ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1360/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2018, la 6 decembrie 2018, reclamanta Agenția Județeană a Finanțelor Publice Bacău, a solicitat obligarea pârâtului A. la plata sumei de 2.329.956 RON reprezentând prejudiciu adus bugetului de stat. Temeiul juridic al cererii a fost reprezentat de dispozițiile art. 1357-1359 C. civ. coroborate cu art. 192 C. proc. civ. și cu cele ale art. 27 alin. (2) C. proc. pen.

Hotărârea pronunțată în declinarea de competență Pronunțând încheierea nr. 136/13.12.2018, Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale procesuale și a declinat pricina în favoarea secției I civile. Pricina a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secția I civilă sub nr. x/2018*.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Tribunalul Bacău, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 409 din 30 septembrie 2020 a respins acțiunea, ca nefondată. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău.

Hotărârea pronunțată în apel Prin decizia civilă nr. 432/A din 16 iunie 2021, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a admis apelul, a schimbat în tot sentința civilă apelată, în sensul admiterii în parte a acțiunii și obligării pârâtului să plătească reclamantei suma de 29.835 RON cu titlu de prejudiciu adus bugetului de stat.

Recursul exercitat în cauză Hotărârea din apel a făcut obiect al recursului exercitat de reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău. Recurenta a susținut nelegalitatea deciziei din perspectiva motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în contextul admiterii doar în parte a acțiunii. Critica adusă hotărârii atacate vizează stabilirea întinderii prejudiciului de către Curtea de Apel, prejudiciu care nu corespunde sumei de 29.835 RON, reținută în sarcina pârâtului. Prin acordul de recunoaștere a vinovăției, pârâtul a recunoscut fapta comisă, deci, și prejudiciul produs de aceasta, astfel că operează răspunderea civilă delictuală, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1357-1359 C. civ. pentru întreg prejudiciul în sumă de 2.329.956 RON, pentru care a fost și formulată plângerea penală. Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate cu consecința admiterii în integralitate a acțiunii.

Procedura de filtru Raportul întocmit în speță, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru și a fost comunicat părților, iar prin încheierea din 14 aprilie 2022, recursul a fost admis în principiu și s-a fixat termen de judecată la 16 iunie 2022, în ședință publică, cu citarea părților. Nu au fost depuse puncte de vedere la raport.

Apărările formulate în recurs Intimatul A., deși a primit cererea de recurs, nu și-a exprimat poziția procesuală prin formularea unei întâmpinări. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând hotărârea atacată, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse în continuare. Înalta Curte observă, din cuprinsul cererii de chemare în judecată, că reclamanta a înțeles să învestească instanța cu o acțiune în răspundere civilă delictuală pentru fapta proprie, solicitând obligarea pârâtului A. la plata sumei de 2.329.956 RON, reprezentând prejudiciu adus statului prin săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. Este necontestat în cauză că prin sentința penală nr. 356/D/30.10.2018 pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Bacău, secția penală a admis, în baza art. 485 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău cu inculpatul A., pe care l-a condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) din C. pen., cu interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) din C. pen. în condițiile și pe durata prevăzută de art. 65 alin. (3) din C. pen., dispunând în baza art. 91 din C. pen. suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru un termen de 2 ani începând cu data rămânerii definitive a hotărârii. În baza art. 486 alin. (2) C. proc. pen., instanța a lăsat nesoluționată latura civilă, ceea ce a determinat declanșarea litigiului de față. Dispozițiile art. 27 alin. (2) din C. proc. pen. pe care s-a fundamentat reclamanta în formularea acțiunii, stipulează că persoana vătămată sau succesorii acesteia, care s-au constituit parte civilă în procesul penal, pot introduce acțiune la instanța civilă dacă, prin hotărâre definitivă, instanța penală a lăsat nesoluționată acțiunea civilă. Potrivit art. 28 alin. (1) din același act normativ, hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o. Instanța civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite. Conform art. 486 alin. (2) C. proc. pen., în cazul în care instanța admite acordul de recunoaștere a vinovăției și între părți nu s-a încheiat tranzacție sau acord de mediere cu privire la acțiunea civilă, instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă. În această situație, hotărârea prin care s-a admis acordul de recunoaștere a vinovăției nu are autoritate de lucru judecat asupra întinderii prejudiciului în fața instanței civile. Înalta Curte reține că prin motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce conturează ipoteza aplicării greșite a normelor de drept material, recurenta nu supune dezbaterii verificarea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale instituite de art. 1357-1359 C. civ., ci își exprimă dezacordul față de susținerile instanței de apel în privința întinderii prejudiciului la care a fost obligat pârâtul prin decizia atacată ca efect al admiterii în parte a acțiunii. Astfel, recurenta consideră că pârâtul este dator să acopere întreg prejudiciul în sumă de 2.329.956 RON, rezultând din acordul de recunoaștere a vinovăției, în condițiile recunoașterii de către inculpat și a faptei comise. Nu în ultimul rând, menționează că plângerea penală a vizat întreaga sumă cu titlu de prejudiciu. Înalta Curte constată că aceste aserțiuni nu sunt fondate. Așa cum se degajă din acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău cu inculpatul A. la 2 august 2018, valoarea prejudiciului produs de pârât bugetului de stat prin săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat se ridică la suma de 29.835 RON, menționată expres și în actul de sesizare al instanței. Se observă de către prezenta instanță că despăgubirea solicitată în recurs, de 2.329.956 RON, reprezintă întreg prejudiciul săvârșit în grup infracțional organizat, și nu poate fi pus în integralitate în sarcina pârâtului, deoarece acesta nu poate răspunde de un alt prejudiciu decât de cel produs prin propria faptă, trăsătură care este de esența răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie. Prin urmare, instanța de apel a apreciat în mod legal asupra dimensiunii prejudiciului pronunțând o soluție de admitere în parte a acțiunii reclamantei, raportat la dispozițiile art. 28 alin. (1) și 486 alin. (2) C.pr. penală în corelație cu art. art. 1357-1359 C. civ.. Astfel, decizia atacată este la adăpost de critica adusă de recurentă, urmând a se respinge recursul acesteia, ca nefondat, în baza prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ.