ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2195/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secția I civilă, în data de 24 martie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A., obligarea acesteia la restituirea sumei de 60.000 euro, în echivalent în RON la data plății, reprezentând prețul de circulație al imobilului apartament situat în Mangalia, str. x, se. A, potrivit dispozițiilor art. 1345 C. civ.

Sentința pronunțată de tribunal Prin sentința civilă nr. 880 din 22 octombrie 2018, Tribunalul Bacău, secția I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de reclamantul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

Decizia pronunțată de curtea de apel Prin decizia nr. 847 din 9 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul reclamantului împotriva sentinței tribunalului. A fost obligat apelantul-reclamant să plătească intimatei-pârâte cheltuieli de judecată în cuantum de 1500 RON, reprezentând onorariu de avocat.

Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Prin decizia nr. 2414 din 18 noiembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost admis recursul declarat de reclamant împotriva deciziei nr. 847 din 9 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a fost casată decizia recurată și a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Decizia pronunțată de curtea de apel în al doilea ciclu procesual Prin decizia nr. 429/2022 din 12 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă în dosarul nr. x/2017 a fost admis apelul promovat de apelantul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău, împotriva sentinței nr. 880 din 22 octombrie 2018, pronunțată de Tribunalul Bacău, secția I civilă, în contradictoriu cu intimatele-pârâte A., decedată, și B., în calitate de succesibil, având ca obiect pretenții. A fost schimbată în tot sentința apelată în sensul că a fost admisă în parte acțiunea. A fost obligată pârâta B., în calitate de moștenitor al autoarei A., la restituirea către reclamantul Statul Român a sumei de 54.194,66 Euro, în echivalent RON la data plății. A fost respinsă cererea intimatei de obligare a apelantului la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Târgu Bacău a declarat recurs reclamantul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău, cale de atac cu a cărei soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție în prezenta cauză. Prin cererea de recurs, întemeiată pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, cu reținerea cauzei spre rejudecare și admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată. În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a susținut că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, în condițiile în care atât din acțiune, cât și din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că Statul Român a plătit integral, în RON, echivalentul a 120.000 Euro, la care se adaugă cheltuielile de executare silită și cheltuielile de judecată, iar instanța de apel apreciat că suma de 5.805,34 Euro nu a fost achitată, fără a motiva modul în care a ajuns la această concluzie. În acțiunea introductivă au fost precizate toate datele despre plățile efectuate, inclusiv cursul leu/euro din ziua plații, fiind anexate toate dovezile de plată, care nu au fost contestate de niciuna dintre părți. Referitor la motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susținut că instanța nu a acordat cheltuielile de executare silită în cuantum de 264.594 RON, statuând că acestea nu au fost solicitate, deși art. 1347 C. civ. prevede expres că cel care s-a îmbogățit este obligat la restituire, în condițiile prevăzute la art. 1.639 și următoarele din C. civ. În continuare, recurentul a redat textul art. 1645 și art. 1646 C. civ. și a arătat că, din probele aflate la dosarul cauzei, rezultă că autoarea intimatei a acționat cu rea-credință, întrucât nu a solicitat executorului judecătoresc oprirea executării silite, iar după executare nu a restituit suma executată ilegal. Concluzionând, recurentul a învederat că, în astfel de cauze având ca obiect îmbogățirea fără justă cauză, restituirea trebuie acordată integral, doar în această ipoteză considerându-se că părțile sunt repuse în situația anterioară. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate și a dispozițiilor legale relevante, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de reclamantul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău, este nefondat, pentru următoarele considerente: Demersul judiciar pendinte, configurat prin elementele cererii introductive și analizat de către instanțele de fond, a fost fundamentat pe mecanismul juridic al îmbogățirii fără justă cauză, reglementat de art. 1345 din C. civ., reclamantul solicitând obligarea pârâtei A. (calitate procesuală transmisă ulterior moștenitoarei B.) la plata echivalentului în RON a sumei de 60.000 Eur, reprezentând prețul de circulație al imobilului apartament situat în Mangalia, str. x. De lege lata, faptul juridic licit al îmbogățirii fără justă cauză beneficiază de consacrare legislativă, sediul materiei fiind reprezentat de dispozițiile art. 1345-1348 din C. civ. Condițiile materiale ale actio de in rem verso vizează existența unei îmbogățiri a pârâtei, a unei însărăciri a reclamantului și a legăturii directe dintre modificările intervenite în cele două patrimonii (art. 1345 C. civ.). Îmbogățirea pârâtei presupune, în esență, obținerea unui avantaj exprimabil pecuniar de către aceasta. Corelativ, însărăcirea părții adverse se referă la pierderea economică pe care o suferă, între cele două fenomene fiind necesar să existe o cauză comună. Condițiile juridice, înscrise în art. 1345 și 1348 C. civ., sunt: lipsa unui temei juridic care să justifice îmbogățirea și însărăcirea corelativă, adică lipsa cauzei juste a mișcării de valori între patrimonii; buna-credință a îmbogățitului, în caz contrar izvorul obligației fiind faptul juridic ilicit; inexistența unei alte acțiuni în justiție la îndemâna însărăcitului pentru recuperarea pierderii suferite. În speță, verificând condițiile materiale și juridice ale intentării acțiunii în îmbogățirea fără just temei, instanța de apel a reținut caracterul fondat al demersului judiciar promovat de reclamant, însă doar cu privire la o parte din pretenții, apreciind că pârâta trebuie să restituie Statului Român doar suma cu care aceasta s-a îmbogățit, urmare a celor două executări silite a Statului Român. Astfel, sub acest aspect, prima instanță de control judiciar a constatat că pretenția Statului Român de obligare a pârâtei la restituirea sumei de 60.000 Eur nu poate fi primită în totalitate, întrucât din probatoriul analizat reiese că executarea silită realizată în dosarul de executare nr. 386/2013 al BEJ Stoica a fost doar parțială, Statul Român neachitând restul de debit în sumă de 5.805,34 Eur, astfel încât obligația de restituire nu ar putea viza și această sumă. Prima critică a recurentului, subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., vizează modalitatea de motivare a hotărârii atacate, recurentul susținând că din considerentele deciziei atacate nu reiese cum s-a ajuns la concluzia potrivit căreia acesta nu ar fi îndeptățit și la restituirea sumei de 5.805,34 Eur, în condițiile în care a făcut dovada dublei plăți cu privire la suma de 60.000 Eur. Critica nu este întemeiată. În virtutea dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudența Curții Europene s-a reținut constant că acest drept nu poate fi realizat în mod real decât în situația în care instanța procedează la "un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența" (cauza Albina contra României). Obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 din C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept. Prin prisma considerentelor de ordin teoretic expuse mai sus, Înalta Curte constată că hotărârea recurată se circumscrie exigențelor art. 425 din C. proc. civ. atâta timp cât curtea de apel, în argumentarea soluției pronunțate, a procedat la o analiză efectivă a condițiilor în care operează îmbogățirea fără justă cauză prin prisma dispozițiilor art. 1345 din C. civ., ținând cont de circumstanțele factuale ale speței, și a constatat că doar pentru o parte din suma pretinsă aceste condiții sunt îndeplinite cumulativ. Deși instanța de apel nu a redat în cuprinsul hotărârii, în mod detaliat, calculul matematic ce a condus la concluzia potrivit căreia suma de 5.805,34 Eur nu poate fi restituită, totuși, din ansamblul argumentării se poate determina modul în care s-a ajuns la o atare concluzie. Motivarea sumară a hotărârii prin care s-a dispus admiterea doar în parte a pretențiilor deduse judecății nu echivalează cu absența acesteia, în condițiile în care elementele esențiale care interesează argumentarea unei dispoziții din perspectiva condițiilor materiale necesare pentru a se declara admisibilitatea unei cereri având ca obiect îmbogățirea fără justă cauză au fost prezentate. Așadar, începând cu