ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3506/2012

Asupra

contestației în anulare de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 21 iunie 2012

contestatorul T.M.V. a formulat contestație în anulare și a invocat cazul prev.

de art. 386 lit. e) C. proc. pen., arătând că instanța avea obligația de a-i da

dreptul să dea o declarație.   Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei se

constată următoarele:

Prin sentința

penală nr. 138 din 13 decembrie 2011, Tribunalul Teleorman, printre altele, în

baza art. 192 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. l-a condamnat

pe inculpatul T.M.V. la pedeapsa de 7 (șapte) ani închisoare.

În baza art.

211 alin. (1) și (2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen. cu aplic.

art. 37 lit. a) C. pen. l-a mai condamnat pe inculpat și la pedeapsa de 17

(șaptesprezece) ani închisoare.

În baza art.

174 C. pen. rap. la art. 176 lit. d) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen.

l-a condamnat pe același inculpat și la pedeapsa de 20 (douăzeci) ani

închisoare.

În baza art.

33 lit. a) cu aplic. art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele, urmând ca

inculpatul T.M.V. să execute pedeapsa cea mai grea de 20 (douăzeci) ani

închisoare.

În baza art.

61 C. pen. a revocat liberarea condiționată de care a beneficiat inculpatul T.M.V.

pentru pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.

331 din 13 decembrie 2006 a Judecătoriei Turnu Măgurele și în baza art. 39

alin. (2) C. pen. a contopit restul neexecutat de 453 zile cu pedeapsa aplicată

prin sentința menționată urmând ca inculpatul T.M.V. să execute pedeapsa

rezultantă de 20 (douăzeci) ani închisoare.

S-au interzis

ambilor inculpați drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a doua și lit.

b) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen.

În baza art.

65 C. pen., s-a interzis inculpaților Z.M.V. și T.M.V., drepturile prev. de

art. 64 lit. a) teza a doua și lit. b) C. pen. timp de 10 (zece) ani după

executarea pedepsei principale, a închisorii.

S-a menținut

starea de arest a inculpaților și a dedus din pedeapsă, prevențiile executate

de fiecare de la 28 septembrie 2010 la zi.

În baza art.

118 lit. e) C. pen. a confiscat de la inculpați suma totală de 250 RON.

A luat act că

partea vătămată P.M. nu s-a constituit parte civilă.

Împotriva

acestei sentințe au declarat apel, în termenul legal prev. de art. 363 C. proc.

pen., inculpații Z.M.V. și T.M.V., solicitând aplicarea disp. art. 320

1

C. proc. pen.

Prin decizia

penală nr. 34 din 9 februarie 2012, Curtea de Apel București, secția a ll-a

penală, a respins, ca nefondate apelurile declarate de apelanții inculpați Z.M.V.

și T.M.V., împotriva sentinței penale nr. 138 din 13 decembrie 2011, pronunțată

de Tribunalul Teleorman, secția penală. S-a computat prevenția fiecărui

inculpat de la 28 septembrie 2010 la zi și s-a menținut starea de arest pentru

fiecare inculpat. A obligat pe fiecare inculpat la câte 600 RON cheltuieli

judiciare către stat.

Prin decizia

nr. 1526 din 11 mai 2012 Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondate,

recursurile declarate de inculpații Z.M.V. și T.M.V. împotriva deciziei penale

nr. 34/A din 9 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală.

A dedus din pedepsele aplicate inculpaților, durata reținerii și arestării preventive

de la 28 septembrie 2010 la 11 mai 2012. A obligat recurenții inculpați la plata

sumelor de câte 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele

de câte 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se vor

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Împotriva acestei

decizii contestatorul T.M.V. a formulat contestație în anulare, invocând dispozițiile

art. 386 lit. e) C. proc. pen., arătând că deși a fost prezent cu prilejul judecării

cauzei în recurs, instanța nu i-a oferit dreptul de a da o declarație.

Analizând contestația

în anulare, față de motivul invocat de contestator și față de dispozițiile art.

386 C. proc. pen., care prevăd expres și limitativ cazurile în care se poate face

contestație în anulare, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă.

Înalta Curte de

Casație și Justiție a examinat admisibilitatea cererii de contestație, fără citarea

părților.

