ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2775/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 231/ F din 25 martie 2010 Tribunalul București, secția a ll-a penală, a condamnat-o pe inculpata C.I.S. la o pedeapsă de 6 ani și 6 luni închisoare, în temeiul art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 14 lit. c) din aceeași lege, cu reținerea art. 74 alin. (2) C. pen. și art. 76 lit. a) C. pen. Prin aceeași sentință, a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale a închisorii, în conformitate cu art. 65 alin. (2) și art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

Prima instanță a dispus computarea din durata pedepsei aplicată inculpatei a prevenției de la 9 noiembrie 2009 la zi și a menținut starea de arest a acesteia și a constatat că heroina ce a format obiectul infracțiunii, în cantitate de 0,42 grame, a fost consumată în procesul analizelor de laborator. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial București, emis la data de 18 noiembrie 2009 în Dosarul nr. 2516/P/2009, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatei C.I.S. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000.

Astfel, s-a reținut că la data de 09 noiembrie 2009, inculpata C.I.S. a deținut în cavitatea bucală 3 doze conținând 0,42 grame de heroină cu scopul de a le introduce în Penitenciarul Rahova și a le livra deținutului A.l., iar situația de fapt expusă în actul de sesizare s-a constatat că se întemeiază pe următoarele mijloace de probă: procese-verbale de constatare a infracțiunilor flagrante; proces-verbal de predare-primire droguri; declarația lui A.l.; raport de constatare tehnico-științifică din 11 noiembrie 2009; declarațiile inculpatei C.I.S. S-a mai reținut că, în cursul cercetării judecătorești inculpata a reiterat apărările invocate și în a doua declarație dată în faza de urmărire penală, în sensul că drogurile găsite asupra sa, (în cavitatea bucală) erau destinate consumului propriu (fila 11 d.i.), susținând că a uitat că avea respectivele droguri în buzunar, iar în momentul în care a realizat că le are asupra sa, Ie-a introdus în gură.

Inculpata a mai pretins că la momentul depistării sale de către organele de ordine din penitenciar, a fost amenințată să dea primele declarații în sensul celor consemnate la acel moment. Prima instanță, în cadrul examinării și aprecierii întregului probatoriu, a constatat existența unei încercări de disimulare din partea inculpatei, care recunoscând o situație de necontestat și anume că a fost depistată ca deținând droguri, a încercat să acrediteze ideea că aceste substanțe ar fi fost destinate consumului propriu, încercare destinată evitării sau diminuării răspunderii penale, înlăturând-o ca nesinceră, considerând că aceasta se înscrie în categoria modurilor specifice de simulare ori disimulare, la care inculpații apelează în mod frecvent (o atitudine des întâlnită ca și aceea de retragere a declarațiilor făcute anterior, cu motivația că au fost obținute prin presiuni, prin intimidare).

Tribunalul București, secția a ll-a penală, a mai relevat în considerente că inculpata a recunoscut inițial, inclusiv cu ocazia audierii de către procuror, în prezența apărătorului ales (f. 18-19 d.u.p.), că a fost contactată telefonic în după-amiaza de 08 noiembrie 2009 de către fostul său concubin A.l., care este condamnat la 7 ani închisoare și deținut în Penitenciarul Rahova pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, acesta rugând-o să se întâlnească cu nepotul său care urma să îi dea suma de 200 lei, cu care să cumpere heroină, pe care trebuia să i-o aducă în penitenciar, a doua zi. De asemenea, inculpata a mai arătat la acel moment, că A.l. a sfătuit-o să ascundă drogurile în cavitatea bucală, iar când îl va săruta să i le „paseze". Or, prima instanță a apreciat că, potrivit art. 64 C. proc.

pen., declarațiile inculpatului făcute în tot cursul procesului penal constituie mijloace de probă, iar pe de altă parte, conform art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au o valoare prestabilită, ceea ce înseamnă că, legea nu face, în principiu, vreo deosebire, după cum mijloacele de probă în discuție au fost produse în cursul urmăririi penale sau al judecății. Neexistând, așadar, o ordine de preferință, referitor la forța probantă, între declarațiile date de inculpați la urmărirea penală și cele date de ei în cursul cercetării judecătorești, în cazul constatării unor nepotriviri sau contradicții, instanța de judecată este îndrituită să aprecieze fiecare declarație în contextul tuturor probelor administrate, cu care este necesar să se coroboreze și, deci, să rețină ca reprezentând adevărul numai unele dintre acestea.

