ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2067/2024

Analizând actele de la dosar și decizia atacată, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău – secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal la 05.04.2021 sub nr. x/2021, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta S.C. B. S.R.L. solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună:

În drept, a invocat art. 1.531, art. 1.549-1.554 C. civ.

În probațiune, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, expertiză specialitatea construcții, expertiză contabilă.

Pe calea întâmpinării, pârâta a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.

Prin sentința civilă nr. 366/28.10.2021, Tribunalul Bacău – secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bacău.

Prin sentința civilă nr. 2584/13.05.2022, Judecătoria Bacău – secția Civilă a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu și a declinat judecarea cererii Tribunalului Bacău – secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal.

Conflictul negativ de competență dintre cele două instanțe a fost soluționat de Curtea de Apel Bacău – secția I Civilă prin sentința nr. 40/30.09.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, prin care s-a stabilit competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Bacău.

Prin sentința civilă nr. 161/13.06.2023, Tribunalul Bacău – secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Ulterior, prin sentința civilă nr. 28/07.03.2024, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Bacău – secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal a admis cererea de completare a sentinței civile nr. 161/13.06.2023 formulată de pârâta S.C. B. S.R.L. și a dispus completarea acesteia în sensul respingerii cererii pârâtei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 161/13.06.2023 a declarat apel S.C. A. S.R.L., prin care a solicitat, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea administrării probatoriului solicitat și pentru ca instanța de fond, în situația admiterii petitului nr. 1, să se pronunțe și pe capetele accesorii, iar în subsidiar, în rejudecare, admiterea apelului, modificarea sentinței apelate, cu consecința admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată.

Prin întâmpinarea formulată la cererea de apel, intimata-pârâtă a invocat excepția necompetenței funcționale a secției I Civilă a Curții de Apel Bacău, în raport de decizia pronunțată în interesul legii nr. 4/2023, iar pe fond a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat.

Prin răspunsul la întâmpinare, apelanta-reclamanta a apreciat că revine secției a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal competența de soluționare a cererii de apel și a solicitat respingerea apărărilor intimatei ca vădit nefondate.

Prin încheierea din 02.10.2023, Curtea de Apel Bacău – secția I Civilă, în raport de obiectul dosarului, de calitatea părților de profesioniști, respectiv de decizia nr. 29/31.01.2023 a Președintelui instanței, a respins ca nefondată excepția necompetenței materiale funcționale a secției I Civilă.

Prin decizia nr. 143/18.03.2024, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Bacău – secția I Civilă a respins ca nefondat apelul și a obligat apelanta-reclamantă să plătească intimatei-pârâte suma de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată reduse.

Împotriva acestei decizii, a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 1, 3, 6 și 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea administrării corespunzătoare a probatoriului, în special expertiza construcții.

În considerarea motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 și 3 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de apel nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale, iar decizia recurată, pronunțată de secția I Civilă a Curții de Apel Bacău, a fost pronunțată cu încălcarea competenței materiale funcționale, întrucât litigiul dintre părți ar fi trebuit să fie soluționat de secția a II-a Civilă, specializată în materia cu profesioniști; în susținerea argumentelor a invocat decizia pronunțată în interesul legii nr. 4/2023.

Subsumat motivelor de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. a precizat că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde elemente contradictorii și străine de natura cauzei, respectiv că a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material și a contractului de execuție lucrări nr. x/10.04.2019, încheiat între părți.

Criticând raționamentul instanței de apel, autoarea recursului a apreciat că în mod greșit s-a reținut că au fost încheiate procesul-verbal de recepție calitativă și cel de execuție a lucrărilor de construcții nr. x/2020 de I.S.C. și care ar justifica executarea de către intimată a lucrărilor de montare structură metalică pe o fundație neconformă, respectiv adresa nr. x/2021 emisă de S.C. C. S.R.L., care ar certifica realizarea conformă a structurii metalice, precum și concluziile raportului de expertiză, în condițiile în care acesta nu a avut ca obiectiv verificarea deficiențelor, iar expertul nu a verificat și nu s-a pronunțat cu privire la toate obiecțiunile aduse de aceasta obiectivului încuviințat.

