ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 115/2024

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 115/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 23 ianuarie 2024

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal în data de 21.10.2021, sub nr. x/2021, reclamantul Municipiul Bacău prin primar a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.R.L., solicitând obligarea acesteia la restituirea sumei de 535.668,23 RON reprezentând plată nedatorată efectuată de către reclamantă, precum și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumei de 535.668,23 RON de la data efectuării plății nedatorate - 31.01.2020 și până la data restituirii efective a sumei.

În esență, reclamanta a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 1341 alin. (1) și art. 1635 alin. (1) din C. civ., privind restituirea plății nedatorate, deoarece, în condițiile în care a fost anulată ordonanța de plată, nu se mai poate reține obligația de plată a debitului.

Tribunalul Bacău, prin sentința nr. 221 din data de 6 iunie 2022, a admis excepția necompetenței sale teritoriale invocată de pârâtă și a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii de chemare în judecată, în favoarea Tribunalului Suceava.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că, în raport de art. 107 alin. (1) C. proc. civ. și art. 113 alin. (1) pct. 3 din același cod (invocat de reclamant), Tribunalul Bacău nu este competent teritorial să soluționeze cererea în pretenții, nefiind instanța în a cărei circumscripție își are sediul pârâta; totodată, a reținut că nu este vorba nici despre o cauză privind executarea unui contract încheiat între părți, cererea de chemare în judecată fiind întemeiată pe instituția plății nedatorate, respectiv reclamanta solicită restituirea sumei achitate în executarea unei ordonanțe de plată desființată ulterior în calea de atac a cererii în anulare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția a II-a civilă la data de 13.07.2022 sub nr. x/2021.

Prin sentința civilă 207 din 18.10.2022, Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Municipiul Bacău prin primar, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L.; a obligat pârâta să plătească reclamantului suma totală de 535.668,23 RON compusă din 266.093,53 RON reprezentând contravaloare debit ce provine din neachitarea la scadență a mărfurilor și a serviciilor achiziționate cu factura nr. x/12.09.2016, emisă în baza contractului de lucrări nr. x/03.04.2015 și din suma de 269.574,70 RON reprezentând contravaloare debit ce provine din neachitarea la scadența a mărfurilor și a serviciilor achiziționate cu factura nr. x/27.09.2017,emisă în baza contractului de lucrări nr. x/26.04.2016;

A obligat pârâta la plata către reclamantă a dobânzii legale aferente sumei de 535.668,23 RON, de la data efectuării plății nedatorate și până la data restituirii efective a sumei.

În fundamentarea acestei sentințe s-au reținut, în esență, următoarele:

Referitor la debitul solicitat, instanța a constatat că la 31.01.2020, reclamantul a virat în contul pârâtei suma totală de 535.668,23 RON, compusă din 266.093,53 RON, reprezentând contravaloare debit ce provine din neachitarea la scadența a mărfurilor și a serviciilor achiziționate cu factura nr. x/12.09.2016, emisă în baza contractului de lucrări nr. x/03.04.2015 și din suma de 269.574,70 RON, reprezentând contravaloare debit ce provine din neachitarea la scadență a mărfurilor și a serviciilor achiziționate cu factura nr. x/27.09.2017, emisă în baza contractului de lucrări nr. x/26.04.2016, conform ordinelor de plată depuse la dosarul cauzei.

Totodată, instanța a făcut referire la dispozițiile art. 1341, art. 1635, coroborate cu cele ale art. 1341-1344 din C. civ. și a reținut că, pentru nașterea obligației de restituire, plata nedatorată trebuie să îndeplinească anumite condiții: să existe o plată efectuată din eroare și plata să fie nedatorată. Condiția plății efectuate din eroare rezultă din faptul că suma a fost plătită cu titlu de contravaloare debit ce provine din neachitarea la scadența a mărfurilor și a serviciilor achiziționate cu factura nr. x/12.09.2016, emisă în baza contractului de lucrări nr. x/03.04.2015 și cu factura nr. x/27.09.2017, emisă în baza contractului de lucrări nr. x/26.04.2016.

Prin urmare, tribunalul a apreciat că se impune obligarea pârâtei la plata pretențiilor bănești solicitate de către reclamantă, respectiv restituirea plății nedatorate în valoare totală de 535.668,23 RON, reținând, totodată, și incidența dispozițiilor art. 2 din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală solicitată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta S.C. A. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, anularea sentinței atacate și în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia nr. 44 din 9 februarie 2023, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă a respins, ca neîntemeiat, apelul pârâtei.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut, în esență, următoarele:

În ceea ce privește aprecierea greșită a primei instanțe că efectuarea plații s-a făcut din eroare și caracterul succint al motivării, s-a reținut că acestea nu afectează raționamentul ce a stat la baza soluției, din această perspectivă, hotărârea apelată îndeplinind cerințele impuse de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Cât privește temeinicia sentinței apelate, s-a reținut că Municipiul Bacău a efectuat, prin ordinele de plată nr. x, 141, 142 din 31.01.2020, plăți în cuantum total de 535.668,23 RON, în favoarea apelantei beneficiare.

Totodată, s-a reținut că, prin sentința civilă nr. 513 din 25.09.2019 a Tribunalului Bacău, pronunțată în dosarul nr. x/2019, s-a admis cererea având ca obiect "ordonanță de plată", formulată de S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu Municipiul Bacău, și s-a dispus obligarea acestuia din urmă la plata către apelantă a sumei de 960.433,74 RON, însă prin decizia civilă nr. 315/09.06.2020 a Tribunalului Bacău, pronunțată în Dosarul nr. x/2020, s-a admis cererea în anulare, formulată de reclamantul Municipiul Bacău - prin Primar, și s-a dispus anularea sentinței civile nr. 513 din 25.09.2019.

