ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 936/2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 936/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 936/2017

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 907

din 11 septembrie 2015 pronunțată de Tribunalul Bacău în Dosarul

nr. x/110/2012, s-a respins excepția lipsei calității procesuale

pasive invocată de SC A. SA București, B., B. com. Zemeș,

județul Bacău, B. județul Bacău și președintele Consiliului

Județean Bacău, ca nefondată.

A fost

admisă excepția puterii de lucru judecat a Deciziei penale nr. 156

din 31 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul

nr. x/260/2012.

Au fost

respinse ca nefondate cererea principală și cererile conexe formulate

de reclamanții C., D., E., F., G., H., I., J., în contradictoriu cu

pârâții SC A. SA, K., B. Zemeș - prin primar, B. a Județului

Bacău - prin Președintele Consiliului Județean județul

Bacău și președintele Consiliului Județean Bacău.

S-a

reținut că:

Prin cererea

formulată prin reprezentantul său convențional, S.C.A., L. din

Bacău, astfel cum a fost precizată la 13 noiembrie 2014, reclamanta C.

a chemat în judecată pe pârâții SC A. SA București, K., B. - com.

Zemeș, județul Bacău, B. - Județul Bacău și președintele

Consiliului Județean Bacău, solicitând ca prin hotărârea ce se

va pronunța să fie obligați pârâții la plata în solidar a

sumei de 550.000 lei reprezentând daune materiale constând în contravaloarea

bunurilor imobile, construcții și teren (540.000 lei) și a celor

mobile (10.000 lei) precum și la plata sumei de 1.000.000 lei reprezentând

daune morale, cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea

formulată prin reprezentantul său convențional, SCA L. din

Bacău, cerere înregistrată din 23 martie 2012, astfel cum a fost

precizată la 11 noiembrie 2014, reclamantul H. a chemat în judecată pe

pârâții SC A. SA, B., B. Zemeș, Județul Bacău și președintele

Consiliului Județean Bacău, solicitând ca prin hotărârea ce se

va pronunța să fie obligați pârâții la plata în solidar a

sumei de 550.000 lei reprezentând daune materiale, constând în contravaloarea

bunurilor imobile, construcții și teren (540.000 lei) și a celor

mobile (10.000 lei) precum și a sumei de 1.000.000 lei reprezentând daune

morale, cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea

formulată prin reprezentantul lor convențional, SCA L. din

Bacău, cerere înregistrată din 26 martie 2012, astfel cum a fost

precizată ulterior reclamanții D. și E. au chemat în

judecată pârâții SC A. SA, B., B. Zemeș, Județul Bacău

și președintele Consiliului Județean Bacău, solicitând ca

prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați

pârâții la plata în solidar a sumei de 550.000 lei reprezentând daune

materiale constând în 300.000 lei contravaloarea imobilului casă, 50.000

lei contravaloarea anexei (grajd) și 200.000 lei contravaloarea terenului

în suprafață de 895 mp precum și la plata sumei de 1.000.000 lei

reprezentând daune morale, cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea

formulată prin reprezentantul său convențional, SCA L. din

Bacău, cerere înregistrată din 27 martie 2012, astfel cum a fost

precizată la 11 noiembrie 2014 și la 11 decembrie 2014 reclamanta F.

a chemat în judecată pârâții SC A. SA, B., B. Zemeș,

Județul Bacău și președintele Consiliului Județean

Bacău, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să

fie obligați pârâții la plata în solidar a sumei de 550.000 lei

reprezentând daune materiale, constând în contravaloarea bunurilor imobile -

construcții (350.000 lei) și teren (150.000 lei și a celor

mobile (50.000 lei) precum și la plata sumei de 1.000.000 lei reprezentând

daune morale, cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea

formulată prin reprezentantul său convențional, SCA L. din

Bacău, cerere înregistrată din 23 martie 2012, astfel cum a fost

precizată la data de 11 noiembrie 2014, reclamanta G. a chemat în

judecată pârâții SC A. SA, B., B. Zemeș, Județul Bacău

și președintele Consiliului Județean Bacău, solicitând ca

prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați

pârâții la plata în solidar a sumei de 550.000 lei reprezentând daune

materiale constând în contravaloarea bunurilor imobile - construcții

(300.000 lei) și teren (200.000 lei) și a celor mobile (50.000 lei)

precum și la plata și a sumei de 1.000.000 lei reprezentând daune

morale, cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea

formulată prin reprezentantul lor convențional, SCA L. din

Bacău, cerere înregistrată din 27 martie 2012, astfel cum a fost

precizată la 11 noiembrie 2014 reclamanții I. și J. au chemat în

judecată pârâții SC A. SA, B., B. Zemeș, Județul Bacău

și președintele Consiliului Județean Bacău, solicitând ca

prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați

pârâții la plata în solidar a sumei de 550.000 lei reprezentând daune

materiale constând în 300.000 lei contravaloarea imobilului casă, 200.000

lei contravaloarea terenului în suprafață de 300 mp și 50.000

lei contravaloarea bunurilor mobile rămase în locuință precum

și la plata sumei de 1.000.000 lei reprezentând daune morale, cu

cheltuieli de judecată.

În motivarea

cererilor lor, reclamanții au arătat că sunt proprietarii unor

imobile situate în sat/com. Zemeș, județul Bacău, constând în

teren, locuință, diferite anexe gospodărești, imobile ce se

învecinează pe de o parte cu DJ 117 Moinești-Zemeș și pe de

altă parte cu perimetrul de exploatare a zăcământului de petrol

Cilioaia Est și Tazlău, identificat în documentații ca teren al

primăriei.

