ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 936/2017

Decizia nr. 936/2017 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 907 din 11 septembrie 2015 pronunțată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. x/110/2012, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de SC A. SA București, B., B. com. Zemeș, județul Bacău, B. județul Bacău și președintele Consiliului Județean Bacău, ca nefondată. A fost admisă excepția puterii de lucru judecat a Deciziei penale nr. 156 din 31 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. x/260/2012. Au fost respinse ca nefondate cererea principală și cererile conexe formulate de reclamanții C., D., E., F., G., H., I., J., în contradictoriu cu pârâții SC A. SA, K., B. Zemeș - prin primar, B. a Județului Bacău - prin Președintele Consiliului Județean județul Bacău și președintele Consiliului Județean Bacău.

S-a reținut că: Prin cererea formulată prin reprezentantul său convențional, S.C.A., L. din Bacău, astfel cum a fost precizată la 13 noiembrie 2014, reclamanta C. a chemat în judecată pe pârâții SC A. SA București, K., B. - com. Zemeș, județul Bacău, B. - Județul Bacău și președintele Consiliului Județean Bacău, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții la plata în solidar a sumei de 550.000 lei reprezentând daune materiale constând în contravaloarea bunurilor imobile, construcții și teren (540.000 lei) și a celor mobile (10.000 lei) precum și la plata sumei de 1.000.000 lei reprezentând daune morale, cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea formulată prin reprezentantul său convențional, SCA L. din Bacău, cerere înregistrată din 23 martie 2012, astfel cum a fost precizată la 11 noiembrie 2014, reclamantul H. a chemat în judecată pe pârâții SC A. SA, B., B. Zemeș, Județul Bacău și președintele Consiliului Județean Bacău, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții la plata în solidar a sumei de 550.000 lei reprezentând daune materiale, constând în contravaloarea bunurilor imobile, construcții și teren (540.000 lei) și a celor mobile (10.000 lei) precum și a sumei de 1.000.000 lei reprezentând daune morale, cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea formulată prin reprezentantul lor convențional, SCA L. din Bacău, cerere înregistrată din 26 martie 2012, astfel cum a fost precizată ulterior reclamanții D. și E. au chemat în judecată pârâții SC A. SA, B., B. Zemeș, Județul Bacău și președintele Consiliului Județean Bacău, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții la plata în solidar a sumei de 550.000 lei reprezentând daune materiale constând în 300.000 lei contravaloarea imobilului casă, 50.000 lei contravaloarea anexei (grajd) și 200.000 lei contravaloarea terenului în suprafață de 895 mp precum și la plata sumei de 1.000.000 lei reprezentând daune morale, cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea formulată prin reprezentantul său convențional, SCA L. din Bacău, cerere înregistrată din 27 martie 2012, astfel cum a fost precizată la 11 noiembrie 2014 și la 11 decembrie 2014 reclamanta F. a chemat în judecată pârâții SC A. SA, B., B. Zemeș, Județul Bacău și președintele Consiliului Județean Bacău, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții la plata în solidar a sumei de 550.000 lei reprezentând daune materiale, constând în contravaloarea bunurilor imobile - construcții (350.000 lei) și teren (150.000 lei și a celor mobile (50.000 lei) precum și la plata sumei de 1.000.000 lei reprezentând daune morale, cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea formulată prin reprezentantul său convențional, SCA L. din Bacău, cerere înregistrată din 23 martie 2012, astfel cum a fost precizată la data de 11 noiembrie 2014, reclamanta G. a chemat în judecată pârâții SC A. SA, B., B. Zemeș, Județul Bacău și președintele Consiliului Județean Bacău, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții la plata în solidar a sumei de 550.000 lei reprezentând daune materiale constând în contravaloarea bunurilor imobile - construcții (300.000 lei) și teren (200.000 lei) și a celor mobile (50.000 lei) precum și la plata și a sumei de 1.000.000 lei reprezentând daune morale, cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea formulată prin reprezentantul lor convențional, SCA L. din Bacău, cerere înregistrată din 27 martie 2012, astfel cum a fost precizată la 11 noiembrie 2014 reclamanții I. și J. au chemat în judecată pârâții SC A. SA, B., B. Zemeș, Județul Bacău și președintele Consiliului Județean Bacău, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții la plata în solidar a sumei de 550.000 lei reprezentând daune materiale constând în 300.000 lei contravaloarea imobilului casă, 200.000 lei contravaloarea terenului în suprafață de 300 mp și 50.000 lei contravaloarea bunurilor mobile rămase în locuință precum și la plata sumei de 1.000.000 lei reprezentând daune morale, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererilor lor, reclamanții au arătat că sunt proprietarii unor imobile situate în sat/com. Zemeș, județul Bacău, constând în teren, locuință, diferite anexe gospodărești, imobile ce se învecinează pe de o parte cu DJ 117 Moinești-Zemeș și pe de altă parte cu perimetrul de exploatare a zăcământului de petrol Cilioaia Est și Tazlău, identificat în documentații ca teren al primăriei.

