ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 305/2014

Deliberând, asupra recursului de față; În baza actelor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 571 din 11 iulie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de rejudecare formulată de condamnatul B.M., aflat în arest la Secția 22 Poliție București, cu obligarea acestuia la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: La data de 08 aprilie 2013 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a penală, cererea formulată de petentul condamnat Bucurenciu Minai, de rejudecare - în baza art. 72 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 - a cauzei ce a făcut obiectul Dosarului nr. 4690/2000 al Tribunalului București secția a II-a penală, soluționat prin sentința penală nr. 105 din 15 februarie 2002, definitivă prin Decizia penală nr. 4447 din 13 octombrie 2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, motivată de împrejurarea că judecata cauzei s-a făcut în lipsa sa.

A fost atașat la dosar mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 134 din 27 octombrie 2003 emis de Tribunalul București, secția a II-a penală, mandatul european de arestare nr. 18 din 23 februarie 2007, Decizia penală nr. 836/R din 29 aprilie 2013 a Curții de Apel București și fișele „Ecris" - ale Tribunalului, Curții de Apel și Înaltei Curți de Casație și Justiție - din care rezultă că s-a mai soluționat o cerere de rejudecare după extrădare rămasă definitivă la data de 28 noiembrie 2012. Analizând actele dosarului, instanța de fond a constatat următoarele: Prin sentința penală nr. 105 din 14 februarie 2002 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, a fost condamnat petentul B.M., la pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare, cu executare în regim de detenție.

Sentința penală de condamnare a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 4447 din 13 octombrie 2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 134 din 27 octombrie 2003. în executarea acestui mandat, condamnatul a fost încarcerat la data de 08 iulie 2009 și a formulat o cerere de rejudecare în caz de extrădare în condițiile art. 5221 C. proc. pen. Prin încheierea din data de 19 mai 2011, pronunțată în Dosarul nr. 20352/3/2010 al Tribunalului București, secția a II-a penală, s-a dispus, în baza art. 5221 C. proc. pen. rap. la art. 405 C. proc. pen., admiterea în principiu a cererii de rejudecare, după extrădare, formulată de condamnatul B.M.

Prin sentința penală nr. 430 din 20 mai 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 20532/3/2010 s-au dispus următoarele: „1. În baza art. 5221 C. proc. pen. a fost admisă cererea de rejudecare după extrădare și, în consecință: În baza art. 406 C. proc. pen. s-a dispus anularea, în parte, a sentinței penale nr. 105 din 15 februarie 2002 pronunțată de Tribunalul București, definitivă prin Decizia penală nr. 4447 din 13 octombrie 2003 a Curții Supreme de Justiție, în ceea ce îl privește pe inculpatul B.M. În baza art. 189 alin. (2) lit. b) C. proc. pen. și art. 74 alin. (2) lit. a) C. pen. rap. la art. 76 C. pen. a fost condamnat inculpatul B.M. la 2 pedepse de câte 3 ani închisoare . În baza art. 323 alin. (2) C. pen.

cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. și art. 74 alin. (2) lit. a) C. pen. rap. la art. 76 C. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea aplicată, aceea de 3 ani închisoare. În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale, cu titlu de pedeapsă accesorie. În baza art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata termenului de încercare de 5 ani stabilit potrivit art. 862 alin. (2) C. pen., ce se compune din cuantumul pedepsei aplicate, la care se adaugă un interval de timp stabilit de instanță de 2 ani.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii s-a dispus suspendarea și executarea pedepsei accesorii prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. În baza art. 863 alin. (2), (3) C. pen. s-a dispus ca pe durata termenului de încercare, condamnatul să se supună, măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (2) lit. a)-d) C. pen., respectiv: - să se prezinte la datele fixate la S.P.V.R.S.I. de pe lângă Tribunalul București; - să anunțe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existentă.

S-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 864 C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare sau în cazul neîndeplinirii măsurilor de supraveghere și obligațiilor stabilite. În baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus perioada reținerii și arestării preventive a inculpatului din pedeapsa aplicată, respectiv de la 23 noiembrie 2000 până la 28 decembrie 2000 și de la 08 iulie 2009 până la punerea efectivă în libertate. S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 134 din 27 octombrie 2003 emis de Tribunalul București, secția a II-a penală." Soluția a fost menținută prin Decizia penală nr. 341 din 06 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală.

Prin Decizia penală nr. 3909 din 28 noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Deciziei penale nr. 341 din 06 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, a Deciziei penale nr. 341 din 06 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, și a sentinței penale nr. 430 din 20 mai 2011 a Tribunalului București, secția a II-a penală. Procedând la rejudecarea în fond a cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca inadmisibilă, cererea de rejudecare după extrădare formulată de intimatul-condamnat B.M.