paragraful 5, pagina 8 din decizia recurată, instanța arată că, în cadrul obligației de restituire, nu vor fi avute în vedere și cheltuielile de executare sau cheltuielile de judecată achitate de Statul Român cu prilejul celor două executări ce au făcut obiectul dosarelor de executare nr. 246/2010 al BEJ C. și, respectiv nr. 386/2013 al BEJA D. și E., întrucât nu au făcut obiectul învestirii instanței. Mai apoi, curtea de apel a precizat în mod expres că, în cel de-al doilea dosar de executare silită, acesta nu a achitat întregul debit datorat creditoarei, suma restituită acesteia fiind în cuantum de 54.199,66 Eur. Mai mult, chiar recurentul-reclamant, prin acțiunea introductivă, a arătat la pagina 3, paragraf 4, că executarea silită în dosarul nr. x/2013 al BEJA D. și E. a continuat pentru diferența de debit în cuantum de 5.805,34 Eur, astfel că nu se poate pretinde că acesta nu a înțeles cum a determinat instanța de apel suma cu privire la care acțiunea a fost respinsă. Așadar, în condițiile în care instanța de apel și-a prezentat argumentele pentru care a considerat că nu se impune admiterea în totalitate a pretențiilor deduse judecății, aceasta referindu-se la neachitarea de către reclamant a întregului debit către intimata-creditoare ori către creditorii acesteia, iar din ansamblul argumentării reiese convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, nu se poate reține absența unei motivări care să justifice anularea hotărârii recurate. Prin cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul susține nelegalitatea hotărârii atacate din perspectiva art. 1347, raportat art. 1.639 și următoarele din C. civ., arătând că, în mod greșit, curtea de apel a respins acordarea în integralitate a sumei pretinse, în condițiile în care cel care s-a îmbogățit este obligat la restituirea întregii sume cu care s-a îmbogățit. Mai susține că s-a reținut fără temei faptul că acesta nu ar fi solicitat și restituirea cheltuielilor de executare silită ori a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 264.594 RON. Arată că, în cauzele având ca obiect îmbogățirea fără justă cauză, restituirea trebuie acordată până în consecințele sale cele mai îndepărtate, doar astfel părțile fiind repuse în situația anterioară, potrivit principiului restabilirii situației anterioare. Criticile sunt nefondate. Înalta Curte reține că, în ceea ce privește cauza juridică dedusă judecății, aceasta are ca și specific faptul că Statul Român a făcut o dublă plată a debitului în valoare de 60.000 Euro, în două dosare de executare silită distincte, în primul având calitate de terț poprit iar în cel de-al doilea de debitor. Astfel, din situația de fapt reținută de instanțele de fond, și necontestată de către părți, reiese că împotriva debitoarei A. a fost demarată procedura executării silite, înregistrată la BEJ C. sub nr. x/2010, în baza titlului executoriu constând în sentința civilă nr. 2372/C din data de 17.11.2008, pronunțată în dosarul nr. x/2007 de Judecătoria Mangalia, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 311/C din data de 07.10.2009 a Curții de Apel Constanța, prin care debitoarea a fost obligată la plata sumei de 60.000 Euro și 6.346 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către creditorii F. și G.. La data de 03.12.2012, în dosarul de executare nr. 246/2010 al BEJ C., s-a emis către terțul poprit Ministerul Finanțelor, în calitate de reprezentat al Statului Român, adresa de înființare a popririi nr. .246/2010 din 03.12.2012 pentru sumele datorate debitoarei A.. Poprirea înființată prin adresa din 03.12.2012 a fost validată prin decizia civilă nr. 286 din 03.07.2014, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/2013, prin care s-a admis apelul promovat de F. și G. și a fost anulată sentința civilă nr. 2486/10.10.2013 a Judecătoriei Moinești. Hotărârea din apel a rămas irevocabilă prin decizia nr. 280/29.04.2015 a Curții de Apel Bacău. După ce contestația la executare formulată de reclamant împotriva somației din data de 07.08.2013 și a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare din aceeași dată a fost respinsă, Statul Român, în calitate de terț poprit, a achitat creditorilor Coman sumele de bani pe care autoarea intimatei din prezenta cauză le datora acestora, respectiv suma totală de 294.267,99 RON, conform ordinului de plată nr. x/12.11.2015 și extraselor de cont din 22.01.2016 și 01.02.2016 . În mod distinct, împotriva recurentului din prezenta cauză a fost emis titlul executoriu