După redarea dispozițiilor art. 1341 alin. (1) și (3) din C. civ., respectiv art. 1.635 alin. (1) din același cod, instanța de apel a concluzionat că plata nedatorată poate fi definită ca fiind executarea de către o persoană a unei obligații la care nu era ținută și pe care a făcut-o fără intenția de a plăti datoria altuia. Prin efectuarea unei plăți nedatorate se naște un raport juridic în temeiul căruia plătitorul (solvensul) devine creditorul unei obligații de restituire a ceea ce el a plătit, iar beneficiarul plății (accipiensul) este debitorul aceleiași obligații.

Astfel, s-a arătat că nu poate fi reținută critica privind greșita aplicare a prevederilor art. 1341 C. civ., prima instanță constatând, în mod corect, că, în speță, este vorba despre o plată nedatorată, ce se încadrează pe deplin în prevederile art. 1341 alin. (1) C. civ., aceasta însemnând că reclamantul, care a făcut o plată nedatorată, are dreptul la restituirea sumei ce a fost plătită nedatorat.

Relativ la criticile apelantei în ceea ce privește condiția ca plata să fie efecutată din eroare, instanța de apel a reținut că reclamantul a solicitat restituirea plății efectuate în temeiul unui act juridic desființat ulterior cu efect retroactiv și nu din eroare, astfel încât aceste critici nu pot fi primite, verificarea existenței erorii neimpunându-se raportat la obiectul cererii.

Mai mult, această condiție trebuie analizată în raport de art. 1.635 din C. civ., din care rezultă că plata nedatorată nu este doar cea executată din eroare, ci și cea făcută în baza unui act juridic desființat cu efect retroactiv. Prin urmare, absența datoriei, situație premisă pentru stabilirea caracterului nedatorat al plății, poate fi atât originară, cât și survenită, în modalitatea descrisă de textul de lege. Situației desființării cu caracter retroactiv a actului juridic îi poate fi asimilată și o hotărâre judecătorească nedefinitivă, dar executorie, care stabilește o obligație de plată, executată de bunăvoie de către debitor și care este desființată în calea de atac, cu efecte retroactive.

Cu privire la existența datoriei, instanța de apel a apreciat că se impune a se verifica raportul juridic ce a determinat plata și anume dacă plata a fost efectuată în temeiul contractului ori în temeiul titlului executoriu.

Apelanta a arătat că plata sumelor totalizând 535.668,23 RON ar reprezenta o plată valabilă, voluntară, menită a stinge o datorie certă, lichidă, exigibilă (născută din contract). Sub acest aspect, instanța de apel a reținut ca fiind necontestat caracterul plății de executare benevolă a sentinței civile nr. 513 din 25.09.2019 a Tribunalului Bacău, aceasta având ca efect stingerea datoriei rezultate din contract doar în mod indirect, ca urmare a executării unui titlu executoriu.

Așadar, chiar dacă plata era datorată la momentul efectuării ei, aceasta a devenit nedatorată prin desființarea sentinței civile nr. 513 din 25.09.2019 în baza căreia a fost efectuată. La momentul formulării cererii de restituire, plata era nedatorată, întrucât temeiul juridic care a stat la baza măririi patrimoniului pârâtului a fost afectat de o cauză de nulitate intrinsecă, constatată ulterior. În acest sens, caracterul nedatorat al plății nu trebuie raportat la momentul efectuării ei, ci la momentul la care se solicită restituirea.

În ceea ce privește caracterul cert, lichid și exigibil al creanței, până la obținerea de către apelantă a unui titlu executoriu care să determine acest lucru, a reținut instanța de apel, nu se poate aprecia că ne aflăm într-o astfel de situație; or, sentința civilă nr. 513 din 25.09.2019, în baza căreia s-a efectuat plata anulată prin decizia civilă nr. 315/09.06.2020, nu constituie un astfel de titlu.

În ceea ce privește existența datoriei, instanța de apel a reținut că este ținută de efectul pozitiv al principiului puterii lucrului judecat. Astfel, prin decizia definitivă nr. 93/2021 din 4.03.2021, dată în dosar nr. x/2020 de către Curtea de Apel Bacău, s-a reținut cu putere de lucru judecat că: în condițiile în care ordonanța de plată a fost anulată (indiferent de considerentele care au fost menționate în decizie), creditorul se afla în situația de a promova o acțiune de drept comun, însă acest demers nu a fost făcut de societatea A. S.R.L. decât prin acțiunea de față, care - însă - vizează doar plata penalităților, dar nu și plata debitului principal (…). Prin urmare, în condițiile în care a fost anulată ordonanța de plată, nu se mai poate reține în sarcina apelantului-pârât obligația de plată a debitului principal. Or, în lipsa unui debit principal care să fie stabilit prin titlu executoriu, intimata-reclamantă nu poate pretinde plata penalităților, care au caracter accesoriu. Practic, societatea A. S.R.L. se află, în prezent, în situația în care se consideră că nu a solicitat obligarea Municipiului Bacău la plata contravalorii lucrărilor pretinse a fi executate în temeiul contractului nr. x/03.04.2015 (aceasta fiind consecința anulării ordonanței de plată), dar pretinde - în cauza de față - plata penalităților de întârziere aferente contravalorii lucrărilor.

