ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.04.2019

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1791/2019

HOTĂRÂRE
02.04.2019
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1791/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului, Ministerul Justiției la emiterea unui ordin de salarizare care să cuprindă sporul pentru titlul științific de doctor, respectiv 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, pe perioada 1 august 2015 - la zi și în continuare, la care să se adauge dobânda legală de la data depunerii plângerii prealabile - 1 septembrie 2015 și până la data plății efective a sumelor de bani restante.

De asemenea a solicitat obligarea pârâtului la menținerea acestui spor și în cazul emiterii de noi ordine de salarizare ca urmare a indexărilor salariale, a modificării în viitor a vechimii în muncă, respectiv în profesie, ori în cazul promovărilor în funcție sau al numirii în funcții de conducere.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin Sentința civilă nr. 1648 pronunțată în data de 18 mai 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A. și, în consecință, a obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită pentru reclamant un ordin de salarizare în vederea recalculării indemnizației în acord cu dispozițiile art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014 astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015, respectiv să aibă în vedere acordarea unei sume compensatorii echivalente sporului pentru titlul științific de doctor, la nivelul corespunzător maximului acordat în aceeași autoritate persoanelor care au beneficiat de acest spor.

A obligat pârâtul la plata diferențelor salariale cuvenite reclamantului prin recalcularea indemnizației în sensul celor dispuse anterior începând cu 1 august 2015, precum și la plata dobânzii legale de la 1 septembrie 2015 și până la data plății sumelor restante și a respins în rest acțiunea reclamantului.

1.3. Pregătirea dosarului de recurs

Împotriva deciziei menționate la pct. 1.2 au declarat recurs, atât reclamantul A., cât și pârâtul Ministerul Justiției.

1.3.1. Recurentul-reclamant A. a solicitat casarea în parte a sentinței atacate și admiterea în totalitate a acțiunii formulate, în sensul obligării pârâtului și la emiterea unui ordin de salarizare prin care să acorde suma compensatorie echivalentă sporului pentru titlul științific de doctor, respectiv 15 % din indemnizația de încadrare brută lunară și obligarea pârâtului la menținerea acestui spor și în cazul emiterii de noi ordine de salarizare ca urmare a indexărilor salariale, a modificării în viitor a vechimii în muncă, respectiv în profesie, ori în cazul promovărilor în funcție sau al numirii în funcții de conducere.

Recurentul a susținut că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, susținând că este posibil ca, în urma acordării sumei compensatorii potrivit raționamentului instanței de fond, aceasta să nu fie echivalentă cu 15% din indemnizația brută lunară, având în vedere modificarea cuantumului indemnizației după data abrogării sporului și până în prezent.

A mai argumentat că există o situație discriminatorie între deținătorii titlului de doctor obținute anterior datei de 31 decembrie 2009 și cei care au obținut acest titlu după această dată, Legea nr. 71/2015 fiind reglementată tocmai în scopul de a elimina anomaliile și diferențele legate de aplicarea dispozițiilor legilor de salarizare.

Ordonatorul de credite este obligat să respecte principiul egalității în drepturi și cel al nediscriminării în cadrul relațiilor de muncă. Chiar dacă sporul de doctorat de 15% din indemnizația de încadrarea brută lunară a fost inclus în salariul de bază, în esență nu se poate susține că suma compensatorie echivalentă sporului pentru titlul științific de doctor nu poate fi calculată și în prezent ca fiind tot de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară (față de faptul că acest procent a fost întotdeauna fix).

Raportat la aceleași acte normative, pârâtul avea obligația de a menține până la intervenirea altor prevederi legale privind salarizarea, a acestei sume compensatorii de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară.

1.3.2. Recurentul-pârât Ministerul Justiției a solicitat casarea în tot a sentinței pronunțate de instanța de fond, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Acest recurent a evocat succesiunea actelor normative în domeniul salarizării și a susținut că faptul că sumele de bani aferente sporului au fost menținute în continuare sub forma unei sume compensatorii cu caracter tranzitoriu pentru persoanele care îl aveau în plată la data de 31 decembrie 2009 nu vizează existența sau inexistența sporului, ci reprezintă o măsură tranzitorie până la intrarea în vigoare, în totalitate, a Legii nr. 284/2010, care nu mai prevede la acest moment acordarea acestui spor.

