ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 729/2018
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 729/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Decizia nr. 729/2018
Asupra cauzei de
față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la
Judecătoria Moreni sub nr. x/262/2015 la data de 23 iulie 2015, reclamanta
A.
a solicitat,
în temeiul dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. a) pct. 4 din Legea nr. 169/1997,
Legea nr. 18/1991 republicată, Legea nr. 1/2000, Legea nr. 247/2005, H.G. nr.
890/2005, în contradictoriu cu pârâții B. Dâmbovița, C. Moreni, D., E.
și F., constatarea nulității absolute a Amendamentului nr. 9845
din 17 decembrie 2007 la Hotărârii Consiliului General Dâmbovița nr. 80/2016
cu privire la completarea Anexei nr. 37 cu o poziție șl a tuturor
actelor subsecvente acesteia cu privire la cererea de reconstituire a dreptului
de proprietate depusă de numitele G. și H., înregistrată la
Primăria com. Filipeștii de Pădure, din 25 august 2005, precum
și anularea titlului de proprietate din 21 ianuarie 2009 emis în favoarea numitei
G. de către B. Dâmbovița, pentru suprafața de 102 ha teren cu vegetație
forestieră.
Prin
sentința nr. 102 din 9 februarie 2016 Judecătoria Moreni
a declinat competența de
soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița,
față de dispozițiile art. 94 alin. (1) lit. j) C. proc. civ.,
potrivit cărora judecătoriile soluționează cererile
evaluabile în bani până la 200.000 lei inclusiv, în caz contrar
competența aparținând tribunalului, în temeiul art. 95 pct. 1 C.
proc. civ., valoarea terenurilor cu privire la care s-a stabilit dreptul de
proprietate prin actele a căror anulare se solicită fiind mai mare de
200.000 lei.
S-a
format astfel Dosarul nr. x/120/2016 al Tribunalului Dâmbovița.
Prin
sentința nr. 1117 din 23 iunie 2016 pronunțată în Dosar nr. x/120/2016
Tribunalul Dâmbovița
a
respins excepția tardivității introducerii acțiunii
invocată de pârâții E. și F., precum și excepțiile
inadmisibilității, lipsei calității procesuale active a
reclamantei, tardivității și lipsei de interes invocate de
pârâtul D., iar pe fond, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.
Pentru
a dispune astfel, prima instanță a reținut că eliberarea
titlului de proprietate de către o comisie necompetentă nu se
circumscrie motivelor de nulitate prevăzute de art. 111 alin. (1) lit. a) pct.
4 din Legea nr. 169/1997, care se referă la reconstituirea dreptului de
proprietate pentru persoanele care nu au deținut anterior în proprietate
terenurile. Or, în cauză s-a făcut dovada că nu este incident
acest motiv de nulitate, iar din adresa din 17 mai 2016 emisă de
Primăria Filipeștii de Pădure, rezultă că terenul în
litigiu se află teritorial pe raza Județului Dâmbovița, astfel
că în mod corect titlul de proprietate a fost emis de autoritățile
competente din acest județ, neavând nici o relevanță că
terenul s-a aflat în administrarea Ocolului Silvic Câmpina.
Pe
fondul cauzei, s-a reținut că cererea de reconstituire a dreptului de
proprietate pentru suprafața de 102 ha pădure a fost formulată
de petiționara G. la Comisia locală de fond funciar Filipeștii
de Pădure la 03 mai 2006, terenul provenind de la tatăl său, I.,
ca act de proprietate fiind indicat și depus Tabloul cu pădurile ce
constituie J. Cricovul Dulce și parte J. Mărgineni, anexându-se, de
asemenea, acte de stare civilă, testament K., proces verbal inventariere
succesiune L., sentința civilă nr. 944/1945.
Din
certificatul de moștenitor din 1978 eliberat de Notariatul de Stat Ilfov a
rezultat că singura moștenitoare a lui I., decedat, este G., iar din
testamentul lui K., a rezultat că I. era fiul mai mare al acestuia și
al M., un alt fiu al acestora fiind și K., care a decedat în 1939, iar cu
ocazia inventarierii succesiunii acestuia din urmă, prin procesul verbal
din 28 februarie 1945, cu ocazia cercetării Dosarului nr. x/1939 al
Tribunalului Ilfov, s-au identificat printre bunurile lui K., Moșia
Filipeștii de Pădure și Arinonoia, ultima având 200 ha
pădure.