Așadar, a apreciat instanța de prim control judiciar, criticile apelantei-intimate referitoare la efectele pe care le produce decizia nr. 315/09.06.2020 a Tribunalului Bacău se cuvin a fi înlăturate din perspectiva efectului pozitiv al autorității de lucru judecat de care se bucură decizia nr. 93/2021 din 4.03.2021 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, decizie rămasă definitivă, întrucât această problemă a fost tranșată prin hotărârea enunțată.

Cu toate că litigiul viza doar penalitățile aferente debitului principal, Curtea de Apel Bacău a analizat și obligația de plată a debitului principal ce se confundă cu obiectul prezentului litigiu, a constatat instanța de apel.

În aceste condiții, instanța de prim control judiciar a reținut că se impune a se da eficiență autorității de lucru judecat de care se bucură această hotărâre, întrucât principiul puterii lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauză și fiind purtat între aceleași părți, ci și contrazicerea între două hotărâri judecătorești, adică infirmarea constatărilor făcute printr-o hotărâre judecătorească definitivă printr-o altă hotărâre judecătorească definitivă, dată în alt proces.

Împotriva acestei decizii, pârâta A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat în drept pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., solicitându-se admiterea acestuia, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

Într-o primă critică de nelegalitate circumscrisă art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a considerat că prin aplicarea greșită a prevederilor art. 1341, 1344 și 1635 din C. civ., instanța de apel a reținut îndeplinirea condițiilor pentru instituția plății nedatorate, respectiv: inexistența datoriei, nedatorarea sumei achitate și plata efectuată din eroare/anularea titlului cu efect retroactiv.

Astfel, referitor la modul de aplicare a art. 1341 din C. civ., recurenta a prezentat pasaje din considerentele reținute de instanța de apel și a subliniat că, în lumina acestui text de lege, în situația acțiunilor în restituire - plată nedatorată, se cer întrunite următoarele condiții: să existe o plată, adică prestația efectuată de solvens să aibă semnificația unei plăți, fiind necesar ca plata să fie efectuată cu voința fermă de a stinge o datorie; datoria în vederea căreia s-a făcut plata să nu existe din punct de vedere juridic în raporturile dintre solvens și accipiens; plata să fi fost făcută din eroare, credința existenței datoriei putând fi rezultatul erorii, de fapt sau de drept, ori a dolului.

Dreptul la acțiunea în restituire (plată nedatorată) este recunoscut doar persoanei care plătește din eroare, în lipsa oricărei înțelegeri, având credința că este debitoare și că datorează plata.

Când însă plata se face în baza unei înțelegeri prealabile intervenite între părți (în cauza de față: proceduri de achiziție publică, contracte, devize, facturi, procese-verbale de recepție, toate acceptate, necontestate, confirmate și recunoscute ca atare în ciclul procesual al ordonanței de plată), cel care plătește știind că este debitor, nu mai poate susține în apărarea sa îndeplinirea condițiilor referitoare la inexistența datoriei și a erorii/anularea ordonanței de plată, acestea nefiind îndeplinite. În acest caz, acțiunea în repetițiune nu poate fi primită.

Alin. (1) al art. 1341 din C. civ. introduce condiția "fără a datora", condiție ce a fost analizată formal sau deloc de către instanța de apel, în contextul în care: creanța are temei contractual, fiind încheiate în urma procedurilor de atribuire contractul de lucrări nr. x/03.04.2015 și contractul de lucrări nr. x/26.04.2016; în urma executării lucrărilor, în temeiul contractelor și în baza devizelor de lucrări acceptate de autoritatea contractantă U.A.T. Municipiul Bacău, au fost emise și facturile nr. x/12.09.2016 și nr. x/27.09.2017; la finalizarea contractelor au fost încheiate Procesele-verbale de recepție la terminarea lucrărilor nr. x/09.09.2016 și nr. y/27.02.2020, în cuprinsul ambelor, concluzionându-se "admiterea recepției la terminarea lucrărilor", "lucrările fiind corespunzătoare cerințelor tehnice calitativ și cantitativ"; contractele, devizele de lucrări, facturile și procesele-verbale de recepție antemenționate nu au fost contestate în niciun fel, nici sub aspectul conformității lucrărilor executate, nici sub aspectul conformității facturilor și nici sub aspectul contravalorii sumelor înscrise în cuprinsul facturilor; mai mult, prin întâmpinarea depusă la dosarul nr. x/2019, dosarul ordonanței de plată, U.A.T. Municipiul Bacău a recunoscut existența și întinderea creanțelor rezultate din facturile nr. x/12.09.2016 și nr. x/27.09.2017, invocând doar, fără a proba, existența unor constatări ale Curții de Conturi, care vizează un alt contract încheiat între părți.

Totodată, a arătat recurenta, alin. (3) al art. 1341 din C. civ., introduce condiția "se prezumă, până la proba contrară", or, în speța de față prezumția a funcționat în sens invers, instanța de apel pornind de la simpla afirmație a U.A.T. Municipiul Bacău că sumele nu sunt datorate, fără a solicita și probele care stau la baza acestei simple afirmații.