De asemenea, dispozițiile art. 5 alin. (1

1

) din O.U.G. nr. 83/2014 nu ar fi aplicabile și reclamantului, întrucât sporul pentru titlul științific de doctor poate fi acordat numai personalului nou-încadrat, numit sau promovat, iar nu întregului personal aflat în funcție la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015

A mai argumentat, în esență, că legiuitorul nu a avut în vedere la adoptarea art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014 și categoria magistraților, aceasta reprezentând o normă de excepție, de înlăturare a diferențelor salariale ce vizează limitativ categoriile menționate în textul de lege.

A mai susținut recurentul că în situația în care voința legiuitorului a fost ca aceste prevederi să se aplice întregului personal din toate autoritățile publice, acest lucru s-ar fi realizat prin modificarea expresă a alin. (1) și (2) ale art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014.

1.4. Apărările formulate în cauză

1.4.1. Recurentul-reclamant A. a formulat întâmpinare la recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, solicitând respingerea acestuia, ca nefondat, făcând referire, în esență, la dispozițiile Legii nr. 71/2015, care a creat posibilitatea ca personalul încadrat în instituțiile și autoritățile publice care avea un nivel al salariului de bază și al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, să fie salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

1.4.2. Recurentul-pârât Ministerul Justiției a formulat, la rândul său, întâmpinare la recursul declarat de reclamantul A., solicitând respingerea recursului, ca nefondat, argumentând, în esență, după evocarea succesiunii de acte normative în materia salarizării, că nu se putea realiza calculul decât prin raportare la data de 31 decembrie 2009, întrucât prin intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009, sporul de doctorat a fost abrogat, iar suma compensatorie a avut în vedere indemnizația de încadrare brută lunară stabilită potrivit reglementărilor în vigoare la data de 31 decembrie 2009, la care s-au adăugat anumite sporuri.

Examinând hotărârea recurată din perspectiva criticilor recurenților și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

2.1. Recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiției este nefondat.

Reclamantul A., judecător în cadrul Tribunalului București, a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea unui nou ordin de salarizare care să cuprindă sporul pentru titlul științific de doctor, respectiv 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, pe perioada 1 august 2015 - la zi și în continuare.

Potrivit diplomei seria x nr. x (nr. 18 din 19 noiembrie 2015) reclamantul este doctor în drept, titlul fiindu-i conferit prin Ordinul Ministrului Educației Naționale nr. 4643 din 30 iulie 2015 .

Prin Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, s-a introdus art. 1 alin. (5

1

) în O.U.G. nr. 83/2014, potrivit căruia:

"(5

1

) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții."

De asemenea, conform art. 5 alin. (1

1

) și (1

2

) din același act normativ:

"(1

1

) Prin nivel de salarizare în plată pentru funcțiile similare se înțelege același cuantum al salariului de bază cu cel al salariaților având aceeași funcție, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum și sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplinește aceleași condiții de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale -, de vechime și își desfășoară activitatea în aceleași condiții, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării.

(1

2

) Prevederile alin. (1

1

) se aplică și pentru calculul indemnizației de încadrare pentru persoanele care sunt demnitari, ocupă funcții publice și de demnitate publică, ca unică formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției."

Principala problemă a cauzei deduse judecății, ce face obiectul criticilor din recurs, constă în lămurirea înțelesului dispozițiilor alin. (5

1

) al art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, anterior redate, text introdus în corpul ordonanței de urgență prin legea de aprobare a acesteia, Legea nr. 71/2015.

Prima instanță a reținut că sintagma "salarizat la același nivel" nu trebuie înțeleasă ca o normă de trimitere la categoriile de funcționari și personal contractual salarizat la același nivel cu aparatul Parlamentului, ci corespunde noțiunii de "același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014", utilizată în alin. (1) și (2) al art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, prin care executivul a intenționat păstrarea în plată a salariilor în cursul anului 2015 la același nivel cu cel din luna decembrie a anului 2014.

