ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3407/2016

Decizia nr. 3407/2016

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției:

- constatarea existenței discriminării în ceea ce privește neacordarea de către pârât a sporului de 15% pentru obținerea titlului de doctor începând cu data de 27.05.2010, când a intrat în posesia titlului științific, față de alți colegi magistrați care dețin titlul de doctor de la data de 31.12.2009, ca urmare a „nearmonizării prevederilor art. 30 alin. (6), art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea-cadru nr. 330/2009, art. 1 alin. (5), art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2010 și încălcării art. 16 alin. (1) coroborat cu art. 41 din Constituția României, art. 1 pct. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 103/2006, art. 5 alin. (1) C. muncii;

- recunoașterea dreptului la acordarea sporului salarial pentru titlul științific de doctor de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, prevăzut de art. 5 din O.U.G. nr. 27/2006, pe perioada tranziției salariale, respectiv până la data intrării în vigoare a unei noi legi a salarizării;

- acordarea acestui spor începând cu data de 27.05.2010 și până la intrarea în vigoare a unei noi legi a salarizării;

- obligarea pârâtului la reparații pentru daune morale în sumă de 100.000 lei;

- efectuarea de către pârât a operațiunilor administrative privind calculul la salariul de bază a sporului de doctorat, pentru egalitate de tratament cu ceilalți colegi care dețin titlul științific de doctor dinainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009.

Prin sentința civilă nr. 2776 din 20 octombrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de pârât, precum și acțiunea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiate.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în Dosarul nr. x/2/2010, soluționat prin sentința nr. 2322 din 24 martie 2011, reclamantul A. a contestat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, Rezoluția nr. 45285 din 27 mai 2010, prin care acesta i-a respins cererea de emitere a unui ordin de recunoaștere a dreptului de acordare a sporului salarial pentru titlul științific de „doctor” începând cu data de 27.05. 2010.

În prezenta speță, obiectul este diferit, deci cerința triplei identități nu este îndeplinită, excepția impunându-se a fi respinsă.

Împrejurarea că și în acel litigiu a fost analizată în esență aceeași problemă de drept, pretinsa discriminare a reclamantului prin neplata către acesta a sporului pentru titlul de doctor în drept, pentru considerentul în esență al adoptării unei legislații diferite care a suprimat acordarea acestui drept, nu poate conduce la admiterea excepției cu consecința respingerii ca atare a acțiunii, dar urmează a fi valorificată din perspectiva puterii de lucru judecat ce trebuie recunoscută unei hotărâri irevocabile.

Referitor la fondul cauzei, a reținut instanța, în esență, că pretențiile reclamantului din prezenta cauză „au mai fost deduse judecății în cadrul altui dosar, fiind respinse prin hotărâre judecătorească irevocabilă”.

A reprodus instanța conținutul sentinței nr. 2322 din 24 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, și a apreciat că, în măsura în care în acțiunea actuală reclamantul formulează aceleași pretenții cu cele ce au fost soluționate anterior, se impune soluția de respingere a acțiunii, față de puterea de lucru judecat a hotărârii menționate.

A considerat judecătorul fondului că nu poate fi primit niciunul dintre argumentele invocate de reclamant în susținerea cererii sale de chemare în judecată, prin care se tinde în esență la a dovedi constatarea discriminării legale, chiar și în măsura în care nu ar fi fost deduse judecății în cadrul Dosarului nr. x/2/2010, iar în ceea ce privește Hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 671/2013, emisă ulterior pronunțării menționatei hotărâri, aceasta nu constituie un motiv suficient pentru admiterea acțiunii reclamantului.

Reținând „pe cale de consecință” că refuzul pârâtului de recunoaștere a dreptului pretins nu este unul nejustificat, curtea a constatat ca fiind neîntemeiate și celelalte capete de cerere, respectiv de acordare daune morale și de efectuare a unor operațiuni administrative.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului, casarea în totalitate a hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, pentru motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 si pct. 8 C. proc. civ.

A criticat recurentul reclamant soluția de respingere integrală acțiunii, deși excepția puterii lucrului judecat nu era incidentă în ceea ce privește capetele de cerere privind constatarea existenței discriminării în ceea ce privește neacordarea de către intimatul pârât a sporului de 15% pentru titlul de doctor și obligarea acestuia la reparații pentru daunele morale în cuantum de 100.000 lei, având în vedere faptul că aceste cereri nu au făcut obiectul procesului anterior.