În luna iunie a anului 1992 de pe versantul drept al văii Tazlăului Sărat - Cilioaia Est, care constituie și perimetrul activității de foraj-extracție, a avut loc o alunecare masivă de teren care a acoperit 47 de sonde cu instalațiile și conductele aferente și mai multe puțuri de mână aparținând titularului de acord petrolier SC A. SA, iar în luna decembrie 2010, ca urmare a producerii unei deflagrații la locuința familiei O. s-a constatat că în zona alunecării de teren există acumulări masive de gaz inflamabil care este gaz de sondă (gaz asociat cu zăcăminte de petrol) și care pun în pericol viața locuitorilor din zonă. În data de 8 decembrie 2010, prin dispoziții ale primarului B. Zemeș, reclamanții au fost obligați să-și părăsească locuințele, având de la această dată statutul de „evacuați” și pierzând dreptul de proprietate și șansa reală la o viață socială și familială normală și la standardele avute anterior evacuării.

Au arătat reclamanții că zona alunecărilor de teren este aceeași cu cea în care SC A. SA are amplasate sonde, puțuri și conducte de exploatare și transport și desfășoară operațiuni petroliere, în urma măsurătorilor și cercetărilor constatându-se că infiltrarea gazului de sondă în subsol și apoi migrarea acestuia către zona centrală a localității Zemeș în cantități și concentrații nepermise, exfiltrarea lui în atmosferă au fost determinate de exploatarea necorespunzătoare, de lipsa operațiunilor de explorare și de neluarea măsurilor care se impuneau după alunecarea masivă de teren din anul 1992. Între acumularea peste limita admisă a acestor gaze în zona centrală a com.

Zemeș, gaze provenind din sondele și puțurile de mână distruse, acoperite și întreținute necorespunzător și alunecările de teren din anul 1992 există o legătură cauzală directă, susțin reclamanții, dovadă fiind faptul că încă din 1993 Schela Petrol Zemeș a făcut o atenționare către locuitorii comunei, la acel moment situația fiind remediabilă, însă măsurile propuse nu au fost executate de titularul de acord petrolier, SC A. SA, care trebuia să efectueze lucrările de stabilizare recomandate prin proiectul realizat de SC M. SA precum și lucrările de abandonare a sondelor după alunecarea din iunie 1992, fapt demonstrat de expertiza realizată de Universitatea București - Facultatea de Geologie și Geofizică, după cum respectivele măsuri nu au fost nici impuse și urmărite în executare de B. Zemeș sau de B. Astfel, după alunecarea masivă de teren din anul 1992, din totalul de 47 de sonde SC A. SA a intervenit doar la 5 sonde (pentru a le activa) iar la celelalte nu a intervenit deloc deși era obligată, lucrările de stabilizare și de depresurizare a zăcământului efectuate de această pârâtă în anii 1994-1995 (când era înființată și B.) demonstrând, în opinia reclamanților, că se putea interveni și după 1992,

lipsa și în prezent a lucrărilor propuse și necesar a fi efectuate atât anterior cât și ulterior anului 1992 pentru a putea desfășura activități de exploatare a petrolului nefiind justificată.

Astfel, există numai 31 ranforți de beton din cei 120 propuși și aceștia nu respectă indicațiile tehnice date, conductele pentru evacuarea gazelor sunt colmatate, bazinul pentru colectarea apelor în exces nu există, conductele de transport țiței au fost retezate și date la fier vechi, astupate cu pământ etc. Mai mult, au arătat reclamanții, în aceeași zonă de risc, pârâta SC A. SA a construit și amplasat și alte sonde chiar după alunecarea de teren din anul 1992, în scopul „exploatării zăcămintelor de hidrocarburi și al creșterii aportului la programul energetic al țării”, fiind indicată cu titlu exemplificativ sonda 388 Tazlău, construită în anul 1997, fără ca Președintele Consiliului Județean Bacău, ca emitent al autorizațiilor de construire a sondelor, să dispună efectuarea de studii geotehnice precum și a unui studiu de impact al lucrărilor de foraj asupra stabilității generale a zonei, cu atât mai mult cu cât era cunoscut dezastrul din 1992 când alunecările de teren au distrus case, școala veche, sonde și conducte.

Astfel, pârâții Județul Bacău și președintele Consiliului Județean Bacău se fac vinovați, în opinia reclamanților, de faptul că au emis autorizații de construire a sondelor fără a solicita un studiu geofizic care să stabilească dacă sondele pot fi amplasate pe terenul respectiv și dacă acestea nu reprezintă un pericol pentru viața locuitorilor care se învecinează cu perimetrul exploatației de petrol și gaze de sondă. În ceea ce privește lucrările de stabilizare a versantului, susțin reclamanții, acestea trebuiau realizate în egală măsură de SC A. SA și de B. Zemeș, aceasta din urmă fiind proprietara terenului.

Cum zona este cunoscută din vechime ca fiind una cu emanații de gaze, iar relieful zonei predispune la alunecări și eroziune, în acest sens fiind și concluziile studiului întocmit de Institutul de Proiectări pentru Transporturi Auto, Navale și Aeriene din anul 2010, atunci localitatea Zemeș, declarată ca zonă expusă riscului de producere a alunecărilor de teren, nu trebuia să fie una locuibilă, iar reclamanții nu ar fi trebuit să obțină certificate de urbanism și autorizații de construire și nici nu ar fi trebuit să se permită desfășurarea de activități de foraj și extracție în imediata vecinătate a locuințelor, activități care au favorizat alunecările de teren inclusiv prin vibrațiile produse de instalațiile și transportul greu.

