ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3091/2012

Deliberând asupra recursurilor declarate de inculpații P.M., P.A.C., P.S.F. și P.A. împotriva deciziei penale nr. 187/A din data de 14 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, constată următoarele: I. Prin sentința penală nr. 32 din 15 martie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 3302/87/2011 al Tribunalului Teleorman, s-a dispus în baza art. 7 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. b) pct. 9 și 12 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen,. condamnarea inculpatului P.A.C. la pedeapsa de 7 ani închisoare. În baza art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 (2 fapte) cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., condamnarea inculpatului și la pedeapsa de 12 ani închisoare.

În baza art. 329 alin. (1), (2), (3) C. pen. (2 fapte) cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 42 C. pen., condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare. Au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. în condițiile art. 71 C. pen. Au fost interzise inculpatului aceleași drepturi timp de 5 ani după executarea pedepsei principale, conform art. 65 C. pen. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă prevenția executată de inculpat la 16 iunie 2011 la zi și s-a menținut starea de arest.

II. În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 2 lit. b) pct. 9 și 12 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.M. la pedeapsa de 6 ani închisoare. În baza art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 (2 fapte) cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 11 ani închisoare. În baza art. 329 alin. (1), (2), (3) C. pen. (2 fapte) cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 42 C. pen., a mai fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 6 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 11 ani închisoare.

Au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. în condițiile art. 71 C. pen. Au fost interzise inculpatului, în baza art. 65 C. pen., aceleași drepturi timp de 4 ani după executarea pedepsei principale a închisorii. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă prevenția executată de la 16 iunie 2011 la zi și s-a menținut starea de arest. III. În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. b) pct. 9 și 12 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., a fost condamnată inculpata P.A. la pedeapsa de 6 ani închisoare. În baza art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 (2 fapte) cu aplicarea art. 5 lit. c) C. pen., a fost condamnată aceeași inculpată la pedeapsa de 11 ani închisoare.

În baza art. 329 alin. (1), (2), (3) C. pen. (2 fapte) cu aplicarea art. 75 lit. c), art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 42 C. pen., a fost condamnată aceeași inculpată la pedeapsa de 6 ani închisoare. În baza art. 261 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen., a fost condamnată inculpata și la pedeapsa de 1 an închisoare. În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele, inculpata P.A. să executând pedeapsa cea mai grea de 11 ani închisoare. Au fost interzise inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. în condițiile art. 71 C. pen. În baza art. 65 C. pen. au fost interzise inculpatei aceleași drepturi timp de 4 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă prevenția executată la zi, începând cu 16 iunie 2011 și a fost menținută starea de arest. IV. În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. b) pct. 9 și 12 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen. a fost condamnat inculpatul P.S.F. la pedeapsa de 3 ani închisoare. În baza art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 (2 fapte) cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen. a fost condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare. În baza art. 329 alin. (1), (2), (3) C. pen. (2 fapte) cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., art. 41 alin. (2) și art. 42 C. pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare. S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. în condițiile art. 71 C. pen. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă prevenția executată de inculpat de la 16 iunie 2011 la zi și s-a menținut starea de arest. S-a luat act că partea vătămată C.M.I. nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 19 din Legea nr. 678/2001 și art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au confiscat de la inculpați telefoanele ridicate din locuința lor și predate la I.P.J. Teleorman - S.C.J.E.O cu dovada din 22 iunie 2011. În baza art. 19 din Legea nr. 678/2001, art. 118 alin. (5), (6) C. pen.

s-a confiscat de la inculpați suma de 20.000 RON obținută prin săvârșirea faptelor și s-a menținut sechestrul asigurător instituit prin ordonanța nr. 30/D/P/2011 din 23 iunie 2011 a D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Teleorman, pus în executare prin procesul-verbal din 24 iunie 2011 asupra casei de locuit proprietatea inculpatului P.M. compus din construcție în suprafață de 83 m.p., anexe de 53 m.p. și teren intravilan aferent de 1.338 m.p., până la executarea efectivă a sumei de 20.000 RON supusă confiscării speciale. În baza art. 191 alin. (2) C. pen., a fost obligat fiecare inculpat la plata unei sume de 800 RON cheltuieli judiciare statului. Onorariile de 1.200 RON pentru apărătorul desemnat din oficiu al inculpaților și de 200 RON pentru apărătorul din oficiu al părții vătămate, s-a suportat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul din 28 iunie 2011 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Teleorman, a trimis în judecată în stare de arest preventiv pe inculpații: P.A.C., P.M., P.A., P.S.F. Instanța de fond reține că pentru trimiterea în judecată a inculpaților s-au administrat următoarele mijloacele de probă: declarațiile părților vătămate, proces-verbal de sesizare din oficiu, ordonanță de instituire sechestru asigurător, anchetă socială, procese-verbale privind măsuri de asigurare a protecției victimelor, acte de percheziție, procese-verbale de constatare, raport de consiliere psihologică, adrese emise de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, declarații de martori, dovezi de predare-primire bunuri, adrese, rezoluții de începere a urmăririi penale, ordonanțe de punere în mișcare a acțiunii penale, fișe cazier judiciar.

În fapt s-a reținut că în perioada aprilie - octombrie 2010, grupul format din P.A.C., P.M., P.A., P.S.F. a obligat pe minora M.A.M., în vârstă de 14 ani, la practicarea prostituției în locuința familiei inculpaților din comuna C., iar în perioada august - octombrie 2010 și pe minora C.I.M. în vârstă de 13 ani. Instanța de fond constată că în urma exploatării sexuale a victimelor infracțiunii de trafic de minori, cei patru inculpați și-au însușit integral sumele de bani rezultate, asigurând astfel principalele mijloace de existență ale familiei, în a cărei compunere intră și alte persoane.