Nefiind analizată existența discriminării și nici motivată pe fond soluția cu privire la aceste capete de cerere, recurentul reclamant a apreciat că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Același motiv de recurs este considerat incident și pentru că motivarea pe celelalte capete de cerere este contradictorie, în sensul că instanța de fond, pe de o parte, respinge excepția autorității de lucru judecat, iar - pe de altă parte - respinge acțiunea pe motivul existenței autorității de lucru judecat.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din cod, recurentul reclamant a arătat că, drepturile solicitate în cadrul Dosarului nr. x/2/2010 au fost soluționate în baza unei proceduri speciale prevăzute de Legea nr. 330/2009, deci obiectul prezentei cauze este diferit.

A precizat că interpretarea dată de Ministerul Justiției acestei legi, în sensul că nu se mai recunoaște dreptul la sporul de doctorat celor care au obținut titlul de doctor după 1 ianuarie 2010, a fost una restrictivă, acordând acest drept numai titularilor care primeau anterior sporul solicitat.

II. Procedura în fața instanței de recurs

Intimatul pârât Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Prin încheierea de ședință din 4 octombrie 2016, pronunțată în condițiile art. 493 C. proc. civ., recursul a fost admis în principiu.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Potrivit art. 22 alin. (5) C. proc. civ., „judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut”.

Această pronunțare implică, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, obligația de a analiza fiecare capăt de cerere, precum și apărările formulate de părți, pe baza probelor administrate în vederea stabilirii corecte a situației de fapt și cu aplicarea corespunzătoare a normelor și principiilor de drept aplicabile.

În speță, deși recurentul reclamant a precizat, printre altele, în cuprinsul acțiunii sale că „în prezent, obiectul acțiunii nu mai este contestația formulată în baza Legii salarizării, ci constatarea discriminării legale și acordarea pagubelor suferite (…)”, făcând chiar referire la o suferință psihică, instanța nu a analizat motivele pe care reclamantul și-a întemeiat capetele de cerere referitoare la constatarea discriminării ca premisă a pretențiilor vizând înlăturarea acestei discriminări și plata de despăgubiri pentru daunele morale.

Pe de altă parte, prima instanță a respins întreaga acțiune ca neîntemeiată, deși motivarea se referă exclusiv la puterea de lucru judecat a unei alte hotărâri, cauza nefiind examinată pe fondul ei.

În ceea ce privește efectul „puterii de lucru judecat” a sentinței nr. 2322 din 24 martie 2011, pronunțate în Dosarul nr. x/2/2010 al Curții de Apel București, aspect pe care instanța l-a invocat din oficiu în ședința publică din 20.10.2014, la care părțile nu au fost prezente (cauza fiind reținută la aceeași dată spre soluționare), Înalta Curte constată că a fost încălcat în acest mod principiul contradictorialității și, prin aceasta, dreptul la apărare al părților, care nu au fost în măsură să cunoască invocarea acestei împrejurări esențiale și să formuleze puncte de vedere.

În plus, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat este descris de art. 431 alin. (2) C. proc. civ. ca referindu-se la faptul că oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea litigiului pendinte.

Este însă vorba doar de o prezumție, întrucât - spre deosebire de excepția autorității de lucru judecat reglementată de art. 431 alin. (1) din cod - faptul că o anumită chestiune litigioasă definitiv tranșată anterior nu poate fi contrazisă printr-o hotărâre ulterioară nu justifică neanalizarea de plano a unei acțiuni ulterioare care ar avea legătură și cu acea chestiune.

Față de aceste împrejurări, având în vedere dispozițiile art. 483 alin. (3), în conformitate cu care „recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile”, precum și prevederile art. 497 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanța supremă, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanței care a pronunțat hotărârea recurată, Înalta Curte - constatând că prima instanță în mod greșit nu a intrat în cercetarea fondului acțiunii - apreciază ca fiind întemeiat recursul reclamantului, urmând să caseze sentința și să trimită cauza spre rejudecare în fond aceleiași instanțe.

IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (2) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6, 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamant, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 2776 din 20 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată.

Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 06 decemembrie 2016.