ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 788/2015

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de

19 februarie 2013, reclamanta SC A.TV G. SA, în contradictoriu cu pârâtul

Consiliul Național al Audiovizualului, a solicitat în principal anularea

Deciziei CNA nr. 66 din 31 ianuarie 2013 și exonerarea de plata amenzii de

10.000 RON și, în subsidiar, să se constate că sancțiunea este disproporționată

față de gravitatea faptei și să se dispună înlocuirea amenzii cu sancțiunea

somației publice.

Soluția instanței de

fond

Prin Sentința nr.

2880 din 1 octombrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A.TV G.

SA, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, ca

neîntemeiată.

Recursul

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs reclamanta SC A.TV G. SA, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii

de recurs în esență reclamanta S.C. A.TV G. S.A. a arătat în esență

următoarele:

Arată recurenta că nu

a contestat aspectele factuale invocate de CNA, a relevat o serie de

circumstanțe, atât de natură cantitativă, cât și calitativă, cu relevanță

asupra modalității de sancționare a subscrisei:

de 28 de cazuri de depășire a duratei de 720 de secunde per oră a publicității,

17 cazuri au o durată foarte mică:

• în 5 cazuri durata

depășirii este de o secundă;

• în 5 cazuri durata

depășirii este de 2 secunde;

• în 4 cazuri durata

depășirii este de 3 secunde;

• în 3 cazuri durata

depășirii este de 4 secunde.

Aceste situații de

depășire a duratei publicității sunt determinate de imposibilitatea difuzării

materialelor în condiții cronometrice absolut precise, raportat la durata

sporurilor publicitare, acesta fiind elementul care determina configurarea

calupurilor publicitare.

Unele dintre cazurile

de depășire a duratei publicității într-o oră, sunt determinate de specificul

programelor transmise în direct (în general evenimente sportive, spectacole sau

concerte).

În aceste situații,

difuzarea publicitarii pe parcursul orei în care evenimentul este transmis în

direct este restricționată, fiind ulterior reportată în cadrul orei următoare,

fără a se depăși însă proporția prevăzută de lege.

- În unele cazuri,

monitorizarea efectuata de CNA este eronată, duratele de difuzare a

publicitarii, menționate în decizie, fiind neconforme realității.

De exemplu, în data

de 13 noiembrie 2012, în intervalul orar 19:00 - 20:00, în monitorizarea ce stă

la baza Deciziei CNA, figurează 731 de secunde de publicitate difuzata, însă

potrivit datelor înregistrate de departamentul de specialitate al recurentei,

nu a existat o depășite a duratei publicității.

Contrar susținerii

din cadrul deciziei, în unele cazuri monitorizarea care a stat la baza deciziei

de sancționare include și secunde ce reprezintă promovarea sub forma plasării

de produse, forma de marketing care este exclusă de la calculul, limitei legale

de 720 secunde, așa cum expres prevede art. 35, alin. (2) din Legea nr.

544/2002, a audiovizualului: „dispozițiile alin. (1) nu se aplică în cazul

anunțurilor radiodifuzorului în legătură cu propriile programe și cu produsele

auxiliare derivate direct din acestea, al anunțurilor de sponsorizare și al

plasărilor de produse”.

Instanța de fond a

respins însa aceste apărări, considerându-le în parte nedovedite iar în parte

neîntemeiate.

- În materie

contravențională, incidente în cadrul raportului juridic, pe lângă elementul

material al faptei săvârșite sunt și celelalte elemente constitutive printre

care vinovăția și valoarea socială ocrotită. Din perspectiva acestor două

elemente sancțiunea aplicată de CNA este vădit necorespunzătoare, iar instanța

a făcut o greșită interpretare și aplicare a spiritului legii.

- Instanța nu a avut

în vedere nici numărul mic de abateri săvârșite, în luna decembrie au existat

numai trei abateri, din care una de doar o secundă și nici faptul că

majoritatea covârșitoare a acestor depășiri au fost de una sau două secunde.

Toate aceste

argumente sunt relevante și din punct de vedere al gradului în care a fost

perturbată valoarea socială ocrotită de lege. Nu se poate susține ca depășirea

absolut sporadică cu numai câteva secunde a duratei publicității dă naștere

unui raport de pericol care să justifice amendarea.

Arată recurenta că

deși a mai fost sancționată anterior pentru încălcarea obligației de a nu

depăși durata publicității, și în acele situații abaterile au avut aceleași

caracteristici ca în prezenta speță, respectiv izolate și de o durată foarte

mică, întotdeauna concluzia fiind ca, deși pe alocuri, într-unele dintre

intervalele orare durata de 20 secunde a fost depășită, per total a difuzat mai

puțină publicitate decât limita pe care o impunea legea.

Se arată că de altfel,

nici decizia de sancționare, nici sentința recurată, nu invocă și nu motivează

maniera și gradul în care valoarea sociala ocrotită de lege a fost încălcată și

efectele concrete pe care aceasta încălcare le-a produs.

Considerentele și

soluția instanței de recurs

Analizând cererea de

recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză, Înalta Curte

constată că aceasta este nefondată.

Prin Decizia

Consiliului Național al Audiovizualului nr. 66 din 31 ianuarie 2013,

reclamanta-recurentă a fost sancționată pentru că în lunile noiembrie și

decembrie 2012 nu a respectat durata publicității, depășind timpul legal permis

difuzării acestea în cadrul unei ore.

În drept, s-a

constatat încălcarea prevederilor art. 35 alin. (1) din Legea audiovizualului

nr. 504/2002.

