ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1687/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 523 din 14 februarie 2014, a admis excepția lipsei de interes, respingând, în consecință, ca lipsită de interes acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Resurse Minerale, având ca obiect obligarea acesteia să emită actul administrativ solicitat în cererea A1 nr. x - 29.08.2013 adresată Agenției și plângerea A2 nr. x - 25.09.2013 adresată pârâtei, despre zăcământul petrolier din zona Pîncota (A4-1) referitor îndeosebi la precizarea dreptului permanent de proprietate al statului asupra 100% din producția brută petrolieră obținută pe durata concesiunii petroliere sau acordului petrolier.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul a reluat pe larg argumentele expuse în fața primei instanțe, susținând, în esență, că hotărârea primei instanțe este contradictorie și este consecința aplicării greșite a prevederilor legale incidente.

O parte semnificativă a memoriului de recurs vizează analiza unor instituții din diferite acte normative, fără relevanță din perspectiva controlului judiciar exercitat împotriva sentinței atacate.

Totodată, recurentul a arătat că reformulează obiectul cererii A și formulează cereri noi în locul solicitărilor referitoare la emiterea actului administrativ în cauză, cerând plata unor daune morale în sumă de 220.000 RON.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Agenția Națională pentru Resurse Minerale a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea hotărârii atacate. În esență, față de obiectul acțiunii, reprezentând obligarea pârâtei să emită un act administrativ în aplicarea art. 47 lit. e) din Legea petrolului nr. 238/2004 cu modificările și completările ulterioare, susține că reclamantului, nefiind titular de acord petrolier, nu îi pot fi aplicabile prevederile Legii petrolului nr. 238/2004 cu modificările și completările ulterioare.

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 29 octombrie 2014, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (6) din C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate de intimate și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând obligarea autorității publice pârâte să emită un act administrativ în aplicarea art. 47 lit. e) din Legea petrolului nr. 238/2004 cu modificările și completările ulterioare, cu referire la zăcământul petrolier din zona Pîncota (A4-1), astfel cum a solicitat în cererea A1 nr. x - 29.08.2013 și plângerea A2 nr. x - 25.09.2013 adresate acesteia.

Analizând cu prioritate prima instanță interesul reclamantului în promovarea cererii de chemare în judecată a ajuns la concluzia că aceasta este lipsită de interes.

Această soluție este corectă.

Cererea recurentului privind obligarea intimatei să emită un act administrativ în aplicarea art. 47 lit. e) din Legea petrolului nr. 238/2004 cu modificările și completările ulterioare, nu poate fi primită ca urmare a faptului că acesta nu este titular de acord petrolier.

Prin urmare, recurentul, nefiind titular de acord petrolier, cererea acestuia nu justifică emiterea unui act administrativ în sensul solicitat, acesta nedovedind nici interesul și nici folosul personal la emiterea respectivului act.

În fine, cât privește solicitarea recurentului în sensul că formulează cereri noi în locul celei referitoare la emiterea actului administrativ care formează obiectul cauzei, instanța de control judiciar constată că în recurs nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi, potrivit art. 478 din C. proc. civ. raportat la art. 494 din același cod.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 523 din 14 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 aprilie 2015.

Procesat de ED