ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3152/2012

Asupra contestației în anulare de față; Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele: Prin Decizia nr. 4327 din 2 decembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 22669/3/2008 s-au respins ca nefondate recursurile declarate de inculpații L.P. și Ț.V. împotriva Deciziei penale nr. 56 din 3 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a I-a penală. S-a dedus din pedeapsa aplicată recurenților inculpați, durata arestării preventive de la 1 martie 2003 la 11 iunie 2003 și de la 19 iunie 2008 la 2 decembrie 2010 pentru inculpatul L.P. și de la 16 ianuarie 2009 la 2 decembrie 2010 pentru inculpatul Ț.V. Au fost obligați recurenții inculpați la plata sumei de câte 475 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care sumele de câte 75 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare inculpatul L.P., solicitând anularea acelei părți referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei și scoaterea celor 3 ani care au fost adăugați prin cumul aritmetic din pedepsele aplicate. Totodată a solicitat contopirea celor două pedepse. Contestația a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a penală la data de 7 februarie 2012, iar prin Decizia penală nr. 4/A din 24 februarie 2012 a acestei instanțe, în temeiul art. 302 C. proc. pen. și art. 39 alin. (1) C. proc. pen. s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului București și s-a declinat competența de soluționare a contestației în anulare în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În motivarea acestei hotărâri s-a arătat că prin cererea de contestație formulată de contestatorul L.P., acesta a precizat că a fost condamnat prin două hotărâri penale diferite, respectiv Sentința penală nr. 181 din 27 februarie 2008 a Judecătoriei sector 1 București și Sentința penală nr. 908/F din 16 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția ala penală, solicitând anularea acestora, repunerea pedepselor în individualitatea lor și contopirea pedepselor. S-a reținut că motivele invocate se circumscriu în prevederile art. 386 lit. d) C. proc. pen. și întrucât instanța la care a rămas definitivă Sentința penală nr. 908/F din 16 octombrie 2009 este Înalta Curte de Casație și Justiție, competența de soluționare a cauzei revine acesteia instanțe.

Examinând admisibilitatea în principiu a contestației în anulare formulată în cauză, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă. Astfel, contestația în anulare este o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte căi, respectiv anularea pentru vicii sau nulități privind actele de procedură. Potrivit dispozițiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestației în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual penală, arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc. pen. precum și invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac.

Art. 386 C. proc. pen. prevede expres și limitativ cazurile în care se poate formula contestație în anulare precum și hotărârile care pot fi atacate pe această cale, respectiv hotărârile penale definitive pronunțate de către instanța de recurs. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc.

pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii; b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștiința instanța despre această împiedicare; c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. f) - i) cu privire la care existau probe la dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă; e) când la judecarea recursului, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia era obligatorie potrivit art. 385 14 alin. (1) ori art. 385 16 alin. (1) C. proc.

pen. În speță, petiționarul a formulat contestație în anulare solicitând anularea în parte a Deciziei nr. 4327 din 2 decembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în sensul anulării părții referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei și înlăturarea celor 3 ani care au fost adăugați prin cumul aritmetic, din pedepsele aplicate. A arătat că din cuprinsul Deciziei nu rezultă destul de clar contopirea pedepselor, respectiv pedeapsa ce a mai rămas de executat. Deși petiționarul și-a întemeiat contestația pe dispozițiile art. 386 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte constată că motivele invocate nu se regăsesc printre cele prevăzute de textul de lege menționat.

Prin urmare, contestația în anulare formulată de contestatorul L.P. împotriva Deciziei nr. 4327 din 2 decembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală este inadmisibilă și urmează a fi respinsă. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul L.P. împotriva Deciziei nr. 4327 din 2 decembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. 22669/3/2008. Obligă contestatorul la plata sumei de 300 RON cu titlu dec cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 4 octombrie 2012. Procesat de GGC - LM