ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1394/2012

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpaților N.Ș. și N.S. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani, ce se va executa după pedeapsa principală de câte 13 ani închisoare aplicată inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 134/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 14 lit. d) din aceeași lege.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului I.I.B. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani, alături de pedeapsa principală de 10 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen., inculpatul executând în final pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului I.M. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani alături de pedeapsa principală de 10 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b) C. pen., inculpatul executând în final pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (2) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatei I.A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani alături de pedeapsa principală de 10 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen., inculpata executând în final pedeapsa cea mai grea de 12 ani și 6 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului S.V. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani alături de pedeapsa principală de 10 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., inculpatul executând în final pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (2) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. A dedus din cuantumul pedepselor aplicate inculpaților N.Ș., N.S., I.I.B. și I.M., durata arestării preventive de la 27 noiembrie 2008 la 22 iunie 2010, iar pentru inculpata I.A. durata reținerii din 05 februarie 2006 și arestării preventive de la 27 noiembrie 2008 la 22 iunie 2010. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate. II. A respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații N.Ș., N.S., I.I.B., I.M. și I.A. împotriva aceleiași decizii. A obligat recurenții inculpați N.Ș. și N.S. la plata sumelor de câte 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariile parțiale apărătorilor desemnați din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleși, urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiției. A obligat recurenții inculpați I.I.B., I.M. și I.A. la plata sumelor de câte 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 400 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiției. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 400 lei pentru intimatul inculpat S.V. s-a dispus a se suporta din fondul Ministerului Justiției. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București au rămas în sarcina statului. Împotriva acestei decizii, a formulat contestație în anulare contestatoarea I.A., aceasta fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 24 august 2011, ca urmare a faptului că prin sentința penală nr. 280 din 16 august 2011, Tribunalul Prahova, secția penală, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței supreme. Pe această cale, contestatoarea și-a exprimat nemulțumirea față de soluția pronunțată de instanța de recurs, în drept fiind invocate dispozițiile art. 386 lit. c) și e) C. proc. pen. Cu privire la prevederile art. 386 lit. c) C. proc. pen., a susținut contestatoarea că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f)-i) 1 , cu privire la care existau probe în dosar, iar cu referire la dispozițiile art. 386 lit. e) C. proc. pen., a arătat că instanța de recurs nu a procedat la audierea inculpaților, în condițiile în care ascultarea era obligatorie potrivit art. 385 14 alin. (1) 1 ori art. 385 16 alin. (1) C. proc. pen. Examinând contestația în anulare formulată de contestatoarea I.A., sub aspectul admisibilității în principiu, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor urma. Contestația în anulare constituie o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte căi, și anume anularea pentru vicii, nulități privind actele de procedură, iar nu un motiv care ar constitui o nulitate pe fondul cauzei. Natura juridică a acestui remediu procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că pe calea contestației în anulare poate fi anulată hotărârea, cât și de retractare, respectiv că însăși instanța care a pronunțat hotărârea este pusă de a controla condițiile în care a dat hotărârea și de a o infirma eventual. În conformitate cu dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestației în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual penală, arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc. pen., precum și invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei. Art. 386 C. proc. pen. prevede cazurile în care se poate face contestație în anulare, însă numai împotriva hotărârilor penale definitive, contestația în anulare putând fi exercitată doar în cazurile și în condițiile prevăzute expres și limitativ de lege. Prin urmare, examinarea temeiniciei contestației nu poate avea loc decât ulterior procedurii admisibilității în principiu. Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii; b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare; c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f)-i) 1 , cu privire la care existau probe în dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri diferite pentru aceeași faptă; e) când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385 14 alin. (1) 1 ori art. 385 16 alin. (1) C. proc. pen. Așadar, legiuitorul a prevăzut expres și limitativ cazurile în care o hotărâre definitivă poate fi atacată prin intermediul contestației în anulare, instituindu-se astfel o garanție că această cale nu va da posibilitatea oricărei persoane și în orice condiții de a înlătura efectele pe care le au hotărârile judecătorești definitive. În prezenta cauză se constată că a fost promovată contestația în anulare invocându-de dispozițiile art. 386 lit. c) și e) C. proc. pen. Cu privire la criticile expuse în cuprinsul cererii formulate de contestatoare, circumscrise art. 386 lit. c) C. proc. pen., se constată că acestea nu pot fi calificate și încadrate în dispozițiile anterior menționate, nefiind identificate la dosarul cauzei dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate. Referitor la susținerile încadrate în dispozițiile art. 386 lit. e) C. proc. pen., se reține că acestea nu corespund realității, din actele dosarului rezultând că la termenul de judecată din data de 9 iunie 2010, înainte de a se acorda cuvântul la dezbateri, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385 14 alin. (1) 1 și art. 70 alin. (2) C. proc. pen., a învederat inculpaților că au dreptul să dea o nouă declarație în fața instanței în prezența apărătorilor, dar și faptul că se pot prevala de dreptul la tăcere, iar în situația în care aceștia consimt să dea o nouă declarație, li s-a atras atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva lor. în acest context, inculpata I.A. a consimțit să dea o nouă declarație, ce a fost consemnată și atașată la dosarul cauzei (fila 101 dos. recurs). Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că motivele invocate de contestatoare nu se circumscriu cazurilor expres și limitativ prevăzute de lege, nefîind îndeplinite cumulativ cerințele care condiționează admiterea în principiu a contestației în anulare, motiv pentru care va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea I.A. împotriva Deciziei penale nr. 2463 din 22 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 2198/3/2009. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligată contestatoarea la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, conform dispozitivului.