Prezenta cerere de rejudecare a cauzei după extrădare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 72 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 potrivit cu care „dacă extrădatul a fost condamnat în lipsă, el va fi rejudecat, la cerere, cu respectarea drepturilor prevăzute de art. 34 alin. (1) din aceeași lege". Împrejurarea că s-a invocă un text dintr-o lege specială și nu cel C. proc. pen., în baza căruia s-a respins cererea anterioară de rejudecare după extrădare - nu poate înlocui autoritatea de lucru judecat. În contradicție cu cele susținute de petent în motivarea cererii sale, instanța de fond a constatat următoarele: Textul invocat ca și temei de drept, din legea specială, vizează efectele extrădării în România (chiar așa fiind denumită și secțiunea din care face parte acest articol) și nu procedura de rejudecare după extrădare prevăzută de dispozițiile art. 5221 C. proc.

pen. - la secțiunea „rejudecarea în caz de extrădare sau predare în baza unui mandat european de arestare". În al doilea rând, condițiile care trebuie îndeplinite pentru rejudecare sunt aceleași, din toate dispozițiile legale rezultând că este necesară o cerere, o extrădare și o condamnare în lipsă. Instanța de fond a avut în vedere că, potrivit art. 5221 C. proc.

pen., „în cazul în care se cere extrădarea sau predarea în baza unui mandat european de arestare a unei persoane judecate și condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanța care a judecat în primă instanță, la cererea condamnatului." S-a mai reținut că, după cum reiese clar din textul de lege, nu se cere, ca și condiție a rejudecării, ca persoana condamnată în lipsă să nu fi avut cunoștință de existența unui proces - cum se arată în motivarea cererii petentului (acest aspect urmând a fi avut în vedere de instanță cu ocazia analizării admisibilității în principiu a cererii) - iar art. 72 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 nu prevede „doar condiția ca persoana respectivă să fi fost condamnată în lipsă", făcând în cuprinsul său referire și la condiția extrădării („dacă extrădatul") și la necesitatea unei cereri („el va fi rejudecat la cerere."). În al treilea rând, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 302/2004 s-au abrogat mai multe articole C. proc.

pen., nu însă și cel prevăzut de art. 5221 C. proc. pen. (art. 188 lit. d)), ceea ce înseamnă că textele se completează reciproc. Instanța de fond a constatat că între cererea anterior soluționată și rămasă definitivă la Înalta Curte de Casație și Justiție și cererea dedusă judecății, există identitate de obiect (rejudecare după extrădare), de parte (același condamnat) și de cauză (același dosar în care s-a pronunțat pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare). Prin urmare, cererea petentului condamnat a fost respinsă ca inadmisibilă, iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. petentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Împotriva acestei sentințe penale, în termenul legal, a formulat apel condamnatul B.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia penală nr. 189 din 15 iulie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de condamnat B.M. împotriva sentinței penale nr. 571 din data de 11 iulie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 14245/3/2013. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul condamnat la plata sumei de 500 lei, cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a apreciat că, în mod corect, prima instanță a reținut că prin Decizia penală nr. 3909 din 28 decembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a dispus respingerea ca inadmisibilă a cererii de rejudecare după extrădare, formulată de inculpatul B.M.

S-a reținut că, apelantul condamnat încearcă, prin prezenta, să eludeze dispozițiile Înaltei Curți de Casație și Justiție, din decizia susamintită, prin invocarea formală a dispozițiilor Legii nr. 302/2004. Indiferent de temeiul de drept invocat de petent, se poate constata cu ușurință că acesta are aceeași cerere, iar pronunțarea unei soluții contrare față de cea dispusă prin Decizia nr. 3909/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție ar atrage după sine, încălcarea autorității de lucru judecat. Instanța de apel a apreciat că există o astfel de autoritate, deoarece ne aflăm în fața unei identități de părți și obiect, dreptul procesual penal necunoscând instituția identității de cauză, precum în dreptul civil.

Totodată, s-a constatat că, în mod corect prima instanță a identificat că, între dispozițiile art. 72 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 și art. 5221 C. proc. pen., nu există contrarietate, legea specială analizând doar efectele extrădării în România și nu procedura de rejudecare. Apreciind în acord cu prima instanță, că petentul condamnat încearcă prin prezenta cerere să înfrângă autoritatea de lucru judecat a Deciziei penale nr. 3909/2012, prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de rejudecare după extrădare formulată de numitul B.M., Curtea va respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul condamnat B.M., cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare statului.

