ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 380/2012

Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 2398 din 15 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 7798/62/2009, au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de părțile civile D.E., D.C. și C.E., de inculpații P.D.M., M.I.N. și P.M.A. și de petentul avocat T.T. împotriva deciziei penale nr. 86/Ap din 20 decembrie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori. S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului P.D.M., durata arestării preventive de la 11 iulie 2009 la 15 iunie 2011, iar din pedeapsa aplicată inculpatului M.I.N., durata arestării preventive de la 5 ianuarie 2010 la 15 iunie 2011. A fost obligat recurentul inculpat P.D.M.

la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiției. Au fost obligați recurenții inculpați M.I.N. și P.M.A. la plata sumelor de câte 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariile parțiale pentru apărătorii desemnați din oficiu, urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiției. Au fost obligate recurentele părți civile la plata sumelor de câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat M.R.P., urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiției.

A fost obligat recurentul petent avocat T.T. la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Împotriva acestei decizii, a formulat contestație în anulare contestatorul condamnat P.D.M., aceasta fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la data de 29 iunie 2011. Pe această cale, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de omor calificat în aceea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, susținându-se totodată că, în raport de participația dovedită la faptă, pedeapsa este supradimensionată. Examinând contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat P.D.M., sub aspectul admisibilității în principiu, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor urma.

Contestația în anulare constituie o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte căi, și anume anularea pentru vicii, nulități privind actele de procedură, iar nu un motiv care ar constitui o nulitate pe fondul cauzei. Natura juridică a acestui remediu procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că pe calea contestației în anulare poate fi anulată hotărârea, cât și de retractare, respectiv că însăși instanța care a pronunțat hotărârea este pusă de a controla condițiile în care a dat hotărârea și de a o infirma eventual. În conformitate cu dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestației în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual penală, arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc.

pen., precum și invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei. Art. 386 C. proc. pen. prevede cazurile în care se poate face contestație în anulare, însă numai împotriva hotărârilor penale definitive, contestația în anulare putând fi exercitată doar în cazurile și în condițiile prevăzute expres și limitativ de lege. Prin urmare, examinarea temeiniciei contestației nu poate avea loc decât ulterior procedurii admisibilității în principiu. Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc.

pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii; b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare; c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f)-i 1 ), cu privire la care existau probe în dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri diferite pentru aceeași faptă; e) când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385 14 alin. (11) ori art. 385 16 alin. (1) C. proc.

pen. Așadar, legiuitorul a prevăzut expres și limitativ cazurile în care o hotărâre definitivă poate fi atacată prin intermediul contestației în anulare, instituindu-se astfel o garanție că această cale nu va da posibilitatea oricărei persoane și în orice condiții de a înlătura efectele pe care le au hotărârile judecătorești definitive. În prezenta cauză se constată că a fost promovată calea extraordinară de atac a contestației în anulare împotriva unei decizii prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondate, recursurile declarate de părțile civile D.E., D.C. și C.E., de inculpații P.D.M., M.I.N. și P.M.A. și de petentul avocat T.T. împotriva deciziei penale nr. 86/Ap din 20 decembrie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, iar criticile invocate în cuprinsul cererii formulate de conte stator nu pot fi calificate și încadrate în niciuna dintre dispozițiile art. 386 C. proc.

pen. Astfel fiind, contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat P.D.M. apare ca fiind inadmisibilă, nefiind îndeplinite cumulativ cerințele care condiționează admiterea în principiu a acesteia. Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că în cauză se impune adoptarea unei soluții sprijinite pe dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat contestatorul condamnat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat P.D.M. împotriva deciziei penale nr. 2398 din 15 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 7798/62/2009. Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 februarie 2012.