cauze ce pot conduce la eliberarea din funcție a unui magistrat deși se face o distincție între motivele imputabile, respectiv neimputabile de eliberare din funcție a unui magistrat, reglementând anumite drepturi pentru magistrații eliberați din motive neimputabile.

Inexistența unei ordini de prioritate legală atunci când intră în concurs două sau mai multe cauze ce conduc la eliberarea din funcție a magistratului nu poate exonera intimatul, respectiv Consiliul Superior al Magistraturii de obligația sa de soluționare a cererii contestatorului, amânarea soluționării acesteia până la momentul soluționării definitive a procesului penal echivalând cu un refuz nejustificat de soluționare a solicitării acestuia în sensul prevederilor art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004. Pe de altă parte, Înalta Curte constată că refuzul soluționării cererii contestatorului apare ca fiind nejustificat întrucât la data de 30 ianuarie 2013 nu exista o hotărâre de condamnare definitivă a acestuia pentru o infracțiune, astfel că nu se poate susține că ar exista un concurs de cauze care să conducă la eliberarea din funcție a magistratului.

Totodată, hotărârea de amânarea soluționării cererii până la momentul încetării suspendării din funcție apare ca fiind emisă cu exces de putere în condițiile în care aceasta nu a fost motivată și, nici nu a fost invocat vreun temei legal pentru această soluție, iar cererea de eliberare din funcție prin pensionare a fost formulată la data de 29 august 2012 anterior emiterii Hotărârii nr. 372 din 26 octombrie 2012 prin care s-a dispus suspendarea din funcția de procuror. Astfel fiind, Înalta Curte va admite contestația formulată de N.M. împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din 30 ianuarie 2013, pe care o va anula în parte, în ceea ce-l privește pe contestator și va obliga intimatul să procedeze la soluționarea cererii de eliberare prin pensionare formulată de contestator la data de 29 august 2012.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția inadmisibilității recursului. Admite contestația formulată de N.M. împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din 30 ianuarie 2013. Anulează în parte Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din 30 ianuarie 2013 în ceea ce-l privește pe contestator. Obligă intimatul să procedeze la soluționarea cererii de eliberare din funcție prin pensionare formulată de contestator la data de 29 august 2012. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 septembrie 2013. Procesat de GGC - LM