Pârâta B. Zemeș, susțin reclamanții, nu și-a realizat atribuțiile de control asupra modului în care este folosit domeniul privat, a acordat în mod ilegal aviz favorabil pentru amplasarea sondelor știind că acestea vor fi amplasate pe o veche alunecare de teren și a emis în mod nelegal autorizații de construire pentru locuințe știind că în zona respectivă sunt emanații de gaze și alunecări de teren. Deși atenționați de locuitorii din zonă care au solicitat case și apartamente încă din anul 1992, pârâții nu au colaborat și nici nu au luat nici un fel de măsuri pentru stabilizarea zonei și protejarea locuințelor și a locuitorilor (eventual prin strămutarea lor) continuând activitatea de forare și exploatare care nu a făcut altceva decât să agraveze situația zonei și așa instabilă.

Studiile de specialitate efectuate cu ocazia alunecărilor de teren din 1992 și ulterior cu ocazia deflagrației din 2010 au concluzionat în sensul că factorul antropic (exploatarea petrolului) suprapus factorului natural au condus la declararea zonei ca fiind nelocuibilă iar cercetările efectuate de Universitatea Petrol-Gaze Ploiești în luna ianuarie 2011 au evidențiat în mod clar prezența gazelor de sondă, asociate cu zăcămintele de petrol dar și a reziduurilor petroliere în curțile și casele reclamanților, prezență atribuită de aceștia activității defectuoase de exploatare a petrolului, lipsei măsurilor de stabilizare a terenului sau executării lor în mod defectuos și incomplet, excesului de apă și fluide rezultate din exploatarea de petrol, săpăturilor, excavațiilor, lipsei lucrărilor de etanșare a sondelor, lipsei oricărei măsuri de punere în siguranță a sondelor avariate sau dezafectate, lipsei sistemelor de monitorizare a deplasării versantului, lipsei lucrărilor de sigilare a conductelor de transport țiței.

Au susținut reclamanții că B., ca semnatară a acordului petrolier și autoritate competentă, avea obligația de a urmări modul în care se desfășoară operațiunile petroliere iar prin norme și instrucțiuni cu caracter obligatoriu să impună realizarea planului de abandonare a sondelor, a planului de refacere a mediului, a lucrărilor de stabilizare a versantului, protecția suprafeței și a subsolului și să urmărească efectuarea lor, acceptând, în schimb, în mod ușuratic explicația „nu se poate interveni” și omițând să inițieze măsurile de retragere a administrării sau concesiunii.

Mai mult decât atât, s-a arătat în cererile formulate, că începând cu anul 2004, toți pârâții au atribuții legate de activitățile de protecție civilă conform cărora erau obligați să identifice și mai ales să gestioneze riscurile generatoare de dezastre naturale și tehnologice, răspunzând pentru inexistența măsurilor de protecție civilă și pentru lipsa analizelor de risc și transmiterea datelor necesare. Legătura de cauzalitate dintre faptele ilicite ale pârâților și urmarea imediată - evacuarea reclamanților din locuințele lor este justificată prin aceea că dacă nu concurau faptele ilicite ale pârâților nu se producea alunecarea de teren care a rupt conductele de forare și de transport al gazului de sondă, fapt ce a determinat o emanație a gazului de sondă într-o cantitate foarte mare, acumularea și exfiltrația acestuia în zona locuită iar în decembrie 2010 explozia în locuința O. și evacuarea reclamanților.

În ceea ce privește vinovăția, au arătat reclamanții că pârâții nu și-au îndeplinit în mod conștient obligațiile de efectuare a operațiunilor de abandonare a sondelor și, respectiv de control, solicitând stabilirea răspunderii civile delictuale solidare a acestora, potrivit dispozițiilor art. 1382 C. civ.

și obligarea lor la plata atât a despăgubirilor materiale constând în contravaloarea bunurilor de care au fost lipsiți dar și a despăgubirilor morale corespunzătoare încălcării de către pârâți a drepturilor reclamanților la viața personală sau la viața privată, onoare, reputație, demnitate, sensibilitate psihică, prestigiu, poziție socială, credit, valori încălcate întrucât de la data evacuării reclamanții trăiesc într-o stare locativă de provizorat și de insecuritate socială permanentă, fără a avea siguranța zilei de mâine și cu sentimentul că au fost abandonați de stat, de autorități și de colectivitate care nu au luat nici o măsură pentru a preveni evacuarea lor dar și pentru a-i despăgubi.

Examinând actele și lucrările dosarului, Tribunalul a reținut următoarele: Locuințele reclamanților sunt amplasate la est de DJ 117, învecinându-se la vest cu islazul comunal, la baza alunecării de teren ce a avut loc in anul 1992 în această zonă. Pe versantul afectat de această alunecare de teren erau amplasate anterior cca 47 de sonde de exploatare a petrolului aparținând SC M. SA. Între imobilul aflat în proprietatea reclamantei C. și cel aflat în proprietatea soților reclamanți E. și D. se afla amplasată locuința familiei N. și O. în care, în noaptea de 07/08 decembrie 2010, s-a declanșat o explozie de mare amploare care a distrus locuința, precum și mare parte din bunurile mobile din casă.

Au fost dislocate sau smulse ferestrele și ușile locuinței, a ars mobilierul și bunurile din imobil. În urma exploziei o parte din locuitorii acestui imobil au suferit arsuri pe suprafața corpului cel mai afectat prezentând, potrivit documentelor emise autoritățile competente, traumatism obiectivat prin cicatrici post arsură de gradul III epitelizate și leziuni de arsură de gradul IV în curs de vindecare, care au necesitat grefe de piele, leziuni ce sunt consecința unui traumatism prin arsuri prin flacără (explozie în spațiu închis), cu producerea și de arsuri ale căilor respiratorii, leziuni ce au necesitat pentru vindecare îngrijiri medicale de 90 - 95 zile.