În acest context, recurenta a subliniat că U.A.T. Municipiul Bacău nu a formulat niciodată o acțiune în constatarea inexistenței drepturilor de creanță în sumă de 535.668,23 RON, aferente facturilor nr. x/12.09.2016 și nr. x/27.09.2017, și, în subsidiar, pentru anularea facturilor respective, totodată, nu s-a promovat nici cerere reconvențională; datoria în vederea căreia a fost efectuată plata exista la momentul efectuării plății, având temei contractual, nefiind astfel îndeplinite condițiile legale pentru existența plății nedatorate; la baza soluției de admitere a cererii în anulare au stat considerentele privind stingerea ulterioară a debitului principal, pe cale voluntară, și nu motive ce țin de respingerea pretențiilor referitoare la sumele în cauză; pentru a pronunța soluția arătată, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 1024 alin. (3) teza a II-a din C. proc. civ. în susținerea soluției de admitere a acțiunii în repetițiune, reclamanta nu a indicat nicio hotărâre judecătorească care să constate: fie prescris dreptul A. de a solicita plata, ori neîntemeiate pretențiile A., fie renunțarea la drept din partea A., ori constatarea inexistenței drepturilor de creanță în sumă de 535.668,23 RON; în speță, o astfel de hotărâre nu există.

Este evident, a susținut recurenta, că U.A.T. Municipiul Bacău avea obligații de plată către A., existând în mod indubitabil o înțelegere anterioară, respectiv un raport juridic obligațional din care rezultă aceste sume, astfel încât toate argumentele instanței de apel, care s-au rezumat doar la condiția erorii/anulării titlului cu efect retroactiv în stabilirea condițiilor de admisibilitate a plății nedatorate, lăsând complet neanalizată condiția datoriei, au dus la greșita interpretare a prevederilor art. 1341, 1344 și 1635 din C. civ., cele două condiții fiind cumulative și nu alternative.

Prin prisma modalității de aplicare a dispozițiilor art. 1341 din C. civ., recurenta a conchis că plata sumei solicitate prin acțiunea în repetițiune nu s-a realizat din eroare (la data plății nu fusese promovată încă cererea în anulare a ordonanței de plată pentru a se invoca anularea titlului), ci cu intenție, în temeiul contractelor încheiate cu A., în calitate de executant al lucrărilor, pentru stingerea unor obligații de plată care existau la data plății, nefiind necesar un titlu executoriu (art. 1864 C. civ.), creanța fiind asumată de U.A.T. Municipiul Bacău prin contracte, devize de lucrări, facturi și procese-verbale de recepție necontestate, și, de asemenea, fiind recunoscută expres de U.A.T. Municipiul Bacău în ciclul procesual al ordonanței de plată.

Sub acest aspect, s-a reiterat faptul că datoria în vederea căreia a fost realizată plata exista la momentul efectuării plății, creanța având temei contractual, fără ca în speță să se fi pronunțat vreo hotărâre care să rețină motive ce țin de respingerea pretențiilor referitoare la sumele achitate voluntar, nefiind astfel îndeplinite condițiile legale pentru ca plata să fie considerată efectuată din eroare/anularea titlului cu efect retroactiv.

În continuare, recurenta a susținut că instanța de apel a făcut aplicarea greșită art. 1635 din C. civ., atunci când a considerat că este legal să țină seama de desființarea actului juridic, fără însă să valorifice și efectul pozitiv al autorității de lucru judecat generat de considerentele decizorii ce au stat la baza soluției de admitere a cererii în anulare (respectiv decizia civilă nr. 315/09.06.2020), în sensul prevăzut de dispozițiile art. 430 alin. (2) din C. proc. civ.

Este evident că la baza soluției respective au stat considerente privind stingerea ulterioară a debitului principal, pe cale voluntară, și nu motive ce țin de respingerea pretențiilor referitoare la sumele în cauză, anularea intervenind în aplicarea dispozițiilor art. 1024 din C. proc. civ.

În acest context, motivarea instanței de apel care nu ține cont de considerentele ce au stat la baza soluției și de efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a acestora, generând respingerea unui motiv de apel prin simplul fapt al invocării acțiunii de anulare a actului juridic cu efect retroactiv, este una care echivalează cu lipsa întru totul a motivării.

Recurenta a mai susținut modul greșit de aplicare a art. 1635 din C. civ. și din perspectiva condiției impuse de legiuitor privind existența "efectelor retroactive", rezultate ca urmare a anulării actului juridic.

Astfel, în litigiul pendinte, recurenta a opinat că, deși a fost respins apelul, instanța s-a pronunțat, totuși, pe fond prin schimbarea considerentelor tribunalului, invocând contrariul celor reținute de acesta, și fără a pune în discuție îndeplinirea condiției "erorii", în lipsa unui apel principal sau incident al U.A.T. Municipiul Bacău.

A subliniat recurenta că tribunalul a invocat în susținerea soluției de admitere a acțiunii în repetițiune îndeplinirea condiției "erorii" și nu "desființarea actului juridic cu efect retroactiv", astfel cum încearcă instanța de apel să convingă prin considerente.

Prin respingerea apelului, fără a se pune în discuție dezlegările instanței de fond cu privire la îndeplinirea condiției "erorii", motivat de faptul că instanța de fond ar fi avut în vedere desființarea actului juridic cu efect retroactiv, iar nu eroarea, și fiind, totodată, îndepărtate superficial criticile promovate în motivarea apelului, este incidentă situația în care acele dezlegări se bucură de efectul pozitiv al autorității de lucru judecat generat de considerentele decizorii ce au stat la baza soluției, în sensul prevăzut de dispozițiile art. 430 alin. (2) din C. proc. civ.