Potrivit recurentei, instanța de apel a încălcat normele de drept material aplicabile în cauză, ignorând prevederile contractului încheiat între părți, de vreme ce a validat încălcarea de către intimată a obligațiilor contractuale asumate prin art. 5, pct. 1, 2, 7, 9 și art. 8 din contract, aceste clauze punând în evidență prevederile Legii nr. 10/1995 (art. 7 și art. 11), ale STAS-ului nr. 767/0-88 (art. 4.8 și art. 4.10.4), precum și conținutul Normativului C65/85 (art. 3.1 din cap. XIX).

În ipoteza în care ar fi existat neconformitățile reținute de instanța de apel, a susținut că intimata ar fi trebuit să sisteze lucrările și să o informeze, aceasta având obligația de a verifica realizarea conformă a fundației, inclusiv prin verificarea montării propriilor cuzineți, înainte de fiecare turnare a betonului.

A arătat că, deși a propus în fața ambelor instanțe devolutive, obiective ample și pertinente pentru raportul de expertiză construcții, instanța de apel a stabilit un singur obiectiv, care nu putea aduce lămuriri pertinente situației de fapt reale și care privește respectarea de către intimată a dispozițiilor legale incidente și a celor contractuale pe care și le-a asumat în legătură cu realizarea structurii metalice.

Totodată, a apreciat că decizia este nemotivată, în condițiile în care instanța s-a limitat la a analiza doar înscrisurile precizate și hotărârea pronunțată în dosarul Judecătoriei Moinești având ca obiect ordonanță de plată, nr. 923/09.10.2020 și care nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului chestiunii litigioase, astfel încât concluziile acesteia nu puteau fi primite ca argumente în susținerea legalității și temeiniciei deciziei pronunțate.

Prin întâmpinarea formulată în termenul legal, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată. În ceea ce privește instanța competentă material a arătat că aceasta este Curtea de Apel Bacău, iar secția I Civilă este competentă din punct de vedere funcțional să soluționeze apelul declarat de reclamantă, precum și că excepția necompetenței funcționale a fost invocată de aceasta și nu de reclamantă, care a lăsat la aprecierea instanței modul de soluționare a excepției. De asemenea, a învederat că recurenta invocă excepția necompetenței direct în calea extraordinară de atac a recursului, cu încălcarea art. 130 C. proc. civ., iar încheierea din 02.10.2023 are caracter interlocutoriu. Referitor la susținerile prin care se afirmă că hotărârea cuprinde considerente contradictorii și străine de natura cauzei, a precizat că a fost invocat formal motivul de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., întrucât dezvoltarea acestuia privește motive de netemeinicie, iar în privința cazului de casare prevăzut la pct. 8 al aceluiași articol, a învederat că recurenta a omis să arate în concret care au fost normele de drept material aplicate greșit sau încălcate și care ar fi, în opinia acesteia, sediul corect al materiei pentru dezlegarea pricinii, cazul fiind, așadar, invocat formal, fără a fi efectiv motivat.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare, în termenul legal, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor intimatei și a precizat că, prin răspunsul la întâmpinare depus în fața instanței de apel, a apreciat că este competentă să soluționeze cererea de apel secția a II-a Civilă a Curții de Apel Bacău, reiterând, totodată, argumentele expuse prin memoriul de recurs.

Prin completarea la răspunsul la întâmpinare, recurenta-reclamantă a precizat normele de drept material pretins încălcate de intimată în executarea contractului nr. x/2019, anume: art. 2, art. 5 pct. 7, 9 din contract, art. 7 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, art. 1864 și art. 1876 C. civ., STAS 767/0-88; totodată, a expus elemente factuale în susținerea demersului său procesual și a susținut că instanța, fără a se referi la probele care certificau faptul că intimata i-ar fi adus la cunoștință neconformitățile constatate la fundațiile betonate și că ar fi obținut acordul scris în vederea continuării lucrărilor, a încălcat art. 22 alin. (2) C. proc. civ., cu privire la rolul judecătorului în aflarea adevărului, respectiv că în mod greșit nu a reținut concluzia expertului, potrivit căreia intimata nu ar fi trebuit să înceapă executarea lucrărilor de montaj a structurii metalice întrucât neconformitatea era una structurală.

