ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2068/2016
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2068/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia
nr. 2068/2016
Asupra contestației
în anulare de față;
Din examinarea
lucrărilor cauzei, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Prin cererea înregistrată
la data de 15 decembrie 2011, sub nr. x/120/2011, pe rolul Tribunalului Dâmbovița,
secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul
A. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea
Proprietăților, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o
va pronunța, să constate următoarele: (i) creanța în sumă
de 93.610 RON (valoare ce conține TVA) este lichidă având un cuantum precis
delimitat; (ii) creanța a cărei întindere urmează să fie stabilită
în justiție devine lichidă în momentul rămânerii definitive a hotărârii
judecătorești prin care a fost precizat cuantumul.
Prin sentința
civilă nr. 131 din 17 ianuarie 2012, Tribunalul Dâmbovița, secția
a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția
necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare
a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești.
Cauza a fost înregistrată
pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios
administrativ și fiscal, sub nr. x/42/2012. Prin sentința civilă
nr. 121 din 5 aprilie 2012, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă,
de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca prematur formulată,
acțiunea reclamantului A. în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P.
Împotriva sentinței
nr. 121 din 5 aprilie 2012 a Curții de Apel Ploiești a declarat recurs
reclamantul A., care a fost înregistrat pe rolul
Înaltei Curți de
Casație și Justiție,
secția de contencios administrativ și
fiscal sub nr. x/42/2012.
Prin încheierea
nr. 2962 din 7 martie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție,
secția de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. XXIII
alin. (2) și (4) din Legea nr. 2/2013, a trimis dosarul, pe cale administrativă,
la Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ
și fiscal, în vederea soluționării recursului declarat de reclamantul
A. împotriva sentinței nr. 121 din 5 aprilie 2012 a Curții de Apel Ploiești.
Cauza a fost înregistrată
pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. x/42/2012*.
Prin decizia civilă
nr. 7005 3 septembrie 2013, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă,
de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondat, recursul declarat
de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 121 din 5 aprilie 2012 a Curții
de Apel Ploiești.
Împotriva deciziei
nr. 7005 din 3 septembrie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția
a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a
formulat cerere de revizuire, care a fost înregistrată pe rolul Curții
de Apel Ploiești sub nr. x/42/2012*/a1. Prin decizia nr. 1988 din 6 martie
2014, Curtea de Apel Ploiești a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire
formulată de reclamantul A., în temeiul art. 322 pct. 8 și 9 și a
declinat în favoarea Tribunalului Dâmbovița competența de soluționare
a cererii de revizuire formulată de aceeași parte împotriva sentinței
nr. 121 din 5 aprilie 2012 a Curții de Apel Ploiești.
Prin sentința
civilă nr. 250 din 26 noiembrie 2014, Curtea de Apel Ploiești a respins,
ca neîntemeiată, cererea de revizuire formulată de reclamantul A. împotriva
sentinței civile nr. 121 din 5 aprilie 2012 a Curții de Apel Ploiești.
Împotriva sentinței
civile nr. 250 din 26 noiembrie 2014 a Curții de Apel Ploiești reclamantul
A. a formulat recurs, care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație
și Justiție sub nr. x/42/2012*/a1.1. Prin decizia nr. 2337 din 5 iunie
2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios
administrativ și fiscal, a constatat nul recursul declarat de A. împotriva
sentinței civile nr. 250 din 26 noiembrie 2014 a Curții de Apel Ploiești.
Prin cererea înregistrată
la data de 26 octombrie 2015 pe rolul Înaltei Curți de Casație și
Justiție, sub nr. x/42/2012*/a1.1.1, reclamantul A. a solicitat, în temeiul
art. 519 C. proc. civ. din 2010, sesizarea Înaltei Curți de Casație și
Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru
dezlegarea unei chestiuni de drept.
Prin decizia
nr. 158 din 29 ianuarie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție,
secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă,
cererea formulată de A. privind sesizarea Înaltei Curți de Casație
și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile
pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, reținând, în esență, că
procedura reglementată de C. proc. civ. din 2010 nu este aplicabilă în
litigiile care se judecă potrivit C. proc. civ. din 1865.
Conform calificării
juridice date de Înalta Curte, în sensul celor precizate în practicaua prezentei
decizii, prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți la data de 9
februarie 2016, sub nr. x/1/2016, A. a formulat contestație în anulare împotriva
deciziei nr. 158 din 29 ianuarie 2016 a Înaltei Curți de Casație și
Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.