Concluzia instanței de fond este corectă, fiind susținută nu numai de raportul comun din 17 martie 2015 al Comisiei pentru muncă și protecție socială și, respectiv, al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din cadrul Parlamentului României asupra proiectului de lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, de unde rezultă că amendamentul devenit alin. (5

1

) al art. 1 a fost propus pentru clarificarea textului și eliminarea discriminării între persoane care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime, dar și de interpretarea pe care Înalta Curte de Casație și Justiție a realizat-o prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, pronunțată pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Prin această din urmă decizie, instanța supremă a statuat că:

"în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5

1

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma "salarizat la același nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi, precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice".

Argumentul recurentului-pârât referitor la extinderea, de către instanța de fond, a normei legale, în sensul completării nepermise acesteia, nu poate fi reținut, instanța de judecată având dreptul, dar și obligația, de a interpreta textul normativ atât în litera sa, cât și în spiritul său, urmărind ca aplicarea efectivă a legii să fie în concordanță cu intenția legiuitorului, astfel cum rezultă aceasta atât din textul supus analizei, cât și din celelalte prevederi ale actului normativ, dar și din expunerea de motive ori din celelalte acte normative incidente în domeniul vizat.

Instanța de judecată este datoare să asigure o aplicare unitară, congruentă, a tuturor actelor normative ce reglementează o situație juridică, aspect confirmat de motivarea Deciziei nr. 23/2016 pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cuprinsul căreia se arată că:

"Deși expunerea de motive a unui act normativ nu are valoare obligatorie, ea este utilă pentru identificarea sau clarificarea intenției legiuitorului în operațiunea de interpretare a unei norme juridice, din perspectivă istorico-teleologică.

(...) dacă s-ar admite că prin art. 1 alin. (5

1

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, s-ar fi stabilit criteriul aceluiași nivel de salarizare între personalul din celelalte autorități și instituții publice și personalul din aparatul de lucru al Parlamentului, iar nu criteriul aceluiași nivel de salarizare între persoanele care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice, ar însemna ca, pe cale de interpretare, să se limiteze domeniul de aplicare a acestei norme și să fie exceptate de la această finalitate - eliminarea discriminării - celelalte categorii de personal din cadrul celorlalte autorități sau instituții publice care au un alt nivel de salarizare decât cel al aparatului de lucru al Parlamentului, dar care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime cu alte persoane din cadrul aceleiași autorități sau instituții publice care au un nivel de remunerare superior. (...)

În plus, acceptându-se o astfel de interpretare, contrară scopului și substanței normei, s-ar menține inechitățile ori diferențele salariale în cadrul aceleiași categorii de personal și, în consecință, ar persista discriminarea pe care legiuitorul a intenționat să o elimine prin edictarea acestui text, pentru a pune în acord legislația internă cu prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dar și cu cele ale dreptului Uniunii Europene."

Prin urmare, refuzul recurentului Ministerul Justiției de a recunoaște că dispozițiile cuprinse în art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică și magistraților este nejustificat, în sensul pe care art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 îl conferă acestei sintagme, Înalta Curte apreciind că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală, sub acest aspect.

De asemenea, Înalta Curte constată caracterul nefondat al susținerilor recurentului-pârât cu referire la faptul că dispozițiile art. 5 alin. (1

1

) din O.U.G. nr. 83/2014 nu ar fi aplicabile și reclamantului, întrucât sporul pentru titlul științific de doctor poate fi acordat numai personalului nou-încadrat, numit sau promovat, iar nu întregului personal aflat în funcție la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015.

În ceea ce privește sporul de doctorat, Înalta Curte reține că regimul juridic al acestui spor a fost clarificat în considerentele Deciziei nr. 21 din 21 noiembrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recurs în interesul legii, urmând a face aplicarea acestora în speța dedusă judecății.

S-a reținut prin decizia în interesul legii mai sus menționată că anterior modificării radicale a sistemului de salarizare a personalului plătit din fonduri publice prin Legea-cadru nr. 330/2009, sporul de 15% pentru titlul științific de doctor era acordat magistraților în baza art. 15 din O.U.G. nr. 27/2006.

De asemenea, s-a reținut că, deși această dispoziție a fost formal abrogată prin Legea nr. 330/2009, înlăturare păstrată și prin Legea-cadru nr. 284/2010, pentru beneficiarii titlului de doctor obținut anterior abrogării, suma corespunzătoare acestui spor a fost avută în vedere în legile anuale de salarizare, fiind menținută în plată în continuare.