Prin rezoluția din 18.07.2024, s-a fixat termen la 06.11.2024, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând recursul formulat de recurenta-reclamantă, în baza motivelor de recurs și a temeiurilor de drept aplicabile, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Prioritar, Înalta Curte constată că autoarea căii de atac a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 și pct. 3 C. proc. civ. - "când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale", respectiv "când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii". Cu toate acestea, se constată că, în concret, recurenta a criticat hotărârea atacată în sensul că ar fi fost pronunțată de o instanță necompetentă, în speță de către secția I Civilă a Curții de Apel Bacău, în condițiile în care competența ar fi aparținut, potrivit susținerilor recurentei, secției a II-a Civile din cadrul aceleiași instanțe, specializată în materia cu profesioniști. În acest context, Înalta Curte observă că aceste critici se subsumează exclusiv motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. astfel că va examina criticile recurentei doar din perspectiva acestui motiv.

Aceasta, deoarece cazul de casare prevăzut la pct. 1 al articolului menționat are în vedere situațiile în care instanța a fost alcătuită cu încălcarea dispozițiilor legale privind compunerea și constituirea instanței. Or, prin "compunerea instanței" se înțelege alcătuirea completului de judecată și vizează numărul de judecători și, după caz, asistenți judiciari, cerut de lege pentru stadiul procesual în care se găsește pricina precum și cerința ca judecătorii/asistenții judiciari care compun astfel completul să fie compatibili a judeca pricina, prin raportare la exigențele procedurale ce reglementează cazurile de incompatibilitate. Pe de altă parte, prin "constituirea instanței" se înțelege modul de alcătuire a instanței în sensul asigurării participării la ședința de judecată a tuturor persoanelor a căror participare este obligatorie potrivit legii, intrând în această categorie, alături de completul de judecată legal compus, grefierul și, după caz, magistratul-asistent sau procurorul, atunci când participarea acestora este obligatorie, potrivit legii.

Or, din actele dosarului rezultă cu evidență că nu ne regăsim într-o astfel de situație iar criticile concrete ale recurentei nu vizează aceste aspecte pentru a putea fi subsumate motivului de recurs prev. de art. 488 pct. 1 C. proc. civ. civ.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a pretins, în esență, încălcarea normelor de competență materială funcțională a instanței de apel, apreciind că instanța competentă să soluționeze cererea sa de apel era secția a II-a Civilă a Curții de Apel Bacău și nu secția I Civilă, deoarece părțile litigante sunt profesioniști, iar secția a II-a Civilă este instanța specializată în această materie. Recurenta a mai arătat că motivul de recurs este susținut și de incidența în cauză a deciziei nr. 4/2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii prin care s-a stabilit că, "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 129, art. 130, art. 131, art. 133 și art. 136 C. proc. civ., competența materială procesuală a instanței de control judiciar se va determina: a) cu respectarea specializării primei instanțe (complet-secție), care se va aplica în mod corespunzător și în calea de atac".

Înalta Curte notează că dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. îngăduie invocarea prin cererea de recurs a încălcării normelor de ordine publică privitoare la competența instanțelor judecătorești, sub condiția ca excepția de necompetență să fi fost invocată "în condițiile legii", deci cu respectarea riguroasă a cerințelor legale privitoare la regimul juridic de invocare a respectivei excepții.

Astfel fiind, este de avut în vedere, sub aspectul regimului de invocare a excepției de necompetență materială a unei instanțe judecătorești, că potrivit dispozițiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., "necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe".

Rezultă, așadar, că excepția necompetenței materiale trebuie invocată cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, legea neîngăduind invocarea excepției ulterior acestui moment procesual, sub sancțiunea decăderii părților din dreptul de a invoca necompetența.