Instanța de fond a reținut că ambele minore provin din familii dezorganizate, fără posibilități materiale și cu pregătire școlară redusă, ca urmare a abandonării cursurilor gimnaziale, fiind recrutate inițial de inculpatul P.A.C., în scopul practicării prostituției, prin promisiuni de căsătorie mincinoase ori de câștiguri materiale imediate, în condițiile în care minorele erau frustrate de lipsurile unei îngrijiri, întrețineri și afecțiuni familiale normale. Victima traficului de minori M.A.M. nu s-a constituit parte civilă și nu și-a exprimat voința de a participa în proces ca parte vătămată. În luna decembrie 2009, aceasta s-a mutat în locuința inculpaților, intrând în relații de concubinaj cu inculpatul P.A.C.

Ulterior, în primăvara anului 2010, la insistențele concubinului său, inculpatul P.A.C., care a indus-o în eroare prin promisiuni de căsătorie și de câștiguri materiale însemnate, minora a acceptat să practice prostituția, întreținând relații sexuale în locuința celor patru inculpați, cu tineri din comuna S. și C., județul Teleorman, care achitau sume de 25-50 RON pentru o prestație sexuală. În luna august 2010, după ce a contactat-o telefonic pe prietena sa, M.A.M., minora C.I.M. a fost convinsă de aceasta și de inculpatul P.A.C., să se cazeze în locuința familiei P. și să practice prostituția la rândul său, atrasă de promisiunile de câștiguri materiale importante. După mutarea sa în locuința inculpaților C.I.M., similar cu cealaltă victimă, a întreținut relații sexuale, zilnic, cu 7-8 bărbați, tarifele, situate între 25-50 RON pentru fiecare, fiind negociate de inculpatul P.A.C.

și percepute efectiv, fie de acesta sau unul din membrii familiei sale, fie de cele două minore. Practicarea prostituției de către minora M.A.M. a continuat și după cazarea în locuință a celeilalte victime a traficului de minori, C.I.M., aceste activități încetând la sfârșitul lunii octombrie 2010, când a fost sesizată Direcția Generală de Asistență și Protecție a Copilului Teleorman și Poliția orașului Videle. Autoritatea exercitată de inculpatul P.A.C. asupra victimei minore și modul de manipulare al acesteia, au condus la aservirea sa totală și la inocularea convingerii practicării prostituției ca un mod de viață, astfel încât minora, în contextul relațiilor sociale, apare ca incapabilă de a face distincția între valorile decenței și semnificația imorală a faptelor sale.

În acest mod se explică declarațiile date în faza de urmărire penală, minora M.A.M. declarând că atât ea, cât și partea vătămată C.I.M. au întreținut de bună voie și „din plăcere” relații sexuale cu mai mulți bărbați, în locuința familiei P., percepând sume de bani contra cost, fără ca membrii acesteia să cunoască despre activitățile lor. Instanța de fond reține și că din declarațiile părții vătămate C.I.M., rezultă că pe durata celor trei luni din vara anului 2010 a întreținut relații sexuale cu circa 400 de bărbați, obținând din aceste activități suma totală de circa 20.000 RON, care a fost însușită integral de inculpați. În această perioadă de timp, pentru a o determina să practice prostituția, inculpatul P.A.C.

a agresat-o de mai multe ori, prin aplicarea de lovituri cu pumnii și picioarele, toți inculpații supraveghind-o atent pe durata întregii zile. La data de 28 octombrie 2010, după sesizarea organelor de poliție, minora a fost introdusă în regim de urgență la Centrul de urgență din municipiul Alexandria, de către reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Teleorman, iar după reintegrarea sa în familia mamei, C.D., inculpații au determinat-o să revină în locuința lor din comuna C., județul Teleorman. Instanța de fond reține și că deși începând din luna noiembrie 2010, când a revenit în locuința inculpaților, minora nu a mai fost supusă exploatării sexuale, întrucât inculpații se temeau de monitorizarea lor de către autorități, aceasta s-a aflat în imposibilitate de a părăsi locuința din cauza supravegherii permanente exercitate asupra sa de inculpați și a temerii insuflate de aceștia.

Cu ocazia audierii sale, din data de 27 ianuarie 2011, la Poliția orașului Videle, unde a fost însoțită de inculpați și apărătorul acestora, prezent la audiere, minora C.I.M., aflată sub autoritatea inculpaților, a retractat declarația inițială, relatând că a practicat prostituția în casa familiei P., fără ca membrii acesteia să cunoască despre îndeletnicirea practicată de ea și de cealaltă minoră. Ulterior, cu ocazia audierii sale din data de 16 iunie 2011, partea vătămată a detaliat modalitățile în care a fost recrutată de către inculpați, prin folosirea de manopere de inducere în eroare ori de constrângere, pentru a o determina să practice prostituția, în perioada în care a fost cazată în locuința inculpaților din comuna C., județul Teleorman.

Potrivit dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 678/2001, modificată, victimei i s-a acordat protecție și asistență specială, beneficiind de consiliere psihologică, iar în urma solicitării sale, a fost internată într-un centru de asistență și protecție socială din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Teleorman. Din raportul de consiliere din data de 27 iunie 2011, întocmit de reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Teleorman, rezultă că minora era dominată de emoții contradictorii, teamă pentru culpabilitate, în ce privește normele morale și consecințele legale, fiind speriată și de repercusiunile pe care le-ar avea adevărul asupra sa și a familiei, fiind recomandate ședințe de consiliere pentru a depăși evenimentele traumatizante.

