ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 221/2012

Asupra contestației în anulare de față, Din analiza lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin decizia penală nr. 2956 din 7 septembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 19933/3/2010 a respins, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T. și inculpații B.J. și R.T. împotriva deciziei penale nr. 103/A din 01 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția II-a penală. A dedus din cuantumul pedepselor aplicate inculpaților B.J. și R.T., durata reținerii și arestării preventive de la 01 martie 2010 la 07 septembrie 2011. A obligat recurentul inculpat B.J. la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei, reprezentând onorarul apărătorului desemnat din oficiu, s-a avansat din fondul Ministerului Justiției.

A obligat recurenta inculpată R.T. la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150 lei, reprezentând onorarul parțial apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, s-a avansat din fondul Ministerului Justiției. Pentru a hotărî astfel a reținut următoarele: Recurentul inculpat B.J. a pretins, atât în depoziția dată la instanța de fond, cât și în cea administrată în instanța de recurs că denunțul formulat de acesta împotriva lui P.C. a fost pus la punct de anchetatori și că a ținut legătura cu aceștia din urma, prin intermediul inculpatei R.T. Ambele instanțe, de fond și prim control judiciar, au statuat în mod legal că, faptele inculpatului B.J.

constând în aceea că, în mod intenționat și mincinos a formulat denunț față de inculpatul P.C. sub aspectul infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, producând probe „mincinoase" împotriva acestuia prin faptul că a determinat-o pe inculpata R.T. să procure droguri și să i le înmâneze inculpatului P.C., iar inculpata l-a îndemnat să i le livreze lui B.J. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de: - denunțare calomnioasă, prevăzută de art. 259 alin. (1) C. pen. față de inculpatul P.C.; - instigare la trafic de droguri de mare risc, prevăzută și pedepsită de art. 25 C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 față de inculpata R.T.; - instigare la trafic de droguri de mare risc, prevăzută și pedepsită de art. 25 C. pen.

raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen. față de inculpatul P.C. toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Pe de altă parte, cu referire la recurenta inculpată R.T., astfel cum rezultă din probele dosarului, apare neîndoielnic faptul că la sugestia inculpatului B.J., a cumpărat droguri (heroină) pentru a-l ajuta în susținerea denunțului calomnios formulat împotriva martorului P.C., realizând astfel conținutul infracțiunii de trafic de droguri de mare risc. Întrucât, critica iterată prin recursul procurorului de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., prin care se tinde la majorarea cuantumului pedepselor stabilite pentru cei doi inculpați nominalizați este simetric inversată față de cea comun promovată prin recursurile declarate de inculpații B.J.

și R.T. prin care ambii tind la reducerea pedepsei rezultante de 10 ani închisoare, Înalta Curte va proceda la o analiză comună a acestora și are în vedere netemeinicia lor. Aceasta, întrucât ambele pedepse sus-menționate aplicate în regim de executare pentru cei doi recurenți inculpați, sunt apte în totalitate să satisfacă scopurile și finalitățile definite prin dispozițiile art. 52 C. pen., respectiv să constituie reale măsuri de constrângere și reeducare a lor, cât și să asigure prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. Concomitent, aceleași pedepse sunt judicios dozate, prin prisma criteriilor legale de individualizare judiciară, prevăzute de art. 72 C. pen., și anume de limitele de pedeapsă fixate de lege, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Din perspectiva acestor criterii, Înalta Curte a reținut că activitatea infracțională săvârșită de cei doi inculpați, materializată prin acte de instigare (inculpatul B.J.) la trafic de droguri de mare risc, acte de trafic de droguri de mare risc și acte proprii infracțiunilor care împiedică înfăptuirea justiției, respectiv denunț calomnios, prezintă un pericol social concret deosebit de mare. În acest sens, s-a mai avut în vedere că gravitatea actelor de instigare și trafic de droguri este cu atât mai mare cu cât a constituit pretextul unui denunț calomnios, faptă de natură să aducă prejudicii majore actului de justiție prin posibilitatea reală de a genera erori judiciare cu consecințe asupra libertății persoanei.

În fine, s-a reținut că din acest punct de vedere, rezultă indubitabil, că faptele ambilor recurenți inculpați indică absența oricărui reper moral, aceștia neezitând să profite de slăbiciunile altor persoane (P.C. și C.N., consumatori de droguri), acuzând fără temei o altă persoană și provocând-o să comită o infracțiune numai pentru a realiza (prin fraudă) propriul scop, respectiv diminuarea răspunderii penale (în altă cauză) a inculpatului B.J. Împotriva deciziei nr. 2956 din 7 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 19933/3/2010, a formulat contestație în anulare contestatorul B.J., arătând că este incident motivul prevăzut de art. 386 lit. e) C. proc.

