ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 305/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 305/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând, asupra recursului de față;

În baza actelor dosarului, constată

următoarele:

Prin

sentința penală nr. 571 din 11 iulie 2013, pronunțată de Tribunalul București,

secția a II-a penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de rejudecare

formulată de condamnatul B.M., aflat în arest la Secția 22 Poliție București,

cu obligarea acestuia la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 08 aprilie 2013 a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a penală, cererea

formulată de petentul condamnat Bucurenciu Minai, de rejudecare - în baza art.

72 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 - a cauzei ce a făcut obiectul Dosarului nr.

4690/2000 al Tribunalului București secția a II-a penală, soluționat prin

sentința penală nr. 105 din 15 februarie 2002, definitivă prin Decizia penală

nr. 4447 din 13 octombrie 2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, motivată

de împrejurarea că judecata cauzei s-a făcut în lipsa sa.

A fost atașat la dosar mandatul de

executare a pedepsei închisorii nr. 134 din 27 octombrie 2003 emis de

Tribunalul București, secția a II-a penală, mandatul european de arestare nr. 18

din 23 februarie 2007, Decizia penală nr. 836/R din 29 aprilie 2013 a Curții de

Apel București și fișele „Ecris" - ale Tribunalului, Curții de Apel și Înaltei

Curți de Casație și Justiție - din care rezultă că s-a mai soluționat o cerere

de rejudecare după extrădare rămasă definitivă la data de 28 noiembrie 2012.

Analizând actele dosarului, instanța

de fond a constatat următoarele:

Prin sentința penală nr. 105 din 14

februarie 2002 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, a fost

condamnat petentul B.M., la pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare, cu

executare în regim de detenție.

Sentința penală de condamnare a rămas

definitivă prin Decizia penală nr. 4447 din 13 octombrie 2003 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, fiind emis mandatul de executare a pedepsei închisorii

nr. 134 din 27 octombrie 2003. în executarea acestui mandat, condamnatul a fost

încarcerat la data de 08 iulie 2009 și a formulat o cerere de rejudecare în caz

de extrădare în condițiile art. 5221 C. proc. pen.

Prin încheierea din data de 19 mai

2011, pronunțată în Dosarul nr. 20352/3/2010 al Tribunalului București, secția

a II-a penală, s-a dispus, în baza art. 5221 C. proc. pen. rap. la art. 405 C.

proc. pen., admiterea în principiu a cererii de rejudecare, după extrădare,

formulată de condamnatul B.M.

Prin sentința penală nr. 430 din 20

mai 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul

nr. 20532/3/2010 s-au dispus următoarele:

„1. În baza art. 5221 C. proc. pen. a

fost admisă cererea de rejudecare după extrădare și, în consecință:

În baza art. 406 C. proc. pen. s-a

dispus anularea, în parte, a sentinței penale nr. 105 din 15 februarie 2002

pronunțată de Tribunalul București, definitivă prin Decizia penală nr. 4447 din

13 octombrie 2003 a Curții Supreme de Justiție, în ceea ce îl privește pe

inculpatul B.M.

În baza art. 189 alin. (2) lit. b) C.

proc. pen. și art. 74 alin. (2) lit. a) C. pen. rap. la art. 76 C. pen. a fost

condamnat inculpatul B.M. la 2 pedepse de câte 3 ani închisoare .

În baza art. 323 alin. (2) C. pen. cu

aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. și art. 74 alin. (2) lit. a) C.

pen. rap. la art. 76 C. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de

1 an și 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit.

b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să

execute pedeapsa cea mai grea aplicată, aceea de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. i s-au

interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza

a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale, cu titlu de

pedeapsă accesorie.

În baza art. 861 C. pen. s-a dispus

suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe

durata termenului de încercare de 5 ani stabilit potrivit art. 862 alin. (2) C.

pen., ce se compune din cuantumul pedepsei aplicate, la care se adaugă un

interval de timp stabilit de instanță de 2 ani.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe

durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii s-a dispus

suspendarea și executarea pedepsei accesorii prevăzute de art. 64 lit. a), b)

C. pen.

În baza art. 863 alin. (2), (3) C.

pen. s-a dispus ca pe durata termenului de încercare, condamnatul să se supună,

măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (2) lit. a)-d) C. pen.,

respectiv:

- să se prezinte la datele fixate la

S.P.V.R.S.I. de pe lângă Tribunalul București;

- să anunțe în prealabil, orice schimbare

de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile,

precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice

schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a

putea fi controlate mijloacele de existentă.

