ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4002/2017

Asupra admisibilității în principiu a recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/120/2014, reclamantul A. a chemat în judecată pârâții Baroul Dâmbovița, Casa de Asigurări a Avocaților din România, Filiala C.A.A. Dâmbovița și Uniunea Națională a Barourilor din România solicitând, în temeiul art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea de îndată a actelor administrative atacate de împiedicare a exercitării profesiei din cele două decizii ilegale principale ale pârâtelor - Decizia cu nr. 156 din 12 decembrie 2013 emisă de Baroul Dâmbovița și Decizia U.N.B.R. nr. 1005 din 24 mai 2014, cu consecința implicită a recunoașterii deplinului drept al reclamantului de continuare a exercitării profesiei de avocat, până la soluționarea prezentei cauze, iar în temeiul art. 4 din Legea nr. 544/2004 și art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, să se dispună, prin încheiere, asupra suspendării cauzei și trimiterea soluționării excepției de neconstituționalitate ale art. 28 lit. c) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat și art. 49 lit. c) din Statutul profesiei de avocat, către Curtea Constituțională a României.

În cauză au fost formulate cereri de intervenție în interes propriu din partea numiților B., C., D., E. și F., prin care au solicitat, în temeiul art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2014 privind contenciosul administrativ, suspendarea de îndată actelor administrative atacate de împiedicare a exercitării profesiei prin cele două decizii emise de pârâte, respectiv Decizia nr. 66 din 17 octombrie 2014 a Baroului Dâmbovița și Decizia U.N.B.R. nr. 1005 din 24 mai 2014, cu consecința implicită a recunoașterii deplinului drept de exercitare a profesiei de avocat.

Prin sentința nr. 1722 din 02 decembrie 2014, Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale, invocată de pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România și Casa de Asigurări a Avocaților din România, Filiala C.A.A. Dâmbovița, prin întâmpinare, a respins excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârâta Casa de Asigurări a Avocaților din România, Filiala C.A.A. Dâmbovița, a declinat soluționarea cauzei, în favoarea Curții de Apel Ploiești.

La Curtea de Apel Ploiești, cauza a fost înregistrată sub nr. x/42/2014, iar la termenul de judecată din data de 26.01.2014 instanța, din oficiu, a pus în discuția părților, excepția necompetenței materiale a instanței.

Prin sentința nr. 11 din 26 ianuarie 2015, Curtea de Apel Ploiești a admis excepția necompetenței materiale a instanței invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a în favoarea Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru regulator de competență.

Prin decizia nr. 1262 din 19 martie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Prin încheierea de ședință din 8 iulie 2015, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis în principiu cererile de intervenție formulate la B., C., D., E. și F.

1.2. Soluția primei instanțe

Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din 15 iulie 2015 a unit excepția lipsei de interes cu fondul cauzei.

A respins excepția inadmisibilității invocată cu privire la cererile de suspendare, ca neîntemeiată.

A respins ca neîntemeiate cererile de suspendare executare act administrativ formulate de reclamantul A. și intervenienții D., E., F., C. și B.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva Încheierii din 15 iulie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești au declarat recurs reclamantul A. și intervenienții D., E., F., C. și B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., republicat.

Analizând, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., republicat, recursul declarat de reclamantul A. și de intervenienții D., E., F., C. și B., Înalta Curte constată că se impune anularea acestei căi de atac, pentru neîndeplinirea obligației de a timbra cererea de recurs, astfel cum se va arăta în considerentele expuse în continuare.

2.1. Dispoziții legale aplicabile și acte îndeplinite în dosar în temeiul acestora

C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, republicată:

Art. 486 - "(2) La cererea de recurs se vor atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, precum și împuternicirea avocațială sau, după caz, delegația consilierului juridic".

(3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității."

O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru

Art. 33 alin. (1) - "Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege".

2.2. Acte îndeplinite în dosar

- Prin Adresa emisă de grefa instanței la data de 21 octombrie 2015 și comunicată recurenților-reclamanți la 23 octombrie 2015, conform dovezii aflate dosarul de recurs, li s-a adus la cunoștință obligația de a timbra cererea de recurs cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 lei, sub sancțiunea anulării cererii de recurs, potrivit dispozițiilor art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, în termenul legal, de 10 zile de la comunicare;

- Recurenții nu s-au conformat dispozițiilor legale comunicate prin adresa menționată, în termenul prevăzut de lege și nici până la examinarea recursului în completul de filtru.

În raport cu dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurenții nu și-au îndeplinit obligația de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, potrivit dispozițiilor art. 24 din O.U.G nr. 80/2013, astfel cum li s-a pus în vedere prin Adresa emisă la data de 21 octombrie 2015 și comunicată recurenților la data de 23 octombrie 2015.

Față de dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., raportate la prevederile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, Înalta Curte reține că recursul nu îndeplinește condițiile de admisibilitate în principiu, având în vedere că recurenții-reclamanți nu s-au conformat obligației legale de timbrare a recursului, nici la momentul formulării cererii de recurs, nici la solicitarea instanței făcută în acest sens.

2.3. Concluzii

Luând în considerare aspectele prezentate, ce rezultă din actele dosarului, Înalta Curte constată că recursul nu îndeplinește cerința de formă a timbrării acestuia, prevăzută de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., lipsa acesteia fiind sancționată cu nulitatea, potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (3) C. proc. civ., împrejurare care atrage aplicarea prevederilor art. 493 alin. (5) din același cod, în temeiul cărora recursul va fi anulat ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. și de intervenienții D., E., F., C. și B. împotriva încheierii din 15 iulie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 decembrie 2017.