ÎCCJ, decizie (scj.ro #132481)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #132481) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Putere de lucru judecat. Condiții și efecte
Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Judecata
Index alfabetic : acțiune în constatarea stingerii de drept a unei obligații de plată
suspendarea judecării cauzei
putere de lucru judecat
C. proc. civ. din 1865, art. 244 alin. (1) pct. 1
O.U.G. nr. 114/2003, art. 3 alin. (7), art. 7
O.U.G. nr. 128/2006
Existența unei hotărâri judecătorești poate fi invocată cu putere de lucru judecat când se invocă obligativitatea sa fără ca în cel de-al doilea proces să fie aceleași părți, să se discute același obiect și aceeași cauză, însă partea nu se poate prevala de puterea de lucru judecat a unei hotărâri atât timp cât în primul proces cauza este suspendată în temeiul art. 244 alin.(1) pct. 1 C. proc. civ.
Prin urmare, părțile litigante nu se pot prevala de puterea de lucru judecat a unei sentințe atât timp cât aceasta nu a rămas irevocabilă, în prezent cauza fiind suspendată, în temeiul art. 244 alin.(1) pct. 1 C. proc. civ.
O parte nu se poate prevala de puterea de lucru judecat a unei sentinte atât timp cât prin această sentință raportul juridic dintre părți nu a fost soluționat pe fond astfel încât să poată să producă efecte juridice în cauză.
Secția a II-a civilă, Decizia nr. 911 din 19 mai 2016
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a VI-a civilă la data de 15.11.2011 sub nr. x/3/2011, reclamanta SC A. SA a chemat în judecată pe pârâții SC B. SA, SC C. SA, Ministerul Finanțelor Publice și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței, ca, prin sentința ce se va pronunța, să se constate stingerea de drept, prin efectul art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 114/2003, a unei obligații de plată a A. către B., ale acesteia către C. și, respectiv, ale C. către Fondul de risc pentru împrumuturi interne și externe garantate de stat, în limita sumei de 4.425.068,5560 RON.
Prin sentința civilă nr. 19648 din 18.12.2013 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/3/2011 a fost respinsă cererea formulată de pe reclamanta SC A. SA în contradictoriu cu pârâtele SC B. SA, SC C. SA, Ministerul Finanțelor Publice și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca inadmisibilă.
Împotriva acestei soluții a declarat apel reclamanta SC A. SA și a solicitat anularea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre a fi judecată pe fond către Tribunalul București, Secția a VI-a civilă; cu obligarea intimatelor la plata în solidar a cheltuielilor de judecată.
Intimatele SC B. SA și SC C. SA au formulat fiecare întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat motivat de faptul că art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 114/2003 a prevăzut un circuit compensator sub condiție; măsurile de sprijin financiar prevăzute de O.U.G. nr. 114/2003 nu au fost autorizate de Consiliul Concurenței, autorizarea ajutorului de stat era obligatorie în conformitate cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 143/1999, iar în prezent este obligatorie conform O.U.G. nr. 117/2006; SC B. SA nu are facturi neachitate către SC C. S.A.; apelanta a recunoscut în mod repetat că mai are de achitat suma de 4.355.068,97 lei, pe rolul Curții de Apel Craiova se află dosarul nr. x/63/2009 care are ca obiect apelul declarat de SC A. SA.
Intimații Ministerul Finanțelor Publice și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, legal citați, nu au formulat întâmpinare, dar prin notele scrise au solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Prin decizia civilă nr. 300 din 24 septembrie 2013 a fost admis apelul formulat de reclamanta SC A. SA împotriva sentinței civile nr. 19648 din 18 decembrie 2012 pronunțată de Secția a VI-a a Tribunalului București în contradictoriu cu intimații-pârâți Societatea B. SA, SC C. SA, Ministerul Finanțelor Publice și Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice; s-a anulat sentința atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Decizia nr. 300 din 24 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București a rămas irevocabilă prin decizia nr. 1803 din 21 mai 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă.
Prin sentința civilă nr. 6135 din 08.12.2014 a Tribunalului București, Secția a VI-a civilă a fost respinsă cererea formulată de SC A. SA în contradictoriu cu pârâtele SC B. SA, C. SA, prin lichidator, Ministerul Finanțelor Publice și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut, în esență, că efectul O.U.G. nr. 114/2003 nu s-a produs de drept deoarece datoriile trebuie individualizate de fiecare parte implicată, constatate printr-un act juridic asumat de reprezentanții părților, rezultatul final constând în stingerea datoriilor C. către fondul de risc; în temeiul O.U.G. nr. 114/2003 acest rezultat nu a fost atins, iar actul normativ nu a produs efectele pentru care a fost emis; că la acest moment nici nu ar mai fi posibilă constatarea deoarece nu ar mai duce la realizarea scopului final pentru care a fost edictat acest act normativ, respectiv stingerea datoriilor C. către fondul de risc.
