ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2267/2015

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin Cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de

9 septembrie 2013, sub nr. 6.086/2/2013, reclamantul H.F.G., în contradictoriu

cu pârâta A.N.R.M., a solicitat a fi obligată pârâta să realizeze actul

normativ - înscrisul solicitat prin Cererea nr. 974 din 29 ianuarie 2013 (A1)

și Plângerea prealabilă nr. 2.861 din 12 martie 2013(A2) referitor îndeosebi la

dreptul de proprietate al statului asupra 100% din rezervele minerale din zona

Certej (A5), continuarea acestui drept și după diminuarea sau epuizarea

rezervelor minerale, prin dreptul de proprietate al statului asupra 100% din

produsul minier obținut pe durata concesionării activităților miniere, în baza

art. 1, art. 3.1, art. 3.8, art. 3.33 din Legea minelor nr. 85/2004, art. 136.3

din Constituție, deoarece lipsa acestui document îi lezează drepturi - interese

legitime garantate prin art. 31.2, art. 135.2-f, art. 1.1, art. 136.3, art. 1.3

din Constituție.

Soluția instanței de

fond

Prin Sentința nr.

3.907 din 9 decembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul

H.F.G., în contradictoriu cu pârâta A.N.R.M., ca lipsită de interes.

Recursul

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs reclamantul H.F.G., criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

În motivarea cererii

de recurs, în contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, a

susținut că în mod greșit prima instanța a reținut lipsa interesului în

promovarea acțiunii.

A arătat recurentul

că există un interes personal prin trei drepturi consfințite de Constituția

României, respectiv, dreptul la informare corectă, garantat de dispozițiile

art. 31.1, dreptul la informare completă, garantat de dispozițiile art. 31.2 și

dreptul la demnitatea de cetățean al unui stat suveran, garantat de art. 1.3.

A solicitat admiterea

recursului, casarea sentinței atacate și admiterea acțiunii formulate.

În drept, recursul a

fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Procedura în fața

instanței de recurs

Prin Încheierea din

Camera de Consiliu din data de 19 februarie 2015 a admis în principiu recursul.

Intimata-pârâtă a

formulat întâmpinare prin care a solicitat respingere recursului ca nefondat.

Recurentul-reclamant

a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 alin. (2),

art. 486 alin. (1) a) și e), art. 486 alin. (2) și (3) C. proc. civ.

Considerentele și

soluția instanței de recurs

În ceea ce privește

cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 alin. (2), art. 486 alin. (1)

lit. a) și e), art. 486 alin. (2) și (3) C. proc. civ.;

Înalta Curte reține

că potrivit dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 modificată și

republicată, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața

instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind

neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o

lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei

în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Excepția poate fi

ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de

judecată ori de arbitraj comercial.

Nu pot face obiectul

excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie

anterioară a Curții Constituționale.

Reține instanța că

prin Decizia Curții Constituționale nr. 462 din data de din 17 septembrie 2014,

s-a constatat că dispozițiile C. proc. civ. cuprinse în art. 13 alin. (2) teza

a II-a, art. 83 alin. (3), precum și în art. 486 alin. (3) cu referire la

mențiunile care decurg din obligativitatea formulării și susținerii cererii de

recurs prin avocat sunt neconstituționale.

Față de aceste

considerente, având în vedere că excepția invocată de recurent viza limitarea

accesului la justiție prin instituirea obligativității formulării recursului

prin avocat, iar în lumina acestei decizii recursul recurentului reclamant a

fost declarat admisibil în completul de filtru, Înalta Curte va respinge

excepția ca inadmisibilă.

Analizând cererea de

recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză, precum și în

conformitate cu art. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este

nefondată pentru următoarele considerente:

În fapt, petentul a

solicitat a fi obligată pârâta să realizeze actul normativ - înscrisul

solicitat prin Cererea nr. 974 din 29 ianuarie 2013 (A1) și Plângerea prealabilă

nr. 2.861 din 12 martie 2013 (A2) referitor îndeosebi la dreptul de proprietate

al statului asupra 100% din rezervele minerale din zona Certej (A5),

continuarea acestui drept și după diminuarea sau epuizarea rezervelor minerale,

prin dreptul de proprietate al statului asupra 100% din produsul minier obținut

pe durata concesionării activităților miniere.

În drept, cererea a

fost întemeiată pe dispozițiile art. 1, art. 3.1, art. 3.8, art. 3.33 din Legea

minelor nr. 85/2003, art. 136.3 din Constituție.

Contrar celor

susținute recurent în sensul că prevederile constituționale invocate îi conferă

nu numai calitatea dar și interesul în a acționa în instanță, Înalta Curte

apreciază că, în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) cu referire la art. 1 din

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, interesul invocat

nu întrunește cerințele impuse de Legea specială nr. 85/2003 pentru a obliga

autoritatea pârâtă la a emite un act administrativ referitor la modul de

organizare a exploatării rezervelor miniere ale statului.

Interesul, ca folos

practic, imediat pe care îl are o parte și pe care trebuie să îl demonstreze

pentru a justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare, în materia

contenciosului administrativ, nu poate fi desprins, potrivit art. 1 din Legea

nr. 554/2004, republicată, coroborat cu art. 2 lit. a) din același act

normativ, de vătămarea pretins a fi fost produsă, prin actul administrativ

atacat, sau prin refuzul nejustificat, fie drepturilor și intereselor legitime

ale unor persoane fizice determinate, fie interesului legitim public.

Din această

perspectivă este de reținut, cu prioritate că, raportat la obiectul dosarului,

recurentul, care nu este titularul unei licențe de exploatare, nu poate fi

beneficiarul unui drept invocat în baza Legii nr. 85/2003.

Ca atare, nu poate fi

reținut niciun interes direct și personal al recurentului în promovarea

acțiunii, interesul trebuind să stea la baza oricărei cereri în justiție, chiar

dacă nu se corelează cu un drept subiectiv și trebuie justificat de partea care

formulează cereri în procesul civil.

Independent de

împrejurarea că nici chiar recurentul, în afara unor considerațiuni de ordin

general, referitoare la drepturile sale de cetățean garantate de constituție,

nu a precizat conținutul interesului legitim public pretins a fi fost vătămat,

Înalta Curte apreciază că recurentul nu justifică nici un astfel de interes

legitim colectiv.

Față de toate cele

mai sus arătate, Înalta Curtea apreciată că excepția invocată de pârât în fața

primei instanțe a fost corect admisă, întrucât interesul recurentului în

promovarea acțiunii de față nu întrunește cerințele legale în condițiile

contenciosului administrativ.

Temeiul legal al

soluției adoptate în recurs

Constatând că

sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să

atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art.

496 teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 alin.

(2), art. 486 alin. (1) lit. a) și e), art. 486 alin. (2) și (3) C. proc. civ.

Respinge recursul

declarat de H.F.G. împotriva Sentinței nr. 3.907 din 9 decembrie 2013 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 iunie 2015.

Procesat de GGC - N