ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 383/2012

Asupra contestației

în anulare de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală

nr. 3523 din 10 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală, pronunțată în dosarul nr. 24031/3/2009, au fost respinse, ca nefondate,

recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, D.I.I.C.O.T., și de inculpații M.R.M., L.P. și D.C. împotriva

deciziei penale nr. 272/A din 16 decembrie 2010 a Curții de Apel București,

secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

S-a luat act de

retragerea recursului declarat de inculpatul B.E.A. împotriva aceleiași

decizii.

S-a dedus din

pedepsele aplicate inculpaților M.R.M., L.P. și D.C., durata reținerii și

arestării preventive de la 9 aprilie 2009 la 10 octombrie 2011.

S-a constatat că

inculpatul B.E.A. este arestat în altă cauză.

A fost obligat

recurentul intimat inculpat B.E.A. la plata sumei de 550 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului

ales, urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiției.

Au fost obligați

recurenții inculpați L.P. și D.C., la plata sumelor de câte 550 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 50 lei, reprezentând

onorariile apărătorilor desemnați din oficiu până la prezentarea apărătorilor

aleși, urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiției.

A fost obligat

recurentul intimat inculpat M.R.M. la plata sumei de 700 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, urmând a se avansa din fondul Ministerului

Justiției.

S-a dispus ca

onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați D.E.,

L.S.E., D.I.M., D.A.F. și C.I.D., în sumă de câte 200 lei, să se suporte din

fondul Ministerului Justiției.

Împotriva acestei

decizii, a formulat contestație în anulare contestatorul L.P., aceasta fiind

înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la

data de 26 octombrie 2011.

Pe această cale, contestatorul

și-a exprimat nemulțumirea față de soluția pronunțată de instanța de recurs,

solicitând în acest sens aplicarea unei pedepse mai blânde.

Examinând contestația

în anulare formulată de contestatorul L.P., sub aspectul admisibilității în

principiu, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru

considerentele ce vor urma.

Contestația în

anulare constituie o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori

de neînlăturat pe alte căi, și anume anularea pentru vicii, nulități privind

actele de procedură, iar nu un motiv care ar constitui o nulitate pe fondul

cauzei.

Natura juridică a

acestui remediu procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că pe calea

contestației în anulare poate fi anulată hotărârea, cât și de retractare,

respectiv că însăși instanța care a pronunțat hotărârea este pusă de a controla

condițiile în care a dat hotărârea și de a o infirma eventual.

În conformitate cu

dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a

contestației în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a

cerințelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea

procesual penală, arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc. pen.,

precum și invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac

exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei.

Art. 386 C. proc.

pen. prevede cazurile în care se poate face contestație în anulare, însă numai

împotriva hotărârilor penale definitive, contestația în anulare putând fi

exercitată doar în cazurile și în condițiile prevăzute expres și limitativ de

lege.

Prin urmare,

examinarea temeiniciei contestației nu poate avea loc decât ulterior procedurii

admisibilității în principiu.

Potrivit

dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive

se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când procedura de

citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de

recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea

dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs

a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre

această împiedicare;

c) când instanța de

recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre

cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f)-i

1

), cu privire la care

existau probe în dosar;

d) când împotriva

unei persoane s-au pronunțat două hotărâri diferite pentru aceeași faptă;

e) când la judecarea

recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul

prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit

art. 385

14

alin. (11) ori art. 385

16

alin. (1) C. proc.

pen.

Așadar, legiuitorul a

prevăzut expres și limitativ cazurile în care o hotărâre definitivă poate fi

atacată prin intermediul contestației în anulare, instituindu-se astfel o

garanție că această cale nu va da posibilitatea oricărei persoane și în orice

condiții de a înlătura efectele pe care le au hotărârile judecătorești

definitive.

În prezenta cauză se

constată că a fost promovată calea extraordinară de atac a contestației în

anulare împotriva unei decizii prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a

respins, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T., și de inculpații M.R.M., L.P. și

D.C. împotriva deciziei penale nr. 272/A din 16 decembrie 2010 a Curții de Apel

București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, iar

criticile invocate în cuprinsul cererii formulate de contestator nu pot fi

calificate și încadrate în niciuna dintre dispozițiile art. 386 C. proc. pen.

Astfel fiind,

contestația în anulare formulată de conte statorul L.P. apare ca fiind

inadmisibilă, nefiind îndeplinite cumulativ cerințele care condiționează

admiterea în principiu a acesteia.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte constată că în cauză se impune adoptarea unei

soluții sprijinite pe dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. a) C.

proc. pen.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat contestatorul la plata sumei de 200 lei

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă,

contestația în anulare formulată de contestatorul L.P. împotriva deciziei

penale nr. 3523 din 10 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală, pronunțată în dosarul nr. 24031/3/2009.

Obligă contestatorul

la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 13 februarie 2012.