Pe cale de consecință, recurenta a arătat că sunt incidente, deopotrivă, motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

Totodată, prin raportare la momentul efectuării plății, recurenta a arătat că desființarea sentinței civile nr. 513/25.09.2019 nu a produs niciun efect retroactiv, subliniind că ambele instanțe devolutive nu au pus în discuție efectele deciziei nr. 315/09.06.2020, respectiv ale anulării sentinței civile nr. 513/25.09.2019.

În realitate, datoria în vederea căreia a fost efectuată plata exista atât anterior momentului efectuării plății, cât și la momentul efectuării plății, și ulterior pronunțării deciziei nr. 315/09.06.2020, aceasta provenind dintr-un raport juridic obligațional, având temei contractual și îndeplinind cumulativ caracterul cert, lichid și exigibil, în sensul prevăzut de art. 663 din C. proc. civ., nefiind astfel îndeplinite condițiile legale pentru existența plății nedatorate.

În speță, a concluzionat recurenta, nu sunt incidente dispozițiile art. 1635 din C. civ., condițiile aplicabile nefiind îndeplinite, în sensul că, în ceea ce privește "înapoierea bunurilor primite fără drept sau din eroare", sumele în cauză au fost datorate și nu au fost contestate în niciun fel, iar, referitor la condiția privind "desființarea ulterioară a unui act juridic cu efect retroactiv", la baza soluției de admitere a cererii în anulare au stat considerentele privind stingerea ulterioară a debitului principal, pe cale voluntară, și nu motive ce țin de respingerea pretențiilor referitoare la sumele în cauză.

O altă critică vizează ignorarea aplicării dispozițiilor art. 1024 alin. (3) din C. proc. civ. de către instanța de apel, în condițiile în care, atât la fond, cât și în apel, recurenta a învederat că la baza soluției de admitere a cererii în anulare au stat considerente privind stingerea ulterioară a debitului principal, pe cale voluntară, și nu motive ce țin de respingerea pretențiilor referitoare la sumele în cauză, fapt cunoscut de către U.A.T. Municipiul Bacău.

Recurenta a mai invocat și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1270 alin. (1) și art. 1864 alin. (1) din C. civ., susținând referitor la creanța sa că este certă, lichidă și exigibilă.

Într-o altă critică, circumscrisă art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta a susținut că, deși instanța de apel are în vedere autoritatea de judecat a Deciziei 93/2021 din 04.03.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2020 de Curtea de Apel Bacău, nu a expus o motivare proprie a hotărârii recurate, argumentarea incidenței efectului pozitiv al autorității de lucru judecat fiind realizată fără a ține cont că obiectul dosarului menționat nu a fost constituit din pretenții cu privire la debitul principal provenit din facturile nr. x/12.09.2016 și nr. x/27.09.2017, debit ce constituie obiectul acțiunii în repetițiune, ci acesta a privit doar penalitățile datorate pentru plata cu întârziere a debitului, neexistând astfel identitate de obiect.

Instanța de apel a aplicat un raționament superficial, câta vreme nu a ținut cont de obiectul diferit al cauzelor, nerealizând, astfel, o proprie analiză a susținerilor și apărărilor părților și apreciind că este necesară și suficientă fructificarea unor dezlegări cuprinse în considerentele respectivei decizii, care, în opinia recurentei, au caracter nelegal.

Când, însă, așa cum s-a procedat prin Decizia 93/2021 din 04.03.2021 a Curții de Apel Bacău (căreia instanța de apel din prezentul proces i-a atribuit un rol fundamental), instanța nu se mărginește la a verifica fondul procesului din dosarul nr. x/2020, în care s-a pronunțat acea hotărâre, respectivele considerente trebuie apreciate ca aparținând categoriei celor indiferente/supraabundente, deci care, prin caracterul lor neavenit, nu dobândesc privilegiul autorității de lucru judecat, ele neavând vocația de a susține dispozitivul hotărârii, în sensul prevederilor art. 430 alin. (2) din C. proc. civ.

Așa fiind, rezultă că în prezentul proces instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a prevederilor art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., atunci când a recunoscut autoritatea de lucru judecat a dezlegărilor făcute prin Decizia 93/2021 din 04.03.2021 a Curții de Apel Bacău, cu privire la fondul raporturilor juridice dintre părți.

Pe cale de consecință, recurenta a arătat că sunt incidente, deopotrivă, motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

În finalul cererii de recurs, autoarea prezentei căi extraordinare de atac a solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, apreciind că sunt îndeplinite condițiile art. 519 din C. proc. civ.

Astfel, recurenta a solicitat să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarele chestiuni de drept: 1) în interpretarea dispozițiilor art. 1270 din C. civ., noțiunea de "forța obligatorie a contractului valabil încheiat" produce efecte și după admiterea cererii în anulare a ordonanței de plată, pe motiv de stingere ulterioară a debitului în considerarea prevederilor art. 1024 din C. proc. civ..? Sau este necesară obținerea unui titlu executoriu pentru a reactiva efectele contractului? 2) și, în subsidiar, în interpretarea dispozițiilor art. 1270 din C. civ. noțiunea de "forța obligatorie a contractului valabil încheiat" își pierde eficiența în aplicarea sintagmei "fără a datora" prevăzută de art. 1341 din C. civ..? 3) în interpretarea dispozițiilor art. 1864 din C. civ., noțiunea de "exigibilitate a prețului în cazul contractelor de lucrări" impune suplimentar, pentru îndeplinirea condiției de exigibilitate, obținerea unui titlu executoriu pentru a fi constatată o plată ca fiind valabilă și datorată? 4) și, în subsidiar, în interpretarea dispozițiilor art. 1864 din C. civ. noțiunea de "exigibilitate a prețului în cazul contractelor de lucrări" își pierde eficiența în aplicarea sintagmei "fără a datora" prevăzută de art. 1341 din C. civ..? Sau este necesară obținerea unui titlu executoriu pentru a constata îndeplinirea caracterului exigibil? 5) în interpretarea dispozițiilor art. 1341 din C. civ., noțiunea "fără a datora", în situația admiterii cererii în anulare a ordonanței de plată, pe motiv de stingere ulterioară a debitului în considerarea prevederilor art. 1024 din C. proc. civ., se aplică ignorând efectul pozitiv al autorității de lucru judecat generat de considerentele decizorii ce au stat la baza soluției de admitere a cererii în anulare, în sensul prevăzut de dispozițiile art. 430 alin. (2) din C. proc. civ..?