Victima C.I.M. a participat în calitate de parte vătămată în procesul penal, dar nu s-a constituit parte civilă. Pe parcursului urmăririi penale inclusiv în fața instanței, acesta și-a schimbat de mai multe ori declarațiile. Instanța de fond menționează declarația martorei C.D., mama părții vătămate C.I.M. Aceasta a relatat că după ce fiica sa i-a fost adusă de autorități din casa familiei P., la scurt timp a avut vizita inculpatei P.A. însoțită de minora M.A.M., care au convins-o pe partea vătămată să se întoarcă în locuința inculpaților, inculpata P.A. spunându-i martorei să declare, dacă va fi întrebată, că minora nu se află în casa inculpaților, ci ar fi plecat în București.

Ulterior, după arestarea inculpaților, martora a aflat de la fiica sa că inculpații au obligat-o să se prostitueze, că era permanent supravegheată, că nu putea să-i spună mamei sale la telefon decât că este bine, sub amenințarea că în caz contrar inculpații îi vor face rău fratelui mai mic al minorei. La data de 28 octombrie 2010, în urma sesizării Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Teleorman, cu privire la necesitatea luării unor măsuri de protecție specială în regim de urgență a celor două minore exploatate sexual, lucrătorii de poliție s-au deplasat la domiciliul inculpaților, unde au identificat pe victimele traficului de persoane, conducându-le la sediul Postului de Poliție al comunei S., în vederea audierii acestora.

La scurt timp, inculpații s-au deplasat, la rândul lor, la sediul postului de poliție, de unde au luat-o pe minora M.A.M. la domiciliul lor, invocând o pretinsă relație de concubinaj a acesteia cu inculpatul P.A.C. Cu adresa din data de 23 noiembrie 2010, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului Teleorman a comunicat Poliției oraș Videle că, la data de 22 noiembrie 2010, a fost informată de reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Sector 3 București, că minora M.A.M. a dispărut din adăpostul de zi și noapte pentru copiii străzii unde se afla cazată, iar anterior, respectiv la data de 19 noiembrie 2010, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului Teleorman solicitase Serviciului Județean de Ambulanță Teleorman transportul minorei de la adăpost la Spitalul de Psihiatrie Poroschia, județul Teleorman.

La data de 27 ianuarie 2011, în condițiile în care inculpații nu au fost citați, aceștia s-au prezentat la organele de poliție din proprie inițiativă, însoțiți de apărătorul ales și de cele două victime, având interese contrarii în cauză, asistate, la rândul lor, de un avocat, împrejurare în care minora C.I.M. a retractat declarația inițială, declarând, în mod similar cu minora M.A.M., că în vara - toamna anului 2010, au întreținut relații sexuale cu mai mulți bărbați, pentru care au perceput sume de bani, în locuința familiei P., fără ca membrii acestei familii să cunoască „ocupațiile” lor.

Din probele administrate în cauză, a rezultat că, după data de 28 octombrie 2010, inculpații le-au luat din nou la domiciliul lor pe cele două minore și, deși nu le-au mai supus exploatării sexuale, de teama autorităților judiciare, care fuseseră sesizate, le-au reținut în locuința lor, cu scopul de a le împiedica să declare adevărul, până la data de 16 iunie 2011, când a fost efectuată percheziția domiciliară, autorizată de instanță, a imobilului inculpaților, împrejurare în care, ambele minore au fost găsite în această locație. Pe parcursul cazării în locuința inculpaților, minorele au fost supuse exploatării sexuale repetate, inculpatul P.A.C. manifestându-se prin acte abuzive de autoritate, pe fondul imposibilității de a se apăra a minorelor, care erau supravegheate permanent, pentru a nu părăsi locuința ori pentru a nu dezvălui altor persoane activitatea infracțională a grupului.

În ce privește modalitățile de comitere a infracțiunii de inițiere și constituire a grupului infracțional organizat, inculpatul P.A.C. a avut rolul de lider, fiind acela care a pus bazele grupării, antrenându-i și pe ceilalți trei membri ai familiei sale în activitatea infracțională având ca obiect exploatarea sexuală a minorelor. Instanța de fond reține că în calitatea sa de coordonator, inculpatul P.A.C. a desfășurat activități de racolare a beneficiarilor de servicii sexuale, prin abordarea directă a mai multor tineri din comunele C. și S., județul Teleorman, cărora le-a spus despre disponibilitatea fetelor de a oferi servicii sexuale în locuința sa și cărora le-a dat numărul de telefon mobil, în vederea contactării inițiale și negocierii tarifelor pentru aceste servicii, încasând personal ori prin intermediul victimelor infracțiunii, sumele de bani obținute din practicarea de către acestea a prostituției, respectiv 25-50 RON, pentru fiecare prestație.

Ceilalți membri ai grupului, rude apropiate ale inculpatului P.A.C., s-au implicat în activitatea infracțională, prin îndeplinirea atributelor de găzduire a victimelor și beneficiind, la rândul lor, de sumele de bani obținute prin practicarea prostituției. Totodată, pe durata de circa o lună de zile, din vara anului 2010, când inculpatul P.A.C. s-a aflat pe teritoriul Franței, inculpații P.M. și P.S.F. au fost aceia care au încasat sumele de bani obținute din practicarea prostituției, ceea ce denotă coeziunea și unitatea grupării, precum și coordonarea acțiunilor acesteia, conform unor reguli acceptate și respectate de membri. Instanța reține că victimele traficului de minori au fost sfătuite de inculpați să declare că au vârsta de 19-20 de ani, în situația în care sunt întrebate cu privire la acest aspect de bărbații cu care întrețineau raporturi sexuale.