Prin urmare, în cazul unor declarații succesive, retractarea totală sau parțială ori modificarea declarației anterioare - indiferent în ce fază procesuală a fost dată și chiar dacă a fost făcută în cursul aceleiași faze - nu este de natură, prin ea însăși, să înlăture acea declarație, deoarece altfel ar însemna a lipsi de eficiență probe administrate în mod legal și a se ajunge la încălcarea principiului de bază al procesului penal, acela al stabilirii adevărului.

Prima instanță, constatând că retractarea inculpatei nu a fost temeinic motivată cu date, elemente și împrejurări de natură să formeze convingerea că exprimă adevărul, a înlăturat aceste declarații, fiind puțin credibil că o persoană cu experiența inculpatei, care nu numai că a avut contact cu mediul penitenciar în mod frecvent, ca vizitator (conform propriilor susțineri), dar a și executat o pedeapsă privativă de libertate în Penitenciarul Târgșor, să comită o astfel de „imprudență", fiind de notorietate că vizitarea unei persoane încarcerate într-un penitenciar de maximă siguranță are loc în urma unui control sever, iar deținerea unor substanțe interzise de lege ar atrage după sine efectuarea de cercetări penale.

De altfel, s-a mai reținut că lucrătorilor din penitenciar Ie-a atras atenția tocmai comportamentul suspect al inculpatei, care nu vorbea coerent și nu avea pachet pentru deținutul A.I. S-a constatat de către prima instanță că toate aceste împrejurări au lipsit de veridicitate apărările inculpatei, conducând, în mod indubitabil, la concluzia că drogurile găsite asupra sa nu erau destinate consumului propriu (fiind deci exclusă reținerea încadrării juridice prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000), ci au fost introduse în penitenciar pentru deținutul A.I. Prima instanță a mai constatat că declarațiile acestuia din urmă, date, atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanței de judecată nu erau de natură să înlăture concluzia anterior expusă, fiind firesc ca numitul A.I.

să nege că respectivele droguri îi erau destinate, situație de natură a conduce la propria sa incriminare. Prin urmare, în baza întregului material probator administrat în cauză, prima instanță a reținut că la data de 09 noiembrie 2009, în jurul orei 15,30, la sediul Penitenciarului București Rahova, s-a prezentat inculpata C.I.S. pentru a beneficia de dreptul la vizită cu o persoana privată de libertate, A.I. (condamnat definitiv la 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri, prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000). Urmare comportamentului suspect al inculpatei C.I.S. (care nu vorbea coerent, nu îl mai vizitase niciodată pe deținut, nu avea pachet pentru deținutul A.I., etc), lucrătorii din penitenciar au efectuat un control specific, iar inculpata a scos din cavitatea bucală o punguță tip bilă ce conținea 3 punguțe mai mici în care se afla o substanță pulverulentă.

S-a reținut că punguța a fost introdusă într-un plic și sigilat, spre expertizare, iar asupra inculpatei nu s-au găsit alte substanțe stupefiante sau psihotrope supuse controlului legal sau alte bunuri sau valori interzise la deținere. Raportul de constatare tehnico-științifică din 11 noiembrie 2009 a concluzionat că proba nr. 1 înaintată în cauza privind pe numita C.I.S. (două punguțe din material plastic de culoare albă) conținea 0,27 grame de heroină; iar proba nr. 2 (o punguță din material plastic de culoare alb cu roșu) conține 0,15 grame heroină (heroina (Diacethilmorphina) făcând parte din Tabelul anexă nr. I din Legea nr. 143/2000, privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, probele litigiu fiind consumate în procesul analizelor de laborator.

În ceea ce privește încadrarea juridică dată faptei reținută în sarcina inculpatei C.I.S. care, la data de 09 noiembrie 2009 a deținut, în cavitatea bucală, 3 doze conținând 0,42 grame de heroină în scopul de a le introduce în Penitenciarul Rahova și de a le livra deținutului A.I., Tribunalul București a apreciat că aceasta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000.

Reținând în sarcina inculpatei fapta descrisă anterior, cu încadrarea juridică mai sus precizată, prima instanță a dispus condamnarea acesteia la o pedeapsă individualizată în conformitate cu criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv cu dispozițiile părții generale a C. pen., limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana inculpatei, împrejurările ce atenuează sau agravează răspunderea penală. Pentru a evalua gradul ridicat de pericol social al faptei săvârșite, prima instanță a reținut modul în care s-au realizat în concret acțiunile ce constituie elementul obiectiv al infracțiunii, precum și toate împrejurările care îl particularizează, caracterul și importanța obiectului pus în pericol prin săvârșirea faptei, caracterul și gravitatea urmărilor, forma și gradul vinovăției.

De asemenea, a luat în considerare, la individualizarea pedepsei și persoana inculpatei, ceea ce este de esența însăși a acestei operațiuni ce presupune alegerea și determinarea concretă a pedepsei în raport cu trăsăturile specifice fiecărui făptuitor, de această concordanță depinzând însăși eficiența funcțională a pedepsei aplicate. Astfel, funcțiile de constrângere și reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o corectă individualizare, proporționare a acesteia, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată pentru a fi ajutată să se reintegreze în societate.

Ca atare, la stabilirea pedepsei, instanța a luat în considerare nu numai gravitatea faptei ce rezultă din consecințele nefaste ale traficului de droguri pentru sănătatea persoanei consumatorului de droguri și pericolul potențial pe care îl prezintă pentru ordinea de drept persoanele dependente de droguri, dar și aceea că pericolul social concret al faptei este reflectat și de cantitatea de droguri traficată.

În egală măsură, s-a acordat semnificația cuvenită datelor referitoare la persoana inculpatei care are o pregătire școlară insuficientă (3 clase), provine dintr-un mediu familial dominat de probleme materiale și de natură penală, aspecte care, alături de realitățile sociale ale perioadei actuale, s-a apreciat că alcătuiesc premisele pe fondul cărora s-a desfășurat activitatea infracțională a inculpatei, toate aceste particularități oferind posibilitatea de a dezvălui cauzele săvârșirii infracțiunii și totodată de a se doza reacțiunea represivă în funcție de aptitudinea inculpatei de a se îndrepta sub influența pedepsei. Prima instanță a mai relevat în considerente că o pedeapsă deosebit de aspră în raport cu persoana unui inculpat și cu gravitatea faptei sale este adesea neconvingătoare și ineficientă, fără a fi în măsură să-și atingă scopul.

Instanța de fond a considerat că nu trebuie ignorat gradul de pericol social concret relativ redus, dedus din împrejurările concrete în care s-a comis fapta și cantitatea mică de droguri ce a format obiectul infracțiunii, conduita anterioară bună în familie, încercările sale de a-și asigura existența pe căi licite, dovedind o atitudine pozitivă față de muncă, faptul că este mama unui copil minor, care are nevoie de sprijinul și ocrotirea părintească, indiferent de greșelile mamei sale și pentru care aceasta urmează să răspundă în fața legii, chiar dacă inculpata nu se află la primul conflict cu legea penală, fiind condamnată în minorat și nerecunoscând în totalitate fapta.

În raport de cele arătate, prima instanță a apreciat că în cauză pot fi reținute în favoarea inculpatei circumstanțele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen., dându-le eficiență corespunzătoare, în sensul reducerii pedepsei și a aplicat, de asemenea acesteia și pedeapsa accesorie, precum și pedeapsa complementară obligatorie, reținând că natura faptei săvârșite, urmările acesteia, conduc la concluzia existenței unei nedemnităti în exercitarea drepturilor electorale prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., motiv pentru care exercițiul acestora l-a interzis pe durata executării pedepsei, dar și ulterior, pe o anumită perioadă de timp.