Împotriva Deciziei penale nr. 268 din 31 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, a declarat recurs condamnatul B.M., solicitând admiterea căii de atac exercitate, casarea hotărârilor pronunțate în cauză, admiterea în principiu a cererii de rejudecare după extrădare și trimiterea cauzei la instanța de fond, pentru soluționarea pe fond a cauzei. Din examinarea actelor dosarului se reține că prin sentința penală nr. 430 din 20 mai 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 20532/3/2010 s-au dispus următoarele: „1. În baza art. 5221 C. proc. pen. a fost admisă cererea de rejudecare după extrădare și, în consecință: În baza art. 406 C. proc. pen.

s-a dispus anularea, în parte, a sentinței penale nr. 105 din 15 februarie 2002 pronunțată de Tribunalul București, definitivă prin Decizia penală nr. 4447 din 13 octombrie 2003 a Curții Supreme de Justiție, în ceea ce îl privește pe inculpatul B.M. În baza art. 189 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. și art. 74 alin. (2) lit. a) C. pen. rap. la art. 76 C. pen. a fost condamnat inculpatul B.M. la 2 pedepse de câte 3 ani închisoare . În baza art. 323 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. și art. 74 alin. (2) lit. a) C. pen. rap la art. 76 C. pen. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen.

s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea aplicată, aceea de 3 ani închisoare. În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale, cu titlu de pedeapsă accesorie. În baza art. 86 1 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata termenului de încercare de 5 ani stabilit potrivit art. 862 alin. (2) C. pen., ce se compune din cuantumul pedepsei aplicate, la care se adaugă un interval de timp stabilit de instanță de 2 ani. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii s-a dispus și suspendarea executării pedepsei accesorii prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 863 alin. (2), (3) C. pen. s-a dispus ca pe durata termenului de încercare, condamnatul să se supună, măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (2) lit. a)-d) C. pen., respectiv: - să se prezinte la datele fixate la S.P.V.R.S.I. de pe lângă Tribunalul București; - să anunțe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existentă. S-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 864 C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare sau în cazul neîndeplinirii măsurilor de supraveghere și obligațiilor stabilite.

În baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus perioada reținerii și arestării preventive a inculpatului din pedeapsa aplicată, respectiv de la 23 noiembrie 2000 până la 28 decembrie 2000 și de la 08 iulie 2009 până la punerea efectivă în libertate. S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsi închisorii nr. 134 din 27 octombrie 2003 emis de Tribunalul București, secția a II-a penală." Soluția a fost menținută prin Decizia penală nr. 341 din 06 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală.

Prin Deciziă penală nr. 73509 din 7 noiembrie 2012 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, a fost admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Deciziei penale nr. 341 din 06 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, dispunându-se casarea, în totalitate, a Deciziei penale nr. 341 din 06 decembrie 2011 a Curții de Apel București - Secția I Penală și a sentinței penale nr. 430 din 20 mai 2011 a Tribunalului București, secția a II-a penală. Procedând la rejudecarea în fond a cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca inadmisibilă, cererea de rejudecare după extrădare formulată de intirnatul-condaninat B.M.

La data de, recurentul condamnat a formulat o nouă cerere de rejudecare a cauzei după extrădare, întemeiată pe dispozițiile art. 72 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 potrivit cu care „dacă extrădatul a fost condamnat în lipsă, el va fi rejudecat, la cerere, cu respectarea drepturilor prevăzute de art. 34 alin. (1) din aceeași lege". Textul invocat ca și temei de drept, din legea specială, vizează efectele extrădării în România și nu procedura de rejudecare după extrădare prevăzută de dispozițiile art. 5221 C. proc. pen. - la secțiunea „rejudecarea în caz de extrădare sau predare în baza unui mandat european de arestare". În al doilea rând, condițiile care trebuie îndeplinite pentru rejudecare sunt aceleași, din toate dispozițiile legale rezultând că este necesară o cerere, o extrădare și o condamnare în lipsă.

Potrivit art. 5221 C. proc. pen., „în cazul în care se cere extrădarea sau predarea în baza unui mandat european de arestare a unei persoane judecate și condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanța care a judecat în primă instanță, la cererea condamnatului." Din interpretarea acestui text de lege rezultă faptul că nu se cere, ca și condiție a rejudecării, ca persoana condamnată în lipsă să nu fi avut cunoștință de existența unui proces, iar art. 72 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 nu prevede „doar condiția ca persoana respectivă să fi fost condamnată în lipsă", făcând în cuprinsul său referire și la condiția extrădării („dacă extrădatul") și la necesitatea unei cereri („el va fi rejudecat la cerere."). Pe de altă parte, se are în vedere că odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 302/2004 au fost abrogate mai multe articole din C. proc.

pen., nu însă și cel prevăzut de art. 5221 C. proc. pen. (art. 188 lit. d)), ceea ce înseamnă că textele se completează reciproc. Așadar, se constată că în mod corect instanța de fond a apreciat că între cererea anterior soluționată și rămasă definitivă la Înalta Curte de Casație și Justiție și cererea dedusă judecății, există identitate de obiect respectiv „rejudecare după extrădare", de parte, condamnatul B.M. și de cauză, același dosar în care s-a pronunțat pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare, în cauză fiind pronunțată o hotărâre care a dobândit autoritate de lucru judecat. Pentru aceste considerente, constatând că decizia atacată este legală și temeinică, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul B.M. împotriva Deciziei nr. 268 din 31 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul condamnat va fi obligat la plata sumei de 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul B.M. împotriva Deciziei penale nr. 268 din 31 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 28 ianuarie 2014.