Aceste
înscrisuri se coroborează cu extrasul nr. 623/C/2006 emis de Direcția
Județeană Dâmbovița a Arhivelor Naționale de pe tabloul cu
pădurile J. Cricovul Dulce și parte J. Mărgineni, care compun
Ocolul Silvic Moreni, emis de Arhivele Naționale, din care a rezultat
că s-a preluat de la I. suprafața de 102 ha pădure din trupul
Arionoaia în anul 1948.
În
temeiul prevederilor art. 6 și art. 11 alin. (1) și (2) din Legea nr
1/2000, tribunalul a apreciat că s-a tăcut pe deplin dovada dreptului
de proprietate în cauză, terenul fiind preluat de la autorul
petiționarei și existând anterior în proprietatea acestuia, iar
reclamanta nu a depus o altă probă contrarie, de aceeași
forță eu cea a pârâților, care să determine constatarea
nulității actelor de reconstituire a dreptului de proprietate.
Împotriva
acestei sentințe a formulat apel reclamanta A.
Prin Decizia
nr. 2542 din 17 noiembrie 2016 Curtea de Apel Ploiești, secția I
civilă,
a
anulat apelul reclamantei, pentru nedepunerea motivelor căii de atac în
termenul prevăzut de art. 486 C. proc. civ.
Prin Decizia
nr. 1389 din 14 iunie 2017 pronunțată în Dosar nr. x/120/2016/al
Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă,
a admis contestația în anulare
formulată de reclamanta A. împotriva deciziei anterior menționate; a
anulat Decizia nr. 2542 din 17 noiembrie 2016 și a fixat termen pentru
soluționarea cauzei la data de 13 septembrie 2017.
Prin Decizia
nr. 1602 din 20 septembrie 2017 pronunțată în Dosar nr. x/120/2016/al
Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă,
a respins, ca nefondat, apelul
declarat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 1117 din 23 iunie 2016 a
Tribunalului Dâmbovița.
Împotriva
acestei decizii a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin.
(1) pct. 6 si 8 C. proc. civ. reclamanta A.,
arătând următoarele:
În
mod greșit instanța de apel a reținut că în speță
s-a tacul dovada proprietății asupra imobilului în
suprafață de 102 ha și că Amendamentul nr. 9845 din 17
decembrie 2007 la Hotărârea Consiliului Județean Dâmbovița nr.
80/2006 a fost emis de o comisie competentă să soluționeze
cererea de reconstituire depusă de d-na G., respectiv Comisia Locală
Moreni.
Sub
acest aspect, recurenta-reclamantă arată că înscrisurile depuse
în susținerea dreptului de proprietate au o valoare pur declarativă
și nu sunt apte să facă dovada dreptului pretins astfel cum
impun exigențele art. 6 alin. (1)
2
din Legea nr. 1/2000. Astfel
„Tabloul cu pădurile ce constituiesc J. B. Cricovul Dulce și parte
din J. Mărgineni care compun Ocolul Silvic Moreni", prin care se
pretinde a se face dovada că numitul I. ar fi deținut în com.
Dițești-trupul Arionoaia - com. Filipeștii de Pădure, un
teren în suprafață de 102 ha (înscris nedatat și care nu indică
organul emitent), extrasul nr. 623/C/2006 emis de Direcția
Județeană Dâmbovița a Arhivelor Naționale referitor la
acest tablou, procesul-verbal din 28 februarie 1945 privind inventarul
succesiunii defunctului Grigore I., precum și testamentul acestuia din 20
august 1930 nu constituie o dovadă a dreptului de proprietate asupra
pădurii la momentul preluării, ci doar că la un moment dat,
autorii au deținut un bun.
Din
documentele anexate cererii de restituire din 2006 formulate de numita G. nu
rezultă dovada proprietății asupra pădurii Arionoaia - Dițești
din Filipeștii de Pădure.