În ce privește pe inculpata P.A., în perioada în care cele două minore au fost cazate în locuința sa, a procedat la vopsirea părului acestora, pentru a deveni mai atractive, dându-le sfaturi privind comportamentul sexual. Aceeași inculpată, după declanșarea cercetărilor în cauză, pe parcursul lunilor ianuarie - aprilie 2011, a încercat să determine pe martorii C.A., C.C.R. și S.D., beneficiari ai serviciilor sexuale ale celor două minore, prin oferirea de sume de bani sau alte foloase, să dea declarații mincinoase în cauză, respectiv să retracteze cele declarate anterior ori să relateze în sensul că plățile pentru prestațiile sexuale s-au făcut numai celor două minore, iar inculpații nu au avut nici o implicare în faptele de proxenetism sau trafic de minori.

Aceeași încercare de denaturare a adevărului a privit și martora C.D., după cum s-a reținut mai sus. Instanța de fond reține că declarațiile prin care victimele traficului de persoane au încercat să-i absolve de responsabilitate pe inculpați, dar și ale inculpaților, care nu au recunoscut faptele, susținând că nu aveau cunoștință de activitatea minorelor, sunt contrazise de numeroșii martori audiați chiar în fața instanței - C.C.R., D.G., V.P.V., T.I.A., P.R.S., I.M., N.M.M., D.G., S.D., C.A., C.H.I., D.S., T.I.A., B.M., V.P.V., D.G., G.G., Ț.I. Aceștia domiciliază atât în comuna C., ca și inculpații, dar și în comuna S., județul Teleorman, și au confirmat că era de notorietate în zonă faptul că familia P. găzduia două fete care practicau prostituția, așa încât, individual sau în grup, mergeau la locuința inculpaților și, după ce achitau tarifele cerute de P.M., P.A.C.

sau P.S.F. chiar acestora, li se permitea să meargă în cameră pentru serviciile sexuale ale minorelor. Unii dintre martori au confirmat că în repetate rânduri au procedat în acest mod. Faptele inculpaților P.M., P.A.C., P.S.F. și P.A., care, în primăvara anului 2010, s-au constituit într-un grup infracțional organizat având ca scop săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori și proxenetism, pentru a obține beneficii financiare, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii, prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 2 lit. b) pct. 9 și pct. 12 din aceeași lege.

Instanța de fond arată că în sarcina celor patru inculpați a fost reținută și infracțiunea de trafic de minori (2 fapte), prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001, în modalitatea recrutării prin inducere în eroare și exercitare de violențe, asupra victimelor, cunoscând că acestea sunt minore, și a găzduirii lor, în scopul exploatării sexuale, în ce privește pe inculpatul P.A.C., respectiv în modalitatea găzduirii în scop de exploatare sexuală, în ce privește pe inculpații P.M., P.A. și P.S.F. Totodată, faptele inculpatului P.A.C. de a determina pe cele două minore la prostituție și de a trage foloase de pe urma practicării prostituției de către acestea, precum și faptele inculpaților P.M., P.A.

și P.S.F., de a înlesni practicarea prostituției de către minore, comise în perioada primăvara 2010 - sfârșitul lunii octombrie 2010, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de proxenetism (2 fapte), în formă continuată, prevăzută de art. 329 alin. (1), (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. De asemenea, s-a reținut incidența dispozițiilor art. 75 lit. c) C. pen. în sarcina inculpaților majori, respectiv a dispozițiilor art. 99 C. pen. în sarcina inculpatului P.S.F., minor la data săvârșirii faptelor. Instanța de fond reține și că fapta inculpatei P.A., care în perioada lunilor ianuarie - aprilie 2011 a încercat să determine pe martorii C.A., C.C.R.

și S.D., beneficiari ai serviciilor sexuale ale celor două minore, prin oferirea de sume de bani sau alte foloase, să dea declarații mincinoase în cauză, respectiv să retracteze cele declarate anterior ori să relateze în sensul că plățile pentru prestațiile sexuale s-au făcut numai celor două minore, iar inculpații nu au avut nici o implicare în faptele de proxenetism sau trafic de minori, constituie infracțiunea de încercare de a determina mărturia mincinoasă, în formă continuată, prevăzută de art. 261 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Împotriva sentinței au declarat apel inculpații, care au criticat hotărârea instanței de fond sub mai multe aspecte: Astfel, inculpații P.M.

ȘI P.A., prin apărător, au solicitat admiterea apelurilor formulate, desființarea hotărârii apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Teleorman, dat fiind că există un motiv de nulitate absolută, lipsa de apărare, din moment ce aceștia au beneficiat de serviciile unui singur apărător deși aveau interese contrare, acest aspect echivalând cu omisiunea asistării de către apărător în cazurile în care asistența juridică este obligatorie potrivit legii, sens în care s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 4058/2003. În subsidiar s-a solicitat admiterea apelurilor formulate de inculpați împotriva sentinței penale nr. 32 din data de 15 martie 2012 pronunțate de Tribunalul Teleorman, secția penală, desființarea hotărârii apelate în temeiul art. 379 alin. (2) lit. a) C. proc.

pen., și rejudecând a se dispune achitarea inculpaților în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., respectiv fapta nu a fost comisă de aceștia. Referitor la reținerea art. 7 din Legea nr. 39/2003, apreciază că nu poate fi reținut dat fiind ca inculpații formează o familie, aceștia nu au acționat în mod organizat în scopul comiterii infracțiunilor, faptele nu au caracter de continuitate, structură organizată, roluri prestabilite pentru membrii pretinsului grup infracțional. Apelanții inculpați P.A.C., P.S.F., prin apărător, au solicitat a se dispune achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracțiunile de trafic pe persoane și art. 7 din Legea nr. 39/2003, iar pentru infracțiunea de proxenetism au solicitat să li se reducă pedeapsa la un cuantum orientat spre minimul prevăzut de legea penală, raportat la art. 76 C. pen.

