ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3505/2012

Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată acestei instanței la data de 14 septembrie 2011, contestatorul T.I. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 2973 din 8 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 2899/87/2008. În motivarea contestației a invocat cazul de contestație în anulare prev. de art. 386 lit. c) C. proc. pen., arătând că în cauză lipsesc condițiile esențiale pentru punerea în mișcare a acțiunii penale pentru infracțiunile reținute în sarcina condamnatului, atât pentru art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, cât și pentru art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

A invocat cazul de contestație prev de art. 386 lit. e) C. proc. pen. arătând că nu a fost audiat de către prima instanță și nici de instanța de apel cu privire la săvârșirea infracțiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și art. 386 lit. a) C. proc. pen., susținând că la judecarea recursului părțile nu au fost legal citate. În conformitate cu dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, la termenul din 30 octombrie 2012, a examinat admisibilitatea cererii de contestație, fără citarea părților și față de motivele invocate de contestator și față de dispozițiile art. 386 C. proc. pen., care prevăd expres și limitativ cazurile în care se poate face contestație în anulare, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă.

Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei se constată următoarele: Prin decizia penală nr. 2973 din 8 septembrie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca nefondate recursurile declarate de recurenții inculpați Ț.D., A.M., U.V.M. și T.I. împotriva deciziei nr. 234/A din 5 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. A dedus din pedeapsa aplicată inculpatului Ț.D. durata prevenției de la 12 iulie 2007 la 4 august 2007 și de la 20 iunie 2011 la 8 septembrie 2011 și a obligat recurenții inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat. Prin decizia penală nr. 234/A din 5 noiembrie 2010 a Curții de Apel București s-a dispus respingerea apelurilor inculpaților Ț.D., A.M., U.V.M.

și T.I. împotriva sentinței penale nr. 48 din 27 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul Teleorman prin care inculpatul T.I. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) Legea nr. 678/2001 și la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003. În baza art. 33-34 C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare. Au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teze a II-a și lit. b) C. pen. în condițiile art. 71 C. pen. și au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teze a II-a și lit. b) C. pen.

în condițiile prev de art. 65 C. pen. pe o perioada de 5 ani. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac prin care se înlătură erorile comise de instanța de recurs care poate greși, fie prin nerespectarea unor dispoziții legale după care se desfășoară procesul penal, fie prin nerezolvarea cauzei în deplină concordanță cu materialele aflate la dosar. Contestația în anulare este calea de atac prin care cei ce au pierdut anumite drepturi sau prerogative din cauza unui act procesual nul sunt repuși în aceste drepturi. Pentru a asigura respectarea principiului stabilității hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile, legea a prevăzut anumite cazuri expres prevăzute în care calea de atac poate fi primită și anumite particularități în privința soluționării cererii.

Curtea constată că motivele invocate de către contestator nu se circumscriu cazurilor prevăzute de art. 386 lit. a), c) și e) C. proc. pen. Astfel, față de dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., în cadrul primei etape de verificare prealabilă a îndeplinirii condițiilor de formă a contestației în anulare, instanța admite în principiu contestația în anulare numai dacă aceasta îndeplinește condițiile prevăzute de lege - respectiv dacă cererea de contestație este făcută în termenul prevăzut de lege, dacă motivul pe care se sprijină contestație este din cele prevăzute la art. 386 C. proc. pen. și dacă în sprijinul contestației se depun sau se invocă dovezi care sunt depuse la dosar. Cu privire la cazul prevăzut de dispozițiile art. 386 lit. a) C. proc.

pen., dispozițiile menționate prevăd că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii. Față de motivul invocat de contestatorul T.I., în sensul că la judecarea recursului părțile nu au fost legal citate, Înalta Curte constată că acesta nu se încadrează în cazul de contestație în anulare prev de art. 386 lit. a) C. proc. pen. Nelegalitatea procedurii de citare poate fi invocată de fiecare parte din proces, dar numai în ceea ce privește citarea sa și nu citarea altei părți. În practica judiciară, s-a precizat că referirea expresă a textului de lege la „procedura de citare a părții" exclude posibilitatea pentru contestator de a invoca drept temei al contestației în anulare, nelegala citare în recurs a unei alte părți.