În luna iunie

a anului 1992 de pe versantul drept al văii Tazlăului Sărat -

Cilioaia Est, care constituie și perimetrul activității de

foraj-extracție, a avut loc o alunecare masivă de teren care a

acoperit 47 de sonde cu instalațiile și conductele aferente și

mai multe puțuri de mână aparținând titularului de acord

petrolier SC A. SA, iar în luna decembrie 2010, ca urmare a producerii unei

deflagrații la locuința familiei O. s-a constatat că în zona

alunecării de teren există acumulări masive de gaz inflamabil

care este gaz de sondă (gaz asociat cu zăcăminte de petrol)

și care pun în pericol viața locuitorilor din zonă. În data de 8

decembrie 2010, prin dispoziții ale primarului B. Zemeș,

reclamanții au fost obligați să-și

părăsească locuințele, având de la această dată

statutul de „evacuați” și pierzând dreptul de proprietate și

șansa reală la o viață socială și familială

normală și la standardele avute anterior evacuării.

Au

arătat reclamanții că zona alunecărilor de teren este

aceeași cu cea în care SC A. SA are amplasate sonde, puțuri și

conducte de exploatare și transport și desfășoară

operațiuni petroliere, în urma măsurătorilor și

cercetărilor constatându-se că infiltrarea gazului de sondă în

subsol și apoi migrarea acestuia către zona centrală a

localității Zemeș în cantități și

concentrații nepermise, exfiltrarea lui în atmosferă au fost

determinate de exploatarea necorespunzătoare, de lipsa operațiunilor

de explorare și de neluarea măsurilor care se impuneau după

alunecarea masivă de teren din anul 1992.

Între

acumularea peste limita admisă a acestor gaze în zona centrală a com.

Zemeș, gaze provenind din sondele și puțurile de mână

distruse, acoperite și întreținute necorespunzător și

alunecările de teren din anul 1992 există o legătură

cauzală directă, susțin reclamanții, dovadă fiind

faptul că încă din 1993 Schela Petrol Zemeș a făcut o

atenționare către locuitorii comunei, la acel moment situația

fiind remediabilă, însă măsurile propuse nu au fost executate de

titularul de acord petrolier, SC A. SA, care trebuia să efectueze

lucrările de stabilizare recomandate prin proiectul realizat de SC M. SA

precum și lucrările de abandonare a sondelor după alunecarea din

iunie 1992, fapt demonstrat de expertiza realizată de Universitatea

București - Facultatea de Geologie și Geofizică, după cum

respectivele măsuri nu au fost nici impuse și urmărite în

executare de B. Zemeș sau de B. Astfel, după alunecarea masivă

de teren din anul 1992, din totalul de 47 de sonde SC A. SA a intervenit doar

la 5 sonde (pentru a le activa) iar la celelalte nu a intervenit deloc

deși era obligată, lucrările de stabilizare și de

depresurizare a zăcământului efectuate de această pârâtă în

anii 1994-1995 (când era înființată și B.) demonstrând, în

opinia reclamanților, că se putea interveni și după 1992,

lipsa și în prezent a lucrărilor propuse și necesar a fi

efectuate atât anterior cât și ulterior anului 1992 pentru a putea

desfășura activități de exploatare a petrolului nefiind

justificată.

Astfel,

există numai 31 ranforți de beton din cei 120 propuși și

aceștia nu respectă indicațiile tehnice date, conductele pentru

evacuarea gazelor sunt colmatate, bazinul pentru colectarea apelor în exces nu

există, conductele de transport țiței au fost retezate și

date la fier vechi, astupate cu pământ etc.

Mai mult, au

arătat reclamanții, în aceeași zonă de risc, pârâta SC A.

SA a construit și amplasat și alte sonde chiar după alunecarea

de teren din anul 1992, în scopul „exploatării zăcămintelor de

hidrocarburi și al creșterii aportului la programul energetic al

țării”, fiind indicată cu titlu exemplificativ sonda 388

Tazlău, construită în anul 1997, fără ca Președintele

Consiliului Județean Bacău, ca emitent al autorizațiilor de

construire a sondelor, să dispună efectuarea de studii geotehnice

precum și a unui studiu de impact al lucrărilor de foraj asupra

stabilității generale a zonei, cu atât mai mult cu cât era cunoscut

dezastrul din 1992 când alunecările de teren au distrus case, școala

veche, sonde și conducte.

Astfel,

pârâții Județul Bacău și președintele Consiliului

Județean Bacău se fac vinovați, în opinia reclamanților, de

faptul că au emis autorizații de construire a sondelor fără

a solicita un studiu geofizic care să stabilească dacă sondele

pot fi amplasate pe terenul respectiv și dacă acestea nu

reprezintă un pericol pentru viața locuitorilor care se

învecinează cu perimetrul exploatației de petrol și gaze de

sondă.

În ceea ce

privește lucrările de stabilizare a versantului, susțin

reclamanții, acestea trebuiau realizate în egală măsură de SC

A. SA și de B. Zemeș, aceasta din urmă fiind proprietara

terenului.

Cum zona este

cunoscută din vechime ca fiind una cu emanații de gaze, iar relieful

zonei predispune la alunecări și eroziune, în acest sens fiind

și concluziile studiului întocmit de Institutul de Proiectări pentru

Transporturi Auto, Navale și Aeriene din anul 2010, atunci localitatea

Zemeș, declarată ca zonă expusă riscului de producere a

alunecărilor de teren, nu trebuia să fie una locuibilă, iar

reclamanții nu ar fi trebuit să obțină certificate de

urbanism și autorizații de construire și nici nu ar fi trebuit

să se permită desfășurarea de activități de foraj

și extracție în imediata vecinătate a locuințelor,

activități care au favorizat alunecările de teren inclusiv prin

vibrațiile produse de instalațiile și transportul greu.

Pârâta B.

Zemeș, susțin reclamanții, nu și-a realizat

atribuțiile de control asupra modului în care este folosit domeniul

privat, a acordat în mod ilegal aviz favorabil pentru amplasarea sondelor

știind că acestea vor fi amplasate pe o veche alunecare de teren

și a emis în mod nelegal autorizații de construire pentru

locuințe știind că în zona respectivă sunt emanații de

gaze și alunecări de teren.