Nu a interzis inculpatei dreptul de a alege, ci doar pe acela de a fi ales, având în vedere exigențele C.E.D.O., reflectate în Hotărârea din 06 octombrie 2006, în cauza Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în care Curtea a apreciat, păstrând linia stabilită prin decizia S. și P. contra României că nu se impune interzicerea „ope legis" a drepturilor electorale, aceasta trebuind a fi dispusă în funcție de natura faptei sau de gravitatea deosebită a acesteia. Prima instanță a constatat că fapta ce a făcut obiectul prezentei cauze nu are o conotație electorală sau vreo gravitate deosebită, apreciind că nu se impune interzicerea dreptului de a alege.

S-a mai relevat că dreptul de a fi ales se impune a fi interzis deoarece, din penitenciar, un condamnat nu și-ar putea îndeplini funcțiile elective și nici atunci, ca, de altfel, nici pentru o perioadă de timp după executarea pedepsei cu închisoarea, nu ar putea reprezenta un model de conduită pentru cetățeni. Având în vedere considerentele anterior prezentate, Tribunalul București, în temeiul dispozițiilor art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 și art. 74 alin. (2) C. pen. și art. 76 lit. a) C. pen. a condamnat-o pe inculpata C.I.S. la o pedeapsă de 6 ani și 6 luni închisoare. În baza art. 65 alin. (2) C. pen. și art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.

pe o durata de 3 ani, după executarea pedepsei principale, iar în baza art. 88 C. pen. a computat din durata pedepsei pronunțate prevenția de la 09 noiembrie 2009 la zi. Conform art. 350 C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatei și a constatat că heroina ce a format obiectul infracțiunii dedusă judecății, în cantitate de 0,42 grame, a fost consumată în procesul analizelor de laborator. Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpata C.I.S., solicitând să se constate nevinovăția sa, în cauză, neconturându-se probe de vinovăție cu privire la săvârșirea de către aceasta a infracțiunii reținute în sarcina sa, ci apreciind că sunt incidente dispozițiile art. 10 lit. c) C. proc.

pen., vizând achitarea, iar în subsidiar, dacă nu se vor constata întrunite cerințele achitării, să se aplice, în urma admiterii apelului și desființării sentinței, în rejudecare, o pedeapsă mai blândă, în sensul de a se acorda o eficiență mai mare circumstanțelor atenuante judiciare. Apărătorul apelantei inculpate a arătat că, în cauză, se impune reducerea pedepsei aplicate, sub minimul special prevăzut de lege, printr-o mai accentuată atenuare a răspunderii penale, din perspectiva cuantumului pedepsei. Examinând sentința apelată, din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în contextul caracterului integral devolutiv al controlului jurisdicțional pe care calea ordinară a apelului îl declanșează, Curtea de Apel București, secția I penală, a constatat neîntemeiat apelul declarat de inculpat și, prin Decizia penală nr. 116 din 21 mai 2010, în baza art. 379 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpata C.I.S. împotriva sentinței penale nr. 231/ F din data de 25 martie 2010 a Tribunalului București, secția a ll-a penală. Instanța de prim control judiciar, în temeiul dispozițiilor art. 383 alin. (1) 1 C. proc. pen. raportat la art. 300 2 C. proc. pen., art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., a menținut arestarea preventivă a inculpatei C.I.S., iar în temeiul dispozițiilor art. 383 alin. (2) C. proc. pen. a dedus din pedeapsa aplicată reținerea și arestarea preventivă a inculpatei de la 9 noiembrie 2009 la zi. În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat-o pe apelanta inculpată la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru aceasta, a dispus a se avansa din fondul M.J.

În urma evaluării materialului probator al cauzei, prima instanță a constatat îndeplinite condițiile răspunderii penale, reținând în mod judicios situația de fapt, vinovăția inculpatei în săvârșirea infracțiunii și stabilind corect încadrarea juridică dată faptei ca fiind cea precizată în actul de inculpare. S-a mai relevat de către instanța de apel că, în speță, se impun a fi respinse, ca nefondate, susținerile apărării cu referire la achitarea inculpatei, constatând că, în cauză, au fost întrunite exigențele tragerii la răspundere penală, întrucât a rezultat, fără dubiu, că inculpata C.I.S. a deținut la data de 9 noiembrie 2009, droguri de mare risc (heroină) cu scopul de a le introduce în Penitenciarul București - Rahova și de a le livra deținutului A.I., întregul material probator administrat în dosar demonstrând, cu certitudine, că inculpata se face vinovată de infracțiunea pentru care a fost trimisă în judecată.