În mod
greșit instanța de apel a reținut faptul că
autoritățile competente să soluționeze cererea de
retrocedare și sa emită titlul de proprietate sunt cele din
județul Dâmbovița, în condițiile în care nu au fost identificate
documente din care să rezulte că trupul de pădure Arionoaia se
afla pe raza municipiului Moreni.
În acest
sens, recurenta-reclamantă arată că prin Memoriul justificativ nr.
1075 din 21 decembrie 2006, membrii Comisiei Locale Filipeștii de
Pădure au reținut că solicitanta G. a făcut dovada
preluării abuzive, de către stat, în anul 1948, propunând
reconstituirea pentru suprafața de 102 ha și respingând cererea pentru
suprafața de 200 ha. S-a reținut în acest memoriu ca pe amplasamentul
solicitat, Arionoaia, există doar o parte din suprafața cerută,
astfel încât atribuirea efectivă se va realiza în limita suprafeței
de teren disponibile.
Prin
Hotărârea Consiliului Județean nr. 5050 din 02 februarie 2007,
Comisia Județeană Prahova a validat propunerea de reconstituire a
Comisiei Locale Filipeștii de Pădure, iar prin Hotărârea Consiliului
Județean nr. 5203 din 19 martie 2007 a revocat în parte prima
hotărâre.
În cadrul
procedurii administrative, în ședința din 17 septembrie 2007 a
Comisiei Locale Moreni, reprezentantul Ocolului Silvic Câmpina a arătat
că pădurea Arionoaia nu este situată pe raza municipiului
Moreni, județ Dâmbovița, ci pe raza com. Filipeștii de
Pădure, județ Prahova, motiv pentru care nu a fost de acord cu
retrocedarea și nu a semnat procesul-verbal de ședință.
Deși
membrii Comisiei Locale aveau cunoștință de această opinie
cât și de faptul că situația juridică a terenului nu era
clarificată, au reconstituit dreptul de proprietate în favoarea d-nei G.,
confirmat de către Comisia Județeană Dâmbovița, care a emis
și titlul de proprietate din 21 ianuarie 2009 pentru suprafața de 102
ha teren cu vegetație forestieră situat pe raza municipiului Moreni.
Astfel,
deși necompetentă, Comisia Locală de fond funciar Moreni a
aprobat în mod nelegal reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea
numitei G., prin mandatar D., cu toate că la dosar nu au fost depuse
documente care să facă dovada dreptului de proprietate și nici
nu au fost identificate documente din care să rezulte că trupul de
pădure Arionoaia se află pe raza județului Dâmbovița.
Din
Dosarul nr. x/204/2015, înregistrat inițial pe rolul Judecătoriei
Câmpina, în care A. are calitatea de reclamant rezultă, fără
dubii, că pentru terenul cu vegetație forestieră în
suprafață de 102 ha situat pe raza com. Filipeștii de
Pădure a fost deja reconstituit dreptul de proprietate în favoarea
moștenitorilor autorului N.. Astfel, prin titlul de proprietate din 16
decembrie 2009 emis de Comisia Județeană de fond funciar Prahova,
moștenitorii defunctului N., respectiv O., P. și R., au primit
suprafața de 876 ha și 6.215 mp, teren eu vegetație
forestieră, situat în com. Filipeștii de Pădure.
În dovedirea
dreptului de proprietate, pârâții din Dosarul nr. x/204/2015 aflat în
prezent în rejudecare, urmare a admiterii apelului declarat de reclamanta A.,
s-au folosit, în parte, de aceleași înscrisuri ca cele depuse în
probațiune în prezenta cauză.
Înalta
Curte, înregistrând dosarul ea recurs, a procedat, la data de 31 ianuarie 2018,
la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a
recursului.
Completul
de filtru C3, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493
alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția de la aceeași
dată, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să
depună puncte de vedere conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C.
proc. civ.
Termenul
pentru depunerea punctelor de vedere la raportul de admisibilitate a expirat la
19 februarie 2018.
La
data de 13 februarie 2018 (data plicului), în termen legal, intimatul-pârât D.
a formulat punct de vedere la raport
prin care a solicitat respingerea recursului, ca
inadmisibil.