S-au pus în vedere inculpatului

dispozițiile art. 864 C. pen., privind revocarea suspendării executării

pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul

termenului de încercare sau în cazul neîndeplinirii măsurilor de supraveghere și

obligațiilor stabilite.

În baza art. 350 alin. (3) lit. b) C.

proc. pen. s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu

este arestat în altă cauză.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus

perioada reținerii și arestării preventive a inculpatului din pedeapsa

aplicată, respectiv de la 23 noiembrie 2000 până la 28 decembrie 2000 și de la

08 iulie 2009 până la punerea efectivă în libertate.

S-a dispus anularea mandatului de

executare a pedepsei închisorii nr. 134 din 27 octombrie 2003 emis de Tribunalul

București, secția a II-a penală."

Soluția a fost menținută prin Decizia penală

nr. 341 din 06 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală.

Prin Decizia penală nr. 3909 din 28

noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost admis recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Deciziei penale

nr. 341 din 06 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, a

Deciziei penale nr. 341 din 06 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția

I penală, și a sentinței penale nr. 430 din 20 mai 2011 a Tribunalului

București, secția a II-a penală.

Procedând la rejudecarea în fond a

cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca inadmisibilă, cererea

de rejudecare după extrădare formulată de intimatul-condamnat B.M.

Prezenta cerere de rejudecare a cauzei

după extrădare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 72 alin. (2) din Legea nr.

302/2004 potrivit cu care „dacă extrădatul a fost condamnat în lipsă, el va fi

rejudecat, la cerere, cu respectarea drepturilor prevăzute de art. 34 alin. (1)

din aceeași lege".

Împrejurarea că s-a invocă un text

dintr-o lege specială și nu cel C. proc. pen., în baza căruia s-a respins

cererea anterioară de rejudecare după extrădare - nu poate înlocui autoritatea

de lucru judecat.

În contradicție cu cele susținute de

petent în motivarea cererii sale, instanța de fond a constatat următoarele:

Textul invocat ca și temei de drept,

din legea specială, vizează efectele extrădării în România (chiar așa fiind denumită

și secțiunea din care face parte acest articol) și nu procedura de rejudecare

după extrădare prevăzută de dispozițiile art. 5221 C. proc. pen. - la secțiunea

„rejudecarea în caz de extrădare sau predare în baza unui mandat european de

arestare".

În al doilea rând, condițiile care

trebuie îndeplinite pentru rejudecare sunt aceleași, din toate dispozițiile

legale rezultând că este necesară o cerere, o extrădare și o condamnare în

lipsă.

Instanța de fond a avut în vedere că,

potrivit art. 5221 C. proc. pen., „în cazul în care se cere extrădarea sau

predarea în baza unui mandat european de arestare a unei persoane judecate și

condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanța care a

judecat în primă instanță, la cererea condamnatului."

S-a mai reținut că, după cum reiese

clar din textul de lege, nu se cere, ca și condiție a rejudecării, ca persoana

condamnată în lipsă să nu fi avut cunoștință de existența unui proces - cum se

arată în motivarea cererii petentului (acest aspect urmând a fi avut în vedere

de instanță cu ocazia analizării admisibilității în principiu a cererii) - iar

art. 72 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 nu prevede „doar condiția ca persoana

respectivă să fi fost condamnată în lipsă", făcând în cuprinsul său

referire și la condiția extrădării („dacă extrădatul") și la necesitatea

unei cereri („el va fi rejudecat la cerere.").

În al treilea rând, odată cu intrarea

în vigoare a Legii nr. 302/2004 s-au abrogat mai multe articole C. proc. pen.,

nu însă și cel prevăzut de art. 5221 C. proc. pen. (art. 188 lit. d)), ceea ce

înseamnă că textele se completează reciproc.

Instanța de fond a constatat că între

cererea anterior soluționată și rămasă definitivă la Înalta Curte de Casație și

Justiție și cererea dedusă judecății, există identitate de obiect (rejudecare

după extrădare), de parte (același condamnat) și de cauză (același dosar în

care s-a pronunțat pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare).

