ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 911/2016

Decizia nr. 911/2016

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște sub nr. x/315 din 1 octombrie 2013, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții B., C. Dâmbovița și D. Malu cu Flori, pentru ca, prin sentința ce se va pronunța, să se constate nulitatea absolută parțială a T.P. nr. 77320 din 17 aprilie 1996 și nulitatea absolută totală a contractului de întreținere din 29 decembrie 1997. Totodată, a solicitat să fie obligat pârâtul B. la despăgubiri în sumă de 13.000 lei, precum și la restituirea suprafeței de 4.982 mp și 62 mp curți, împreună cu o cameră aflată pe acest teren.

Prin sentința civilă nr. 1948 din 20 mai 2014, Judecătoria Târgoviște a respins acțiunea.

Prin Decizia civilă nr. 194 din 17 martie 2015, Tribunalul Dâmbovița a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 1948 din 20 mai 2014 a Judecătoriei Târgoviște.

Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs reclamantul.

Prin Decizia civilă nr. 601 din 28 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, s-a respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamant.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatorul A..

Prin Decizia civilă nr. 14 din 19 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, s-a respins, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul A..

Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs contestatorul A., cu a cărui soluționare a fost învestită Înalta Curte în prezenta cauză.

Înalta Curte a procedat, la data de 21 martie 2016, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport apreciindu-se că recursul nu este admisibil.

Completul de filtru C4, la data de 24 martie 2016, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părțile să își exprime punctele de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din același cod.

Asupra raportului a exprimat punct de vedere recurentul-contestator, (fila 24), în care a arătat că recursul exercitat este admisibil.

Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, A.ul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluționarea căii de atac.

În temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 14 aprilie 2016, fără citarea părților.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

În speță, hotărârea atacată cu recurs, respectiv Decizia nr. 14 din 19 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a fost pronunțată în soluționarea contestației în anulare declarată de A.a împotriva Deciziei civile nr. 601 din 28 septembrie 2015 a aceleiași instanțe, în contradictoriu cu intimații B., Comisia locală de aplicare a Legii fondului funciar Malu cu Flori, Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Dâmbovița, prin care s-a respins, ca inadmisibil, recursul formulat de reclamant în materia unui litigiu de fond funciar.

Potrivit art. 508 alin. (4) C. proc. civ., hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată.

Totodată, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

În speță, hotărârea atacată cu contestație în anulare a fost pronunțată într-un litigiu din domeniul fondului funciar.

În conformitate cu dispozițiile art. 5 alin. (1) Titlul XIII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, hotărârile pronunțate de instanțele judecătorești în procesele funciare în primă instanță sunt supuse numai recursului.

Pe de altă parte, art. 7 din Legea nr. 76/2012 privind punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. prevede: „(1) (…) ori de cate ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă apelului la instanța ierarhic superioară. (2) Dispozițiile alin. (1) se aplica și în cazul in care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs."

Coroborând aceste dispoziții legale cu cele art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., rezultă că hotărârile pronunțate de tribunale în materie de fond funciar sunt definitive, nefiind supuse recursului.

În speță, având în vedere că prin Decizia nr. 194 din 17 martie 2015 a Tribunalului Dâmbovița a fost soluționat un apel formulat în materie de fond funciar, această decizie este definitivă și ca atare, recursul exercitat de reclamant împotriva acestei hotărâri a fost respins ca inadmisibil prin Decizia nr. 601 DIN 28 septembrie 2015 a Curții de Apel Ploiești, de asemeni, definitivă.

Așa fiind, în raport cu dispozițiile

art. 508 alin. (4) C. proc. civ.

, rezultă că Decizia nr.

14 din 19 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă

, prin care s-a respins contestația în anulare formulată împotriva acestei decizii, este de asemenea definitivă,

nefiind supusă căii de atac a recursului.

Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ. hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de

contestatorul A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 14 din 19 ianuarie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2016.