Curtea de Apel București, secția I penală, în baza propriului examen, cu referire la realizarea individualizării judiciare a pedepsei aplicate inculpatei, a apreciat că aceasta satisface exigențele art. 72 C. pen., asigurând aplicarea pedepsei în funcție de gradul de pericol social concret al faptei comisă, de periculozitatea inculpatei, de împrejurările concrete atenuante în care s-a săvârșit infracțiunea și cele ce caracterizează persoana acesteia.

Astfel, a apreciat că prima instanță a considerat, în mod just, că funcțiile de constrângere, reeducare și, în final, reinserție socială, ale pedepsei, precum și scopul preventiv pot fi înfăptuite numai printr-o corespunzătoare proporționare a acesteia, ținându-se seama de persoana căreia îi este destinată, iar față de cantitatea de droguri traficată, precum și datele referitoare la persoana inculpatei - cu instruire școlară insuficientă (3 clase), provine dintr-un mediu dezorganizat, în conflict cu legea penală, premisele ce au determinat conduita ilicită a acesteia, prima instanță a reținut în cauză circumstanțe atenuante judiciare, acordându-le semnificația juridică penală cuvenită, în sensul atenuării răspunderii penale a inculpatei.

Instanța de apel a constatat, așa cum și prima instanță a făcut-o, că în cauza de față, prin raportare la circumstanțele reale și îndeosebi la cele personale, o pedeapsă deosebit de aspră nu și-ar fi atins scopul preventiv, educativ, în condițiile în care modalitatea concretă de comitere a faptei, cantitatea mică de droguri nu a relevat o gravitate deosebită a faptei, iar încercările inculpatei de a-și asigura existența pe căi licite, împrejurarea că are un copil minor ce are nevoie de sprijin și ocrotire părintească se constituie în tot atâtea elemente ce îndreptățesc concluzia necesității aplicării pedepsei într-un cuantum situat sub minimul special prevăzut de norma incriminatorie (6 ani și 6 luni închisoare).

S-a mai relevat de către instanța de apel că și din perspectiva aplicării pedepsei complementare și accesorii, s-au respectat de către prima instanță criteriile statuate în art. 72 C. pen., dar și a exigențele C.E.D.O. reflectate în hotărârea din 6 octombrie 2006 în cauza Hirst c. Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, în materia pedepselor accesorii. S-a conchis în sensul că nu s-au relevat aspecte de nelegalitate ori netemeinicie, în cadrul controlului jurisdicțional exercitat în prezenta cauză, astfel încât apelul formulat a fost respins ca nefondat. Împotriva deciziei penale mai sus-menționată, în termen legal, inculpata C.I.S. a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate pentru motivele detaliate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Astfel, recurenta inculpată, prin apărătorul desemnat din oficiu, a invocat dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. și, în esență, a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și, pe fond, în rejudecare, urmare reaprecierii materialului probator administrat, față de poziția procesuală a acesteia, funcție de circumstanțele sale personale și de împrejurarea că are un copil minor în îngrijire, să se acorde o mai largă eficiență circumstanțelor atenuante și, pe cale de consecință, să se dispună reducerea cuantumului pedepsei sub limita anterior stabilită, spre minimul special prevăzut de lege. Recursul formulat de inculpata C.I.S. este nefondat, pentru considerentele ce urmează: Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 alin. (3) C. proc.

pen. combinate cu art. 385 6 alin. (1) și art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., constată că, atât instanța de fond, cât și instanța de prim control judiciar au reținut în mod corect situația de fapt și au stabilit vinovăția inculpatei, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptelor comise de acesta încadrarea juridică corespunzătoare și procedând la o justă individualizare a pedepsei aplicate, funcție de criteriile prevăzute de dispozițiile art. 72 C. pen. Astfel, potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate in partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pe de altă parte, art. 52 C. pen.

prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni . În speța dedusă judecății, Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, constată că, atât prima instanță cât și instanța de prim control judiciar au procedat corect atunci când a aplicat și, respectiv a menținut, pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare, apreciind-o ca fiind suficientă și corespunzătoare criteriilor prevăzute de art. 72 din C. pen., întrucât aceasta, atât sub aspectul cuantumului, cât și sub aspectul modalității de executare, este aptă să atingă scopul preventiv, de reeducare și respectiv de reinserție socială al pedepsei, consfințit prin dispozițiile art. 52 C. pen., chiar și în condițiile în care a fost orientată sub minimul special al textului incriminator, deși inculpata nu se afla la primul conflict cu legea penală, iar gravitatea faptei săvârșită și reținută în sarcină, erau tot atâtea aspecte care puteau conduce și la o altfel de soluție.

