ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 221/2012

Asupra contestației

în anulare de față,

Din analiza

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin decizia penală

nr. 2956 din 7 septembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, pronunțată în dosarul nr. 19933/3/2010 a respins, ca nefondate,

recursurile declarate de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și

Justiție, D.I.I.C.O.T. și inculpații B.J. și R.T. împotriva deciziei penale nr.

103/A din 01 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția II-a penală.

A dedus din cuantumul

pedepselor aplicate inculpaților B.J. și R.T., durata reținerii și arestării

preventive de la 01 martie 2010 la 07 septembrie 2011.

A obligat recurentul

inculpat B.J. la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 300 lei, reprezentând onorarul apărătorului desemnat din

oficiu, s-a avansat din fondul Ministerului Justiției.

A obligat recurenta

inculpată R.T. la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 150 lei, reprezentând onorarul parțial apărătorului

desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, s-a avansat din

fondul Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî

astfel a reținut următoarele:

Recurentul inculpat

B.J. a pretins, atât în depoziția dată la instanța de fond, cât și în cea

administrată în instanța de recurs că denunțul formulat de acesta împotriva lui

P.C. a fost pus la punct de anchetatori și că a ținut legătura cu aceștia din

urma, prin intermediul inculpatei R.T.

Ambele instanțe, de

fond și prim control judiciar, au statuat în mod legal că, faptele inculpatului

B.J. constând în aceea că, în mod intenționat și mincinos a formulat denunț

față de inculpatul P.C. sub aspectul infracțiunii de trafic de droguri de mare

risc, producând probe „mincinoase" împotriva acestuia prin faptul că a

determinat-o pe inculpata R.T. să procure droguri și să i le înmâneze inculpatului

P.C., iar inculpata l-a îndemnat să i le livreze lui B.J. întrunesc elementele

constitutive ale infracțiunilor de:

- denunțare

calomnioasă, prevăzută de art. 259 alin. (1) C. pen. față de inculpatul P.C.;

- instigare la trafic

de droguri de mare risc, prevăzută și pedepsită de art. 25 C. pen. raportat la

art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 față de inculpata R.T.;

- instigare la trafic

de droguri de mare risc, prevăzută și pedepsită de art. 25 C. pen. raportat la

art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 31 alin. (2)

C. pen. față de inculpatul P.C. toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Pe de altă parte, cu

referire la recurenta inculpată R.T., astfel cum rezultă din probele dosarului,

apare neîndoielnic faptul că la sugestia inculpatului B.J., a cumpărat droguri

(heroină) pentru a-l ajuta în susținerea denunțului calomnios formulat

împotriva martorului P.C., realizând astfel conținutul infracțiunii de trafic

de droguri de mare risc.

Întrucât, critica

iterată prin recursul procurorului de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., prin care se tinde la majorarea cuantumului

pedepselor stabilite pentru cei doi inculpați nominalizați este simetric

inversată față de cea comun promovată prin recursurile declarate de inculpații

B.J. și R.T. prin care ambii tind la reducerea pedepsei rezultante de 10 ani

închisoare, Înalta Curte va proceda la o analiză comună a acestora și are în

vedere netemeinicia lor.

Aceasta, întrucât

ambele pedepse sus-menționate aplicate în regim de executare pentru cei doi

recurenți inculpați, sunt apte în totalitate să satisfacă scopurile și

finalitățile definite prin dispozițiile art. 52 C. pen., respectiv să

constituie reale măsuri de constrângere și reeducare a lor, cât și să asigure

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Concomitent, aceleași

pedepse sunt judicios dozate, prin prisma criteriilor legale de individualizare

judiciară, prevăzute de art. 72 C. pen., și anume de limitele de pedeapsă

fixate de lege, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana

infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea

penală.

Din perspectiva

acestor criterii, Înalta Curte a reținut că activitatea infracțională săvârșită

de cei doi inculpați, materializată prin acte de instigare (inculpatul B.J.) la

trafic de droguri de mare risc, acte de trafic de droguri de mare risc și acte

proprii infracțiunilor care împiedică înfăptuirea justiției, respectiv denunț

calomnios, prezintă un pericol social concret deosebit de mare.

În acest sens, s-a

mai avut în vedere că gravitatea actelor de instigare și trafic de droguri este

cu atât mai mare cu cât a constituit pretextul unui denunț calomnios, faptă de

natură să aducă prejudicii majore actului de justiție prin posibilitatea reală

de a genera erori judiciare cu consecințe asupra libertății persoanei.

În fine, s-a reținut

că din acest punct de vedere, rezultă indubitabil, că faptele ambilor recurenți

inculpați indică absența oricărui reper moral, aceștia neezitând să profite de

slăbiciunile altor persoane (P.C. și C.N., consumatori de droguri), acuzând

fără temei o altă persoană și provocând-o să comită o infracțiune numai pentru

a realiza (prin fraudă) propriul scop, respectiv diminuarea răspunderii penale

(în altă cauză) a inculpatului B.J.

Împotriva deciziei

nr. 2956 din 7 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală, pronunțată în dosarul nr. 19933/3/2010, a formulat contestație în

anulare contestatorul B.J., arătând că este incident motivul prevăzut de art.

386 lit. e) C. proc. pen., susținând că la judecarea recursului cauza nu a fost

amânată pentru a-i da posibilitatea recurentului să depună concluzii scrise și

pentru a fi audiat inculpatul.