La 03.02.2015 A. a declarat apel împotriva Sentinței civile nr. 6135/08.12.2014 pronunțată de Tribunalul București, solicitând admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și constatării stingerii de drept, prin efectul art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 114/2003, a unei obligații de plată a A. către B., ale acesteia către C. și, respectiv, ale C. - către Fondul de risc pentru împrumuturi interne și externe garantate de stat, în limita sumei de 4.425.068,5560 RON, cu cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 801 A din 14 mai 2015, Curtea de Apel București, Secția a VI-a civilă a admis apelul declarat de apelanta SC A. SA; a schimbat în tot sentința, în sensul că a admis cererea și a constatat stinse de drept obligațiile A. către B. în sumă de 4.425.068,55 lei, ale B. către C. în același cuantum și ale C. către Fondul de risc pentru împrumuturi interne și externe garantate de stat în aceeași sumă de 4.425.068,55 lei; a obligat în solidar pârâtele la plata sumei de 48.361 lei taxa timbru și timbru judiciar în primul ciclu procesual și în primă instanță în al doilea ciclu procesual a sumei de 33.459 lei cheltuieli onorariu avocat în fazele arătate; a obligat intimații în solidar la plata sumei de 24.281 lei taxa timbru și timbru judiciar în apel și 9.605 lei onorariu avocat în apel.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut în principal că Statul a decis, printr-o normă juridică ordinară, O.U.G. nr. 114/2003, aprobată prin Legea nr. 517/2004, să preia în patrimoniul său datoriile pe care D. le avea față de creditori, în speță față de Societatea B. SA - Filiala B. Oltenia, în prezent SC A. SA
.
Statul nu a preluat direct datoria pe care prima o avea la secunda, ci a transferat celei din urmă A. o parte din acțiunile ARO, în contul datoriei (conversia datoriei D. în acțiuni transferate creditorului), acțiuni pe care Statul s-a obligat să le vândă prin organul său specializat (APAPS, devenită ulterior AVAS) pentru a achita datoria, angajându-se că, dacă prin vânzare nu se va achita întreaga datorie, Statul va prelua restul datoriei. Această preluare a fost decisă să se facă nu direct, prin plata către creditoarea A., ci indirect prin stingerea datoriei acesteia către creditoarea SC B. SA care, la rândul său, va stinge cu aceeași valoare datoria sa către C. urmând ca suma arătată să fie preluată de la cea din urmă intermediară de către Stat prin Fondul de risc.
Instanța de apel a mai reținut că Statul nu a preluat direct datoria D. către A., ci „rostogolind-o” prin patrimoniile altor trei societăți (B. Oltenia (A.), B. SA și C.). Concomitent cu rostogolirea, datoria D. către A. (de 4.425.068,55 Rol) stinge datoria celei din urmă către B. SA, în temeiul legii, apoi mai departe a acesteia din urmă către C., pentru ca datoria arătată să fie apoi preluată de la cea din urmă de către stat, în temeiul aceleași dispoziții legale.
Normele de punere în aplicare a O.U.G. nr. 114/2003 nu a stabilit nicio condiție sau procedură specială pentru stingerea datoriilor arătate.
În consecință, datoria se stinge când A. este datoare la B., și concomitent în patrimoniul acesteia se naște dreptul de a stinge datoria ce o are față de C. Datoria B. către C. se stinge imediat ce prima devine datoare către cea din urmă. Este singura rațiune a O.U.G. nr. 114/2003 și legea trebuie să fie aplicată. Nu există nici-o condiție ca cele trei transferuri ale datoriei, de la A. la B., de la aceasta la C. și de la cea din urmă către stat, să fie contemporane. Datoriile se sting pe măsură ce sunt întrunite condițiile, adică în ordinea arătată una din ele să fie datoare către cealaltă.
Din regulile art. 3 alin. (1) și (7) din O.U.G. nr. 114/2003 rezultă că suma reprezentând diferența dintre valoarea nominală a pachetului de acțiuni rezultată în urma conversiei (pachet în valoare de 45.307.638.187 Ron) și suma încasată din valorificarea acestuia (1.056.939.440 Rol) „se sting”, în limita diferenței (diferența este de 4.425.068,55 Rol), obligațiile de plată ale A., către B. SA, ale acesteia către C. SA, respectiv ale C. SA către Stat prin fondul de risc pentru împrumuturi interne și externe garantate de Stat.