Analizând actele și lucrările dosarului, atât în raport de susținerile apelanților, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea de Apel a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații P.M., P.A.C., P.A. și P.S.F. împotriva sentinței penale nr. 32 din data de 15 martie 2012 pronunțate de Tribunalul Teleorman, secția penală, în Dosarul nr. 3302/87/2011. A dedus prevenția de la 16 iunie 2011 la zi și a menținut starea de arest a inculpaților. A obligat apelanții la câte 900 RON cheltuieli judiciare statului, din care câte 300 RON onorariul avocatului din oficiu. Curtea de Apel a reținut că instanța de fond a analizat în mod judicios materialul probator administrat în cauză, stabilind în mod concret atât situația de fapt și încadrarea juridică, dar și vinovăția inculpaților în raport de acuzațiile care li se aduc prin actul de inculpare.

Din materialul probator administrat în cauză (declarații părți vătămate, proces-verbal de percheziție a locuinței inculpaților, adrese ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului, declarații martori, declarații inculpat) a rezultat că inculpații, membrii aceleiași familii, în perioada aprilie 2010 - noiembrie 2010, au constituit un grup infracțional organizat, având ca scop comiterea de infracțiuni de trafic de minori și proxenetism, obținând venituri din exploatarea sexuală a două minore, în vârstă de 13 și 14 ani, activități în care membrii grupului se ajutau și se completau reciproc. Conducătorul grupului era inculpatul P.A.C. și împreună cu inculpații P.M. (tată), P.A.

(mamă) și P.S.F. (frate), au acționat în mod coordonat și prin promisiuni de căsătorie și de câștiguri materiale imediate, au recrutat și găzduit în locuința lor din comuna C., județul Teleorman, inițial, pe minora M.A.M., în vârstă de 14 ani, și apoi pe C.I.M., în vârstă de 13 ani, în scopul exploatării sexuale. Instanța de apel reține că inculpatul P.A.C. a recunoscut nuanțat săvârșirea faptelor în fața instanței de control judiciar și a solicitat aplicarea procedurii simplificate, declarațiile sale corespunzând art. 69 C. proc. pen., coroborându-se cu fapte și împrejurări ce rezultă din materialul probator administrat în cauză. Același inculpat a încercat însă, menționează Curtea de Apel, escamotarea adevărului, asumându-și integral faptele și încercând exonerarea de răspundere penală a celorlalți inculpați, împrejurare care exclude de plano incidența aplicării dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen., cum a solicitat, dat fiind că textul în discuție impune recunoașterea în totalitate a faptelor reținute în actul de sesizare. În plus, este evident că, în raport de exigențele Deciziei nr. 1470 din 08 noiembrie 2011 a Curții Constituționale, în actuala fază procesuală, atât pentru el, cât și pentru coinculpatul P.S.F. nu se poate aplica procedura simplificată. Inculpatul a afirmat că nu a organizat nici un grup infracțional, coinculpații sunt membrii familie sale și el este singurul vinovat de tot ce li se întâmplă acestora, deși din materialul probator administrat în cauză rezultă organizarea ilicitului penal în cadrul familiei: găzduirea victimelor de către inculpații P.M. și P.A., încasarea sumelor de bani obținuți din practicarea prostituției de către P.S.F.

și P.M., respectiv vopsirea părului victimelor minore pentru a deveni mai atractive și acordarea de sfaturi privind comportamentul sexual de către inculpata P.A. Curtea de Apel reține că aceste împrejurări rezultă din materialul probator administrat în cauză. În declarația sa din faza de urmărire penală, martorul C.C. a precizat că „ajunși acolo (locuința familiei P.) a ieșit la noi P.M. și ne-a spus că are două fete și ne lasă să întreținem raporturi sexuale cu acestea în schimbul unei sume de bani. l-am dat acestuia suma de 100 RON”. În același sens sunt și declarațiile martorilor B.M., D.G., V.P.V., care în fața instanței au afirmat că „era cunoscut în sat că familia P. găzduiește 2 fete ce practicau prostituția”.

Implicarea infracțională a inculpatului P.S.F. rezultă și din declarațiile martorilor C.A. și S.D., care au afirmat în mod constant că „la poartă a venit P.S.F. și le-a pretins 50 RON, respectiv 20 RON, pentru a întreține raporturi sexuale cu fetele”. Atât martorul S.D., cât și C.C. au declarat că în luna aprilie 2011, inculpata P.A., însoțită de una din părțile vătămate, s-a deplasat la domiciliile lor, cerându-le să-și schime declarațiile, în sensul disculpării familiei P. Instanța de apel constată că infracțiunea poate fi reținută și în situația în care, ca în speță, distribuirea „sarcinilor” în cadrul grupului organizat se datorează tocmai relațiilor de familie.

Cât privește reținerea în concurs a infracțiunilor de trafic de persoane și proxenetism, Curtea de Apel constată că în mod corect s-a stabilit incidența în concurs a prevederilor art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, modificată, și art. 329 alin. (1), (2) și (3) C. pen în raport de dispozițiile deciziei nr. 16 din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit cărora: „1. Distincția dintre infracțiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 și respectiv art. 13 din Legea nr. 678/2001 și cea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen.

este dată de obiectul juridic generic diferit al celor două încriminări, respectiv de valoarea socială diferită protejată de legiuitor prin textele încriminatorii ale celor două legi: în cazul infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 678/2001 aceasta fiind apărarea dreptului la libertatea de voință și acțiune a persoanei, iar în cazul infracțiunii de proxenetism prevăzută de art. 329 C. pen., apărarea bunelor moravuri în relațiile de conviețuire socială și de asigurare licită a mijloacelor de existență. 2. Drept urmare, în cazul în care o persoană, fără a întrebuința constrângeri, îndeamnă sau înlesnește practicarea prostituției ori trage foloase de pe urma practicării prostituției de către persoane majore, săvârșește infracțiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen.