Contestația în

anulare este o cale extraordinară de atac prin care se înlătură erorile comise de

instanța de recurs care poate greși, fie prin nerespectarea unor dispoziții legale

după care se desfășoară procesul penal, fie prin nerezolvarea cauzei în deplină

concordanță cu materialele aflate la dosar. Contestația în anulare este calea de

atac prin care cei ce au pierdut anumite drepturi sau prerogative din cauza unui

act procesual nul sunt repuși în aceste drepturi.

Pentru a asigura

respectarea principiului stabilității hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile,

legea a prevăzut anumite cazuri expres prevăzute în care calea de atac poate fi

primită și anumite particularități în privința soluționării cererii.

Curtea constată

că motivul invocat de contestator nu se circumscrie cazului prevăzute de art. 386

lit. e) C. proc. pen.

Astfel, față de

dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., în cadrul primei etape de verificare

prealabilă a îndeplinirii condițiilor de formă a contestației în anulare, instanța

admite în principiu contestația în anulare numai dacă aceasta îndeplinește condițiile

prevăzute de lege - respectiv dacă cererea de contestație este făcută în termenul

prevăzut de lege, dacă motivul pe care se sprijină contestație este din cele prevăzute

la art. 386 C. proc. pen. și dacă în sprijinul contestației se depun sau se invocă

dovezi care sunt depuse la dosar.

Dispozițiile

art. 386 lit. e) C. proc. pen., prevăd expres și limitativ cazul în care se poate

face contestație în anulare, respectiv când, la judecarea recursului sau la rejudecarea

cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat iar ascultarea

acestuia este obligatorie potrivit art. 385

14

alin. (1

1

) ori

art. 385

16

alin. (1).

Potrivit art.

385

14

alin. (1

1

) C. proc. pen., cu ocazia judecării recursului,

instanța este obligată să procedeze la audierea inculpatului prezent, potrivit dispozițiilor

cuprinse în Partea specială, titlul

II,

capitolul

II

C. proc. pen., atunci când acesta nu a fost ascultat la instanțele

de fond și apel, precum și atunci când aceste instanțe nu au pronunțat împotriva

inculpatului o hotărâre de condamnare.

Astfel, rezultă

că în cazul în care prima instanță sau instanța de apel sau ambele instanțe au pronunțat

o hotărâre de achitare a inculpatului, instanța de recurs este obligată să procedeze

la audierea acestuia.

Interpretarea

dată acestei norme procedurale este în concordanță cu jurisprudența Curții Europene

a Drepturilor Omului în materie, stabilită în aplicarea art. 6 parag. 1 și 3

lit. c) și d) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu atât mai mult cu

cât calea de atac a recursului permite, în acest caz, instanței de recurs să analizeze

chestiunea vinovăției sau nevinovăției inculpatului.

În speță, instanța

de fond a pronunțat o decizie de condamnare și nu de achitare, contestatorul fiind

condamnat de instanța de fond la o pedeapsă 20 ani închisoare, hotărâre ce a fost

menținută și de instanța de apel.

Instanța de recurs

nu a procedat la reaudierea contestatorului întrucât, în speță, nu sunt aplicabile

disp art. 385

14

alin. (1

1

) C. proc. pen., deoarece soluțiile

pronunțate de instanțele de fond și apel nu sunt contradictorii, nu a fost pronunțată

o soluție de achitare, ci a fost pronunțată o soluție de condamnare în fond, ce

a fost menținută și în apel.

Așa fiind, cum

contestatorul nu se află în situația prevăzută de art. 386 lit. e) C. proc. pen.,

se constată că în cauză a fost pronunțată o hotărâre legală și temeinică.

În consecință,

Înalta Curte, față de dispozițiile menționate și față de motivul invocat, respectiv

faptul că nu a dat declarație în fața instanței de recurs, constată că cererea de

contestație în anulare este inadmisibilă, urmând a fi respinsă în conformitate cu

dispozițiile art. 391 C. proc. pen.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă,

contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat T.M.V. împotriva deciziei

penale nr. 1526 din 11 mai 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția penală, în Dosarul nr. 1219/87/2011.

Obligă contestatorul

condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 30 octombrie 2012.