Deși

atenționați de locuitorii din zonă care au solicitat case

și apartamente încă din anul 1992, pârâții nu au colaborat

și nici nu au luat nici un fel de măsuri pentru stabilizarea zonei

și protejarea locuințelor și a locuitorilor (eventual prin

strămutarea lor) continuând activitatea de forare și exploatare care

nu a făcut altceva decât să agraveze situația zonei și

așa instabilă.

Studiile de

specialitate efectuate cu ocazia alunecărilor de teren din 1992 și

ulterior cu ocazia deflagrației din 2010 au concluzionat în sensul că

factorul antropic (exploatarea petrolului) suprapus factorului natural au

condus la declararea zonei ca fiind nelocuibilă iar cercetările

efectuate de Universitatea Petrol-Gaze Ploiești în luna ianuarie 2011 au

evidențiat în mod clar prezența gazelor de sondă, asociate cu

zăcămintele de petrol dar și a reziduurilor petroliere în

curțile și casele reclamanților, prezență

atribuită de aceștia activității defectuoase de exploatare

a petrolului, lipsei măsurilor de stabilizare a terenului sau

executării lor în mod defectuos și incomplet, excesului de apă

și fluide rezultate din exploatarea de petrol, săpăturilor,

excavațiilor, lipsei lucrărilor de etanșare a sondelor, lipsei

oricărei măsuri de punere în siguranță a sondelor avariate

sau dezafectate, lipsei sistemelor de monitorizare a deplasării

versantului, lipsei lucrărilor de sigilare a conductelor de transport

țiței.

Au susținut

reclamanții că B., ca semnatară a acordului petrolier și

autoritate competentă, avea obligația de a urmări modul în care

se desfășoară operațiunile petroliere iar prin norme

și instrucțiuni cu caracter obligatoriu să impună

realizarea planului de abandonare a sondelor, a planului de refacere a

mediului, a lucrărilor de stabilizare a versantului, protecția

suprafeței și a subsolului și să urmărească

efectuarea lor, acceptând, în schimb, în mod ușuratic explicația „nu

se poate interveni” și omițând să inițieze măsurile de

retragere a administrării sau concesiunii.

Mai mult

decât atât, s-a arătat în cererile formulate, că începând cu anul

2004, toți pârâții au atribuții legate de activitățile

de protecție civilă conform cărora erau obligați să

identifice și mai ales să gestioneze riscurile generatoare de

dezastre naturale și tehnologice, răspunzând pentru inexistența

măsurilor de protecție civilă și pentru lipsa analizelor de

risc și transmiterea datelor necesare.

Legătura

de cauzalitate dintre faptele ilicite ale pârâților și urmarea

imediată - evacuarea reclamanților din locuințele lor este

justificată prin aceea că dacă nu concurau faptele ilicite ale

pârâților nu se producea alunecarea de teren care a rupt conductele de

forare și de transport al gazului de sondă, fapt ce a determinat o

emanație a gazului de sondă într-o cantitate foarte mare, acumularea

și exfiltrația acestuia în zona locuită iar în decembrie 2010

explozia în locuința O. și evacuarea reclamanților.

În ceea ce

privește vinovăția, au arătat reclamanții că

pârâții nu și-au îndeplinit în mod conștient obligațiile de

efectuare a operațiunilor de abandonare a sondelor și, respectiv de

control, solicitând stabilirea răspunderii civile delictuale solidare a

acestora, potrivit dispozițiilor art. 1382 C. civ. și obligarea lor

la plata atât a despăgubirilor materiale constând în contravaloarea

bunurilor de care au fost lipsiți dar și a despăgubirilor morale

corespunzătoare încălcării de către pârâți a

drepturilor reclamanților la viața personală sau la viața

privată, onoare, reputație, demnitate, sensibilitate psihică,

prestigiu, poziție socială, credit, valori încălcate întrucât de

la data evacuării reclamanții trăiesc într-o stare locativă

de provizorat și de insecuritate socială permanentă,

fără a avea siguranța zilei de mâine și cu sentimentul

că au fost abandonați de stat, de autorități și de

colectivitate care nu au luat nici o măsură pentru a preveni

evacuarea lor dar și pentru a-i despăgubi.

Examinând

actele și lucrările dosarului, Tribunalul a reținut

următoarele:

Locuințele

reclamanților sunt amplasate la est de DJ 117, învecinându-se la vest cu

islazul comunal, la baza alunecării de teren ce a avut loc in anul 1992 în

această zonă. Pe versantul afectat de această alunecare de teren

erau amplasate anterior cca 47 de sonde de exploatare a petrolului

aparținând SC M. SA.

Între

imobilul aflat în proprietatea reclamantei C. și cel aflat în proprietatea

soților reclamanți E. și D. se afla amplasată locuința

familiei N. și O. în care, în noaptea de 07/08 decembrie 2010, s-a

declanșat o explozie de mare amploare care a distrus locuința, precum

și mare parte din bunurile mobile din casă. Au fost dislocate sau

smulse ferestrele și ușile locuinței, a ars mobilierul și

bunurile din imobil. În urma exploziei o parte din locuitorii acestui imobil au

suferit arsuri pe suprafața corpului cel mai afectat prezentând, potrivit

documentelor emise autoritățile competente, traumatism obiectivat

prin cicatrici post arsură de gradul III epitelizate și leziuni de

arsură de gradul IV în curs de vindecare, care au necesitat grefe de

piele, leziuni ce sunt consecința unui traumatism prin arsuri prin

flacără (explozie în spațiu închis), cu producerea și de

arsuri ale căilor respiratorii, leziuni ce au necesitat pentru vindecare

îngrijiri medicale de 90 - 95 zile.

