ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2251/2024

HOTĂRÂRE

17.10.2024

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2251/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Deliberând asupra recursului dedus judecății, reține următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, Secția I civilă, sub nr. x/110/2019 la data de 11.10.2019, reclamantul A a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța în contradictoriu cu pârâții Unitatea Administrativ Teritorială Bacău, prin primar, Consiliul Local Bacău și Direcția Impozite și Taxe Locale Bacău, să se dispună obligarea pârâților la plata sumelor de 10.000 lei, cu titlu de daune materiale și de 50.000 euro, cu titlu de daune morale, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Sentința Tribunalului Bacău, Secția I civilă

Prin sentința civilă nr. 879 din 19 octombrie 2022, pronunțată de Tribunalul Bacău, Secția I civilă, a fost admisă excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâților Consiliul Local Bacău și Direcția Impozite și Taxe Locale din cadrul Primăriei Bacău, excepție invocată de pârâți prin întâmpinare; a fost respinsă acțiunea formulată împotriva acestor pârâți, ca fiind îndreptată împotriva unor persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință; a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamantul A, împotriva pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Bacău, prin primar; a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 8.000 lei, cu titlu de daune materiale, precum și suma de 10.000 lei, cu titlu de daune morale.

Decizia Curții de Apel Bacău, Secția I civilă

Prin decizia nr. 914 din 15 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, Secția I civilă, a fost respins apelul formulat de A împotriva sentinței civile nr. 879 din 19 octombrie 2022, pronunțată de Tribunalul Bacău, Secția I civilă, în dosarul nr. x/110/2019, în contradictoriu cu apelanta-pârâtă UAT Bacău, prin primar, și intimații-pârâți Consiliul Local Bacău și Direcția Impozite și Taxe Locale, ca nefondat; a fost admis apelul formulat de UAT Bacău, prin primar, împotriva aceleiași sentințe; a fost schimbată, în parte, sentința civilă apelată, în sensul că a fost respinsă acțiunea, ca neîntemeiată; au fost menținute celelalte dispoziții care nu sunt contrare deciziei din apel.

Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei nr. 914 din 15 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, Secția I civilă, a formulat recurs reclamantul A.

Recurentul arată că nu a depus nicio plângere cu privire la incidentul din data de 29 ianuarie 2019 și face referire la probele administrate în cauză (declarația martorului C și înscrisuri), din care rezultă că a suferit un traumatism la picior, urmare a faptului că a alunecat pe scările unde se află sediul pârâtei.

Recurentul expune circumstanțele producerii accidentului suferit și apreciază că intimata a omis să ia toate măsurile necesare pentru a asigura accesul în instituție, în condiții de siguranță.

Susține că obligația curățirii zăpezii este stabilită și în sarcina instituțiilor publice, conform art. 2 lit. e) din H.C.L. nr. 223/2001. În contextul în care intimata nu și-a îndeplinit obligația legală de a menține în stare corespunzătoare căile de acces în instituție, omisiunea acesteia o situează în zona ilicitului care angajează răspunderea delictuală.

Consideră că, în speță, sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale și arată că fapta ilicită constă în încălcarea prevederilor H.C.L. Bacău nr. 223/2001, că prejudiciul suferit de recurent în urma accidentului este material și moral și că legătura de cauzalitate este indiscutabilă. În privința vinovăției, susține că aceasta îmbracă forma culpei cu prevedere întrucât angajații intimatei au prevăzut posibilitatea producerii unui accident, ca urmare a neglijării curățirii zăpezii, rezultat pe care nu l-au acceptat, considerând că nu se poate produce.

În privința cuantumului daunelor morale acordate, arată că acesta este mult prea mic în raport cu prejudiciul moral suferit.

Susține că instanța de apel nu a analizat în concret repercusiunile incidentului suferit de recurent și enumeră consecințele negative ale acestuia.

Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimata Unitatea Administrativ Teritorială Bacău, prin primar, a invocat excepția inadmisibilității recursului, în raport de faptul că hotărârea atacată este definitivă.

Pe fondul recursului, a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat, susținând că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție

Prin rezoluția din 21 mai 2024 a fost fixat termen de judecată la data de 17 octombrie 2024, în ședință publică, cu citarea părților, pentru soluționarea recursului.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând recursul din perspectiva excepției de nulitate, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:

Dispozițiile imperative înscrise în art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. prevăd că cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea lor, iar dispozițiile art. 488 alin. (1), punctele 1-8 din același act normativ reglementează, limitativ, motivele pentru care se poate cere casarea unei hotărâri.