Față de această exigență procedurală rezultă, de asemenea, și că sintagma "invocată în condițiile legii" conținută în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. vizează tocmai acest regim de invocare a excepției de necompetență materială, în sensul art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

În egală măsură și în mod similar, toate cele de mai sus sunt în totul aplicabile și în situația în care se invocă excepția de necompetență a unei secții specializate a unei instanțe judecătorești, pretinzându-se că ar fi competentă să soluționeze cauza o altă secție a respectivei instanțe; în acest sens sunt, fără echivoc, prevederile art. 136 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "Dispozițiile prezentei secțiuni privitoare la excepția de necompetență și la conflictul de competență se aplică prin asemănare și în cazul secțiilor specializate ale aceleiași instanțe judecătorești, care se pronunță prin încheiere".

Față de toate cele de mai sus, Înalta Curte arată că, prin raportare la regimul legal de invocare a excepției de necompetență materială a unei secții din cadrul unei instanțe judecătorești, invocarea în recurs de către reclamantă a necompetenței funcționale a secției I Civile a Curții de Apel Bacău de a soluționa cererea sa de apel, considerând că ar fi fost competentă material secția specializată în litigii cu profesioniști a aceleiași instanțe, apărea ca posibilă numai sub condiția ca, mai întâi, această excepție procesuală să fi fost invocată de această parte în fața instanței de apel, la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate.

Or, analiza actelor dosarului relevă că, înaintea instanței de apel excepția în discuție nu a fost invocată de apelanta-reclamantă, ci de către intimata-pârâtă, reclamanta lăsând la aprecierea instanței modul de soluționare a excepției, astfel că, în aceste circumstanțe, invocarea de către recurenta-reclamantă a necompetenței materiale a secției I Civilă a Curții de Apel Bacău abia prin cererea de recurs trimite la concluzia că acest motiv de recurs este inadmisibil, câtă vreme exigența impusă prin prevederile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., anume aceea ca excepția să fi fost, în prealabil, "invocată în condițiile legii", nu este îndeplinită.

Așadar, față de circumstanțele expuse, cum recurenta-reclamantă nu a invocat excepția de necompetență funcțională a secției I Civile a Curții de Apel Bacău, Înalta Curte va reține, având în vedere regimul juridic care guvernează excepțiile de necompetență, reglementat de normele imperative enunțate în precedent, că susținerile acestei părți, referitoare la necompetența funcțională, nu mai pot fi examinate tocmai ca efect al dispozițiilor care limitează în timp posibilitatea de a invoca excepția de necompetență. De asemenea, reține că încheierea de ședință din 02.10.2023, prin care Curtea de Apel a respins excepția invocată de intimata-pârâtă și s-a declarat competentă a soluționa cererea de apel cu care a fost sesizată, nu face obiectul prezentului demers procesual, recurenta înțelegând să formuleze recurs doar împotriva deciziei pronunțate de instanța devolutivă de control judiciar, or, potrivit art. 132 alin. (2) C. proc. civ., "Dacă instanța se declară competentă, va trece la judecarea pricinii. Încheierea poate fi atacată numai odată cu hotărârea pronunțată în cauză".

În consecință, motivul de recurs înscris în art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., ca urmare a incidenței, în cauză, a statuărilor obligatorii din cuprinsul deciziei nr. 4/2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în cadrul mecanismului de unificare jurisprudențială, putea fi reținut doar dacă excepția de ordine publică privind necompetența materială funcțională a secției I a Curții de Apel Bacău era invocată de reclamantă "în condițiile legii", astfel cum s-a demonstrat în precedent. Or, invocarea, ca motiv de recurs, a excepției privind necompetența materială, cu încălcarea art. 130 alin. (2) C. proc. civ., va avea drept consecință inaplicabilitatea deciziei nr. 4/2023 pronunțate în soluționarea recursului în interesul legii.

Procedând, în continuare, la analiza memoriului de recurs din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceste cazuri de casare sunt invocate formal, de vreme ce recurenta nu prezintă critici concrete care să poată fi subsumate textelor legale menționate, susținerile având au caracter general, fără a se arăta explicit modalitatea în care au fost încălcate norme de drept material sau prevederile contractului încheiat între părți de către instanța de apel.