pen., susținând că la judecarea recursului cauza nu a fost amânată pentru a-i da posibilitatea recurentului să depună concluzii scrise și pentru a fi audiat inculpatul. În cererea scrisă depusă la dosarul cauzei contestatorul B.J. a invocat motivele prevăzute de art. 386 alin. (1) lit. a), c) și e) C. proc. pen. A susținut în cererea scrisă că, în fața instanței de recurs, a solicitat termen pentru a-i da posibilitatea apărătorului ales să depună concluzii scrise, în opinia sa, aceasta reprezentând lipsa apărării efective a sa în fața instanței de recurs, motiv ce este incident dispozițiilor art. 386 lit. c) C. proc. pen. În susținerea motivului prevăzut de art. 386 alin. (1) lit. c) C. proc.

pen., contestatorul a mai arătat că în concluziile scrise pe care trebuia să le depună apărătorul ales în fața instanței de recurs a arătat că instanța nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal prevăzut de art. 10 alin. (1) lit. f) și i 1 ) C. proc. pen., susținând, în concluzie, că sunt cumulativ îndeplinite cerințele cazurilor de contestație prevăzute de art. 386 alin. (1) lit. a), b), c) și e) C. proc. pen. Totodată, în contestația în anulare formulată, contestatorul și-a exprimat nemulțumirea față de modul de soluționare a cauzei arătând că i-a fost încălcat principiul contradictorialității, oralității și nemijlocirii impunându-i-se să fie reprezentat de către un apărător din oficiu, care în opinia sa acesta nu a studiat dosarul întrucât cauza era una complexă.

În concluzie, a solicitat admiterea contestației în anulare, casarea deciziei penale pronunțată în recurs și repunerea pe rol a recursului și admițând recursul să se dispună achitarea sa, sau după caz casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare. Înalta Curte reține că pentru a fi admisibilă în principiu o contestație în anulare îndreptată împotriva unei hotărâri penale definitive, trebuie îndeplinite cumulativ condițiile enumerate în art. 391 alin. (2) C. proc. pen., respectiv contestația să fie făcută în termenul prevăzut de lege, motivul invocat să fie dintre cele prevăzute de art. 386 C. proc. pen., în susținerea contestației să fie depuse ori să se invoce dovezi care sunt la dosarul cauzei.

Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc. pen.

împotriva hotărârilor judecătorești definitive, se poate face contestație în anulare, în următoarele cazuri: a) când procedura de citare a părții la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii; b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare; c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penale dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f)-i 1 ), cu privire la care existau probe în dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă; e) când, la judecarea recursului sau la judecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385 14 alin. (1 1 ) ori art. 385 16 alin. (1). Înalta Curte, constată că procedura de citare a fost legal îndeplinită la termenul de judecată din data de 7 septembrie 2011 când s-a luat în pronunțare cauza în faza de judecare a recursului prin decizia nr. 2956 pronunțată în dosarul nr. 19933/3/2010, inculpații B.J.

și R.T., aflați în stare de arest, au fost aduși în fața instanței, fiind prezenți la dezbateri. La pronunțarea deciziei în recurs, recurentul inculpat B.J. a fost asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat B.A. iar inculpata R.T. a fost asistată de apărător desemnat din oficiu, avocat M.A. și de apărător ales, avocat I.G. Pe de altă parte, cu privire la acest motiv invocat de contestator, Înalta Curte constată că acest motiv nu cade sub incidența dispozițiilor prevăzute în calea extraordinară de atac a contestației în anulare, respectiv a dispozițiilor art. 386 C. proc. pen. De asemenea, inculpații au fost întrebați de instanța de recurs dacă doresc să dea declarații în fața instanței, în temeiul art. 385 14 alin. (1 1 ) și art. 70 alin. (2) C. proc.

pen., inculpatul consimțind să dea declarație aceasta a fost consemnată și atașată la dosarul cauzei la dosar recurs, împrejurare care a fost consemnată și în practicaua deciziei pronunțate în recurs, atacată prin prezenta contestație în anulare. Totodată Înalta Curte constată că, prin decizia pronunțată în recurs, instanța s-a pronunțat asupra tuturor motivelor de recurs invocate de către recurentul B.J. în cadrul dezbaterilor, neexistând niciuna din situațiile în care instanța nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 lit. f)-i 1 ) C. proc. pen., cu privire la care existau probe la dosar. În consecință, motivele invocate de către contestator, nu se încadrează în cazurile astfel cum sunt prevăzute de dispozițiile art. 386 lit. a), b), c), și e) C. proc.

pen. Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că motivele invocate de contestator, nu fac parte din textele incidente pentru a fi admisibilă această cale extraordinară de atac așa cum prevăd cazurile de contestație enumerate expres și limitativ în art. 386 C. proc. pen. și va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul B.J. împotriva deciziei penale nr. 2956 din 7 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 19933/3/2010. În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare conform dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul B.J. împotriva deciziei penale nr. 2956 din 7 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 19933/3/2010. Obligă contestatorul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 ianuarie 2012