Dat fiind că recursul este o cale extraordinară de atac ce nu are caracter devolutiv, verificarea legalității hotărârii atacate se face numai în raport de motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Conform prevederilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția motivelor de ordine publică ce pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, iar, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, sancțiunea nulității intervine și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică invocarea motivelor de nelegalitate ale hotărârii pronunțate de instanța a cărei hotărâre se atacă și încadrarea acestora în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. ori a unor critici care să permită o astfel de încadrare juridică, pentru ca instanța de recurs să poată exercita controlul de legalitate.

În măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cuprinsul cererii de recurs nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate menționate în art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recursul este lovit de nulitate.

În cauză, instanța de control judiciar a reținut că obiectul cererii îl reprezintă obligarea pârâtei la plata de despăgubiri în sumă de 10.000 lei cu titlu de daune materiale reprezentând costurile tratamentelor medicale, ale medicamentelor etc., precum și în sumă de 50.000 euro pentru acoperirea prejudiciului moral, acțiunea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 1349 și următoarele și ale art. 1357 C. civ.

Pentru dovedirea faptei ilicite și a vinovăției, reclamantul trebuia să probeze faptul că pârâta nu a îndepărtat în ziua de 29.01.2019 zăpada și gheața de pe treptele de acces în sediul instituției Direcția de Taxe și Impozite Locale din municipiul Bacău, ceea ce a condus la producerea prejudiciului, iar legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul este omisiunea pârâtei de a asigura accesul în siguranță al cetățenilor în incinta instituției, aspecte care nu rezultă din probatoriul administrat în cauză.

Curtea de apel a mai reținut că, potrivit art. 249 C. proc. civ., „cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească”, ceea ce înseamnă ca reclamantului îi revine obligația de a face dovezi cu privire la existența unui drept sau a unui interes dedus judecății. Dacă reclamantul dovedește pretențiile sale, este rolul pârâtului să probeze netemeinicia pretențiilor sau susținerilor reclamantului. Dacă pârâtul este titularul unei cereri reconvenționale, acestuia îi revine sarcina dovedirii pretențiilor formulate împotriva reclamantului. În speță, însă, reclamantul nu a probat îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale pentru ca pârâta să fie trasă la răspundere civilă, iar instanța nu poate analiza aspectele legate de evaluarea prejudiciului material sau moral solicit de reclamant în cauză.

Înalta Curte reține că invocarea dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. de către recurent este lipsită de valențe juridice, în contextul în care recursul nu cuprinde critici care să reliefeze aspecte de nelegalitate ale deciziei recurate vizând nemotivarea hotărârii.

Astfel, deși este necesar ca recurentul să formuleze o argumentare juridică a nelegalității hotărârii atacate, prin identificarea explicită a motivelor ce reclamă nemotivarea hotărârii, existența unor motive contradictorii sau străine de natura cauzei reținute de instanța de apel, în cuprinsul memoriului de recurs nu se regăsește nicio critică referitoare la aceste aspecte, fiind invocate formal dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Pentru declanșarea mecanismului de exercitare a recursului este necesar a fi indicate motivele pentru care titularul cererii de recurs apreciază că dezlegarea dată de instanța care a pronunțat hotărârea atacată nu este conformă cu prevederile legale invocate.

Nu pot face obiectul controlului de legalitate exercitat de instanța de recurs, nereprezentând critici ale hotărârii recurate, aspectele invocate de către recurent privind situația de fapt și probele administrate.

Este de evidențiat că alegațiile recurentului exprimă nemulțumiri vizând modul în care instanța de apel a interpretat și apreciat mijloacele de probă (declarația martorei audiate în cauză și înscrisurile administrate), care nu pot fi valorificate, însă, în această etapă procesuală, întrucât prin criticile expuse se tinde la o cenzurare a aprecierii date de instanța de apel asupra situației de fapt stabilite efectiv pe baza administrării probatoriilor și care constituie premisa pentru judecata recursului.

Faptele, astfel cum au fost determinate de către instanța de apel, sunt câștigate cauzei, iar instanței de recurs îi revine rolul de a verifica doar dacă normele de drept au fost corect aplicate la aceste fapte, ținând cont că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare ce poate fi exercitată pentru temeiuri de nelegalitate limitativ determinate de legiuitor, nu și de netemeinicie a hotărârii atacate.

Sub un alt aspect, deși recurentul susține că, în speță, sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, indicate ca temei juridic al pretențiilor formulate, se reține că pentru a atrage incidența efectivă a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu este suficientă doar expunerea acestor condiții, ci este necesar a se arăta în concret, prin raportare la argumentele reflectate în cuprinsul hotărârii judecătorești contestate, de ce instanța de apel a aplicat greșit sau a dat o interpretare eronată textelor legale care reglementează această răspundere, aspect ce nu se regăsește, însă, în cuprinsul cererii de recurs în analiză.

Reținând că recurentul nu a prezentat critici ce pot fi încadrate în cazurile de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, constatând că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează să anuleze recursul, în condițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.