Prin Dispozițiile nr. 838 și 8399/8 decembrie 2010, primarul B. Zemeș, Județul Bacău dispune evacuarea pe perioadă nedeterminată (s.n.) a unui număr de 6 familii și anume: P., O., D., R., I. și H., cu menționarea numărului de membri ai fiecărei familii precum și a elevilor din Școala „Ștefan cel Mare” Zemeș Corp A. În aceeași zi de 8 decembrie 2010 s-au întrunit membrii Comisiei mixte constituită din reprezentanții S. Bacău, T. Zemeș, SC A. SA, U. - District Moinești pentru a analiza cauzele care au condus la explozia urmată de incendiu, ocazie cu care a fost întocmit procesul-verbal înregistrat la S. Bacău din 8 decembrie 2010 și la T. Zemeș din 8 decembrie 2010. S-a reținut în cuprinsul acestui proces-verbal că explozia s-a produs datorită unor acumulări de gaze în locuința familiei O., măsurătorile efectuate de U. - District Moinești indicând o concentrație de gaze naturale peste limita maximă admisă și că din analiza documentelor emise de către Schela Petrol Zemeș în anul 1993, relatările reprezentanților SC A. SA și T. Zemeș a reieșit faptul că în zona locuită de reclamanți s-a produs o alunecare masivă de teren în anul 1992 care a distrus 9 case și 45 de sonde, locuitorii fiind avertizați cu privire la posibilitatea apariției la suprafață a unor infiltrații de gaze și la riscul unor incendii.

Potrivit adresei din 16 iunie 2011 expediată de Primăria Zemeș reprezentantei reclamanților, avocat V., familiile reclamanților C., I. și F. au fost cazate în clădirea stadionului Zemeș, familia reclamantei G. la Școala „Ion Creangă”, în timp ce familia reclamanților D. și E. și familia reclamantului H. au găsit locuințe la rude.

Nici una dintre familiile evacuate nu au primit despăgubiri pentru bunurile lor, potrivit înscrisurilor depuse la dosar precum și răspunsurilor date de reclamanți la interogatoriu, deși încă din februarie 2011 s-a recomandat autorităților locale de către un inspector guvernamental extinderea acțiunilor de identificare de terenuri în vederea construirii de noi locuințe pentru persoanele afectate și la unitățile administrativ-teritoriale vecine B. Zemeș, stabilindu-se și un termen pentru obținerea unui răspuns preliminar, respectiv 15 februarie 2011, potrivit procesului-verbal încheiat la data de 3 februarie 2011, înregistrat la S. Bacău din 15 februarie 2011. Potrivit discuțiilor pe care reclamanții le-au purtat cu prefectul Județului Bacău în data de 8 martie 2011 și apoi în data de 24 martie 2011, consemnate în procesele-verbale depuse la dosar familiilor evacuate li s-au propus terenuri pentru construirea de noi locuințe fără, însă, a li se oferi garanția că aceste terenuri sunt amplasate în zone sigure, la adăpost de orice risc, precum și despăgubiri stabilite corespunzător unor cetățeni sinistrați, constând într-un pachet de materiale pentru o casă cu 2 camere de 60 m2, cu geam și ușă termopan, parchet, despăgubiri refuzate întrucât acestea nu se ridicau la valoarea bunurilor reclamanților.

În paralel cu tratativele și negocierile purtate de familiile afectate cu autoritățile locale și centrale pentru obținerea de despăgubiri, împotriva SC A. SA s-a formulat de către familia O. plângere penală, prin rechizitoriul din 7 februarie 2012 întocmit în Dosarul nr. x/P/2010 Parchetul de pe lângă Judecătoria Moinești dispunând punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a acestei pârâte sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, distrugere din culpă și omisiunea de a raporta imediat despre orice accident major, dacă a fost de natură să pună în pericol viața sau sănătatea umană, animală sau vegetală, fapte prevăzute și pedepsite de art. 184 alin. (1) - (4) și art. 219 alin. (1), cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen.

și art. 98 alin. (2) pct. 12 din O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., fapte constând în aceea că la data de 8 decembrie 2010, la ora 03:24 locuința petenților (membrii familiei O. n.n.) a fost distrusă de o explozie de mare amploare produsă ca urmare a acumulării unei pungi de gaze, acumulare care s-a datorat alunecărilor de teren din anul 1992 produsă din cauze naturale la care au concurat cauze antropice, respectiv lucrările tehnice de exploatare a petrolului efectuate de învinuita SC A. SA, constând în săpături sau rambleuri ale drumurilor, platformelor de sonde, precum și pozarea de conducte, rezervoare sau bataluri. Aceeași învinuită, se arată în rechizitoriu, a omis să raporteze imediat despre orice accident major, omisiune care a fost de natură să pună în pericol viața și sănătatea umană, animală sau vegetală.

