ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3152/2012

Asupra contestației în anulare de față;

Examinând actele și lucrările dosarului

constată următoarele:

Prin

Decizia nr. 4327 din 2 decembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție în Dosarul nr. 22669/3/2008 s-au respins ca nefondate recursurile

declarate de inculpații L.P. și Ț.V. împotriva Deciziei penale nr. 56 din 3

martie 2010 a Curții de Apel București, secția a I-a penală.

S-a dedus din pedeapsa aplicată recurenților

inculpați, durata arestării preventive de la 1 martie 2003 la 11 iunie 2003 și

de la 19 iunie 2008 la 2 decembrie 2010 pentru inculpatul L.P. și de la 16

ianuarie 2009 la 2 decembrie 2010 pentru inculpatul Ț.V.

Au fost obligați recurenții inculpați la

plata sumei de câte 475 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din

care sumele de câte 75 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Împotriva acestei decizii a formulat

contestație în anulare inculpatul L.P., solicitând anularea acelei părți

referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei și

scoaterea celor 3 ani care au fost adăugați prin cumul aritmetic din pedepsele

aplicate. Totodată a solicitat contopirea celor două pedepse.

Contestația a fost înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a II-a penală la data de 7 februarie 2012, iar

prin Decizia penală nr. 4/A din 24 februarie 2012 a acestei instanțe, în

temeiul art. 302 C. proc. pen. și art. 39 alin. (1) C. proc. pen. s-a admis

excepția necompetenței materiale a Tribunalului București și s-a declinat

competența de soluționare a contestației în anulare în favoarea Înaltei Curți

de Casație și Justiție.

În motivarea acestei hotărâri s-a arătat că

prin cererea de contestație formulată de contestatorul L.P., acesta a precizat

că a fost condamnat prin două hotărâri penale diferite, respectiv Sentința

penală nr. 181 din 27 februarie 2008 a Judecătoriei sector 1 București și

Sentința penală nr. 908/F din 16 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul

București, secția ala penală, solicitând anularea acestora, repunerea

pedepselor în individualitatea lor și contopirea pedepselor.

S-a reținut că motivele invocate se

circumscriu în prevederile art. 386 lit. d) C. proc. pen. și întrucât instanța

la care a rămas definitivă Sentința penală nr. 908/F din 16 octombrie 2009 este

Înalta Curte de Casație și Justiție, competența de soluționare a cauzei revine

acesteia instanțe.

Examinând admisibilitatea în principiu a

contestației în anulare formulată în cauză, Înalta Curte constată că aceasta

este inadmisibilă.

Astfel, contestația în anulare este o cale

extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte

căi, respectiv anularea pentru vicii sau nulități privind actele de procedură.

Potrivit dispozițiilor art. 391 alin. (2) C.

proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestației în anulare este

condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind respectarea

termenului de exercitare prevăzut de legea procesual penală, arătarea de motive

prevăzute în art. 386 C. proc. pen. precum și invocarea de dovezi în sprijinul

căii extraordinare de atac.

Art. 386 C. proc. pen. prevede expres și

limitativ cazurile în care se poate formula contestație în anulare precum și

hotărârile care pot fi atacate pe această cale, respectiv hotărârile penale

definitive pronunțate de către instanța de recurs.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 386 C.

proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație

în anulare în următoarele cazuri:

a) când procedura de citare a părții pentru

termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost

îndeplinită conform legii;

b) când partea dovedește că la termenul la

care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de

a se prezenta și de a încunoștiința instanța despre această împiedicare;

c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat

asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute de art.

10 alin. (1) lit. f) - i) cu privire la care existau probe la dosar;

d) când împotriva unei persoane s-au

pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;

e) când la judecarea recursului, inculpatul

prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia era obligatorie potrivit

art. 385

14

alin. (1) ori art. 385

16

alin. (1) C. proc.

pen.

În speță, petiționarul a formulat contestație

în anulare solicitând anularea în parte a Deciziei nr. 4327 din 2 decembrie

2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în sensul

anulării părții referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării

pedepsei și înlăturarea celor 3 ani care au fost adăugați prin cumul aritmetic,

din pedepsele aplicate. A arătat că din cuprinsul Deciziei nu rezultă destul de

clar contopirea pedepselor, respectiv pedeapsa ce a mai rămas de executat.

Deși petiționarul și-a întemeiat contestația

pe dispozițiile art. 386 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte constată că

motivele invocate nu se regăsesc printre cele prevăzute de textul de lege

menționat.

Prin urmare, contestația în anulare formulată

de contestatorul L.P. împotriva Deciziei nr. 4327 din 2 decembrie 2010

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală este

inadmisibilă și urmează a fi respinsă.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va

fi obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă contestația în

anulare formulată de contestatorul L.P. împotriva Deciziei nr. 4327 din 2

decembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală

în Dosarul nr. 22669/3/2008.

Obligă contestatorul la plata sumei de 300

RON cu titlu dec cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 4 octombrie

2012.

Procesat de GGC - LM