Astfel în cauza supusă analizei, se constată că deși inculpata nu a recunoscut fapta pentru care a fost cercetată și dedusă judecății nuanțându-și poziția și susținând constant că dozele de heroină găsite asupra sa erau destinată consumului propriu, din materialul probator administrat în cauză a rezultat starea de fapt corect reținută de ambele instanțe, relevându-se, în mod justificat, că fapta inculpatei C.I.S. astfel cum a fost descrisă în actul de inculpare, (constând în aceea că la data de 09 noiembrie 2009 a deținut, în cavitatea bucală, 3 doze conținând 0, 42 grame de heroină în scopul de a le introduce în Penitenciarul Rahova și de a le livra deținutului A.M.), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. c) din aceeași lege.

De asemenea, se constată că, atât instanța de fond, cât si instanța de prim control judiciar, chiar dacă au constatat că inculpata mai ispășise anterior o pedeapsă pe care a executat-o în Penitenciarul Târgșor, iar fapta pentru care a fost dedusă judecății afectează grav valori sociale ocrotite de legea penală, precum viața și sănătatea persoanei, au ținut cont și de toate celelalte împrejurări ce constituie circumstanțele reale ale săvârșirii faptei, de faptul că acesta a avut o conduită corespunzătoare anterior săvârșirii faptei, dar și de circumstanțele sale personale (că are un nivel redus de instruire școlară, că provine dintr-un mediu familial dezorganizat, că are un minor în îngrijire), dar și de atitudinea procesuală oscilantă a inculpatei pe parcursul procesului penal, care a încercat constant să-și atenueze răspunderea penală pentru fapta comisă susținând, fără nici un suport real, că dozele de heroină găsite asupra sa erau destinate consumului propriu.

Prin urmare se constată că ambele instanțe au procedat justificat atunci când au aplicat și respectiv au menținut pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare considerând că aceasta, atât sub aspectul cuantumului, cât și sub aspectul modalității de executare este îndestulătoare și aptă pentru a se atinge scopul pedepsei, prevăzut de dispozițiile art. 52 C. pen. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că în cauză, în raport cu natura și gravitatea faptei reținută în sarcina acesteia, cu ansamblul tuturor împrejurărilor cauzei și cu datele ce caracterizează persoana inculpatei, nu se justifică reducerea cuantumului pedepsei sub limita anterior stabilită, ambele instanțe acordând deja suficientă eficiență circumstanțelor judiciare atenuante reținute în favoarea acesteia.

În consecință, manifestările nejustificate de clemență ale instanței nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial și să afecteze nivelul încrederii societății în instituțiile statului, chemate să vegheze la respectarea și aplicarea legii. Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că o reducere a cuantumului pedepsei aplicată inculpatei nu ar fi temeinică, lipsind de conținut dispozițiile art. 72 și art. 52 C. pen. și creând o vădită disproporție între scopul și rezultatul acesteia. Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte, urmează a constata că recursul declarat de inculpata C.I.S. împotriva Deciziei penale nr. 116 din 21 mai 2010 a Curții de Apel București, secția l-a penală, este nefondat, astfel că, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., îl va respinge ca atare. În baza art. 385 17 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) și art. 381 alin. (1) C. proc. pen. se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatei durata reținerii și arestării preventive de la 9 noiembrie 2009 la 28 iulie 2010. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurenta inculpată la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J., conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata C.I.S. împotriva Deciziei penale nr. 116 din 21 mai 2010 a Curții de Apel București, secția l-a penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatei, durata reținerii și arestării preventive de la 9 noiembrie 2009 la 28 iulie 2010. Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 iulie 2010.