Intimatul-reclamant a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, în raport de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției nulității și a reiterat argumentele din memoriul de recurs; totodată, în temeiul dispozițiilor art. 432 din C. proc. civ., a susținut excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește aplicarea și/sau extinderea efectului retroactiv prevăzut de art. 1635 alin. (2) din C. civ., prin ignorarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat dat de singurul considerent ce a stat la baza Deciziei nr. 315/09.06.2020, a Tribunalului Bacău, respectiv "față de plata debitului principal, ulterior datei emiterii ordonanței de plată, instanța de față constată cererea inițială ca rămasă fără obiect cu privire la primele două capete ale acesteia".

Înalta Curte de Casație și Justiție, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de intimatul-reclamant, în raport de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a o respinge ca neîntemeiată, având în vedere că în cuprinsul cererii de recurs pot fi identificate critici de nelegalitate prin prisma motivelor de recurs reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, Înalta Curte constată că excepția autorității de lucru judecat, așa cum a fost argumentată de către recurenta-pârâtă prin răspunsul la întâmpinare, aduce în dezbatere chestiuni privind dezlegarea pe fondul recursului, antamate deja prin motivele de nelegalitate formulate, astfel că analiza acestora se va efectua în considerentele prezentei hotărâri.

În ceea ce privește cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, formulată de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L., instanța o va respinge având în vedere următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 519 C. proc. civ.:

"dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.

Printr-o analiză structurală a textului legal se poate observa că, pentru admisibilitatea cererii, este necesară întrunirea următoarelor patru condiții: existența unei chestiuni de drept; chestiunea de drept pusă în discuție să fie esențială, determinantă pentru soluționarea cauzei în fond; chestiunea de drept supusă soluționării să fie nouă; Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra acesteia și să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Se observă că, deși verificarea condițiilor de admisibilitate este un atribut al Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cererea de sesizare - ca act procedural - nu a fost lăsată de legiuitor la dispoziția părților, ci a fost instituită ca o facultate a completului învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, în scopul de a preîntâmpina apariția unei practici neunitare.

Obiectul hotărârii prealabile este reprezentat de o chestiune de drept, respectiv de o normă legală neclară, imprecisă, cu un potențial de dificultate și de interpretare neunitară de natură a impune activarea mecanismului de unificare reglementat de art. 519 și urm. din C. proc. civ.

Or, în speță, nu se invocă asemenea aspecte în legătură cu un text legal, iar din modul în care a fost formulată cererea de către recurentă, rezultă că aceasta nu vizează o dezlegare de principiu, ci are în vedere aplicarea legii la circumstanțele particulare ale cauzei deduse judecății.

În egală măsură, se reține că, deși art. 519 din C. proc. civ. nu definește noțiunea de "chestiune de drept", pentru a fi vorba de o problemă de drept reală, trebuie ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă, lacunară sau neclară. Chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziții legale. Finalitatea demersului constă în împiedicarea apariției unei jurisprudențe neunitare în materie, împrejurare care se analizează inclusiv prin intermediul criteriului noutății chestiunii de drept.

Prin urmare, mecanismul reglementat de art. 519 din C. proc. civ. nu se substituie atributului fundamental al instanțelor, de interpretare și aplicare a legii, ci se limitează la a-i facilita judecătorului eliminarea ambiguităților ori dificultăților de stabilire a rațiunii textelor legale a căror lămurire se solicită, ceea ce nu este cazul în speță.

Așa fiind, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 519 din C. proc. civ., motiv pentru care va respinge cererea privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, formulată de recurentă.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate și în limitele controlului de legalitate, va admite recursul pârâtei A. S.R.L., reținând următoarele considerente:

Recurenta a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cărora casarea unor hotarari se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În argumentarea recursului au fost evocate critici care vizează aplicarea greșită de către instanța de apel a dispozițiilor art. 1341 alin. (1) și (3) C. civ., art. 1635 din același cod, respectiv a dispozițiilor art. 1270 alin. (1) și art. 1864 alin. (1) din C. civ.

În ceea ce privește criticile recurentei prin care se susține că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a interveni plata nedatorată, trebuie observat că, așa cum reiese din dispozițiile art. 1341-1344 și art. 1635 C. civ., la care trimite art. 1344 din același cod, plata nedatorată apare atunci când este făcută fără a fi datorată sau atunci când este făcută în baza unui act juridic desființat cu efect retroactiv.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 1341 alin. (1) C. civ., una din condițiile esențiale pentru a reține un raport juridic în baza plății lucrului nedatorat este inexistența datoriei, din punct de vedere juridic.

