ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2681/2017

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Expunerea situației de fapt derivând din hotărârile judecătorești pronunțate în cauză

Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, ulterior declinată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să fie obligat pârâtul la interpretarea corectă a prevederilor legale cu privire la actualizarea pensiei de serviciu, cerându-i să elibereze o nouă adeverință pentru perioada 1 aprilie 2008 și 1 octombrie 2008 în vederea actualizării corecte a pensiei de serviciu de magistrat.

Prin sentința civilă nr. 2190 din 14 iulie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța atsfel, instanța de fond a reținut că prin cererea de chemare în judecată reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Justiției, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să fie obligat pârâtul la interpretarea corectă a prevederilor legale cu privire la actualizarea pensiei de serviciu cerându-i să elibereze o nouă adeverință pentru perioada 1 aprilie 2008 și 1 octombrie 2008 în vederea actualizării corecte a pensiei de serviciu de magistrat.

Instanța de fond a reținut că nu există un refuz nejustificat de soluționare a cererii reclamantului în accepțiunea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c), i) și n) din Legea contenciosului administrativ nr. x întrucât obligarea autorității publice pârâte la interpretarea corectă a prevederilor legale cu privire la actualizarea pensiei de serviciu nu se circumscrie prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Așadar, obiectul acțiunii în contencios administrativ, astfel cum este reglementat de prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ nu poate consta în obligarea unei autorități publice la interpretarea în abstract a unor prevederi legale care reglementează o anumită sferă de relații sociale.

Mai reține instanța că obiectul prezentei cauze nu privește recalcularea unor drepturi de asigurări sociale și nu este formulată în contradictoriu cu autoritățile publice care au atribuții în domeniul asigurărilor sociale, nu este formulată împotriva vreunei case de pensii din subordinea Casei Naționale de Pensii și Asigurări Sociale.

Referitor la capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei Ministerul Justiției să elibereze reclamantului o nouă adeverință pentru perioada 1 aprilie 2008 și 1 octombrie 2008 în vederea actualizării corecte a pensiei de serviciu de magistrat instanța a reținut că este neîntemeiat, întrucât nu există un refuz nejustificat de soluționare a cererii reclamantului în accepțiunea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c), i) și n) din Legea contenciosului administrativ nr. x.

Așadar, obligația dedusă prezentei judecăți în prezenta cauză constă în obligarea Ministerului Justiției să efectueze o anumită operațiune administrativă,respectiv să elibereze elibera adeverința necesară reclamantului la actualizarea corectă a pensiei de magistrat.

Arată instanța că potrivit art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și al procurorilor, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți de la înalta Curte de Casație și Justiție și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, precum și foștii judecători și procurori financiari și consilierii de conturi de la secția jurisdicțională care au exercitat aceste funcții la Curtea de Conturi, cu o vechime de cel puțin 25 de ani în funcția de judecător ori procuror, magistrat-asistent sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, precum și în funcția de judecător ori procuror financiar sau consilier de conturi de la secția jurisdicțională a Curții de Conturi se pot pensiona la cerere și pot beneficia, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizația de încadrare brută lunară sau de salariul de bază brut lunar, după caz, și sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.

Conchide instanța în sensul că, potrivit art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 pensiile de serviciu ale judecătorilor și procurorilor, precum și pensiile de urmaș prevăzute la art. 84 se actualizează ori de câte ori se majorează indemnizația brută lunară a unui judecător și procuror în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad al instanței sau parchetului, cu luarea în considerare, în procent, a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu, precum și a sporului de vechime. Dacă în urma actualizării rezultă o pensie de serviciu mai mică, judecătorul sau procurorul își poate păstra pensia aflată în plată.

Referitor la adeverințele nr. x/09.10.2008 și nr. x/09.02.2009 emise de către pârâta Ministerul Justiției reprezintă acte administrative tipice în accepțiunea prevederilor art. 2 punctul 1 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. x care se bucură de prezumția de autenticitate și de veridicitate și care produc toate efectele juridice pentru care au fost emise.

Așadar, nu se impune eliberarea de către pârâta Ministerul Justiției pentru reclamant a unei noi adeverințe în vederea actualizării pensiei de serviciu de magistrat întrucât pârâta Ministerul de Justiție a procedat la eliberarea către reclamant a adeverințelor nr. x/09.10.2008 și nr. x/09.02.2009 în vederea actualizării pensiei de serviciu de magistrat .

Instanța a mai reținut că împrejurările de fapt și de drept care au fost avute în vedere la eliberarea de către Ministerul de Justiție a adeverințelor nr. x/09.10.2008 și nr. x/09.02.2009 continuă să subziste în continuare în sensul că nu au intervenit elemente noi elemente de fapt și de drept care să justifice impunerea în sarcina Ministerului de Justiției a obligației de a proceda la eliberarea pentru reclamant a unei noi adeverințe în vederea actualizării pensiei de serviciu .

Pe de altă parte, instanța nu a fost învestită cu o acțiune în contencios administrativ care să aibă ca obiect adeverințele nr. x/09.10.2008 și nr. x/09.02.2009 emise de către pârâta Ministerul Justiției în vederea actualizării pensiei de serviciu de magistrat,or acțiunea în anulare a adeverințelor menționate anterior reclamă analiza în concret de către instanța de judecată a prevederilor legale referitoare la pensia de serviciu și creează premisele necesare eliberării unei noi adeverințe în vederea actualizării pensiei de serviciu de magistrat .or această situație de fapt și de drept nu se întâlnește în prezenta cauză.

În ceea ce privește unele sporuri de care persoana a beneficiat la data stabilirii pensiei de serviciu, dar care au intrat în baza salarială pentru magistrații în activitate, curtea a reținut că în acest caz actualizarea nu putea să aibă loc, deoarece legea făcea referire la venituri brute, indiferent ce elemente salariale intrau în aceste venituri și sub ce formă erau acordate anumite sporuri.

În fine instanța arată că sporul de vechime a fost inclus în bază sau este element salarial separat, el se acordă o singură dată, iar nu cum învederează reclamantul în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs reclamantul A..

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susținut faptul că hotărârea judecătorească contestată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, instanța făcând o greșită interpretare a probelor și în mod vădit a ignorat dispozițiile legale aplicabile în cauză.

Prin Decizia nr. 3517 din 9 decembrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 2190 din 14 iulie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar examinând cererea de chemare în judecată, constată că recurentul nu a solicitat anularea adeverințelor astfel că în mod corect a apreciat instanța de fond că nu se impune eliberarea de către pârâtul Ministerul Justiției a unei noi adeverințe, în vederea actualizării pensiei de serviciu de magistrat, întrucât acesta a eliberat adeverințele nr. x/09.10.2008 și nr. x/09.02.2009 în vederea actualizării pensiei de serviciu a recurentului-reclamant. De asemenea, instanța de control judiciar constată că instanța de fond, în mod temeinic a reținut că adeverințele cuprind toate sporurile intrate în baza de calcul, inclusiv a celui pentru vechimea în muncă, de care recurentul a beneficiat la data pensionării, neexistând elemente noi de fapt și de drept care să justifice obligarea intimatului la emiterea unei noi adeverințe în vederea actualizării pensiei de serviciu.

Cu privire la sporurile salariale de care persoana a beneficiat la data stabilirii pensiei de serviciu, dar care au intrat în baza salarială pentru magistrații în activitate, se impune precizarea că, în acest caz, actualizarea nu poate avea loc, deoarece legea face referire la venituri brute, indiferent ce elemente salariale intrau în aceste venituri și sub ce formă erau acordate anumite sporuri.

În speță, așa cum însuși recurentul a arătat în motivele de recurs, invocând dispozițiile art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, la acordarea pensiei de serviciu în baza de calcul pentru acordarea pensiei de serviciu au intrat:

- spor de stabilitate - 20%;

- spor vechime în muncă-25%;

- spor risc și solicitare neuropsihică-50%

- spor pentru atribuții de control, coordonare și lucrări în legătură cu activitatea penitenciarelor-30%.

Mai reține instanța că, recurentul, prin cererile sale, solicită să i se majoreze indemnizația brută de încadrare cu 30% pentru vechimea în magistratură potrivit art. 4 din O.U.G. nr. 27/2006, dar aceste susțineri sunt nefondate deoarece nu se poate dispune majorarea cu 30% ce reprezintă vechime în magistratură, în condițiile în care acesta a beneficiat de spor de vechime în cuantum de 25% și a fost avut în vedere la stabilirea bazei de calcul a pensiei de serviciu.

Dacă s-ar accepta punctul de vedere al recurentului s-ar ajunge la situația ca un element (sporul de vechime) să fie inclus de două ori în baza de calcul pentru stabilirea pensiei de serviciu.

Așa cum a apreciat și instanța de fond, Înalta Curte a constatat că în cauză, nu există un refuz nejustificat de soluționare a cererii recurentului în accepțiunea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c), i) și n) din Legea contenciosului administrativ nr. x întrucât obligarea autorității publice pârâte la interpretarea corectă a prevederilor legale cu privire la actualizarea pensiei de serviciu nu se circumscrie prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Cererea de revizuire și motivele invocate

Împotriva deciziei civile nr. 3517 din 9 decembrie 2016 a formulat cerere de revizuire A., invocând dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Arătând că admisibilitatea căii extraordinare de atac promovate derivă din împrejurarea că aceasta este îndreptată împotriva unei hotărâri pronunțate de instanța de recurs, revizuentul, deși a reluat argumentele prezentate în susținerea recursului a prezentat în esență, următoarele critici vizând soluționarea cauzei în recurs:

- prin adresa din 12 mai 2007, Parchetul de pe lângă din Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat faptul că indemnizația unui consilier al procurorului general al PÎCCJ, cu o vechime în funcție de peste 20 de ani a fost în alt cuantum de 81888 RON la data de 1 aprilie 2008 și in cunatum de 8352 RON la data de 1 octombrie 2008, mai mare, decât cea care a fost stabilită de Ministerul Justiției;