În aceste condiții, instanța de apel a considerat că nu există nici un temei juridic pentru a contrazice regula arătată. Sintagma „se stinge” folosită în art. 3 alin. (1) și alin. (7) produce efecte direct în patrimoniul celor implicați în operația de preluare a datoriei D. către Stat.
Așa cum rezultă din procesul-verbal semnat de cele două societăți, la 31.07.2005, A. era datoare față de B. SA cu suma de 38.380.993,82 Ron. Așadar, la data arătată creanța B. SA față de A. era stinsă
ope legis
(potrivit legii), în limita sumei arătate. Faptul că din punct de vedere al normelor contabile era necesară îndeplinirea unor formalități asta nu împiedică stingerea de drept a datoriei arătate. Aceste formalități nu pot fi decât operațiuni materiale și în nici un caz acte juridice, adică manifestare a consimțământului părților. B. nu avea un drept de opțiune, de a aproba sau nu stingerea. Ea nu poate decât să se conformeze legii și să ia act de stingerea creanței sale, urmând ca mai departe ea să urmărească stingerea în același cuantum al datoriei sale către C.
În consecință, Curtea constată că la 31.07.2005 a fost stinsă datoria reclamantei A. către pârâta B., pentru restul până la suma de 4.425.068,55 Rol datoria fiind stinsă în momentul în care prima a fost datoare la secunda; că datoria lui B. în cuantum de 4.425.068,55 Rol către C. a fost stinsă la 31.07.2005; și că la aceeași dată datoria C. către Fondul de risc a fost stinsă. Această din urmă datorie a fost stinsă la data arătată în temeiul O.U.G. nr. 114/2003, astfel că O.U.G. nr. 128/2006 nu mai putea stinge o datorie stinsă deja. În consecință, nu poate fi reținută teza privind imposibilitatea stingerii datoriei C. către stat deoarece a apărut O.U.G. nr. 128/2006.
Împotriva deciziei nr. 801 A din 14 mai 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VI-a civilă a declarat recurs SC C. SA, Ministerul Finanțelor Publice și Societatea B. SA.
Societatea B. SA critică decizia recurată invocând dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ. arătând că: 1. decizia încalcă clauzele contractului de privatizare încheiat în baza O.U.G. nr. 114/2005 aprobată prin Legea nr. 277/2005; 2. decizia încalcă dispozițiile art. 7 din O.U.G. nr. 114/2003; 3. decizia încalcă dispozițiile art. 3 alin. (7) din H.G. nr. 114/2003 întrucât instanța de apel consideră încheiat de drept circuitul de stingere a obligațiilor deși nu a fost îndeplinită condiția care prevede că acest circuit poate fi încheiat numai dacă sunt îndeplinite condițiile din acest act normativ; 4. instanța de apel și-a depășit competențele criticând în mod nereal Statul Român cu privire la emiterea O.U.G. nr. 128/2006 deși la data emiterii celor două acte normative Statul Român era proprietarul tuturor societăților care intrau în circuitul de stingere a obligațiilor; 5. în mod greșit instanța de apel a reținut faptul că în cauză nu există cazul de verificare a condițiilor compensării de către Ministerul Finanțelor și că cele trei părți prin rostogolirea obligațiilor nu ar fi beneficiare ale ajutorului de stat; 6. decizia încalcă legea contabilității nr. 82/1991; 7. O.U.G. nr. 114/2003 nu prevede stingerea obligațiilor de drept, astfel că în mod greșit instanța de apel a interpretat aplicabilitatea dispozițiilor art. 3 alin. (7) din H.G. nr. 114/2003; 8. reclamanta nu poate să formuleze o acțiune în cadrul căreia să pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătorește anterior, irevocabil cu privire la circuitul compensator în baza art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 114/2003; 9. decizia nr. 801/2013 a încălcat prezumția de legalitate a unei hotărâri judecătorești.
SC C. SA critică decizia recurată din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. arătând că: 1. decizia încalcă dispozițiile art. 7 din O.U.G. nr. 114/2003; 2. decizia încalcă dispozițiile art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 114/2003, întrucât instanța de apel consideră în mod eronat încheiat de drept circuitul de stingere a obligațiilor; 3. instanța de apel, în mod greșit, a interpretat dispozițiile O.U.G. nr. 128/2006 în ceea ce privește scutirea obligațiilor fiscale a C. SA; 4. în mod greșit instanța de apel a reținut faptul că în cauză nu se impunea verificarea condițiilor compensării de către Ministerul Finanțelor și că cele trei părți, prin „rostogolirea” obligațiilor nu ar fi beneficiare ale ajutorului de stat; 5. decizia atacată încalcă legea contabilității nr. 82/1991; 6. O.U.G. nr. 114/2003 nu prevede stingerea obligațiilor de drept; 7. Prin decizia atacată nu se poate stabili contrariul a ceea ce s-a statuat judecătorește anterior, cu titlu irevocabil, cu privire la circuitul compensator în baza art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 114/2003; 8. Decizia nr. 801/2013 a încălcat prezumția de legalitate a unei hotărâri judecătorești.