S-a considerat astfel că "sporul de doctorat a supraviețuit prin introducerea lui în salariul de bază, conform art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010, acest tratament juridic fiind continuat de legile anuale de salarizare. Așadar, legiuitorul nu a operat o abrogare veritabilă și efectivă, ci a instituit o natură juridică nouă pentru suma ce recompensează angajatul care își perfecționează pregătirea profesională prin obținerea titlului științific de doctor. Prin includerea acestei sume în salariul de bază, rezultă că un drept salarial secundar devine parte a salariului, ca drept fundamental, recunoscut și apărat de lege. Altfel spus, dreptul a supraviețuit, chiar dacă a cunoscut o evoluție în planul reglementării și a dobândit o nouă denumire: "sumă compensatorie", fiind inclus în salariul de bază.

În argumentarea interpretării sale, instanța supremă a arătat că, "dispozițiile art. 5 alin. (1

1

) și alin. (1

2

) din Legea nr. 71/2015" "și ale art. 19

1

din Legea nr. 193/2016 au confirmat, ulterior, această interpretare, statuând explicit asupra acordării sporului de doctorat".

Prin urmare, având în vedere că sporul de doctorat a supraviețuit adoptării legilor cadru de salarizare, iar reclamantul a dovedit că îndeplinește condițiile pentru acordarea lui, obținând, la data de 14.08.2009, titlul științific de doctor, Înalta Curte constată că acesta este îndreptățit la acordarea sporului (sumă compensatorie) similar cu persoanele care au obținut anterior adoptării Legii nr. 330/2009 acest spor și pentru care acesta a rămas în plată, în aplicarea principiilor conținute în legile cadru de salarizare, potrivit cărora, sistemul de salarizare este construit pe "echitate și coerență, prin crearea de oportunități egale și remunerație egală pentru muncă de valoare egală".

O interpretare contrară creează discriminare în cadrul aceleiași categorii de angajați, în condițiile în care, așa cum s-a arătat în Decizia nr. 21/2016, mai sus menționată, "pentru toate categoriile de personal aflate în situații identice, salarizarea trebuie să se facă la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică unde sunt încadrați. Atunci când este analizată identitatea de situații între doi angajați, nu trebuie verificată identitatea de reglementare, ci trebuie avută în vedere identitatea de activitate desfășurată și de pregătire profesională. Criteriul temporal sau acela al unor reglementări diferite nu poate justifica diferențe de salarizare între persoane care exercită aceeași funcție și care au aceeași pregătire profesională. Principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite, iar un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice în mod rațional și obiectiv."

2.2. Din perspectiva acelorași considerente, recursul formulat de reclamantul A. este, de asemenea, nefondat.

Astfel, prin sentința pronunțată s-a dispus obligarea pârâtului Ministerului Justiției la emiterea unui ordin de salarizare potrivit art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014 aprobată prin Legea nr. 71/2015.

Ceea ce i se cuvine reclamantului conform dispozițiilor O.U.G. nr. 83/2014 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2015 este o sumă compensatorie echivalentă sporului pentru titlul științific de doctor, sumă calculată în funcție de nivelul maxim acordat în aceeași autoritate persoanelor care au beneficiat de acest spor, anterior abrogării sale, așa cum în mod corect a dispus instanța de fond, susținerile reclamantului privind cuantumul obligatoriu de 15% sau menținerii acestui spor, în acest procent, și în cazul emiterii de noi ordine de salarizare fiind lipsite de suport legal.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursurile vor fi respinse, ca nefondate.

Respinge recursurile declarate de reclamantul A. și de pârâtul Ministerul Justiției împotriva Sentinței civile nr. 1648 din 18 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 aprilie 2019.

Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-02-28
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1007/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, su
ÎCCJ 2018-03-28
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1373/2018
Ședința publică din data de 28 martie 2018 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții d
ÎCCJ 2019-02-01
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 433/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată la data de 04 decembrie 2015 sub nr. x/2016 pe rolul Curții de A
ÎCCJ 2019-10-10
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4618/2019
Ședința publică din data de 10 octombrie 2019 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3407/2016
Decizia nr. 3407/2016 Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele: I. Procedura în fața primei instanțe 1. Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secți
Sursă