Pronunțând sentința civilă nr. 268 din 27 mai 2013 în Dosarul nr. x/260/2012 Judecătoria Moinești, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., rap. la art. 10 lit. d C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatei SC M. SA, cu sediul in București pentru comiterea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. (1), (3) C. pen., vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. (2), (4) C. pen., distrugere din culpă, prevăzută de art. 219 alin. (1) C. pen. și a infracțiunii prevăzute de art. 98 alin. (2) pct. 12 din O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni iar în baza art. 14 și art. 346 alin. (1) C. proc.

pen. a respins ca neîntemeiate pretențiile civile formulate de toate părțile civile: O., X., Z., Y. și N. Respingând recursul declarat împotriva sentinței penale nr. 268 din 27 mai 2013 pronunțată de Judecătoria Moinești în Dosarul nr. x/260/2012 /filele 30-51 vol. III), Curtea de Apel Bacău a pronunțat Decizia penală nr. 156 din 31 ianuarie 2014, reținând în motivarea deciziei, după efectuarea în fața instanței de fond și în cursul urmăririi penale a mai multor expertize tehnice și suplimente. Împotriva sentinței primei instanțe, în termen, motivat și legal s-a promovat recurs de către reclamanții C., D., E., F., G., H., I., J. cauza înregistrându-se pe rolul Curții de Apel Bacău sub nr. x/110/2012.

Criticile formulate au vizat sub un prim aspect faptul că prima instanță prin încheierea din 20 iunie 2014 a respins excepția de autoritate de lucru judecat raportata la decizia penală nr. 154/2014, pentru ca ulterior să revină asupra acestui aspect. Se arată că față de dispozițiile art. 24 din N.C.P.P., instanța civilă nu mai este ținută de constatările instanței penale de achitare în privința vinovăției ori existenței prejudiciului, că în respectivul proces nu au avut calitate de părți, iar inculpat a fost doar SC A. SA. Se mai arată că nu s-au efectuat lucrări de stabilizare teren, că nici K. nu avea competența de a aprecia asupra abandonării lucrărilor. De asemeni, nici în ceea ce privește puterea de lucru judecat nici aceasta nu este incidenta față de încheierea suscitată.

Au formulat întâmpinare în termen legal președintele Consiliului Județean Bacău care a solicitat respingerea recursului întrucât nu are competența de a elibera autorizații de construire sau limitarea efectelor calamităților naturale. La termenul din data de 22 iunie 2016 calea de atac a fost recalificată din recurs în apel în complet legal constituit.

Prin Decizia nr. 106 din 25 ianuarie 2017, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a anulat ca netimbrate apelurile reclamanților A.A., D. și E. Prin aceeași hotărâre s-au admis apelurile formulate de reclamanții P., G., H., I. și J., a fost desființată în parte sentința apelată și s-a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe pentru soluționarea acțiunii formulate de reclamanții P., G., H., I. și J.. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut, cu privire la apelurile formulate de apelanții D., E. și A.A., că prin încheierea din 7 septembrie 2016 s-a admis cererea de ajutor public judiciar a apelanților G., P., I., J. și H., iar față de E., D. și A.A., taxa de timbru a fost redusă la jumătate, respectiv 4.775 lei.

Cererea de reexaminare formulată de A.A. a fost admisă prin încheierea din 19 octombrie 2016, în sensul reducerii la 2.000 lei, iar cererea de reexaminare formulată de apelanții D. a fost respinsă ca inadmisibilă prin încheierea din 9 ianuarie 2016. Potrivit dispozițiilor art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, conform cărora taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat și, reținând că apelanții E., D. și A.A. nu au înțeles să se conformeze acestei obligații, instanța de apel a anulat ca netimbrat apelul acestora. Cu privire la apelurile celorlalți reclamanți, instanța a reținut că sunt nefondate motivele de apel invocate, în sensul că, față de dispozițiile art. 28 din N.C.P.P., instanța civilă, nu ar mai fi ținută de constatările instanței penale de achitare, în privința vinovăției ori existenței prejudiciului.

S-a constatat că, în cauză, astfel cum a reținut prima instanță prin încheierea din 20 iunie 2014, se poate analiza dacă în speță este incident efectul pozitiv al autorității de lucru judecat. În acest context, s-a apreciat, examinându-se opozabilitatea hotărârii penale față de părțile din dosar că, exceptând părțile vătămate din dosarul penal, E. și D. și inculpata SC M. SA, sentința penală nu se impune cu autoritate de lucru judecat, părțile fiind terți față de acest raport juridic, astfel încât excepția a fost respinsă prin încheierea din 20 iunie 2014, însă considerentele instanței penale cu privire la situația de fapt, circumstanțele în care a avut loc explozia, inexistența obiectivă a lucrărilor de abandonare, inexistența vinovăției inculpatei în săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă leagă instanța civilă, care nu mai poate reține alte aspecte, astfel cum critică apelanții.

S-a constatat că, potrivit art. 48 lit. h) din Legea petrolului nr. 238/2004, titularul acordului petrolier, SC A. SA, are obligația de a îndeplini, în termenele stabilite, măsurile dispuse în scris de autoritatea competentă și că K. prin B.B., C.C. Bacău, a clarificat în scrisoarea nr. 204 din data de 27 aprilie 2012, faptul că perimetrele zăcămintelor comerciale Cilioaia vest si Zemeș sunt diferite față de perimetrele zăcămintelor comerciale Cilioaia Est si Tazlău și nu au nicio suprapunere cu fruntea alunecării care a afectat localitatea Zemeș. Ori, s-a reținut că explozia produsă în data de 8 decembrie 2010, în locuința părților vătămate, cu consecințele grave suferite de părțile civile, sunt urmarea unei calamități naturale, evenimentul neputând fi prevenit și nici înlăturat, existând deci un caz de forță majoră, care înlătură răspunderea civilă delictuală pentru fapta lucrului.