Prin

Dispozițiile nr. 838 și 8399/8 decembrie 2010, primarul B.

Zemeș, Județul Bacău dispune evacuarea pe perioadă

nedeterminată (s.n.) a unui număr de 6 familii și anume: P., O.,

D., R., I. și H., cu menționarea numărului de membri ai

fiecărei familii precum și a elevilor din Școala „Ștefan

cel Mare” Zemeș Corp A.

În

aceeași zi de 8 decembrie 2010 s-au întrunit membrii Comisiei mixte

constituită din reprezentanții S. Bacău, T. Zemeș, SC A. SA,

U. - District Moinești pentru a analiza cauzele care au condus la explozia

urmată de incendiu, ocazie cu care a fost întocmit procesul-verbal

înregistrat la S. Bacău din 8 decembrie 2010 și la T. Zemeș din 8

decembrie 2010.

S-a

reținut în cuprinsul acestui proces-verbal că explozia s-a produs

datorită unor acumulări de gaze în locuința familiei O.,

măsurătorile efectuate de U. - District Moinești indicând o concentrație

de gaze naturale peste limita maximă admisă și că din

analiza documentelor emise de către Schela Petrol Zemeș în anul 1993,

relatările reprezentanților SC A. SA și T. Zemeș a

reieșit faptul că în zona locuită de reclamanți s-a produs

o alunecare masivă de teren în anul 1992 care a distrus 9 case și 45

de sonde, locuitorii fiind avertizați cu privire la posibilitatea

apariției la suprafață a unor infiltrații de gaze și

la riscul unor incendii.

Potrivit

adresei din 16 iunie 2011 expediată de Primăria Zemeș

reprezentantei reclamanților, avocat V., familiile reclamanților C., I.

și F. au fost cazate în clădirea stadionului Zemeș, familia

reclamantei G. la Școala „Ion Creangă”, în timp ce familia

reclamanților D. și E. și familia reclamantului H. au găsit

locuințe la rude.

Nici una

dintre familiile evacuate nu au primit despăgubiri pentru bunurile lor,

potrivit înscrisurilor depuse la dosar precum și răspunsurilor date

de reclamanți la interogatoriu, deși încă din februarie 2011 s-a

recomandat autorităților locale de către un inspector

guvernamental extinderea acțiunilor de identificare de terenuri în vederea

construirii de noi locuințe pentru persoanele afectate și la

unitățile administrativ-teritoriale vecine B. Zemeș,

stabilindu-se și un termen pentru obținerea unui răspuns

preliminar, respectiv 15 februarie 2011, potrivit procesului-verbal încheiat la

data de 3 februarie 2011, înregistrat la S. Bacău din 15 februarie 2011.

Potrivit

discuțiilor pe care reclamanții le-au purtat cu prefectul

Județului Bacău în data de 8 martie 2011 și apoi în data de 24

martie 2011, consemnate în procesele-verbale depuse la dosar familiilor

evacuate li s-au propus terenuri pentru construirea de noi locuințe

fără, însă, a li se oferi garanția că aceste terenuri

sunt amplasate în zone sigure, la adăpost de orice risc, precum și

despăgubiri stabilite corespunzător unor cetățeni

sinistrați, constând într-un pachet de materiale pentru o casă cu 2

camere de 60 m2, cu geam și ușă termopan, parchet,

despăgubiri refuzate întrucât acestea nu se ridicau la valoarea bunurilor

reclamanților.

În paralel cu

tratativele și negocierile purtate de familiile afectate cu

autoritățile locale și centrale pentru obținerea de

despăgubiri, împotriva SC A. SA s-a formulat de către familia O.

plângere penală, prin rechizitoriul din 7 februarie 2012 întocmit în Dosarul

nr. x/P/2010 Parchetul de pe lângă Judecătoria Moinești

dispunând punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în

judecată a acestei pârâte sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor de vătămare corporală din culpă,

distrugere din culpă și omisiunea de a raporta imediat despre orice

accident major, dacă a fost de natură să pună în pericol

viața sau sănătatea umană, animală sau vegetală,

fapte prevăzute și pedepsite de art. 184 alin. (1) - (4) și art.

219 alin. (1), cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen. și art. 98 alin. (2) pct.

12 din O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului, totul cu aplicarea art.

33 lit. a) C. pen., fapte constând în aceea că la data de 8 decembrie 2010,

la ora 03:24 locuința petenților (membrii familiei O. n.n.) a fost

distrusă de o explozie de mare amploare produsă ca urmare a

acumulării unei pungi de gaze, acumulare care s-a datorat

alunecărilor de teren din anul 1992 produsă din cauze naturale la

care au concurat cauze antropice, respectiv lucrările tehnice de

exploatare a petrolului efectuate de învinuita SC A. SA, constând în

săpături sau rambleuri ale drumurilor, platformelor de sonde, precum

și pozarea de conducte, rezervoare sau bataluri. Aceeași

învinuită, se arată în rechizitoriu, a omis să raporteze imediat

despre orice accident major, omisiune care a fost de natură să

pună în pericol viața și sănătatea umană,

animală sau vegetală.

Pronunțând

sentința civilă nr. 268 din 27 mai 2013 în Dosarul nr. x/260/2012

Judecătoria Moinești, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.,

rap. la art. 10 lit. d C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatei SC M. SA,

cu sediul in București pentru comiterea infracțiunilor de

vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184

alin. (1), (3) C. pen., vătămare corporală din culpă,

prevăzută de art. 184 alin. (2), (4) C. pen., distrugere din

culpă, prevăzută de art. 219 alin. (1) C. pen. și a

infracțiunii prevăzute de art. 98 alin. (2) pct. 12 din O.U.G. nr. 195/2005

privind protecția mediului, întrucât nu sunt întrunite elementele

constitutive ale acestor infracțiuni iar în baza art. 14 și art. 346 alin.