În esență,
contestatorul susține că instanța nu a judecat litigiul în fond,
pârâta A.N.R.P. nu a fost prezentă și nici reprezentată la toate
termenele de judecată a cauzei în perioada 2011-2016, și-a exercitat în
mod abuziv drepturile procesuale, nu a manifestat bună-credință și
nu a respectat prevederile O.U.G. nr. 81/20117 și ale Legii nr. 247/2005. Totodată,
contestatorul susține că Înalta Curte a omis să ia în considerare
adresa Consiliului Legislativ din 12 martie 2015. În consecință, contestatorul
solicită repunerea pe rol a Dosarului nr. x/42/2012*/a1.1.1.
Prin înscrisul
intitulat „contestație” înregistrat la dosar la data de 16 iunie 2016, contestatorul
solicită anularea întâmpinării depuse de A.N.R.P. în dosarul în care a
fost pronunțată decizia nr. 158 din 29 ianuarie 2016 a Înaltei Curți
de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și
fiscal.
Intimata A.N.R.P.
a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității
cererii formulate de A.
II. Considerentele
Înaltei Curți
La termenul de
judecată de astăzi, 22 iunie 2016, în temeiul art. 137
C. proc. civ.
din 1865, Înalta
Curte a rămas în pronunțare cu privire la excepția inadmisibilității
contestației în anulare formulată de A.
Cu titlu prealabil,
Înalta Curte constată că litigiul de față se soluționează
potrivit dispozițiilor C. proc. civ. din 1865, având în vedere că prezentul
proces a fost început prin cererea de chemare în judecată introdusă la
data de 15 decembrie 2011 pe rolul Tribunalului Dâmbovița, precum și prevederile
art. 3 și art. 81 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii
nr. 134/2010 privind C. proc. civ., conform cărora:
„Art. 3 - (1) Dispozițiile C. proc.
civ. se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după
intrarea acestuia în vigoare.
(2) Procesele începute prin cereri depuse, în
condițiile legii, la poștă, unități militare sau locuri
de deținere înainte de data intrării în vigoare a
C. proc. civ.
rămân supuse legii vechi, chiar dacă sunt înregistrate la instanță
după această dată.
Art.
81 -
Legea
nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată
în M. Of. al României, Partea I, nr. 545/03.08.2012, cu completările ulterioare,
intră în vigoare la data de 15 februarie 2013”.
În consecință,
Înalta Curte va analiza contestația în anulare formulată de A. în raport
cu dispozițiile art. 317-321 C. proc. civ. din 1865.
Conform art. 317
și art. 318 C. proc. civ. din 1865:
„Art. 317 - Hotărârile
irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate
mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului
sau recursului:
când procedura
de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită
potrivit cu cerințele legii;
când hotărârea
a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine
publică privitoare la competență.
Cu toate acestea,
contestația poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în
cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța
le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă
recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.
Art. 318 - Hotărârile
instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea
dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând
recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să
cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.
Contestația
în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai
în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege, motivele
contestației în anulare fiind expres și limitativ prevăzute de dispozițiile
citate, care sunt de strictă interpretare.
În cadrul contestației
în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile
subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia
dintre motivele prevăzute de normele menționate anterior.
În cauză,
se observă că susținerile cuprinse în contestația în anulare
se referă la judecata cauzei în fond, la exercitarea drepturilor procesuale
și la interpretarea și aplicarea dispozițiilor incidente cu privire
la raportul juridic dedus judecății, aspecte care nu pot fi circumscrise
niciunuia dintre motivele expres și limitativ prevăzute de art. 317 și
art. 318 C. proc. civ. din 1865, ci reprezintă veritabile critici referitoare
la fondul cauzei.
Astfel fiind,
Înalta Curte reține că aspectele invocate de contestator exced cadrului
procesual în calea extraordinară de atac a contestației în anulare, nefiind
îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute expres și limitativ
de art. 317 și art. 318 C. proc. civ.
Prin criticile
formulate, contestatorul tinde, în realitate, la o nouă apreciere cu privire
la fondul cauzei, care, în actuala fază procesuală, în sensul celor reținute
și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Cauza Mitrea împotriva României,
Hotărârea din 29 iulie 2008, definitivă la 1 decembrie 2008, §23-24, publicată
în M. Of. al României, Partea I, nr. 855/21.12.2010), ar aduce atingere principiului
res judicata a cărui respectare impune ca, în cadrul unei căi extraordinare
de atac, să nu se realizeze o nouă judecare a cauzei.
Pentru considerentele
expuse, în temeiul art. 320 C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte va respinge contestația
în anulare, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația
în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 158 din 29 ianuarie 2016
a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios
administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi, 22 iunie 2016.