ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2068/2016

Decizia nr. 2068/2016 Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată la data de 15 decembrie 2011, sub nr. x/120/2011, pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate următoarele: (i) creanța în sumă de 93.610 RON (valoare ce conține TVA) este lichidă având un cuantum precis delimitat; (ii) creanța a cărei întindere urmează să fie stabilită în justiție devine lichidă în momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care a fost precizat cuantumul.

Prin sentința civilă nr. 131 din 17 ianuarie 2012, Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/42/2012. Prin sentința civilă nr. 121 din 5 aprilie 2012, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca prematur formulată, acțiunea reclamantului A. în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P. Împotriva sentinței nr. 121 din 5 aprilie 2012 a Curții de Apel Ploiești a declarat recurs reclamantul A., care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/42/2012.

Prin încheierea nr. 2962 din 7 martie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. XXIII alin. (2) și (4) din Legea nr. 2/2013, a trimis dosarul, pe cale administrativă, la Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării recursului declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 121 din 5 aprilie 2012 a Curții de Apel Ploiești. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. x/42/2012*. Prin decizia civilă nr. 7005 3 septembrie 2013, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 121 din 5 aprilie 2012 a Curții de Apel Ploiești.

Împotriva deciziei nr. 7005 din 3 septembrie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a formulat cerere de revizuire, care a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr. x/42/2012*/a1. Prin decizia nr. 1988 din 6 martie 2014, Curtea de Apel Ploiești a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de reclamantul A., în temeiul art. 322 pct. 8 și 9 și a declinat în favoarea Tribunalului Dâmbovița competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de aceeași parte împotriva sentinței nr. 121 din 5 aprilie 2012 a Curții de Apel Ploiești. Prin sentința civilă nr. 250 din 26 noiembrie 2014, Curtea de Apel Ploiești a respins, ca neîntemeiată, cererea de revizuire formulată de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 121 din 5 aprilie 2012 a Curții de Apel Ploiești.

Împotriva sentinței civile nr. 250 din 26 noiembrie 2014 a Curții de Apel Ploiești reclamantul A. a formulat recurs, care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/42/2012*/a1.1. Prin decizia nr. 2337 din 5 iunie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a constatat nul recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 250 din 26 noiembrie 2014 a Curții de Apel Ploiești. Prin cererea înregistrată la data de 26 octombrie 2015 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub nr. x/42/2012*/a1.1.1, reclamantul A. a solicitat, în temeiul art. 519 C. proc. civ. din 2010, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Prin decizia nr. 158 din 29 ianuarie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de A. privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, reținând, în esență, că procedura reglementată de C. proc. civ. din 2010 nu este aplicabilă în litigiile care se judecă potrivit C. proc. civ. din 1865. Conform calificării juridice date de Înalta Curte, în sensul celor precizate în practicaua prezentei decizii, prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți la data de 9 februarie 2016, sub nr. x/1/2016, A. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 158 din 29 ianuarie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

În esență, contestatorul susține că instanța nu a judecat litigiul în fond, pârâta A.N.R.P. nu a fost prezentă și nici reprezentată la toate termenele de judecată a cauzei în perioada 2011-2016, și-a exercitat în mod abuziv drepturile procesuale, nu a manifestat bună-credință și nu a respectat prevederile O.U.G. nr. 81/20117 și ale Legii nr. 247/2005. Totodată, contestatorul susține că Înalta Curte a omis să ia în considerare adresa Consiliului Legislativ din 12 martie 2015. În consecință, contestatorul solicită repunerea pe rol a Dosarului nr. x/42/2012*/a1.1.1. Prin înscrisul intitulat „contestație” înregistrat la dosar la data de 16 iunie 2016, contestatorul solicită anularea întâmpinării depuse de A.N.R.P.

în dosarul în care a fost pronunțată decizia nr. 158 din 29 ianuarie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Intimata A.N.R.P. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii formulate de A. II. Considerentele Înaltei Curți La termenul de judecată de astăzi, 22 iunie 2016, în temeiul art. 137 C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte a rămas în pronunțare cu privire la excepția inadmisibilității contestației în anulare formulată de A. Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că litigiul de față se soluționează potrivit dispozițiilor C. proc. civ. din 1865, având în vedere că prezentul proces a fost început prin cererea de chemare în judecată introdusă la data de 15 decembrie 2011 pe rolul Tribunalului Dâmbovița, precum și prevederile art. 3 și art. 81 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., conform cărora: „Art. 3 - (1) Dispozițiile C. proc. civ. se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare. (2) Procesele începute prin cereri depuse, în condițiile legii, la poștă, unități militare sau locuri de deținere înainte de data intrării în vigoare a C. proc. civ. rămân supuse legii vechi, chiar dacă sunt înregistrate la instanță după această dată. Art. 81 - Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 545/03.08.2012, cu completările ulterioare, intră în vigoare la data de 15 februarie 2013”. În consecință, Înalta Curte va analiza contestația în anulare formulată de A. în raport cu dispozițiile art. 317-321 C. proc.

civ. din 1865. Conform art. 317 și art. 318 C. proc. civ. din 1865: „Art. 317 - Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: 1. când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii; 2. când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență. Cu toate acestea, contestația poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.

Art. 318 - Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege, motivele contestației în anulare fiind expres și limitativ prevăzute de dispozițiile citate, care sunt de strictă interpretare. În cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menționate anterior.

În cauză, se observă că susținerile cuprinse în contestația în anulare se referă la judecata cauzei în fond, la exercitarea drepturilor procesuale și la interpretarea și aplicarea dispozițiilor incidente cu privire la raportul juridic dedus judecății, aspecte care nu pot fi circumscrise niciunuia dintre motivele expres și limitativ prevăzute de art. 317 și art. 318 C. proc. civ. din 1865, ci reprezintă veritabile critici referitoare la fondul cauzei. Astfel fiind, Înalta Curte reține că aspectele invocate de contestator exced cadrului procesual în calea extraordinară de atac a contestației în anulare, nefiind îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute expres și limitativ de art. 317 și art. 318 C. proc.

civ. Prin criticile formulate, contestatorul tinde, în realitate, la o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei, care, în actuala fază procesuală, în sensul celor reținute și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, definitivă la 1 decembrie 2008, §23-24, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 855/21.12.2010), ar aduce atingere principiului res judicata a cărui respectare impune ca, în cadrul unei căi extraordinare de atac, să nu se realizeze o nouă judecare a cauzei. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 320 C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 158 din 29 ianuarie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 iunie 2016.