(1) C. proc. pen. a respins ca neîntemeiate pretențiile civile formulate

de toate părțile civile: O., X., Z., Y. și N.

Respingând

recursul declarat împotriva sentinței penale nr. 268 din 27 mai 2013

pronunțată de Judecătoria Moinești în Dosarul nr. x/260/2012

/filele 30-51 vol. III), Curtea de Apel Bacău a pronunțat Decizia penală

nr. 156 din 31 ianuarie 2014, reținând în motivarea deciziei, după

efectuarea în fața instanței de fond și în cursul urmăririi

penale a mai multor expertize tehnice și suplimente.

Împotriva sentinței

primei instanțe, în termen, motivat și legal s-a promovat recurs de

către reclamanții C., D., E., F., G., H., I., J. cauza

înregistrându-se pe rolul Curții de Apel Bacău sub nr. x/110/2012.

Criticile

formulate au vizat sub un prim aspect faptul că prima instanță

prin încheierea din 20 iunie 2014 a respins excepția de autoritate de lucru

judecat raportata la decizia penală nr. 154/2014, pentru ca ulterior să

revină asupra acestui aspect.

Se arată

că față de dispozițiile art. 24 din N.C.P.P., instanța

civilă nu mai este ținută de constatările instanței

penale de achitare în privința vinovăției ori existenței

prejudiciului, că în respectivul proces nu au avut calitate de

părți, iar inculpat a fost doar SC A. SA. Se mai arată că

nu s-au efectuat lucrări de stabilizare teren, că nici K. nu avea competența

de a aprecia asupra abandonării lucrărilor. De asemeni, nici în ceea

ce privește puterea de lucru judecat nici aceasta nu este incidenta

față de încheierea suscitată.

Au formulat

întâmpinare în termen legal președintele Consiliului Județean

Bacău care a solicitat respingerea recursului întrucât nu are

competența de a elibera autorizații de construire sau limitarea

efectelor calamităților naturale.

La termenul

din data de 22 iunie 2016 calea de atac a fost recalificată din recurs în

apel în complet legal constituit.

Prin Decizia nr.

106 din 25 ianuarie 2017, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă,

a anulat ca netimbrate apelurile reclamanților A.A., D. și E.

Prin

aceeași hotărâre s-au admis apelurile formulate de reclamanții P.,

G., H., I. și J., a fost desființată în parte sentința

apelată și s-a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe

pentru soluționarea acțiunii formulate de reclamanții P., G., H.,

I. și J..

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut,

cu privire la apelurile formulate de apelanții D., E. și

A.A., că

prin încheierea din 7 septembrie 2016 s-a admis cererea de ajutor public

judiciar a apelanților G., P., I., J. și H., iar față de E.,

D. și A.A., taxa de timbru a fost redusă la jumătate, respectiv

4.775 lei. Cererea de reexaminare formulată de A.A. a fost admisă

prin încheierea din 19 octombrie 2016, în sensul reducerii la 2.000 lei, iar

cererea de reexaminare formulată de apelanții D. a fost respinsă

ca inadmisibilă prin încheierea din 9 ianuarie 2016.

Potrivit

dispozițiilor art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, conform

cărora taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat și,

reținând că apelanții E., D. și A.A. nu au înțeles

să se conformeze acestei obligații, instanța de apel a anulat ca

netimbrat apelul acestora.

Cu privire la

apelurile celorlalți reclamanți, instanța a reținut că

sunt nefondate motivele de apel invocate, în sensul că, față de

dispozițiile

art. 28 din N.C.P.P., instanța civilă, nu ar mai fi ținută

de constatările instanței penale de achitare, în privința

vinovăției ori existenței prejudiciului.

S-a constatat

că,

în

cauză, astfel cum a reținut prima instanță prin încheierea

din 20 iunie 2014, se poate analiza dacă în speță este incident efectul

pozitiv al autorității de lucru judecat.

În acest

context, s-a apreciat, examinându-se opozabilitatea hotărârii penale

față de părțile din dosar că, exceptând părțile

vătămate din dosarul penal, E. și D. și inculpata SC M. SA,

sentința penală nu se impune cu autoritate de lucru judecat,

părțile fiind terți față de acest raport juridic,

astfel încât excepția a fost respinsă prin încheierea din 20 iunie 2014,

însă considerentele instanței penale cu privire la situația de

fapt, circumstanțele în care a avut loc explozia, inexistența

obiectivă a lucrărilor de abandonare, inexistența

vinovăției inculpatei în săvârșirea infracțiunilor de

vătămare corporală din culpă leagă instanța

civilă, care nu mai poate reține alte aspecte, astfel cum

critică apelanții.

S-a constatat

că, potrivit art. 48 lit. h)

din Legea petrolului nr. 238/2004, titularul

acordului petrolier, SC A. SA, are obligația de a îndeplini, în termenele

stabilite, măsurile dispuse în scris de autoritatea competentă

și că K. prin B.B., C.C. Bacău, a clarificat în scrisoarea nr. 204

din data de 27 aprilie 2012, faptul că perimetrele zăcămintelor

comerciale Cilioaia vest si Zemeș sunt diferite față de

perimetrele zăcămintelor comerciale Cilioaia Est si Tazlău

și nu au nicio suprapunere cu fruntea alunecării care a afectat

localitatea Zemeș.

Ori, s-a

reținut că explozia produsă în data de 8 decembrie 2010, în

locuința părților vătămate,

cu

consecințele grave suferite de părțile civile, sunt urmarea unei

calamități naturale, evenimentul neputând fi prevenit și nici

înlăturat, existând deci un caz de forță majoră, care

înlătură răspunderea civilă delictuală pentru fapta

lucrului.