Ministerul Finanțelor Publice critică decizia recurată invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. arătând că: 1. analizând sistematic prin coroborarea celor două acte normative incidente în speță, respectiv O.U.G. nr. 114/2003 și O.U.G. nr. 128/2006, textul art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 114/2003 nu prevede în mod expres faptul că stingerea datoriilor operează de drept; 2. soluționarea prezentei cauze trebuie să se sprijine pe efectul pozitiv al sentinței nr. 3747/12.10.2012 pronunțată de Tribunalul Cluj care a tranșat irevocabil aspectul legat de efectele O.U.G. nr. 114/2003, în sensul că nu a intervenit o stingere a debitului SC B. SA față de SC C. SA.
Intimata SC A. SA a formulat întâmpinare față de recursurile promovate de recurenții B., C. și Ministerul Finanțelor Publice prin care a solicitat respingerea tuturor cererilor de recurs ca fiind nefondate și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată aferente acestei faze procesuale.
Prealabil analizării recursurilor, Înalta Curte reține că deși recurentele Societatea B. SA și SC C. SA au formulat separat recurs, în realitate au aceleași critici adresate hotărârii instanței de apel. În același context, Înalta Curte reține că motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este invocat de Societatea B. formal și la modul general, recurenta nu arată concret critica ce ar putea fi încadrată acestuia.
De asemenea, Înalta Curte precizează că recursurile formulate de cei trei recurenți vor fi analizate din perspectiva art. 304 pct. 9, și nu a art. 304 pct. 8 C. proc. civ., deoarece prin acest motiv de nelegalitate nu se poate invoca încălcarea dispozițiilor legale privitoare la aplicarea legii, ci are în vedere încălcarea principiului înscris în art. 969 alin. (1) C. civ.
Or, problema de drept care trebuie dezlegată este aceea de a verifica dacă instanța de apel a aplicat în mod corect art. 3 alin. (7) și art. 7 din O.U.G. nr. 114/2003 și, nu în ultimul rând, de a stabili dacă prin decizia recurată a fost încălcată puterea de lucru judecat a sentinței comerciale nr. 17/12.01.2001 pronunțată de Tribunalul Dolj și a sentinței comerciale nr. 3747/12.10.2012 pronunțată de Tribunalul Cluj.
Față de această mențiune, Înalta Curte precizează că cele trei recursuri vor fi analizate împreună, interesul recurenților fiind comun.
Analizând actele și lucrările dosarului în funcție de criticile recurenților din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte a reținut următoarele:
Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea pronunțată este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează două ipoteze: hotărârea este lipsită de temei legal și hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Doctrina a statuat că hotărârea este lipsită de temei legal, atunci când din modul în care este redactată hotărârea nu se poate stabili dacă legea a fost sau nu corect aplicată. De asemenea, s-a stabilit că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței, însă fie le-a încălcat, fie le-a aplicat greșit.
Din această perspectivă, Înalta Curte reține că în cauză instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 3 alin. (7) și art. 7 din O.U.G. nr. 114/2003.
Potrivit art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 114/2003, cu suma reprezentând diferența dintre valoarea nominală a pachetului de acțiuni rezultat în urma conversiei și suma încasată din valorificarea acestuia se sting obligațiile de plată ale Societății Comerciale B. SA - Filiala B. Oltenia către SC B. SA, ale acesteia către SC C. S.A. și, respectiv ale SC C. SA către fondul de risc pentru împrumuturi interne și externe garantate de stat.
Dispozițiile art. 7 din O.U.G. nr. 114/2003 prevăd că, prin derogare de la prevederile Legii nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, cu modificările și completările ulterioare, A.P.A.P.S. este mandatată să notifice Consiliului Concurenței, în numele ministerelor și al celorlalte instituții, ajutoare de stat acordate de aceste instituții, într-un singur formular de notificare.
Din dispozițiile legale menționate rezultă că stingerea datoriilor nu operează de drept deoarece autorizarea ajutorului de stat de către Consiliul Concurenței era obligatorie.