La
data de 16 februarie 2018 (data plicului), în termen legal, intimații-pârâți
E. și F. au formulat punct de vedere la raport
prin care au solicitat respingerea
recursului, ca inadmisibil.
Analizând
cauza, Înalta Curte constată următoarele:
Prin
art. 3 alin. (1) din Legea nr. 169/1997 sunt reglementate expres actele care
sunt lovite de nulitate absolută atunci când ele au fost întocmite cu
încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale
Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra
terenurilor agricole și celor forestiere.
Alin.
(2) al aceluiași articol statuează că „Nulitatea poate fi
invocată de primar, prefect, A. și de alte persoane care
justifică un interes legitim, iar „soluționarea cererilor este de
competența instanțelor judecătorești de drept comun ".
Prin
cererea de chemare în judecată, reclamanta A. a solicitat constatarea
nulității absolute a Amendamentului nr. 9845 din 17 decembrie 2007 la
Hotărârea Consiliului General Dâmbovița nr. 80/2016, cu privire la
completarea Anexei nr. 37 cu o poziție și a tuturor actelor subsecvente
acesteia cu privire la cererea de reconstituire a dreptului de proprietate
depusă de G. și H., înregistrată la Primăria com.
Filipeștii de Pădure, sub nr. 738 din 25 august 2005, precum și
anularea titlului de proprietate din 21 ianuarie 2009 emis pe numele doamnei G.
de către B. Dâmbovița, pentru suprafața de 102 ha teren cu
vegetație forestieră.
Cauza
a fost soluționată în fond de Tribunalul Dâmbovița (urmare a
declinării de competență dispuse prin sentința nr. 102 din 09
februarie 2016 a Judecătoriei Moreni), iar în apel, de către Curtea
de Apei Ploiești.
Potrivit
art. 5 alin. (1) al Titlului XIII din Legea nr. 247/2005 „Hotărârile
pronunțate de instanțele judecătorești în procesele
funciare în primă instanță sunt supuse numai recursului".
Este adevărat
că art. 53 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 stabilește competența
materială a judecătoriei în cazul plângerilor formulate împotriva
hotărârilor emise de Comisia Județeană, însă art. 63 din
același act normativ reglementează competența în cazul solicitării
constatării nulității absolute a unei astfel de hotărâri
formulată de către un terț, ca fiind cea a dreptului comun,
acest text fiind stabilit incident în cauză raportat la obiectul și
natura litigiului.
Potrivit
art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010
privind C. proc. civ. „Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori
de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea
judecătorească de primă instanță este
„definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ.,
aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic
superioară", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol
„Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o
lege specială se prevede că hotărârea judecătorească
de primă instanță este supusă recursului sau că „poate
fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială
folosește o altă expresie similară".
Dispozițiile
art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. statuează că sunt
hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de
recurs, precum și cele neatacate cu recurs.
Rezultă
că deciziile definitive nu pot fi supuse recursului și ca atare, are
caracter inadmisibil calea de atac exercitată împotriva unor atare
hotărâri.
În
raport cu aceste dispoziții legale, Decizia nr. 1602 din 20 septembrie
2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I
civilă, indiferent de mențiunea din dispozitivul acesteia, este o
decizie nesusceptibilă de recurs.
Pentru
aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul
declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 1602 din 20 septembrie 2017 a
Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge,
ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A., cu sediul în
București, sector 1 împotriva Deciziei nr. 1602 din 20 septembrie 2017 a
Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, în contradictoriu
cu intimații-pârâți B. Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște,
județ Dâmbovița, C. Moreni, cu sediul în Moreni, județ Dâmbovița,
D., cu domiciliul în București, sector 1 și domiciliu procesual ales
la SCPA S., cu sediul în București, sector 4, E., cu domiciliul în
București, sector 2 și domiciliu procesual ales la SCA T., cu sediul
în București, sector 2, F., cu domiciliul în Franța, și
domiciliu procesual ales la SCA T., cu sediul în București, sector 2.
Fără
cale de atac.
Pronunțată
în ședință publică azi, 7 martie 2018.