Prin urmare, cererea petentului

condamnat a fost respinsă ca inadmisibilă, iar în baza art. 192 alin. (2) C.

proc. pen. petentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestei sentințe penale, în

termenul legal, a formulat apel condamnatul B.M., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia penală nr. 189 din 15

iulie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, a fost respins, ca

nefondat, apelul formulat de condamnat B.M. împotriva sentinței penale nr. 571

din data de 11 iulie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală,

în Dosarul nr. 14245/3/2013.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., a fost obligat apelantul condamnat la plata sumei de 500 lei, cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de apel a apreciat că, în mod corect, prima instanță a reținut că prin

Decizia penală nr. 3909 din 28 decembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, s-a dispus respingerea ca inadmisibilă a cererii de rejudecare după

extrădare, formulată de inculpatul B.M.

S-a reținut că, apelantul condamnat încearcă,

prin prezenta, să eludeze dispozițiile Înaltei Curți de Casație și Justiție,

din decizia susamintită, prin invocarea formală a dispozițiilor Legii nr.

302/2004.

Indiferent de temeiul de drept invocat

de petent, se poate constata cu ușurință că acesta are aceeași cerere, iar

pronunțarea unei soluții contrare față de cea dispusă prin Decizia nr.

3909/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție ar atrage după sine,

încălcarea autorității de lucru judecat.

Instanța de apel a apreciat că există

o astfel de autoritate, deoarece ne aflăm în fața unei identități de părți și

obiect, dreptul procesual penal necunoscând instituția identității de cauză,

precum în dreptul civil.

Totodată, s-a constatat că, în mod

corect prima instanță a identificat că, între dispozițiile art. 72 alin. (2)

din Legea nr. 302/2004 și art. 5221 C. proc. pen., nu există contrarietate,

legea specială analizând doar efectele extrădării în România și nu procedura de

rejudecare.

Apreciind în acord cu prima instanță,

că petentul condamnat încearcă prin prezenta cerere să înfrângă autoritatea de

lucru judecat a Deciziei penale nr. 3909/2012, prin care s-a respins ca

inadmisibilă cererea de rejudecare după extrădare formulată de numitul B.M.,

Curtea va respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul condamnat B.M.,

cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare statului.

Împotriva Deciziei penale nr. 268 din

31 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, a declarat

recurs condamnatul B.M., solicitând admiterea căii de atac exercitate, casarea

hotărârilor pronunțate în cauză, admiterea în principiu a cererii de rejudecare

după extrădare și trimiterea cauzei la instanța de fond, pentru soluționarea pe

fond a cauzei.

Din examinarea actelor dosarului se

reține că prin sentința penală nr. 430 din 20 mai 2011 pronunțată de Tribunalul

București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 20532/3/2010 s-au dispus

următoarele:

„1. În baza art. 5221 C. proc. pen. a

fost admisă cererea de rejudecare după extrădare și, în consecință:

În baza art. 406 C. proc. pen. s-a

dispus anularea, în parte, a sentinței penale nr. 105 din 15 februarie 2002

pronunțată de Tribunalul București, definitivă prin Decizia penală nr. 4447 din

13 octombrie 2003 a Curții Supreme de Justiție, în ceea ce îl privește pe inculpatul

B.M.

În baza art. 189 alin. (1) și (2) C.

pen., cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. și art. 74 alin. (2) lit.

a) C. pen. rap. la art. 76 C. pen. a fost condamnat inculpatul B.M. la 2

pedepse de câte 3 ani închisoare .

În baza art. 323 alin. (2) C. pen. cu

aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. și art. 74 alin. (2) lit. a) C.

pen. rap la art. 76 C. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de

1 an și 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C.

pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute

pedeapsa cea mai grea aplicată, aceea de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. i s-au

interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza

a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale, cu titlu de

pedeapsă accesorie.

În baza art. 86

1

C. pen.

s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate

inculpatului pe durata termenului de încercare de 5 ani stabilit potrivit art.

862 alin. (2) C. pen., ce se compune din cuantumul pedepsei aplicate, la care

se adaugă un interval de timp stabilit de instanță de 2 ani.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe

durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii s-a dispus

și suspendarea executării pedepsei accesorii prevăzute de art. 64 lit. a), b)

C. pen.

În baza art. 863 alin. (2), (3) C.

pen. s-a dispus ca pe durata termenului de încercare, condamnatul să se supună,

măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (2) lit. a)-d) C. pen.,

respectiv:

- să se prezinte la datele fixate la

S.P.V.R.S.I. de pe lângă Tribunalul București;

- să anunțe în prealabil, orice

schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care

depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice

schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a

putea fi controlate mijloacele de existentă.