3. În cazul în care o persoană, fără a întrebuința constrângerea, recrutează persoane majore pentru prostituție ori trafichează persoane majore în acest scop, fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (2) tezele I și II C. pen. 4. În situația unor acte de recrutare, transportare, transferare, cazare sau primire a unei persoane, prin amenințare, violentă, răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau prin alte forme de constrângere ori profitând de imposibilitatea acelei persoane de a-și exprima voința sau prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane, fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001.

5. În cazul în care o persoană acționează asupra altei persoane prin modalitățile arătate la pct. 2 și 3, îndemnând, înlesnind sau trăgând foloase ori recrutând sau traficând persoane majore în vederea practicării de bunăvoie a prostituției, iar ulterior acționează asupra aceleiași persoane și prin modalitățile arătate în conținutul textului art. 12 din Legea nr. 678/2001, se va reține săvârșirea atât a infracțiunii prevăzute de art. 329 alin. (1) C. pen.

sau art. 329 alin. (2) tezele I și II C. pen., după caz, cât și a infracțiunii prevăzute de art. 12 din Legea nr. 678/2001, în concurs real.” Cum în speță, reține instanța de apel, ne aflăm în situația în care părțile vătămate minore au fost recrutate prin amenințare și profitând de capacitatea lor redusă de a-și exprima voința, cu scopul exploatării sexuale, au fost găzduite și primite cu același scop, după care s-a procedat la exploatarea sexuală a acestora obținându-se de către inculpați foloase materiale de pe urma acestei activități, în mod corect s-a stabilit că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 și art. 329 alin. (1), (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Referitor la criticile vizând individualizarea judiciară a pedepselor aplicate, se constată și acestea sunt nefondate, dat fiind că instanța de fond a valorizat în acest proces toate elementele specifice cauzei și făptuitorilor (modalitatea de săvârșire și circumstanțele faptelor, recrudescența deosebită a acestui gen de infracțiuni, atitudinea inculpaților de desconsiderare a normelor de conviețuire socială și urmările produse dezvoltării fizice și psihice asupra unor minore, victime ale infracțiunii etc). Față de dispozițiile art. 72 C. pen., dar și de cele prevăzute de art. 52 C. pen., referitoare la scopul pedepsei, Curtea de Apel a apreciat că pedepsele aplicate de prima instanță sunt temeinice și suficient de clemente, dându-li-se eficiență inclusiv circumstanțelor personale favorabile inculpaților.

Curtea de Apel a mai constatat că nu se justifică trimiterea cauzei spre rejudecare și, implicit sancționarea asigurarea asistenței juridice de același apărător pentru inculpați cu interese procesuale contrare, câtă vreme situația din speță nu este aceea ce a stat la baza deciziei nr. 2027 din 18 aprilie 2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, care avea în vedere cazul în care unul dintre inculpați neagă săvârșirea faptei, iar altul o recunoaște, implicându-l și pe cel dintâi. În speță, reține Curtea de Apel, inculpatul P.A.C. este cel care, asumându-și vinovăția, a încercat să-și exonereze de răspundere penală părinții, respectiv pe inculpații P.A. și P.M. Nici aceștia din urmă și nici inculpatul P.S.F.

nu au dat declarații încriminatoare cu privire la ceilalți, reține Curtea de Apel. În sfârșit, Curtea apreciază că, în speță, fiind vorba de fapte conexe, procedura judecății este în ședință publică, nejustificându-se aplicarea dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 678/2001. Inculpații P.M., P.A.C., P.S.F. și P.A. au declarat recurs, în termenul legal, împotriva deciziei penale nr. 187/A din data de 14 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. În recursul inculpatului P.M. se solicită trimiterea dosarului instanței de fond întrucât toți inculpații au fost apărați de același avocat desemnat din oficiu, deși au interese contrare. În drept se invocă motivul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 10 C. proc.

pen. În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. apărarea apreciază din probatoriul administrat rezultă că inculpatul nu cunoștea despre cele întâmplate în casă. S-a mai susținut că nu se poate reține existența grupului infracțional deoarece inculpații sunt o familie, iar familia nu poate fi structurată în sensul Legii nr. 39/2003. În subsidiar, față de circumstanțele reale și personale, de modalitatea de săvârșire a faptelor s-a solicitat reducerea pedepsei aplicate inculpatului, caz de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Inculpatul P.A.C. a invocat motivul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen., deoarece a fost încălcat dreptul la apărare prin asigurarea asistenței juridice de un singur avocat.