Totodată, subliniază că nu vor fi avute în vedere criticile invocate suplimentar de recurentă prin răspunsul la întâmpinare, înregistrat la dosar la 15.07.2024, care sunt formulate cu depășirea termenului de motivare a recursului.

În cuprinsul memoriului de recurs, reclamanta începe argumentația juridică prin a preciza faptul că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, susținând existența unor elemente argumentative contradictorii și străine de natura cauzei, respectiv că ar fi fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material incidente și a contractului.

În continuare, cu referire la raționamentul instanței expus la filele x din decizie, precizeză că motivele pe care soluția a fost întemeiată sunt contradictorii și străine de natura cauzei, fiind greșit reținut faptul că au fost încheiate procesele-verbale de recepție calitativă și de execuție a lucrărilor de construcții nr. x/2020 de către I.S.C., și care ar justifica executarea de către intimată a lucrărilor de montare pe structura metalică pe o fundație neconformă, precum și că adresa nr. x/2021, emisă de S.C. C. S.R.L., ar certifica realizarea conformă a structurii metalice.

A mai menționat și că, în condițiile în care raportul de expertiză nu a avut ca obiectiv verificarea deficiențelor, iar expertul nu a verificat și nu s-a pronunțat asupra tuturor obiecțiunilor formulate de aceasta la obiectivul încuviințat, instanța de apel greșit a reținut concluziile raportului de expertiză, în sensul că deficiențele constatate nu ar fi imputabile intimatei.

Mai susține recurenta și că instanța de apel a încălcat normele de drept material aplicabile în cauză, ignorând prevederile contractului încheiat între părți, întrucât prin decizia recurată a validat încălcarea de către intimată a obligațiilor contractuale asumate prin art. 5, pct. 1, 2, 7, 9 și art. 8 din contract, în contextul în care aceste clauze evidențiau prevederile Legii nr. 10/1995 (art. 7 și art. 11), ale STAS-ului nr. 767/0-88 (art. 4.8 și art. 4.10.4), precum și conținutul Normativului C65/85 (art. 3.1 din cap. XIX).

Afirmă că, la dosarul cauzei, nu există niciun document emis de intimată care să reclame aspectul că, la data începerii execuției lucrărilor, frontul de lucru era neconform și că ar fi existat abateri peste limitele admisibile, care ar fi presupus remedieri la platforma betonată.

Subliniază că la momentul întocmirii procesului-verbal de recepție parțială exista doar infrastructura de betoane pentru perimetrul terenului de tenis, nefiind finalizată infrastructura aferentă piscinei și nici cea pentru sala de fitness, iar structura metalică nici măcar nu era adusă în șantier de către intimată, după cum reiese din cuprinsul CF nr. x-C1 și adresa nr. x/22.01.2020, emisă de intimată și prin care recunoștea, practic, că nu începuse lucrările nici la 3 luni de la data emiterii certificatului de atestare a edificării construcției.

Susține că cele două motive de casare sunt incidente, deoarece instanța a admis administrarea probei cu expertiză judiciară construcții, stabilind în mod greșit un singur obiectiv care nu putea lămuri situația litigioasă, respectiv că s-a limitat la a analiza doar înscrisuri și hotărârea judecătorească pronunțată în dosarul Judecătoriei Moinești având ca obiect ordonanță de plată, nr. 923/22020, care nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului chestiunii litigioase.

În fine, afirmă că decizia recurată cuprinde motive contradictorii și străine de natura cauzei, astfel că în mod nelegal instanța a motivat respingerea apelului, reținând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru rezoluțiunea contractului, neputând fi reținută neîndeplinirea obligațiilor de către intimată.

Cu privire la aceste critici ale recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că acestea nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, conform exigențelor prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) C. proc. civ., care trebuie interpretate în sensul formulării, în cuprinsul motivelor de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalității hotărârii atacate.

Aspectele legate de interpretarea prevederilor contractului nr. x/2019, a proceselor-verbale anterior arătate, respectiv a modalității de administrare și apreciere a probatoriului, nu se pot constitui în critici de nelegalitate, care să poată fi deduse judecății în calea extraordinară de atac a recursului, fiind critici de netemeinicie, ce nu pot fi cenzurate de către instanța de control judiciar, fiind supuse analizei în cadrul cercetării aspectelor legate de fondul cauzei.