S-au

considerat, însă, ca fiind întemeiate motivele de apel referitoare la

încălcarea dreptului la apărare, având în vedere că, deși

potrivit încheierii de dezbateri din 4 septembrie 2015, instanța a acordat

cuvântul părților care au pus concluzii pe excepția puterii

lucrului judecat și excepția lipsei calității procesuale

pasive, prin sentința nr. 907 din 11 septembrie 2015, s-a pronunțat

asupra fondului cauzei, respingând ca nefondate cererea principală și

cererile conexe.

De altfel,

și în motivarea instanței, s-a analizat pe fond cauza,

părțile neavând posibilitatea să își expună

părerea, fiindu-le astfel încălcat dreptul la apărare consacrat de

Declarația Universală a Drepturilor Omului, Pactul internațional

cu privire la drepturile civile și politice, cât și Convenția Europeană

a Drepturilor Omului, ca o garanție a dreptului la un proces echitabil al

oricărei persoane.

Față

de aceste considerente, curtea de apel a reținut că sunt incidente

dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., prima instanță

rezolvând procesul fără a intra în cercetarea fondului, astfel

că se impune desființarea hotărârii și trimiterea cauzei

spre rejudecare, așa cum au cerut apelanții prin motivele de apel.

S-a

considerat, astfel, că se impune admiterea apelului declarat de

apelanții

P.,

G., H., I. și J., efectele hotărârii neputând fi extinse, în

condițiile art. 48 alin. (2) C. proc. civ. și cu privire la

apelanții E., D. și A.A., nefiind în prezența unui raport

juridic

solidar

care să facă posibilă extinderea acestor efecte.

Împotriva

deciziei menționate au declarat recurs, în termenul legal,

reclamanții P., G., H., I., J., D., E., solicitând casarea în parte în

ceea ce privește dispoziția de anulare a apelului formulat de

apelanții D. și trimiterea cauzei la instanța de apel pentru

rejudecare.

S-a

solicitat, totodată, înlăturarea din considerentele hotărârii

recurate a constatării instanței de apel în ceea ce privește

opozabilitatea hotărârilor penale și incidența prezumției legale

a puterii lucrului judecat a hotărârilor penale.

Recurenții

D. și E. au criticat ca nelegală soluția instanței de apel

în ceea ce îi privește, susținând că de vreme ce instanța

de fond trebuia să se pronunțe pe excepții, taxa judiciară

de timbru trebuia achitată în condițiile art. 25 alin. (2) lit. a)

din O.U.G. nr. 80/2013, cu atât mai mult cu cât, prin sentință,

instanța de fond a admis excepția puterii de lucru judecat.

S-a mai

învederat că instanța de apel a aplicat mecanic dispozițiile art.

33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, fără a avea în vedere faptul

că încheierea prin care li s-a respins ca inadmisibilă cererea de

reexaminare le-a fost comunicată doar cu trei zile înaintea termenului de

judecată și că nu dispuneau de suma de 4.775 lei, ce ar fi

trebuit achitată în intervalul de două zile nelucrătoare.

Recurenții

au precizat că nu au fost părți în procesul penal,

instanța, făcând confuzie cu părțile civile din acel dosar

și că, prin soluția pronunțat, li s-a îngrădit dreptul

de acces la o instanță.

Cea de-a doua

parte a recursului, în ceea ce îi privește pe recurenții

P., G., H., I.

și J. a vizat nelegalitatea și contradictorialitatea deciziei atacate

pentru greșita reținere a autorității de lucru judecat a

hotărârii penale în fața instanței civile, în raport de art. 22 C.

proc. pen. de la 1965, sub imperiul căreia a fost pronunțată

hotărârea.

S-a învederat

că nici instanța de fond și nici cea de apel nu au motivat de ce

trebuie verificată autoritatea de lucru judecat după norma veche de

procedură penală și nu după norma în vigoare la momentul la

care se verifică acest efect al hotărârii penale.

De asemenea,

s-a susținut că motivarea este confuză, întrucât, deși se

stabilește că trebuie să se verifice opozabilitatea

hotărârii față de terți, instanța de apel

apreciază totuși că ceea ce s-a reținut de instanțele

penale în considerentele hotărârii leagă instanța civilă,

fără niciun argument, în condițiile în care recurenții sunt

terți față de această hotărâre.

Recursul

reclamanților a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct.

7 și 9 C. proc. civ.

Împotriva

aceleiași decizii a declarat recurs și pârâta B. Zemeș,

criticând-o numai în ceea ce privește soluția trimiterii cauzei spre

rejudecare, întrucât, deși s-a apreciat că sunt nefondate motivele

invocate de apelanți cu privire la autoritatea de lucru judecat, s-a

arătat că s-a încălcat dreptul la apărare, fără a

se avea în vedere că judecata s-a făcut cu procedura completă,

iar părțile au fost asistate de avocați aleși.

Împotriva

aceleiași decizii a declarat recurs și pârâta SC A. SA, criticând-o

ca nelegală în parte și solicitând modificarea în parte a

soluției, în sensul respingerii ca neîntemeiat a apelului formulat de

către P., G., H., I., J. și menținerea ca temeinică și

legală a soluției instanței de fond în ceea ce privește

respingerea cererilor de chemare în judecată formulate împotriva sa.

Dezvoltând

motivele de recurs, pârâta SC A. SA a susținut, într-o primă

critică, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,

că, deși s-au reținut în mod corect efectele derivate din

deciziile penale, aceasta ignoră complet argumentele SC A. SA, care

dovedeau temeinicia soluției instanței de fond în ceea ce o

privește.

De asemenea,

s-a menționat că instanța de apel a făcut trimitere la

anumite reglementări din Legea petrolului, Ordinul nr. 194/2006 și

scrisoarea K. din 27 aprilie 2012, care nu au nicio logică în contextul

analizei instanței, atâta vreme cât nu susțin un considerent decisiv.