Un alt motiv de recurs vizează cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., individualizarea pedepsei, recurentul apreciind că pedeapsa aplicată este mult prea mare față de contribuția sa la activitatea infracțională. Recurentul inculpat P.S.F. a invocat motivul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., individualizarea pedepsei, apreciind că pedeapsa aplicată este prea aspră față de contribuția sa la activitatea infracțională. Recurenta inculpată P.A. a invocat motivul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen., a fost încălcat dreptul la apărare prin asigurarea asistenței juridice de un singur avocat. În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc.

pen. recurenta a apreciat că din probatoriul administrat nu rezultă că inculpata cunoștea despre cele întâmplate în casă. Din declarațiile martorilor și a inculpaților rezultă că imobilul în care locuiesc inculpații are două intrări separate, una folosită de fiul său, iar cealaltă de părinți, astfel că aceștia din urmă nu cunoșteau ce se întâmpla în casa băiatului. S-a mai susținut că fiul lor avea un concubinaj nefericit, cu multe scandaluri. Referitor la infracțiunea de grup organizat infracțional, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 s-a susținut că inculpații sunt toți membri unei familii și nicidecum membri ai unui grup infracțional, astfel că se impune achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc.

pen. De asemenea, s-a solicitat achitarea inculpatei și pentru infracțiunea prevăzută de art. 329 C. pen. apreciindu-se că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni. În subsidiar s-a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., individualizarea pedepsei, apreciind că pedeapsa aplicată este mult prea mare față de contribuția sa la activitatea infracțională. Inculpata înainte de arestare avea un loc de muncă, fiind asistent maternal, avea mijloace de trai astfel că își ajuta copilul cu bani și nu a primit bani de la acesta. Înalta Curte, cu privire la recursurile declarate de inculpații P.M., P.A.C., P.S.F. și P.A. împotriva deciziei penale nr. 187/A din data de 14 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, constată următoarele: Cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 10 C. proc.

pen., invocat în recursul inculpaților P.M., P.A.C., P.A. este nefondat. Legea prevede casarea hotărârilor atunci când instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului. Apărarea a solicitat trimiterea dosarului instanței de fond întrucât toți inculpații au fost apărați de același avocat desemnat din oficiu, deși au interese contrare. Critica nu se încadrează în cazul de casare invocat. Interesele contrare presupun un conflict între modalitățile în care trebuie să fie apărate drepturile părților, astfel încât apărarea unuia dintre inculpați să fie pusă în pericol prin desemnarea ca apărător a avocatului celuilalt inculpat, ale cărui declarații îl încriminează.

Interesele contrare mai pot să apară și atunci când nevinovăția unui inculpat decurge din dovedirea vinovăției celuilalt. În cauză, P.A.C. și P.S.F. au recunoscut săvârșirea faptelor fără a încrimina inculpații P.A. și P.M. Inculpații nu au dat declarații încriminatoare unii față de alții. De altfel, nici apărarea nu a arătat în ce anume au constat interesele contrare sau cum a influențat dreptul la un proces echitabil, apărarea inculpaților de către doi avocați din oficiu, în apel. Instanța de recurs apreciază că prin desemnarea avocaților din oficiu dreptul al apărare a fost respectat atât în fața instanței de fond, cât și a celei de apel. În cadrul soluționării dosarului de fond, inculpații au beneficiat de două termene pentru angajarea unui avocat ales.

Față de faptul că nu au reușit angajarea unui avocat ales, la judecarea dosarului inculpații au fost apărați de avocați din oficiu. Astfel, la data de 11 octombrie 2011 inculpații au fost asistați de către doamna avocat V.M.N. În încheierea de ședință de la termen s-a menționat faptul că inculpații sunt de acord ca instanța de judecată să facă verificările prevăzute de lege, conform art. 300 2 C. proc. pen., în prezența avocatului din oficiu. La data de 08 noiembrie 2011, în prezența avocatului din oficiu, inculpații au arătat că nu recunosc faptele de care sunt acuzați. Nu au fost formulate cereri privind avocatul din oficiu care îi asista. La termenul de la 06 decembrie 2011 au fost formulate probe, inculpații fiind asistați de către avocatul din oficiu.

Nu s-a solicitat nici la acest termen și nici la termenele care au urmat, 11 ianuarie 2012, 17 ianuarie 2012, 14 februarie 2012, 13 martie 2012, un alt avocat, nu a fost invocată de către apărare sau de către inculpați existența unor interese contrare. După declararea apelului inculpații au solicitat la data de 19 aprilie 2012, amânarea cauzei pentru angajarea unui avocat ales. La termenul următor, 10 mai 2012, față de faptul că nu a fost angajat un avocat ales, inculpații au fost asistați de către avocați din oficiu. În apel au fost desemnați doi avocați din oficiu. Nici în acest stadiu procesual nu a fost invocată de către apărare sau de către inculpați existența unor interese contrare, în apel.

În mod similar în recurs, la data de 08 august 2012, inculpaților li s-a pus în vedere că beneficiază de un singur termen pentru angajarea unui avocat ales, însă aceștia au fost asistați de către avocații din oficiu. Susținerea inculpaților cu privire la faptul că au fost asistați de un singur avocat la fond și de către doi avocați în apel, nu produce consecințe juridice de natura celor descrise de art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen. De asemenea, critica formulată nu se încadrează nici în art. 385 9 pct. 6 C. proc. pen., urmărirea penală sau judecata a avut loc în lipsa apărătorului, când prezența acestuia era obligatorie. În cauză au existat avocați desemnați din oficiu, iar inculpații și-au exprimat acordul cu privire la examinarea cauzei în prezența avocaților din oficiu.

În concluzie, niciuna dintre posibilele încălcări ale dreptului la apărare, examinată potrivit cazului de casare invocat, nu este incidentă în cauză. Din examinarea încheierilor din dosar, instanța de recurs constată, de asemenea, că nu a existat o faptă reținută în sarcina inculpaților sau probe administrate ori cereri asupra cărora instanțele să nu se fi pronunțat. În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., invocat de către P.M. și P.A., s-a comis o gravă eroare de fapt având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare procesului, cazul de casare este nefondat. Prin eroare de fapt se înțelege o greșită examinare a probelor administrate în ideea că la dosar există o anumită probă când în realitate aceasta nu există.