S-au considerat, însă, ca fiind întemeiate motivele de apel referitoare la încălcarea dreptului la apărare, având în vedere că, deși potrivit încheierii de dezbateri din 4 septembrie 2015, instanța a acordat cuvântul părților care au pus concluzii pe excepția puterii lucrului judecat și excepția lipsei calității procesuale pasive, prin sentința nr. 907 din 11 septembrie 2015, s-a pronunțat asupra fondului cauzei, respingând ca nefondate cererea principală și cererile conexe. De altfel, și în motivarea instanței, s-a analizat pe fond cauza, părțile neavând posibilitatea să își expună părerea, fiindu-le astfel încălcat dreptul la apărare consacrat de Declarația Universală a Drepturilor Omului, Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, cât și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ca o garanție a dreptului la un proces echitabil al oricărei persoane.

Față de aceste considerente, curtea de apel a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., prima instanță rezolvând procesul fără a intra în cercetarea fondului, astfel că se impune desființarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, așa cum au cerut apelanții prin motivele de apel. S-a considerat, astfel, că se impune admiterea apelului declarat de apelanții P., G., H., I. și J., efectele hotărârii neputând fi extinse, în condițiile art. 48 alin. (2) C. proc. civ. și cu privire la apelanții E., D. și A.A., nefiind în prezența unui raport juridic solidar care să facă posibilă extinderea acestor efecte. Împotriva deciziei menționate au declarat recurs, în termenul legal, reclamanții P., G., H., I., J., D., E., solicitând casarea în parte în ceea ce privește dispoziția de anulare a apelului formulat de apelanții D. și trimiterea cauzei la instanța de apel pentru rejudecare.

S-a solicitat, totodată, înlăturarea din considerentele hotărârii recurate a constatării instanței de apel în ceea ce privește opozabilitatea hotărârilor penale și incidența prezumției legale a puterii lucrului judecat a hotărârilor penale. Recurenții D. și E. au criticat ca nelegală soluția instanței de apel în ceea ce îi privește, susținând că de vreme ce instanța de fond trebuia să se pronunțe pe excepții, taxa judiciară de timbru trebuia achitată în condițiile art. 25 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013, cu atât mai mult cu cât, prin sentință, instanța de fond a admis excepția puterii de lucru judecat. S-a mai învederat că instanța de apel a aplicat mecanic dispozițiile art. 33 alin. (1) din O.U.G.

nr. 80/2013, fără a avea în vedere faptul că încheierea prin care li s-a respins ca inadmisibilă cererea de reexaminare le-a fost comunicată doar cu trei zile înaintea termenului de judecată și că nu dispuneau de suma de 4.775 lei, ce ar fi trebuit achitată în intervalul de două zile nelucrătoare. Recurenții au precizat că nu au fost părți în procesul penal, instanța, făcând confuzie cu părțile civile din acel dosar și că, prin soluția pronunțat, li s-a îngrădit dreptul de acces la o instanță. Cea de-a doua parte a recursului, în ceea ce îi privește pe recurenții P., G., H., I. și J. a vizat nelegalitatea și contradictorialitatea deciziei atacate pentru greșita reținere a autorității de lucru judecat a hotărârii penale în fața instanței civile, în raport de art. 22 C. proc.

pen. de la 1965, sub imperiul căreia a fost pronunțată hotărârea. S-a învederat că nici instanța de fond și nici cea de apel nu au motivat de ce trebuie verificată autoritatea de lucru judecat după norma veche de procedură penală și nu după norma în vigoare la momentul la care se verifică acest efect al hotărârii penale. De asemenea, s-a susținut că motivarea este confuză, întrucât, deși se stabilește că trebuie să se verifice opozabilitatea hotărârii față de terți, instanța de apel apreciază totuși că ceea ce s-a reținut de instanțele penale în considerentele hotărârii leagă instanța civilă, fără niciun argument, în condițiile în care recurenții sunt terți față de această hotărâre. Recursul reclamanților a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ. Împotriva aceleiași decizii a declarat recurs și pârâta B. Zemeș, criticând-o numai în ceea ce privește soluția trimiterii cauzei spre rejudecare, întrucât, deși s-a apreciat că sunt nefondate motivele invocate de apelanți cu privire la autoritatea de lucru judecat, s-a arătat că s-a încălcat dreptul la apărare, fără a se avea în vedere că judecata s-a făcut cu procedura completă, iar părțile au fost asistate de avocați aleși. Împotriva aceleiași decizii a declarat recurs și pârâta SC A. SA, criticând-o ca nelegală în parte și solicitând modificarea în parte a soluției, în sensul respingerii ca neîntemeiat a apelului formulat de către P., G., H., I., J. și menținerea ca temeinică și legală a soluției instanței de fond în ceea ce privește respingerea cererilor de chemare în judecată formulate împotriva sa.

Dezvoltând motivele de recurs, pârâta SC A. SA a susținut, într-o primă critică, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., că, deși s-au reținut în mod corect efectele derivate din deciziile penale, aceasta ignoră complet argumentele SC A. SA, care dovedeau temeinicia soluției instanței de fond în ceea ce o privește. De asemenea, s-a menționat că instanța de apel a făcut trimitere la anumite reglementări din Legea petrolului, Ordinul nr. 194/2006 și scrisoarea K. din 27 aprilie 2012, care nu au nicio logică în contextul analizei instanței, atâta vreme cât nu susțin un considerent decisiv.

