ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 646/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 20 decembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău, a solicitat anularea Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x/08.12.2016. Prin sentința civilă nr. 594/12.06.2017, Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de apel Bacău, secția a II- a civilă, de contencios administrativ și fiscal, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe sub același număr, la data de 07 noiembrie 2017.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 35 din 06 martie 2018, Curtea de Apel Bacău, secția a II- a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău, ca nefondată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 35 din 06 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II- a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

Apărările formulate în cauză În cauză nu a fost formulată întâmpinare.

Încheierea de suspendare a judecății Prin încheierea de ședință din 08 octombrie 2020, Înalta Curte a dispus suspendarea judecării recursului declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 35 din data de 06 martie 2018 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., constatând că niciuna dintre părți, deși legal citate, nu s-a înfățișat la strigarea pricinii și nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă. II. Soluția instanței de recurs Examinând cu prioritate excepția de perimare, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 416 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.: "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță". Totodată, potrivit dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.: "(1) Judecătorul va suspenda judecata: 2. Când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă". Înalta Curte constată că, la termenul de judecată din data de 08 octombrie 2020, a fost dispusă suspendarea judecării recursului, având în vedere lipsa părților, legal citate, la strigarea pricinii, precum și nedepunerea la dosar a unei cereri scrise de judecare în lipsă. Încheierea de ședință din data de 08 octombrie 2020 reprezintă ultimul act de procedură efectuat în cauză, de la această dată începând să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., termen care s-a împlinit la data de 08 aprilie 2021. Înalta Curte reține și faptul că, în cauză, nu a fost formulată de către părți, înăuntrul termenului de perimare, nicio cerere de redeschidere a procesului, potrivit art. 415 pct. 2 C. proc. civ., republicat, nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură și nu subzistă niciunul din cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit din oficiu de către instanța de judecată. De asemenea, nu subzistă niciun motiv de suspendare a cursului perimării, din cele prevăzute de art. 418 C. proc. civ., republicat. În consecință, față de lipsa de diligență a părților, care a condus la rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni, Înalta Curte constată intervenită sancțiunea perimării recursului, potrivit dispozițiilor art. 420 și art. 421 alin. (2) din C. proc. civ., republicat. PENTRU ACESTE MOTIVE,