S-a

susținut că, în mod evident așa cum rezultă din motivarea

deciziei, instanța de apel nu face distincție între instituția

autorității de lucru judecat și caracterul opozabil al unei

hotărâri din perspectivă civilă cu efectele deciziilor penale

și opozabilitatea erga omnes a acestora în privința aspectelor ce nu

mai pot fi puse în discuție în fața instanței civile. În acest

context, s-a subliniat că, în cauză, nicio parte nu a contestat

soluția pronunțată prin încheierea din 20 iunie 2014, prin care

s-a respins excepția autorității de lucru judecat invocată

de SC A. SA.

Recurenta a arătat

că ceea ce nu s-a analizat deloc de către instanța de apel este

argumentul privind legalitatea celor reținute de instanța de fond în

sensul că statuările instanței penale pe latura penală

produc efecte erga omnes, ceea ce împiedică admiterea pe fond a

acțiunii în răspunderea delictuală formulată de

reclamanți, așa cum corect a reținut prima instanță.

Împrejurarea

că efectul admiterii puterii de lucru judecat generată de

dispozițiile art. 22 C. proc. civ. este respingerea ca nefondată a

acțiunii în răspundere civilă delictuală nu conduce la o

depășire a limitelor de soluționare a cauzei atâta vreme cât

instanța a pus în discuția părților excepția

prezumției de lucru judecat, iar analiza prin care a ajuns la respingerea

pe fond a acțiunii în ceea ce o privește pe pârâta SC A. SA nu a

depășit aceste limite.

S-a

susținut că, în afară de considerentele de ordin general cu

privire la dreptul de apărare și garantarea acestuia, instanța

de apel nu motivează practic soluția de desființare raportat la

elementele concrete ale cauzei.

Un alt motiv

de recurs invocat de pârâta SC A. SA, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

a vizat greșita reținere a încălcării de către prima instanță

a dreptului la apărare al reclamanților, precum și

încălcarea dispozițiilor art. 22 alin. (1) C. proc. pen. din 1968,

efectele erga omnes ale hotărârii penale de achitare împiedicând angajarea

răspunderii delictuale în condițiile în care, în fața

instanței civile nu mai pot fi repuse în discuție fapta ilicită

și legătura de cauzalitate, în ceea ce o privește pe pârâta SC

A. SA.

Recurenta SC

A. SA a formulat în termenul legal întâmpinare la recursul reclamanților,

solicitând respingerea ca neîntemeiat a recursului formulat de D. și E.

și, respingerea, în principal, ca inadmisibil sau lipsit de interes, iar,

în subsidiar, ca neîntemeiat, a recursului formulat de către P., G., H., I.

și J.

Președintele

Consiliului Județean Bacău și Județul Bacău au

formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului reclamanților

și admiterea recursului pârâtei SC A. SA cu privire la criticile vizând

inexistența unei încălcări a dreptului la apărare.

Reclamanții-recurenți

au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursurilor B. Zemeș

și SC A. SA, ca nefondate, cu cheltuieli de judecată.

Examinând

recursurile declarate de reclamanți și de pârâta SC A. SA, prin

prisma criticilor invocate, Curtea va constata că acestea sunt nefondate

pentru următoarele considerente:

În ceea ce

privește recursul declarat de reclamanți, Curtea va reține,

referitor la recurenții D. și E., că instanța de apel a

pronunțat o soluție legală anulând ca netimbrate apelurile

acestora.

Critica

acestora vizând aplicarea mecanică a dispozițiilor legii,

fără a preciza care este prevederea legală pretins

încălcată, nu este în realitate, o veritabilă critică de

nelegalitate.

Instanța

de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 33 din O.U.G.

nr. 80/2013 la termenul din 16 ianuarie 2017, recurenții D. și E.

având obligația depunerii taxei judiciare de timbru, astfel cum a fost

redusă, urmare a căilor legale de care reclamanții au uzat,

solicitările lor fiind soluționate încă de la 10 august 2016

(cererea de reexaminare) și, respectiv, 07 septembrie 2016 (cererea de

ajutor public judiciar).

Încheierea

comunicată la 13 ianuarie 2017 a vizat soluția pronunțată

la data de 09 ianuarie 2017 cu privire la o cerere de reexaminare

inadmisibilă formulată de către recurenți, în

condițiile în care aceștia beneficiau de asistență

juridică și reprezentare calificată printr-o casă de avocatură.

Astfel,

recurenții D. și E. nu pot susține cu temei că au fost

surprinși de obligația achitării sumei de 4.755 lei cu câteva

zile înaintea termenului.

Celelalte

critici din recursul comun al reclamanților, referitoare la considerentele

instanței de apel privind autoritatea de lucru judecat a hotărârii

penale și confuzia dintre acești recurenți și

părțile civile din dosarul penal nu pot fi examinate, întrucât nu se

circumscriu soluției pronunțate cu privire la apelul acestora, în

sensul anulării ca netimbrat.

Prin urmare,

se va constata că nu este întrunit motivul de recurs prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

În ceea ce

privește recursul formulat de reclamanții P., G., H., I. și J.,

Curtea va constata că acesta este, de asemenea, nefondat.

Recursul

acestor recurenți vizează considerentele deciziei recurate și nu

dispozitivul acesteia, ceea ce critică acești reclamanți fiind

limitele rejudecării și dezlegarea pretins eronată a problemei

de drept deduse judecății.

Se va

reține că, în speță, s-a apreciat corect de instanța

de apel că sunt aplicabile dispozițiile art. 22 alin. (1) C. proc.

pen. de la 1968 și nu dispozițiile art. 28 din N.C.P.P., având în

vedere prevederile Legii nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010

privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte

normative care cuprind dispoziții procesual penale, care

reglementează situațiile tranzitorii rezultând din intrarea în

vigoare a N.C.P.P.

Conform art. 3

din Legea nr. 255/2013, legea nouă se aplică de la data intrării

ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu

excepția celor prevăzute în cuprinsul său.