S-a susținut că, în mod evident așa cum rezultă din motivarea deciziei, instanța de apel nu face distincție între instituția autorității de lucru judecat și caracterul opozabil al unei hotărâri din perspectivă civilă cu efectele deciziilor penale și opozabilitatea erga omnes a acestora în privința aspectelor ce nu mai pot fi puse în discuție în fața instanței civile. În acest context, s-a subliniat că, în cauză, nicio parte nu a contestat soluția pronunțată prin încheierea din 20 iunie 2014, prin care s-a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de SC A. SA. Recurenta a arătat că ceea ce nu s-a analizat deloc de către instanța de apel este argumentul privind legalitatea celor reținute de instanța de fond în sensul că statuările instanței penale pe latura penală produc efecte erga omnes, ceea ce împiedică admiterea pe fond a acțiunii în răspunderea delictuală formulată de reclamanți, așa cum corect a reținut prima instanță.

Împrejurarea că efectul admiterii puterii de lucru judecat generată de dispozițiile art. 22 C. proc. civ. este respingerea ca nefondată a acțiunii în răspundere civilă delictuală nu conduce la o depășire a limitelor de soluționare a cauzei atâta vreme cât instanța a pus în discuția părților excepția prezumției de lucru judecat, iar analiza prin care a ajuns la respingerea pe fond a acțiunii în ceea ce o privește pe pârâta SC A. SA nu a depășit aceste limite. S-a susținut că, în afară de considerentele de ordin general cu privire la dreptul de apărare și garantarea acestuia, instanța de apel nu motivează practic soluția de desființare raportat la elementele concrete ale cauzei. Un alt motiv de recurs invocat de pârâta SC A. SA, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., a vizat greșita reținere a încălcării de către prima instanță a dreptului la apărare al reclamanților, precum și încălcarea dispozițiilor art. 22 alin. (1) C. proc. pen. din 1968, efectele erga omnes ale hotărârii penale de achitare împiedicând angajarea răspunderii delictuale în condițiile în care, în fața instanței civile nu mai pot fi repuse în discuție fapta ilicită și legătura de cauzalitate, în ceea ce o privește pe pârâta SC A. SA.

Recurenta SC A. SA a formulat în termenul legal întâmpinare la recursul reclamanților, solicitând respingerea ca neîntemeiat a recursului formulat de D. și E. și, respingerea, în principal, ca inadmisibil sau lipsit de interes, iar, în subsidiar, ca neîntemeiat, a recursului formulat de către P., G., H., I. și J. Președintele Consiliului Județean Bacău și Județul Bacău au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului reclamanților și admiterea recursului pârâtei SC A. SA cu privire la criticile vizând inexistența unei încălcări a dreptului la apărare. Reclamanții-recurenți au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursurilor B. Zemeș și SC A. SA, ca nefondate, cu cheltuieli de judecată.

Examinând recursurile declarate de reclamanți și de pârâta SC A. SA, prin prisma criticilor invocate, Curtea va constata că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente: În ceea ce privește recursul declarat de reclamanți, Curtea va reține, referitor la recurenții D. și E., că instanța de apel a pronunțat o soluție legală anulând ca netimbrate apelurile acestora. Critica acestora vizând aplicarea mecanică a dispozițiilor legii, fără a preciza care este prevederea legală pretins încălcată, nu este în realitate, o veritabilă critică de nelegalitate. Instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 33 din O.U.G.

nr. 80/2013 la termenul din 16 ianuarie 2017, recurenții D. și E. având obligația depunerii taxei judiciare de timbru, astfel cum a fost redusă, urmare a căilor legale de care reclamanții au uzat, solicitările lor fiind soluționate încă de la 10 august 2016 (cererea de reexaminare) și, respectiv, 07 septembrie 2016 (cererea de ajutor public judiciar). Încheierea comunicată la 13 ianuarie 2017 a vizat soluția pronunțată la data de 09 ianuarie 2017 cu privire la o cerere de reexaminare inadmisibilă formulată de către recurenți, în condițiile în care aceștia beneficiau de asistență juridică și reprezentare calificată printr-o casă de avocatură. Astfel, recurenții D. și E. nu pot susține cu temei că au fost surprinși de obligația achitării sumei de 4.755 lei cu câteva zile înaintea termenului.

Celelalte critici din recursul comun al reclamanților, referitoare la considerentele instanței de apel privind autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale și confuzia dintre acești recurenți și părțile civile din dosarul penal nu pot fi examinate, întrucât nu se circumscriu soluției pronunțate cu privire la apelul acestora, în sensul anulării ca netimbrat. Prin urmare, se va constata că nu este întrunit motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În ceea ce privește recursul formulat de reclamanții P., G., H., I. și J., Curtea va constata că acesta este, de asemenea, nefondat. Recursul acestor recurenți vizează considerentele deciziei recurate și nu dispozitivul acesteia, ceea ce critică acești reclamanți fiind limitele rejudecării și dezlegarea pretins eronată a problemei de drept deduse judecății.