În decizia contestată

s-a reținut că au fost depășite de către reclamantă cele 720 de secunde de

publicitate permise a fi difuzate într-un interval de o oră constatându-se că

un total de 28 depășiri peste durata legală a publicității.

- În ceea ce privește

invocarea de către recurenta-reclamantă a împrejurării că în 17 cazuri din 28 a

fost vorba de o durată de depășire foarte mică (câteva secunde - 2 - 4 secunde)

Înalta Curte reține

că potrivit art. 35 alin. (1) din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului

„Proporția de spoturi publicitare televizate și spoturi de teleshopping

dintr-un interval de o oră nu poate depăși 20%, respectiv 12 minute”.

Potrivit raportului

de monitorizare, în luna noiembrie 2012, timpul de publicitate difuzat cu

încălcarea art. 35 alin. (1) din Legea audiovizualului a fost de 3 minute și 34

de secunde, fiind de 9 minute și 40 de secunde.

Se reține că textul

de lege încălcat de recurentă nu face nici o distincție referitoare la numărul

de încălcări sau la numărul de secunde, minute difuzate peste durata maximă

legală, revenind recurentei reclamante în calitate de difuzor media TV doar

obligația de a face și respecta proporția între spoturi publicitare și

teleshopping de maxim 12 minute într-un interval de o oră, fără nici o nuanțare.

- Referitor la

raportarea publicității în cadrul orei următoare, datorată specificului

evenimentului sau emisiunii difuzate.

Înalta Curte constată

că acest mod de distribuire a minutelor de publicitate și teleshopping de către

reclamantă, nu are suport legal, atunci când depășește durata de 12 minute

într-un interval de o oră, chiar dacă într-o oră precedentă au fost difuzate

mai puține minute de publicitate, prevederile art. 35 alin. (1) fiind o

implementare a Directivei UE a serviciilor media audiovizuale.

- În ceea ce

privește, afirmația recurentei privind unele cazuri în care monitorizarea

efectuată de Consiliul Național al Audiovizualului este eronată

Se reține, așa cum a

arătat și instanța de fond că nu s-au administrat de recurenta-reclamantă probe

în acest sens. În sprijinul argumentelor Consiliului Național al

Audiovizualului în sensul respectării dispozițiilor legale art. 35 alin. (2)

din legea audiovizualului este și faptul că datele referitoare la publicitatea

difuzată - pe postul Antena 1 au fost preluate de la K.M.A., institut de

cercetare din România, având ca obiect între altele și monitorizarea

publicității audiovizuale difuzate de posturi.

- În ceea ce privește

gradul de perturbare a valorii sociale ocrotite încălcate și faptul că nu a

existat o intenție în această încălcare, iar în luna decembrie au existat numai

3 abateri din care una de o secundă.

Înalta Curte reține

că în jurisprudența sa în mod constant Curtea Europeană a subliniat că

„Protecția consumatorilor reprezentați de telespectatori împotriva publicității

excesive constituie un aspect esențial al obiectivului directivei menționate

(Hotărârea Curții C - 281/09 din 2011/11/24 - Comisia Spania).

În Raportul Comisiei

Europene către Parlamentul European cu privire la aplicarea Directivei

2010/13/UE (Directiva serviciilor mass-media audiovizuale) se prevede:

„limitarea cantitativ orară a publicității are ca scop protejarea

telespectatorului de o cantitate excesivă de publicitate de a asigura un cadru

legal eficient de concurență loială”.

- Referitor la

capătul de cerere subsidiar privind înlocuirea amenzii cu cea a somației

publice.

Se reține că amenda

în cuantum de 10.000 RON nu este disproporționată față de gravitatea faptei și

împrejurarea că reclamanta-recurentă a mai fost sancționată anterior pentru

încălcarea acelorași prevederi legale, ceea ce denotă astfel o atitudine

continuă de neglijență/intenție în necorelarea activității desfășurate cu

prevederile legale din materia audiovizualului.

De subliniat faptul

că reclamanta-recurentă recunoaște săvârșirea faptelor ce constituie

contravenție iar sancționarea sa anterioară pentru aceleași fapte și încălcarea

acelorași prevederi legale determină gravitatea mare a faptei.

Potrivit

dispozițiilor art. 90 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 „Faptele prevăzute la

alin. (1) se sancționează cu amendă de la 10.000 RON la 200.000 RON”.

Se observă deci că

pârâtul-intimat Consiliul Național al Audiovizualului a aplicat oricum

cuantumul minim al amenzii.

În raport de

prevederile art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002 „Individualizarea

sancțiunii în cazul săvârșirii uneia dintre contravențiile prevăzute în

prezenta lege se face ținându-se seama de gravitatea faptei, de efectele

acesteia, precum și de sancțiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult

1 an”.

În mod corect a

apreciat astfel, instanța de fond că decizia Consiliului Național al

Audiovizualului a fost emisă cu respectarea prevederilor legale arătate mai

sus.

În Hotărârea Curții C

281/09 - din 2011/11/24 - Comisia Spania CEDO a reținut că Directiva 89/552 -

urmărește să stabilească o protejare echilibrată a intereselor financiare ale

posturilor emise și ale persoanelor care își fac publicitate, pe de o parte, și

interesele titularilor de drepturi, respectiv autorii și creatorii, precum și a

consumatorilor în calitatea lor de public de televiziune pe de altă parte.

Temeiul legal al

soluției adoptate în recurs

În conformitate cu

prevederile art. 496 NCPC, față de cele reținute mai sus, se va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de SC A.TV G. SA împotriva Sentinței nr. 2880 din 1 octombrie 2013 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 februarie 2015.

Procesat de GGC - LM