Având în

vedere că soluționarea cauzei penale în discuție s-a făcut

potrivit dispozițiilor procesual penale în vigoare la data rămânerii

definitive - 31 ianuarie 2014, iar N.C.P.P. a intrat în vigoare la 01 februarie

2014 nu este incidentă vreuna din excepțiile de la regula

instituită prin art. 3 din Legea nr. 255/2013.

Ca atare, se

va constata că instanța de apel a interpretat corect regulile de

procedură ce reglementează aplicarea legilor în timp, reținând

incidența prevederilor art. 22 alin. (1) C. proc. pen. de la 1968, motiv pentru

care se va constata ca neîntemeiată critica recurenților

reclamanți în acest sens.

Celelalte

critici formulate prin recursul reclamanților vizând modul de

soluționare a excepției autorității de lucru judecat

și verificarea opozabilității față de terți a

hotărârii penale vor fi examinate odată cu criticile similare

formulate de recurenta pârâtă SC A. SA.

Curtea va

constata că recursul declarat de pârâta SC A. SA este, de asemenea,

nefondat.

Prin

încheierea din 20 iunie 2014, instanța de fond a respins excepția

autorității de lucru judecat invocată de SC A. SA, niciuna

dintre părți necontestând această soluție.

Instanța

de apel confirmă hotărârea primei instanțe în ceea ce

privește modul de soluționare a excepției autorității

de lucru judecat, reținând că ceea ce s-ar putea analiza ar fi o

eventuală incidență a efectului pozitiv al puterii lucrului

judecat a hotărârii penale, în care reclamanții nu au figurat ca

părți civile.

Este evident

că părțile din cererea pendinte sunt terți față

de hotărârea penală menționată, chiar și D. și E.

(în legătură cu care se reține eronat că ar fi figurat ca

părți civile în dosarul penal) astfel încât nu există autoritate

de lucru judecat.

Contrar

susținerilor recurentei pârâtei SC A. SA, instanța de fond a procedat

nelegal stabilind termen pentru a se pune concluzii pe excepția puterii

lucrului judecat, nu s-a pronunțat asupra acestuia și a analizat

și respins cererile de chemare în judecată fără a da

posibilitatea reclamanților să pună concluzii pe fondul cererii.

De altfel, în

mod eronat, prima instanță a pus în discuție excepția

menționată, respinsă printr-o încheiere anterioară.

Ceea ce

instanța de fond urmează a verifica cu respectarea principiilor

dreptului la apărare al părților și al

contradictorialității dezbaterilor, este incidența, în

speță, a efectului pozitiv al puterii lucrului judecat a hotărârii

penale, care nu se confundă cu excepția autorității de

lucru judecat, corect respinsă de prima instanță și

necontestată.

O

hotărâre judecătorească, la fel ca orice act juridic, produce pe

lângă efectele obligatorii între părți, întemeiate pe principiul

relativității și efectul de opozabilitate față de

terți.

Statuările

unei hotărâri irevocabile (definitive în cazul unei hotărâri penale),

cu valoare de prezumții legale, se răsfrâng în mod indirect și

asupra terților, chiar dacă aceștia nu au participat la dezbaterea

judiciară finalizată prin hotărârea judecătorească ce

li se opune și, astfel, nu au putut face propriile apărări.

Terții

au posibilitatea ca în cadrul procesului ulterior, prin administrarea de probe,

să răstoarne prezumția invocată (în speță, de pârâta

SC A. SA)

și care, față de ei, are doar o valoare relativă,

caracterul absolut al prezumției legale funcționând, în

condițiile art. 1202 alin. (2) C. civ., doar în raporturile dintre

părți.

Prin urmare,

se va constata că nu trebuie să se facă confuzie între

principiul relativității efectelor hotărârii

judecătorești, ca act jurisdicțional și principiul

opozabilității acelorași efecte în relația cu terții,

care nu le pot ignora și încălca, câtă vreme nu fac dovada

contrariului, respectiv a unei alte realități juridice.

Soluția

trimiterii la prima instanță pentru încălcarea dreptului la

apărare este legală și pe deplin justificată din

perspectiva argumentelor expuse de instanța de apel.

Faptul

că nu s-a răspuns la toate aspectele invocate de intimata pârâtă

SC A. SA în apărare în cadrul apelului, nu poate conduce la constatarea

nemotivării hotărârii recurate, atâta vreme cât aceste aspecte nu au

fost esențiale raportat la considerentele ce au justificat admiterea

apelului reclamanților.

Pentru toate

aceste considerente, Curtea va constata că sunt nefondate criticile

pârâtei-recurente SC A. SA, raportat la motivele de nelegalitate prevăzute

de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și va respinge recursul acesteia

ca nefondat.

În ceea ce

privește recursul declarat de pârâta B. Zemeș, Înalta Curte va

constata că, urmare a respingerii cererii de reexaminare formulate de

recurentă împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru,

motivat de faptul că este autoritate publică, exceptată de la

această obligație, prin încheierea de ședință din

camera de consiliu de la 12 aprilie 2017, aceasta nu a făcut dovada achitării

sumei de 33.055 lei și a timbrului judiciar de 5 lei.

Prin urmare,

Înalta Curte, va constata că recurenta pârâtă B. Zemeș nu

și-a îndeplinit obligația legală menționată,

comunicată prin citația emisă la 16 martie 2017, în conformitate

cu dispozițiile art. 2 lit. g) din Legea nr. 146/1997, actualizată la

data de 15 ianuarie 2012 și în consecință, se va anula recursul

acesteia ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de reclamanții P., G., H., I., J., D., E.

și de pârâta SC A. SA împotriva Deciziei nr. 106 din 25 ianuarie 2017 a

Curții de Apel Bacău, secția I civilă.

Anulează,

ca netimbrat, recursul declarat de pârâta B. Zemeș prin primar împotriva

aceleiași decizii. Irevocabilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică astăzi, 30 mai 2017.