Nici trimiterile la prevederile art. 7 și art. 11 din Legea nr. 10/1995, la art. 4.8 și art. 4.10.4 din STAS-ul nr. 767/0-88, respectiv la art. 3.1 din cap. XIX din Normativul C65/85 nu sunt în măsură să constituie o respectare a exigentelor stabilite de prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) raportat la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., din moment ce simpla referire la aceste norme juridice, neînsoțită de critici concrete cu privire la modalitatea efectivă în care instanța de apel a interpretat și, eventual, a aplicat greșit/a încălcat, după caz, aceste norme juridice, nu este suficientă pentru a putea constitui un motiv de nelegalitate, în sensul legii.

Cum în recurs nu se pot reevalua probele administrate, motivele de recurs ce tind la modificarea deciziei urmare a unei reaprecieri a probelor și o restabilire a stării de fapt, sunt inadmisibile. În acest sens, Înalta Curte reamintește că instanța de recurs nu examinează faptele cauzei, existența și aprecierea lor aparținând puterii suverane a instanțelor devolutive.

Înalta Curte observă că, deși invocă o pretinsă motivare contradictorie a instanței de apel, recurenta nu dezvoltă argumente din care să rezulte acest aspect, ci învederează chestiuni privind o greșită apreciere, de către instanța de apel, a probelor administrate în temeiul cărora a fost stabilită baza factuală.

Constatând că, în realitate, recurenta nu a realizat o argumentare juridică susceptibilă de încadrare în drept și aptă de cenzură de legalitate, ci s-a limitat la a reproșa modalitatea în care instanța devolutivă de control judiciar a administrat și interpretat probele și la a reitera contextul factual al cauzei, asupra căruia solicită o altă dezlegare, Înalta Curte reține că, în cauză, nu sunt susținute critici de nelegalitate, în sensul real al acestei noțiuni, astfel că nu se poate realiza controlul de legalitate specific instanței de recurs.

Înalta Curte amintește că formularea unor motive de nelegalitate precum cele în discuție nu presupun, în mod suficient, referiri cu caracter general sau doar trimiteri la norme de drept material, dacă partea nu poate dezvolta un raționament care să justifice în ce modalitate raționamentul expus de instanță este contradictoriu sau din ce motive instanța devolutivă a dat legii o interpretare greșită, a făcut o aplicare greșită a acesteia la starea de fapt lămurită, ori a ignorat regulile de drept aplicabile. Astfel, în recurs pot fi examinate doar criticile care pun în dezbatere nelegalitatea deciziei, nu și cele care vizează materialul probator sau modul de stabilire a situației de fapt, întrucât analiza în calea extraordinară de atac nu poate fi extinsă, după cum rezultă din conținutul prevederilor art. 483 alin. (3) și ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., dincolo de criticile de nelegalitate, spre cele de o eventuală netemeinicie.

De aceea, întrucât prin aspectele învederate, recurenta vizează interpretarea materialului probator, contestă concluziile instanței de apel cu privire la aspectele reținute, tinzând să repună în dezbateri aprecierea temeiniciei judecății și solicită instanței de recurs exclusiv realizarea unui control de fond al hotărârii, incompatibil cu natura căii de atac analizate, motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. vor fi, de asemenea, înlăturate.

Prin urmare, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3, 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din același cod, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 143/18.03.2024, pronunțată de Curtea de Apel Bacău – secția I Civilă.

Referitor la cererea intimatei-pârâte privind obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține că, potrivit art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Prin raportare la această dispoziție legală, aplicabilă și în recurs potrivit art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimata-pârâtă nu a depus la dosarul cauzei dovezi privind efectuarea cheltuielilor de judecată, motiv pentru care va fi respinsă ca nefondată cererea privind obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 143/18.03.2024, pronunțată de Curtea de Apel Bacău – secția I Civilă.

Respinge ca nefondată cererea intimatei-pârâte S.C. B. S.R.L. de acordare a cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 noiembrie 2024.