ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3602/2013

Asupra contestației în anulare de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 282 din 29 ianuarie 2013 pronunțată în dosarul nr. 7279/3/2010 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis recursul declarat de inculpatul N.M împotriva Deciziei penale nr. 69/A din 10 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

A casat în totalitate decizia recurată și, în parte, Sentința penală nr. 704 din 13 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală și, rejudecând,

A înlăturat obligarea inculpatului la plata sumei de 50.000 euro către partea civilă D.M. și la 36.000 lei către parte civilă D.F., luând act că aceștia renunță la pretențiile civile.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 19 octombrie 2009 la 11 aprilie 2011.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

A luat act că inculpatul este arestat în altă cauză.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator s-a plătit din fondul Ministerului Justiției.

Împotriva acestei decizii, a formulat contestație în anulare contestatorul N.M, aceasta fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția I penală, la data de 11 februarie 2013.

Prin Sentința penală nr. 241 din 27 martie 2013 Tribunalului București, secția I penală, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului București și, în baza art. 42 C. proc. pen. a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pe această cale contestatorul a susținut, pe de o parte că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i

1

), cu privire la care existau probe în dosar, iar pe de altă parte a susținut că la judecarea cauzei pe fond deși prezent, nu a fost ascultat pe toate aspectele ce îl vizau atât pe latură penală cât și pe latură civilă cât și pe cheltuielile de judecată la care a fost obligat, iar ascultarea sa era obligatorie potrivit art. 385

14

alin. (1

1

) ori art. 385

16

alin. (1) C. proc. pen.

În drept, contestatorul a invocat dispozițiile art. 386 lit. c) și e) C. proc. pen.

Totodată a solicitat suspendarea executării pedepsei de 7 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. proc. pen. aplicate prin Sentința penală nr. 704 din 13 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală.

Examinând contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat N.M, sub aspectul admisibilității în principiu, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor urma.

Contestația în anulare constituie o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte căi, și anume anularea pentru vicii, nulități privind actele de procedură, iar nu un motiv care ar constitui o nulitate pe fondul cauzei.

Natura juridică a acestui remediu procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că pe calea contestației în anulare poate fi anulată hotărârea, cât și de retractare, respectiv că însăși instanța care a pronunțat hotărârea este pusă de a controla condițiile în care a dat hotărârea și de a o infirma eventual.

În conformitate cu dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestației în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual penală, arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc. pen., precum și invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei.

Art. 386 C. proc. pen. prevede cazurile în care se poate face contestație în anulare, însă numai împotriva hotărârilor penale definitive, contestația în anulare putând fi exercitată doar în cazurile și în condițiile prevăzute expres și limitativ de lege.

Prin urmare, examinarea temeiniciei contestației nu poate avea loc decât ulterior procedurii admisibilității în principiu.

Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare;

c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i

1

), cu privire la care existau probe în dosar;

d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri diferite pentru aceeași faptă;

e) când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385

14

alin. (1

1

) ori art. 385

16

alin. (1) C. proc. pen.

Așadar, legiuitorul a prevăzut expres și limitativ cazurile în care o hotărâre definitivă poate fi atacată prin intermediul contestației în anulare, instituindu-se astfel o garanție că această cale nu va da posibilitatea oricărei persoane și în orice condiții de a înlătura efectele pe care le au hotărârile judecătorești definitive.

În prezenta cauză se constată că a fost promovată contestația în anulare invocându-de dispozițiile art. 386 lit. c) și e) C. proc. pen.

Având în vedere că, potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen., instanța admite în principiu cererea de contestație în anulare numai dacă îndeplinește condițiile prevăzute de lege (este făcută în termenul prevăzut de lege, motivele invocate se sprijină pe unul dintre cazurile prevăzute de art. 386 C. proc. pen., în sprijinul contestației depune ori invocă dovezi care sunt la dosar), prin interpretarea "per a contrario" rezultă că în situația în care una sau mai multe dintre aceste condiții nu este îndeplinită, soluția este respingerea ca inadmisibilă a contestației în anulare.

Se observă că aspectele menționate în cerere, referitoare la cazurile de contestație în anulare prevăzut de art. 386 lit. c) și e) C. proc. pen. sunt invocate în mod formal, pe această cale aducând critici hotărârii pronunțate de instanța fondului și nu recursului așa cum prevăd textele de lege care reglementează contestația în anulare, astfel că acestea nu pot fi calificate și încadrate în dispozițiile anterior menționate, nefiind identificate la dosarul cauzei dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitată.

Pe de altă parte, contestatorul, deși a menționat în cerere cazurile de contestație în anulare prevăzute de art. 386 lit. c) și e) C. proc. pen., în detalierea motivelor pe care se sprijină contestația, acesta a făcut referiri la apărări de fond, care au făcut obiectul recursului, incompatibile cu o contestație în anulare, care poate fi introdusă doar pentru anumite motive, limitativ prevăzute de lege.

Totodată, referitor la susținerile încadrate în dispozițiile art. 386 lit. e) C. proc. pen., se reține că inculpatul N.M a fost audiat la instant de fond, iar în cauză nu s-a pronunțat o soluție de achitare, astfel încât nu era obligatorie ascultarea acestuia de către instanța de recurs.

Ca urmare, având în vedere că motivele invocate de contestatorul N.M. nu se încadrează în cele prevăzute expres de art. 386 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de acesta împotriva Deciziei penale nr. 282 din 29 ianuarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 7279/3/2010, iar în conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În ceea ce privește cererea formulată de contestatorul N.M., de suspendare a executării hotărârii a cărei anulare se cere, aceasta nu va mai fi supusă analizei instanței în contextul în care contestația în anulare apare ca inadmisibilă, suspendarea putându-se dispune doar după admiterea în principiu a cererii de contestație.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul M.N. împotriva Deciziei penale nr. 282 din 29 ianuarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 7279/3/2010.

Obligă contestatorul la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18 noiembrie 2013.