Or, Consiliul Concurenței nu a autorizat stingerea obligațiilor, respectiv facilitățile prevăzute la art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 114/2003, astfel încât stingerea obligațiilor nu a fost realizată.
Nu este lipsit de relevanță de a sublinia în acest context că, din înscrisul emis la 15.06.2007 de Consiliul Concurenței și înregistrat la Societatea C. SA sub nr. 5955/19.06.2007, rezultă că acesta a informat faptul că măsurile prevăzute la art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 114/2003 nu au fost autorizate de către Consiliul Concurenței.
Este adevărat că datoria SC C. SA a fost scutită la plata datoriei la fondul de risc la data de 31.12.2005, datorii care au inclus și debitele la 31.07.2005, însă această scutire s-a produs ca efect al O.U.G. nr. 128/2006, și nu ca efect al O.U.G. nr. 114/2003.
Față de cele arătate, Înalta Curte conchide, pe de o parte, că în cauza de față stingerea datoriilor nu a operat de drept deoarece Consiliul Concurenței nu a autorizat stingerea obligațiilor între societățile prevăzute la art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 114/2003, iar, pe de altă parte, SC C. SA a fost scutită la plata datoriilor la fondul de risc la data de 31.12.2005, datorii care au inclus și debitele la 31.07.2005, prin O.U.G. nr. 128/2006 privind unele măsuri pentru diminuarea arieratelor bugetare.
În ceea ce privește critica recurenților în sensul că decizia nr. 801A/14 mai 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VI-a civilă încalcă puterea de lucru judecat a sentinței comerciale nr. 17/12.01.2001 pronunțată de Tribunalul Dolj și a sentinței comerciale nr. 3747/12.10.2012 pronunțată de Tribunalul Cluj, Înalta Curte reține următoarele:
Este adevărat că existența unei hotărâri judecătorești poate fi invocată cu putere de lucru judecat când se invocă obligativitatea sa fără ca în cel de-al doilea proces să fie aceleași părți, să se discute același obiect și aceeași cauză, însă recurenții nu se pot prevala de puterea de lucru judecat pentru considerentele ce vor fi expuse.
În ceea ce privește efectul sentinței comerciale nr. 17/12.01.2001 pronunțată de Tribunalul Dolj, Înalta Curte reține că recurenții nu se pot prevala de puterea de lucru judecat a sentinței comerciale nr. 17/12.01.2001 atât timp cât aceasta nu a rămas irevocabilă, în prezent cauza fiind suspendată, Curtea de Apel Craiova, Secția a II-a civilă a menținut măsura suspendării judecății dispusă prin încheierea din 30 noiembrie 2011. Este relevant de precizat că prin încheierea din 30 noiembrie 2011, s-a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 244 alin.(1) pct. 1 C. proc. civ.
În ceea ce privește efectul sentinței comerciale nr. 3747/12.10.2012 pronunțată de Tribunalul Cluj, Înalta Curte reține, de asemenea, că recurentul Ministerul Finanțelor nu se poate prevala de puterea de lucru judecat atât timp cât prin această sentință raportul juridic dintre părți nu a fost soluționat pe fond astfel încât să poată să producă efecte juridice în prezenta cauză. Astfel, prin sentința comercială nr. 3747/12.10.2012 s-a respins cererea ca rămasă fără obiect, instanța reținând în considerente că SC B. SA a înțeles să plătească reclamantei inițiale SC C. SA întreaga sumă stabilită în sarcina sa prin sentința comercială nr. 5070/30.03.2009 prin ordinele de plată nr. 905/29.05.2009 și 1022/16.06.2009.
Față de cele arătate, Înalta Curte a înlăturat critica recurenților referitoare la încălcarea puterii de lucru judecat a sentinței comerciale nr. 17/12.01.2001 pronunțată de Tribunalul Dolj și a sentinței comerciale nr. 3747/12.10.2012 pronunțată de Tribunalul Cluj, însă a reținut ca întemeiată critica referitoare la aplicarea greșită de către instanța de apel a dispozițiilor art. 3 alin. (7), art. 7 din O.U.G. nr. 114/2003.
Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) coroborat cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a admis recursurile declarate de recurenții-pârâți Societatea B. SA, SC C. SA, prin lichidator judiciar F. SPRL și Ministerul Finanțelor Publice, a modificat decizia civilă nr. 801 A din 14 mai 2015 a Curții de Apel București, Secția a VI-a civilă, în sensul că a respinS apelul declarat de reclamanta SC A. SA împotriva sentinței civile nr. 6135 din 8 decembrie 2014 a Tribunalului București, Secția a VI-a civilă.