- în adeverința eliberată de Ministerul Justiției cu aplicare de la 1 octombrie 2008 este prevăzută suma de 6298 RON față de 8188 RON menționată de parchet, iar în adeverința cu aplicare de la 1 octombrie 2008 este menționată suma de 6424 RON în loc de 8352 RON cât era legal;

- la acordarea pensiei de serviciu, revizuentul s-a pensionat din funcția de consilier al ministrului avea sporuri ce au intrat în baza de calcul și care potrivit legii trebuia luate în considerare în procentele avute la data pensionării la actualizarea pensiei de serviciu: spor de stabilitate în procent de 20%, spor de vechime în muncă în procent de 25%, spor pentru atribuții de control și lucrări în legătură cu activitatea penitenciarelor în procent de 30%, spor de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%;

Procedura derulată în fața instanței de revizuire

Prin întâmpinarea formulată la data de 14 septembrie 2017 intimatul Ministerul Justiției a solicitat respingerea cererii de revizuire ca nefondată, justificat, în esență de împrejurarea că motivul de revizuire invocat, prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., nu este incident în cauză.

La data de 22 septembrie 2017, revizuentul a depus concluzii scrise reinterând susținerile din cererea de revizuire.

Examinând cauza și cererea de revizuire formulată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte o va respinge, pentru considerentele în continuare arătate:

În ceea ce priveste motivul întemeiat pe art. 509 alin. (1) pct. 5 noul C. proc. civ., Înalta Curte retine ca înscrisul indicat de revizuient, respectiv adresa din 12 mai 2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Justiție prin care s-a comunicat faptul că indemnizația unui consilier al procurorului general al PÎCCJ, cu o vechime în funcție de peste 20 de ani a fost în alt cuantum de 81888 RON la data de 1 aprilie 2008 și in cunatum de 8352 RON la data de 1 octombrie 2008, mai mare, decât cea care a fost stabilită de Ministerul Justiției, nu constituie "inscris nou" in intelesul dispozitiilor procedurale.

Astfel, în înțelesul disp. art. 509 alin. (1) pct. 5 noul C. proc. civ., revizuirea hotararii ramase definitiva presupune indeplinirea cumulativa a mai multor conditii: inscrisul invocat sa fi existat in momentul judecarii procesului finalizat prin hotararea atacata; el sa nu fi fost cunoscut de instanta și sa fi fost determinant pentru solutionarea litigiului; partea sa fi fost impiedicata a-l prezenta din motive mai presus de vointa ei sau pentru ca a fost retinut de partea potrivnica.

În ansamblul și filosofia normelor legale ce interesează cazul de revizuire al art. 509 alin. (1) pct. 5 noul C. proc. civ., noțiunea de "descoperire" este mai degrabă atașată faptelor juridice (care presupun ajungerea pe orice căi de fapt a unei persoanei în posesia înscrisurilor noi) decât actelor juridice cum ar fi cel al unei comunicări oficiale. Lipsa oricărei condiționări legale asupra împrejurărilor ce au condus partea la intrarea în posesia unor înscrisuri noi justifică întrutotul concluzia că sintagma "descoperirea înscrisurilor" nu se poate identifica decât cu momentul la care înscrisurile au ajuns, pe orice cale, pentru prima dată în posesia acesteia, orice altă "descoperire ulterioară", chiar oficială fiind, neputând prezenta vreo relevanță sub aspectul aplicării dispozițiilor art. 509 pct. 9 pct. 5 C. proc. civ. și, implicit, nici a acelora ce reglementează termenul în care poate fi formulată, în acest caz, cererea de revizuire.

Mai mult decât atât, textul de lege menționat cuprinde două ipoteze, cererea revizuentului fiind în mod evident circumscrisă ipotezei care are în vedere situația în care la data pronunțării hotărârii atacate instanța nu a avut în vedere anumite înscrisuri deoarece aceste înscrisuri nu au putut fi înfățișate de părți instanței din motive independente de voința lor, înscrisuri care în mod vădit erau de natură a schimba soluți data.

Așadar, nu se poate cere revizuirea unei hotărâri pe baza unor înscrisuri apărute după pronunțarea acesteia, textul referindu-se exclusiv la situația în care înscrisul exista în momentul judecării pricinii finalizate prin hotărârea atacată, concluzie desprinsă din împrejurarea că art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vorbește de descoperirea înscrisului care a fost reținut de adversar sau care nu a putut fi înfățișat dintr-o cauză mai presus de voința părții interesate.

Această cerință este esențială, deoarece astfel un proces definitiv câștigat ar putea fi supus revizuirii pe bază de acte și dovezi posterior confecționate și autoritatea de lucru judecat ar deveni iluzorie. Această cerință este desprinsă și din expresia folosită în art. 509 alin. (1) punctul 5 înscrisurile sunt " descoperite" după darea hotărârii.

Pe de altă parte, numai un înscris care a existat la data pronunțării hotărârii a putut fi reținut de adversar cealaltă parte fiind în imposibilitate a-l prezenta.

Temeiul legal al soluției adoptate

Pentru considerentele arătate, în raport cu dispozițiile art. 509 cu referire la art. 513 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire declarată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 3517 din data de 9 decembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2013.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire declarată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 3517 din data de 9 decembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2013.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 septembrie 2017.