De asemenea, potrivit art. 1635 alin. (1) C. civ., "restituirea prestațiilor are loc ori de câte ori cineva este ținut, în virtutea legii, să înapoieze bunurile primite fără drept ori din eroare sau în temeiul unui act juridic desființat ulterior cu efect retroactiv ori ale cărui obligații au devenit imposibil de executat din cauza unui eveniment de forță majoră, a unui caz fortuit ori a unui alt eveniment asimilat acestora".

Acest text normativ enumeră situațiile în care trebuie să aibă loc restituirea prestațiilor, cu precizarea că restituirea are loc numai dacă cineva este ținut "în virtutea legii", la aceasta.

În speță, se observă că instanța de apel nu a făcut o analiză corectă a cerințelor art. 1341 C. civ., respectiv a condiției care se referă la sintagma "plătește fără a datora" în contextul în care între părți existau contractele de lucrări nr. x/03.04.2015 (în baza căruia a fost emisă factura nr. x/12.09.2016, în valoare de 266.093,53 RON) și nr. x/26.04.2016 (în baza căruia a fost emisă factura nr. x/27.09.2017, în valoare de 269.574,70 RON), debitul acestor facturi (535.668,23 RON) făcând obiectul cererii pendinte, și având în vedere forța obligatorie a contractului, exigibilitatea prețului când obiectul contractului este o lucrare, faptul că efectul unei obligații contractuale este dreptul conferit creditorului de a obține de la debitor îndeplinirea exactă a prestației la care s-a obligat, precum și faptul că, în speță, contractele încheiate între părți nu au fost desființate.

De asemenea, instanța de apel nu a făcut o analiză corectă nici cu privire la dispozițiile art. 1635 alin. (1) C. civ.

Dintru început, se constată că instanța de apel a reținut efectuarea de către Municipiul Bacău, prin ordinele de plată nr. x, 141, 142 din 31.01.2020, a unor plăți în cuantum total de 535.668,23 RON, în favoarea apelantei beneficiare.

Totodată, a reținut că, prin sentința civilă nr. 513 din 25.09.2019 a Tribunalului Bacău, pronunțată în dosarul nr. x/2019, s-a admis cererea având ca obiect "ordonanță de plată", formulată de S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu Municipiul Bacău, și s-a dispus obligarea acestuia din urmă la plata către apelantă a sumei de 960.433,74 RON, însă prin decizia civilă nr. 315/09.06.2020 a Tribunalului Bacău, pronunțată în Dosarul nr. x/2020, s-a admis cererea în anulare, formulată de reclamantul Municipiul Bacău - prin Primar, și s-a dispus anularea sentinței civile nr. 513 din 25.09.2019.

În referire la aceste aspecte, Înalta Curte observă că S.C. A. S.R.L. a urmărit acoperirea creanței sale pe calea specială a ordonanței de plată, precum și că, prin sentința civilă nr. 513 din 25.09.2019 a Tribunalului Bacău, pronunțată în dosarul nr. x/2019, cererea precizată a fost admisă, ordonându-se, printre altele, debitoarei să plătească suma de 960.433,74 RON, compusă din: 266.093,53 RON, debit aferent facturii nr. x/12.09.2016, emisă în baza contractului de lucrări nr. x/03.04.2015; 269.574,70 RON, debit aferent facturii nr. x/27.09.2017, emisă în baza contractului de lucrări nr. x/26.04.2016 și suma de 433.765,51 RON, reprezentând penalități contractuale.

Ulterior, prin decizia nr. 315/09.06.2020, a fost admisă cererea în anulare formulată de debitoare, reținându-se în considerentele hotărârii dispozițiile art. 1021 alin. (1)-(3) C. proc. civ. și art. 1024 alin. (6) din același cod și faptul că, în speță, față de plata debitului principal, ulterior datei emiterii ordonanței de plată, cererea inițială a rămas fără obiect cu privire la primele două capete ale acesteia, iar, referitor la capătul de cerere având ca obiect penalități de întârziere, instanța a apreciat că este utilă soluționării cauzei administrarea probei cu expertiza contabilă.

Așadar, soluția de anulare a avut la bază incidența excepției rămânerii fără obiect a cererii de obligare a debitoarei la plata contravalorii facturilor, ca urmare a plății voluntare, benevole, din considerentele deciziei nr. 315/09.06.2020 nereieșind că ar fi fost înlăturată obligația de plată a debitului, pentru a se avea în vedere incidența unor efecte retroactive, așa cum impun dispozițiile art. 1635 alin. (1) C. civ.

Se constată că Primăria a procedat la executarea obligației de plată a prețului individualizat în cele două facturi fiscale la data de 31.01.2020, este adevărat, ulterior pronunțării ordonanței de plată și introducerii cererii în anulare, instanța de apel reținând că plata s-a făcut în temeiul ordonanței de plată, ulterior anulată.

În acest context, trebuie avut în vedere că pe ordinele de plată nr. x, 141, 142 din 31.01.2020, Primăria a indicat, în mod expres, ca detalii ale plății, factura nr. x/12.09.2016/O.G. nr 22/2002 art. 1 alin. (2); respectiv nr. x/27.09.2017/O.G. nr. 22/2002 art. 1 alin. (2), fără a se face mențiune de sentința civilă nr. 513 din 25.09.2019 a Tribunalului Bacău, pronunțată în dosarul nr. x/2019 având ca obiect ordonanța de plată.

Prin urmare, în raport de faptul că între părți existau încheiate contracte și văzând că Primăria a indicat în mod expres facturile în considerarea cărora înțelege să plătească, executarea fiind benevolă, se constată că instanța de apel nu a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor privind plata nedatorată, în condițiile în care verificarea datoriei trebuia corelată cu modul în care s-a făcut plata și cu faptul că între părți existau convenții de lucrări.