În cererea scrisă

depusă la dosarul cauzei contestatorul B.J. a invocat motivele prevăzute de

art. 386 alin. (1) lit. a), c) și e) C. proc. pen.

A susținut în cererea

scrisă că, în fața instanței de recurs, a solicitat termen pentru a-i da

posibilitatea apărătorului ales să depună concluzii scrise, în opinia sa,

aceasta reprezentând lipsa apărării efective a sa în fața instanței de recurs,

motiv ce este incident dispozițiilor art. 386 lit. c) C. proc. pen.

În susținerea

motivului prevăzut de art. 386 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., contestatorul a

mai arătat că în concluziile scrise pe care trebuia să le depună apărătorul

ales în fața instanței de recurs a arătat că instanța nu s-a pronunțat asupra

unei cauze de încetare a procesului penal prevăzut de art. 10 alin. (1) lit. f)

și i

1

) C. proc. pen., susținând, în concluzie, că sunt cumulativ

îndeplinite cerințele cazurilor de contestație prevăzute de art. 386 alin. (1)

lit. a), b), c) și e) C. proc. pen.

Totodată, în

contestația în anulare formulată, contestatorul și-a exprimat nemulțumirea față

de modul de soluționare a cauzei arătând că i-a fost încălcat principiul

contradictorialității, oralității și nemijlocirii impunându-i-se să fie

reprezentat de către un apărător din oficiu, care în opinia sa acesta nu a

studiat dosarul întrucât cauza era una complexă.

În concluzie, a

solicitat admiterea contestației în anulare, casarea deciziei penale pronunțată

în recurs și repunerea pe rol a recursului și admițând recursul să se dispună

achitarea sa, sau după caz casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre

rejudecare.

Înalta Curte reține

că pentru a fi admisibilă în principiu o contestație în anulare îndreptată

împotriva unei hotărâri penale definitive, trebuie îndeplinite cumulativ

condițiile enumerate în art. 391 alin. (2) C. proc. pen., respectiv contestația

să fie făcută în termenul prevăzut de lege, motivul invocat să fie dintre cele

prevăzute de art. 386 C. proc. pen., în susținerea contestației să fie depuse

ori să se invoce dovezi care sunt la dosarul cauzei.

Potrivit

dispozițiilor art. 386 C. proc. pen. împotriva hotărârilor judecătorești

definitive, se poate face contestație în anulare, în următoarele cazuri: a)

când procedura de citare a părții la termenul la care s-a judecat cauza de

către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii; b) când partea

dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs

a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre

această împiedicare; c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei

cauze de încetare a procesului penale dintre cele prevăzute în art. 10 alin.

(1) lit. f)-i

1

), cu privire la care existau probe în dosar; d) când

împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași

faptă; e) când, la judecarea recursului sau la judecarea cauzei de către

instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea

acestuia este obligatorie potrivit art. 385

14

alin. (1

1

)

ori art. 385

16

alin. (1).

Înalta Curte,

constată că procedura de citare a fost legal îndeplinită la termenul de

judecată din data de 7 septembrie 2011 când s-a luat în pronunțare cauza în

faza de judecare a recursului prin decizia nr. 2956 pronunțată în dosarul nr.

19933/3/2010, inculpații B.J. și R.T., aflați în stare de arest, au fost aduși

în fața instanței, fiind prezenți la dezbateri.

La pronunțarea

deciziei în recurs, recurentul inculpat B.J. a fost asistat de apărător

desemnat din oficiu, avocat B.A. iar inculpata R.T. a fost asistată de apărător

desemnat din oficiu, avocat M.A. și de apărător ales, avocat I.G. Pe de altă

parte, cu privire la acest motiv invocat de contestator, Înalta Curte constată

că acest motiv nu cade sub incidența dispozițiilor prevăzute în calea

extraordinară de atac a contestației în anulare, respectiv a dispozițiilor art.

386 C. proc. pen.

De asemenea,

inculpații au fost întrebați de instanța de recurs dacă doresc să dea

declarații în fața instanței, în temeiul art. 385

14

alin. (1

1

)

și art. 70 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul consimțind să dea declarație

aceasta a fost consemnată și atașată la dosarul cauzei la dosar recurs,

împrejurare care a fost consemnată și în practicaua deciziei pronunțate în

recurs, atacată prin prezenta contestație în anulare.

Totodată Înalta Curte

constată că, prin decizia pronunțată în recurs, instanța s-a pronunțat asupra

tuturor motivelor de recurs invocate de către recurentul B.J. în cadrul

dezbaterilor, neexistând niciuna din situațiile în care instanța nu s-a

pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele

prevăzute în art. 10 lit. f)-i

1

) C. proc. pen., cu privire la care

existau probe la dosar.

În consecință, motivele

invocate de către contestator, nu se încadrează în cazurile astfel cum sunt

prevăzute de dispozițiile art. 386 lit. a), b), c), și e) C. proc. pen.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte constată că motivele invocate de contestator, nu fac

parte din textele incidente pentru a fi admisibilă această cale extraordinară

de atac așa cum prevăd cazurile de contestație enumerate expres și limitativ în

art. 386 C. proc. pen. și va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare

formulată de contestatorul B.J. împotriva deciziei penale nr. 2956 din 7

septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală,

pronunțată în dosarul nr. 19933/3/2010.

În temeiul

dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat contestatorul la

plata cheltuielilor judiciare conform dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul B.J. împotriva

deciziei penale nr. 2956 din 7 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 19933/3/2010.

Obligă contestatorul

la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 25 ianuarie 2012