Cazul de casare mai poate presupune că anumite acte ar demonstra existența unei împrejurări, când, în realitate, din aceste mijloace de probă rezultă contrariul. O eroare gravă de fapt trebuie să decurgă din probele administrate care se află la dosar și faptele reținute de instanța de fond, și nu din faptul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii (caz de casare care se examinează în cadrul art. 385 9 pct. 12 C. proc. pen.). Instanța de recurs apreciază că nu există o stabilire greșită a situației de fapt, nu au fost ignorate probe și nici nu s-a acordat încredere excesivă unor probe. De altfel, din modul de formulare a criticilor rezultă că inculpații au invocat lipsa elementului subiectiv pentru infracțiunile de care sunt acuzați și nu existența unei erori grave de fapt.

Examinând criticile formulate de către inculpați, instanța constată că nemulțumirea acestora are în vedere în primul rând semnificația juridică dată actelor de conduită, astfel încât va recalifica cazul de casare încadrându-l în art. 385 9 pct. 12 C. proc. pen., în raport de care urmează să examineze hotărârea. Cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 12 C. proc. pen., când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni sau când instanța a pronunțat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecată, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 334 - 337 C. proc. pen. Cazul de casare este fondat în ceea ce privește infracțiunea de proxenetism și nefondat în ceea ce privește reținerea grupului infracțional organizat.

Referitor la infracțiunea de grup organizat infracțional, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 s-a susținut că inculpații sunt toți membrii unei familii și nicidecum membri ai unui grup infracțional, astfel că se impune achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. De asemenea, s-a solicitat achitarea inculpatei P.A. și pentru infracțiunea prevăzută de art. 329 C. pen. apreciindu-se că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

Referitor la acuzația de grup infracțional organizat, instanța de recurs are în vedere că în accepțiunea art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003, prin grup infracțional organizat se înțelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă și acționează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni grave, cum sunt infracțiunile privind traficul de persoane la care se referă art. 2 lit. b) pct. 12 din aceeași lege, pentru a obține direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material.

În raport cu dispozițiile legale menționate, există un grup infracțional organizat, dacă inculpații au acționat pentru o perioadă de timp și în mod coordonat, fiecare dintre aceștia îndeplinind roluri determinate în executarea planului infracțional, în scopul comiterii infracțiunii de trafic de persoane prevăzută în art. 12 din Legea nr. 678/2001, pentru a obține un beneficiu financiar ori alt beneficiu material, iar inițierea și constituirea unui astfel de grup se încadrează în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003. Grupul infracțional organizat reprezintă o formă a pluralității constituite caracterizată prin asocierea mai multor persoane în vederea comiterii de infracțiuni prin care se urmărește obținerea direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material prin săvârșirea unei infracțiuni grave.

Grupul Apărarea a afirmat că grupul nu poate fi format din persoane ce aparțin aceleiași familii. Contrar susținerilor apărării, se constată că legea are în vedere doar condiția referitoare la numărul membrilor grupării, trei sau mai multe persoane, precum și condiția referitoare la existența unei structuri, împărțirea sarcinilor cu privire la fapta comisă sau care urmează a fi comisă. Legea nu face nicio distincție referitoare la legăturile de familie. Infracțiunea există atunci când sunt îndeplinite condițiile de referitoare la conținutul constitutiv, latura subiectivă și cea obiectivă, fără ca subiecții activi să fie circumstanțiați. În ceea ce privește faptul că legăturile de familie exclud grupul infracțional organizat, instanța reține că existența legăturilor de familie este un element de fapt care nu afectează condițiile prevăzute de lege.

Împărțirea rolurilor între inculpații din prezenta cauză excede modului în care se manifestă legăturile de familie. În speță s-a reținut că patru persoane, P.A.C., P.M., P.A., P.S.F., au obligat să practice prostituția două minore, M.A.M., în vârstă de 14 ani, și C.I.M. în vârstă de 13 ani. Cei patru au acționat prin recrutarea victimelor (P.A.C.), găzduirea victimelor (P.A. și P.M.), solicitarea de sume de bani clienților (P.M., P.S.F. și P.A.C.), contactarea clienților (P.A.C.), sprijinirea grupului prin încercarea de determina schimbarea declarațiilor martorilor celor care încriminau membrii grupului (P.A.). Perioada de timp Ambele instanțe au reținut corect ca fiind îndeplinită condiția cu privire la existența grupului pentru o perioadă de timp, și anume aprilie octombrie 2010 în ceea ce o privește pe minora M.A.M., august - octombrie 2010 referitor la minora C.I.M.

Structura și modul în care au acționat membrii grupului P.A.C. a racolat cele două minore în vederea practicării prostituției. Ulterior acesta a anunțat mai mulți tineri din comunele C. și S., județul Teleorman și a dat numărul telefonului mobil, în vederea negocierii tarifelor, încasând personal ori prin intermediul victimelor infracțiunii, sumele de bani obținute din practicarea de către acestea a prostituției, respectiv 25-50 RON. Ceilalți membri ai grupului, P.M., tatăl, și P.A., mama inculpatului P.A.C., au găzduit victimele, P.M., P.S.F. și P.A.C. au solicitat sume de bani, obținute prin practicarea prostituției de care au beneficiat toți membrii grupării. După declanșarea cercetărilor P.A.

a sprijinit membrii grupării prin solicitarea adresată martorilor de a reveni asupra declarațiilor anterioare, faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 261 C. pen. Apărarea inculpaților P.A. și P.M., susținută și de inculpații P.S.F. și P.A.C., referitoare la faptul că cei doi nu au cunoscut faptul că în casa lor minorele erau obligate să practice prostituția urmează să fie înlăturată având în vedere declarațiile martorilor. Probatoriul administrat susține modul în care instanțele de fond și de apel au interpretat faptele. În declarația lui I.M. se afirmă că „(...) am strigat la poartă, a ieșit n