Totodată, așa cum rezultă din practicaua deciziei contestate, contestatorul T.I. a fost prezent personal în fața instanței la data judecării recursului, fiind asistat de apărători aleși avocat T.R. și Ș.M. De asemenea, în practicaua decizie s-a constatat de către instanță că procedura de citare a fost legal îndeplinită la data judecării recursului. Astfel, motivul invocat de către contestator relativ la disp art. 386 lit. a) C. proc. pen., respectiv că nu au fost părțile legal citate la data judecării recursului, nu se încadrează în cazul de contestație menționat, Cu privire la cazul de contestație întemeiat pe disp. art. 386 lit. c) C. proc. pen., Curtea constată că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 386 lit. c) C. proc.

pen., respectiv „când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal din cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f)-i 1 ), cu privire la care existau probe în dosar". La data judecării recursului, contestatorul, prin apărători, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, probă încuviințată de instanță, de altfel de instanță, ulterior constatându-se că nu mai sunt alte probe sau cereri. În susținerea recursului contestatorul, prin apărători aleși a invocat cazurile de casare prev. de art. 385 9 pct. 2 C. proc. pen., arătând că instanța nu a fost legal sesizată, art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen., susținând că transcrierile convorbirilor telefonice nu îndeplinesc condițiile prev. de art. 91 3 C. proc.

pen., art. 385 9 pct. 6 C. proc. pen., arătând că actele de procedură s-au efectuat în lipsa apărătorului ales, art. 385 9 pct. 9 C. proc. pen., susținând că hotărârea atacată este nemotivată și art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., solicitând reducerea pedepsei. Înalta Curte, față de actele dosarului constată că în cauză nu exista probe în dosar pentru ca instanța de recurs să fi dispus încetarea procesului penal pentru cauzele prev. de art. 10 lit. f)-i 1 ) C. proc. pen.

(f) lipsește plângerea prealabila a persoanei vătămate, autorizarea sau sesizarea organului competent ori altă condiție prevăzută de lege, necesara pentru punerea în mișcare a acțiunii penale; g) a intervenit amnistia sau prescripția ori decesul făptuitorului; h) a fost retrasa plângerea prealabilă ori părțile s-au împăcat, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea plângerii sau împăcarea părților înlătură răspunderea penala; i) s-a dispus înlocuirea răspunderii penale; i 1 ) există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege). În motivarea decizie contestate, Înalta Curte a analizat și a examinat hotărârea atacată prin prisma tuturor motivelor de recurs invocate precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, apreciindu-se pentru toate motivele invocate că hotărârea atacată este legală și temeinică și s-a dispus respingerea recursurilor formulate de inculpații Ț.D., A.M., U.V.M.

și T.I., ca nefondate. Într-o atare situație, Înalta Curte constată că cererea de contestație formulată de condamnatul T.I., întemeiată pe cazul de contestație în anulare întemeiat pe disp. art. 386 lit. c) C. proc. pen. nu îndeplinește cerințele legii. În ceea ce privește cazul de contestație întemeiat pe dispozițiile art. 386 lit. e) C. proc. pen., care prevăd că la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385 14 alin. (1 1 ) ori art. 385 16 alin. (1) C. proc. pen. Potrivit art. 385 14 alin. (1 1 ) C. proc. pen., cu ocazia judecării recursului, instanța este obligată să procedeze la audierea inculpatului prezent, potrivit dispozițiilor cuprinse în Partea specială, titlul II, capitolul II C. proc.

pen., atunci când acesta nu a fost ascultat la instanțele de fond și apel, precum și atunci când aceste instanțe nu au pronunțat împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare. Astfel, rezultă că în cazul în care prima instanță sau instanța de apel sau ambele instanțe au pronunțat o hotărâre de achitare a inculpatului, instanța de recurs este obligată să procedeze la audierea acestuia. Interpretarea dată acestei norme procedurale este în concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie, stabilită în aplicarea art. 6 parag. 1 și 3 lit. c) și d) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu atât mai mult cu cât calea de atac a recursului permite, în acest caz, instanței de recurs să analizeze chestiunea vinovăției sau nevinovăției inculpatului.

În speță, instanța de fond a pronunțat o decizie de condamnare și nu de achitare, contestatorul fiind condamnat de instanța de fond la o pedeapsă 5 ani închisoare, hotărâre ce a fost menținută și de instanța de apel. Instanța de recurs nu a procedat la reaudierea contestatorului întrucât, în speță, nu sunt aplicabile disp art. 385 14 alin. (1 1 ) C. proc. pen., deoarece soluțiile pronunțate de instanțele de fond și apel nu sunt contradictorii, nu a fost pronunțată o soluție de achitare, ci a fost pronunțată o soluție de condamnare în fond, ce a fost menținută și în apel. Referitor la susținerile contestatorului că nu a fost audiat, acestea sunt contrazise de actele dosarului din care rezultă că în faza procesuală a apelului inculpații U.V.M.

și T.I. au fost audiați. Așa fiind, cum contestatorul nu se află în situația prevăzută de art. 386 lit. e) C. proc. pen., se constată că în cauză a fost pronunțată o hotărâre legala și temeinică. În consecință, Înalta Curte, față de dispozițiile menționate și față de motivele invocate, constată că cererea de contestație în anulare formulată de contestatorul T.I. este inadmisibilă, urmând a fi respinsă în conformitate cu dispozițiile art. 391 C. proc. pen. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul T.I. împotriva deciziei penale nr. 2973 din 08 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 2899/87/2008. Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 30 octombrie 2012.