Cât privește critica recurentei în sensul că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a prevederilor art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., atunci când a recunoscut autoritatea de lucru judecat a dezlegărilor făcute prin decizia nr. 93/2021 din 04.03.2021 a Curții de Apel Bacău, cu privire la fondul raporturilor juridice dintre părți, se rețin următoarele:

Potrivit art. 430 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată; autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

Conform art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., "oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă."

În speță, se constată că la originea litigiului finalizat prin pronunțarea deciziei nr. 93/04.03.2021 a Curții de Apel Bacău, în dosarul nr. x/2020, se află cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bacău, prin care s-a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 519.918,5 RON, reprezentând penalități rezultate din contractele nr. x/03.04.2015 și nr. y/26.04.2016 și dobânzi până la 30.01.2020, pentru achitarea cu întârziere a facturilor nr. x/12.09.2016 și nr. x/27.09.2017.

Prin cererea ce formează obiectul litigiului pendinte, reclamantul Municipiul Bacău a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.R.L., solicitând obligarea acesteia la restituirea sumei de 535.668,23 RON reprezentând plată nedatorată efectuată de către reclamant, precum și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumei de 535.668,23 RON de la data efectuării plății nedatorate - 31.01.2020 și până la data restituirii efective a sumei.

Înalta Curte constată că obiectul judecății în dosarul nr. x/2020 nu viza existența datoriei (a debitului principal), nefiind un punct litigios al procesului, astfel încât, aspectele reținute de Curtea de Apel Bacău în cuprinsul deciziei nr. 93/04.03.2021, în privința debitului principal, nu fac parte din considerentele decizorii, acestea având valența unor considerente indiferente sau supraabundente.

În acest context, trebuie menționat că efectul pozitiv al autorității de lucru judecat este identificat la nivelul considerentelor și presupune distincția între considerentele pe care se sprijină dispozitivul și cele supraabundente sau indiferente, autoritatea de lucru judecat fiind recunoscută motivelor cu valoare decizională.

Așadar, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat (puterea de lucru judecat) menționat de instanța de prim control judiciar în decizia recurată nu își găsește incidența în raport cu litigiul pendinte, în condițiile în care obiectul judecății în dosarul nr. x/2020 nu viza existența datoriei și, astfel, aspectele reținute de Curtea de Apel Bacău în cuprinsul deciziei nr. 93/04.03.2021, în privința debitului principal, nu fac parte din considerentele decizorii.

Cât privește susținerile din cererea de recurs prin care se critică, în esență, aspecte legate de schimbarea considerentelor hotărârii tribunalului de către instanța de apel, de împrejurarea că nu s-au pus în discuție dezlegările instanței de fond cu privire la îndeplinirea condiției "erorii", precum și cele legate de o îndepărtare superficială a criticilor sale, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 480 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel poate păstra hotărârea atacată, situație în care, după caz, va respinge, va anula apelul ori va constata perimarea acestuia; astfel, după rejudecarea fondului, instanța de apel poate respinge apelul și menține hotărârea atacată, în motivare, instanța de apel putând să se refere la motivele hotărârii primei instanțe și să le adopte sau să le înlocuiască cu propriile considerente.

Examinând modul în care prima instanță a dat eficiență susținerilor reclamantei, cât și apărărilor opuse de pârâtă, instanța de apel nu a făcut altceva decât să verifice felul în care a fost stabilită situația de fapt și în care a fost aplicată legea de către prima instanță, iar împrejurarea că instanța nu își însușește punctul de vedere al părții cu privire la anumite aspecte ale judecății și raportările pe care instanța le-a făcut în calea de atac a apelului cu privire la hotărârea tribunalului atunci când a cenzurat dezlegările în raport de motivele de apel formulate, nu echivalează cu nemotivarea.

Astfel, criticile recurentei din cuprinsul memoriului de recurs referitoare la incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu sunt fondate, în condițiile în care instanța de apel a răspuns, printr-o abordare implicită, motivelor de apel care au fost formulate de apelantă și chestiunilor de fond supuse judecății, iar neînsușirea argumentelor părții de către instanță nu poate constitui fundament pentru invocarea nemotivării, a existenței unor contradicții sau a unor motive străine de natura pricinii, cum impun dispozițiile invocate, motiv pentru care vor fi respinse ca nefondate.

În considerarea celor ce preced, se va respinge excepția nulității recursului, invocată de intimat, precum și cererea privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

De asemenea, având în vedere rațiunile înfățișate și soluțiile pe care le poate pronunța Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 44 din 9 februarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel.

În raport cu considerentele anterior expuse, instanța de apel urmează a verifica condițiile plății nedatorate, inclusiv cerința privind existența datoriei, corelat cu modul în care s-a făcut plata, va stabili, potrivit înscrisurilor dosarului (inclusiv ordinele de plată nr. x, 141, 142 din 31.01.2020), dacă plata s-a efectuat în executarea contractului sau în executarea ordonanței de plată, va avea în vedere faptul că din considerentele deciziei nr. 315/09.06.2020 nu rezultă că ar fi fost înlăturată obligația de plată a debitului, și, în raport cu acestea, va aprecia în ce măsură își găsesc incidența dispozițiile art. 1341 alin. (1) C. civ. și art. 1635 alin. (1) din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului, invocată de intimat.

Respinge cererea privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 44 din 9 februarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2024.