constând în sentința civilă nr. 7530 din 02.05.2012 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosar nr. x/2011, irevocabilă la data de 06.02.2013, prin decizia 77/C pronunțată de Curtea de Apel Constanța, prin care acesta a fost obligat la plata către autoarea intimatei, A., a sumei de 60.000 euro, reprezentând prețul de circulație a imobilului situat în Mangalia, str. x, jud. Constanța, precum și la plata sumei de 6.346 RON cheltuieli de judecată în dosarul nr. x/2007 și 7.954,46 RON cheltuieli de judecată în dosarul nr. x/2011. Pentru punerea în executare a acestui titlu executoriu, creditoarea A. a demarat procedura executării silite, fiind, astfel, deschis dosarul de executare silită nr. x/2013 pe rolul BEJA D. și E., care a stabilit, cu titlu de cheltuieli de executare suma de 11.940 RON. Reiese, astfel, că în acest dosar de executare silită, debitorul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, era obligat la plata următoarelor sume: 264.594 RON, echivalentul a 60.000 Eur cu titlu de debit principal, 14.300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, precum și 11.940 RON cu titlu de cheltuieli de executare silită. Prin ordinul de plată nr. x/27.05.2014, aflat la dosarul tribunalului, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, a virat în contul BEJA D. și E. suma de 264.594 RON (echivalentul a 60.000 Eur). Executorul judecătoresc, primind doar o parte din suma pentru care a fost încuviințată executarea silită în dosarul de executare nr. 386/2013, în temeiul art. 1509 C. civ., a realizat imputația plății, reținând cu prioritate, pentru sine, cheltuielile de executare silită în cuantum de 11.940 RON, și a distribuit către creditoare doar suma de 252.654 RON (adică suma de 14.300 RON cu titlu de cheltuieli de judecata și 238.354 RON cu titlu de debit principal), rămânând un rest de plată de 26.240 RON, ceea ce reprezintă echivalentul a 5.805,34 Eur (pentru care s-a continuat executarea silită, astfel cum reiese din încheierea din 15.07.2015 a BEJ H., aflată la file x din vol II din dosarul tribunalului). Așadar, în ambele dosare de executare silită, Statul Român, în calitate de terț poprit și, respectiv, debitor, a fost obligat la plata unui debit în valoare de 60.000 euro, la care se adăugau cheltuielile de judecată și cheltuielile de executare silită. Or, chiar și în situația în care recurentul ar fi achitat de două ori debitul principal, în contul celor doi executori judecătorești, acestuia nu îi poate fi restituită întreaga sumă pretinsă, întrucât nu a achitat de două ori și cheltuielile de executare silită și cheltuielile de judecată, astfel încât executorul judecătoresc, realizând imputația plății în dosarul execuțional nr. x/2013, a eliberat creditoarei intimate doar parte din debit, rămânând un rest de plată de 26.240 RON (echivalentul a 5.805,34 Eur). Or, una dintre condițiile cerute pentru restituirea sumelor în temeiul îmbogățirii fără justă cauză, înscrise în art. 1345 și 1348 C. civ., așa cum s-a arătat anterior, constă în îmbogățirea pârâtului corelativ cu însărăcirea reclamantului, condiție care nu se verifică în speță în raport cu suma de 5.805,34 Eur, care nu a intrat în patrimoniul autoarei intimatei din prezenta cauză. Aceeași este si situația cheltuielilor de executare silită care, distinct de faptul că acestea oricum nu au făcut obiectul acțiunii, nefiind pretinse prin cererea de chemare în judecată, nici nu au intrat în patrimoniul defunctei intimate A., pentru a putea fi pretinse de la aceasta, ci în patrimoniul executorului judecătoresc, care nu este parte în dosar. Aplicând corect principiul îmbogățirii fără justă cauză, curtea de apel nu a putut valida restituirea întregii sume pretinse prin acțiune, în condițiile care în patrimoniul autoarei intimatei nu au intrat, în totalitate, sumele achitate de reclamant, neexistând vreun beneficiu sau un avantaj obținut fără justă cauză de aceasta, în urma plăților efectuate de către reclamant. Față de aceste considerente, stabilind din probele administrate că patrimoniul intimatei nu s-a mărit, în mod necuvenit, cu suma de 60.000 Eur, în detrimentul bugetului statului, premisă a angajării răspunderii civile izvorâte din faptul îmbogățirii fără justă cauză, în mod corect instanța de apel a respins ca nefondat apelul promovat de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău. Întrucât niciunul dintre motivele de casare invocate nu se verifică, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.