ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 380/2012

Asupra contestației

în anulare de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală

nr. 2398 din 15 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală, pronunțată în dosarul nr. 7798/62/2009, au fost respinse, ca nefondate,

recursurile declarate de părțile civile D.E., D.C. și C.E., de inculpații

P.D.M., M.I.N. și P.M.A. și de petentul avocat T.T. împotriva deciziei penale

nr. 86/Ap din 20 decembrie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția penală și

pentru cauze cu minori.

S-a dedus din

pedeapsa aplicată inculpatului P.D.M., durata arestării preventive de la 11

iulie 2009 la 15 iunie 2011, iar din pedeapsa aplicată inculpatului M.I.N.,

durata arestării preventive de la 5 ianuarie 2010 la 15 iunie 2011.

A fost obligat

recurentul inculpat P.D.M. la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 300 lei reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, urmând a se avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Au fost obligați

recurenții inculpați M.I.N. și P.M.A. la plata sumelor de câte 500 lei

cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 lei, reprezentând

onorariile parțiale pentru apărătorii desemnați din oficiu, urmând a se avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Au fost obligate

recurentele părți civile la plata sumelor de câte 200 lei cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat M.R.P., urmând a se avansa din

fondul Ministerului Justiției.

A fost obligat

recurentul petent avocat T.T. la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Împotriva acestei

decizii, a formulat contestație în anulare contestatorul condamnat P.D.M.,

aceasta fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția penală la data de 29 iunie 2011.

Pe această cale, s-a

solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de omor

calificat în aceea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, susținându-se

totodată că, în raport de participația dovedită la faptă, pedeapsa este

supradimensionată.

Examinând contestația

în anulare formulată de contestatorul condamnat P.D.M., sub aspectul

admisibilității în principiu, Înalta Curte constată că aceasta este

inadmisibilă, pentru considerentele ce vor urma.

Contestația în

anulare constituie o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori

de neînlăturat pe alte căi, și anume anularea pentru vicii, nulități privind

actele de procedură, iar nu un motiv care ar constitui o nulitate pe fondul

cauzei.

Natura juridică a

acestui remediu procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că pe calea

contestației în anulare poate fi anulată hotărârea, cât și de retractare,

respectiv că însăși instanța care a pronunțat hotărârea este pusă de a controla

condițiile în care a dat hotărârea și de a o infirma eventual.

În conformitate cu

dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a

contestației în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a

cerințelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea

procesual penală, arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc. pen.,

precum și invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac

exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei.

Art. 386 C. proc.

pen. prevede cazurile în care se poate face contestație în anulare, însă numai

împotriva hotărârilor penale definitive, contestația în anulare putând fi

exercitată doar în cazurile și în condițiile prevăzute expres și limitativ de

lege.

Prin urmare,

examinarea temeiniciei contestației nu poate avea loc decât ulterior procedurii

admisibilității în principiu.

Potrivit

dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive

se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când procedura de

citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de

recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea

dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs

a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre

această împiedicare;

c) când instanța de

recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre

cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f)-i

1

), cu privire la care

existau probe în dosar;

d) când împotriva

unei persoane s-au pronunțat două hotărâri diferite pentru aceeași faptă;

e) când la judecarea

recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul

prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit

art. 385

14

alin. (11) ori art. 385

16

alin. (1) C. proc.

pen.

Așadar, legiuitorul a

prevăzut expres și limitativ cazurile în care o hotărâre definitivă poate fi

atacată prin intermediul contestației în anulare, instituindu-se astfel o garanție

că această cale nu va da posibilitatea oricărei persoane și în orice condiții

de a înlătura efectele pe care le au hotărârile judecătorești definitive.

În prezenta cauză se

constată că a fost promovată calea extraordinară de atac a contestației în anulare

împotriva unei decizii prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a respins,

ca nefondate, recursurile declarate de părțile civile D.E., D.C. și C.E., de

inculpații P.D.M., M.I.N. și P.M.A. și de petentul avocat T.T. împotriva

deciziei penale nr. 86/Ap din 20 decembrie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția

penală și pentru cauze cu minori, iar criticile invocate în cuprinsul cererii

formulate de conte stator nu pot fi calificate și încadrate în niciuna dintre

dispozițiile art. 386 C. proc. pen.

Astfel fiind,

contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat P.D.M. apare ca

fiind inadmisibilă, nefiind îndeplinite cumulativ cerințele care condiționează

admiterea în principiu a acesteia.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte constată că în cauză se impune adoptarea unei

soluții sprijinite pe dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. a) C.

proc. pen.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat contestatorul condamnat la plata sumei

de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200

lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat

P.D.M. împotriva deciziei penale nr. 2398 din 15 iunie 2011 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 7798/62/2009.

Obligă contestatorul

condamnat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 13 februarie 2012.