S-au pus în vedere inculpatului

dispozițiile art. 864 C. pen., privind revocarea suspendării executării

pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul

termenului de încercare sau în cazul neîndeplinirii măsurilor de supraveghere

și obligațiilor stabilite.

În baza art. 350 alin. (3) lit. b) C.

proc. pen. s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu

este arestat în altă cauză.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus

perioada reținerii și arestării preventive a inculpatului din pedeapsa

aplicată, respectiv de la 23 noiembrie 2000 până la 28 decembrie 2000 și de la

08 iulie 2009 până la punerea efectivă în libertate.

S-a dispus anularea mandatului de

executare a pedepsi închisorii nr. 134 din 27 octombrie 2003 emis de Tribunalul

București, secția a II-a penală."

Soluția a fost menținută prin Decizia penală

nr. 341 din 06 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală.

Prin Deciziă penală nr. 73509 din 7

noiembrie 2012 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, a fost

admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București

împotriva Deciziei penale nr. 341 din 06 decembrie 2011 a Curții de Apel

București, secția I penală, dispunându-se casarea, în totalitate, a Deciziei penale

nr. 341 din 06 decembrie 2011 a Curții de Apel București - Secția I Penală și a

sentinței penale nr. 430 din 20 mai 2011 a Tribunalului București, secția a II-a

penală.

Procedând la rejudecarea în fond a

cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca inadmisibilă, cererea

de rejudecare după extrădare formulată de intirnatul-condaninat B.M.

La data de, recurentul condamnat a

formulat o nouă cerere de rejudecare a cauzei după extrădare, întemeiată pe

dispozițiile art. 72 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 potrivit cu care „dacă

extrădatul a fost condamnat în lipsă, el va fi rejudecat, la cerere, cu

respectarea drepturilor prevăzute de art. 34 alin. (1) din aceeași lege".

Textul invocat ca și temei de drept,

din legea specială, vizează efectele extrădării în România și nu procedura de

rejudecare după extrădare prevăzută de dispozițiile art. 5221 C. proc. pen. -

la secțiunea „rejudecarea în caz de extrădare sau predare în baza unui mandat

european de arestare".

În al doilea rând, condițiile care

trebuie îndeplinite pentru rejudecare sunt aceleași, din toate dispozițiile

legale rezultând că este necesară o cerere, o extrădare și o condamnare în lipsă.

Potrivit art. 5221 C. proc. pen., „în

cazul în care se cere extrădarea sau predarea în baza unui mandat european de

arestare a unei persoane judecate și condamnate în lipsă, cauza va putea fi

rejudecată de către instanța care a judecat în primă instanță, la cererea

condamnatului."

Din interpretarea acestui text de lege

rezultă faptul că nu se cere, ca și condiție a rejudecării, ca persoana

condamnată în lipsă să nu fi avut cunoștință de existența unui proces, iar art.

72 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 nu prevede „doar condiția ca persoana

respectivă să fi fost condamnată în lipsă", făcând în cuprinsul său

referire și la condiția extrădării („dacă extrădatul") și la necesitatea

unei cereri („el va fi rejudecat la cerere.").

Pe de altă parte, se are în vedere că

odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 302/2004 au fost abrogate mai multe

articole din C. proc. pen., nu însă și cel prevăzut de art. 5221 C. proc. pen.

(art. 188 lit. d)), ceea ce înseamnă că textele se completează reciproc.

Așadar, se constată că în mod corect

instanța de fond a apreciat că între cererea anterior soluționată și rămasă

definitivă la Înalta Curte de Casație și Justiție și cererea dedusă judecății,

există identitate de obiect respectiv „rejudecare după extrădare", de

parte, condamnatul B.M. și de cauză, același dosar în care s-a pronunțat

pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare, în cauză fiind pronunțată o hotărâre

care a dobândit autoritate de lucru judecat.

Pentru aceste considerente, constatând

că decizia atacată este legală și temeinică, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de

condamnatul B.M. împotriva Deciziei nr. 268 din 31 octombrie 2013 a Curții de Apel

București, secția I penală.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul condamnat va fi obligat la plata sumei de 250 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând

onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea

apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul B.M. împotriva Deciziei penale nr. 268 din 31 octombrie

2013 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul condamnat la plata

sumei de 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

100 lei, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu,

până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 28

ianuarie 2014.