ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 158/2016

Asupra cererii de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 121 din 5 aprilie 2012 Curtea de Apel Ploiești a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, ca prematur formulată.

Împotriva acestei sentințe reclamantul a formulat recurs, soluționat de aceeași instanță prin Decizia civilă nr. 7.005 din 03.09.2013, prin care aceasta îl respinge ca nefondat.

Recurentul A. a formulat cerere de revizuire întemeiată în mod generic pe art. 322 C. proc. civ., iar prin Decizia civilă nr. 1.988 din 06.03.2014, Curtea de Apel Ploiești a admis excepția inadmisibilității cererii de revizuire a Deciziei nr. 7.005/2013 a Curții de Apel Ploiești, invocată din oficiu, respingând cererea, ca inadmisibilă.

Totodată, prin aceeași hotărâre instanța a admis excepția de necompetență materială în ceea ce privește cererea de revizuire a Sentinței nr. 121/2012 a Curții de Apel Ploiești și a declinat competența judecății acestei cereri în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, hotărârea fiind irevocabilă.

Prin Sentința civilă nr. 250 din 26.11.2014, Curtea de Apel Ploiești a respins cererea de revizuire împotriva Sentinței civile nr. 121 din data de 05.04.2012, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe revizuentul A. a formulat recurs, soluționat de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 2.337 din 5 iunie 2015, constatându-se nulitatea recursului.

Ulterior, prin cererea înregistrată la data de 26 octombrie 2015 în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, A. a solicitat sesizarea Înaltei Curți De Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Cererea este întemeiată în drept pe dispozițiile art. 519 C. proc. civ.

Argumentele și soluția instanței asupra cererii de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în procedura prevăzută de art. 519 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că este necesar a se pronunța asupra admisibilității cererii de sesizare în raport cu data înregistrării procesului pe rolul instanțelor de judecată și în raport cu faptul că în cauza de față, nu ne aflăm în cursul unei judecăți.

Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Noul C. proc. civ. a fost adoptat prin Legea nr. 134/2010, publicată în M. Of. nr. 485 din 15 iulie 2010 (republicată în M. Of. nr. 545 din 3 august 2012, prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., data intrării în vigoare a acestuia fiind 15 februarie 2013.

Art. 24 din cap. III "Aplicarea legii de procedură civilă" din titlul preliminar al C. proc. civ., reglementând legea aplicabilă proceselor noi, stabilește că: "Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare."

Potrivit art. 519 C. proc. civ.:

"Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

Înalta Curte reține că dispozițiile C. proc. civ., ce reglementează acest incident procedural, se aplică proceselor începute după intrarea sa în vigoare și numai în cursul judecății.

Această procedură judiciară nouă este guvernată de regulile procesuale prevăzute de C. proc. civ. care o instituie, inclusiv sub aspectul domeniului său de aplicare.

Litigiul în cauza de față este început sub imperiul vechiul C. proc. civ., deoarece acțiunea a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel la data de 16 februarie 2012, iar noul cod a intrat în vigoare la 15 februarie 2013.

Deci, condiția ca litigiul să fie început sub imperiul noului C. proc. civ. nu este îndeplinită.

Înalta Curte constată că, în cauza de față, chiar dacă această condiție ar fi fost îndeplinită și litigiul ar fi fost generat după intrarea în vigoare a noului C. proc. civ., nu este îndeplinită condiția potrivit căreia cererea se poate formula în cursul judecății.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că, în prezent, nu există nicio instanță investită cu soluționarea cauzei în ultim grad de jurisdicție, care ar putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra chestiunii de drept cu care a fost investită.

Prin urmare, Înalta Curte constată cele două condiții de admisibilitate a cererii de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care trebuie a fi îndeplinite cumulativ conform dispozițiilor art. 519 C. proc. civ., nu sunt întrunite în cauză.

Astfel fiind, procedura judiciară nouă, a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, nu poate fi invocată în baza Noului C. proc. civ. în cadrul unui proces început înainte de intrarea sa în vigoare și soluționat în mod irevocabil.

În consecință, pentru considerentele arătate și în raport cu dispozițiile art. 519 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea formulată de A., privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2016.

Procesat de ED