Se va reține că, în speță, s-a apreciat corect de instanța de apel că sunt aplicabile dispozițiile art. 22 alin. (1) C. proc. pen. de la 1968 și nu dispozițiile art. 28 din N.C.P.P., având în vedere prevederile Legii nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, care reglementează situațiile tranzitorii rezultând din intrarea în vigoare a N.C.P.P. Conform art. 3 din Legea nr. 255/2013, legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepția celor prevăzute în cuprinsul său. Având în vedere că soluționarea cauzei penale în discuție s-a făcut potrivit dispozițiilor procesual penale în vigoare la data rămânerii definitive - 31 ianuarie 2014, iar N.C.P.P.

a intrat în vigoare la 01 februarie 2014 nu este incidentă vreuna din excepțiile de la regula instituită prin art. 3 din Legea nr. 255/2013. Ca atare, se va constata că instanța de apel a interpretat corect regulile de procedură ce reglementează aplicarea legilor în timp, reținând incidența prevederilor art. 22 alin. (1) C. proc. pen. de la 1968, motiv pentru care se va constata ca neîntemeiată critica recurenților reclamanți în acest sens. Celelalte critici formulate prin recursul reclamanților vizând modul de soluționare a excepției autorității de lucru judecat și verificarea opozabilității față de terți a hotărârii penale vor fi examinate odată cu criticile similare formulate de recurenta pârâtă SC A. SA.

Curtea va constata că recursul declarat de pârâta SC A. SA este, de asemenea, nefondat. Prin încheierea din 20 iunie 2014, instanța de fond a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de SC A. SA, niciuna dintre părți necontestând această soluție. Instanța de apel confirmă hotărârea primei instanțe în ceea ce privește modul de soluționare a excepției autorității de lucru judecat, reținând că ceea ce s-ar putea analiza ar fi o eventuală incidență a efectului pozitiv al puterii lucrului judecat a hotărârii penale, în care reclamanții nu au figurat ca părți civile. Este evident că părțile din cererea pendinte sunt terți față de hotărârea penală menționată, chiar și D. și E. (în legătură cu care se reține eronat că ar fi figurat ca părți civile în dosarul penal) astfel încât nu există autoritate de lucru judecat.

Contrar susținerilor recurentei pârâtei SC A. SA, instanța de fond a procedat nelegal stabilind termen pentru a se pune concluzii pe excepția puterii lucrului judecat, nu s-a pronunțat asupra acestuia și a analizat și respins cererile de chemare în judecată fără a da posibilitatea reclamanților să pună concluzii pe fondul cererii. De altfel, în mod eronat, prima instanță a pus în discuție excepția menționată, respinsă printr-o încheiere anterioară. Ceea ce instanța de fond urmează a verifica cu respectarea principiilor dreptului la apărare al părților și al contradictorialității dezbaterilor, este incidența, în speță, a efectului pozitiv al puterii lucrului judecat a hotărârii penale, care nu se confundă cu excepția autorității de lucru judecat, corect respinsă de prima instanță și necontestată.

O hotărâre judecătorească, la fel ca orice act juridic, produce pe lângă efectele obligatorii între părți, întemeiate pe principiul relativității și efectul de opozabilitate față de terți. Statuările unei hotărâri irevocabile (definitive în cazul unei hotărâri penale), cu valoare de prezumții legale, se răsfrâng în mod indirect și asupra terților, chiar dacă aceștia nu au participat la dezbaterea judiciară finalizată prin hotărârea judecătorească ce li se opune și, astfel, nu au putut face propriile apărări. Terții au posibilitatea ca în cadrul procesului ulterior, prin administrarea de probe, să răstoarne prezumția invocată (în speță, de pârâta SC A. SA) și care, față de ei, are doar o valoare relativă, caracterul absolut al prezumției legale funcționând, în condițiile art. 1202 alin. (2) C. civ., doar în raporturile dintre părți.

Prin urmare, se va constata că nu trebuie să se facă confuzie între principiul relativității efectelor hotărârii judecătorești, ca act jurisdicțional și principiul opozabilității acelorași efecte în relația cu terții, care nu le pot ignora și încălca, câtă vreme nu fac dovada contrariului, respectiv a unei alte realități juridice. Soluția trimiterii la prima instanță pentru încălcarea dreptului la apărare este legală și pe deplin justificată din perspectiva argumentelor expuse de instanța de apel. Faptul că nu s-a răspuns la toate aspectele invocate de intimata pârâtă SC A. SA în apărare în cadrul apelului, nu poate conduce la constatarea nemotivării hotărârii recurate, atâta vreme cât aceste aspecte nu au fost esențiale raportat la considerentele ce au justificat admiterea apelului reclamanților.

Pentru toate aceste considerente, Curtea va constata că sunt nefondate criticile pârâtei-recurente SC A. SA, raportat la motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și va respinge recursul acesteia ca nefondat. În ceea ce privește recursul declarat de pârâta B. Zemeș, Înalta Curte va constata că, urmare a respingerii cererii de reexaminare formulate de recurentă împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, motivat de faptul că este autoritate publică, exceptată de la această obligație, prin încheierea de ședință din camera de consiliu de la 12 aprilie 2017, aceasta nu a făcut dovada achitării sumei de 33.055 lei și a timbrului judiciar de 5 lei.

Prin urmare, Înalta Curte, va constata că recurenta pârâtă B. Zemeș nu și-a îndeplinit obligația legală menționată, comunicată prin citația emisă la 16 martie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 2 lit. g) din Legea nr. 146/1997, actualizată la data de 15 ianuarie 2012 și în consecință, se va anula recursul acesteia ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanții P., G., H., I., J., D., E. și de pârâta SC A. SA împotriva Deciziei nr. 106 din 25 ianuarie 2017 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă. Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâta B. Zemeș prin primar împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 mai 2017.