ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4133/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște, la data de 21.02.2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Statul Român - prin Președinte, Guvernul României, Ministerul Justiției, Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Dâmbovița și Comisia Locală de Aplicare a Legii Fondului Funciar Băleni, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se reconstituie dreptul de proprietate pentru suprafața de 6 ha care provine de la bunicul său B., 5 ha categoria a doua și 1 ha de categoria I, pentru care deține certificatul nr. x/4.02.1997 și certificatul nr. x/25.03.1997, eliberate de Arhivele Statului - Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Dâmbovița.

În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 247/2001, ale Legii nr. 1/2005, precum și ale Legii nr. 169/1997.

Prin Sentința civilă nr. 2232 din 13 iunie 2017, Judecătoria Târgoviște a calificat capătul de cerere privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru șase hectare de pe urma bunicilor reclamantului ca fiind o plângere potrivit art. 53 din Legea 18/1991, formulată împotriva Hotărârii Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Dâmbovița, prin care i-a fost respinsă reclamantului cererea de reconstituire. A admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului Guvernul României prin Primul-Ministru și a anulat cererea reclamantului, astfel cum a fost calificată, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Justiției, și Statul Român prin Președinte, invocată de aceștia și a respins cererea reclamantului, astfel cum a fost calificată, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. A admis excepția autorității de lucru judecat, invocată de instanță, din oficiu, și a respins cererea reclamantului, astfel cum a fost calificată, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală de Aplicare a Legii Fondului Funciar Băleni și Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Dâmbovița, pentru existența autorității lucrului judecat. A dispus amendarea reclamantului cu suma de 1000 RON pentru introducerea cu rea-credință a prezentei cereri, precum și darea acestuia în debit, cu drept de a formula cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii, în ceea ce privește dispoziția privind amenda.

Această hotărâre a fost atacată cu apel de către reclamant.

Prin Decizia civilă nr. 1061 din 7 noiembrie 2017, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă, a respins, ca nefondat, apelul exercitat în cauză.

Această din urmă decizie a fost atacată cu recurs de reclamantul A.

Prin Decizia nr. 45 din 13 martie 2018, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a admis excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, și a respins, ca inadmisibil, recursul reclamantului.

Împotriva acestei ultime decizii a exercitat recurs reclamantul, arătând ca va proceda la motivarea căii de atac ulterior comunicării hotărârii.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 14 mai 2018.

La data de 30 august 2018, s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport apreciindu-se că recursul nu este admisibil.

La data de 6 septembrie 2018, Completul de filtru C4, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părțile să își exprime punctele de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

La data de 20 septembrie 2018 a fost înregistrat la dosar punctul de vedere la raport depus de recurentul A., prin care a invocat argumente ce țin de fondul cauzei.

Prin punctul de vedere formulat de intimata Administrația Prezidențială în calitate de reprezentantă a Președintelui României, a fost îmbrățișată opinia magistratului asistent raportor, în sensul că decizia atacată în prezentul dosar nu este susceptibilă de exercițiul căii de atac a recursului.

Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluționarea căii de atac.

S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 22 noiembrie 2018, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților.

Analizând recursul, Înalta Curte urmează să îl respingă, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:

În speță, se reține că raportul juridic dedus judecății are ca obiect o acțiune în materia fondului funciar.

Potrivit art. 1 al Titlului XIII, "Accelerarea judecăților în materia restituirii proprietăților funciare" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare:

"În scopul accelerării judecării plângerilor, contestațiilor și a altor litigii apărute în urma aplicării Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea drepturilor de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, numite în continuare procese funciare, procedura în fața instanțelor judecătorești se va efectua conform prevederilor acestui titlu, care se vor completa cu cele ale C. proc. civ.".

Art. 5 alin. (1) din același act normativ, prevede că:

"Hotărârile pronunțate de instanțele judecătorești în procesele funciare în primă instanță sunt supuse numai recursului. Hotărârile definitive și irevocabile susceptibile de înscriere în cartea funciară sunt comunicate din oficiu de către instanța de judecată birourilor de carte funciară".

După intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., dispozițiile legale menționate trebuie însă coroborate cu prevederile alin. (1) și (2) ale art. 7 Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial nr. 365 din 30 mai 2012, care stipulează:, (1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară. (2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară."

Dispozițiile cuprinse în Titlul XIII al Legii nr. 247/2005 sunt dispoziții speciale, astfel că normele de procedură consacrate de prevederile alin. (1) și (2) ale art. 7 Legea nr. 76/2012 au incidență în cauza de față.

Coroborând prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., care prevăd că sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs, cu cele ale art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., conform cărora hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului, rezultă că hotărârile pronunțate în faza procesuală a apelului, în procesele funciare, nu sunt supuse recursului.

Așa fiind, din această perspectivă, hotărârea curții de apel, dată în litigiul ce a vizat soluționarea acțiunii în materia fondului funciar, respectiv Decizia nr. 45 din 13 martie 2018 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, este una definitivă, conform dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., neputând fi supusă cenzurii pe calea recursului.

Pe de altă parte, chiar și în ipoteza în care s-ar considera că decizia atacată a fost pronunțată "în soluționarea unui recurs", aceasta nu putea fi atacată din nou cu aceeași cale de atac, întrucât s-ar deschide calea "recursului la recurs", ceea ce nu a fost în intenția legiuitorului.

Principiul unicității căii de atac, consacrat prin dispozițiile art. 460 alin. (1) C. proc. civ., stipulează:

"O cale de atac poate fi exercitată împotriva unei hotărâri numai o singură dată, dacă legea prevede același termen de exercitare pentru toate motivele existente la data declarării acelei căi de atac". Rezultă, așadar, din conținutul acestor dispoziții că dreptul de a folosi o cale de atac este unic, epuizându-se prin exercițiul său. Partea interesată nu poate folosi de mai multe ori aceeași cale de atac împotriva aceleiași hotărâri, întrucât s-ar încălca și principiul securității raporturilor juridice.

Astfel, recurentul nu s-a conformat unei condiții specifice de admisibilitate a recursului în această materie.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Cum recursul de față înfrânge această regulă a procedurii civile, el se privește ca inadmisibil și va fi respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 45 din 13 martie 2018 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - GV